Drept comercial român lector Universitar Doctor: Ioana Nely Militaru


E) Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată



Yüklə 1,78 Mb.
səhifə13/17
tarix04.11.2017
ölçüsü1,78 Mb.
#30308
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

E) Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată
Adunarea asociaţilor.Precizări prealabile. Legea nr.31/1990 ,în cazul societăţii cu răspundere limitată ,nu face distincţie între adunarea generală ordinară şi adunarea generală extraordinară ca în privinţa societăţii pe acţiuni .Însă adunarea generală a asociaţilor hotărăşte în condiţii de cvorum şi majoritate diferite ,în funcţie de problemele ce formează obiectul ordinii de zi.

Convocarea adunări generale.Convocarea adunării generale se face de către :

-administratori.Aceştia sunt obligaţi să ceară convocarea cel puţin odată pe an sau de câte ori este necesar ,la sediul social ;

-un asociat sau un număr de asociaţi reprezentând cel puţin ¼ din capitalul social.Ei au dreptul să ceară convocarea ,ocazie cu care trebuie să arate scopul acesteia.

Actul constitutiv poate prevede şi forma în care să se facă convocarea .În lipsa acestei stipulaţii,convocarea se face prin scrisoare recomandată,cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia cu menţionarea ordinii de zi.

Exercitarea dreptului de vot şi adoptaea hotărârilor.Voinţa societăţii este exprimată prin intermediul hotărârilor care se iau în adunarea generală.

Dreptul de vot în adunarea asociaţilor se exercită proporţional cu participarea asociaţilor la capitalul social - fiecare parte socială dă dreptul la un vot .Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunării asociaţilor, referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate (art.193 alin.2).

Dreptul de vot se exercită, atât prin participare directă ,cât şi prin corespondenţă ,dacă actul constitutiv prevede o dispoziţie în acest sens (art.192 alin.2).Potrivit art.193 alin.1 şi 2,adunarea generală decide :

- prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi şi a părţilor sociale ,în afară de cazul în care, în actul constitutiv se prevede altfel ;

- prin votul tuturor asociaţilor, pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv, în afară de cazul în care ,în lege sau în actul constitutiv se prevede altfel .

Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute ,adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi (art.193 alin.3).

Obligaţiile adunării asociaţilor.Adunarea asociaţilor are următoarele obligaţii principale(art.194 alin.1) :

a. să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net ;

b. să îi desemneze pe administratori şi cenzoru ,să îi revoce şi să le dea descărcare de activitatea lor ,precum şi să decidă contractarea auditului financiar ,atunci când acesta nu are caracter obligatoriu ,potrivit legii ;

c. să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii ,desemnând şi persoana însărcinată să o exercite ;

d. să modifice actul constitutiv.

Administraţia societăţii .Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori ,numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală .Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi.

Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social ,au dreptul,potrivit art.177 alin1 :

-să aleagă unul sau mai mulţi administratori dintre ei ;

-să fixeze puterile administratorilor ,durata însărcinării ,şi eventuala lor remuneraţie ,afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.

Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator ,în afară de stipulaţie contrară (art.75).

Administratorii pot lucra împreună sau separat .

Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună,decizia trebuie luată în unanimitate ;în caz de divergenţă între administratori ,vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art.76 alin.1).

Pentru actele urgente ,a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii ,poate decide un singur administrator ,în lipsa celorlalţi ,care se găsesc în imposibilitate chiar momentană ,de a lua parte la administraţie .

Registrul asociaţilor-obligaţia administratorilor . Societatea cu răspundere limitată trebuie să ţină ,prin grija administratorilor ,un registru al asociaţilor ,în care se vor înscrie ,după caz ,numele şi prenumele ,denumirea ,domiciliul sau sediul fiecărui asociat ,partea acestuia din capitalul social ,transferul părţilor sociale ,sau orice altă modificare cu privire la acestea. Orice daună pricinuită prin nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea personală şi solidară a administratorilor.

Registrul astfel ţinut poate fi cercetat de asociaţi şi creditori .

Legea 31/1990 precizează că dispoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni se aplică şi societăţii cu răspundere limitată ,în privinţa :

-întocmirii situaţiilor financiare ;

-a fondurilor de rezervă ;

-a reducerii capitalului social .

După aprobarea de către adunarea generală a asociaţilor ,situaţiile financiare vor fi depuse de administratori la direcţiile generale la efinanţelor publice competente .Un exemplar al situaţiei financiare anuale va fi depus la Oficiul registrului comerţului,de către administratori în termen de 15 zile de la data adunării generale ,însoţit de raportul lor ,al cenzorilor sau al auditorilor financiari precum şi de procesul –verbal al adunării generale la Ministerul Finanţelor Publice (art.185 alin.1).

Obligaţia de nonconcurenţă ce revine administratorilor şi asociaţilor.

1.Administratorii nu pot primi ,fără autorizarea adunării asociaţilor ,mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau avînd acelaşi obiect de activitate ,nici să facă acelaşi comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune .

2.Asociatul care ,într-o operaţiune determinată ,are ,pe cont propriu sau pe contul altuia ,interese contrare acelora ale societăţii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operaţiune .În caz contrar asociatul este răspunzător de daunele pricinuite ,dacă fără votul său ,nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută (art.79 alin.1).

Controlul de gestiune al societăţii –cenzorii.Adunarea asociaţilor poate numi unul sau mai mulţi cenzori,în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare nu intră sub incidenţa reglemetărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate (art.160 alin.1).Societăţile comerciale ale căror situaţii financiare intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate(...) vor fi auditate de auditori financiari –persoane fizice sau persoane juridice.

Dacă numărul asociaţilor trece de 15,numirea cenzorilor este obligatorie .

În lipsă de cenzori , fiecare dintre asociaţi ,care nu este administrator al societăţii poate exercita controlul de gestiune ca şi asociatul din societatea în nume colectiv (art.199 alin.1) .

Legea prevede că dispoziţiile referitoare la cenzorii societăţii pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată (art.199 alin.4).

Transmiterea părţilor sociale.Din punct de vedere al structurii capitalului societatea cu răspundere limitată este o societate de persoane .Societatea cu răspundere limitată nu emite titluri negociabile .În acest sens art.200 din Legea nr.31/1990 ,precizează că societatea cu răspundere limitată nu are dreptul să emită obligaţiuni.

Capitalul social al societăţii este divizat pe părţi sociale .Deşi părţile sociale nu sunt titluri negociabile ,legea prevede posibilitatea transmiterii lor,numai dacă actul constitutiv o prevede.

Părţile sociale se pot transmite:

-între asociaţi ,fără nici o condiţie în privinţa aprobării transmiterii ;

-către persoane din afara societăţii ,dacă transmiterea a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin3/4 din capitalul social.

În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune ,există următoarele posibilităţi:

-dacă moştenitorul acceptă succesiunea ,şi în actul constitutiv există o clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat ,acesta devine asociat .În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din numărul succesorilor ,aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal (art.202 alin.4 );

-dacă moştenitorul acceptă succesiunea şi în actul constitutiv nu există o clauză de continuare a activităţii societăţii cu moşteniorii asociatului decedat ,societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori ,conform ultimului bilanţ contabil aprobat ;

-dacă moştenitorul nu acceptă succesiunea ,existenţa sau inexistenţa clauzei de continuare a activităţii societăţii cu moşteitorii asociatului decedat ,nu are nici o relevanţă,pentru că acceptarea moştenirii este o facultate ,nu o obligaţie .iar clauza are caracte obligatoriu numai faţă de asociaţi.

Transmiterea părţilor sociale se face , de obicei ,între vii ,cu titlu oneros ,pe calea cesiunii .Cesiunea părţilor sociale presupune încheierea unui contract de cesiune ,între asociatul cedent şi asociatul cesionar .Legea solicită îndeplinirea unor formalităţi de publicitate:

-înscrierea contractului de cesiune în registrul comerţului ;

- înscrierea contractului de cesiune în registrul de asociaţi al societăţii (art.203 alin.1).

Transmiterea părţilor sociale este opozabilă terţilor numai din momentul în scrierii în registrul comerţului.

Excluderea şi retragerea asociaţilor

Titlul V din Legea nr 31/1990 republicată reglementează excluderea şi retragerea asociaţilor din societatea în nume colectiv ,în comandită simplă sau cu răspundere limitată .

Poate fi exclus din societate :

a. asociatul care ,pus în întârziere ,nu aduce aportul la care s-a obligat (art.222 alin.1din L.31/1990 rep.) .Această dispoziţie are în vedere asociaţii din societatea cu răspundere limitată ,din societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditari şi comanditaţi din societatea în comandită simplă ;

b. asociatul (cu răspundere nelimitată ) în stare de faliment –dacă este persoană juridică ,sau care a devenit legalmente incapabil –dacă este persoană fizică (art.222 alin.1).Această dispoziţie are în vedere asociaţii în societatea în nume colectiv,şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni şi în societatea în comandită simplă.

c. asociatul (cu răspundere nelimitată )care se amestecă fără drept în administraţia societăţii (art. 222 alin.1).

d. asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi întrebuinţează capitalul,bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau al unei alte persoane (art.80).

e. asociatul care , fără consimţăntul celorlalţi asociaţi

• ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaţi obiect de activitate ,

• face operaţiuni pe cont propriu sau al altora, în acelaţi fel de comerţ sau într-unul asemănător (art.82).

f. asociatul debitor ,în cazul în care creditorii particulari ai asociaţilor dintr-o societate în nume olectiv fac opoziţie împotriva hotărârilor adunării asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii(art.206). Dacă opoziţia a fost admisă, asociaţii sunt obligaţi să decidă, în termenul stabilit de art. 206 alin.2, dacă renunţă la prelingire sau exclud din societate pe asociatul debitor al oponentului.

Cazurile de excludere enumerate sunt aplicabile şi comanditaţilor în societăţile în comandită pe acţiuni (art. 222 alin.2).

Iar în privinţa caracterului enumerării cazurilor de excludere a asociaţilor prevăzute în art.206 alin.2,opiniile sunt împărţite ,între aceeia care consideră că enumerarea este limitativă şi aceeia care consideră că enumerarea este exemplificativă .
Hotărârea judecătorească de excludere a asociaţilor

Excluderea poate fi cerută de societatea comercială însăşi sau de oricare asociat. Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească.Dacă excluderea este cerută de un asociat, se vor cita societatea ,prin reprezentantul acesteia ,şi asociatul pârât .Prin hotărârea de excludere ,instanţa va dispune şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi (art.223 alin.3).

Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen de 15 zile ,la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul oficial al României,partea a IV-a.
Drepturile ,obligaţiile şi răspunderea asociatului exclus

Asociatul exclus are dreptul :

-la beneficii până în ziua excluderii sale ,însă nu va putea cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv(art.224 alin.1).

- la o sumă de bani care să reprezinte valoarea unei părţi proporţionale din patrimoniul social (art.224 alin.2).

Asociatul exclus este obligat:

-să suporte pierderile până la ziua excluderii sale

-faţă de terţi, pentru operaţiunile făcute de societate până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere. Asociatul este obligat să suporte consecinţele operaţiunilor în curs de executare, din momentul excluderii, şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni

Excluderea asociaţilor din societatea în comandită simplă şi comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni

Poate fi exclus din societate:

a. asociatul comanditar şi comanditat care puşi în întârziere nu aduc aportul la care s-au obligat,

b. asociatul comanditat în stare de faliment (persoană juridică) sau care a devenit legalmente incapabil (persoană fizică),

c. asociatul comanditat care se amestecă fără drept în administraţie (art. 80 şi 82 din L.31/1990).

d. asociatul administrator-comanditat-care comite fraudă în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.


Retragerea asociatului din societate

Retragerea din societate este prevăzută în art 226 ,pentru asociaţii în nume colectiv, ,în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată ,iar în art.134 pentru acţionari .



Asociatul se poate retrage:

- în cazurile prevăzute în actul constitutiv,

- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi,

- în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, pentru motive temeinice. Temeinicia motivelor este apreciată în baza unei hotărâri pronunţată de tribunal, supusă numai recursului ,în termen de 15 zile de la comunicare .



Acţionarii se pot retrage din societate dacă nu sunt de acord cu hotărârile luate în adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate ,la mutarea sediului sau la forma societăţii .

Acţionarii retraşi din societate au dreptul să obţină de la societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (E.V.S.).Odată cu declaraţia de retragere, acţionarii vor preda societăţii acţiunile pe care le posedă (art.134 alin.3). Ca urmare a retrageii acţionarilor ,acţiunile acestora vor fi dobândite de societate în condiţii art. 107 alin. 7.


1.10. Modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale
1.10.1Precizări prealabile. Actul constitutiv ce stă la baza unei societăţi comerciale poate fi modificat :

- prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii ;

- printr-un act adiţional la actul constitutiv ;

- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ,în condiţiile art.223 alin.3 şiart.226 alin.2.



Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale şi printr-un act adiţional este rezultatul voinţei asociaţilor .

>Hotărârea de modificare a actului constitutiv este luată pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni de către adunarea generală extraordinară ,care va putea delega exerciţiul atribuţiilor referitoare la această modificare consiliului de administraţie sau administratorului unic (art.113 şi art.114 din Legea 31/1990).Modificarea decisă astfel priveşte :mutarea sediului social ,schimbarea obiectului de activitate ,majorarea capitalului social ,reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de acţiuni ,conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (art.113 lit.b,c,f,g,j ).

Hotărârea de modificare se ia în condiţiile de cvorum şi majoritate cerute pentru adunarea generală extraordinară (art.115din Legea 31/1990).

> Modificarea actului constitutiv printr-un act adiţional este obligatorie pentru societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă ,deoarece pentru aceste societăţi legea nu instituţionalizează adunarea generală .

> Hotărârea instanţei judecătoreşti pentru modificarea actului constitutiv intervine numai în cazul excluderii sau retragerii unui asociat din societatea în nume colectiv ,societatea în comandită simplă sau societatea cu răspundere limitată (în condiţiile art.223 alin.3 şi art.226 alin.2).

Forma actului modificator.De regulă ,actul de modificare se întocmeşte în forma înscrisului sub semnătură privată .În mod excepţional ,actul modificator îmbracă forma autentică ,obligatorie ,atunci cân acesta are ca obiect :

- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;

- modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau societate în comandită simplă ;

- majorarea capitalului social prin subscripţie publică .

Dacă modificarea actului constitutiv priveşte schimbarea denumirii societăţii ,legea solicită prezentarea dovezii eliberată de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei ,iar dacă are în vedere continuarea societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic ,legea solicită declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată (art.17 alin.1).

Procedura de înregistrare a actului modificator presupune două etape :

1.înregistrarea actului modificator - cu trimiterile la textele modificatoare ale actului constitutiv - în registrul comerţului pe baza încheierii judecătorului delegat .În cazurile prevăzute de art.223 alin.3 şi art.226 alin.2 ,înregistrarea se face pe baza hotărârii irevocabile de excludere.

2.trimiterea din oficiu a actului modificator ,spre publicare ,în Monitorul oficial al României ,partea a IV-a ,de către registrul comerţului ,pe cheltuiala societăţii.

Pentru societatea în nume colectiv sau comandită simplă actul modificator al actului constitutiv în formă autentică ,se depune la oficiul registrului comerţului şi se menţionează în acest registru ,fără a fi obligatorie publicarea în Monitorul Oficial al României.

Dacă se aduc mai multe modificări actului constitutiv ,fie concomitent ,fie succesiv ,acesta va fi actualizat cu toate modificările la zi,şi,în această formă ,va fi depus la oficiul registrului comerţului .

Modificârile actului constitutiv al societăţii nu atrag creare unei persoane juridice noi.


Opoziţia creditorilor particulari ai asociaţilor împotriva modificării actului constitutiv de prelungire a duratei societăţii .Modificarea actului constitutiv ca urmare a prelungirii duratei societăţii poate afecta creditorii particulari ai asociaţilor dintr-o societate în nume colectiv ,societate cu răspundere limitată sau societate în comandită smplă .Aceştia pot face opoziţie –în condiţiile art.62 din Legea nr .31/1990- împotriva hotărârii adunării asociaţilor de prelungire a duratei soietăţii peste termenul fixat iniţial ,dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă asociaţii trebuie să decidă, în termen de o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă ,dacă înţeleg să renunţe la prelungire sau să excludă din societate pe asociatul debitor al oponentului .În acest cazdrepturile cuvenite asociatului debitor ,vor fi calculate pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat .
Cazuri de modificare a actului constitutiv al societăţii comerciale
Precizări prealabile.Capitalul social este fix pe durata existenţei societăţii,el putând fi micşorat - astfel încât să nu se reducă sub minimul prevăzut de lege - sau mărit în condiţiile modificării actului constitutiv .

Referitor la , reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia Legea 31/1990 face următoarele precizări în :

-art.69 ,,Dacă se constată o piedere a activului net ,capitalul social va trebui reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit ,,

- art.158 ,,Dacă administratorii unei societăţi pe acţiuni sau societăţi în comandită pe acţiuni ,constată că, în urma unor pierderi ,activul net determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii reprezintă cel puţin de jumătate din valoarea capitalului social ,vor convoca adunarea generală extraordinară ,pentru a hotărî, reîntregirea capitalului social ,reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii ,,

- art.22 ,,În cazul constituirii societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică ,dacă subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta ,fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau ,după caz ,reducerea capitalului social la nivelul subscripţiei ,,

- art.209 ,, Când societatea a emis obligaţiuni ,nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor ,decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate ,,


Reducerea capitalului social .Capitalul social poate fi redus dacă este sau nu motivat de pierderi .Reducerea capitalului social este motivată de pierderi dacă (art.207 alin.1) :

a. se micşorează numărul de acţiuni sau de părţi sociale ;

b. se reduce valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale ;

c. societatea dobândeşte propriile acţiuni ,urmată de anularea lor.

Reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi ,prin (art.207 alin.2) :

a. scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate ;

b.restituirea către acţionari a cotei părţi din aporturi ,proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială ;

c.alte procedeee prevăzute de lege.

Reducerea capitalului social este decisă prin hotărârea adunării asociaţilor.Potrivit art.208 alin.1 reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a .Hotărârea de reducere a capitalului social trebuie să îndeplinească următoarele condiţii(art.208 alin.2):

-să respecte minimul de capital social ,atunci cînd legea îl fixează ;

-să arate motivele pentru care se face reducerea ;

-să arate procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.



Dreptul de opoziţie al creditorilor societăţii al cărei capital se reduce

În condiţiile art.62,orice creditor al societăţii ,a cărei creanţă este constatată printr-un titlu anterior publicării hotărârii ,poate face opoziţie(art.208 alin.3)

Împotriva hotărârii de reducere a capitalului social poate face opoziţie orice creditor al societăţii ,cât şi creditorii chirografari .Creditorii chirografai ale căror creanţe sunt constatate prin titlui anterioare pubblicări hotărârii pot să obţină pe calea opoziţiei exigibilitatea anticipată a creanţelor lor la data expirării termenului de două luni ( pentru hotărârea de reducere a capitalului social ) în afară de cazul în care societatea a oferit garanţii reale sau personale acceptate de creditori

Capitalul poate fi redus şi prin emisiune de obligaţiuni .Se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor numai în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate (art.209).


Mărirea capitalului social

Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit prin :

a. emisiunea de noi acţiuni ;

b. majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură .



>Mărirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni

O condiţie pentru majorarea capitalului social deci pentru emiterea de noi acţiuni este ca acţiunile din emisiunea precedentă să fi fost complet plătite (art.92 alin.3).

De asemenea ,acţiunile emise pentru majorarea capitalului vor fi oferite spre subscriere ,în primul rând acţionarilor existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă ,aceştia putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală dacă actul constitutiv nu prevede alt termen .După expirarea acestui termen acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului(art.216alin.1).Operaţiunea de majorare a capitalului social efectuată fără acordarea dreptului de preferinţă către acţionarii existenţi ,este lovită de nulitate absolută .

Dreptul acţionarilor de subscriere a noilor acţiuni poate fi ridicat ,în total sau în parte , pentru motive temeinice , de către adunarea generală (art.217 alin.1). În acest caz,convocarea adunării generale trebuie să cuprindă :

- motivele majorării capitalului social ;

- persoanele cărora urmează a li se atribui noile acţiuni ;

- numărul de acţiuni atribuit fiecăreia dintre aceste persoane ;

- valoarea de emisiune a acţiunilor şi bazele fixării acesteia ;

Noile acţiuni emise în scopul majorării capitaluui social pot fi reprezentate de aporturi în natură sau de aporturi în numerar.

Dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură ,dreptul de preferinţă al acţionarilor încetează .

Noile acţiuni, emise atât în schimbul aporturilor în numerar cât şi în schimbul aporturilor în natură ,vor trebui plătite la data subscrierii ,în proporţir de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi integral ,în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a ,a hotărârii adunării generale (art.220 alin.1). Cîn d s-a prevăzut o primă de emisiune ,aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii.

Acţiunile noi ,emise pentru majorarea capitalului soial ,sunt liberate.potrivit art.210 alin.2,din Legea 31/1990 :

-prin încorporarea rezervelor,cu excepţia rezervelor legale;

-prin încorporarea beneficiilor ,sau a primelor de emisiune ;

-prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra sociatăţii cu acţiuni ale acesteia .

Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve ,fără a majora capitalul social.

>Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nimunale a acţiunilor existente în schimbul unor aporturi în numerarşi/sau în natură .

Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale ale acţiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor ,în afară de cazul când este realizată prin în corporarea rezervelor ,sau a beneficiilor .

Hotărârea adunării generale extraordinare pentru majorarea capitalului social se va publica în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a,acodându-se pentru exerciţiul dreptului de preferinţă untermen de cel puţin o lună ,cu începere din ziua publicării .

>Societatea pe acţiuni îşi poate majora capitalul social ,cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii (art.212 alin.1,Legea 31/1990),în caz de constituire simultană sau subscripţie publică.

În caz de subscripţie publică ,prospectul de emisiune ,purtând semnăturile autentice a doi administratori,va fi depus la registrul comerţului din judeţul în care îşi are sediul societatea (art.212 alin.2,şi art.18 din Legea 31/1990 ).

Potrivit art.212 alin.2, prospectul de emisiune va trebui să cuprindă :

-data şi numărul înmatriculării din registrul comerţului ;

-denumirea şi deiul societăţii ;

-capitalul social subscris şi vărsat ;

-numele şi prenumele administratorilor,cenzorilor şi domiciliul lor ;

-ultima situaţie financiară aprobată ,raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari ;

-dividendele plătite în ultimii 5 ani sau de la constituire ,dacă ,de la această dată ,au trecut mai puţin de 5 ani ;

-obligaţiunile emise de societate ;

-hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de acţiuni ,valoarea totală a acestora ,numărul şi valoarea lor nominală ,felul lor ,relaţii privitoare la aporturi ,altele decât în numerar,şi avantajele acordate acestora ,precum şi data de la care se vor plăti dividendele.

Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului ,constatând îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la conţinutul prospectului de emisiune ,la semnăturile autentice ale administratorilor ,la stabilirea datei încheierii subscripţiei, va autoriza publicarea prospectului de emisiune (art.18 alin.4).Dacă prospectul de emisiune nu cuprinde toate menţiunile arătate ,acceptantul va putea invoca nulitatea acestuia ,dacă nu a exercitat în nici un mod drepturile şi obligaţiile sale de acţionar (art.212 alin.3 din Legea 31/1990).

>Capitalul social al unei societăţi poate fi mărit şi prin ofertă publică în condiţiile Legii 297/2004 privind piaţa de capital (art.213).În acest caz ,administratorii sunt solidar răspunzători de exactitatea celor arătate în prospectul ,de emisiune ,în publicaţiile făcute de sociatate sau în cererile adresate oficiului registrului comerţului ,în vederea majorării capitalului social .

>Majorarea capitalului social se face şi/sau prin aporturi în natură :

-atât în cazul emisiunii de acţiuni noi,

-cât şi în cazul majorării valorii nominale a acţiunilor existente .

Adunarea generală extraordinară care a hotărât majorarea capitalului social prin aporturi în natură va trebui să numească unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea acestor aporturi (art.215 alin.1).Legea 31/1990 interzice aporturile în creanţe pentru majorarea capitalului social .

După depunerea raportului de expertiză ,adunarea generală extraordinară va fi convocată din nou şi în funcţie de concluziile experţilor ,poate hotărî majorarea capitalului social.Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă :

-descrierea aporturilor în natură ,

-numele persoanelor ce efectueză aporturile în natură ,

-numărul acţiunilor ce se vor emite în schimbul aporturilor în natură.

Hotărârea adunării generale poate fi luată în mod valabil numai în prezenţa a trei pătrimi din numărul titularilor capitalului social ,cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social (art.217 alin.3).Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social are efect numai în măsura în care a fost dusă la îndeplinire în termen de un an de la data sa (art.219).

>Ca şi societatea pe acţiuni ,societatea cu răspundere limitată îşi va majora capitalul ,cu respectarea dispoziţiilor privitoare la constituirea acestei societăţi (art.221 din Legea 31/1990) .


1.11. Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale
1.11.1Precizări prealabile .Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se poate realiza în baza modificării actului constitutiv hotărâtă de adunarea generală extraordinară (art.113 pct.1). Fuziunea şi divizarea sunt cunoscute în literatura juridică drept procedee tehnico-juridice de restructurare a societăţilor comerciale.Având acelaşi scop de modificare a societăţii acestea sunt reglementate de Legea 31/1990.

1.11.2. Noţiunea de fuziune / divizare.

Fuziunea societăţilor comerciale se face prin două modalităţi absorbire sau contopire .

> Absorbţia presupune înglobarea de către o societate a uneia sau mai multor societăţi. Societăţile astfel absorbite îşi încetează existenţa .

> Contopirea presupune reunirea a două sau mai multe societăţi ,care-şi încetează existenţa pentru a alcătui o societate nouă ,care ia fiinţă în acest mod .

Patrimoniul unei societăţi comerciale poate fi împărţit integral sau poate suferi o desprindere .

Primul caz de împărţire integrală ,numit divizare ,presupune :

- împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă (art.238 alin.3) .

Al doilea caz de împărţire parţială ,numit desprindere , presupune că :

- o parte din patrimoniul societăţii comerciale care nu-şi încetează existenţa se desprinde ,şi se transmite către una sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă .

Pot fuziona sau se pot diviza :

- societăţi de aceeaşi formă juridică ;

- societăţi de forme juridice diferite (art.238 alin.4) ;

- societăţi în lichidare ,pentru care nu a început repartiţia între asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare (art.238 alin.5) .


1.11.3 Condiţiile fuziunii şi divizării societăţilor comerciale.

Fuziunea /divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte ,în condiţiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societăţii . Dacă , prin fuziune sau divizare ,se înfiinţează o nouă societate aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de Legea 31/1990 pentru forma de societate convenită .

∙ În vederea realizării fuziunii/divizării administratorii întocmesc un proiect,în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor a fiecăreia dintre societăţile care participă la fuziune sau la divizare.

∙ Proiectul de fuziune /divizare,potrivit art.241 din Legea 31/1990 ,trebuie să cuprindă :



  1. forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor participante la operaţiune ;

  2. fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării ;

  3. stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului ,care se transmit societăţilor beneficiare ;

  4. modalităţile de predare a acţiunilor sau al părţilor sociale şi data de la care acestea dau dreptul la dividente ;

  5. raporul de schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale şi dacă este cazul, cuantumul sultei ; nu vor putea fi schimbate pentru acţiuni emise de societatea absorbantă acţiunile societăţii absorbite al căror titular este, direct sau prin personae iterpuse, societatea absorbantă ori însăşi societatea absorbită ;

  6. cuantumul primei de fuziune sau de divizare ;

  7. drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje speciale ;

  8. data situaţiei financiare de fuziune /divizare ,care va fi aceeaşi pentru toate societăţile participante ;

  9. orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune .


Yüklə 1,78 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin