D e c I z I i r e L e V a n t e



Yüklə 440,78 Kb.
səhifə3/7
tarix16.05.2018
ölçüsü440,78 Kb.
#50564
1   2   3   4   5   6   7

III. SECŢIA COMERCIALĂ


  1. Neîndeplinirea corectă a procedurii de citare. Consecinţe

Decizia nr.424/09.10.2006

Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis recursul formulat de S.C. „TAI 93” S.R.L. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1134/02.05.2006, a Tribunalului Iaşi, pe care a casat-o, trimiţând dosarul spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut că, într-adevăr, cererea de chemare în judecată, cât priveşte pe recurentă, indică apartamentul nr. 2 la care S.C. „TAI 93” S.R.L. Iaşi îşi are sediul, şi nu nr. 21 cum din eroare a fost citată, acest apartament este indicat şi în dispozitivul hotărârii recurate, nefiind citaţi legal, societatea recurentă nu a putut să-şi facă apărările citaţia fiind afişată la un alt apartament (fila 5 dosar fond).

Pentru aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casa sentinţa recurată, părţile nefiind citate legal, încât societatea recurentă nu a putut să-şi facă apărările, citaţia fiind ataşată la un alt apartament (fila nr. 5 dosar fond).

Aşa fiind, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se proceda conform cu normele legale în materie.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere şi criticile înserate la punctele 2 şi 3 din recursul de faţă. Urmând a se administra toate probele necesare pentru a se adopta o soluţie temeinică şi legală.

În acelaşi sens, decizia nr. 670/20.11.2006 şi decizia nr. 494/23.10.2006 ale aceleiaşi instanţe.



  1. Condiţiile antrenării răspunderii personale a administratorului. Neîndeplinire. Consecinţe

Decizia nr.444/12.10.2006

Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis recursul declarat de I.V. împotriva sentinţei civile nr. 107/15.03.2006 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins cererea creditorului-reclamant D.G.F.P. a judeţului Iaşi în contradictoriu cu I.V., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a reţinut că, pentru a fi antrenată răspunderea personală a administratorului este necesar să se îndeplinească una din condiţiile prevăzute de art. 137 lit. a-g din Legea nr. 64/1995.

În cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă. Art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995, republicată, prevede că poate fi atrasă răspunderea persoanelor din conducerea societăţii, deci şi a administratorului, dacă au dispus în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea vădit la încetarea de plăţi a societăţii. În speţă, nu s-a făcut această dovadă în ceea ce îl priveşte pe recurent. Acesta a cesionat pe rând părţile sociale, mai întâi lui D.E. şi apoi lui C.V. Ambii au fost condamnaţi penal în privinţa faptelor comise în dauna S.C. „CONIS PLUS” S.R.L. Iaşi, conform sentinţelor penale la care recurentul face referire, fiind obligaţi să recupereze părţile civile în dosarele penale, creditori în dosarul de faţă, rămânând nişte diferenţe pe care creditorii şi le pot valorifica de la introduşii în cauză, nominalizaţi mai sus.

Nu s-a dovedit că pretinsele pagube provin din perioada anterioară cesionării prin încălcarea prevederilor art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995, republicată, dimpotrivă se dovedesc comiterea unor fapte penale a administratorilor subsecvenţi.

Nici neînscrierea menţiunilor la Registrul Comerţului privind cesionarea, nu este o faptă producătoare de prejudiciu în sensul art. 137 lit. c, imputată recurentului. Înscrierea menţiunilor îi privea pe administratorii care au preluat acţiunile recurentului. Dar, chiar dacă aceste operaţiuni trebuiau operate de administratorul cesionar, acestea în sine nu sunt producătoare de prejudiciu, încât nu se mai poate pune problema raportului de cauzalitate, esenţial în atragerea răspunderii fostului administrator.

Dacă antrenarea răspunderii poate de principiu să se realizeze în condiţiile art. 137 lit. a-g din Legea nr. 64/1995, republicată, trebuie să se facă dovada concretă a faptelor administratorului care să se încadreze în vreuna din condiţiile menţionate, astfel răspunderea trebuie înlăturată.



  1. Promovarea acţiunii în anularea actelor încheiate în 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei, cu intenţia sustragerii bunurilor de la urmărire. Calitatea procesuală activă


Decizia nr.448/116.10.2006

Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială a admis recursul declarat de S.C. „HI-TEX GROUP” S.R.L. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 208/COM/01.06.2006 a Tribunalului Iaşi pe care a casat-o şi admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului S.C. „MEDATEX” S.R.L. Botoşani invocată de S.C. „HITEX GROUP” S.R.L. Iaşi, S.C. „MICRO SYSTEM” S.R., B.V. şi B.C., a respins acţiunea formulată de S.C. „MEDATEX” S.R.L. Botoşani în contradictoriu cu S.C. „HI-TEX GROUP” S.R.L. Iaşi.

S-a reţinut că orice creditor, care are una sau mai multe creanţe, certe lichide şi exigibile, poate introduce la tribunal cererea împotriva unui debitor prezumat în insolvenţa (art. 29 din Legea 64/1995, republicată, în prezent Legea insolvenţei nr. 85/2006 art. 31). De această fază creditorul–reclamant SC „MEDATEX” SRL Botoşani a trecut şi a recurs la promovarea acţiunii, revocatorii de faţă, uzând de dispoziţiile art. 975 Cod civil şi art. 147 din Legea nr. 64/1995, republicată, dispoziţii reluate prin art. 149/2006 din Legea insolvenţei nr. 85/2006, prevalându-se de precizarea că dispoziţiile prezentei legi se completează în măsura compatibilităţii lor cu cele ale Codului civil, Codului comercial şi Codului de procedură civilă.

S-a reţinut însă că Legea specială nr. 64/1995, republicată, prin art. 18 lit.”e” şi art. 45 lit. „c” instituie dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor încheiate în 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărire. În Legea insolvenţei nr. 85/2006 sunt reluate aceleaşi aspecte prin dispoziţiile art. 79,80 lit. c.

Acest drept îl are şi comitetul creditorilor conform art. 16 al. 2 din Legea 64/1995, republicată, reluat prin art. 17 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Aceste dispoziţii se completează cu dispoziţiile art. 10 lit. e din Legea 64/1995 care printre atribuţiile judecătorului sindic îi revin şi judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, dispoziţii reluate prin Legea insolvenţei nr. 85/2006, art. 11 lit. h.

În contextul dat, este evident că astfel de acţiuni au un caracter special numite în anularea unor acte frauduloase introduse de administratorul judiciar ori lichidatorul judiciar, precum şi de comitetul creditorilor şi se judecă după regulile precise ale legii speciale.

În cauză nu se aplică regulile dreptului civil prevăzute de art. 975 şi urm. Cod civil care dă posibilitatea oricărui creditor în nume personal să atace actele făcute de debitor în prejudiciul lui, pe calea acţiunii revocatorii (pauliene).

Nu pot fi confundate sau suprapuse dispoziţiile legii generale cu cele din legea specială pe considerentul greşit că art. 147 din Legea nr.64/1995, în prezent art. 149 din Legea 85/2006 prevede că dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele din Codul civil.

Acestea îşi găsesc într-adevăr incidenţa numai în măsura în care legea specială nu prevede expres anumite împrejurări, fapte etc. Altfel, în concurs cu legea generală, întotdeauna se aplică legea specială. Acolo unde legea nu dispune, judecătorul nu o poate face, încât greşit prima instanţă a aplicat concomitent dispoziţiile legii generale cu cele ale legii speciale.

Prin consecinţă, faţă de considerentele expuse în precedent recursul se vădeşte a fi întemeiat, acesta fiind admis, casându-se sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii.

Faţă de aspectele reţinute prin admiterea excepţiei, chestiunile de fond sunt de prisos a fi abordate.





  1. Recurs. Achiesare. Renunţare la judecata acţiunii de către intimatul-reclamant


Decizia nr.475/16.10.2006

Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis recursul declarat de S.C. „LALA CRISMAR” S.R.L. Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1395/03.07.2006 a Tribunalului Vaslui, pe care a modificat-o în tot, luând act de renunţare la judecata acţiunii formulată de O.N.R.C. Bucureşti prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vaslui în contradictoriu cu S.C. „LALA CRISMAR” S.R.L. Vaslui.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul comerţului Vaslui privind radierea dizolvării S.C. „LALA CRISMAR” S.R.L. Vaslui.

S-a reţinut că acţiunea a fost iniţiată de către O.R.C., iar la momentul respectiv nu avea toate datele privind îndeplinirea obligaţiilor financiar contabile. Cum în prezent în urma verificărilor întreprinse s-a constatat că societatea şi-a îndeplinit aceste obligaţii având în vedere şi principiul disponibilităţii, s-a admis recursul mai ales că recurenta nu este în culpă, respectând art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

Prin consecinţă, s-a admis recursul şi s-a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că s-a luat act de renunţarea la judecată.

În acelaşi sens, deciziile nr. 449/16.10.2006 şi nr. 488 ale aceleiaşi instanţe.





  1. Atragerea răspunderii personale a administratorului. Probatorii care conduc la această soluţie

Decizia nr.609/13.11.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis cererile de recurs formulate de creditorii D.G.F.P. Iaşi şi Banca Românească S.A. - Sucursala Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 204/COM/31.05.2006 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a modificat-o în parte.

În fond, a admis cererile formulate de creditorii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Banca Românească S.A. - Sucursala Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul P.D., domiciliat în Iaşi, în calitatea sa de administrator al S.C. „VULTUR EXPRESS” S.R.L., ce a avut sediul social în satul Vânători, comuna Popricani, judeţul Iaşi.

A obligat pe pârâtul P.D. să suporte pasivul S.C. „VULTUR EXPRESS” S.R.L. în măsura în care acesta nu a fost acoperit prin valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

S-a reţinut că este necontestat că P.D. este asociat şi administrator al S.C. „VULTUR EXPRESS” S.R.L. şi că, în această calitate el a angajat contractarea, în anul 1999, a unui împrumut pe care nu l-a rambursat la termenele şi în condiţiile convenite.

Fondurile atrase au fost folosite, în bună parte, pentru edificarea unor imobile în Iaşi şi în comuna Popricani, care doar în mică măsură erau destinate susţinerii activităţii economice şi aducătoare de venituri.

Conducerea activităţii s-a desfăşurat cu încălcarea normelor legale, din procesul-verbal încheiat la data de 02 decembrie 2003, de către Direcţia Controlului Fiscal şi semnat de administratorul P.D., rezultând fără echivoc că, deşi societatea figura cu un stoc de marfă de 1.599.996.515 lei şi un stoc de ambalaje de 327.929.479 lei, cel în cauză nu a putut să-l prezinte spre verificare, pe motiv că el nu mai exista din anul 2002.

Administratorul recunoaşte astfel nu numai că nu a ţinut contabilitatea în mod corespunzător, dar şi că parte din bunuri (materiale de construcţie) le-a folosit la construcţia imobilului din Iaşi, str. Radu Mihai, nr. 5, că nu a întocmit documente de trecere în gestiune de materiale şi bunuri de consum, construcţia de patru etaje având în realitate destinaţia de locuinţă, astfel cum rezultă din fotografiile aflate în dosar, volumul II.

Ori, raportat la această stare de lucruri, nu mai are nici o relevanţă faptul că societatea nu şi-a mai putut continua activitatea din cauza neobţinerii prelungirii licenţei, din moment ce conduita culpabilă a pârâtului o adusese în stare de insolvenţă.

Fiind dovedit că bunurile societăţii au fost folosite în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, că s-a dispus continuarea activităţii care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi, că au fost folosite mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi şi că nu s-a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea, nu exista temei pentru a se aprecia lipsa de culpă a pârâtului şi cu atât mai puţin inexistenţa unei legături între activitatea acestuia şi starea de încetare de plăţi.

Ca atare, constatând că s-a făcut o greşită evaluare a materialului probator, ignorându-se faptul că pârâtul a lucrat în dauna creditorilor, urmărind obţinerea de foloase personale, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursurile creditorilor au fost admise.

Pe cale de consecinţă, modificându-se în parte sentinţa recurată, s-a admis cererile creditorilor şi s-a angajat răspunderea personală a administratorului pentru pasivul societăţii.



  1. Contract de garanţie. Creditor garantat. Eficienţa contractului, în parte executat

Decizia nr.663/16.11.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de creditorul A.D.D. împotriva sentinţei civile nr. 203/COM/31.05.2006 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic pe care a modificat-o în tot.

A admis acţiunea formulată de reclamantul-creditor A.D.D. în contradictoriu cu S.C.”NECTAR” S.A. Paşcani şi constată că reclamantul este creditor garantat al debitorului în baza contractului de garanţie mobiliară, încheiat între părţi nr. 41/06.05.2004.

Dispune neincluderea în masa credală a bunurilor indicate în lista mijloacelor fixe cuprinse la paginile 1-88, anexe la contractul nr. 41/06.05.2004, în măsura în care nu au fost executate prin punerea în posesie a reclamantului, conform procesului-verbal din 18.06.2004 încuviinţată prin încheierea Judecătoriei Paşcani din 14.06.2004.

A dispus ridicarea măsurii suspendării cu privire la aceste bunuri.

S-a reţinut că reclamantul-recurent are indubitabil calitatea de creditor garantat în baza contractului de garanţie nr. 41/06.05.2004, care prima instanţă nu l-a valorificat în sensul eficienţei juridice care îl degajă.

Contractul conţine o listă anexă cu bunurile mobile, mijloace fixe negajate, paginile 1-88, cu care garantează acoperirea sumei de 9.543.087.818 lei împrumutată de reclamantul-recurent la S.C. „NECTAR” S.A. Paşcani conform contractelor nr. 5870/17.10.2002, nr. 6643/29.11.2002, nr. 388/04.02.2003, nr. 1590/01.04.2003 şi nr. 4138/24.10.2003.

În finalul contractului de garanţie, se menţionează că acesta constituie titlu executoriu.

Prin încheierea din 14.06.2004 a Judecătoriei Paşcani, după investire, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executor, respectiv a contractului de garanţie nr. 41/06.05.2004.

Biroul executorului judecătoresc Paşcani – C.V. a început executarea silită, dosar nr. 132/2004, cu privire la bunurile aflate în raza teritorială de competenţă, mai puţin cu privire la cele aflate în raza altor judeţe, întocmind procesul-verbal din 18.06.2004, care conţine un nr. de 14 file, creditorul A.D.D. fiind pus în posesie cu bunurile garantate.

Bunurile aflate în zona altor judeţe, nu au mai putut fi executate, fiind declanşată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 şi dispunându-se suspendarea executării, dar acestea au fost evaluate conform raportului şi anexei, întocmit de ing. D.C.

Creanţa reclamantului-recurent întruneşte condiţiile legale, prevăzute de art. 42, 43 din Legea nr. 64/1995, în prezent art. 39 din Legea nr. 85/2006 (lit. A şi B), încât poate beneficia de neincluderea bunurilor ce fac obiectul contractului de garanţie nr. 41/06.05.2004 în activul societăţii falite S.C. „NECTAR” S.A. Paşcani, deoarece este creditor garantat al debitorului. Poate de asemenea beneficia de ridicarea suspendării în baza garanţiei reale menţionate, valoarea bunurilor cu care s-a garantat nefiind mai mare decât valoarea creanţei şi nu prezintă valoare vitală pentru succesul unei reorganizări.

Pe cale de consecinţă, în baza considerentelor expuse în precedent, s-a admis recursul, s-a modificat în tot sentinţa primei instanţe şi în fond s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.



  1. Nejudecarea cauzei conform investirii. Consecinţe


Decizia nr.668/20.11.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis recursurile formulate de A.I.L. lichidator judiciar al S.C. „ENERGIE TERMICĂ” S.A. Negreşti şi Consiliul Local Negreşti împotriva sentinţei civile nr. 204/F/21.06.2006 a Tribunalului Vaslui-judecător sindic. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, conform investirii la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că, într-adevăr, prin acţiunea introductivă A.I.L., lichidator judiciar al S.C. „ENERGIE TERMICĂ” Negreşti a solicitat anularea H.C.L. Negreşti nr. 32/24 august 2004 de diminuare a capitalului social de 529.079.050 lei şi cu numărul de acţiuni corespunzător valorii reprezentând imobile, conform anexei, iar judecătorul sindic s-a pronunţat asupra conţinutului hotărârii, fără a se pronunţa cu privire la anulare. De altfel, nici nu putea judecătorul sindic să se pronunţe asupra anulării hotărârii, deoarece nu este competent material, competenţa revenind instanţei de contencios.

Nepronunţându-se asupra ceea ce s-a cerut, atrage nulitatea hotărârii pronunţată conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă ca efect al incidenţei art. 304 pct. 3, 5 şi 6 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse în precedent s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui pentru a o soluţiona conform investirii de către instanţa competentă material.

Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere şi celelalte motive subsecvente, invocate de recurente, privind calitatea procesuală a Consiliului Local Negreşti, prescrierea dreptului la acţiune şi aspectele referitoare la fondul pricinii, prin administrarea tuturor probelor necesare.



IV. SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI

ASIGURĂRI SOCIALE


  1. Acţiune în restituirea cotelor de impozit pe salarii formulată de ofiţerii şi subofiţerii de poliţie decoraţi cu ordine şi medalii


Decizia nr.623/10.10.2006

Prin sentinţa civilă nr.734 din 22 martie 2006, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, obligând pârâţii să restituie reclamantului cotele de impozit reţinute din salarii ca urmare a aplicării art.10 din Legea nr.80/1995, pentru perioada 6.02.2003-6.02.2006. Pârâţii au fost obligaţi să achite reclamantului suma de 500 RON, cheltuieli de judecată..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul B.T. deţine funcţia de comisar-şef la Serviciul Judiciar al Poliţiei Române, iar prin Decretul nr.965/26.11.2001 i-a fost conferit Semnul Onorific „În Serviciul Armatei”.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, iar potrivit art.12 din Legea nr.573/2004, ofiţerii şi funcţionarii publici cu statut special cu gradele profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, decoraţi cu Ordinul Meritul Militar instituit în anul 1994, beneficiază de prevederile Legii 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art.11 alin.4 pct. IX poz.6 din Lege nr.29/2000.

Potrivit art.10 din Legea nr.80/1995, cadrele militare în activitate decorate cu Meritul Militar clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% şi respectiv 50%.

Ulterior, prin art.10 şi 11 din Legea nr.573/2004, Ordinul Meritul Militar conferit ofiţerilor anterior intrării în vigoare a Legii nr.29/2000, a fost substituit cu Semnele Onorifice „În Serviciul Armatei” şi „În Serviciul Patriei”.

Art.10 din Legea nr.80/1995 a fost abrogat de art.86 din O.G.nr.73/1999, ordonanţă care a fost abrogată de O.G.nr.7/2001. La rândul ei, O.G.nr.7/2001 a fost abrogată de Legea nr.571/2003, iar O.G.nr.73/1999, prin care a fost abrogat art.10 din Legea nr.80/1995, a fost respinsă prin Legea nr.206/2002.

Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior,să se repună în vigoare actul normativ iniţial. De la această regulă fac excepţie prevederile din Ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi care au fost respinse prin lege de către Parlament.

S-a reţinut de către instanţă că prevederile art.10 din Legea nr.80/1995 sunt în vigoare şi că acest act normativ constituite legea specială, care nu a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Codului fiscal.

S-au avut în vedere şi dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi.

În motivarea recursurilor,întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ambii pârâţi susţin că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea când a reţinut că prevederile art.10 din Legea nr.80/1995 sunt în vigoare.

Pârâţii consideră că abrogarea dispusă prin O.G. nr.73/1999, cu privire la normele juridice care confereau drepturile invocate de reclamant, are caracter definitiv deoarece momentul respingerii ordonanţei prin Legea nr.206/2002 este ulterior abrogării acesteia, prin O.G.nr.7/2001,neputându-se respinge un act normativ deja abrogat.

Pârâţii invocă şi dispoziţiile Codului fiscal,care „prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative,în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal”şi susţin că, la data de 1.01.2004, data intrării în vigoare a Codului fiscal, prevederile art.10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate implicit.

Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor mai precizează că impozitul reţinut a fost virat la bugetul de stat, restituirea urmând a fi făcută de către Ministerul Finanţelor Publice, iar pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi apreciază că, de la data de 23.08.2002, poliţiştilor nu li se mai aplică prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ci prevederile Legii nr.360/2002 privind statutul poliţiştilor. Legea nu poate dispune decât pentru viitor, iar dreptul poliţiştilor de a beneficia de reducerea de impozit s-a născut la data de 1.01.2005, când a intrat în vigoare Legea nr.573/2004.

Nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică.

Examinând recursul, curtea a reţinut următoarele:

Reclamantului-intimat B.T., comisar-şef la Serviciul Judiciar al Poliţiei Române, i s-a conferit, prin Decretul nr.965 din 26.11.2001, Semnul Onorific „În Serviciul Armatei”, beneficiind, conform art.10 din Legea nr.90/1995, de reducerea impozitului pe venit cu 40%.

Aplicând dispoziţiile art.60 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se constată că, în prezenta cauză, fiinţează excepţia reglementată prin teza ultimă a acestor prevederi legale, în sensul că , prin respingerea de către Parlament a O.G.nr.73/1999, prin care a fost abrogat art.10 din Legea nr.80/1995, această ultimă dispoziţie legală a fost repusă în vigoare.

Recurentele invocă prima teză a dispoziţiilor art.60 alin.3 din Legea nr.24/2000 atunci când susţin că abrogarea dispusă prin O.G.nr.73/1999 are caracter definitiv, deşi acest act normativ a fost abrogat prin O.G. nr.7/2001.

Aceasta este regula, conform căreia nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior, să se repună în vigoare actul normativ iniţial, însă, în prezenta cauză devine aplicabilă, aşa cum s-a arătat, excepţia prevăzută în cea de-a doua teză deoarece O.G. nr.73/1999 a fost respinsă de către Parlament prin Legea nr.206/2002.

Nu sunt fondate nici susţinerile recurenţilor conform cărora, prin intrarea în vigoare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, art.10 din Legea nr.80/1995, care conţine prevederi de natură fiscală, a fost abrogat. Aşa cum a reţinut si prima instanţă,dispoziţiile speciale din Legea nr.80/1995 nu pot fi abrogate implicit, prin intrarea în vigoare a Codului fiscal.

Mai mult, art.87 alin.3 din Legea nr.29/2000 prevede că denumirea Ordinul „Meritul Militar”, menţionată în Legea nr.80/1995, se înlocuieşte cu denumirea „Semnul onorific”, celelalte dispoziţii rămânând valabile, iar art.12 din Legea nr.573/2004 prevede că funcţionarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, decoraţi cu Ordinul „Meritul Militar”, instituit in anul 1954, beneficiază de prevederile Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art.11 alin.4 pct. IX poz.6 din Legea nr.29/2000.

Se constată, aşadar, că a existat o continuitate a dreptului reclamantului-intimat de a beneficia de reducerea de impozit pe venit, acest drept fiind recunoscut şi menţinut prin actele normative succesive menţionate mai sus, neavând relevanţă, aşa cum susţine recurentul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, că , începând cu data de 23.08.2002, poliţiştilor nu li se mai aplică prevederile Legii nr.80/1995, ci prevederile Legii nr.360/2002, act normativ care nu mai prevede reducerea impozitului pe venit pentru persoanele decorate.

De asemenea, nu se poate reţine, aşa cum pretinde recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca restituirea sumelor să se facă de către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care recurenta este cea care a calculat şi reţinut integral impozitul pe venit, pe care l-a virat, ulterior, la bugetul de stat.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere şi dispoziţiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate şi s-a menţinut sentinţa primei instanţe.




  1. Yüklə 440,78 Kb.

    Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin