Monografia poate fi folosită în procesul didactic de către profesori

§2. Furturile şi răpirile mijloacelor de transport auto ca parte componentă a crimei
organizate

Importanţa combaterii atentatelor criminale la mijloacele de transport în cadrul luptei generale cu criminalitatea a crescut şi a căpătat o stringenţă socială spre sfârşitul anilor 80. Depăşirea situaţiei nefavorabile ce se crease a necesitat concentrarea eforturilor teoreticienilor şi practicienilor la nivel internaţional. În legătură cu aceasta, sub conducerea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei al Olandei, Centrului Interregional de Cercetări al ONU pentru Problemele Criminalităţii (UNICRI) şi Ministerului de Interne al Marii Britanii, s-a efectuat o analiză internaţională a problemelor criminalităţii. Această analiză reprezintă un studiu comparativ ce cuprinde peste 50 de ţări, inclusiv 17 în curs de dezvoltare şi 16 aflate în perioada de tranziţie. După reprezentativitatea sa şi amploarea geografică, acest studiu este considerat unul dintre cele mai serioase proiecte criminologice internaţionale. Începând cu anul 1980, s-au parcurs trei etape în cadrul acestui studiu, cu participarea a 53 de ţări (vezi tabelul nr. 1)

Tabelul nr. 1

Europa de Vest	Lumea Nouă	Ţările Europei Centrale şi de Vest	America Latină	Asia	Africa
Austria	Australia	Albania	Argentina	Japonia	Botswana
Belgia	Canada	Croaţia	Bolivia	China	Egipt
Anglia şi Ţara Galilor	Noua Zeelandă	Cehia	Brazilia	India	Republica Sud- Africană
Finlanda	SUA	Estonia	Costa-Rica	Indonezia	Tanzania
Franţa		Iugoslavia	Paragwai	Noua Guinee	Tunis
Germania		Macedonia			Uganda
Italia		Georgia	Insulele Filipine	Zimbabwe
Malta		Ungaria		Kârgâzstan
Ţările de Jos		Letonia		Mongolia
Irlanda		Polonia
Norvegia		România
Scoţia		Rusia
Spania		Slovacia
Suedia		Slovenia
Elveţia

Din 1997 această cercetare se efectuează în Bielarusi, Bulgaria, Lituania, Slovacia şi Ucraina⁶⁰.

Chiar dacă au existat unele limite, cercetarea constituie o alternativă a evidenţei statistice comparative a crimelor înregistrate de către organele de poliţie. Ea reflectă deosebirile dintre procedeele aplicate de poliţie la perfectarea actelor şi la înregistrarea crimelor comise şi oferă tabloul cantitativ al infracţiunilor reclamate de cetăţeni.

Informaţiile referitoare la nivelul de dezvoltare social-economică şi la profilul criminologic îmbogăţesc baza empirică ce s-a creat pe parcursul cercetării. Datele cuprinse în sondaj pot servi drept completare a informaţiilor obţinute în cadrul cercetărilor ONU privind tendinţele de evoluţie a criminalităţii. În ansamblu, se preconizează confruntarea datelor din această investigaţie cu rezultatele Raportului privind Dezvoltarea Omenirii, pregătit în cadrul Programului ONU pentru Dezvoltare. În afară de aceasta, datele din Raport vor fi folosite la elaborarea Ghidului European privind Criminalitatea şi Statistica Penală, lucrare în curs de apariţie la Editura Consiliului Europei.

Chiar dacă unele state – fie dezvoltate, fie în curs de dezvoltare – participă la acest proiect pe bază de autofinanţare, cheltuielile necesare sunt suportate de Olanda, Marea Britanie, Italia, Canada, Finlanda, UNDP şi UNICRI. La realizarea proiecului au contribuit institutele regionale – filiale ale ONU, inclusiv Institutul European pentru Problemele Criminalităţii şi institutele Latino-American şi African pentru profilaxia criminalităţii.

Unor cetăţeni ce au depăşit vârsta de 16 ani, aleşi în mod arbitrar, li se propune o anchetă ce cuprinde întrebări privind crimele din ultimii 5 ani, ale căror victime au fost ei personal sau cineva dintre persoanele apropiate. Se folosesc două metode de chestionare: prin telefon conectat la calculator ( în ţările industrializate) şi prin telefon obişnuit ( în celelalte ţări).

Ancheta cuprinde întrebări referitoare la comiterea unor furturi, spargeri, jafuri, atacuri, înşelări ale cumpărătorilor, acte de corupţie.

Femeilor li se mai pun întrebări legate de hărţuirea sexuală. Ancheta conţine de asemenea întrebări prin care se solicită opinia respondentului despre informarea poliţiei de către cetăţeni, despre măsurile de contracarare a criminalităţii şi atitudinea faţă de pedepse.

Un compartiment aparte al anchetei este rezervat crimelor legate de mijloacele de transport, inclusiv răpirilor de automobile, furturilor de automobile sau furturilor unor parţi de automobil, vandalismului şi răpirilor de motociclete.

Compartimentul privind infracţiunile legate de mijloacele de transport include evidenţa automobilelor ce aparţin persoanei chestionate. În plus, proprietarilor li s-a pus întrebarea dacă le-a fost răpit automobilul (inclusiv camioanele şi remorcile). Ancheta lua în consideraţie de asemenea automobilele răpite în scopul distracţiei (vezi tabelul nr. 2)

Tabelul nr. 2 prezintă datele comparative ale chestionării cetăţenilor şi proprietarilor mijloacelor de transport privind răpirile de automobile în diverse state ale lumii în anii 1992 şi 1996.

Nivelurile criminalităţii, privite prin prisma răpirilor de automobile, pot fi examinate sub două forme: ca indicatori raportaţi la numărul total al celor anchetaţi şi ca indicatori raportaţi la proprietarii de automobile. Cea dintâi se foloseşte de cele mai dese ori pentru compararea tendinţelor şi nivelului criminalităţii la scara întregii populaţii, iar cea de-a doua reprezintă o informaţie mai detaliată despre pericolul real existent pentru un grup aparte, respectiv, pentru proprietarii de automobile.

Tabelul nr. 2

	Lumea Nouă		Europa de Vest		Europa Centrală		Africa		America Latină		Asia
	Numărul persoane­lor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile	Numărul persoanelor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile	Numărul persoanelor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile	Numărul persoanelor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile	Numărul persoanelor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile	Numărul persoanelor chestionate (mln)	Deţinătorii de automobile
1992	2,4	2,6	1,7	2,0	1,0	2,2	2,3	5,3	2,3	3,7	0,8	2,9
1996	1,7	1,9	1,2	1,4	1,6	2,9	2,3	5,6	2,1	3,6	0,4	1,4
Dife­renţa 1992-1996	-0,7	-0,7	-0,5	-0,6	+0,6	+0,7	0	+0,3	-0,2	-0,1	-0,4	-1,5

Trebuie să menţionăm că numărul de automobile particulare raportat la numărul de locuitori diferă de la ţară la ţară. Aproape un sfert din cei chestionaţi în Asia în 1996 au declarat că au în proprietate un mijloc de transport sau mai multe (faţă de 23% în 1992), în timp ce în alte ţări în curs de dezvoltare acest indice era de aproximativ 50%. Precum şi era de aşteptat, s-a constatat că automobilele au o mai largă răspândire în Europa şi în SUA, unde numărul proprietarilor mijloacelor de transport constituie 80% din populaţie, mulţi dintre aceştia fiind chiar în posesia a câtorva automobile. De exemplu, peste 60% din americanii chestionaţi şi peste 30% din cetăţenii Europei de Vest au declarat că sunt proprietari a cel puţin două automobile, în timp ce în America Latină acest indice este de 18%, în Africa – de 17%, în ţările Europei Centrale şi de Est – de 10%, iar în Asia de numai 5%.

În tările Europei de Vest şi ale Lumii Noi termenul de exploatare a mijloacelor de transport este mai mic, iar calitatea acestora este mai bună decât în ţările Europei Centrale şi de Est. În sfârşit, în ţările dezvoltate o parte mai mare a mijloacelor de transport este dotată cu sisteme antifurt, cu blocaje speciale, alarme, dispozitive de control al consumului de carburanţi, precum şi cu sisteme de identificare a automobilului.

Indicii relativ înalţi ai răpirilor mijloacelor de transport auto în ţările Lumii Noi poate fi explicat prin numărul mare de proprietari (două sau mai multe automobile). În acest caz indicii criminalităţii legate de mijloacele de transport corespund cifrelor ce caracterizează numărul de autovehicule într-o ţară anume. Numărul mare al maşinilor condiţionează şi un număr mare de cazuri de răpiri, chiar dacă s-ar părea că nivelul de comercializare a automobilelor furate creşte atunci când există puţine unităţi de locomoţie. Gradul cel mai înalt al riscului de răpire a automobilelor se înregistrează în Africa, ea fiind urmată de America Latină şi Europa Centrală şi de Est. Dar în ţările din Europa Centrală şi de Est şi în ţările în curs de dezvoltare riscul răpirilor este de două ori mai înalt decât cel aşteptat, dacă pornim de la indicii numerici (excepţie fac ţările din America Latină). Indicii riscurilor pentru proprietarii din Asia la cele două etape ale cercetării au fost relativ scăzuţi (2,9% şi, respectiv 1,4%), dar nu mai mari decât indicii minimi (0,8% şi, respectiv, 0,4%).

Nivelul relativ mic al răpirilor mijloacelor de transport pentru populaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est în linii mari poate fi considerat ca o consecinţă a posibilităţilor limitate de răpire. Din momentul deschiderii hotarelor cu Europa de Est şi al lichidarii frontierelor dintre Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania (eveniment produs la 26 martie 1995)⁶¹ cererea din Est a mijloacelor de transport furate a constituit motivul majorării numărului de răpiri în Vest. Conform unor rapoarte ale poliţiei, tot mai multe automobile răpite în Europa de Vest sunt exportate spre Est. Trebuie mentionat şi faptul că Europa Centrală şi de Est constituie unica regiune unde indicii răpirilor înregistrate în cadrul cercetărilor au crescut în perioada 1992–1996.