Echipamente audio video

7. FILTRELE COKIN DE POLARIZARE

Primele utilizari stiintifice ale filtrelor de polarizare au fost raportate de W.B. Heraparth, un medic englez, care, in 1851 a obtinut "filtre" de polarizare prin amestecul de tinctura de iod si chinina sulfurica in mediu de acid sulfuric. Filtrele astfel preparate erau utilizate in microscopie, unul la nivelul sursei de lumina ("polarizor") si altul la nivelul ocularului microscopului ("analizor"). In acest fel, puteau fi efectuate studii microscopice asupra substantelor capabile sa roteasca lumina polarizata.

Studii aprofundate despre lumina polarizata au fost publicate de Brewster, care a determinat si unghiul necesar razei incidente pentru ca efectul de polarizare sa fie maxim.

Filtrele de polarizare au putut fi produse la scara industriala doar de cateva decenii si, desigur, au patruns si in fotografie.

7.1. Ce este filtrul de polarizare?

Caracteristica de unda a radiatiei luminoase este data de oscilatii perpendiculare pe directia de propagare (vector de oscilatie), in toate planurile, asfel incat, pe sectiune, vectorii de oscilatie ocupa toate diametrele posibile ale unui cerc. Spre deosebire de lumina emisa direct de o sursa, lumina polarizata se caracterizeaza prin oscilatia undelor luminoase intr-un singur plan. Lumina nepolarizata s-ar putea asemui cu un cilindru, pe cand cea polarizata cu o lama.

Filtrul de polarizare este format dintr-un strat de polimeri cu molecula lunga, orientate paralel intre ele, intr-o singura directie, prin procese speciale de fabricatie. Daca filtrele colorate blocheaza predominant lumina cu o anumita lungime de unda, filtrul de polarizare opreste radiatia luminoasa cu orice lungime de unda, dar care oscileaza intr-un anumit plan, si o lasa sa treaca pe cea ce oscileaza in planul perpendicular. Planul paralel cu fibrele de polimeri poarta numele de plan de pasaj, intrucat lumina incidenta care oscileaza in acest plan trece nestingherita. Planul perpendicular pe precedentul se numeste plan de blocaj, intrucat lumina care oscileaza in planul perpendicular pe axa de pasaj este oprita (aproape) in totalitate.

Lumina incidenta, nepolarizata, care cade pe un filtru de polarizare, va trece partial, si anume doar "razele" care oscileaza dupa un vector paralel cu orientarea polimerilor. Celelalte, inclinate sub un unghi oarecare, vor fi atenuate. Cu un oarecare grad de aproximare, putem spune ca, teoretic, jumatate din lumina incidenta va fi blocata, cealalta jumatate trecind mai departe. In realitate, culoarea gri a filtrului introduce atenuari suplimentare.

7.2. Cat de des ne intalnim cu lumina polarizata?

Lumina naturala sau artificiala care soseste direct de la sursa, nu este polarizata. In schimb, lumina reflectata este mai mult sau mai putin polarizata. Traversarea dintr-un mediu transparent intr-altul, cu un alt indice de refractie, determina aparitia luminii polarizate, adica aparitia unor planuri preferentiale de orientare a vectorului de oscilatie a luminii.

In aumite imprejurari pot emite lumina polarizata: cerul senin (intr-o portiune bine determinata - prin refractia luminii la trecerea prin diferitele straturi atmosferice), suprafetele cu apa, sticla, masele plastice, diverse suprafete acoperite cu lacuri si vopsele, etc.

Determinarea coroanei de lumina polarizata a cerului senin: planul coroanei este perpendicular pe directia soarelui.

In mod similar se intampla lucrurile si in cazul obiectelor relfectante ne-metalice: razele luminoase al caror vector de oscilatie este paralel cu planul de reflexie, sunt reflectate nestingherit, in timp ce acelea cu directie perpendiculara pe planul de reflexie sunt aproape complet absorbite. Astfel, obiectele reflectante se comporta ca un filtru de polarizare, reflectind preferential lumina ce oscileaza in anumite planuri.

7.3. Cand folosim un filtru de polarizare?

In conditii de iluminare naturala, cand cerul este cel putin partial degajat, in mod cert exista lumina polarizata. De asemenea, daca in cadru exista obiecte ne-metalice, acestea vor reflecta lumina polarizata. Doua subiecte care apar frecvent in fotografii sunt plantele si fetzele oamenilor.

Lumina solara este puternic polarizata de frunze, care vor apare mai degraba albastrui; utilizarea corecta a unui filtru de polarizare determina redarea culorii corecte a frunzisului.



Culoare albastruie, ne-naturala cauzata de iluminarea

cu prepoderenta din partea cerului senin.



Utilizarea unui filtru de polarizare (Cokin 160) reda culorile in mod corect.

In cazul pielii umane, culoarea roz este amestecata cu nuanta albastruie a luminii polarizate a cerului iar rezultanta este o tenta cianotica, disgratioasa. Din nou, utilizarea corecta a unui filtru de polarizare, permite redarea justa a culorii pielii umane.

Daca sunteti interesati de fotografia de arhitectura, lumina polarizata este omniprezenta! Suprafetele vitrate sunt o sursa sigura de lumina polarizata, exemplul "clasic" fiind vitrinele magazinelor. In acest caz specific, trebuie sa facem o remarca: utilizarea filtrului de polarizare impreuna cu un obiectiv superangular poate da rezultate aparent dezamagitoare. De ce aparent? Va amintiti de unghiul Brewster? In cazul in care nu, va informez ca efectul maxim de polarizare este intalnit la un anumit unghi de reflexie, dependent de indicele de refractie al materialului (sticla, in acest caz). Utilizarea unui superangular, care are unghi mare de cuprindere, va include numeroase suprafete reflectante, din care doar unele (putine) se afla intr-un unghi optim de reflexie.



Fotografie efectuata cu un superangular (28 mm) si filtru polacolor 163, ales pentru virarea culorilor spre galben; polarizarea este evidenta si afecteaza o fasie limitata a imaginii reflectate in vitrina acestei cladiri.

Utilizarea unui obiectiv cu focala mai mare (si implicit cu unghi de cuprindere mai mic) elimina din cadru suprafetele aflate departe de unghiul optim Brewster, iar efectul filtrului polarizator va fi evident!

Obiectivul meu AF impune precautii deosebite?

(Raspunsul la aceasta intrebare il dati dvs!)

Obiectivele moderne realizeaza focalizarea prin deplasarea interna a unui grup de lentile (obiective cu sufixul IF), in asa fel incat grupul frontal nu sufera rotatii.

Multe alte obiective - din pacate - nu focalizeaza in acest mod, ci prin deplasarea grupului frontal, prin rotire. Din aceasta cauza, ajustarea pozitiei optime a filtrului de polarizare trebuie efectuata DUPA ce s-a efectuat focalizarea. In caz contrar, este posibil ca efectul dorit, de atenuare a luminii polarizate, sa nu fie obtinut si pe fotografia inregistrata de dvs. Solutia? Dupa fiecare focalizare automata, verificati si eventual ajustati unghiul optim al filtrului de polarizare...

Dar Jean Coquin s-a gandit si la aceasta situatie! In cazul in care lentila frontala a obiectivului folosit de dvs. se roteste in timpul focalizarii, producatorul recomanda ruperea clapetei de frictiune asezata pe circumferinta interna a port-filtrului; in acest mod, port-filtrul poate fi mentinut in pozitia corecta cu mana, se roteste usor in inelul adaptor si nu suprasolicita motorul de focalizare.

Aparatul meu AE impune precautii deosebite?

Aparatele fotografice cu sufixul "AE" determina in mod automat expunerea necesara pentru subiectul ales. Metoda de determinare a expunerii este diferita de la producator, la producator; unele metode utilizeaza oglinzi care reflecta un flux de raze luminoase catre o fotocelula. Recunoasteti principiul: "reflexie = polarizare"? In acest caz, utilizarea unui filtru obisnuit (=liniar) de polarizare poate induce modificari semnificative ale indicelui de expunere, in functie de unghiul de rotatie.

Ce inseamna semnificativ?

Un filtru de polarizare, datorita nuantei sale gri, ca si datorita blocarii unei parti din lumina polarizata, poate determina o marire de 1,3 - 1,6 ori a indicelui de expunere, dar nu mai mult! Daca, la aparatul dvs. AF observati ca, prin rotirea filtrului de polarizare, inregistrati o modificare mai mare de 2 EV, inseamna ca in procesul de autoexpunere, desfasurat de aparatul dvs. intervin oglinzi semitransparente, care pot determina rezultate false in combinatie cu filtrele polarizatoare. Solutia? Utilizarea unor filtre de polarizare "circulare", mai scumpe, dar care eludeaza problema polarizarii indusa de oglinzile interne ale aparatelor fotografice.

Sistemul Cokin va ofera un filtru de polarizare liniara (160) si unul de polarizare circulara (164).

Ce sunt filtrele polacolor?

Filtrele Cokin 161, 162 si 163 sunt filtre care folosesc efectul de polarizare dar care nu blocheaza lumina polarizata ce oscileaza paralel cu axa de blocaj, ci ii da o nuanta rosie (161), albastra (162) sau galbena (163).

Utilizarea unui filtru polacolor 161.



Actiunea acestor filtre trebuie analizata cu rabdare, prin rotirea lor cu unghiuri mici si observarea efectului in vizorul aparatului, deoarece deseori modificarile sunt semnificative.



Constructie din sticla si marmura, materiale puternic polarizante.



Dupa aplicarea filtrului Polacolor 161, modificarile sunt dependente de unghiul de rotatie al filtrului.



Efecte interesante se obtin prin utilizarea simultana a filtrului polacolor si a unuia de polarizare.

In functie de unghiul de rotatie al filtrului polacolor, se obtin fotografii virate:

Filtru polacolor 161 + filtru de polarizare liniara - virare in rosu.



Filtru polacolor 162 + filtru de polarizare liniara - virare in albastru; combinat cu o subexpunere (- 1EV) creaza impresia de fotografie de noapte.

Pot folosi acest tip de filtre la aparatul meu cu vizare directa?

Aparatele fotografice cu vizare directa nu prezinta fotografului exact imaginea care va fi inregistrata pe pelicula, deoarece nu o capteaza asa cum fac aparatele cu vizare prin obiectiv (SLR), ci printr-un sistem optic separat. Efectele montarii unui filtru pe obiectiv nu pot fi urmarite in vizor. Cu toate acestea, Cokin System are o solutie: un port-filtru papuc, model A300, care se prinde in filetul pentru trepied. Port-filtrul poate fi astfel asezat incat atat obiectivul cat si vizorul sa intre in aria de actiune a flitrului. Desi se pot utiliza majoritatea filtrelor Cokin, la acest tip de aparate nu sunt recomandate toate filtrele. Stiti care?... Ati ghicit! Cele cu efect zonal, cum sunt "pata-clara-centrala", "speed" sau filtrele degrade.

In concluzie, filtrele de polarizare se dovedesc indispensabile, deoarece:

- diminua sau elimina reflexiile si ajuta la reproducerea corecta a culorilor,

- permit variatii ale intensitatii culorilor

- permit imprimarea unei nuante colorate a refexiilor.

Utilizarea lor creativa depinde doar de dvs.

8. HISTOGRAMA

8.1. Introducere

Histograma este un grafic ce indică numarul de pixeli corespunzători unui canal de culoare. În funcţie de tipul imaginii (respectiv spaţiul de culori - RGB, HSV, LaB etc.) se pot afişa graficele corespunzătoare fiecărui canal al unei imagini. Pentru o imagine pe 8 biţi, histograma va afişa pe numărul de pixeli pentru fiecare valoare de culoare posibilă (256 valori).

Utilitatea histogramei este cel mai evidentă în prelucrarea imaginilor (sau filmului) care sunt digitizate după peliculă sau sunt capturate direct in format digital. Fiecare metodă de a transforma o imagine reală în una digitală are neajunsurile ei, de aici apărând necesitatea unei caracterizări mai precise decât observarea cu ochiul liber (care implică şi un anumit talent). Evaluând o imagine cu ajutorul histogramei permite o apreciere rapidă a paşilor necesari pentru a imbunătăţii calitatea imaginii, adică la o corecţie a culorilor de calitate.

Pentru cei veniţi din lumea fotografiei tradiţionale, se poate spune că histograma permite corectarea problemelor de expunere. În lumea digitală ajustarea expunerii este de cele mai multe ori automată (putând fi eventul modificaţi parametrii de gain), iar în cazul imaginilor randate este practic inexistentă. În special în ultimul caz sunt necesare multe imagini de test pentru a reuşi o potrivire a luminilor care să cuprindă întregul spectru.

În principiu, aceeaşi corecţie a unei imagini se poate face în mai multe feluri. Histograma şi Curves duc cam la aceleaşi rezultate, diferenţa fiind ca în cazul al doilea spline-urile permit o ajustare mult mai fină.

8.2. Parametrii

O histogramă are următorii parametrii:

• canalul de imagine

În funcţie de tipul imaginii poate exista unul sau mai multe canale de culori. La imaginile comune exista RGB (luminanţa), R, G şi B.

• input

Ajustează contrastul imaginii prin remaparea tonurilor de gri pe alb sau negru; de exemplu, dacă se setează valoarea minimă pe 50, pixelii cu valori ale culorilor mai mici de 50 sunt mapaţi pe 0, iar cei cu valori mai mari de 50 sunt mapaţi corespunzător. Dacă este aleasă valoarea maximă de 150, toţi pixelii cu valori mai mari sunt mapaţi pe 255

• output

Acest slider este folosit pentru scăderea contrastului unei imagini. De exemplu, dacă se setează o valoarea minimă de 50, unui pixel cu valoarea 0 i se dă valoarea 50, iar celor mai mari de 0 li se dau culorile corespunzătoare.

În funcţie de programul folosit, se mai pot alege tonurile asupra cărora se fac remapările: shadows, midtones, highlights.



8.3. Exemple de utilizare

Dintre cazurile care se pot corecta cu ajutorul histogramei se numără:

• supra/sub expunerea

• contrastul scăzut/mare

• banding

• clipping

Supra-expunerea

În cazul acesta spectrul întunecat al imaginii nu este folosit. Problema apare mai ales la începători care doresc să facă vizibile toate zonele imaginii.

Ajustarea imaginii se face modificând nivelul de output al histogramei prin aducerea lui în zone unde apar primii pixeli la input.

Sub-expunerea

Aici nu sunt folosite decât valorile intunecate ale paletei. Probabil cauza este lipsa unei iluminări suficiente sau folosirea greşită a filmului.

Contrastul slab

Histograma arată predominanţa unor tonuri şi concentrarea celorlalte în jurul lor. Tehnic, sub/supra expunerea sunt forme de contrast scăzut. Imaginile cu contrast scăzut sunt bune pentru fundal.

Contrastul mare

Histograma e divizată în două zone întunecate şi luminoase cu puţine tonuri între ele. Aceste imagini au un efect dramatic crescut. O astfel de imagine va capta atenţia privitorului, dar multe zone vor fi ascunse prin sub/supra expunere.

Banding

Acest efect apare în cazul procesării excesive a unei imagini şi apare în cazul sub-expunerii. Efectul se caracterizează prin lipsa gradienţilor fini la trecerea de la un ton la altul şi prezenţa unor "benzi" între culori (ca la imaginile pe bază de paletă).

Din cauza ajustării imaginii, valorile remapate ale pixelilor pot duce la dispariţia unor culori.

Nu toate imaginile care prezintă coloane lipsă într-o histogramă sunt o problemă. Multe imagini bune calitativ au o predominanţă a unor tonuri.

Clipping

Problema apare mai ales la imaginile scanate. O imagine scanată sau randată poate avea pixeli cu valori de alb extrem de mari, dar diferite, iar aceştia vor fi remapaţi pe valoarea maximă admisă de adâncimea de biţi folosită. De aceea există programe speciale de scanare pt scanerele de 48 de biţi care permit salvarea imaginilor în format HDRI (High Definition Range Image) unde nu există remapare.

Şi filmul fotografic are limite pentru cât de luminoasă sau întunecată poate fi o parte din imagine. Totuşi, spre deosebire de sistemele digitale, panta nu se termină aşa abrupt şi de accea banding-ul este în special o problemă în formatul digital.

8.4. Alte utilizări

Corecţie gamma

Valoare gamma exprimă legătura între ceea ce dispozitivul primeşte şi ceea ce afişează. Spre exemplu, o imprimantă are o valoare gamma care exprimă legătura între diferite nuanţe ale unei imagini şi cerneala care este folosită; un monitor are o gamma care arată relaţia între semnalul video şi luminozitatea afişată.

La tipărirea unei imagini se poate observa că în locuri unde pe ecran se observă un anumit gri, pe hârtie acel gri este mult mai spre alb sau negru. Corecţia de gamma ajustează o imagine pentru a compensa difereţele între dispozitive.

Modificarea valorii gamma a unei imagini pare să schimbe luminozitatea, dar de fapt aceasta lasă nemodificate valorile spre apropiate de negru sau alb (aşa cum ajustarea de gain afectează doar nuanţele luminoase). Gamma controlează viteza de tranziţie între alb şi negru.

Notă pentru utilizatorii de Photoshop: Pentru afişarea histogramei, folosiţi Image/Histogram. Dacă doriţi să ajustaţi imaginea cu ajutorul histogramei folosiţi funcţia de Levels Image/Adjust/Levels. Pentru Corecţia gamma folosiţi Curves Image/Adjust/Curves.

Notă pentru utilizatorii de 3ds max 4: Dacă doriţi afişarea histogramei unei imagini fară sa părăsiţi mediul 3ds max sau să salvaţi imaginea întâi, puteţi folosi acest script pe care l-am scris în acest scop: histo09.ms

Index

RGB - mod de culoare bazat pe culorile roşu, verde şi albastru

HSV - mod de culoare bazat pe tentă, saturaţie şi luminozitate

LaB - mod de culoare independent de dispozitiv

HDRI - imagini în care culorile pot avea orice valoare

Levels - ajustarea imaginii cu ajutorul histogramei

Curves - ajustarea imaginii cu ajutorul unei curbe care reprezintă relaţia între input şi output

Gamma - viteza de tranziţie între alb şi negru

9. HISTOGRAMA - O ARMA SECRETA

Cu ocazia fotografierii unor subiecte foarte contrast, fotograful are de luat o serie de decizii: sa expuna dupa lumini? Sa expuna dupa umbre? Ce sacrifica? Care vor fi detaliile in lumini? Dar in umbre? Daca insa subectul are un contrast redus, intrebarea este: cum sa procedeze ca sa exploateze la maxim gama tonala a negativului.

Unele aparate foto digitale de nivel avansat calculeaza distributia pixelilor dintr-o imagine si afiseaza un grafic de frecventa pe 256 nivele (fiecarui pixel din imagine i se calculeaza nivelul - de la 0 = negru absolut, la 255 = alb pur). O histograma este deci un grafic ce ilustreaza modul in care sunt distributi intr-o imagine pixelii grupati dupa intensitatea de culoare. Analizind aspectul curbei, putem sa determinam amploarea detaliilor in umbre (in partea stanga), la nivelul gri-mijlociu (in mijlocul graficului) si in lumini (in partea dreapta a graficului). Histograma permite fotografului ca, dintr-o analiza simpla, sa decida daca rezultatul este multumitor sau daca trebuie sa repete fotografia cu alte valori ale indicelui de expunere (EV).

Programele avansate de prelucrare a fotografiilor dispun de analiza prin histograma a imaginilor (de ex. In Photoshop: prin alegerea meniului: Image > Adjust > Levels...) si ofera utilizatorului metode precise si fine de corectare. Identificarea zonelor celor mai luminoase, respectiv cele mai intunecoase zone dintr-o imagine este, de asemenea importanta in procesul de imprimare. Putem astfel stabili, in procesul de fotoeditare, amploarea ajustarilor, pentru a nu expanda inutil tonalitatile si la nivelul unor zone izolate, unde nu avem detalii care sa poata fi imprimate. Trebuie mentionat aici ca imprimantele nu pot printa detalii la nivele foarte inalte de alb, si nici de negru (printul cuprinde nivele de la 10 pana la 245 sau chiar mai putin, in functie de model).

9.1. CUM SE CITESTE HISTOGRAMA?

Pe axa orizontala este reprezentat nivelul de stralucire, de la 0 (negru) la 255 (alb); fiecare pixel este analizat din acest punct de vedere si i se atribuie o valoare. Se numara apoi toti pixelii cu o anumita valoare de stralucire iar numarul lor se afiseaza pe axa verticala. Cu cat se inregistreaza mai multi pixeli de un anumit nivel de stralucire, cu atat graficul va urca mai sus in dreptul acelui nivel. In fig. 1 se observa o aglumerare de pixeli la stralucrie foarte mica (negru adanc) si o alta aglomerare spre alb pur.

Histograma

Ca idee generala putem sa ne dam seama imediat ca o imagine corect expusa prezinta o distributie relativ uniforma a pixelilor pe intreaga scala de stralucire, in timp ce o imagine cu contrast redus va arata aglomerari pronuntate ale pixelilor la anumite valori, simultan cu zone intinse, slab populate.

9.2. EXEMPLE DE HISTOGRAME

Aspectul histogramei depinde deci de nivelul de contrast al cadrului ales pentru fotografie ca si de modul in care alegem expunerea.

Foto 1. Fotografie cu contrast redus

Daca fotografia are contrast redus, aceasta se va traduce prin aglomerarea spre centru a graficului histogramei.

Histograma foto (1)

O imagine cu contrast crescut va avea graficul in forma de "doua cocoase".

Foto 2. Fotografie cu contrast mare



Histograma foto (2)

Imaginea cu contrast normal are – heoretic -, forma unei benzi negre, uniforme, dispuse in partea de jos a graficului. Desigur, noi fotografiem lumea reala si nu pe cea teoretica, dar graficul unei astfel de poze ar trebui sa tinda catre aspectul heoretic.

Foto 3. Fotografie cu contrast normal



Histograma foto (3)

9.3. CORECTAREA IMAGINII

Aspectul curbei histogramei ne permite sa determinam obiectiv nivelul cel mai adanc de negru ca si albul cel mai luminos, adica punctul de alb si punctul de negru. Intervalul dintre aceste doua puncte reprezinta intervalul dinamic, tonal sau contrastul imaginii. O imagine cu contrast redus concentreaza cele doua puncte intr-un interval mic, mult mai mic decat cele permise de cele 256 de trepte. De asemenea, o imagine supraexpusa aglomereza pixelii in zona din dreapta, iar una subexpusa in zona din stanga.



Foto 4. Fotografie cu interval dinamic redus

Analiza histogramei in Photoshop arata absenta picelilor cu grad ridicat de alb, si deci o reducere marcata a intervalului dinamic.

Histograma foto (4)

Corectarea acestui aspect se poate face in mai multe feluri, dar cel mai intuitiv este prin click&drag de cursorul drept (care se refera la nivelul de alb) spre stanga, pana in dreptul valorii unde incep sa apara primii pixeli din grafic.

Foto 5. Ajustarea fotografiei 4

Histograma fotografiei ajustate arata acum un interval dinamic corect.

Histograma foto (5)

* Tip 1: pentru a putea vedea imediat modificarile, bifati caseta "Preview".

* Tip 2: pentru a compara imaginea modificata cu originalul, dupa ce ati ajustat nivelele la valoarea dorita, debifati si bifati, in mod repetat, caseta "Preview" iar Photoshop va afisa alternativ originalul si imaginea modificata.

10. Cum poate un peisaj sa devina o fotografie deosebita?

Cateva sugestii

1
. Culoarea. Prezenta culorilor este probabil cel mai bun indiciu ca potentialul pentru fotografiere este foarte bun. Rosul este culoarea cea mai placuta ochiului uman. Daca reusesti sa gasesti aceasta culoare, sau o nuanta in natura, chiar si in pete de mici dimensiuni, aranjeaza-ti trepiedul si pregateste aparatul de fotografiat. Daca mai acorzi si ceva atentie plasarii acestor pete colorate in imagine, reusita fotografiei este foarte posibila.

2. Norii. Aproape nimic nu ma entuziasmeaza mai mult in fotografierea unui peisaj decat prezenta unor nori cu forme deosebite. Cel mai bine se prezinta formatiunile noroase de deasupra orizontului, din apropierea zonei din peisaj vizate. La apus sau rasarit, aceste formatiuni pot capata culori absolut extraordinare. Formatiunile noroase pot crea un centru de interes dinamic si complementar care poate conferi forta centrului de interes din fotografie. Norii pot fi foarte folositori atunci cand fotografiezi in orele "negre" ale zilei, adica in jurul amiezii. Ei pot fi pusi la treaba sa difuzeze lumina destul de aspra in acest moment al zilei, sau pot fi utilizati la intarirea ideii din fotografie.

3
. Calmul. Pentru fotograful de peisaj, o atmosfera calma, lipsita de vant, poate ajuta uneori foarte mult. Vantul afecteaza florile, frunzele, copacii, iarba, lacurile si bazinele cu apa. Daca te gandesti sa combini un film de rezolutie mare, cateva filtre, o diafragma mica pentru a beneficia de hyperfocala si o lumina placuta de apus, care crezi ca iti va fi timpul de expunere? De cele mai multe ori, raspunsul va fi 1/10-1/15. Fotografiezi "din mana" peisajul pe care nu vei mai ajunge sa il revezi prea curand? Probabil ca este mai prudent sa folosesti un trepied si, de preferinta, unul bun. Apoi iti tii rasuflarea si te rogi ca "mama Natura" sa faca la fel. Si apesi pe declansator in momentul in care vantul pare sa se odihneasca pentru o clipita...

4. Vremea. De cate ori am auzit ca "azi nu fac poze pentru ca ploua..."? Vremea rea poate fi vreme foarte buna pentru fotografiat. Ceata, pacla, ninsoarea, ploaia pot conferi unor peisaje cotidiene o putere si un impact nebanuit.

5
. Pozitia geografica. De cate ori este posibil, incearca sa te plazezi fie la nord, fie (mai ales) la sud de peisajul pe care doresti sa il fotografiezi. De ce? Pentru ca asa vei beneficia de lumina laterala. La ce este buna lumina laterala? Mai intai aceasta lumina accentuaza relieful si texturile, formele si umbrele. In plus, lumina laterala permite si folosirea optima a unui filtru polarizant.

6. Primul plan. Cele mai bune peisaje sunt, de obicei, cele care au un prim plan puternic. Copaci, tufe, pietre, smocuri de iarba sau de muschi, dune de nisip, flori, aproape orice poate fi folosit pentru producerea unei adancimi deosebite in imagine. Un astfel de amanunt poate da o iluzie de tridimensionalitate foarte importanta pentru impactul imaginii.

7
. Reflexiile. Apele linistite ofera ocazii perfecte pentru realizarea de fotografii in oglinda. Acest efect poate fi folosit pentru a dubla frumusetea unui peisaj. Dar daca doresti sa faci astfel de imagini, trebuie sa fi pregatit sa te uzi la picioare.

Aceste sugestii sunt... doar sugestii, dar care ar putea ajuta la imbunatatirea imaginilor. Succes.

11. FOLOSIREA FLASH-ULUI CA LUMINA DE UMPLERE

Flashul ne da posibilitatea ca pe linga iluminarea in conditii de lumina slaba, sa il folosim ca o lumina suplimentara in timpul zilei. De multe ori avem ocazia sa fotografiem subiecte in contre-jour [contra lumina, cu soarele in spate], si in majoritatea cazurilor subiectele apar pe film prea intunecate ca sa putem obtine detalii in subiect.

O metoda folosita deobicei pentru a "lumina" subiectul in aceste cazuri, este supraexpunerea, sau expunerea pentru portiunile din umbra, ceea ce inevitabil duce la o supraexpunere in fundal, unde lumina este cu cel putin 1-2 trepte de expunere mai mare. Flashul poate sa elimine aceasta supraexpunere, rezultand o imagine balansata atit in fundal cat si in subiect.

Principiul de baza care trebuie inteles este ca expunerea cu flash pentru compensare este de fapt o dubla expunere simultana. O expunere este corecta pentru lumina ambienta, a doua expunere fiind data de lumina flashului. Daca expunerea pentru ambient este data de relatia viteza de obturare + diafragma, expunerea data de flash este controlata de puterea flashului, durata luminii data de flash, daca este cu autoexpunere ori manual, si in final de distanta fata de subiect ori de deschiderea de diafragma folosita. Viteza de obturare nu are influenta asupra acestui mod de iluminare, atita timp cit este cea indicata pentru sincronizarea cu flashul.

Atentie trebuie acordata mai ales in natura, deoarece puterea declarata a flashului este mult mai mica decit intr-un studio ori un spatiu inchis. Numerele directoare [puterea] ale flashului sunt mai mult indicatoare specifice date de fabricanti, si nu exista o standardizare in acest sens. Pe linga acest aspect, majoritatea flashurilor destinate amatorilor sunt supralicitate la capitolul putere, in mod obisnuit, numarul ghid asociat fiind cu cel putin 1/2-1 trepte de expunere supraapreciat.

In spatiu deschis, neexistind obiecte care sa reflecte lumina flashului inspre subiect, puterea acestuia trebuie mai departe reconsiderata negativ. O formula matematica nu exista, si de aceea fiecare utilizator trebuie sa testeze flashul din dotare in aceste conditii.

Multe dintre aparatele moderne si flashurile avansate au posibilitati de calcul automat a luminii de umplere data de flash, dar pentru a avea control deplin asupra imaginii finale, o combinatie de flash TTL [masurare a luminii data de flash direct de pe suprafata filmului] si un aparat cu masurare interioara, vor da imagini optime.

Iata un exemplu numeric de folosire a luminii de umplere cu flash [expunere manuala]:

1. determina expunerea pentru lumina ambienta: presupunem ca ne gasim in aer liber, soare, peisaj, cu un subiect asezat cu spatele la soare. Lumina ambienta de da o expunere corecta de 1/250 la F16.

2. determina cata lumina este necesara pentru a obtine un balans de iluminare intre fata subiectului si fundal: o lumina prea puternica de flash va da o supraexpunere a subiectului fata de fundal si o imagine artificiala; o lumina prea slaba de umplere, nu va fi suficienta pentru a obtine detalii in figura.

3. viteza de declansare a obturatorului trebuie sa fie egala sau mai mica decit cea de sincronizare a flashului [in acest caz X=1/250, ori X=1/60, etc.].

4. calculul pentru lumina de flash: presupunand ca subiectul se afla la o distanta de 2m, folosind nr. ghid al flashului [NG=32 de ex.] si diafragma necesara pentru fundal [F16], rezulta ca distanta de 2m este optima pentru o iluminare corecta a subiectului cu lumina de flash. Dar, nu uitati de faptul ca NG este mai mic in spatiu liber! Aici, cum spuneam mai sus, nu exista o formula de calcul, dar se poate pleca in testari de la o compensare de +1, +2 diafragme.

5. compensind aceasta scadere de randament a luminii de flash, rezulta ca diafragma necesara pentru a obtine o expunere normala pe subiect creste la F8-F11. Daca nu dorim sa supraexpunem fundalul, va trebui sa corectam corespunzator viteza de obturare, in acest caz la 1/1000. Dar in acest caz, flashul nu se va mai sincroniza corect cu aparatul! Ce facem???

6. o solutie ar fi sa montam flashul mai aproape de subiect pentru a mentine expunerea corecta pentru fundal si viteza de sincronizare pentru flash, ceea ce presupune un mod de conectie la aparat pentru sincronizare. Greu de realizat in natura si fara dispozitive ori cablu suplimentar si probabil un suport separat pentru flash.

7. solutia cea mai simpla este insa sa nu facem modificari de acest gen: o lumina de flash corecta pe subiect, la randamentul maxim posibil, va rezulta intr-o imagine totusi artificiala, lumina de flash fiind prea evidenta in spatiul ambient. De obicei se prefera ca subiectul sa fie subexpus cu 1/2-1 trepte de expunere fata de fundal, deci pentru ca fundalul si lumina de flash sa fie balansate, ajustam expunerea la 1/250 si F11. Aceasta combinatie va rezulta intr-o subexpunere de <1 diafragma pentru lumina de flash, si o supraexpunere de 1 diafragma pentru fundal, ceea ce se poate mari pe hirtie fara a da mari probleme. Daca se doreste o expunere mai exacta, se poate jongla cuplul viteza - diafragma ori distanta flash - subiect.

In final, aceasta tehnica de expunere va da imagini mult mai detaliate in umbre decat s-ar putea obtine folosind supraexpunerea ori diversele automatisme de expunere. Cu putina experimentare, fiecare poate sa o foloseasca odata stiind randamentul flashului din dotare in spatiu deschis.

12. LUMINA ESTE ESENTA ORICAREI FOTOGRAFII

12.1. Tehnici de utilizare a luminii in natura.

Pentru ca o imagine sa existe, sunt trei elemente pe care un fotograf trebuie sa le inteleaga: lumina, compozitia si subiectul. Subiectul unei imagini este direct legat de scopul imaginii. Plasarea subiectului in cadru este critica pentru realizarea unei compozitii reusite. Dar lumina este cea care va face sau va desface o fotografie.

Fara lumina, o imagine nu ar putea fi inregistrata pe film. Iar "Fotografie" inseamna in cele din urma "a scrie cu lumina"... va puteti imagina ceva mai sublim?...


Ceea ce am invatat de-a lungul anilor este ca la fiecare imagine se potriveste o anumita lumina. Daca lumina nu este buna, fotografia nu va fi reusita. Un subiect excelent, cu o compozitie buna, vazut intr-o lumina plata, cenusie si plictisitoare, va duce negresit la o imagine plata, cenusie si plictisitoare. Pe de alta parte, un subiect de zi cu zi, cu o compozitie decenta, intr-o lumina radianta si dramatica va duce la o imagine care se va regasi in fisierul meu de reusite.

1) Lumina din fata (in ochi)


Este lumina pentru incepatori, cand soarele lumineaza fata subiectului peste umarul fotografului, oferind uniformitate. Va amintiti de zilele in care un unchi aseza intreaga familie frumos in plin soare cu lumina in ochi? Si toti se strambau, deh, este greu sa stai cu ochii deschisi, sa zambesti si sa dai bine in poza, cu lumina soarelui in ochi.

Umbrele sunt minime, din cauza luminii plate. In lumina aceasta este destul de usor de lucrat, dar rezultatele nu vor fi prea bune. Nu exista adancime, texturile sunt ca si inexistente, detaliile sunt sterse.

In fotografia de natura, lumina din fata isi are avantajele si dezavantajele ei, dar pentru pentru un fotograf de peisaj, este de cele mai multe ori un dezastru. Scena nu are nici o dimensiune, nu are dinamism, este stearsa, ceea ce reprezinta defecte importante pentru dramatismul unei imagini.

Pe de alta parte, multi fotografi de animale salbatice prefera lumina din fata. Desi nu va produce cel mai impresionant efect, poate, in schimb, prezenta animalul la intreaga lui maretie, cu toate detaliile. In toata perfectiunea si splendoarea lui.

Lumina din fata poate fi un aliat in cateva alte circumstante: fiecare fateta a subiectului este iluminata, in acest fel oferindu-se o cantitate maxima de informatie. Spre exemplu, fotografii de arhitectura pot reda toate detaliile unei cladiri.

Lumina din fata este o buna sursa de exercitiu pentru fotografii incepatori. Sa obtii expuneri corecte este destul de usor, caci exista putine umbre sau zone luminate puternic, care sa poata pacali sistemul de masurare al camerei. Aceasta lumina este in general utilizabila, dar nu este o idee buna sa te bazezi numai pe ea.

2) Lumina din Spate (contre-jour, "in lentila")


Aici intram deja in alte chestiuni... Cu lumina din spate se pot obtine rezultate cat se poate de dramatice. Forma se poate reda ca umbra sau inconjurata de o corola luminoasa. Acest tip de lumina poate da rezultate exceptionale. Perfect, si atunci de ce sa nu utilizezi lumina din spate tot timpul? In principal, pentru ca este greu de stapanit. Trebuie sa te descurci inconjurat de probleme de tip flare, expunere dificila, contrast crescut.

Cea mai buna metoda de a trata lumina din spate este de a folosi un spotmetru. Daca aparatul de fotografiat pe care il folosesti nu are asa ceva, trebuie sa te apropii si sa faci o citire a luminii in zona cea mai critica, pe care sa o folosesti mai apoi ca valoare a expunerii, cu sau fara corectie, dupa cum doresti sa exprimi subiectul...

Ce banal! Ce simplu este! Unde sunt problemele majore de care spuneai? - veti intreba. Mda, dar acum ca ai expunerea corecta pentru subiect, fundalul este probabil complet sters... Subiectul tau arata perfect, dar din tot restul imaginii nu se vede nimic, totul este alb si indescifrabil... Daca lucrezi pe negativ color, se poate realiza o printare cu mascare si alte trucuri fotografice, iar ceva din detaliile din fundal pot fi recuperate. Daca folosesti dia, problema este mult mai distrugatoare, din cauza plajei de expunere mult mai redusa. Filmele dia accepta o plaja de contrast mult mai mica. Greselile de expunere costa si, de obicei, nu pot fi recuperate.

Eh, dar nu trebuie sa disperi. Exista solutii... Cel mai simplu este sa te apropii de subiect, sa elimini cat mai mult din fundal din imagine. Daca poti muta subiectul, pune-l intr-o zona in care fundalul distrage cat mai putin atentia. De exemplu, fundalurile mai inchise la culoare sau cele care pot fi scoase din focus merg destul de bine.

Pentru un rezultat mai “PRO” (-fesional), se poate folosi un reflector. In afara de efectul asupra subiectului, trebuie luat in calcul si efectul asupra imaginii tale: oricine te vede cu reflectoarele, va zice : “e clar ca asta este profesionist, jos caciula...”. Reflectoarele (suprafete reflectorizante colorate in general in alb - pentru o lumina mai blanda, argintiu - pentru o lumina mai dura, sau auriu - pentru o lumina mai calda) nu fac decat sa redirectioneze lumina soarelui (sau lumina principala) spre subiect. In acest fel simplu, cu mai multa lumina pe subiect, va fi mai usor de echilibrat imaginea, pastrandu-se in acelasi timp dinamismul luminii din spate.

Flash-ul Fill-in poate de asemenea da o nuanta profesionala imaginii. In zilele noastre, cand pana si aparatele “point-and-shoot” beneficiaza de posibilitatea de fill-in, aceasta modalitate este usor de folosit si da rezultate foarte bune. Dar si aici exista ceva probleme. Lumina directa de la flash este destul de dura. Dar se poate utiliza un reflector de dimensiuni mai mici pentru flash... Indiferent de modificare, cu TTL vei avea lumina corecta necesara unei expuneri bune.

O alta problema: flare. Adica cerculetele sau hexagoanele luminoase care apar pe imagine atunci cand fotografiezi cu sursa de lumina in fata (geometria flare-ului este data de forma diafragmei). Plus pierderea contrastului in imagine. Uneori este interesant, dar nu prea des. Asa ca este o idee buna sa blochezi lumina directa in lentila, fie cu un parasolar, fie cu mana, fie cu altceva.

Se poate fotografia mai orisice cu lumina din spate. Dar de un dramatism special sunt siluetele. Este simplu, masoara lumina de pe fundal si expune pentru valoarea obtinuta.

3) Lumina laterala


Accentueaza tridimensionalitatea subiectului: forma, textura, umbre, toate devin mai evidente. Apar culmi si vai de lumina si umbra. Adancimea subiectului creste prin alternarea acestor mici zone de contrast.

Daca folosesti soarele ca sursa principala de lumina laterala, trebuie sa fotografiezi fie la apus, fie la rasarit. In studio, in schimb, este la latitudinea ta cum pozitionezi luminile si subiectul.

Lumina laterala poate fi folosita pentru a separa un subiect de fundal. Acest truc poate face dintr-o imagine de duzina o fotografie castigatoare.

4) Lumina blanda (soft)

Este nondirectionala si produce un efect de invaluire a subiectului. Nu exista lumini si umbre prea puternice, asa ca nu se pierd detalii. In exteror, aceasta lumina caracterizeaza zilele luminoase dar cu cer acoperit, sau zonele cu umbra uniforma. In interior, acelasi efect poate fi obtinut cu ajutorul unei cutii de lumina, a unei umbrele, sau prin reflectarea luminii pe un tavan sau perete/panou alb.

Florile si oamenii sunt doua subiecte care sunt favorizate de lumina blanda. Umbrele urate de sub nas si ochi sunt ca si inexistente. Pentru flori, toate detaliile pot fi redate cu rezultate excelente in lumina blanda din zilele noroase. In lumina soarelui, contrastul este de obicei prea mare ca sa poata fi redat corect de pelicula, iar un flash ar da destul de multa lumina brutala.

In studio, pentru portrete, fotografii copiaza conditiile cu lumina blanda, care te ajuta mult la expunere si nu accentueaza ridurile si liniile.

Concluzie

In functie de subiect, trebuie invatat cum sa utilizezi lumina pentru a obtine rezultatele pe care le doresti.

Si mai ales, trebuie sa poti recunoaste acele situatii cu totul speciale, care ofera ceva extraordinar. Pentru mine, acestea vor fi intotdeauna asociate cu lumina portocalie reflectata de peretii lui Navajo Canyon. Aproape ca puteai atinge lumina...



13. CU BLITZUL IN MANA

De ce as dori sa declansez blitzul cu mana? Iata 3 motive:

- Am o sapuniera digitala care nu poate declansa blitzul

- Vreau sa declansez blitzul din laterala (nu fixat pe aparat) si nu am cablu de declansare

- Doresc sa "vopsesc" peisajul cu lumina.

Singura conditie ca sa pot declansa cu mana este sa am timp de expunere destul de lung. La 1/60s inca nu am nici o sansa sa prind expunerea, iar la 1s deja e joaca de copii. Punctul critic e undeva intre 1/4 si 1/16s. Pentru timpi asa de lungi este recomandata folosirea unui trepied.

Dar sa vedem rand pe rand motivele:

1. Din cand in cand suntem nevoiti sa lucram cu cate o sapuniera digitala. Majoritatea acestor aparate nu au iesire sincron de blitz, iar blitzul lor incorporat declanseaza de doua ori (face o prima declansare pentru masurari), ceea ce face imposibila declansarea blitzurilor cu senzori in momentul expunerii (acestea se declanseaza la primul flash).

Procedeul e simplu: setam aparatul pe "no flash", expunem, si in timpul expunerii declansam blitzul cu mana. (Ca sa nu ma intelegeti gresit, precizez ca vorbesc despre un blitz exterior, nu cel incorporat in aparat.)

Fiindca majoritatea sapunierelor digitale nu permit reglarea diafragmei, aveti nevoie ori de un blitz cu putere reglabila, ori de filtre gri sau calc.

Poza de mai sus a fost facuta seara, cu timp de expunere de 1s. Am tinut aparatul in mana dreapta, cam la inaltimea pieptului, iar blitzul in mana stanga, ridicata. La fotografierea persoanelor, lumina de la 45 de grade sus-lateral (stanga sau dreapta) este cea standard, cu care nu puteti sa gresiti (nu-i ceva genial, dar e 100% utilizabil).

Am primit o comanda sa fac poze la o statuie care a stat zeci de ani inchisa si care urma sa fie reamplasata intr-o piata publica peste 3 zile. Tema imaginii trebuia sa fie eliberarea. Am reusit sa gasesc un unghi bun ca sa sugerez aceasta eliberare insa luminile din curte nu erau favorabile. Am decis sa revin seara. Asa am si facut, cam cu o ora dupa apusul soarelui am facut aceasta poza. Am setat aparatul sa subexpuna cu 2 trepte, am reglat diafragma la maxim, sa am o profunzime de camp cat mai mare (fiindca la lumina ambienta aparatul nu putea sa faca autofocus, si de obicei ramanea la infinit), am masurat lumina pe cer, si am expus. Expunerea a fost cam o secunda, in acel timp eu am declansat blitzul cu mana cealalta. Ca statuia de bronz sa para mai umana, am incalzit lumina blitzului cu un filtru portocaliu, obtinand astfel si un contrast de culoare intre auriul statuii si albastrul cerului. Era sa uit, am folosit o sapuniera digitala HP 735, un aparat de ocolit.

Cu asta am si terminat cu sapunierele, trecem la aparate mai cinstite.

2. Blitzul pus pe aparat produce umbre putine, si acelea urate. Daca-l declansam la distanta de aparat, rezultatul e mult mai frumos, lumina laterala e mult mai plastica. Daca avem cablu de declansare, nimic mai simplu. Daca nu avem cablu, avem 2 maini, una pe aparat si una pe blitz.

Eu stiu ca daca-mi intind bratele, obtin o distanta blitz-aparat de 1,80 m. Trebuie sa am grija doar la timpul de expunere, sa fie destul de lung ca sa-mi pot declansa blitzul.

Lumina laterala a iesit bine, a trebuit sa am grija numai de lumina din fundal sa nu arda capul sau mana omului. Cand avem lumina ambientala sau la declansari multiple ale blitzului, la fel ca la expuneri multiple, elementele luminoase ale imaginii se memoreaza pe materialul fotosensibil, deci un element mai luminos se suprapune unui element mai putin luminos, invers nu. In acest caz am reusit sa combin cu succes petele luminoase.

Stejarii seculari din fundal sunt ramasitele celei mai vechi paduri din tara, padurea Mociar. Poza a fost facuta intr-o dimineata de vara, la ora 5. Ploua marunt, lumina blitzului (tinut cam la un metru jumate de aparat) se reflecta foarte frumos de pe plasticul umed. Am luminat doar un spot din peisaj ca sa accentuez contrastul intre gunoi si natura. Fundalul a fost subexpus cu cateva diafragme.

3. Noaptea imi place sa "vopsesc" cu lumina. Expun timp lung, minute sau chiar ore, ma plimb in cadru, si unde vreau lumina, declansez blitzul. Trebuie sa am grija numai la directia luminii, sa nu ma aflu intre suprafata luminata si aparat, fiindca atunci va aparea silueta mea neagra pe suprafata luminoasa. Desigur, trebuie sa evit acest efect doar in cazul in care nu-l doresc.

Exemplu tipic de peisaj vopsit cu lumina. Expunere de vreo 15 minute, 50-60 de declansari cu blitzul.

Aici am declansat de vreo 4-5 ori pe stanca, o data (din lateral dreapta) pe monument, si o data din fereastra opusa a monumentului. De obicei daca vreau ca o suprafata sa fie mai uniform luminata, declansez de mai multe ori, in directii diferite, cu putere mai mica. Asa am facut in acest caz cu stanca. In fundal conturul muntelui Athos s-a desenat frumos pe cerul luminat de luna.

Cu expunerea de sfert de ora stelele au tras dungi. Clopotnita a fost vopsita cu 4-5 declansari, in fata blitzului am pus un filtru portocaliu, sa incalzeasca lumina de 5600K.