Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 120
Tehnicianul Sys-Sec, greu de 200 de kilograme, rămase ne­mişcat, cu mâinile deasupra creştetului, ca o statuie a neîncrederii. Ar fi ordonat tăierea energiei, dar era deja cu douăzeci de minute prea târziu. În acest interval de timp, rechinii cu modemuri de mare viteză ar fi reuşit să descarce cantităţi impresionante de in­formaţii secrete.

Jabba se trezi din coşmar auzind-o pe Soshi cum alerga către podium cu o nouă listă de imprimantă.

— Am descoperit ceva, domnule! izbucni ea, emoţionată. Există orfani în sursă! Grupări alfanumerice. Peste tot!

Jabba rămase nemişcat.

— Noi căutăm un număr, la naiba! Nu o secvenţă alfanumerică! Codul ucigaş este un număr!

— Dar există orfani! Tankado era prea bun ca să lase orfani în urmă — mai ales atât de mulţi!

Termenul „orfani” se referea la linii suplimentare de cod de program care nu serveau în nici un fel obiectivului vizat. Aceste linii nu furnizau nimic, nu se refereau la nimic, nu conduceau ni­căieri şi erau de obicei date la o parte în cadrul procesului final de compilare şi deparazitare a unui program.

Jabba luă lista şi o studie.

Fontaine rămase tăcut.

Susan se zgâi la listă, peste umărul lui Jabba.

— Suntem atacaţi de o versiune brută a viermelui lui Tankado?

— Brută sau şlefuită, i-o întoarse Jabba, viermele ăsta ne trage un şut în fund.

— Nu sunt de acord, argumentă Susan. Tankado era un perfec­ţionist. Ştii şi tu asta. N-avea cum să lase paraziţi în program.

— Sunt mulţi! ţipă Soshi. Înşfăca lista de la Jabba şi o puse în faţa lui Susan. Priviţi!

Susan dădu din cap. Lucrurile erau clare. La fiecare aproxima­tiv douăzeci de linii de program, apăreau patru caractere separate.
PFEE

SESN

RETM
— Grupări alfanumerice de patru biţi, rosti ea nedumerită. E limpede că nu fac parte din program.

— Las-o moartă, mârâi Jabba. Te ţii de fleacuri.

— Poate că nu, zise Susan. Multe criptări folosesc grupe de patru biţi. Ăsta ar putea fi un cod.

— Mda, gemu Jabba. Un cod care spune: Ha, ha, v-am tras-o. Se uită la diagrama RV. Peste circa nouă minute.

Susan îl ignoră şi o privi pe Soshi:

— Câţi orfani sunt?

Femeia ridică din umeri. Se aşeză la terminalul lui Jabba şi tastă toate grupurile. Când sfârşi, se trase într-o parte. Întreaga asis­tenţă se uită la ecran.
PFEE SESN RETM MFHA IRWE OOIG

MEEN NRMA

ENET SHAS DCNS IIAA IEER BRNK

FBLE LODI

Susan era singura care zâmbea.

— Pare cunoscut, zise ea. Blocuri de patru — exact ca Enigma.

Directorul dădu din cap. Enigma fusese cea mai faimoasă ma­şină de scris coduri din istorie — bestia de criptare cu douăsprezece tonuri a naziştilor. Cripta în blocuri de patru.

— Minunat, gemu el. Nu cumva aveţi pe aici o maşină care zace nefolosită?

— Nu asta e ideea! ripostă Susan, trezindu-se brusc la viaţă. Intrase pe teritoriul ei. Ideea este că ăsta e un cod. Tankado ne-a lăsat un indiciu! Ne tachinează, provocându-ne să ne dăm seama la timp de cheia de acces. A pus indicii chiar în faţa ochilor noştri!

— Absurd! ricană Jabba. Tankado ne-a dat un singur îndemn — să spunem lumii despre TRANSLTR. Asta-i tot. Asta a fost şansa noastră. Am ratat-o.

— Trebuie să fiu de acord cu tine, zise Fontaine. Mă îndoiesc că Tankado ar fi riscat să ne dea drumul din cârlig oferindu-ne indicii despre codul ucigaş.

Susan dădu absentă din cap, amintindu-şi de NDAKOTA. Stu­die literele, întrebându-se dacă Tankado nu lansase iarăşi unul din­tre jocurile lui favorite.

— Tunelul s-a dus pe jumătate! strigă un tehnician.

Pe diagrama RV mulţimea de linii reprezentând conexiuni avansa cu repeziciune către ultimele două scuturi.

David păstrase tăcerea, urmărind desfăşurarea dramei pe mo­nitorul din faţa lui.

— Susan? interveni el. Am o idee. Textul ăla este în şaisprezece grupe de câte patru?

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! rosti Jabba printre dinţi. Acum toată lumea vrea să se joace?

Susan îl ignoră şi numără grupele:

— Da. Şaisprezece.

— Scoate spaţiile, o îndemnă Becker cu fermitate.

— David, replică Susan, uşor stânjenită. Nu cred că pricepi. Grupele de patru sunt...

— Scoate spaţiile, repetă el.

Susan ezită o clipă, apoi îi făcu semn lui Soshi. Aceasta eli­mină repede spaţiile. Rezultatul era la fel de confuz.
PFEESESNRETMMFHAIRWEOOIGMEENNRMA

ENETSHASDCNSIIAAIEERBRNKFBLELODI

Jabba explodă:

— AJUNGE! S-a terminat cu joaca! Chestia asta înaintează cu viteză dublă! Mai avem circa opt minute! Căutăm un număr, nu o grămadă de litere fără sens!

— Patru ori şaisprezece, rosti David calm. Fă calculul, Susan. Susan privi imaginea lui David de pe ecran. „Fă calculul? El e groaznic la matematică!” Ştia că David putea memora conjugări de verbe şi dicţionare întregi ca o maşină Xerox, dar la matematică...

— Tabla înmulţirii, insistă Becker.

„Tabla înmulţirii”, se minună Susan în gând. „La ce se referă?”

— Patru ori şaisprezece, insistă profesorul. Eu a trebuit să me­morez tabla înmulţirii în clasa a patra.

Susan îşi imagină tabla înmulţirii din şcoala generală. „Patru ori şaisprezece.”

— Şaizeci şi patru, rosti ea pe ton neutru. Şi ce-i cu asta?

David se aplecă spre cameră. Chipul lui umplu întreg cadrul.

— Şaizeci şi patru de litere...

Susan dădu din cap:

— Da, dar sunt...

Încremeni.

— Şaizeci şi patru de litere, repetă el.

Susan căscă gura de uimire.

— Oh, Doamne! David, eşti un geniu!