Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə103/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   99   100   101   102   103   104   105   106   ...   138

6 Cf. Agni urjâ napăt [nepot al puterii].

6 W. Cafand şi V. Henry, L'agnisţoma, 1906, I, p. 319; J. Egg*lng, Sacredd Boohs of the East, i, 1885, p. 232, n. 2 {la Satapatha Brahmana, 3, 9, 3, 15).

7 Satapathabrahmana, 3, 9, 3, 31.

Cât despre forma numelui său, în Rgveda nu lipsesc câtuşi de puţin ex giile paralele. Felurite divinităţi sunt, dacă nu chiar numite, măcar' calific drept 'nâpăt (dual nâpătă, plural nâpătah) a ceva', fie ale unui element c creţ (cei doi As'vini de cinci ori, Mitra-Varuna o dată, demonul Suşna o c sunt numiţi 'w.ai norului', miho nâpăt (ă), fie, mai adesea, ale unui conc abstract (Agni este numit de optsprezece ori urjo nâpăt, n. al unui fel de for J? Bhu de patru ori, Mitra-Varuna o dată sunt numiţi sâvaso nâpătah (-tă), îi altui fel de forţă; POşan, de două ori, este invocat drept vimuco nâpăt, al eliberării, poate al deshămării). Însă cazul lui Apăm Napăt – împreună' acela, învecinat, al compusului Tanonâpăt, 'lui însuşi vlăstar', nume al u: alt aspect al lui Agni8 – este singurul în care o asemenea expresie serve nu doar ca epitet, ci ca adevărat teonim. În plus, acest nume este singu comun Indiei şi Iranului: Avesta cunoaşte un zeu Apăm Napăt.

2. APAM ŞI GLORIA KAVI-ILOB.

Examinarea acestui Apam Napăt confirmă formula paradoxală a lui Ap Napăt: enumerările de divinităţi care, în Avesta mai mult decât inJ^gve^ se întemeiază pe afinităţi de natură, îl apropie de preferinţă nu numai Apă (Yasna, 1, 5; 2, 5), nu numai de Foc, Ătar (Yasna, 71, 23), dar şi amândouă, (Yasna, 65, 12 şi 16: versetul începe cu Apele şi se încheie, înaii de menţionarea geniilor Yazata în general, cu Ătar şi Apam Napăt). Iar singura naraţiune mitică unde apare, Apam Napăt este încadrat tot de Fo personificat şi de ape, la care se adaugă* Xvargnah, concept specific Iranul Consacrat în principiu Pământului, Yast-uXIX devine repede în fa Yast-ul lui Xvar9nah. După opt versete în care sunt enumeraţi munţi, nu mai vorbeşte decât despre kavaem x'ardnah, despre acea 'Glorie', luminos care, între alte îndatoriri, o are pe aceea de a-i distinge în chip vizibil principii iranieni aleşi de Dumnezeu9. Aşadar autorul începe prin a declî (9-24) că onorează Xvaranah în virtutea faptului că aparţine lui Aht Mazdă, celor şase Amgsa Spanta şi geniilor Yazata, adică tuturor tipurilor fiinţe divine. Îl onorează apoi pentru că a aparţinut multă vreme celor din trei regi, HaoLyariha cel Întâi-Creat, Urupi cel Viteaz, Yima cel Bogat-în-Tun (25-33), apoi, după căderea în păcat a lui Yima, prin ducerea sa la Mi8: pentru că a aparţinut lui Graetaona, lui Ksrasăspa (34-40)10. Aici începe

8 Alături de Apam Xaoăt Avesta nu are, de acest tip, decât calificarea' xiaqro na'fât (cem] 'vlăstar al Puterii'; în amândouă locurile unde apare, ea îi este aplicată mesagerului divin, Nair sanha, omologul vedicului Narăsamsa, o altă întruchipare a lui Agni.

* Cu privire la Xvaranah, vezi J. Duchesne-Guillemin, X'arenah', Annali dell'Istituto Ori Iile di Napoli, Sez. Linguistica, 5. 1963, 19-31; M. Mole, La legende de Zoroastre selon Ies iei pehlevi, 1967, p. 157 (notă la Denhart, 7,2, 1); G. Dumezil, Mit şi epopee, II, j. 641, – 6 Vederi personale la W. Lentz, Was ist nun eigentlich das Chwarenach im Avesta', Zeitschrift deutscher morgenlăndischen Gesellschaft, III, 1961, p. 410) şi, Yima şi Khvarenah în the Avesl Gatba', Festschnft fur S. H. Taghizadeh, 1952. Soarta ulterioară a lui Xvaranah în filosofie şi mistică a fost pusă în lumină în mai multe lucrări ale lui H. Corbin, îndeosebi în cele pe care l adunat în En Islam iranien, II, 1971 (cap. III: La lumiere de Gloire mazdeenne, Xvarnah, I angelologie', p. 81-140; şi IV 'I, a lumiere de Gloire et le Saint Graal', p. 141-210), iar va ^lle ei ădânci au fost explorate prin metoda comparativă în lucrările lui M. Bliade, vezi bibliogra 111. Spirit, light and seed', History of Religions, IÎ, 1971, p. 1-30.

10 Asupra valorii trifuncţionale a atestor două serii de personaje, vezi, pentju prima, artico ^u, Xa societe se}-thique avait-elle des classes fonctionnelles?', Indu-lranian Journal, 5, 19* P- 199-200 şi Mit' şi epopee, I, p. 315-320; pentru cea de a doua, Heur et malheur du guen J969, p. 79 şi Mit şi' epopee, II, p. 641 – 645.: lit neobişnuit (45-52): Xvaranah este onorat în calitatea lui de miză a luptei intre Duhul Sfânt şi Duhul Rău, Spanta Mainyu şi Arira Mainyu şi, de aseâenea, pentru că, la sfârşitul acestei lupte, el a fost propus de Ahura Mazdă rept ţintă a râvnei oamenilor. Acesta este episodul în care intervine Apam sapăt.

Spanta Mainyu şi Arira Mainyu vor, fiecare, să dobândească 'inaccesibilul' L'aranah. În acest scop, cel dintâi îl trimite pe Ătar, Focul, împreună cucei „i mai înalţi în rang dintre Amasa Spanta: Cugetul Bun şi Preabuna Rânluială, cel de-al doilea îl trimite pe dragonul Dahăka însoţit de Cugetul Rău e Mânie şi de Spityra, cel care îl tăiase în două cu fierăstrăul pe Yima căzut 1 dizgraţie. În timpul luptei, _cele două echipe ajung să se reducă la Ătar şi i Dahăka. Lupta o porneşte Atar, îndreptându-se spre Xvaranah, insă, înfrioşat de Dahăka, se vede silit să dea înapoi. Apoi se încumetă Dahăka, dar i el dă înapoi, atât de tare îl înspăimântă Ătar. Şi atunci miza luptei, Xvaranah, e umflă în direcţia (fra pinvata avi) lacului mitic Vourukasa.

De îndată Apam Napăt cel cu cai iuţi pune mina pe el, Apam Napăt cel cu cai iuţi îi voieşte: Acest Xvaranah inaccesibil eu am să-l apuc (am să-l duc) în adâncul adâncului lac (am să-l aşez', î adâncul adâncilor mări11'.

Ahura Mazdă pare să fie de acord cu această măsură de punere la păstrare i face o frumoasă promisiune trifuncţională12: 'Fiecare dintre voi, oameni, o Zarathustra plin de virtute, să năzuiască la Xvaranah cel cu neputinţă de juns'. Şi, oricui va izbuti, Ahura Mazdă îi chezăşuieşte: 1. 'darurile preoului', 2. Asi, înzestrat cu putere asupra boilor şi păşunilor, 3. Varaqra, forţa Ofensivă, cu ajutorul căreia toţi duşmanii vor fi biruiţi. Prin urmare, în ultima arte a Yast-ului (55-97), sunt enumeraţi aceia care, cu sau fără izbândă, înalte şi după Zarathustra, au încercat sau vor încerca să dobândească Xvaranah, ir textul se încheie cu evocarea victoriei Binelui în eshatologie. Prima tentaivă – un eşec – este deosebit de interesantă (55-69): 'Mairya' turanian (tuiryb) Frarirasyan s-a despuiat şi-a pornit să scoată, în lacul Vourukasa unde îl cufundase Apam Napăt, Xvaranah-ul, care este 1 neamurilor arya născute şi încă nenăscute şi al dreptului Zarathustra' (tat „arsno iso, yat asii airyanam dahyunam zătanam azătanam yatLa asaono zaa%ustrahe).

S-a apropiat aşadar înot (frazgasata) de X'aranah, dar Xvaranah i-a scăpat (apaiacat) şi s-a: rit (apahisat) şi lucrul (=năvala de ape provocată d2 fuga Uu) a devenit acea scurgere13 a marii ourakasa care se numeşte Haosravah.

Din ce în ce mai înverşunat, mai încearcă de două ori, neizbutind de fiecare iată decât să deschidă, ori mai curând să vadă deschizându-se, prin fuga Xvaanah-ului, o nouă sporire de ape: Varihazdah, apoi Awzdănvan. Proferă ameinţări şi injurii14, apoi renunţă. De-a lungul a patru versete – care justifică,

11 Textul nu pare să facă vreo diferenţă intre zrayah şi vairya, pe care eu le traduc, arbitrar, rin 'lac' şi 'mare'.

„Bine recunoscută ca atare de J. Darmesteter, Le Zeiid Avesta, II, 1892, p. 630 – 631, n. 8t, 5, 86, 87.

13 Apa-yzăra, literal 'curgere din'; Darmesteter traduce prin 'rezervor', Bartholotnae prin Abfluss (Wasserabzweigung) ' [scurgere, braţ de apă]. Pare să fie vorba mai degrabă de o scoitură în adâncul mării decât de un golf, de un fiord. Marea mitică Vourukasa poate avea deschieri, prelungiri, locuri de revărsare pe toate cele trei dimensiuni.

' Povestirea e foarte vie, chiar comică, cu înjurături care, chiar aşa cum sunt, ininteligibile. S află într-un vădit crescendo.

Datorită Xvar3nah-ului, titlul geografic de 'Yast al Pământului' – textul f elogiul râului Haetumant şi al lacului în care se varsă, precum şi al ^0T J tributare aceluiaşi lac: într-adevăr, acolo, în râul Haetumant, din Seistan află acum Xvaranah-ul, spre cea mai mare pagubă a ţărilor ne-ăryai6 Naraţiunea aceasta este strâns legată de lupta generală dintre Bine sj -^ esenţială în zoroastrism, dar nu este exclus ca ea să continue o veche tei aceea a explicării marilor 'adâncituri de apă', mitice sau reale, precum ş râurilor. În orice caz, Apam Napăt, cel care scufundă Gloria, 'Gliickg] ar ['Aura fericirii'] (H. Lommel), în lacul de unde nu se va lăsa scoasă de d'e nişte ărya este asemănător cu acel vedic Apam Napăt, el însuşi foc apă', a cărui bunăvoinţă hotar-trebuie să o câştige pentru ca aalhmryu aibă îngăduinţa de a scoate, de a 'câştiga apa' din râu, de a vedea np^le sându-se de bună voie'. Chiar dacă India vedică nu îl atestă decât printrritual, iar Avesta printr-un mit, mobilul este, în amândouă cazurile, de acel tip: într-un caz, acela de a scoate din ape un obiect înzestrat cu mari put „în celălalt, de a scoate din albia lor înseşi puternicele ape, atât obiectul cât apele aflându-se în puterea 'Vlăstarului Apelor', iar operaţia neputând fi di la bun sfârşit decât dacă acela care o întreprinde are o calificare recunoscu

3. FÂNTlSJA LUI NECHTAN.

Irlanda cunoaşte o tradiţie asemănătoare atât în principiul, cât şi în ef „tele şi în dimensiunile ei. Atestarea ei scrisă, cea mai succintă, se găseşte Dindsenchas-ul din Rennes, paragraful 191*, care o consemnează pentru a expli numele râului Boand, actualul Boyne.

De unde vine numele râului Boand?

— Nimic greu în asta: B5and, femeia lui Nechtan f lui I, abraid, a venit la fântina tainică (dodechaid docum în tobair diamair) care se afli în câm] tidh-u-im lui Nechtan (bai i n-urlaind în sidha Nechtain). Oricine venea acolo nu pleca fără L plesnească ochii amândoi (cach den fodriced ni ticed uad can maidsin a da rose), afară de Necht însuşi şi de cei trei paharnici ai săi (a tri dsogbaire), Flesc, Lam şi Luam.

Iată deci că Nechtan, unul dintre vechii zei Tuatha De Danann deveni în sidhe11, genii şi zâne, este stăpânul unei fântâni a cărei apă e încărcată atâta putere încât face să plesnească ochii oricui se apropie de ea fără a avi acest drept; faptul că partea vătămată sunt ochii sugerează că este vorba de anume iradiere ucigaşă, de lumină sau căldură. Vizitatorii ei eventuali: împart în două categorii: cei îndreptăţiţi la asta şi care nu riscă nimic – adie Nechtan însuşi şi paharnicii săi (funcţia paharnicilor indică faptul că vin flnţână ca să ia apă); cei care nu au dreptul şi care au de suferit – şi anun toţi ceilalţi, fără excepţie. Povestea continuă: într-o bună zi, din trufie, Boand a venit la fântână ca şă-i pună la încercare puterea (cobjtş cumachta în tobair) şi a spus că nu se află putere tainică pe potriva puterii frumuseţii sa Apoi a dat de trei ori, prin stânga18, ocol fântânii (imsdi tuaithbel în tobair fothri). Iar tei valu:

_ls Râul Haetumant, Etymandros al grecilor, cu numele modern Hilmand, se varsă în lac Hamun, vechiul Kasaoya, care a fost asimilat, fără îndoială însă la a doua mână, lacului mit Vourukasa; vezi discuţia (cu Gherardo Gnoli) la paginile 62-64 din J. Duchesne-Guillemin, I religion des Achemenides', Historia, Einzelschriften, Heft, 18, 1972, p. 59-82.

„Ediţia lui W. Stokes, Revue Celtique, 15, 1894, p. 315; o variantă în S. O'Grady, Sifi ^adelica, II, 1892, p. 474 şi 519.

' Tumuli unde se crede că stăruie să trăiască, nevăzute, vechile personaje Tuatha Di Danan: penultima dintre seminţiile care au cucerit succesiv Irlanda şi, de fapt, zei pagini.

M Boand îşi agravează sfidarea prin aceasta 'sinistratio', 'ântoarcere la stânga'; J. Cuillandr droite et la gauche dans Ies poimes homeriques en concorăance avec la doctrine pyihagoriciemie avec la tradiiion celtique, 1943, p. 249.

7ă sşind din fintână, s-au zdrobit asupra ei (maidhid tri tonna tairsi don tobur) şi au lipsit-o de o coapsă te o mină şi de-un ochi (fosruidbedi a sliasait ocus a lethlaim ocus a lethsuil). Fugind să-şi ascundă uşinea şi-a îndreptat paşii spre mare, cu apa după ea (urmărind-o) până a ajuns la vărsarea riului ioyne (imsoi for teched a haithisi co fairgi ocus an uisce anadiaidh co hlnber mboinne).

Acest text scurt arată clar ce s-a întâmplat. Motivul actului imprudent îi lui Boand nu este însă precizat: 'din trufie', la dimus.

— Atât se spune. De apt Boand avea rosturile ei, care rezultă, în chipuri de altfel diferite, din alte exte.

Se pare că Dindsenchas-vd din Rennes a rezumat în acest pasaj poemul itribuit lui Cuân uâ Lochâin, pe care Edward Gwynn l-a publicat în 1913 în The Metricul Dindsenchas, sub titlul 'Boand I'19. Acolo misterul fântânii este istfel definit:

11. Nechta/J, fecior al mândrului Labraid, a cărui femeie era Boand, astfel spun eu.

El avea o fintână tainică (topur diamair) pe pământul său, din care se stârnea tot felul de rău neînţeles.

12. Nu se afla nimeni care să privească spre adincul ei fără să-i plenească (nach maided) ochii strălucitori, de s-ar fi mişcat spre stânga ori spre dreapta tot nu se-ntorcea fără de vătămare.

13. Aşa că nimeni dintre ei nu cuteza să se apropie în afară de Nechtan şi de paharnicii lui; iată numele lor, vestite pentru strălucite fapte: Piese şi Iam şi Luam.

14. S-a dus acolo într-o zi B6and cea albă – nobila ei mândrie (dimus) o însufleţea – la fântâna veşnic nesecată, ca să-i încerce puterea. Imprudenţa, mutilarea (15-16), fuga (17-18) lui Boand sunt apoi înfăişate exact la fel ca în Dindsenchas-uL în proză:

18. Orice cale lua femeia apa cea rece şi albă se ţinea de paşii ei de la gorgan până la mare – slabă nu era – şi de aici îi vine apei numele Boand.

Dar sub numele acesta, Boand = 'Boyne', se cuprind multe alte nume. Lntr-adevăr, la început, poemul (str. 1 – 10) a relatat semeaţă trufie potrivit ăreia râul Boyne nu se opreşte la vărsarea lui prin estuar. Curgând dedesubtul ori deasupra) mării şi sub continente, el reizvorăşte în lume, din izvor în zvor, purtând diferite nume20 – şi ce nume! Severn la saxoni, Tibru la romani, ord an, Eufrat, Tigru. Iar la urmă, pe căi ce rămân neprecizate, el se înoarce din paradis la punctul său de plecare, tumulul lui Nechtan21.

19 The Metrical Dindshenchas, IU (Todd Lecture Series, 10), 1913, p. 26-32 (text)/27-33 traducere); G. O'Nolan, Zeitschrift filr celtische Philologie, 8, 1919, p. 516-518. P. Le Roux a etradus acest text în Celticum, 15, 1966 (suplement la Ogam-Tradition Celtique, nr. 106), p. 335, pnr poate însemna 'fintână' sau 'izvor'; atitudinea lui Boand se potriveşte mai bine cu interretarea 'fântâna'.,

20 In total râul ar curge sub cincisprezece nume, dintre care vreo şase chiar în Irlanda, lut ivorul şi vărsarea lui: Segais în sidh, Sruth Segsa, 'râu al lui Segais' de la sidh până într-un a mnet etc. În Scoţia ajunge pe spatele mării. '

21 în literatură, pe lângâ producerea râului Boyne şi calitatea explozivă care figurează în lege la de faţă, fântâna lui Segais sau Connla are şi o valoare mai puţin ameninţătoare: este un 1ZV.

E ştiinţă şi de inspiraţie. Deasupra ei se află sădiţi cei nouă aluni ai înţelepciunii, ale căror fruc. Uj îzind în apă, provoacă formarea unor bule – bulele inspiratei mistice pe. Care le duce ptt. EJ r ^ îşit din fuitână. Cât despre alune, somonul din fintână înghite câte vina din două, iar pe cealaltă^ loartă apele Boynei şi oricine mănâncă din aceste alune sau din somoa devine prezicător sau po Abia în a nouăsprezecea şi ultima strofă poetul menţionează alt amăm al legendei lui Bdand, sugerând discret că are o anume legătură cu cele precedă: Boand era, spune el, mama lui Oengts {alias Mac [ind] (3c), care i l-a născut lui Dagda în ciuda bărbatului din tumul', adică în ciuda so' lui ei.

De fapt, ordinea evenimentelor trebuie inversată, aşa cum apare în texte şi mai ales în poemul pe care Gwynn l-a publicat, p. 34-38 (tex 35-39 (traducere) sub titlul de 'Boand II' şi pe care îl datează de la încep tul secolului al XI-lea22. Întâmplarea face ca Boand, soţia lui Nechtan, marele zeu Dagda să se întâlnească 'ân casa lui Bcmaire' (str. 7-8). Dagi nu stă degeaba şi zămisleşte un fiu pe care Boand îl aduce pe lume în aceeî zi, la drept vorbind o zi remarcabilă, pentru că Dagda ţinuse în loc soare 'pe acoperişul tăriei' tot timpul celor nouă luni trebuitoare (str. 9). Boand are remuşcări:

10. Atunci femeia îi spuse (lui Dagda): Să mă împreun cu tine era dorinţa mea'. – 'Numele fiului va fi 5egnus', spuse Dagda cu un nobil glas.

Totuşi, deşi nu are scrupule, soţia necredincioasă are temeri:

11. Boand ieşi din casă în graba, ca să vadă dacă poate ajunge la fântână: era sigură că-şi va putea ascunde greşeala dacă va izbuti să se scalde în apele ei.

Şi atunci se întâmplă nenorocirea:

12. Pe cei trei paharnici ai druidului (=Nechtan), Flesc şi Lese şi Luam, Nechtan, fiul lui Namat îi pusese (= aşezase?) spre a veghea asupra mândrei sale fântâm.

13. La ei a venit frumoasa Boand, către fântână, într-adevăr. Puternica fântână s-a înălţat deasupră-i şi a înecat-o pentru totdeauna.

Se pare că, în această versiune, Fântână lui Nechtan serveşte unei ordal sau mai curând o săvârşeşte ea însăşi. Ba nu mai 'face alegere' între c îndreptăţiţi şi ceilalţi, ci între cei curaţi şi cei ne-curaţi, denunţând, pedepsi” greşeala şi minciuna lui Boand. Acesta este şi tâlcul povestirii într-un poe pe care Christian Guyonvarc'h l-a tradus, atât cât a fost cu putinţă, ca anes la un important studiu despre La courtise d'Etain23. După ce reaminteşte na. Terea, lui Oengus, poetul pune pe un ascultător si-l interpeleze:

66., Povestitori ai largului lumii – ceată slăvită şi de toţi ştiută – mama lui Mac C spuneţi-ne unde se află!'

67. 'O să vă spun în versuri rimate – căci am avut drept dascăli pământul şi valul Boand femeia lui Nechtan, cea frumoasă, acesta e numele ei îi fermecătorul Leith Cuind.

68. Patruzeci de ani, cu slavă – deplin triumf regesc al numărului [anilor] vârstei sale, eh slăvit.

— Ea a dat naştere unui fiu al regelui.

Localizarea fântânii variază; când nu este la izvoarele Boynei, este la cele ale Shannon-ului sau cele ale celor, şapte râuri principale ale Irlandei' (A. et B. lees, Celtic Heritage, 1961, p. 161 Nlci poeţii vedici nu s-au abţinut să mobilizeze puterile lui Apam Napât în folosul operei lor po „ce: în prima strofă a imnului care îi este adresat (2, 35, vezi, mai sus, p.739), poetul îşi cânt speranţa că Apam Ndpat, care va fi de altfel beneficiarul, va face 'frumos împodobite supisasa wnturile sale.

22 Retradus de F. Le Roux, Celticum, 15, 1966, p. 337.

23 P. 326-327 din Celticum, 15, p. 323-327; traducerea textului editat de Gwynn în Eri ' 1914, p. 210-238: 'Cinaed ua Hartacain's poem on Brugh na Boinne'.

69. Fiul lui Nama, cel frumos, spuse – el care atinsese Jfanat al războinicilor – ca temeia; ărei lăcaş era atlt de ales – se culcase alături de Dagda cel iute.

70. Cum Dagda, care nu este fără minte, se grăbea – în frumoasa câmpie a drumurilor – lui Namu cel frumos îi spuse [femeii] – [că n-ar sluji la nimic] să se împotrivească.

71. 'Fii binecnvântat', spuse doamna cea bună.

— Nu va fi greu.? _.? _?

72., Acolo izvorăşte Segais -? Oricine vine acolo cu o minciună – nu se mai arce cum s-a dus'.

73. Acolo paharnicii împart apa rece – a izvorului.

— Toţi patru îl înconjoară şi îi păzesc. Xu se mai întoarce de acolo.? -

74. 'Am să mă duc până la izvorul cel frumos al Segais-ului.

— Pentru ca nimeni să nu-mi ia. la îndoială cirstea.

— Am să merg de trei ori în sens potrivnic soarelui, în jurul izvorului viu i minciună.

75. Dar izvorul năprasnic s-a izbit în ea – vorbele acestei povestiri sunt adevărate.

— S-a ţat cu un strigăt de părere de rău pentru cinstea ei – când ea nu a găsit proteguire.

76. A luat-o degrabă la fugă – iar apa a urmat-o de-a lungul ţării.

— Nu s-a mai ştiut ic despre frumoasa şi fermecătoarea femeie – până n-a ajuns la lacul luntrilor fiului lui Ler tfanannan, zeul mării).

77. Râul a păstrat fărS schimbare numele ei – şi-l va păstra atâta vreme cât vor mai fi lurile. Boand este într-adevăr numele apei iuţi – a oricărei căi a cărei curgere se face mai nănică (?).

78. Vârsta femeii lui Nechtan, cea cu [mare] putere – Cinaed a statornicit-o fără greş – ta femeii când [râul] a înăbuşit-o – în trupul ei [era] de cinci ani şi de cinci ori şapte.

4. COMPARAŢII.

Este uşor de pus în paralelă, până în amănunte, nefericita întâmplare a lui iand cu aceea a turanianului Frarirasyan. Principalele diferenţe sunt următoaree: 1. Năpasta lui Franrasyan constă numai în neizbânda întreprinderii sale, nu în mutilări: corespunzător acestui lucru, Xvar9nah nu îl atacă, nu-i face i un rău şi se mulţumeşte să scape de el; 2. Drept urmare, nu Frarirasyan e cel care fuge, ci Xvar3nah; 3. Aflându-se, la începutul acţiunii, în mare, ar anali nu fuge spre mare, ci, dimpotrivă, pornind din mare şi fără să ă din ea, cu prilejul celor trei fugi ale sale, pune apa în mişcare odată cu e şi deschide nişte scurgeri în pământ. Dispuse pe aceste linii inverse, epiDele şi înlănţuirea lor sunt foarte asemănătoare (F. = Frarirasyan; AN. = am Napăt; Xv. = Xvar9nah; B. = Boand; N.

— Nechtan).

IRAN.


IRLANDA.

I. F. Turanianul F., lipsit de îndreptăţire şi, prin esenţa sa, 'rău', se duce la lacul mitic în apa căruia A. N. a aşezat Gloria luminoasă (Xv) pe care numai 'bunii' arya sunt îndreptăţiţi s-o ia.

I. B. Se duce la fântina mitică a lui N., Înzestrată cu o putere miraculoasă care face să plesnească ochii oricui se apropie de ea.

— Cu excepţia lui N. şi a paharnicilor săi, singurii îndreptăţiţi – sau a oricui se apropie de ea cu o minciură.

ÎI. F. Intră de trei ori în lac pentru a scoate din apă XT.

ÎI. B. Ocoleşte de trei ori fântâna, sfidându-i puterea.

III. De toate cele trei ori, Xv fuge de F., târând apa în urma lui.

III. După al treilea ocol, din fântâna ies trei valuri, care o mutilează pe B. şi o pun pe fugă.

IV. F. îl urmăreşte prin apă, fără să-l poată ajunge, IV. Apa o urmăreşte, din cât reiese, fără să o ajungă, până când B. soseşte la mare, V. astfel că apa venită din lac deschide în pământ trei locuri de scurgere V. astfel că apa sapă în pământ un râu complet, de la izvor la vărsare.

VI. Xv. Trece atunci într-unui dintre râurile terestre provenit din marea mitică, de unde ies şi unde se întorc toate apele curgătoare din lume.

VI. Râul astfel ieşit din fântâna lui Nechtan curge apoi pe întinderea lumii, dând naştere tuturor râurilor mari şi la urraă se întoarce la irzvorul său.

) Acest tabel pretinde24 câteva observaţii: Motivările respective ale eşecului lui Frariraysan şi a nenorocirii lui Bol gânt mai apropiate decât ne părea la prima vedere. Ele se reduc la mincil gau la negarea adevărului. În Irlanda, fie că Boand, în,. Trufia' ei, vreai abolească şi să ridiculizeze împărţirea reală între, îndreptăţiţi' şi 'neândrer ţiti', iar fântâna îi reaminteşte cu asprime această realitate, ' fie că vrei treacă drept curată, fără să fie, ascunzându-şi vina sexuală, iar fântâna o dă gol. În Iran, faptul că un turanian, om al lui Arira Mainyu, aspiră la sem de suveranitate rezervat oamenilor lui Dumnezeu, arya, constituie cea 1 mare tăgadă a Orânduirii divine, cea mai mare minciună: să ne gândim limbajul lui Darius, care, în inscripţii, nu foloseşte verbul drug- 'a min decât pentru a-i desemna pe uzurpatorii sau pe răzvrătiţii care pretind chip mincinos că sunt ceea ce nu sunt, adică regele25. Exaltarea mistică a a vărului şi îndeosebi a 'adevărului regelui' şi a efectelor miraculoase pe c] e produce el este un important capitol de ideologie comun Indiei, Iram şi Irlandei26.

India, care n-a păstrat nici un mit despre Apăm Napăt, nu ne ad nici o mărturie. Şi totuşi lăudăroşenia preoţilor după ce au scos apa lui Ap Napăt merge în acelaşi sens: bunăvoinţa cu care apa s-a lăsat scoasă, lăsat de la sine', atestă tocmai faptul că preoţii erau îndreptăţiţi27.


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   99   100   101   102   103   104   105   106   ...   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin