1. Igiena, sanitarie, profilaxie notiuni, metodele de studii aplicate in igiena Igiena s



Yüklə 0,57 Mb.
səhifə5/9
tarix30.01.2018
ölçüsü0,57 Mb.
#42173
1   2   3   4   5   6   7   8   9

48. Apa ca factor al sănătăţii.

Factorul de asigurare a activitatii cu rol biologic si sanogen

Indice al bunastarii sanitare

Factor ce influentiaza asupra sanatatii

Factor de risc in caz de folosire cu carenta sau cu exces de substante chimice: gusa endemica, fluorozo endemica caria dentara methemoglobinemia de nitrati

Boli infectioase

Maladii neiinfectioase

Consumul apei cu un continut mare de nitrati duce la methemogobinemie.

Continutul marit de fluor poate induce fluoroza endemica, pe suprafata dintilor apare o culoare galbena

Carenta de iod duce la dereglari ale functiei SNC, metabolismul proteinelor glucidelor lipidelor

Mineralizarea excesiva duce la cresterea morbiditatii populatiei prin litiaza biliara


Patologii infectioase transmise prin apa

Pentru aparitia unei boli hidrice este necesar 3 conditii



  • prezenta unui eliminator de germeni (bolnav sau purtator)

  • Viabilitatea in apa a germenilot patogeni

  • Existenta unei populatii receptive

Maladii microbiene

1. Holera 2. febra tifoida3. dezinteria4. Leptospiroza5. Bruceloza6. Tularemia7. Tuberculoza

Boli Virale: Poliomielita Hepatita virala A Conjunctivita de bazin

Maladii parazitare: Amibiaza Trihomoniaza Labliaza strongloidoza helmintiaza


49. Importanţa fiziologică şi igienică a apei. Norme de consum, factorii ce le determină.
Apa este unul dintre cele mai necesare elemente ale vietii, constituind mediul in care se desfasoara toate procesele vitale. Problema igienei apei vizeaza interesele populatiei in intregime. Apa ca factor principal al mediului ambient, determina, in mare masura sanatatea si conditiile sanitare ale populatiei.

Apa participa la majoritatea proceselor biochimice din organism, intra in componenta secretiilor si a celor mai multe substante legate de procesul vietii. De asemeni apa ajuta la eliminare prin urina a substantelor rezultate in urma procesele vitatale si a unei parti din substantele toxice patrunse in organism.

In organism apa are urmatoarele functii:

- Toate procesele biochimice se produc in mediul lichid

- participa ca parte componeta in multe reactii chimice

- asigura echilibrul acido-bazic

- asigura functia de transport

- Participa la eliminarea produselot metabolice din organism

Apa se pierde in permanenta din organism pe urmatoarele cai

1. aparatul urinar 1500 ml

2. tesutul cutanat 500 ml

3. aparatul respirator 350 ml

4. aparatul digestiv 150 ml

Pierderile de apa sint considerate stari critice pentru organism.

Cind apare senzatia de sete am pierdut 1-1.5 litri de apa, mai mult de 1.5 apare zona critica.

In cazul dehidratarii de 10% se deregleaza procesele metabolice

Dehidratarea de 15% la temperatura de 30 grade poate cauza moartea

Dehidratarea de 25% se considera fatala


Caile de recuperare ale apei

Primar: prin consumarea apei

Secundar: consumarea alimentelor ce contin apa
Cantitatea de apa de care are nevoie un organism pe zi este de 2.5-3.0 litri

Aceasta depinde de microclimat si efort fizic, la efort fizic marit necesarul de apa poatea atinge 8-10 litri

La temperaturi ridicate de asemeni se mareste consumul de apa
Importanta igienica a apei

Pe linga utilizarea apei in scopuri fiziologice omul utilizeaza apa si in scopuri igienice

Apa este consumata pentru:

spalatul rufelor

curatenie generala

prepararea alimentelor (5-10 litri)

spalatul veselii

Maric cantitati de apa consuma baile 120-150 litri la o persoana

In mediu in decurs de 24 ore o persoana consuma 100 litri de apa
50. Compoziţia micro şi macro elementară a apei, influenţa ei asupra sănătăţii.

Apa potabilă, prin conţinutul său de elemente minerale naturale, poate influenţa starea de sănătate a populaţiei, participând activ în procesele vitale.

Sărurile minerale naturale din apă sunt variate şi concentraţia lor diferă de la o localitate la alta în funcţie de condiţiile geologice, meteorologice, de conţinutul solului. Unele din ele sunt denumite macroelemente, - sărurile de calciu, magneziu, potasiu, cloruri etc. şi se găsesc în cantităţi relativ mari (mg/l); altele sunt denumite microelemente, aşa ca fluorul, iodul, zincul etc. şi se află în cantităţi mici.

Majoritatea macro- şi microelementelor necesare organismului sunt asigurate prin alimente.


Cu toate că apa este situată pe locul doi după importanţa în aportul de săruri minerale, ea poate influenţa considerabil asupra sănătăţii populaţiei. Elementele minerale din apă sunt absorbite mai bine decât cele din alimente şi concentraţiile lor pot fi diferite chiar în aceeaşi localitate.
Circa 55% din populaţia Republicii Moldova nu are acces la apa potabilă de calitate.[1,3] Sănătatea populaţiei (în spaţiul rural mai grav) este influenţată de un şir de factori de risc la consumul acestor ape. Astfel, principalii factori de risc sunt:

Sodiul - în conţinut ridicat (peste 200mg/l) poate influenţa nefavorabil sănătatea şi crea disconfort la consumul apei;

Sulfaţii - în concentraţii mărite pot provoca efecte gastrointestinale neplăcute şi afecta gustul apei; pot contribui şi la coroziunea reţelei de distribuire a apei;

Clorurile - pot afecta gustul apei şi creşte gradul de coroziune al reţelei de apeduct, care la rîndu-i poate duce la creşterea conţinutului de metale în apă;

Duritatea totală - în concentraţii de peste 10 mmol/1 poate afecta schimbul de minerale din organism, gustul apei, spori coroziunea reţelelor de apeduct şi crea disconfort la utilizarea apei;

Fierul - în concentraţii masive afectează gustul apei.

Mineralizarea excesivă, cauzată de conţinutul ridicat de sulfaţi, cloruri, Ca, Na, Mg, K, hidrocarbonaţi are drept urmare creşterea morbidităţii populaţiei prin litiază urinară, afecţiuni digestive şi cardiovasculare. Numărul populaţiei expuse la acest factor de risc este destul de mare. Duritatea apei este cauzată în general de prezenţa sărurilor de calciu şi magneziu, iar gradul ridicat de mineralizare şi concentraţia ridicată de sulfaţi şi cloruri.[2,7] Folosirea apei potabile cu o duritate şi o mineralizare înaltă (mai mult 1 g/ dm), conţinut de nitraţi şi sulfaţi, cît şi a apei cu duritate excesiv de mică şi conţinut înalt de clor şi sodium sporeşte morbiditatea generală şi mortalitatea prin stări morbide ale organelor digestive, sistemului cardiovascular, urogenital etc.


51. Exigente igience catre calitatea apei potabile. grupurile de indici ai calitatii apei potabile (dupa Normele sanitare)

Apa folosita de populatie in scop de menaj si baut trebuie sa corespunda anumito parameetri de calitate:



  • apa trebuie sa posede calitati organoleptice corespunzatoare

  • sa aiba componena chimica cuvenita ddin punct de vedere fiziologic

  • compusii toxici vor depasi concentratiile admisibile

  • apa nu trebuie sa contina agenti patogeni sau alti agenti care pot pune sanatatea in pericol

  • parametrii microbiologic: escherechia – 0, enterococi (streptococi) – 0

  • parametrii chimici: arsen – 10 microg/l, benzen – 1, bor – 0,5.

  • parametrii cimici indicatori: aluminiu – 200 microg/l, amoniu – 0,5, bacterii coliforme – 0, carbon organic – nici o modificare anormala, cloruri – 250, clor rezidual – 0,5, conductivitate – 2500, culoare – acceptabila consumatorilor si nici o modificare anormala, oxidabilitate – 5 mgO2/l, pH – 6,5-9,5, Na – 200 mg/l, sulfat – 250 mg/l, turbiditatea – 5 UNT, zinc – 3 mg/l, radioactivitatea totala – 0,10 mSv/ran, alfa globala – 0,1 Bq/l, beta globala – 1 Bq/l.


52. Compusii chimici- indicatori de poluare a apei cu substante organice

La acest grup de indici se refera substantele organice si derivatii descompunerii lor in apa:

Sarurile de amoniu nitritii si nitratii, din care doar nitratii prezinta un pericol pentru sanatate, ceilalti compusi neavind o influenta nociva asupra organismului.

Prezenta sarurilor de amoniu si nitritiilor poate servi drept indice al pezentei lor in solul prin care sa filtrat apa deci nu este exclus ca in apa concomitant au patruns agenti patogeni din sol.

Sursa de apa poate fi considerate poluata in urmatoarele condiitii:

1in apa se determina citiva indicia de poluare

2concomitent in apa se determina si indici bacteriologici

3poluarea apei se confirma prin inspectia sanitara


Drept indice de al poluarii apei serveste capacitatea de oxidare a apei care exprima cantitatea de O2 consumata la oxidarea substantelor prezente in 1 l de apa.

In caz de poluare prospata a apei cu rezidurii sporeste cantitatea de saruri amoniacale.nitritii fiind un produs al oxidarii ulterioare a sarurilor de amoniu intro canitate mai mare de 0,002 mg/l sunt un indice important al ;poluarii sursei de apa. Nitratii sunt produsul final al oxidarii sarurilor de amoniu . prezenta lor indica o poluare mai veche a apei ajunsa la perioada de mineralizare complete.

Un indice relative sunt clorurile prezenta carora poate fi cauzata de spalarea lor din soluri bogate cu cloruri.
53. Bolile contagioase transmise prin apa. Grupurile lor. Formele de manifestare a patologiilor hidrice.

Conditii:



  • existenta unui eliminator de germen

  • viabilitaea in apa a germenilor patogeni un timp suficient pentru prod bolii

  • existenta unei populatii receptive

Bolile infectioase transmise prin apa se manifesta sub forma de endemii, epidemii si forme sporadice.

Epidemiile hidrice prezinta o serie de caratcere care le diferentiaza de altte tipuri de epidemii si pe baza carora se poate pune diagnosticul si aplica masuri de combatere.

Caracterele principale ale epid hidrice:


  • caracter exploziv – cuprinderea unui nr de persoane intr-un timp relaiv scurt

  • infectarea persoanelor receptive care consuma apa contaminata

  • suprapunerea epidemiilor pe aria de alimentare cu apa a populatiei din aceeasi sursa

  • aparitia epidemiei in orice anotimp, dar cu precadere in cel rece

  • incearea epidemiei ca urmare a masurlor luate tot atit de brusc cum a inceput

Ramine un nr mic de cazuri ce se gasesc in perioada de incuatie si apar mai tirziu in contact.



Caractere secundare ale epidemiilor hidrice:

  • aparitia inainte de izbucnire epidemiei a unui nr mare de oli digestive ca enterita, diaree, uneori grava, mai ales la copii sau populatia sensibila

  • existenta unor afectiuni la sistemul de alimentare cu apa, ce explica aparitia epdemiei. Treuie de mentionat ca poluarea e produsa departe de zona epidemiei.

  • Lipsa germenilor patogeni din apa la momentul declansarii epidemiei

Endemia – oforma de imbolnavire ce cuprinde un nr redus de cazuri inn comparatie cu epidemia, dar care se gasesc permanent intr-o zona anumita sau localitate.


Forma sporadica manifesta cazuri izolate de anumite boli.
Schema maladiilor infectioase transmise prin intermediul apelor:

      1. Maladii microbiene (holera,febra tifoida,dezineria,leptospiroze,bruceloza,tubaremia,tuberculoza,boala dareica cauzata de coliformi patogeni)

      2. Maladii virale: (poliomielita,hepatita A,conjunctvita de bazin,retrovirusurile)

      3. Maladii parazitare: (amibiaza.lambliaza,tricomoniaza.,asceoloza,opistorcoza,filariozele,strongoloidoza,geohelmintiazele


54. Caracterele principale şi secundare a epidemiilor hidrice

Bolile infectioase transmise prin apa se manifesta sub forma de endemii, epidemii si forme sporadice.

Epidemiile hidrice prezinta o serie de caratcere care le diferentiaza de altte tipuri de epidemii si pe baza carora se poate pune diagnosticul si aplica masuri de combatere.

Caracterele principale ale epid hidrice:


  • caracter exploziv – cuprinderea unui nr de persoane intr-un timp relaiv scurt

  • infectarea persoanelor receptive care consuma apa contaminata

  • suprapunerea epidemiilor pe aria de alimentare cu apa a populatiei din aceeasi sursa

  • aparitia epidemiei in orice anotimp, dar cu precadere in cel rece

  • incearea epidemiei ca urmare a masurlor luate tot atit de brusc cum a inceput

Ramine un nr mic de cazuri ce se gasesc in perioada de incuatie si apar mai tirziu in contact.

Caractere secundare ale epidemiilor hidrice:

  • aparitia inainte de izbucnire epidemiei a unui nr mare de oli digestive ca enterita, diaree, uneori grava, mai ales la copii sau populatia sensibila

  • existenta unor afectiuni la sistemul de alimentare cu apa, ce explica aparitia epdemiei. Treuie de mentionat ca poluarea e produsa departe de zona epidemiei.

  • Lipsa germenilor patogeni din apa la momentul declansarii epidemiei


55. Caracteristicile formelor endemice şi sporadice a patologilor hidrice infecţioase.

endemia-- forma de imbolnavire care contine un numar redus de cazuri care se gasesc in permanenta intr-un teritoriu / localitate. -Se intilnesc frecvent in zonele cu grad scazut de igiena.

Formele sporadic se manifesta prin cazuri izolate de anumite boli se intilnesc foarte rar de exemplu leptospiroza.
56 Metodele de ameliorare a calităţii apei potabile.

. Metode de amelioare a calitatii apei:



Exista multe metode de ameliorare a calitătii apei, metode, prin care apa se epurează de microorganisme patogene de substantile in suspensie şi huminoase, de cantitatea excesivă de săruri (calciu, magneziu, fier, manangan, fluor, etc.), de gaze fetide, substante toxice şi radioactive. Utilizarea diferitelor metode de epurare permite ca sursele locale fie folosile la maximum pentru aprovizionarea populatiei cu apă potabila. Cele mai răspîndite metode de ameliorare a calitălii apei la apeducte sînt lirnpezirea,inlăturarea impuritălilor sulide din apă, decolorarea -inlăturarea coloratiilor excesive, dezinfectarea - nimicirea agenlilor patogeni şi viruşilor din apă.

Exista si o serie de metode special de ameliorare a calitatii apei cum ar fi dezodorarea , eliberarea apei de compusii de fier, dedurizarea , desalinizarea , defluorarea fluorizara etc.

Cele mai noi si perfomante metode sunt ozonaraea si tratarea cu raze UV.
57. Caracteristica igienică a metodelor de limpezire şi decolorare a apei.

Limpezirea şi decolorarea apei pot fi obţinute prin sedimentarea îndelungată. Sedimentarea, in condiţii naturale, decurge foarte i:ncet, iar decolorarea practic nu se produce. De aceea pentru a majora eficacitatea acestor procese, înainte de sedimentare in apă, se adaugă substance chimice, care au proprietatea de a accelera sedimentarea particulelor şi de a separa substanţe, care contribuie la coloracia apei.

Acest proces numit coagularea apei este un proces de mărire, agregare a particulelor coloidale din apă, care se termină cu formarea agregatelor vizibile - flocoanelor. Coagularea are loc sub acciunea coagulancilor - sărurilor de aluminiu şi tier (cel mai des se foloseşte sulfatul de aluminiu). Doza de coagulant se va calcula in funccie de alcalinitatea şi culoarea apei prelucrate, insă neapărat se va determina pe cale experimentală.

Pentru ca procesul de coagulare a apei să decurgă mai rapid, se folosesc lloculancii sintetici, ca poliacrilamidul etc.

Procesul final al limpezirii şi decolorării este filtrarea apei printr-un strat de material granulat (nisip sau antracit). Limpezirea şi decolorarea apei pot fi efectuate după două scheme:


  1. Decantarea şi filtrarea lentă.

  2. Coagularea, decantarea şi filtrarea rapidă.


58. Aprecierea igienică a metodelor de dezinfecţie a apei.

Pentru excluderea perîcolului epidemiologic la statiile de tratare a apei, după filtrare, apa trebuie să fie ulterior dezinfectată.

La filtrarea apei nu toate microorganismele sunt retinute şi o parte, rămânând libere in apă, trec prin instalatiile de curătare şi se contin in apa filtrată. Astfel, pentru crearea unei bariere sigure, in căile hidrice de transmitere a infectiilor intestinale apa se dezinfectează.

La folosirea apelor de suprafată, dezinfectarea este obligatarie, iar in unele cazuri e obligatorie şi pentru apele subterane. Mai frecvent, in scop de dezinfectare a apei, in conditii de campanie e folosită clorinarea. in acest caz se folosesc două metode: clorinarea cu doze normaie de clor şi superclorinarea apei cu doze marite de clor. Substantele utilizate in acest scop vor corespunde unor conditia, dintre care:

să nu modifice calitatea organoleptică a apei şi să nu lase urme de substrate nocive după tratare,

- utilizarea acestor substance să se facă prin metode cat mai simple, rapide, eficiente şi cu pret cât mai redus.

Clorinarea apei este efectuată prin diferite procedee, care ne permit a aplica această metodă atât la instalatiile de aprovizionare centralizată cu apă, cât şi la aprovizionarea in campanie.

Pentru clorinare se utilizează diferici compuşi clorigeni. La dezinfectarea apei, in apeducte este folosit clorul lichid, care se păstrează in cisterne on baloane de oţel sub presiune. La clori--narea unei cantităci mici de apă, in instalaţiile locale, rezervoare etc,, este folosită clorura de var. Ea trebuie păstrată in butoaie închise in încăperi uscate, bine aerisite, deoarece la păstrare, sub acciunea factorilor de mediu, clorura de var îşi pierde activitatea. Înainte de a fi întrebuincată, e necesar de a controla activitatea ei (va concine nu mai pucin de 20-25% clor activ) in afară de clorul lichid şi clorura de var, pentru dezinfectarea apei se mai folosesc un sir de substrate clorigene - hipocloritul de calciu sau sodiu, cloraminele etc.


59. Caracteristica igienică a apelor subterane ca surse de aprovizionare cu apă. Cerinţe igienice către sistemul local de aprovizionare cu apă (fântâni).

Apele freatice sunt deseori intrebuintate de om pentru ca au colratie slaba si sunt transparente . cantitea de saruri minerale in ele creste odata cu adincmea dar in majoritatea cazurilor ramine mica.

Daca solul este impurificat cu diferite substante se poate inpimpla ca apele freatice sa contina diferiti agenti patogeni ai diferitor boli.

Apele freatice sunt folosite in scop de aprovizionare cu apa la sate in acest scop sapundu-se fintini. Daca apele freatice nimeresc intre doua straturi de roci ele formeaza 2 straturi iar fintinile care ajung la o asa adincimee se numesc arteziene.

De regula aceste ape sunt transparente , incolore far gust si miros cu concentratie mineral constanta.uneori apele din fintini se caracterizeaza prin duritate inalta , nevel ridicat de saruri si fluor compusi de fier si hydrogen sulfurat.

Cerinte fata de fintini:



  • Locul pentru instalarea fintinii trebuie sa fie la o inaltime adecvata distant cuvenita fata de sursele eventuale de poluareferita de riscul inundatiilor sau inmlastinirilor.

  • Peretii sa fie impermibili in jurul fintiini sa existe un strat de argila sa fie exclusa impurificarea bacteriana din exterior.

  • Diametrul de cca 1,2 m iar adincimea de 30 mfundul fintinii impermiabil iar colacul bine ajustat..


60. Caracteristica igienică a apelor de suprafaţă ca surse de aprovizionare cu apă. Autoepurarea apei.

apele de suprafata se formeaza si se alimenteaza in principal din 2 surse precipitatiile atmosferice si apele subterane

Toate apele de suprafata sunt poluate din exterior de aceea se considera ca potentiale surse de boli epidemic.in deosebi sunt poluate bazinele acvatice din apropierea centrelor populate si in locul de scurgere a apelor reziduale menajele sau industrial.

Proprietatile organoleptice si compozitia chimica depend de multe conditii apa riurilor are o coloratie intense si turbiditate inalta apa lacurilor o coloratie verde bruna miros si gust neplacut.de obicei concentratia mineral este redusas dar in unele bazine ce se afla in zonele cu clima torida acesta concentratie ajunge la niveluri destul de ridicate.

Autoepurarea apei:

Cu toate ca apele de suprafata sint impurificate permanent calitatea apei ramine reletiv constanta . Acesta se datoreaza anumitor procese fizico-chimice si biologice care contribuie la autopurificarea apei.

Apele reziduale nimerind in bazine se dilueaza iar rezidurile particulele de minerale oule de helminti si mi/o in suspensie se depun la fund apa se limpizeste devine transparent.

Datorita mi/o din apa subs. Organice se mineralizeaza asemenea celor din sol . prin oxidarea biochimica substantele se nitrifica transforminduse in compusi finali nitrati, carbonati, sulfati.

Pe parcursul autopurificarii bazinelor mi/o si saprofitii pier din cauza micsorarii substantelor nutritive sub actiunea razelor solare antibioticilor eliminate de saprofite si alti factori.

In urma autoepurarii apa devine transparent , mirosul neplacut dispare subs. Organice se mineralizeaza mi/o se distrug apa capatind proprietatiile de pina la poluare.




  1. Caracteristica igienica a sistemului centralizat de aprovizionare cu apa. Zonele de protective sanitara a surselor de aprovizionare cu apa.

Tipuri de aprovizionare cu apa: decentralizat (local) si centralizat

Centralizat – sistem ce consta dintr-o retea care permite aprovzionarea cu apa sub presiune direct la consumator.



Avantaje:

  • pot fi utilzate atit surse subterane, cit s cele de suprafata

  • asigura cantitatea necesara de apa la distanta mari de sursa

  • ofera posibilitatea tratarii apeii in caz de necesitate

  • permite protectia sursei instalatiilor si controlul starii lor

  • permiteccontrolul pemranent al calitati apei

Dezavantaje:

  • apar dificultati la supravegherea stari tehnice a retelelor de apeduct

  • in cazul nimeriri in retea a agentilor patogeni sau toxinelor are loc afectarea unui nr mare de populatie

staţiile de aprovizionare cu apă includ instalaţiile de captare şi epurare, rezervoarele pentru apă curată, staţiile de pompare, turnurile de apă, de la care merge reţeaua de distribuire. Reţeaua de apeduct trebuie să fie impermeabilă. Corozia şi deermetizarea ţevilor vechi crează condiţii de impurificare a apei de apeduct. Pentru a preveni aceasta, reţeaua de apeduct va trece departe de gropile de gunoi, closete, reţeaua de canalizare şi alte surse potenţiale de impurificare. In caz de intersecţie a reţelei de apeduct cu ţevile de canalizare apeductul trebuie să fie instalat mai sus decît acestea şi la o distanţă nu mai. mică de 0,5 m.

Drept zonă de protecţie' sanitară se consideră un anumit teritoriu din preajma sursei de apă.şi a instalaţiilor de epurare. In această zonă se stabileşte un regim special cu scopul de a pre-' veni modificările nefavorabile ale apei. Bineînţeles, în zona nemijlocită a apeductului regimul de protecţie sanitară trebuie să fie mai strict decît în cele mai îndepărtate. De aceea zona de protecţie sanitară pentru apeductele de la bazinele de suprafaţă are două cordoane.

Primul cordon sau zona de regim strict include locul de captare a apei şi al instalaţiilor apeductului: staţiile de pompare, instalaţiile de epurare, rezervoarele de apă curată. Acest teritoriu se îngrădeşte şi este păzit, accesul persoanelor străine este interzis. Terenul trebuie să fie înverzit şi salubrizat,-apele meteorice vor fi lansate mai jos de locul de captare a apei.

în toate încăperile staţiei trebuie să se menţină o curăţenie impecabilă, în clădiri trebufe sa fie instalate vaterclosete. Personalul de serviciu va trece în mod obligator : controlurile medicale periodice, analizele-bacteriologice, examenul la cunoştinţele sanitare despre lucrul efectuat, respectarea riguroasă a igienei personale. In zona cordonului cu regim strict este interzisă folosirea bazinului de apă în alte scopuri (plimbări cu barca, adăpatul vitelor, spălatul rufelor, prinsul peştelui, scăldatul, etc). Dacă rîul nu e prea mare, cordonul strict include şi malul opus (în zona de captare a apei).

Zona aceasta se determină cu scopul de a exclude poluarea eventuală sau premeditată a apei în verigile cele mai importante ale apeductului.

Cordonul al doilea sau zona de restricţie include teritoriul care înconjoară sursa de apă şi afluenţii ei. Desigur, că zona de restricţie merge, în fond, în susul apei, uneori pînă la zeci de kilometri. In josul apei zona de restricţie atinge cîteva sute de metri. Zona de restricţie depinde de gradul de poluare şi capacitatea de autoepurare a sursei de apă.

Suprafaţa zonei de restricţie din susul apei trebuie să asigure lichidarea impurităţilor din apă, în special a celor bacteriene pe contul proceselor de autoepurare a apei din bazin.


  1. Importanta igienica a solului, sursele de poluare, autoepurarea lui.

Solul = stratul fertil superior al scoartei Pamintului. Este unul din factorii ce formeaza clima, regimul termic al solului influenteaza temperatura troposferei. Solul poate receptiona, inmagazina si degrada reziduurile lichide si solide rezultante din activitatile umane din industrii si agricultura. Radioactivitatea solului sporreste fondul radioactiv natural.
Tipul solului si compozitia lui chimica determina:

  1. caracterul regnului vegetal

  2. compozitia chimica a produselor alimentare de origine animaliera

  3. componenta elementelor chimice in produsele alimentare sau apa

  4. sanatatea populatiei

Caracteristica igienico-sanitara a solului se face in zonele in care este posibil contactul intre sol si om. Mai fecvent sunt cercetate urmatoarele zone:

  1. locurile de joaca si activitati pentru copii

  2. teriotoriul plajelor si al strangurilor

  3. locurile de recreatie si odihna

  4. terenurile de sport si alte zone.

Poluarea solului se poate rasfringe asupra celorlalti factori naturali ai mediului:

  1. poate contamina pinza de ape freatice sau apele de suprafata cu germeni patogeni, subtsante toxice industriale, fitofarmaceutice, pesticide s. a.

  2. poate emana gaze, rezultate din procesele de fermentatie si putrefactie

Proprietatile fizice ale solului

Solul este format din particule solide de forma si dimensiuni variabile cunoscute sub denumirea de grunci sau granule, ce reprezinta particula cea mai mica care rezista la deformarea mecanica. Structura mecanica a solului este determinata de o serie de propritetati fizice cu rol important sanitaro-igienic:



  1. porozitatea

  2. permeabilitatea solului pentru aer

  3. permebilitatea solului pentru apa

  4. capilaritatea

  5. selectivitatea (filtrarea)

  6. temperatura solului

Spatiile ramase libere dintre granulele de sol formeaza porii lui, iar volumul total al porilor constitue porozitatea. Porozitatea solului depinde e marimea granulelor, de asezarea si uniformitatea acestora. Cu cit particulele sunt mai mari, cu atit volumul total al porilor este mai mic. Asezarea neregulata sau lipsa de uniformitate a granuleor reduc porozitatea. Ca exemplu nisipul are o pozoritate in jur de 35%, iar argila peste 65%.



Permeabilitatea solului pentru aer depinde de marimea porilor. Solurile formate din particule mari ca pietrisul si nisipul sunt foarte permeabile pentru aer, desi porozitatea lor este redusa. Cu cit solul contine o cantitate mai mare de aer, cu atit procesele biologice care se petrec in sol sint mai active si cu atit el este mai salubru (curat).

Permebilitatea solului pentru apa este determinata atit de marimea porilor, cit si de volumul total al acestora. Se cunosc soluri permiabile, ca pietrisul si nisipul, care sunt usor strabatute de apa. Solurile ca argila si turba, care retin apa sunt greu strabatute de ea. Cu cit porozitatea unui sol este mai mica, cu atit retinerea apei in porii solului este mai mare. Eliminarea aerului din porii solului si inlocuirea lui cu apa are un efect nefavorabil asupra gradului de salubritate a solului. In absenta aerului procesele biologice sunt incetinite, iar solul este considerat insalubru.

Capilaritatea reprezinta capacitatea solului de a permite apei subterane sa se ridice prin porii sai spre straturile superficiale. Cu cit solul este mai permeabil pentru apa, cu atit are o capilaritate mai redusa. Capilaritatea ese dependenta de porozitate, sau de volumul total al porilor. In solurile cu porozitate mica (nisipul) timpul de ridicare a apei este scurt (minute), iar nivelul de inaltime este redus (0,3-0,5 m). Argila – timpul de ridicare este indlungat (ore), iar inaltimea este mare (1,5-2 m).

Selectivitatea este calitatea solului de a retine in pori sai diferite impuritati care il strabat, acestea, fiind purtate de aer si apa. Selectivitatea are la baza fenomenul de absorbtie sau de retinere a impuritatilor de catre granulele de sol. Solurile greu permeabile au un grad mare de selectivitate. Impuritatile care sunt retinute in primul rind sunt cele in suspensie, inclusiv microorganismele.

Temperatura solului este dependenta att de structura mecanica, cit si de natura si compozitia chimica a solului. Solul primeste caldura: de la soare prin radiatiile calorice ale spectrului solar, de la masa incandescena din centrul Pamintului, din procesele bochimice exogene care se petrec in sol.
Autopurificarea solului

Autoopurificarea solului este un proces foarte complicat, ce depinde de structura, compozitia chimica, propritetatile fizice, flora microbiana si fauna acestuia.

Procesele de autopurificare decurg in 2 etape: mineralizare si nitrificare.

Mineralizarea substantelor organice poate decurge in conditi anaerobe si aerobe. In conditi aerobe substantele organice se descompun datorita activitatii mi/o de putrefacie nesporulate si mi/o de fermentatie. In urma proceselor biochimice hidrocarburile se descompun in apa si bioxid de carbon, celuloza veetala se transforma in humus, grasimile se descompun in glicerina si acizi grasi, care apoi se descompun in apa si bioxid de carbon. Proteinele compuse se transforma in AA si amoniac, suful se transforma in H2S.

In conditii anaerobe procesul de descompunere a substantelor organice este insotit de degajarea de gaze ce impurifica aerul, deaceea neutralizarea deseurilor din sol se realizeaza cu ajutorul proceselor aerobe.

Nitrificarea se realizeaza in condittii aerobe. Astfel, sub influenta bacteriilor nitrificante specifice amoniacul se transforma in acid azotic si nitrati. Nitratii constituie produsul final al descompunerii substantelor poroteice si servesc pentru hrana plantelor. In cazul oxidarii hidrogenului sulfurat se formeaza acid sulfuric si sulfati. La oxidarea acidului carbonic se formeaza carbonati. La oxidarea fosforului se formeaza acid fosforc si fosfati.

La o etapa anumita a descompuneri substantelor organice se formeaza produs special numit humus. Pe masura autopurificarii solului de substante organice scade numarul total de microbi si in specal a celor patogeni nesporulati




  1. Componenta chimica a solului. Endemiile geochimice.

Solul contine totalitatea subtsantelor chimice cunoscute in cantitati variabile de la un sol la altul. Solul se gseste interdependenta reciproca cu biosfera, hidrosfera si trposfera. Excesul sau carenta minerala a solului determina excesul sau carenta minerala a apelor si alimentelor vegetale. Omul este direct influentat de compozita minerala a acestora si indirect de ocntinutul mineral al solului.

O serie de cercetatori au intocmit harti privind continutul mineral al solului din anumite zone si au suprapus acestor harti patologia dominanta a popoulatiei din aceleasi zone. S-au stabilit astfel unele relatii cauzale in sensul ca anumite carente sau excesul de elemente minerale din sol apare in patologia geografica a populatiei respective. Cecretatorul rus Miloslavski a denumit aceste afectiuni endemii biogeochimice, deoarece ele se gasesc in stare permanenta (endemica) in zona studiata si sunt consecinta interrelatiei sol-apa-flora-fauna-om, a unor elemente chimice, al caror rol fiziologic sau patologic este mai mult sau mai putin cunoscut. De exemplu fluoroza endemica se gaseste in zonele cu exces de fluor in sol. Gusa endemica – in zonele cu sol carentat in iod.

Ulterior au fost depistate endemii geochimice in legatura cu cantitatea excesiva de molibden, plumb, strontium, selenium. Depistarea acestora prezinta unele dificultati deorece daca in cazul gusei endemic sau fluorozei sunt prezente modificari morfologice vadite, celelalte endemii nu sunt studiate sufficient.

Masurile de profilaxie a endemiilor geochimice:



  1. introducerea elementelor de carenta in sol, nutreturi pentru animale

  2. importarea produselor alimentare din alte regiuni

  3. adauagarea iodului in sarea de bucatarie, piine, apa

  4. folosirea apei minerale

  5. fluorizarea apei, s. a.



  1. Solul ca sursa de boli contagioase si invazii parazitare.

MIcroflora patogena nimereste in sol odata cu fecalele, urina, gunoaiele, cadaver, baligar, ape reziduale.

Agentii patogeni se afla mai mult in straturile superficial ale solului, iar in cele profunde nr lor diminueaza.

Agentii asporpgeni- pier in citeva zile sau saptamini, daca nu sunt captati de animale sau de ape.

Agentii sporogeni, pot exista in sol luni si ani de zile.

Solul favorizeaza raspndirea unor boli microbiene, virotice, micotice si parazitare ca:


  1. Antrax tetanus gangrena gazoasa botulism salmoneloze dizenteria bacelara holera tularemia bruceloza leptospiroza histoplasmoza aspergiloza sporotricoze

Analiza biologica a solului

Indicatorii pentru depistarea pragului de poluare a solului pot fi impartiti in directi si indirecti, care la rindul lor pot fi indicatori biologici sau chimici. Indicatorii directi ai poluarii biologice a solului atesta pericolul nemijlocit de imbolnavire. Indicatorii indirecti ai polluarii iologice a solului sunt considerati germenii a caror prezenta si mai ales numar arata gradul de poluare si riscul pentru sanatate. Indicatorii directi chimici sunt substante chimice nimerite direct in sol si care au o acctiune nociva asupra omului. Indicatorii indirecti ai poluarii chimice a solului sunt elemente chimice, care nu au o actiune nociva directa asupra sanatatii omului, dar a acror prezenta in sol denota prezenta unor elemente nocive nu numai de naura chimica, dar si biologica.

Gradul de impurificare se apreciaza dupa cantitatea de substante in curs de degradare sau mineralizare prezenta in comparatie cu un sol asemanator ca structura, dar nepoluat. Cu cit aceste substante sunt in cantitate mai mare, cu atit solul este mai impurificat.

Cel mai utilizat inducator pentru poluarea organica este raportul dintre azotul organic teluric si azotul organic total prezent in sol. Acest raport se mai numeste si cifra sanitara sau indice Hlebnikov. Indicele Hlenikov este intotdeauna subunitar, deoarece numai o parte a azotului din sol trece in azot teluric. Indicele Hlebnikov <0,7 se considera sol poluat; 0,7-0,85 – poluare medie; 0,85-0,95 – poluare redusa; >0,95 – sol curat.



Yüklə 0,57 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin