1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

4. Alba Iulia, jud. Alba

Punct: Palatul Episcopal

Cod sit: 1026.12

Colectiv: Daniela Marcu-Istrate, Angel Istrate (SC Damasus SRL), Nicolae Marcel Simina (MM Sebeş)

Lucrările au continuat cercetarea începută în anul 2000, ele fiind integrate programului de restaurare care este în curs.

În anul 2001 au avut loc două campanii de cercetare arheologică în perioada 21 mai - 8 iunie, şi respectiv perioada 11 septembrie - 3 octombrie. Lucrările au fost adaptate cerinţelor celorlalte discipline care participă la restaurare. În prima campanie s-au cercetat laturile de N şi de E ale palatului episcopal - aripa de N, iar în cea de-a doua a fost cercetată aripa de V.

1. Clădirea de E. A fost realizată o singură secţiune pe faţada de E, S.10, amplasată la 0,5 m distanţă de colţul de NE al clădirii, iar spre E făcând legătura cu un cămin de canalizare. Săpătura a fost ulterior extinsă spre N, din cauza descoperirii unor ziduri demolate.

Comparând informaţiile astfel obţinute cu cele însumate în campania 2000 în S.1, se poate concluziona că faţadele de N şi de E ale clădirii estice sunt identice din punct de vedere tehnologic, ele aparţinând fără îndoială unei construcţii unitare.

Deasupra primei asize de blocuri mari de piatră a fost identificată o fereastră având caracteristicile unei guri de tragere, care indică existenţa, în etapa construirii palatului, fie a unei pivniţe, fie a unui parter adâncit. Limita inferioară a ferestrei se află la -2,43 m (cu 1,03 m mai sus decât nivelul exterior de călcare din perioada construcţiei), iar limita superioară la -1,75 m.

La distanţă de 3,3 m E faţă de palat a fost identificată o canalizare (?) care, după toate aparenţele, a fost realizată aproximativ în aceeaşi etapă cu palatul. Pereţii au fost realizaţi dintr-un singur rând de cărămidă (cu dimensiuni aproximative de 16 x 4 cm), legată cu lut nisipos, iar partea superioară a fost acoperită cu o lespede masivă din piatră.

2. Clădirea de V. Faţada de N a clădirii vestice a fost cercetată prin S.11, amplasată pe traseul canalizării pluviale, cu latura de E la 10 m distanţă de colţul de NE al acestei clădiri. A fost cercetată fundaţia palatului. Talpa fundaţiei se află la -4,04 m (cu aprox. 0,3 m mai jos decât în S.1). Nivelul de la care a fost săpat şanţul de fundare nu este foarte clar, deoarece într-o etapă ulterioară a fost căpăcuit de o groapă de var. În forma actuală, partea superioară a şanţului se află la -3,1 m, dar analizând comparativ structura zidului cu aceea a profilelor presupunem un nivel de călcare în jurul cotei de -2,7/2,9 m, probabil la limita superioară a unui strat de moloz amestecat cu pământ sau în cuprinsul unui strat de pământ castaniu gălbui mai afânat, cu fragmente de piatră, cărămidă, ţiglă şi pigment de mortar. Un bloc de piatră rămas pe grund la acest nivel ar putea confirma această ipoteză. Şanţul de fundare prezintă un profil neregulat; fiind săpat în straturi succesive de umplutură, fiind evident faptul că pereţii lui s-au rupt.

Talpa fundaţiei palatului se opreşte la limita superioară a unui strat castaniu gălbui, cu pete de lut galben, pietriş, pigment ceramic, rar pigment de mortar, care reprezintă fie o umplutură de epocă romană, fie o depunere post-romană. Pe profilul de V, acest strat este suprapus de un pământ negru afânat, umed, foarte răscolit, cu fragmente de piatră, cărămidă, mortar, pigment de cărbune şi frecvent pietriş; pe profilul opus se înregistrează însă o succesiune de nivelări.

Structura zidăriei la intersecţia cu profilul de V sugerează faptul că nivelul de călcare s-a stabilizat în jurul cotelor de adâncime de -2,7/-2,6 m o perioadă îndelungată; în acest interval zidăria aflată imediat deasupra terenului fie s-a uzat puternic, fie din diverse motive a fost parţial demontată şi refăcută. Depunerile următoare s-au realizat, cel mai probabil, în etape succesive. Din umplutura gropii de var, în special din stratul 5, a fost recuperată o mare cantitate de ceramică, inclusiv fragmente de cahle databile în sec. XVI.

3. Pe latura de V a palatului episcopal a fost realizată S.17, la 1,2 m spre S de la intrarea actuală în pivniţă; suprafaţa a fost cercetată până la -0,3 m de la nivelul actual, săpăturile fiind apoi întrerupte din motive tehnice. Au fost descoperite două ziduri dintre care unul principal, care se întoarce spre S, şi unul secundar, orientat N-S şi adosat primului la cca. 1 m de la colţul amintit. Cercetarea nefiind terminată, în stadiul actual putem doar presupune funcţionalitatea acestor ziduri legată de existenţa în trecut, în această zonă, a unui rând de încăperi astăzi demolate.

Materialele descoperite în săpătură, constând în principal din ceramică (romană şi medievală) se află în custodia Episcopiei romano-catolice din Alba Iulia.

5. Alba Iulia, jud. Alba [Apulum]

Punct: Castrul Legiunii XIII Gemina (Porta Principalis Dextra)

Cod sit: 1026.01

Colectiv: Vasile Moga - responsabil, Matei Drâmbărean (MNUAI).

În intervalul 10 septembrie - 8 octombrie 2001 au continuat investigaţiile arheologice sistematice, iniţiate în 1994, la castrul roman de la Apulum, în sectorul ocupat de poarta dublă flancată de două turnuri rectangulare (pentru evoluţia cercetărilor arheologice a se vedea V. Moga, Castrul roman de la Apulum, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1998; idem, Apulum, porta principalis dextra a castrului legiunii XIII Gemina, Bibliotheca Musei Apulensis, XII, Alba Iulia, 1999).

Campania a avut ca obiectiv, pe de-o parte, degajarea integrală a intervenţiilor medio-moderne din turnul de flancare de E, dezvelirea interiorului turnului şi degajarea nivelului de călcare de la parterul edificiului (din faza de piatră). În timpul cercetărilor din interiorul acestui vestigiu antic au fost scoase mai multe blocuri paralelipipedice, realizate în manieră opus quadratum, căzute atât din elevaţia zidului de interior, cât şi din cele trei laturi ale turnului (latura de S coincide la Apulum cu zidul de curtină al fortificaţiei romane - n.n.). Materialele în discuţie vor fi utilizate în lucrările de restaurare şi conservare preconizate să se desfăşoare, într-o primă etapă în cursul anului viitor.

În paralel pentru o cât mai adecvată consolidare a pereţilor suprafeţei ocupate de intrarea romană, a fost deschisă spre V (înspre Catedrala Romano-Catolică aflată în vecinătate) o suprafaţă de 5,5 x 3,5 m ce a adus cu sine dezvelirea până la baza ager-ului (din faza de pământ a castrului - n.n.) a laturii celui de al doilea turn (păstrat în elevaţie pe mai bine de 3 m) şi decopertarea părţii superioare a zidului de incintă al castrului, bine păstrat pe traseul laturii de S.

Pe parcursul investigaţiei au continuat să apară piese de inventar din ceramică şi piatră. În poziţie secundară, printre fragmentele ceramice feudale (unul aparţinând unei toarte de cazan tipic sec. XI) am recuperat şi obişnuite, de acum, materiale tegulare (cărămizi, ţigle, olane) cu însemnele abreviate ale legiunii (cu ştampile de tipul Leg XIII GE sau Leg XIII GEM/LVCRETIVS AQVILA). Câteva dintre fragmentele de cărămizi au imprimate, înainte de ardere, urmele de ţinte de la încălţămintea lui miles Romanus. Din interiorul turnului de E, în contextul cronologic al sec. II - III au ieşit la iveală trei antefixe (unul cu o inedită reprezentare a zeului Pan şi a unei acolite) ce se adaugă unor piese similare, având ca motiv iconografic signa legionis XIII Geminae, respectiv leul, simbol zodiacal legat de perioada de constituire a acestei unităţi din nucleul armatei romane create de Octavianus Augustus. Şi tot din acelaşi spaţiu semnalăm apariţia mai multor pietre sferice din calcar, interpretate de noi drept “ghiulele” utilizate de catapultele romane (?).

Planşa 7