Editura gartea româneasca 1 Ci, o O



Yüklə 4,61 Mb.
səhifə7/46
tarix07.04.2018
ölçüsü4,61 Mb.
#47028
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   46

02

durile lor sînt greşit îndrumate ! Pînă atunci va fi gata şi opera dumUale şi împreună vă veţi impune lumii.

— Tocmai, murmură el, cîştigat pe loc de laudele iscusite ale Varvarei Petrovna, tocmai mă pregăteam să mă apuc de povestirile mele Din istoria Spaniei...

— Ei vezi, ce bine se potriveşte !

— Dar... ea ? Ea ştie ?

— în privinţa asta să n-ai nici o grijă, nu mai încerca să mă descoşi. Bineînţeles că dumneata personal trebuie s-o rogi, s-o implori să-ţi facă onoarea, mă înţelegi ? Dar, nici o grijă, voi fi şi eu de faţă. Şi apoi, dumneata o iubeşti doar...

Stepan Trofimovici simţi cum i se învîrteşte capul ; pereţii se rotiră prin faţa ochilor. îl muncea un gînd cumplit pe care nu izbutea să-l stăpînească.

Excellente amie, tremură deodată vocea lui, eu... eu nu rni-arn închipuit niciodată că dumneata vei hotărî brusc să mă dai... după altă... femeie !

— Nu eşti domnişoară, Stepan Trofimovici ; numai dom­nişoarele sînt date la măritat, dumneata te însori singur, şuieră veninos Varvara Petrovna.

Oui, j'ai pris un înot pour mi autre. Mais... c'est egal *, o privi el cu ochi rătăciţi.

— Văd şi eu, că c'est egal, strecură ea dispreţuitor printre dinţi, Dumnezeule, dar el leşină ! Nastasia, Nastasia ! Apă !

Dar n-a mai fost nevoie de apă. El îşi reveni. Varvara Pe­trovna îşi luă umbrela.

— Văd că n-am ce vorbi acum cu dumneata...

Oui, oui, je suiş incapable **.

— Pînă mîine o să te odihneşti şi o să chibzuieşti bine totul. Rămîi acasă şi dacă se întîmpla ceva anunţă-mă chiar clacă e noapte. Nu-mi trimite scrisori, că n-o să le citesc. Mîine la aceeaşi oră vin personal, singură, să-mi dai răspun­sul definitiv şi sper să-l am satisfăcător. Vezi să nu fie ni­meni la dumneata şi nici gunoi să nu fie în casă, e prea din cale afară ! Nastasia, Nastasia !

* Da, am folosit un cuvînt impropriu. Dar... e acelaşi lucru. (Fr.) ** Da, da, nu sînt în stare, (rr.)



83

Bineînţeles a doua zi el dădu un răspuns pozitiv, con­simţind ; de altfel cum ar fi putut să nu consimtă ! Aici tre­buie să amintesc de o împrejurare specială...

VIII

Aşa-zisa moşie a lui Stepan Trofimovici (vreo cincizeci do suflete după vechile tabele de evidenţă şi învecinată cu do­meniul Skvoreşniki) nu era nici pe departe a lui, ci aparţi­nea primei lui soţii şi deci fiului său, Piotr Stepanovici Ver-hovenski. Stepan Trofimovici o administra doar în calitate de tutore, iar după ce tînărul ajunse la majorat, pe baza unei procuri formale date de acesta. Aranjamentul era avantajos pentru tînăr : primea de la tatăl său aproximativ o mie de ruble pe an cu titlu de venit adus de moşie, cînd în realitate în noile rînduieli nu aducea nici cinci sute (sau poate şi mai puţin). Dumnezeu ştie cum s-au stabilit între ei aceste rapor­turi. De altfel, mia întreagă o trimitea Varvara Petrovna, iar Stepan Trofimovici nu contribuia cu nici o rublă măcar. Dim­potrivă tot venitul moşioarci şi-l băga în buzunar şi afară de asta o adusese la ruină completă, dînd-o în arendă unui oare­care negustor, şi în secret fală de Varvara Petrovna vîndu şi păduricea, adică principala ei valoare. începuse el tăierile pentru vînzare din această pădure mai demult, parţial. în total pădurea valora cel puţin opt mii de ruble, pe cînd ci o dădu cu cinci mii. Se întîmpla însă ca uneori să piardă prea snult la cărţi şi se temea să-i ceară Varvarei Petrovna bani pentru aşa ceva. Ea scrîşni din dinţi cînd află în cele din urmă despre toate acestea. Şi deodată veni vestea că fiul lui va sosi personal să-şi vîndă averea orice s-ar întîmpla, îm-puternicindu-l pe tatăl său să se ocupe de această vînzare. Era limpede că nobil şi generos cum era, lui Stepan Trofimo­vici i-ar fi fost ruşine să-i mărturisească ceea ce făcuse el acestui cher enfant * (pe care îl văzuse pentru ultima oară cam cu vreo nouă ani în urmă ca student ]a Petersburg).



Copil drng. (Fr.)

Iniţial toată moşioara putea să valoreze vreo treisprezece-paisprezece mii. acum însă cu greu ar fi dat cineva pentru ea cinci mii. Fără îndoială, Stepan Trofimovici avea tot dreptul, pe baza împuternicirii formale, să vîndă pădurea şi punînd in cont venitul anual exagerat de o mie ele ruble, care ani de-a rîndul se trimitea fiului regulat, să se socotească în regulă la încheierea conturilor. Dar Stepan Trofimovici era un om generos şi nobil, cu năzuinţe superioare. în capul lui miji un gînd nemaipomenit de frumos : cînd Petruşa al lui va sosi acasă, el o să-i pună pe masă un preţ maxim, adică cincisprezece mii ruble, fără nici o aluzie la sumele expediate pînă atunci şi, cu lacrimi în ochi, o să-l strîngă cu dragoste la pieptul său pe ce cher fils * şi cu asta va încheia definitiv toate conturile. Precaut şi pe ocolite, el se apucă să-i ex­pună Varvarei Petrovna imaginea înduioşătoare a acestui mo­ment. O făcu să întrevadă cum că asta va imprima legăturii lor prieteneşti... „ideei" lor, o nuanţă deosebit de nobilă şi generoasă. Faptul ar face să apară dezinteresul şi grandoa­rea foştilor „părinţi" şi în general pe oamenii de altădată în comparaţie cu tineretul modern, cu spiritul superficial şi preocupat de idei socializante. Multe mai îndrugă el în acest sens, dar Varvara Petrovna nu spuse nimic. în cele din urmă, îi declară sec că este de acord să cumpere moşioara plătind preţul maxim, adică şase-şapte mii de ruble (şi cu patru putea fi cumpărată). Despre celelalte opt mii de ruble care îşi luaseră zborul o dată cu păduricea, ea nu aminti nici un cuvînt.

Toate acestea se întîmplaseră cam cu o lună înainte de petit. Stepan Trofimovici rămase uluit şi încercă să mai chib-zuiască. înainte mai putea nutri un fel de speranţă că fiul poate nu va mai veni de loc — adică speranţă, dacă judecai din afară, după părerea unui străin. Dar ca tată Stepan Tro­fimovici ar fi respins cu indignare chiar gîndul la o aseme­nea speranţă, Pînă atunci zvonurile despre Petruşa erau mai degrabă ciudate. Mai întîi, terminîndu-şi cursul la universi­tate cu vreo şase ani în urmă, el stătu la Petersburg fără nici o ocupaţie. Deodată ajunse în oraşul nostru ştirea cum că el luase parte la redactarea unei proclamaţii subversive şi era

+ Acest fiu scump. (Fr.)

tras la răspundere. Apoi cum că el ec afla în străinătate, în Elveţia, la Geneva, fugind probabil acolo.

— E un lucru foarte ciudat, ne spunea pe atunci Stepan Trofimovici, destul de jenat. Petruşa c'est une si pauvre tete *! Este bun, nobil, un suflet foarte sensibil, şi mă bucurasem aşa de mult atunci, la Petersburg, comparîndu-l cu tineretul de as­tăzi, dar c'est un pauvre sire tont de meme... ** Şi cînd mă gîndesc că toate acestea provin din aceeaşi lipsă de maturi­tate, din sentimentalism ! Nu-i atrage realismul, ci latura sentimentală, ideală a socialismului, ca să zic aşa, nuanţa lui religioasă, poezia lui... bineînţeles, din auzite. Dar în ce si­tuaţie mă pune pe mine ! Am aici atîţia duşmani, acolo şi mai mulţi, totul va fi atribuit influenţei tatălui... Dumnezeule mare ! Petruşa al meu, promotor ! Ce timpuri trăim !

De altfel Petruşa îi comunicase între timp şi adresa lui exactă din Elveţia, pe care să i se expedieze obişnuiţii bani: ceea ce însemna că nu era chiar un emigrant. Şi deodată, după ce stătuse în străinătate vreo patru ani, apăru acum în patrie anunţîndu-şi pe curînd sosirea acasă, cu alte cuvinte nesupus nici unei urmăriri. Mai mult, părea că cineva se in­teresează de soarta lui şi-i acordă protecţie. Seria acum din sudul Rusiei, unde se afla din însărcinarea importantă, parti­culară, a unui necunoscut, căruia îi reprezenta interesele. Toate acestea erau bune, dar de unde ar putea obţine Stepan Trofimovici cele şapte-opt mii de ruble ca să adune preţul maxim dorit de fiul său pentru moşie ? Dar dacă se stîrnea o mare zarvă şi în loc de tabloul măreţ închipuit de el lucrurile vor ajunge la un proces ? Ceva îi spunea lui Stepan Trofi­movici că sensibilul Petruşa nu-şi va neglija interesele. ..Cum se face însă, după cum mi-a fost dat să observ, îmi şopti o dală Stepan Trofimovici, cum se face că toţi aceşti socialişti .şi comunişti disperaţi sînt totodată venali şi nişte acaparatori nemaipomeniţi, nişte jinduitori de proprietate în aşa măsură, Incit, cu cit c el mai mare socialist, cu cît a mers mai departe, cu atît mai puternic se simte în el vîna de proprietar... De ce oare ? Să fie tot din cauza sentimentalismului ?" Nu ştiu dacă această remarcă a lui Stepan Trofimovici conţinea sau

* E un mare zăpăcit ! (Fr.) + # E totuşi un neisprăvit. (Fr.)

86

nu o doză de adevăr ; ştiu numai că Petruşa deţinea oarecare informaţii despre vînzarea pădurii şi de toate celelalte, iar Stepan Trolimovici la rîndul lui ştia că fiul său deţine ade­menea informaţii. Mi se oferise ocazia să citesc şi scrisorile lui Petruşa adresate tatălui ; scria extrem de rar, cel mult o dată pe an. Numai în ultimul timp, anunţîndu-şi apropiata sosire, trimisese două scrisori aproape una după alta. Ţoale erau scurte, seei, conţinînd numai dispoziţii, şi întrucît tatăl şi cu fiul, după întîlnirea de la Petersburg, adoptaseră ma­niera la modă de a se tutui, şi scrisorile lui Petruşa semănau aidoma acelor dispoziţii vechi ale foştilor moşieri trimise din capitală oamenilor de încredere de la curte care le admi­nistrau moşiile. Şi deodată aceste opt mii de ruble care îi re­veneau ca urmare a propunerii Varvarei Petrovna rezolvau toată încurcătura, ba pe deasupra ea îl făcu să înţeleagă clar că de nicăieri din altă parte ele nu-i pot pica. Bineînţeles, Stepan Trofimovici consimţi.



îndată după plecarea ei trimise să mă cheme, iar fală de orice altă vizită inopinată se apără, încuindu-se pentru toată ziua. A şi plîns, bineînţeles, şi a vorbit frumos, îndelung, încureîndu-se mereu ; strecură şi un calambur din întîm-plare, rămînînd mulţumit de felul cum 1-a plasat, apoi fu cu­prins de o formă uşoară de holerină ; într-un cuvînt, totul decurse cum trebuie. Apoi el scoase portretul soţioarei sale nemţoaice, decedată cu douăzeci de ani în urmă, şi privindu-l o imploră jalnic : „Vei putea oare să mă ierţi ?" în general îmi făcu impresia că este foarte derutat. De amărăciune am şi ciocnit cîteva pahare. De altfel, curînd el adormi cuprim de un somn ca de prunc. A doua zi dimineaţa îşi legă în mod artistic cravata, se îmbrăcă cît mai îngrijit, dînd mereu tîr-coale oglinzii; îşi parfumă batista, dar numai puţin de tot, şi în clipa cînd o zări pe Varvara Petrovna prin fereastră luă repede o altă batistă, iar pe cea parfumată o ascunse sub pernă.

— Aşa, admirabil ! îl lăudă Varvara Petrovna, auzindu-i consimţămîntul. în primul rînd, este dovada unei hotărîri de cea mai nobilă factură. în al doilea rînd, ai dat ascultare glasului raţiunii, de care rareori se întîmplă să ţii seama în treburile dumitale particulare. De altfel nu-i nici o grabă, adăugă ea, examinînd nodul cravatei lui albe, deocamdată să păstrezi deplină tăcere, la fel voi face şi eu. Curînd va fi

87

ziua dumitale (



:

de altfel voi a' na?tere > V01 veni împreună cu ea. Orgam-preună selecţi;4să cu ceai şi' te rog.' fără băuturi 51 gustări; trebui • iar la Ifea eu SriJă. Invită-ţi prietenii, vom face îm-îace urî fel de ^n aJun ° sa stai de vorba cu ea> dacă va ■~au noate chiarrata dumitale nu că vom anunţa sau că vom nitate Iar pesi'S°^na' c* ^oar vorrl *asa sa transpire o aluzie cit se'noate fă"3 sa ?* spunem, dar fără nici un fel de solem-"mîndoi pentri vreo două săptămîni veţi face şi nunta, pe Moscova. Poate4 mult zmot- Ba ° puteţi să şi plecaţi atunci e să păs un timP îndată după cununie, să zicem la Stenan Trofica vo^ Pleca Şi eu cu voi... Principalul pînă

cum căar trehlrăm.tăcore- . . . . „^ ..„ , reasă dar VanP0Vlcl era uimit- încerca sa deschidă vorba ' pt C( ii totuşi să vorbească şi el cu viitoarea mi- ara Petrovna se năpusti enervată :

Primul rînd, poate că nici nu va fi ni-



mjc

— Cum să r<

— Uite aşa.

aşa cum am spu



ll fie ? murmură mirele uluit la culme.

sonal


ro<

< a*

eu""

totul se va întîmpla

onal N o

şi făcut va fi sv*3 eu> n~ai nici ° £riJcl ° pregătesc eu per-baei Pentru ce I* intervenţia dumitale. Tot ce trebuie spus sona'l si nici scrrus 5* făcut, iar dumneata n-ai de ce să te eu voi păstra tăi în ce SC0P ? Nu te duce nici dumneata per-Nu dădu nici\isori nu"i scrii- Te r06- nici o mişcare. Şi Se pare că supu^ere- .

movici o surprin un e de explicaţie şi pleca vădit indispusa. tuatia în care seinerea ?"■ gra^a excesivă a lui Stepan Trofi-■i din alte punct lsese- °in păcate el nu înţelegea de loc si-un ton nou, un - a^a ?^ întreaga chestiune nu i se înfăţişa

__ Niniic de ■ e de vedere. Dimpotrivă, începuse să adopte

mea şi desfăcîndi aer triumfător şi uşuratec. îşi dădea curaj.

aducă întf-o stan zis> îmi place spunea el oprindu-se în faţa

Căci şi eu pot să-l11"?* mîinile în lături, ai auzit? Vrea să mă

zice liniştit, n-ai i e> înc^ în cele din urmă să nu mai consimt.

finit'iv trebuie ncum^ Piei'd răbdarea şi... să nu consimt! „Stai,

i s-a năzărit ei, pil de ce să te duci acolo", dar pentru ce, în de-

sînt doar un om sieaPara^ sa ma însor ? Numai pentru că aşa

unei femei trăsni?entru i'a venit acest moit caraghios ? Eu

meu şi faţă de ^tserios şi aş putea să nu mă supun fanteziilor

-ite. Eu am anumite îndatoriri faţă de fiul



gg mine însumi! Fac un sacrificiu, înţelege ca

acest lucru ? Poate că cîe aceea am consimţit, că mi s-a urît cu viaţa şi totul îmi este indiferent. Nu se gîndeşte însă că ar putea să mă scoată din sărite şi atunci cu adevărat puţin o să-mi pese : mă supăr şi refuz. Et enjin le ridicule... * Ce vor spune cei de la club? Ce va spune... Liputin? „Poate că nici nu va fi nimic", Cum îţi place !? Dar e culmea culmilor ! E ceva... ce înseamnă asta ? Je suiş un forţat **, un Baâin~ guet26, un om strîns cu uşa !

în acelaşi timp un fel de infatuare capricioasă şi uşura-tecă străbătea prin toate aceste lamentări şi exclamaţii. în seara aceea iar am golit împreună o sticluţă.

Capitolul al treilea PĂCATELE ALTUIA

Cam la o săptămînă după aceea lucrurile începură să ia oarecare amploare.

în treacăt fie zis, în tot cursul acestei săptămîni nenoro­cite, a trebuit să îndur momente de mare tristeţe şi chin, ră-mînînd în calitatea mea de confident intim aproape nelipsit lingă bietul meu prieten proaspăt logodit. îl apăsa mai ales un sentiment penibil de ruşine, deşi în decursul întregii săp­tămîni n-am dat ochi cu nimeni şi am stat în casă singuri, noi doi; se ruşina chiar şi de mine, ba într-aşa hal, îneît pe măsură ce mi se destăinuia mai mult cu atît mai vîrtos şi tocmai de aceea se arăta mai pornit împotriva mea. Aceeaşi susceptibilitate bolnăvicioasă îl făcea să creadă că toată lu­mea, tot oraşul era la curent cu situaţia lui şi de aceea se ferea să apară nu numai la club, dar şi în cercul amicilor săi mai apropiaţi. Pînă şi plimbarea lui obişnuită de scara.

Şi în fine ridicolul... (Fr.) Sini. an ocnaş. (Fr.)



80

prescrisă de medic, n o făcea decît după ce se întuneca de tot, la căderea nopţii.

Trecu o săptărnînă întreagă şi el nu ştia încă dacă este logodit sau nu şi nici nu izbutea să capete în această privinţă o certitudine oarecare, în ciuda încercărilor sale stăruitoare. Nu dăduse încă ochii cu logodnica ce-i fusese hărăzită şi nici nu ştia dacă are sau nu o logodnică ; nu ştia nici măcar dacă era ceva serios în toată întreprinderea aceasta ! Varvara Pe-trovna, nu se ştie din ce motive, refuza categoric să-l pri­mească. Iar la una din primele lui scrisori (îi trimesese între timp nenumărate scrisori) îi răspunse cu rugămintea formată de a o scuti pentru un timp de orice relaţii, întrucît este foarte ocupată ; şi cu toate că ar avea la rîndul ei să-i comunice lucruri foarte importante, o să aştepte pentru asta un moment de răgaz, de care nu dispunea acum de loc, şi că îl va anunţa chiar ea la timpul potrivit, cînd anume ar putea s-o viziteze. Cît despre scrisori, îl avertiza că i le va restitui nedesfăcute, pentru că toate acestea nu sînt „decît nişte mof­turi". Bileţelul acesta mi-l arătase chiar el şi l-am citit per­sonal.

Şi cu toate acestea, nici atitudinea ei dură, nici noianul de incertitudini în care se pomenise nu erau nimic în com­paraţie cu frămîntarea lui principală. Avea o grijă tăinuită care îl chinuia teribil, fără încetare ; îl vedeam slăbind la chip pe zi ce trece şi pierzîndu-şi tot mai mult curajul. Grija aceasta ascundea motivul ruşinii lui covîrşitoare despre care nu voia să-mi vorbească nici mie; dimpotrivă, de fiecare dată căuta să se eschiveze, minţindu-mă şi recurgînd la nişte explicaţii cu totul puerile ; ceea ce nu-l împiedica totuşi zil­nic să mă cheme, neputînd să rămînă nici două ore fără pre­zenţa mea, care îi devenise necesară aproape ca aerul sau apa.

Comportarea aceasta mă făcea oarecum să mă simt, fără să vreau, atins în amorul meu propriu. Nu e greu de ghicit că eu descifrasem de mult marea lui taină, care pentru mine devenise întru totul străvezie. După convingerea mea nestră­mutată de atunci dezvăluirea acestei taine, a acestei frămîn-tări majore a lui Stepan Trofimovici, nu i-ar fi adăugat nimic la onoarea lui şi, ca om tînăr ce eram, mă cam revolta bruta­litatea sentimentelor sale şi urîţenia unora din bănuielile lui.

într-un moment de pornire şi, recunosc, plictisit să-i tot ser­vesc cio confident, poate că am mers prea departe cu acuza­ţiile. Din cruzime căutam să obţin din partea lui o mărtu­risii e, deşi admiteam că asemenea mărturisiri, în unele si­tuaţii, sînt cam dificile. Şi el mă înţelegea foarte bine, adică îşi dădea seama că am priceput totul şi că sînt supărat pe ci, lucru pentru care se simţea la rîndu-i supărat pe mine, adică tocmai pentru faptul că mă supăr pe el şi-l înţeleg prea bine. Enervarea mea în cazul de faţă putea să pară meschină şi stupidă ; dar izolarea aceasta în doi de multe ori e dăunătoare unei adevărate prietenii. Dintr-un anumit punct de vedere el vedea just unele aspecte ale situaţiei sale, ba şi le definea cu destulă fineţe în punctele în care nu considera necesar să se ascundă.

— Ce deosebire colosală ! spunea el, lăsînd să-i scape uneori cîic o confidenţă despre Varvara Pctrovna. Ce deo­sebire între felul cum era ea înainte vreme, cînd stăteam de vorbă împreună... închipuie-ţi că pe atunci ea mai ştia să discute. Ai putea să mă crezi că avea chiar idei, idei proprii, originale. Acum însă totul s-a schimbat ! Zice că toate acestea nu sînt decît voi bărie demodată ! Detestă tot ce a fost îna­inte... A devenit acum un fel de amploaiat, de vechil, o fiinţă cu inima înăsprită, şi e tot timpul supărată...

■— Dar de ce să se supere, de vreme ce ai acceptat ce-a vrut ? am obiectat eu. Mă privi cu înţeles.

Cher anii, dacă nu mă învoiam, s-ar fi supărat teribil, te-ri-bil ! Şi totuşi mai puţin deeît acum, după ce am con­simţit.

Se arătă foarte satisfăcut do felul cum îşi formulase con­statarea şi în seara aceea mai golirăm o sticluţă în doi. N-a fost decît o dispoziţie de moment ; a doua zi îl găsii mai de­primat şi mai morocănos decît orieînd.

Cel mai mult mă agasa la el faptul că nu so hotăra nici măcar să facă o vizită de rigoare doamnelor Drozdov, de cu-rînd sosite în oraş, pentru a reînnoda vechile relaţii cu această familie, lucru la care rîvnea nespus, tînjind aproape zilnic din cauză că nu izbutea să-şi realizeze această dorinţă, mai ales că dorinţa era reciprocă, de vreme ce, după cum am auzit, întrebaseră şi ele de el chiar imediat după sosire. Des-

91

1

pre Lizaveta Nikolaevna vorbea cu un entuziasm pentru mine aproape de neînţeles, Era fără îndoială din pricină că-şi adu­cea aminte de dînsa ca despre un copil pe care îl îndrăgise atît de mult odinioară ; afară de asta, nu se ştie de ce, îşi închipuia că va găsi imediat în preajma ei o salvare de la toate chinurile prezente, ba şi rezolvarea îndoielilor lui. Se aştepta să găsească în persoana Lizavetei Nikolaevna o fiinţă extraordinară. Şi totuşi nu se ducea s-o vadă, deşi nu era zi să nu-şi propună s-o facă. Principalul era că şi eu însumi ţi­neam mult pe atunci să-i fiu prezentat şi nu puteam conta în această privinţă decît pe Stepan Trofimovici. încercasem o impresie puternică întîlnind-o deseori pe stradă, bineînţeles, cînd pleca la plimbare în ţinută de amazoană pe un cal su­perb, însoţită de aşa-mimita ei rudă, un ofiţer chipeş, nepotul decedatului general Drozdov. Orbirea mea naivă n-a ţinut decît o singură clipă şi curînd a trebuit eu însumi să-mi dau seama de caracterul fantezist al visului meu, dar şi această clipă existase aievea şi de aceea vă puteţi închipui cît de in­dignat eram uneori pe atunci pe bietul meu prieten pentru încăpăţînarea lui de a se izola într-o singurătate absolută. Toţi ai noştri fuseseră chiar de la început înştiinţaţi în mod expres cum că un timp Stepan Trofimovici nu va primi vizite şi roagă să fie lăsat într-o absolută singurătate. E! insistă ca această înştiinţare să fie făcută în scris printr-un fel de circulară, deşi eu îl sfătuisem să n-o facă. La rugă­mintea lui, trecui aproape pe la toţi, anunţînd pe fiecare că Varvara Petrovna 1-a însărcinat pe ,,bătrînul" nostru (aşa îl numeam noi pe Stepan Trofimovici între noi) să-i redacteze o lucrare urgentă şi să pună în ordine o corespondenţă de mai mulţi ani: că el s-a încuiat ca să termine această lu­crare, iar eu îl ajut, etc. etc. Numai pe la Liputin nu apu­casem să trec, amînînd mereu, sau mai bine zis temîndu-mă să-l vizitez în acest scop. Ştiam dinainte că el nu va da cre­zare nici unui cuvînt al meu şi negreşit îşi va închipui că este vorba de un secret păstrat exclusiv faţă de dînsul, şi eram sigur că îndată ce voi pleca de la el va porni prin tot oraşul ca să afle tot ce poate şi bineînţeles să bîrfească. în timp ce-mi închipuiam toate acestea, întîmplarea făcu să-l întîlnesc pe neaşteptate pe stradă. Constatai cu acest prilej că el de mult aflase vestea de la cei preveniţi de mine. Ciudat

însă, nu numai că nu manifestă nici un fel de curiozitate şi nici nu întrebă despre Stepan Trofimovici, dar dimpotrivă, mă întrerupe chiar el, schimbînd subiectul îndată ce încercai să mă scuz de faptul că nu trecusem pe la el mai înainte. E adevărat că avea omul şi ce să-mi povestească ; era foarte agitat şi se bucură de faptul că găsise în mine un ascultător. îmi vorbi despre noutăţile din oraş, despre sosirea soţiei gu­vernatorului „cu noile ei proiecte", despre opoziţia care s-a format la club, despre faptul că toată lumea discută problema ideilor noi şi cum se preocupă toţi de acest lucru etc. etc. Vorbi astfel cam un sfert de oră şi cu atîta haz îneît nu mă lăsa inima să mă despart de el. Deşi nu puteam să-l sufăr, trebuie să recunosc însă că avea darul de a se face ascultat, mai ales cînd era foarte furios de ceva. Omul acesta, după părerea mea, era un spion autentic înnăscut. Ştia în orice clipă toate noutăţile de ultimă oră şi toate dedesubturile oa­menilor din oraşul nostru, mai ales sub aspectul lor meschin. şi era de mirare în ce grad putea să se pasioneze de nişte lucruri care de fapt nu-l priveau de loc. întotdeauna am avut impresia că trăsătura principală a firii sale era invidia. Cînd i-am spus în aceeaşi seară lui Stepan Trofimovici despre în-tîlnirea mea cu Liputin şi discuţia noastră, el, spre marea mea surprindere, se arătă extrem de emoţionat şi îmi puse o întrebare absurdă : „Liputin ştie sau nu ?" Căutai să-i de­monstrez că nu avea cum să se afle aşa ceva atît de repede şi nici n-ar fi avut de Ia cine ; dar Stepan Trofimovici era de altă părere.

— Mă crezi sau nu, conchise el în cele din urmă şi cu totul neaşteptat, dar sînt convins că el nu numai că ştie totul absolut pînă la cele mai mici amănunte despre situaţia noastră, dar şi încă ceva în plus, ceva ce nu cunoşteam nici eu, nici dumneata şi probabil nu vom cunoaşte niciodată, sau o vom afla abia cînd va fi prea tîrziu şi nu va exista nici o posibilitate de întoarcere...

Tăcui, dar cuvintele acestea mi se părură că au un sub­strat semnificativ. Timp de cinci zile după aceea nu se mai făcu nici o aluzie între noi despre Liputin ; era limpede că Stepan Trofimovici regreta nespus faptul de a-şi fi dat în vileag, în faţa mea, asemenea bănuieli şi mărturisiri.



Yüklə 4,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin