Curtea de Apel Constanta

25. Principiul ”in dubio pro reo”. Achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală. Lipsa prejudiciului cert, cât şi nesiguranţa publică lasă loc la indoieli.

În speţa de faţă, inculpatei i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil - având acces la toate dovezile strânse de procuror, prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul unui echilibru just între părţi.

În urma verificării materialului probator existent la dosar, se constată că instanţele au comis o eroare gravă de fapt în constatarea faptelor imputate inculpatei.

Eroarea gravă de fapt vizează discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

În cauză, eroarea de fapt săvârşită de instanţele de fond şi apel a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a recurentei, ca urmare a unei aprecieri incomplete şi incorecte a probelor administrate.

Nu se poate concluziona că a fost stabilit un prejudiciu cert, câtă vreme probele dosarului, nefiind sigure, lasă loc îndoielii.

În cauză nu s-a făcut dovada intenţiei de însuşire a banilor prin falsificare de înscrisuri, reprezentând avansuri solicitate de salariaţi.

Ca atare, constatând că, în speţă, probele administrate nu au dovedit mai presus de orice dubiu vinovăţia inculpatei nefiind apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, se va face aplicarea regulii „in dubio pro reo”, îndoiala este în favoarea inculpatului.
Prin sentinţa penală nr 418 din 25.03.2009, pronunţată în dosarul penal nr. 10152/212/2008, Judecătoria Constanţa a hotărât:

În baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei P.S.M. din infracţiunile prevăzute de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.290 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunile prevăzute de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În baza art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal a condamnat pe inculpata P.S.M., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal a condamnat pe inculpata P.S.M. la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 şi art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală şi art.998-999 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M.C.&C. ROMANIA SRL, prin administrator judiciar C. 99 SPRL şi a obligat inculpata la plata către aceasta a sumei de 20.206,16 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

A respins restul pretenţiilor civile ca nefondate.

În temeiul art.348 Cod procedură penală, a dispus anularea înscrisurilor intitulate “avansuri salarii luna iulie 2002”, “avansuri salarii luna august 2002”, “avansuri salarii luna septembrie 2002”, “avansuri salarii luna octombrie 2002”, “avansuri salarii luna noiembrie 2002”, “avansuri salarii luna decembrie 2002”, “avansuri salarii luna ianuarie 2003”, “avansuri salarii luna februarie 2003”.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpata P.S.M. a fost angajata S.C. M.C.&C. Romania – Filiala Constanta in intervalul 21.02.2000-01.08.2000, in functia initiala de secretara, pentru ca ulterior, in intervalul 01.08.2000-07.03.2003, sa ocupe functia de inspector personal. Concomitent, functia de director al sucursalei era ocupata de martorul D.M.G.H.

In aceasta calitate de inspector personal, inculpata avea, printre alte atributii, si primirea cererilor prin care salariatii S.C. M.C.&C. Romania – Filiala Constanta solicitau plata unor avansuri din salariile lunare, ulterior ridicarea sumelor totale de la casieria societatii si predarea catre fiecare salariat a avansului corespunzator din salarii.

In legatura cu procedura acordarii acestor avansuri, in decursul timpului au existat doua variante. Astfel, pana la data de 08.07.2002, inculpata cumula cererile salariatilor de acordare a unui avans, cereri care erau verificate de catre directorul de magazin, care le confirma prin aplicarea mentiunii “Da“ si subsemnarea acesteia. Ulterior, inculpata intocmea o adresa catre Compartimentul Casieriei Centrale de la sediul central al M. Otopeni Bucuresti, prin care solicita acordarea sumei totale de bani necesare achitarii avansurilor salariale solicitate de catre angajati. Atat aceasta adresa, cat si toate cererile salariatilor, erau semnate de catre directorul sucursalei la rubrica “Director”, dupa care documentele erau trimise la Bucuresti. Aferent virarii sumei necesare platii avansurilor salariale, inculpata P.S.M. ridica de la casieria sucursalei suma totala de bani, semnand de primire a acesteia, pastrand apoi intreaga suma si remitand fiecarui salariat avansul care i se cuvenea, conform cererilor initiale intocmite de acestia. Salariatul semna de primire pe aceeasi cerere initiala la rubrica “am primit“, in timp ce inculpata semna la rubrica “ am predat “.

Ulterior, la data de 08.07.2002, inculpata a primit un e-mail de la sediul central din Bucuresti, prin care se comunica faptul ca, potrivit deciziei luate de conducerea M., incepand cu luna iulie 2002, lista avansurilor solicitate de catre salariati urma a se trimite sediului central doar sub forma unui tabel semnat de directorul de magazin, insotite de adresa catre Compartimentul Central ce continea suma totala necesara platii avansurilor. Potrivit acestor noi dispozitii, nu mai era necesara trimiterea catre Centrala M. si a cererilor formulate de fiecare salariat, aceste cereri urmand a fi pastrate si arhivate de catre inculpata P.S.M. la sucursala din Constanta.

Aceasta noua procedura, care nu mai implica si trimiterea cererilor fiecarui angajat, a permis inculpatei sa isi insuseasca in mod fraudulos suma totala de 20.206,16 lei, prin inscrierea fictiva in tabelele inaintate catre Centrala M. a unor salariati care nu formulasera cerere pentru acordarea de avansuri salariale sau prin inscrierea unor sume mai mari decat cele remise de catre inculpata efectiv acestor salariati. Existenta unui prejudiciu cauzat de catre inculpata a fost constatat urmare raportului de audit intocmit la solicitarea S.C. M.C.&C. Romania – Filiala Constanta.

Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală de expertul Răducea Ion a stabilit prejudiciul cauzat părţii vătăamte prin activitatea inculpatei ca fiind în sumă de 226.761.496 rol, sumă ce a rezultat în urma verificărilor efectuate de expert a documentelor existente la sediul societăţii.

Pe cale de consecinta, instanta va inlatura apărările inculpatei, in sensul ca de primirea cererilor se ocupa si martorul D.M.G.H., astfel incat sumele ridicate in plus de la casierie ar fi corespuns unor cereri primite de catre acest martor, fiind infirmate de decalraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Inculpata P.S.M., in declaratia data pe parcursul urmaririi penale, arata ca martorul D.M.G.H. ii comunica verbal sumele care trebuiau cerute in plus de la contabilitate, in baza presupuselor cereri primite de acesta direct de la salariati. Instanta constata insa ca, potrivit chiar declaratiilor inculpatei, doar ea era cea care completa adresele si tabelele remise casieriei centrale. Chiar daca martorul D.M.G.H. i-ar fi comunicat inculpatei suma care trebuia ceruta in plus de la casieria centrala, acesta nu i-ar fi putut comunica verbal si numele fiecarui salariat alaturi de suma cuvenita fiecaruia cu titlu de avans, sume si nume detaliate, care erau completate in amanunt de catre inculpata pe tabelele respective.

Pe cale de consecinta, instanta va retine ca singura vinovata de producerea prejudiciului este inculpata P.S.M., urmând a înlătura, pentru motivele anterior menţioante, concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul L.N., în sensul că răspunderea pentru prejudiciul cauzat ar reveni şi numitului D.M.G.H.

Instanţa a mai reţinut că şi în raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală a fost reţinut prejudiciul în cuantum de 222.761,496 lei, însă expertul a concluzionat că răspunderea pentru producerea prejudiciului aparţine deopotrivă inculaptei, numitului D.M.G.H. şi societăţii parte civilă. Astfel cum s-a arătat, instanţa nu va reţine concluziile expertului L.N. în această privinţă, întrucât sunt infirmate de toate celelalte probe administrate în cauză.

Instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul R.I. deoarece se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi se întemeiază pe toate documentele primare pe care le-a analizat în detaliu. Expertul R.I. a precizat că nu se poate reţine răspunderea directorului de magazine, deoarece semnăturile acestuia pe documentele primare privind avansurile şi salariile nu reprezintă o certificare a lor, ci necesitatea de a se acorda respectivele sume ca şi condiţie de formă pentru documentele respective, iar certificarea efectuării plăţilor se face de compartimentele financiar-contabile.

Faţă de probele administrate în cauză instanţa a constatat că vinovăţia inculpatei sub forma intenţiei directe este dovedită, fiind dovedită şi rezoluţia infracţională unică în baza căreia inculpata a săvârşit faptele de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere intervalele scurte de timp la care inculpata a acţionat, prin folosirea aceloraşi procedee în comiterea actelor componente ale activităţii infracţionale, respectiv prin falsificarea înscrisurilor reprezentând avansuri solicitate de salariaţi.

În consecinţă, în baza art.334 Cod procedură penală, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculaptei P.S.M. din infracţiunile prevăzute de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.290 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunile prevăzute de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În drept, fapta inculpatei P.S.M. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, in intervalul iulie 2002-februarie 2003, in mod repetat, in calitate de inspector personal in cadrul sucursalei Constanta a S.C. M.C.&C. Romania, si-a insusit suma de 20.206,16 lei in dauna partii civile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Fapta aceleiaşi inculpate care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, in intervalul iulie 2002-februarie 2003, in mod repetat, a falsificat inscrisurile continand evidenta avansurilor solicitate de catre salariati, in sensul mentionarii unor sume superioare celor solicitate in realitate de catre salariati, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal. Instanţa a avut în vedere gradul de pericol social care rezultă din modalitatea, împrejurările de săvârşire a faptelor şi din urmările produse, valoarea ridicată a prejudiciului, pe care inculpata nu l-a reparat până în prezent, precum şi persoana inculpatei, care este în vârstă de 31 de ani, nefiind cunoscută cu antecedente penale, având un copil minor. S-a avut în vedere şi atitudinea procesuală a inculpatei, care nu a recunoscut săvârşirea faptelor. Faţă de aceste criterii instanţa a aplicat inculpatei pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.215¹ alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi 7 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Având în vedere că pentru nici una din cele două infracţiuni nu s-a pronunţat o condamnare definitivă, în cauză s-au aplicat dispoziţiile art.33 lit.a Cod penal referitoare la concursul real de infracţiuni.

În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Întrucât inculpata are vârsta de 31 de ani, are studii superioare şi ocupaţie şi nu este cunoscută cu antecedente penale, instanţa a apreciat că îndreptarea acesteia este posibilă şi fără executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate, astfel încât, în baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală şi art.998-999 Cod civil, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M.C.&C. ROMANIA SRL, prin administrator judiciar C. 99 SPRL, şi a obligat inculpata la plata către aceasta a sumei de 20.206,16 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, urmând a respinge restul pretenţiilor civile ca nefondate. Instanţa a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Prin faptele sale ilicite, inculpata a cauzat părţii civile un prejudiciu material, constând în sume de bani ridicate de la societate, pe care şi le-a însuşit. In ceea ce priveste cuantumul prejudiciul cauzat in acest mod de catre inculpata, expertiza efectuata pe parcursul urmaririi penale de expertul R.I. l-a stabilit la valoarea de 226.461.496 lei Rol. In expertiza efectuata pe parcursul cercetarii judecatoresti, s-a concluzionat ca, in lipsa arhivarii eficiente a cererilor de avansuri salarii, care in prezent nu au mai putut fi puse la dispozitia expertului, acesta nu a fost in masura sa stabileasca cuantumul precis al prejudiciului. Instanta nu a avut in vedere insa aceste concluzii, intrucat existenta prejudiciului a fost stabilita prin auditul si expertiza efectuate pe parcursul urmaririi penale, la un moment apropiat actiunilor frauduloase ale inculpatei, cand documentele necesare in acest sens existau in materialitatea lor. In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, instanta a retinut ca partea civila S.C. M.C.&C. Romania l-a estimat la suma de 202.061.696 lei Rol (inferioara celei stabilite prin audit si expertiza), aceasta fiind suma totala, inregistrata in contabilitatea societatii si platita in luma martie 2003 salariatilor, reprezentand avansuri fictive nereturnate. Acest aspect rezulta din adresa depusă la dosar de partea civilă. În conditiile in care doar suma de 20.206,16 lei ron (202.061.696 lei Rol) a fost achitată efectiv de catre partea civila, acesta este prejudiciul cert cauzat acesteia prin activitatea ilicita a inculpatei P.S.M.

În temeiul art.348 Cod procedură penală, a dispus anularea înscrisurilor intitulate “avansuri salarii luna iulie 2002”, “avansuri salarii luna august 2002”, “avansuri salarii luna septembrie 2002”, “avansuri salarii luna octombrie 2002”, “avansuri salarii luna noiembrie 2002”, “avansuri salarii luna decembrie 2002”, “avansuri salarii luna ianuarie 2003”, “avansuri salarii luna februarie 2003”.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata P.S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Prin decizia penală nr. 436/22.10.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.10152/212/2008 s-a hotărât:

„În baza art. 379 pct 1 lit b) Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S.M. împotriva sentinţei penale nr 418 din 25 03 2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr 10152/212/2008 .

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală:

Obligă apelanta inculpată să plătească statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare”.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri atacate şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a) - rap la art. 10 lit. d) cod pr. penală - întrucât infracţiunilor de delapidare, prev de art. 215¹ şi art. 290 cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art. 290 cod penal, le lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.

La Curtea de Apel Constanţa, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr, 10152/212/2008.

Examinând decizia şi sentinţa penale atacate în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, curtea constată următoarele:

Potrivit art. 1 cod pr. penală, scopul procesului îl constituie constatarea la timp în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana făptuitorului, legea obligând organele de urmărire penală. şi instanţele de judecată să aibă în acest scop un rol activ şi să respecte dreptul garantat de stat inculpatului şi celorlalte părţi pe întreg cursul procesului.

Orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia se stabileşte în cadrul juridic procesul penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele administrate în cauză trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze cel puţin presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Conform art. 345 al.1 cod pr. penală, asupra învinuirii aduse inculpatului instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal iar potrivit alin. 2 din acelaşi articol, condamnarea inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Rezultă că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc în mod cert că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Potrivit art. 200 cod pr. penală” urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiuni lor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Judecarea cauzei se face în faţa instanţei constituită, potrivit legii.

Probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată urmând a fi verificate de instanţă în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.

După verificarea efectuată în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat că exprimă adevărul, fie probele de la urmărire penală, fie cele administrate în cursul judecăţii, hotărârea prin care se soluţionează cauza, urmând să apară ca o concluzie susţinută de materialul probator administrat în dosar.

Potrivit art. 65 al.1 cod pr. penală sarcina probei în procesul penal revine atât organului de urmărire penală cât şi instanţei judecătoreşti iar potrivit art. 66 al.1 cod pr. penală , învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.

Instanţele de fond şi apel erau obligate, în concordanţă cu dispoziţiile, art. 287 al 1 şi 2 rap. la art. 4 cod pr. penală, să-şi exercite atribuţiile în mod activ şi să-şi formeze convingerea cu privire la existenţa faptelor şi a vinovăţiei inculpatului pe baza ansamblului probator administrat.

În speţa de faţă, inculpatei i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil - având acces la toate dovezile strânse de procuror, prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul unui echilibru just între părţi.

În urma verificării materialului probator existent la dosar, curtea constată că, în cauză, este incident cazul de casare invocat de recurentă – respectiv art. 385⁹ al 1 pct. 18) cod pr. penală, instanţele comiţând o eroare gravă de fapt în constatarea faptelor imputate inculpatei.

Eroarea gravă de fapt există atunci când situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată este contrară probelor şi actelor dosarului iar pentru a constitui caz de casare trebuie să fie gravă adică, pe de o parte să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Ea vizează discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

În cauză, eroarea de fapt săvârşită de instanţele de fond şi apel a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a recurentei, ca urmare a unei aprecieri incomplete şi incorecte a probelor administrate.

Prin sentinţa penală recurată, instanţa fondului a dispus obligarea inculpatei P.S.M. la plata sumei de 202.004.496 lei vechi (Rol) cu titlu de despăgubiri civile către SC M.C.&C. România SRL - soluţie confirmată în mod greşit de prima instanţă de control judiciar, Tribunalul Constanţa.

Potrivit art. 215¹ al.1 cod penal, există delapidare atunci când un funcţionar îşi însuşeşte, foloseşte sau face trafic, în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează. Reiese că infracţiunea de delapidare este o infracţiune de prejudiciu ori pentru existenţa acesteia, prejudiciul trebuie să fie cert.

În cauză, pentru stabilirea prejudiciului au fost efectuate două expertize contabile - judiciare, una în cursul urmăririi penale de către expertul L.N. şi expert - parte R.I. şi alta în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei de fond, de către expertul contabil I.G., iar expert parte pentru inculpată fiind desemnat expertul – contabil V.A.

Judecătoria Constanţa a reţinut ca fiind concludente în cauză concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale.

În opinia curţii, ambele expertize contabile au avut ca punct de pornire auditul efectuat de partea civilă, audit nefundamentat fără să existe o cercetare administrativă cu motivare temeinică şi documentaţie corespunzătoare bazată pe cererile şi declaraţiile salariaţilor care au solicitat acordarea de avansuri din salarii.

Auditul intern a stabilit prejudiciul societăţii doar pe baza statului de plată întocmit exclusiv de raportul – anexă la acesta fără a efectua o analiză minuţioasă a documentelor deţinute de societate.

Ambele expertize au constatat că partea civilă nu avea o evidenţă concretă a cererilor de acordare a avansului din salariu aferent perioadei iulie 2002 – februarie 2003.

În mod corect, expertiza de la urmărire penală a constatat că societatea - SC M.C.&C. România SRL - parte civilă, nu avea norme emise privind acordarea avansurilor neexistând obligaţii de serviciu stabilite în acest sens pentru director, şef de magazin şi inspectorul de personal.

Pentru plata avansurilor băneşti, conducerea SC M.C.&C. România SRL.- Bucureşti, neavând o reglementare legală de acordare avansurilor, nu a organizat în nici un fel nici gestiunea bănească a acestora, astfel că cererile de avansuri care constituie acte justificative de gestiune au fost lăsate fără control în custodia magazinului M. din Constanţa la inspectorul de personal.

Din data de 01.07.2002, când societatea a schimbat sistemul de decontare a avansurilor din salarii, trecând de la justificarea pe baza cererilor aprobate cu semnătura de primire a beneficiarilor la sistemul de tabele certificate de directorul magazinului, nu a reglementat circuitul şi păstrarea în condiţii legale a cererilor de avans ale salariaţilor cu semnătura de primire, ignorându-se complet documentele primare de gestiune, creând condiţii favorabile fraudei.

De asemenea, neînfiinţând gestiunea avansurilor, nu s-au putut stabili cu certitudine condiţiile de preluare a banilor de la casierie, de plată şi de decontare a avansurilor băneşti din salarii neexistând nici o evidenţă tehnico – operativă.

Este real că existau tabele de reţinere a sumelor, întocmite de inculpată şi aprobate de directorul magazinului, fără cereri justificatoare şi nici un stat de plată pentru suma de 202.000.496 ROL.

Într-o atare situaţie, nu se poate concluziona că în cauză a fost stabilit un prejudiciu cert, câtă vreme probele dosarului, nefiind sigure, lasă loc îndoielii.

În cauză nu s-a făcut dovada intenţiei de însuşire a banilor prin falsificare de înscrisuri, reprezentând avansuri solicitate de salariaţi.

Ca atare, constatând că, în speţă, probele administrate nu au dovedit mai presus de orice dubiu vinovăţia inculpatei nefiind apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, curtea va face aplicarea regulii „in dubio pro reo”, îndoiala este în favoarea inculpatului.

Drept urmare, în baza art. 385¹⁵ alin.1 pct.2 lit.d) cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpata P.S.M. şi în temeiul art. 11 pct.2 lit.a) cod procedură penală în referire la art. 10 lit.d) cod procedură penală va achita inculpata pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 215¹ cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal şi art. 290 cod penal, cu aplicare art. 41 alin.2 cod penal.

Dosarul 10152/212/2008

Decizia penală nr. 149/P/10.03.2010

Judecător Maria Uzună

13.