- de la David până la strămutarea în Babilon – 14 neamuri
- de la strămutarea în Babilon până la Hristos – 14 neamuri (1,17 )
Numărul 14 este compus din numărul 7 luat de 2 ori (7x2=14) - la iudei cifra 7 era un număr simbolic şi sfânt.
Faptul că acest număr simbolic este înmulţit de 2 ori de evanghelist vrea să sugereze ideea că Dumnezeu a condus cu îndoită grijă destinele familiei din mijlocul căreia urma să se nască Mântuitorul lumii.
Chiar dacă fiecare din cele 3 perioade numără câte 14 membri, observăm că evanghelistul însuşi a eliminat din lista sa mai mulţi regi şi mai mulţi membri din ascendenţii Mântuitorului Hristos
Spre exemplu:
- între Fares şi Naason sunt date numai patru nume intermediare (1,3-4), ori este vorba de întreaga perioadă dintre epoca patriarhilor (Fares este fiul lui Iuda) şi Exod, adică nu mai puţin de aproximativ 430 ani (Ieş. 12, 40 ; Gal. 3, 17 )
- între Salmon şi Iesei se dau numai două nume intermediare (cf. 1,5 ) pe o perioadă de cel puţin 300 de ani.
- din cartea a IV-a a Regilor se poate cunoaşte că între Ioram şi Ozia (1, 8) au mai existat trei generaţii, reprezentate prin Ohozia, Ioas şi Amasia, dar care nu apar în genealogia mateiană.
Cât priveşte menţionarea regelui Iehonia, în genealogie, el este numărat de 2 ori
- la sfârşitul listei a doua (1,11)
- la începutul listei a treia ( 1, 12 )
a - pentru a obţine şi în perioada a III-a 14 membri
b - mai ales pentru a sublinia vrednicia lui Iehonia care a fost ultimul rege în Ierusalim şi care s-a urcat pe tron în puterea drepturilor sale moştenite pe linie davidică.
Ca al 14-lea membru, al celei de-a treia perioade, trebuie numit şi Mântuitorul Hristos Însuşi cu care se încheie timpul de umilinţă, dar şi de reculegere al familiei davidice.
Ca al 14-lea membru, al celei de-a treia perioade, trebuie numit şi Mântuitorul Hristos Însuşi cu care se încheie timpul de umilinţă, dar şi de reculegere al familiei davidice.
Cu Iisus Hristos, evanghelistul Matei încheie şi întreaga evoluţie istorică a familiei Sale, dar tot cu El începe, pentru întreaga omenire, şi noul timp de mărire veşnică mesianică a noii Sale familii – creștinătatea.
Lacunele genealogiei mateiene se pot explica şi prin:
- caracterul mnemotehnic al Evangheliei.
folosită şi ca un adevărat manual de cateheză în Biserica primară - ea foloseşte tehnici care să faciliteze memorarea
- caracterul simbolic –
Nu este exclus ca Matei să fi avut în vedere şi practica gematriei - consta din calcularea valorii numerice a unui cuvânt sau nume şi căutarea unei semnificaţii simbolice a numărului astfel obţinut.
În scrierea consonantică ebraică, numele David = cifra 14. Scriindu-se nevocalizat - compus din trei litere : dalef – vav- dalef. Dându-se acestor litere valoarea lor numerică se obţine 4 - 6- 4, care adunate dau numărul 14.
Precizând la începutul evangheliei că Iisus Hristos era fiul lui David, putem conchide, că şi prin această tehnică se scoate în evidenţă faptul că profeţiile mesianice s-au împlinit în Hristos - profeţit ca fiind fiul lui David, adică venind din neamul lui.
În ceea ce priveşte a doua identificare prin strămoşi, din 1,1 - Iisus numit “ fiul lui Avraam “ - evanghelistul Matei vrea să afirme că Iisus este Urmaşul prin excelenţă a lui Avraam, făgăduit lui în vechime ca Cel “ întru Care se vor binecuvânta toate neamurile “ ( Cf. Fac. 12, 7 ; 22, 18 ).
Ceea ce este specific genealogiei mateiene este şi faptul consemnării a
4 nume de femei, străine de neamul evreesc, şi anume: Tamara, Rahab, Ruth,Batşeba - soţia lui Urie ( Mt.1,3.5-6 ).
- Primele 3 femei nu erau de origine israelită, iar a patra nu a fost căsătorită cu un evreu.
- Mediile din care proveneau cele 4 femei erau diferite – se poate observa din Fac. 38; Iosua 2; Rut 3 şi II Reg.11.
Aceste femei au fost instrumentele lui Dumnezeu folosite în scopul continuării liniei mesianice, evanghelistul voind să exprime astfel caracterul universalist al mântuirii mesianice.
Naşterea lui Iisus (2,1-23)
Evanghelistul Matei relatează Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ca fiind un fapt istoric, încadrat de evenimente naturale, dar şi miraculoase - pot fi grupate în două faze:
1) Evenimente în timpul vieţii lui Irod (Mt 2, 1-18)
2) Evenimente după moartea lui Irod (Mt 2, 19-23)
după alţi exegeţi:
1) Evenimente care se desfăşoară în Ierusalim (Mt 2, 1-8);
2) Evenimente care se desfăşoară în Betleem (Mt 2, 9-12; Lc 2, 4-20).
Fiecare parte este introdusă de „episodul magi” – călătoria şi sosirea lor la Ierusalim (Mt 2, 1); călăuzirea spre Betleem de către „Stea” şi închinarea înaintea Pruncului (Mt 2, 9-11)
După precizarea locului, evanghelistul Matei indică şi timpulnaşterii lui Iisus Hristos:
- „în zilele lui Irod regele” (Mt 2, 1), cândva spre sfârşitul vieţii lui, în ultimii săi ani de domnie (37-4 î.Hr.)
