1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

74. Constanţa, jud. Constanţa [Tomis]

Punct: Necropola romană

Cod sit: 60428. 16

Colectiv: Constantin Chera - responsabil; Traian Cliante (MINAC)

În lunile noiembrie-decembrie 2001 s-au efectuat săpături arheologice de salvare pe str. Traian, în vecinătatea blocurilor existente K 1 şi K 2. Terenul era liber şi nu prezenta diferenţe de nivel semnificative.

Despre amplasament se cunoaşte că în perioada sec. I - IV p. Chr. aici au fost efectuate înmormântări succesive pentru perioada romană şi romano-bizantină. Cercetările anterioare au arătat că în această zonă, aflată în afara zidurilor de incintă ale cetăţii Tomis, au apărut în cursul unei îndelungate perioade de timp morminte de inhumaţie în groapă simplă, în firide longitudinale sau laterale, precum şi ciste din lespezi de piatră sau cavouri din piatră şi cărămidă, unele dintre ele pictate în interior.

Având în vedere că suprafaţa ce urma a fi cercetată era relativ mare, de cca. 700 m², am adoptat soluţia trasării unor secţiuni transversale succesive pe lungimea noilor blocuri K1A şi K2A, pentru a identifica şi cerceta eventualele morminte. Adăugăm că încă din faza îndepărtării pământului vegetal a fost constatată existenţa unor cabluri electrice, a unor canale termice şi a unor canalizări pentru apa menajeră.

Astfel, ţinând cont de orientarea viitoarelor construcţii, am trasat perpendicular pe latura lungă a acestora secţiuni cu lăţimea de 3 m (SE - NV, în cazul blocului K1A şi NV - SE, în cazul blocului K2A) şi lungimea de 16 m. Au rezultat astfel 9 secţiuni pentru fiecare dintre blocuri. Nivelul pământului viu a apărut la o adâncime de -0,5 m, existând practic două straturi distincte: cel vegetal şi cel de loess, în care erau practicate fosele pentru morminte. După îndepărtarea primului strat s-a procedat la răzuirea atentă a nivelului de loess pentru identificarea obiectivelor de interes arheologic.

Pe amplasamentul blocului K1A, pe o suprafaţă de cca. 350 m² au fost identificate şi cercetate 8 morminte de inhumaţie cu firidă longitudinală, din care s-au recuperat materiale ceramice, cuie de sicriu, vase din sticlă şi obiecte de uz personal. Tot aici s-a cercetat şi o groapă din care au fost recuperate diverse fragmente ceramice, precum şi fragmente de la un recipient din marmură. Menţionăm că groapa ajungea până la o adâncime de cca. -3 m. De asemenea, unul dintre morminte prezenta două camere funerare, amplasate la cele două capete ale dromosului.

Pe amplasamentul blocului K2A, pe o suprafaţă de aceleaşi dimensiuni, au fost identificate şi cercetate alte 7 morminte de inhumaţie, dintre care 4 cu firidă longitudinală, 2 cu firidă laterală şi unul în groapă simplă. Materialul ceramic este de aceeaşi factură, însă trebuie menţionată descoperirea unei fibule de tip Zwiebelknopffibel, a unei cutiuţe din bronz cu capac, precum şi a unui stilet din fier.

Săpătura arheologică executată în zona celor două blocuri, încadrabilă în necropola antică de pe str. Traian ne oferă posibilitatea enunţării unor observaţii, după cum urmează:

- au fost identificate şi cercetate 15 morminte de inhumaţie, databile în epocile romană şi romană târzie (sec. II - IV p. Chr.);

- mormintele aparţin necropolelor romane ale cetăţii Tomis, cercetate şi cu prilejul altor lucrări de construcţii anterioare;

- descoperirile au condus la detalierea cunoştinţelor noastre despre cultura materială şi spirituală a locuitorilor cetăţii antice a Tomisului şi la îmbogăţirea colecţiilor muzeului constănţean cu noi şi valoroase piese.

Planşa 41

75. Copăceanca, com. Călineşti, jud. Teleorman

Punct: Cotu lui Pantilie

Cod sit: 152387.01

Colectiv: Eugen S. Teodor (MNIR)

După o întrerupere de patru ani (cu motivaţie multiplă), s-au reluat cercetările în satul Copăceanca (com. Călineşti, jud. Teleorman), punctul „Cotu lui Pantilie”, începute în 1997. Este investigată o aşezare de luncă, compusă din locuinţe de suprafaţă, datată cu mare probabilitate la începutul sec. al VI-lea.

Lucrările au fost reluate pe aceeaşi proprietate (Dinu) pe care se mai lucrase în anul 1997, optându-se de această dată pentru o secţiune longitudinală (E-V), cu dimensiunile de 30 x 1 m (S. 6), care avea drept scop evidenţierea limitei vestice a aşezării, pe de o parte, şi intersectarea secţiunilor din 1997, spre răsărit (pentru o fermă corelare topografică). Lăţimea mică a secţiunii este adaptată realităţii anterior constatate, şi anume stratigrafia foarte săracă şi absenţa complexelor mai adânci de -0,6 m.

La treimea vestică a S. 6 s-a interceptat marginea unei locuinţe de suprafaţă (L. 3), dezvelită apoi integral în caseta 6A (8 x 3 m), trasată la nordul secţiunii. La o primă vedere, locuinţa era rectangulară, cu laturile şi colţurile uşor arcuite, cu dimensiunile de 4,4 x 4 m; acest prim perimetru este marcat de câteva gropi de par, cu diametre relativ mici (0,8/0,1 m), la intervale neregulate, de o uşoară tasare a terenului (mai accentuată la centru şi în dreptul intrării), de materiale arheologice risipite şi de o umplutură cu conţinut organic mai ridicat.

Cuptorul, aproape complet distrus de lucrările agricole mai vechi (cele noi sunt superficiale), mai păstra o vatră rectangulară, lată de 0,5 m şi adâncă de cca. -0,4 m, se afla spre colţul estic al locuinţei, construită pe un pat de lut de aproximativ 1 m (de-a lungul peretelui locuinţei) pe 0,9 m, cu grosime variabilă (câţiva centimetri). Din resturile prezervate în zona centrală a locuinţei (mai puternic tasată, deci mai departe de lama plugului), deducem că era un tip de cuptor bine cunoscut pentru epocă/zonă, din vălătuci arşi legaţi cu lut. Aşa cum forma vetrei sugerează, cuptorul nu a avut boltă, pereţii fiind verticali; cuptorul era încheiat superior de o „tavă portativă” (cât se poate de fixă, după resturile de lipitură), din care s-a găsit un fragment mai mare (dimesiuni 15 x 15 cm, cu o margine înaltă de 4 cm).

Intrarea în locuinţă contrazice regula opoziţiei cu cuptorul, aflându-se pe peretele de SE, lângă colţul de S. Aici tasarea era cea mai pronunţată (cca. 0,3 m), ceea ce este natural, fiind un loc obligatoriu de trecere. Această tasare accentuată sugerează folosirea îndelungată a locuinţei, peste cutuma epocii (de maxim 5 ani).

Inventarul locuinţei este compus aproape în exclusivitate de fragmente ceramice lucrate la roata rapidă, de foarte bună condiţie tehnică (pastă, modelare, ardere), însă de producţie locală.

Locuinţa a pierit prin incendiu, care însă a afectat numai zona colţului estic (al cuptorului), zonă în care s-au găsit secvenţe semnificative de chirpici ars, la o distanţă de aprox. 1 m de limitele aparente ale locuinţei, spre exterior. În aceste grupaje de chirpici s-au găsit o fusaiolă şi o fibulă digitată fragmentară (capul digitat), ruptă din vechime. La distanţe similare faţă de limita aparentă a locuinţei, respectiv la 0,8 m, s-au pus în evidenţă gropile unor stâlpi de sprijin, groşi de 0,12/0,18 m, pe laturile de NE, NV şi SV. Întreaga situaţie sugerează că locuinţa era de fapt mai mare (aproximativ de 5,5 x 5,5 m), cu acoperişul sprijinit pe bârne mai groase, având un spaţiu central (de aprox. 4 x 4 m), delimitat de un al doilea rând de bârne de sprijin, mai subţiri. Spaţiul marginal era probabil acoperit de laviţe sau alt mobilier, fapt pentru care nu avem probe materiale, acest nivel fiind foarte sus (la - 0,3 m de solul actual), iar nivelul originar de călcare fiind probabil afectat de lucrările agricole ulterioare. Evoluţia diferenţiată a profilelor, spre V şi E de locuinţă, sugerează că spre E era organizată o anexă gospodărească (după modelul L. 4), fapt ne-surprins prin săpătură.

La 14 m S de S. 6 (în proprietatea Ivan) şi paralel cu aceasta s-a deschis S. 7, de 55 x 1 m. Treimea vestică a secţiunii era absolut „curată”, sugerând limita vestică a aşezării. Material arheologic risipit pe nivel (inclusiv piroane de construcţie) s-a recuperat din toată treimea mijlocie, semnalând proximitatea unor complexe. Astfel de complexe s-au semnalat efectiv însă numai în treimea răsăriteană, adică în dreptul locuinţelor L. 1 şi L. 2 (/1997). A fost interceptată L. 4, dezvelită apoi cvasi-integral cu ajutorul casetei 7A (10 x 2 m). Locuinţa, tot de suprafaţă, cu o tasare semnificativă a zonei centrale (cca. 0,2 m la mijloc), se prezintă - aşa cum a rezultat din săpătură - cu o formă destul de neregulată, măsurând (zona tasată) aproximativ 4 m de-a lungul secţiunii, şi mai mult de 3,5 m pe direcţia N-S (latura de S nu a fost dezvelită). Răzuielile succesive nu au putut pune în evidenţă un sistem de construcţie inteligibil; martorii acestuia vor fi fost mai sus, posibil pe tălpi (sistem folosit de anexa alăturată), dar stâlpii de sprijin înfipţi direct în pământ nu lipseau, după cum arată profilul de S al S. 7 (lipsa unei corespondenţe „logice” între plan şi profil nu este rezultatul „scăpărilor”, ci a unui desen „sincer”).

Cuptorul a fost construit pe latura de E, opus intrării (aflată pe latura de V). Există două vetre, una la - 0,63 m şi una la - 0,52 m, aprox. suprapuse (evident, refacere), de dimensiuni şi forme similare, respectiv elipsoide neregulate („potcoavă” este modelul „consacrat” cel mai apropiat), cu adâncimea de - 0,55 m şi lăţimea de 0,6 m. Pereţii erau ridicaţi din vălătuci arşi legaţi cu lut.

Imediat la V de locuinţă, practic în continuarea acesteia, s-au identificat urmele unei alte construcţii, cu laturile de V şi E sprijinite pe „tălpi” şi latura de N pe stâlpi (cea de S nu este cercetată), cu lungime de 2,7 m pe relaţia V-E (deci în continuarea locuinţei) şi cu mai mult de 3,3 m pe relaţia N-S. Numim acest spaţiu „anexă gospodărească” într-un fel convenţional, însă funcţia de magazie-hambar pare destul de plauzibilă. Numeroasele urme de pari din interior (intersectate de cotloane de animale) indică amenajări diverse. Cea mai interesantă era realizată însă din vălătuci aşezaţi în picioare, lipiţi cu lut, realizând un cilindru cu diametru de 0,4 m şi înălţimea păstrată pe 0,15 m. Funcţia acestei instalaţii era probabil de recipient-conservant (eventual pentru grâne), în condiţiile în care este greu de crezut că „gropile de provizii” ar fi fost utilizabile în luncă.

Profilul indică cel puţin trei refaceri ale peretelui răsăritean al „anexei”. Alături de refacerea cuptorului, se constituie în argument pentru folosirea mai îndelungată a locuinţei (ca şi în cazul L. 3).

La 2,75 m E de Anexa L. 4, S. 7 a intersectat colţul de N al L. 5, care urmează - sperăm - să fie cercetată în campania următoare.

Despre materialul ceramic, voi spune aici doar că este de o calitate surprinzătoare (nu cunosc corespondent în Muntenia), că ceramica lucrată la roată are o netă predominanţă (aprox. 80%), că nu lipsesc importurile, dar că este - aşa cum era de aşteptat pentru locuinţe de suprafaţă - destul de fragmentat.

Planşa 42