Capitolul XVI religiile din china antică



Yüklə 3,84 Mb.
səhifə96/104
tarix03.11.2017
ölçüsü3,84 Mb.
#29610
1   ...   92   93   94   95   96   97   98   99   ...   104

279. Cea mai bună expunere de ansamblu este Histoire de la philosophie islamique (Paris, 1964) de Henry Corbin. Vezi ibid., pp. 348 sq. (elemente de bibliografie).

Despre al-Kindî, cf. H. Corbin, Histoire..., pp. 217-222, 355 (bibliografie).

Despre al-Fârăbî, vezi H.Corbin, op. cit., pp. 222 sq.; D.M.Dunlop,The Fusul al-Madanl. Aphorisms ofthe Statesman ofal-Fărăbl (text şi traducere, Cambridge, 1961); Muhsin Mahdi (traducere), Alfarabi's Philosophy of Plato and Aristotle (Glencoe, Illinois, 1962). Despre doctrina profeţiei la al-Fârăbî, vezi F.Rahman, Prophecy in Islam. Philosophy and Orthodoxy (Londra, 1958), pp. 11-29.

Despre Avicenna, vezi A.M.Goichon, La distinction de l'essence et de l'existence d'apres Ibn Şină (Paris, 1937); Louis Gardet, La pemee religieuse d'Avicenne (Paris, 1951); F.Rahman, Avicenna's Psychology (Londra, 1952); S.M. Afnan, Avicenna, his Life and Works (Londra, 1958); Henry Corbin, Avicenne et le recit visionnaire. Etude sur le cycle des recits avicenniens (Paris-Teheran, 1954; ediţia a 2-a, Paris, 1979); S.H. Nasr, Three Mustim Sages (Harvard, 1963), pp. 9-51.

Semnalăm câteva traduceri recente: Livre des Directives et Remarques (traducere de A.M.Goichon, Paris, 1952); La metaphysique du Shifâ (traducere de G.-C. Anawati, Quebec, 1952); Livre de la Science, 2 voi. (traducere de M.Achena şi RMasse, Paris, 1955); cf. bibliografia înregistrată de H.Corbin, pp. 357-358.

Despre filosotia şi teosofia musulmană în Spania, vezi expunerea de ansamblu în H. Corbin, Histoire, pp. 305-342, 361-363 (bibliografia).

Despre Ibn Massara, vezi Miguel Asin Palacios, Ibn Massara y su escuela; origines de lafilosofia hispano-musulmana .(ediţia 2-a, Madrid, 1946).

Despre Ibn Hazm, vezi A. R. Nykl., A Book containing the Risăla known as „The Dove's Neck-Ring about Love and Lovers" (Paris, 1932); id., Hispano-arabicpoetry and its relations with the Old Provensal Troubadours (Baltimore, 1946).

Despre Avempace, vezi M. Asin Palacios, Avempace. El regimen del solitario (ediţie şi traducere, Madrid-Granada, 1946).

Despre Ibn Ţufayl, vezi Leon Gauthier, Ibn Thofail, sa vie, şes oeuvres (Paris, 1909); id., Hayy ibn Yaqdan, roman philosophique d'Ibn Thofail (text şi traducere, ediţia a 2-a, Paris, 1936).

280. Semnalăm câteva traduceri recente din Averroes: L. Gauthier, Trăite decisif(Facl al-maqăl) sur l'accord de la religion et de la pshilosophie (ediţia 3-a, Alger, 1948); S. Van der Bergh, Averroes' Tahăfut al-Tahăfut (The Incoherence ofthe Incoherence), 2 voi. (Oxford, 1954); G.F.Hourani, On the Harmony of religion and Philosophy (Londra, 1954).

Literatura critică este considerabilă. Menţionăm: L.Gauthier, Ibn Rochd (Averroes), Paris, 1948; M.Horten, Die Metaphysik des Averroes (Halle, 1912); vezi şi prezentările sintetice în Istoriile filosofici medievale ale lui Etienne Gilson, H. Corbin si Julius R. Weinberg.

Despre operele lui Ibn Arabî, accesibile în traducere, vezi R.W J. Austin, Ibn al'Arabi: The Bezels ofWisdom (New York, 1980), p. 12. Semnalăm: Titus Burckardt, La Sagesse des Prophetes (Paris, 1956), traducerea parţială a Colierului Perlelor înţelepciunii, şi R.W.J. Austin, The Bezels ofWisdom, traducere integrală, cu multe comentarii. Scrierile autobiografice ale lui Ibn Arabi au fost traduse de R.W.J. Austin, în Sufis of Andalusia (Londra, 1971).

Esenţialul bibliografiei critice este înregistrat de R.W.J. Austin, The Bezels, p. 13. O menţiune specială pentru: I/utsu, Comparative Study ofKey Philosophical Concepts in Sufism and Taoism (partea I, Tokyo, 1966), Henry Corbin, L'imagination creatrice dans le soufisme d'Ibn Arabi (Paris, 1958), S.A.Q. Husaini, The Pantheistic Monism of Ibn al-Arabl (Lahore, 1970).

281. Henry Corbin a editat primele două volume de Oeuvres philosophiques et mystiques de Sohrawardl (Istanbul-Leipzig, 1945; Teheran-Paris, 1952). Tot Henry Corbin a elaborat cea mai pătrunzătoare exegeză a gândirii lui Sohrawardl; vezi mai ales En Islam iranien, voi. II; Sohrawardl et des Platoniciens de Perse (Paris, 1971); Histoire de la philosophie islamique, pp. 285-304; L'archange ernpourpre. Quinze traites et recits mystiques traduits du persan et de l'arabe (Paris, 1976).

Este greu de precizat în ce măsură Sohrawardl cunoştea, din izvoare orale sau scrise, tradiţia mazdeană. (în afara contribuţiilor lui H. Corbin, semnalăm A. Bausani, Persia Religiosa, pp. 181 sq., şi J. Duchesne-Guillemin, La religion de l'Iran Ancien, pp. 363 sq.) în orice caz, Sohraward! se reclama atât de la tradiţia persană, cât şi de Ia teozofia neoplatoniciană. Amintim că sub sasanizi (226-635), mazdeismul a devenit biserica oficială a Imperiului, deşi zurvanismul (§213) nu şi-a pierdut credincioşii. Marele preot Karter, care a reuşit să facă să fie condamnat Mani (§ 231), a fost artizanul

Tabloid problemelor

756

ortodoxiei mazdeenc. Tot sub sasani/i mitologia şi ideologia regalităţii au cunoscut un nou avânt (cf. G.\Videngren, Le x religionx de Viran, pp. 343).



Pe plan religios şi politic, singurul eveniment important până la cucerirea musulmană a fost revoluţia lui Mazdak, favorizată de regele Kavăd (488-53 î). Mazdak afirma că inegalitatea socială este cauza Răului şi a suferinţelor; prin urmare, el propune împărţirea bunurilor si a femeilor. Dar aristocraţia laică şi religioasă a reuşit să convingă pe regele Kavăd şi în 52X/529 acesta a organizat un mare masacru al mazdakiţilor. Este semnificativ că tulburările provocate de revoluţia lui Mazdak sunt cele „care au antrenat ultima redactare a Avestei si victoria bisericii zoroastriene de stal" (G. Widengren, p. 343). La scurtă vreme după aceasta (în 635), Persia a fost cucerită de musulmani. Dar mazdeismul, izolat în sudul ţării, a cunoscut o veritabilă renaştere în secolul al IX-lea (epocă a redactării principalelor lucrări în pcMcviJiundahim. Denkărt etc.; J. Duchesne-Guillemin, pp. 365 sq.). Totuşi, speranţa de a scutura jugul califilor şi de a restaura un stat zoroastrian a fost spulberată de turcii dinastiilor ghaznevită şi selgiucidă, adversari ireductibili ai tradiţiei religioase şi ai autonomiei politice a poporului iranian.

într-un atare context ideologic, din nefericire încă puţin cunoscut, trebuie situată nostalgia lui Sohraward! si a atâtor mistici şi poeţi iranieni pentru vechea Persie.

282. Mat/mavî a fost editată si tradusă în engleza de Reynold A. Nicholson, 8 volume (Londra, 1925-1940); vezi lista altor traduceri, parţiale, în A.-M. Schimnici, Myxtical Dimensiona of Islam, p. 310, n. 24. Selecfiuni din Dlwăn-i Shams-i Tabrîz au fost traduse în engleză de R.A. Nicholson (1898; reeditare, Cambridge, 1961) şi în franceză (sub titlul Odes mystique s) de E. Vitray-Meyerovitch (Paris, 1973); pentru celelalte traduceri în limbi europene, cf. A.-M. Schimmel, p. 310, n. 25.

Despre Rumî, vezi A.-M. Schimmel, The triumphalSun. A Study ofMewlana Ruml's Life and Work, Londra-The Hague, 1978; id.,Mystical Dimenxionx, pp. 309-328; E de Vitray-Meyerovitch, Rumlet le.soujisme, (1977), id.. Mystique et poexie en Islam: Djalălud-Dln Râmi et Ies derviches tourneurs (Paris, ediţia a 2-a, 1973); R. A. Nicholson, Rum l. Poet and Mystic (Londra, 1950); cf. şi bibliografiile înregistrate de E. de Vitray-Meyerovitch, Ruml, p. 188 şi A.-M. Schimmel, Myxtical Dimensionx. p. 311, n. 25, 26; 316, n. 28-31.

Despre muzică şi dansurile religioase, vezi Marijan Mole, „La danse extatique en Islam", în Leş danses sacrees („Sources Orientales" voi. 4, Paris, 1963),pp. 145-280. Despre dansul dervişilor, vezi Fritz Meier,„Der Derwishtanz: Versuch eines Ueberblicks" (AsiatischeStudien, 8,1954,pp. 107-136). Despre dansul de tipmăwlawî, vezi Helmuth Ritter,,,Der Reigcn der tanzenden Derwi.she" (Zeitschriftfur vergleichende Musikwissenschaft, I, 1933, pp. 28-42).

283. Despre djkr, vezi Louis Gardet, „La mention du nom divin (djkr) en mystique musulmane", Revue Thomixte, 1952, pp. 642-679; 1953, pp. 197-216; id., Mystique musulmane, pp. 187-258; M. Elindc,Le Yoga, pp 218-220; 396-397 (bibliografie).

Despre originea alchimiei, vezi bibliografia înregistrată în partea a 11-a a lucrării de faţă, § 21 1; cf. şi Forgerons et alchimistes (ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, 1977), pp. 173 sq.

Pentru istoria alchimiei arabe, cf. bibliografia în Forgerons, pp. 175 sq. Vezi mai ales Paul Kra u s, ./#/;?/• ihn Hayyăn. contribuitori ă l'histoire des idee s scientifiques dans l'Islam, 1-11 (Cairo, 1942-1943); H. Corbin, „Le livre du glorieux de Jabîr ibn Hayyăn, Alchimie et Arch&ypes",Eranos-Jahrbuch, 18,Zurich, 1950,pp. 47-] 14. Cf.,de asemenea, traducerea de Stephanc Ruspoli, a unui mic tratat al lui Ibn Arabî, L'alchimie du bonheur parfait (Paris, 1981).

284. Despre Rabbi Jikhanan ben Zăceai şi urmările dărâmării Templului, vezi bibliografia citată la § 224 (partea a Il-a). Istoria evreilor de la sfârşitul Antichităţii până în Evul Mediu a fost prezentată de o manieră magistrală de Salo W.

Baron, A Social and Religious History ofthe Jews, voi. III-1V (New York, ediţie nouă, 1950-1958).

Despre Sanhedrin, vezi Hugo Mantei, Judaism in the First Centuries ofthe Christian Era. The Age ofthe Tannaim, I-II (Cambridge, Mass., 1927; numeroase reimprimări), îşi păstrează încă întreaga valoare. (Trebuie, totuşi, ţinut seama de observaţiile lui Porter, reamintite şi comentate de Jacob Neusner, Judaism, pp. 5-14.)

Despre Mişna dispunem acum de o expunere clară şi viguroasă a lui Jacob Neusner, Judaism. The Evidence of the Mishnah (Chicago, 1981), sinteză a numeroase lucrări anterioare ale autorului. Să cităm pe cele mai importante pentru în ţelegerea Misnei: The Idea of Puri ty in Ancient Judaism (Leiden, 1973); A History ofthe Mishnaic IMW ofPurities, voi. 1-22 (Leiden, 1974-1977); The Modern Study ofthe Mishnah (Leiden, 1973); A History ofthe Mishnaic IMW of Holy Things, voi. 1-6 (Leiden, 1978-1979); Fonn-Analysix andExegesis: A Fresh Approach to the Interpretation of Mishnah (Minneapolis, 1980). O bibliografie esenţială în Judaism, pp. 381-403.

285. Printre traducerile Talmudului din Babilon se poale consulta noua ediţie, revăzută si corectată de l.M. Weiss (Boston, 1918), a versiunii lui M.L. Rodkinscm (New York, 1896-1910; 10 voi.). Traducerea, efectuată de mai mulţi savanţi, sub direcţia lui L Epstein si J.H. Hertz, a apărut la Londra (1935 sq.) în 35 de volume. Semnalăm şi câteva antologii: A.Cohen, Everyman's Talmud (Londra, 1932; retipărit în 1949); C. Montefiore şi C.G. Loewe, Rahbinic Antology (Londra, 1938; retipărit, New York, 1960); G. Goldin, The Living Talmud (Chicago şi Londra, 1958).

Din bogata literatură critică, semnalăm: Solomon Schechter, Aspects ofRabbinic Theology (New York, 1909; retipărit în 1961, cu o introducere de Louis Finkelstein); G. F. Moore, Judaism in the First Centuries ofthe Christian Era, voi. I, pp. 173 sq.; David Goodblatt, „The Babylonian Talmud", în Aufstieg undNiedergang der romischen Welt (Berlin, 1972), I, pp. 257-336; J. Neusner, ed., Understunding Rabbinic Judaism: From Talmudic to Modern Times (New York, 1974; cf. David Goodblatt, „Bibliography on Rabbinic Judaism", ibid., pp. 383-402); Joseph Heinemann. Prayer on Talmud: Forms and Patterns (traducere de Richard S.Sarason, Berlin, 1977); Jacob Neusner, The Formation of the Babylonian

757

Tabloul problemelor



Talmud) (Leiden, 1970); Gerd A.Wewers, Geheimnis und Geheimhaltung im rabbinischen Jitdentum (Berlin-Nevv York, 1975); J. Neusner, „The History of Earlier Rabbinic Judaism: Some new Approaches" (HR, 16, 1977, pp. 216-236).

Despre karaiţi, vezi: L.Nemoy, Karaite Anthology (New Haven, 1952); D. Sidersky, „Le Carai'sme et şes doctrines", RHR, 1936, voi. 114, pp. 197-221; Z Cahn, The Rise of the Karaite Sect. A new Light on the Halakah und Origin of the Karaites (Philadelphia, 1937); A. Paul, Recherches sur l'origine du Qaraisme (Paris, 1970).

Despre raporturile cu sectarii de la Qumran, vezi N.Wieder, The Judaean Scrolls and Karaites (Londra, 1962).

286. Despre i'ilosofia evreiască medievală, vezi G.Vajda, Introduction ă la pensee juive du Moyen Âge (Paris, 1947); Isaac Husik,/! History oj Mediaeval Jewish Philosophy (New York, 1916; retipărire 1958); Julius Guttmann, Die Philosophie des Judentumx (Miinchen, 1933; trad. engleză, Philosophies of Judaism, New York, 1964). Andre Neher este autorul unui strălucit si original expozeu de ansamblu: „La philosophie juive medievale", în Histoire de la philosophie (Encyclopedie de la Pleiade, voi. !, Paris, 1969), pp. 1006-1047.

O culegere adnotată de texte de Filon a fost publicată de Nahum Glatzcr, The Essenlial Philo (1971) şi David Winston, Philo of Alexandria: The Contemplative Life, the Giants and Selections (New York, 1981). Operele complete sunt în curs de traducere de R.Arnalde/., J. Puilloux şi Mondesert (Paris, 1961 sq.; 36 de volume au apărut pană în 1980). Cea mai bună lucrare despre Filon este cea a lui K.Nikiprowet/ki, Le cornmentaire de l'Kcriture chez Philon J'Alexandrie (Leydcn, 1977).

Despre influenţa, directă sau indirectă, a lui Filon asupra gândirii medievale creştine, vezi opera lui H.A. Wolfson, Philo., 1-11 (Cambridge, Mass., 1947); ci". Und., II, pp. 158 sq., Tabloul problemelor.

Primul filosof evreu este Isaac Israeli (855-955 cea), născut şi mort în Egipt. Scrierile lui sunt o compilaţie din diferite izvoare, dar, traduse în latina, au fost utilizate de scolasticii creştini din secolul al XIH-lea. Unele fragmente au fost traduse şi comentate în lucrarea lui A. Altmann si S. Stern, Isaac Israeli (Londra, 1959).

Traducerea completă a lucrării lui Saadia a dat-o S. Rosenblatt, The BookofBeliefs and Opinions (New Haven, 1948) H. A. Wolfson, Kalam Argumenls for Creation in Saadia, Averroes, Maimonides and St. Thomas (Saadia Anniversary volume, New York, 1943, pp. 197 sq.).

Textul ebraic prescurtat din Fântâna Vieţii a fost tradus de S.Munk, Melunges de philosophie juive et arabe (Paris, 1859); reeditare în 1927), pp. 3-148; există, de asemenea, o traducere completă a cărţii a treia realizată de F.Brunner, La Source de Vie, cartea a IlI-a (Paris, 1950). O traducere engle/ă completă a fost realizată de H.E.Wedeck, Tlie Fountain of Life (New York, 1962).

Despre Ibn Gabirol, vezi mai ales S.Munk, Melanges, pp. 151-306; J. Guttmann, Die Philosophie des Jiidentums, pp. 102-119; Isaak Husik, A History of Mediaeval Jewish Philosophy (New York, 1916), pp. 59-80; Julius R.Weinberg, A Short History of Mediaeval Philosophy (Princeton, 1964), pp. 146-149.

Tratatul lui Bahya ibn Paquda, Introduction auxdevoirs des coeurs, a fost tradus de A.Chouraqui (Paris, 1950). Există, de asemenea, o traducere engleză, a lui Edwin CoIIins, The duties of the Heart (1904).

Scrierea lui Iuda Halevi a fost tradusă şi adnotată de Hartwjg Hirschfeld The Kuzari (\ 946). Vezi şi Isaac Husik, Threc Jewish Philosophers: Philo, Saadia Gaon, Jehuda Halevi, tradusă ci in ebraică de Hans Lewy, A. AJtmann şi I.Hciiiemann (1965; selecţie comentată).

287.0 excelentă antologie de texte din Mairnonide a lost alcătuită de Isadore Twenski, A Maimonides Reader. Ediled wiih introduction and notes (New York, 1972). Ea conţine lungi extrase din tratatul Mishneh T or ah (pp. 35-227), o selecţie importantă din Călăuza Rătăciţilor (pp. 231-358) şi mai multe opuscule si scrisori greu accesibile în traducere (pp. 361-482). Vezi şi Arthur Cohen, Teachings of Maimonides (Prolegomena by Marvin Fox, New York, 1968). Dintre traducerile din Moreh Nevukhim am utilizat-o pe ultima, The Guide of the Perplexed, traducere de Shlomo Pines (Chicago, Univ. Press, 1963). Traducerile din Mishneh Torah sunt indicate în Maimonides Reader, p. 484 şi în cartea lui David Hartmann, Maimonides: Torah and Philosophie Quest (Philadelphia, 1976), pp. 269-272. Lucrările lui Shlomo Pines (pp. 484-490) şi David Harlmann (pp. 272-288) comportă bibliografii exhaustive.

între cele mai cuprinzătoare prezentări sunt de reţinut: Salo W. Baron, A Social and Religious History of the Jews, VIII (New York 1958),pp. 55-138; Joseph Sanichek,Failhand Reason: The Conflict over the Raţionalism of Maimonides (New York, 1970). Vezi şi Daniel Y. Silver, Maimonidean Criticism and the Maimonidean Controversy: 1180-1240 (Leiden, 1965); Harry A. Wolfson, „Maimonides on the Unity and incorporeality of God", Jewish Quarterly Review, 56, 1965, pp. 112-136; Alexander Altmann, „Essence and existence in Maimonides", în Studies in Religious Philosophy and Myslicism (Ithaca, 1969), pp. 108-127; „Free Will and Predestination in Saadia, Bahya and Maimonides", în Essays in Jewish Inlellectual History (Hanovra-Londra, 1981), pp. 35-64; „Maimonides's «Four Perfeclions»", ibid., pp. 65-76; „Maimonides and Thomas Aquinus: Natural or Divine Prophecy?", ibid., pp. 77-96.

Lucrarea lui David Harlmann e preţioasă mai ales pentru numeroasele texte ilustrând continuitatea dintre Mishneh Torah si Moreh Nevukhim; vezi pp. 102 sq. Opinii contrare au fost susţinute de Isaac Husik,/! History of Medieval Jewish Philosophy (retipărit, New York, 1958), p. 5, şi Leo Strauss, Persecution and the Art of Writing (Chicago, 1952), pp. 38-95: „The Literary character of the Guide for the Perplexed"', id., „Notes on Maimonides' Book of Knowledge" (în Studies ... presented to Gershom Scholem, Jerusalem, 1967, pp. 269-285).

288. Singura lucrare esenţială, tratând exclusiv istoria misticii evreieşti de Ia origini până Ia hasidism, este cea a lui Gershom Scholem, Major Trends in Jewish Mysticism (New York, 1946; am folosit ediţia a 4-a, 1960, revăzută si adăugită,

758

cu bibliografie suplimentară). Vezi şi traducerea franceză, Leş grands courants de la mystique juive (Paris, 1950). Cităm, de asemenea, de acelaşi autor, Leş origines de la Kabbale (Paris, 1966; ediţie germană, Ursprung und Anfdnge der Kabbala, Berlin, 1962); On the Kabbalah and its Sytnbolism (New York, 1965; ediţie germană, Zu'rich, 1960); The Messianic Idea in Judaism and uther Essays on Jewish Spirituality (New York, 1971; culegere de articole publicate între 1937 şi 1970).



O scurtă introducere generală, conţinând traducerea câtorva texte semnificative, a publicat Guy Casării, Rabbi Sirneon bar Yocha'i et la Kabbale (Paris, 1961, col. „Maîtres Spirituels"). Cartea lui Paul Vuillaud, La Kabbale Juive. Histoire et Doctrine. Essai critique, 2 voi. (Paris, 1923), a fost sever criticată de G.Scholem. încă utilă, mai ales pentru kabbaliştii creştini de după Renaştere, lucrarea lui A.E.Waite, The Holy Kabbalah. A Study of the Secret Tradition of Israel (Londra, 1929). Despre ezoterismul evreu şi Kabbala, vezi G.Vajda, „Recherches recentes sur l'esoterismc juif (1947-1953)", RHR, 1955, voi. 147,pp. 62-92; id., „Recherches recentes (1954-1962)", ;M/., 1963, voi. 164,pp. 33-86,191-212; 1964, voi. 165, pp. 49-78; id., L'amour de Dieu dans la t/teologie juive du Moyen Age (Paris, 1957); id., Recherches sur la philosophie et la Kabbale dans la pensee juive du Moyen Age (Paris-La Haye, 1962); C. Sirat, Leş theories des visions surnaturelles dans la pensee juive du Moyen Age (Leyden, 1969).

Despre Merkaba, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 40-79; id., Jewish Gnosticism, Merkabah Mysticism and Talmudic Tradition (New York, I960),passim.; id., Leş origines de la Kabbale, pp. 27-33, 118-122, 128-138, 153-160 etc. Vezi, de asemenea, Ithamar Grunewald, Apocalyptic and Merkabah Mysticism (Leiden-Koln, 1980).

Despre Shi'ur Qoma, vezi, de asemenea, Alexander Altmann, „Moses Narboni's «Epistle on Shi'ur Qoma»",în Studies in Religious Philosophy and Mysticism (Ithaca, 1969), pp. 180-209.

Despre Sepher Yetsira, vezi G.Scholem, Mo/or Trends, 84 sq., 126 sq., 367 sq.; Leş origines de la Kabbale, pp. 31 sq. Ultima traducere e tăcută de Guy Casării, op. cit., pp. 41-48. Vezi si G.Vajda, „Le commentaire de Saadia sur le Sepher Yetsira", Revue des etudes juives, voi. 56, 1945, pp. 64—86.

Despre hasizii din Germania, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 80-118. Despre mitologia golemului şi originile sale, cf. G.Scholem, „The Idea of the Golem" (în On the Kabbalah and its Symbolism, pp. 158-204).

289. Despre reactualizarea anumitor teme mitologice în Kabbala, vezi G.Scholem, „Kabalah and Myth", în On the Kabbalah and its Symbolism, pp. 87-117.

Bahir a fost tradus în germană şi comentat de G.Scholem, Das Buch Bahir (Leipzig, 1923); vezi şi Major Trends, pp. 74 sq., 229 sq.; Origines de la Kabbale, pp. 78-107, 164-194, 211 sq.

Despre Devekuth, vezi G.Scholem, „Devekuth or Communion with God ", în The Messianic Idea in Judaism, pp. 203-226 (articol publicat în 1950).

Despre Abraham Abulafia, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 119-155 (şi notele bibliografice, pp. 398 sq.). Cf. Guy Casării, op. cit., pp. 66 sq. O traducere aproape completă din Zohar au dat Sperling şi Maurice Simon, The Zohar, 5 voi. (Londra, 1931-1934; reeditare 1955). Vezi mai ales G.Scholem, Die Geheimnisse Sohar (Berlin, 1935) şi Zohar: The Book ofSplendor (New York, 1949; culegere şi comentariu). Cea mai bună prezentare rămâne tot aceea a lui G.Scholem, Major Trends, pp. 156-243 (şi notele critice, pp. 385-407). Vezi şi Ariei Bension, The Zohar in Moslem and Christian Spain (Londra, 1932); F.Secret, Le Zohar chez Ies kabbalistes chretiens de la Renaissance (Paris-La Haye, 1958).

Despre istoria conceptului de Shekhina, vezi G.Scholem, „Zum Entwicklungsgeschichte der kabbalistischen Konzeption der Schekhinah", Eranos-Jahrbuch, XXI (Zu'rich, 1952), pp. 45-107. Despre transmigrarea sufletelor, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 241 sq.; id., „The Messianic Idea in Kabbalism" (The Messianic Idea in Judaism. pp. 37-48), pp. 46 sq.; id., „Seelenwanderung und Sympathie der Seelen in der jiidischen Mystik", Eranos-Jahrbuch, XXIV (1955), pp. 55-118.

290. O excelentă prezentare a vieţii spirituale la Safed în secolul al XVI-lea a fost făcută de R.J.Zwi Werblowsky, Joseph Karo, Lawyer andMystic (Oxford, 1962; retipărire la Philadelphia, 1977), pp. 38-83. Vezi ihid., pp. 84-168, biografia lui R.Joseph Karo; pp. 169-286, analiza experienţelor mistice şi a teologiei lui Karo.

Despre Isaac Luria şi şcoala sa, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 244—286, 407-415.

Când unul din discipolii săi 1-a întrebat de ce nu-şi expune ideile sub formă de carte, Luria i-a răspuns: „Nu se poate, pentru că toate lucrurile se leagă între ele. De îndată ce deschid gura ca să vorbesc, am impresia că marea se izbeşte de diguri, le sparge şi se revarsă. Cum aş putea atunci exprima ceea ce sufletul meu a primit şi cum 1-aş putea transpune în scris într-o carte?" Citat de Scholem, Major Trends, p. 254.

Isaac Luria se declara singurul kabbalist după Nahmanide care a învăţat doctrina secretă direct de la profetul Ilie.

Răspândirea ideilor lui Luria a fost aproape în întregime opera lui Israel Sarug care, între 1592 şi 1598, le-a propagat printre kabbaliştii din Italia. Totuşi, Sarug cunoştea ideile lui Luria numai prin scrierile lui Vital, în unele puncte, el a reinterpretat radical doctrina maestrului şi a dat acesteia o bază cvasifilosofică, inculcându-i un anumit platonism. Este ceea ce, în ultimă instanţă, îi explică de fapt succesul; G.Scholem, ibid., pp. 257-258.

291. Despre Sabbatai Zwi şi sabbatianism, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 286-324; id., „Redemption through Sin" (în The Messianic Idea in Judaism, pp. 78-141; articolul a apărut mai întâi în ebraică, în 1937), id., „The Crypto-Jewish Sectof the Donmeh (Sabbatianism) in Turkey" (ibid., pp. 142-166), şi mai ales acel magnum opus al său, tradus din ebraică de RJ.Zwi Werblovsky, Sabbatai Sevi, the Mystical Messiah (Princeton, 1973; traducere revăzută şi adăugită a ediţiei originale publicate la Tel Aviv, 1957). Vezi şi Yosef Hayim Yerushalmi, From Spanish Court to Italian Ghetto (New York, 1971; retipărire, Seattle-Londra, 1981), pp. 313-349. Documentele teologice şi istorice au fost în mare parte distruse. Dar

759

Tabloul problemelor



forme moderate ale sabbatianismului în care pietatea ortodoxă şi credinţa eretică erau împreună au supravieţuit încă multă vreme; G.Scholem, Major Trends, pp. 299 sq.

292. Despre hasidism, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 325-350 (cf. bibliografiile înregistrate pp. 436-438,445-446): id., „Neutralization ofthe Messianie Element in Earley Hassidism" (în The Messianism, pp. 176-202); Martin Buber, Die chassidishen Biicher (Hellerau, 1928; numeroase retipăriri; id., Jewish Mysticism and the Legend of Baal Shem (Londra, 1931); id., Deutung des Chassidismus (Berlin, 1935); id., Hassidism (New York, 1948); id., The Origin and Meaning of Hassidism (M. Friedman, ed., New York, 1960); Arnodl Mandel, La Voie du Hassidisme (Paris, 1963); Elie Wiesel, Celebration hassidiaue (Paris, 1972); Leş recits hassidiques, traducere de A.Guerne (Paris, 1961).


Yüklə 3,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   92   93   94   95   96   97   98   99   ...   104




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin