Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə76/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   72   73   74   75   76   77   78   79   ...   138

— India însă nu – i-a pus în relaţii ise, cel de al doilea răzbunând moartea jalnică a primului. Îl vom regăsi 'inia în partea a treia a acestei cărţi. Să ne mulţumim aici să parcurgem; curt dosarul lui (c) raetaona.

(c) raetaona este înainte de toate învingătorul dragonului cu trei capete, Azi ăka. Numele lui derivă de la (c) rita, exact, al treilea'. Or, în Rgveda, igătorul monstrului tricefal este în general Indra, dar el primeşte uneori; enţa unui personaj numit Trita şi uneori isprava este atribuită numai lui a, 'ânsufleţit de Indra'1. Trita este conceput când ca un om deasupra omecând ca un soi de geniu. Potrivit cu numele său, el este al 'treilea' din trei i dintre care cei doi mai mari, după o schemă folclorică cunoscută, nu valoarea lui, sunt geloşi pe el şi încearcă să-l omoare: un imn vedic, lămu- ^rintr-un itihăsa care se poate citi încă în Mahăbhărata, se referă clar la stă neplăcută aventură, (c) raetaona are şi el doi fraţi şi, cel puţin sub forepică, este ţinta invidiei lor, a curselor întinse de ei. Ne aflăm aşadar aici

1 Heur et malheur du guerrier, 1969 p. 19-33.

În faţa unei materii comune.

— Aproape mitică în India, aproape omenească în Avesta, transformată în istorie în scrierile din epoca musulmană, în care Ferâdnn a luat loc în şirul regilor Iranului, ca urmaş al uzurpatorului tricefal, Zohăk.

Ceea ce complică lucrurile, îmbogăţind în acelaşi timp comparaţia, este că (c) rita subzistă în Iran, distinct de (c) raetaona, cu un domeniu foarte restrâns, dar important: în Avesta e primul vindecător; având o misiune de la Ahura Mazdă, a cules ierburi şi a pregătit leacuri împotriva hoardelor de boli create de Arirâ Mainyu2. Ceva din această funcţie subzistă de altfel în (c) raetaona, pentru că o scriere pehlevi, Denkart, rezumând o parte pierdută a compilaţiei avestice, îi atribuie lui Freton, printre alte activităţi, medicina3, iar unii autori din epoca musulmană mai ştiu că această artă provine de la Ferâdtin (Afridun etc.); de pildă Bel'ami4: Afridun a domnit timp de două sute de ani după moartea lui Kaveh şi a guvernat lumea cu echitate şi dreptate. Magii spun că acest prinţ era adorator al focului. El a studiat primul astronomia; a alcătuit tăbliţele kharezmiene şi a fost întemeietorul ştiinţei medicinii. Tot el a fost primul rege care s-a urcat pe un elefant.

Or, miticul Trita din Vede, în legătură cu participarea sa la uciderea Tricefalului, are o funcţie asemănătoare: în ritualuri ia asupra lui, cu toate consecinţele, pângărirea rezultată din uciderile necesare, mai ales din uciderile sacrificiale şi o lichidează printr-o serie de intermediari astfel încât nici ucigaşul iniţial, nici el însuşi nu rămân afectaţi de ea5: el e deci succesiv ţap ispăşitor şi purificator. Prin extindere, deja într-un imn din Rgveda, e invocat pentru alungarea coşmarelor şi în general împotriva atacurilor nocturne ale spiritelor rele6.

Se constată astfel aceeaşi funcţiune, încă mitică în India, umanizată în Iran: pe când geniul Trita, invizibil, înlătură prin mijloace misterioase pângărirea rituală sau morală, (c) rita e deja farmacist iar Ferâdtin întemeiază 'ştiinţa' medicală.

Comparaţia nu poate fi împinsă mult mai departe şi faptul esenţial rămâne că indianul Trita n-a coborât niciodată la nivelul istoriei, pe când (c) raetaona s-a inserat treptat în ea, ajungând să reprezinte, la începutul 'Cărţii Regilor', tlnul din personajele cele mai strălucite.

Trita-Graetaona constituie totuşi, împreună cu Yama-Yima, singurul caz în care, fără tăgadă, comunitatea de nume este întărită de câteva concordanţe în substanţa naraţiunii. Altele, care păreau la început promiţătoare, s-au dovedit dezamăgitoare. Astfel, 'eroul cu calul slab', în sanscrită Kfăsva, avestic Kwgsâsfia.

Karssăspa e unul din personajele cele mai cunoscute din Iran: şi în Aveste şi, sub formele Karsăsp, Garsasp etc, în scrierile pehlevi şi în epopeea persană. El săvârşeşte isprăvi, adesea adunate într-o listă, dintre ca^e cel puţin una îl opune unui duşman supraomenesc, monstruos, pe care India îl cunoaşte oine, Gandargwa (ved. Gandharvâ). Nu e rege al Iranului, decât în unele trans-

8 Ibid., p. 31 (Videvdăt, 20, 1-4). ' 3 Ibid., p. 24 (Denkart, VII, 1, 27, Mariian Mole, La legende de Zoroastre selon Ies textes pehbfe, 1967, p. 8). Despre Denkart, vezi Jean-Pierre de Menasce, Une encyclopedie mazdeenne, le Denkart (conferences R. Katrak), Bibi. De l'&cole des Hautes Etudes, Sciences Religieuses, voi. LXIX,

1 Cap. 43 (trad. Hermann Zotenberg, voi. I, p. 119). B Heur el malheur du guerrier, p. 30 – 31. 8 Ibid., p. 31 (Rgveda, VIII, 47).

Rmări târzii ale tradiţiei şi S. Wikander a contribuit din plin la progresul udiilor, subliniind relaţiile lui de cult cu zeul Văyu chiar în Iran şi înrudirea atre tipul său şi acela al indianului Bhima, al doilea din fraţii Păndava, brulul fiu al zeului Văyu: amândoi se înarmează de preferinţă cu o măciucă, tiândoi se unesc, fără multă luare aminte, cu femei-demon, amândoi sunt exsivi, păcătuiesc prin violenţa lor oarbă şi ajung astfel în impas etc.7.

Dar Bhima nu e Krs'ăs'va, acest erou Krs'ăs'va care a existat totuşi şi a st de seamă, dacă e să judecăm după termenii pe care îi folosesc epopeile puţinul pe care-l spun despre el. Or, între el şi Ksrssăspa nu s-a putut găsi cât o corespondenţă la fel de costelivă cum trebuia să fie calul necunoscut: care-l poartă în numele său*. Dezvoltând o indicaţie a unuia din cei mai rspicace şi mai sobri dintre vechii comparatişti, Friedrich von Spiegel, reluade altfel de James Darmesteter, Marijan Mole a delimitat foarte bine ce i în comun cei doi eroi8. Analiza lui merită rezumată aici.

Da începutul Râmâyanei, ascetul Vis'vămitra vine să ceară regelui Das'atha să i-l încredinţeze pe tânărul său fiu Râma – Vişnu întrupat – spuad că e singurul în stare să-i nimicească pe demonii răkşasa, întrupaţi şi în chip primejdios; îl va pregăti pentru acest rol dar trebuie ca Râma rămână la el tot timpul celor zece nopţi fixate pentru un sacrificiu, căci de l, izbânda asupra monştrilor nu-i va fi cu putinţă. Cum Das'aratha ezită, ăstui îl încredinţează că operaţiunea e lipsită de riscuri pentru că el însuşi va da lui Râma nişte arme extraordinare9: sarvăstrăni krsăsvasya putrăh paramadharmikăh kausikăya pură dattâ yadă răjyarn prasăsati te pi putrăh krsăsvasya prajăpatisutăsutăh naikarupă mahăvârya dâptimanto jayăvahăh.

Toate armele de aruncat la ţintă, care sunt fiii lui Krsăsva, minunat de potriviţi cu dharma ruiţi odinioară lui Kausika, pe când cârmuia regatul. Aceşti fii ai lui Krs'ăs'va, născuţi din fiicele Prajâpati, au felurite înfăţişări, sunt foarte puternici, strălucitori purtători de biruinţă'.

Das'aratha cedează şi Râma îşi însoţeşte învăţătorul la sihăstrie. Acolo, ipă nenumărate digresiuni, mai ales după ce Râma l-a ucis pe monstrul itakă, Vis'vămitra îi dă în sfârsit armele făgăduite, repetându-i că ele sunt 'fiii i Krs'ăs'va'10: krsăs'vatanayăn râma bhăsvarăn kamarupinah firatâccha mama bhadram te pătrabhuto 'si răghava.

, 0, Rama, pe fiii lui Krsăsva, strălucitori, care iau orice înfăţişare după voie, primeşte-i la mine şi fii fericit. Eşti vrednic de acest dar, o Răghava*'.

În Iran, în Shăhnâmeh, tema se regăseşte în cursul 'copilăriei' unui ou deosebit de important, Rustam.

7 'Păndavasagan och Maha. Bhăratas mytiska forutsăttningar', Religion och Bibel, VI, 1947, 27-39, 'mai ales p. 34.

* Sanscrit asva, avestic ăspa, 'cal'.

8, Deux notes sur le Rămăyana', Collection Latomus, XLV (= Hommages ă Georges Dumeztl), iO, 1: l/initiation guerriere de Râma et celle de Rustam'. În Die arische Periode, 1887, Pj 1, Friedrich von Spiegel relevase că, în Vişnupurăna şi în Rămăyana, Krsăsva e soţul a d°'a ctorii', Jayă şi Vijayă, fiicele lui Prajâpati, cu care le zămisleşte pe sastradevaiăh, divinităţile nelor, o sută în total (câte cincizeci cu fiecare dintre soţii).

* Rămăyana, I, 21, 13-14. 10 Rămăyana, I, 27, 10.

* = 'din spiţa lui Raghu'.

Iranul este invadat încă odată de Afrăsyăb [avesticul Franrasyan], scrie Marijan M0I611, t după moartea lui Săm nu e nimeni care să-l poată apăra. Cei mari se duc în Zăbulistan, la Zăl se află acolo un călăreţ [Rustam, fiul lui Zăl şi nepotul lui Săm] care va fi în stare să se lupt cu duşmanii şi care are deja la activul său câteva isprăvi cum ar fi cucerirea Spandului şi ucidere elefantului furios, dar care nu l-a înfruntat încă pe adversarul de temut care e Afrăsyăb. Zăl s gândeşte la tinereţea fiului său şi la lipsa J-ni de experienţă şi stă pe gânduri înainte de a-i da voi să se angajeze. Dar Rustam nu are temerile tatălui său şi nu se sfieşte să-l înfrunte pe regel Turanului: războiul e meseria lui, nu se simte bine la serbări şi ospeţe; ceea ce cere e în primu rând un cal puternic care să-l poarte în învălmăşeală şi de asemenea nişte arme. Zel sfârşeşt prin a se da bătut. Eroul va alege imediat un cal. Până atunci i se propune o armă vrednică de e (Shăhnămeh, ed. Vullers-Naficy, I, p. 282)12.

, Ţie, ostenitule de odihnă şi de pocale, îţi voi aduce măciue jiii Săm, călăreţul, pe care o păstrez ca o amintire de la el pe lume; aceasta şi cu care ai ucis elefantul furios. De-ai trăi în veci, o pehlevan [viteaz] „.

Şi o şi primeşte13: Porunci să se aducă această măciucă a lui Săm, care-i slujişi în războiul din Măzandarăn*, să i se aducă slăvitului pehlevan ci să-şi nimicească duşmanii cu ea. Era o moştenire care, de la măritu Garăâsp, ajunsese din tată în fiu până la Săm, călăreţul14. Rustam când văzu arma bunicului său, zâmbi cu toată gura şi se bucură Măciuca cu care Săm a purtat războiul din Măzandarăn asigură victoria graţie virtuţilor caresânt proprii. Această armă Săm a primit-o de la strămoşii lui, Narâmănii, Karâmănii15, Dumnezei ştie de la mai cine, strămoşi care o aveau de la Garsâsp.

În ciuda diferenţelor de culoare, în ciuda unor detalii care se explică prin faptul că cele doui naraţiuni sunt inserate în contexte total diferite, structura lor generală e analogă.

Tânărul erou e la începutul carierei sale, trebuie să ia parte la o luptă mare. Rustam va salvs Iranul de invazia turanică, Râma îi va extermina pe demonii răksasa. În momentul în care pri meşte definitiv armele lui Ksrasăspa-Krsâsva, eroul are deja o primă ispravă la activ: uciderej lui Tâţakâ sau aceea a elefantului alb, cucerirea fortăreţei Spand. De aici încolo armele îl vor înto vărăşi până la moarte. Nu e primul care se serveşte de ele, aceste arme i-au permis şi lui Kausikî să-şi instaleze suveranitatea, lui Săm să-i extermine pe Sagsă în Măzandarăn. O singură deosebire importantă: Krsăsva nu e un strămoş al lui Râma în sensul în care Săm e strămoşul lui Rustam. E vorba aici de o trăsătură care se explică prin evoluţia epopeii iraniene şi mai ales a gestei sistaniene.

Se vede la ce se reduce câştigul obţinut prin această muncă de precizie: singura dată personală veche care subzistă în India asupra lui Krsăsva este că era cândva posesor, sau chiar 'părinte', al unor arme miraculoase – cea caracteristică lui Ks-r^săspa, măciuca, nu e specificată – care, după ce au circulat prin intermediari şi generaţii, slujesc la echiparea unui tânăr erou pentru o ispravă cu mari consecinţe. Din gesta însăşi a lui Krsăsva n-a supravieţuit nimic.

Era firesc să reluăm, aplicându-i aceeaşi metodă, celălalt caz riguros paralel cu acela al lui Ksrgsăspa şi Krsăsva, dar şi mai iritant pentru că sunt interesante textele vedice, ba chiar Rgveda: cazul regelui iranian Kavi Usafşajn

11 Art. cât. – p. 142- 145; Le Livre des Rois, ediţie şi traducere de Jules Mohi, I, 1838, p. 442 – 446 (trad. 443 – 447, în secţiunea a X-a, 'Guershasp'). Aceste versuri lipsesc din ediţia critică rusă, E. E. Bertel's, Firdousî Săxnăme, Kriticeskij tekst (şapte volume apărute cu începere din 1960); tpisodul se află în voi. II, p. 52.

„V. 82-83, Mohi, p. 447.

„ p. 84-87 ibid.

* Ţinutul dintre Elburz şi Caspica.

14 Zi garsăsp i yal mănd-a bud yădgăr pidar tă pidar tă bi săm i savăr.

15 M. Dj. Moinfar, trimiţând la studiul său Le vocabulaire arabe dans le Livre des Rois de Firdousi, Wiesbaden, 1970, p. 41, îmi semnalează că forma karâm-ăn este pluralul cuvântului arab Kartm, generos' şi că a fost luată în mod greşit drept un nume propriu care îl desemnează pei tatăl lui Nărimân, în Wolff, în ediţia rusă (index), în articolul lui Mole etc.

Al magicianului indian Kăvya sau {kavi) Usanas, caz pe care Friedrich von piegel, în scrierile sale din 1871 şi 1887, îl tratase de altfel imediat după: ela al lui Karpsăspa şi Krs'ăs'va16.

A doua problemă, imensă, priveşte formarea şi sensul acelei părţi din artea Regilor iranieni care precedă menţionarea, de altfel foarte discretă, a omniilor ahemenide, reduse la domniile celor doi 'Dâră', adică a lui Darâus 9 imare şi a celui din urmă, a învinsului de la Marathon şi a adversarului enorocos al lui Alexandru, încărcaţi cu înrudiri şi evenimente care n-au aproape ici o legătură cu ceea ce se ştie din alte izvoare.

Aceste începuturi constau esenţialmente în trei grupuri de regi17: l. cei ei regi pe care Arthur Chrstensen i-a numit 'primii regi'18 pentru că, deşi şezaţi în succesiune în aranjamentul istoric, fiecare din ei ar putea fi şi ' fost, fără îndoială, înainte de fixarea acestui canon, un 'prim rege': uniersal, civilizator; 2. O succesiune de regi formând o dinastie, în care relaţiile e rudenie nu sunt întotdeauna sigure, dinastia kavi, sau cum se spune în ccident, după forma de plural a numelui lor în iraniana medie, 'Kayanizii'; legaţi mai mult sau mai puţin clar de' kavi, o serie de regi (inclusiv o reină) deosebit de importanţi pentru că sub unul din ei tradiţia aşează prediirea şi primele succese ale lui Zoroastru.

Ca' în toate povestirile pe care cărturarii unui popor le-au alcătuit despre priâele lui veacuri, greutatea constă în determinarea punctului în care începe istoria utentică, după inevitabilele 'poveşti frumoase' ale originilor. Aici, întotdeana, un soi de fatalitate îi opune uşor pe specialişti comparatiştilor, cei dintâi îai dispuşi să acorde credit textelor, să vadă în scenele cele mai fabuloase iste 'evenimente' reale pur şi simplu înfrumuseţate, iar cei de pe urmă gata i recunoască în aceleaşi scene unele teme atât de bine atestate în alte părţi îcât cred că pot face economie la evenimente. Iranul furnizează un material ogat acestor dezbateri.

Cele două tabere par de acord în a abandona legendei şi chiar mitologiei, e cei trei 'primi regi', Haosyahha, Taxma Urupi şi „Vima Xsaeta: al trei-; a nu poartă oare numele unui personaj legendar cu siguranţă indo-iranian?) biectul divergenţei îl formează a doua şi a treia serie de regi.

Marea majoritate a celor care studiază Iranul apără autenticitatea Kayaizilor. De la Arthur Christensen până la Miss Mary Boyce, autorii cei mai nportanţi văd în această dinastie, cel puţin în mare, un fragment de istorie, i aceeaşi măsură ca şi Ahemenizii, Arsscizii, Sasanizii. Aprecierea celui dintâi fără nuanţe. Nu-i plăcea deloc 'mitologia comparată', pe care o cunoscuse a tinereţe şi, din 1917, în prefaţa cărţii sale asupra primilor regi, condamna 1 modul cel mai general o operă mare, îmbătrânită fără îndoială, dar nu periâată şi ale cărei rezultate rămân în mare număr până astăzi la fel de imortante ca şi acelea pe care le-a obţinut el însuşi – şi nu e un mic elogiu.

James Darmesteter, scria el19, a adus studiului l egendelor iranice multe materiale noi, dar a atât aceste subiecte mai ales din punctul de vedere al mitologiei comparate, un gen de ştiinţă ire, datorită unei metode lipsite de orice critică, a fost discreditată în întregime.

18 Hildegard I, ewy, 'The Babylonian Background of the Kay Kaus Legend', Archiv Orientdlni, ^ 'XII, 1949, p. 28-109, reducând în mod arbitrar toată legenda acestui rege la câteva trăsături mele secundare, altele deformate) a vrut să o derive din 'evenimente' ale domniei regelui Babimului Nabu-nă-îd (Nabonid) şi nu s-a temut să-l amestece şi pe Cambyse. tl

17 Stig Wikander, 'Sur le fonds commun indo-iranien des epopees de la Perse et de l'lnde,. A Nouvelle Clio, 2, [1949] – 1950, p. 310-329.

18 'Les types du premier homme et du premier roi dans l'histoire legendaire des Iraniens, '. Rchives Orientalei, publicate de J. A. Lundell, XIV, I (1917), II (1934).



19 Les types du premier homme., I, p. 3.

I44 În 1931, în studiul asupra Kayanizilor pe care l-a publicat înainte de scoate a doua parte a lucrării sale Primii regi20, a enunţat un principiu cai poate duce departe şi, bineînţeles, i-a acuzat pe eventualii săi oponenţi c vor, cu orice preţ' să aibă dreptate: în faţa unor naraţiuni care pretind a fi istorie şi al căror caracter general nu e contri admisibilităţii unei realităţi istorice, procedeul corect constă, după părerea mea, în a nu căuta! El cu orice preţ mituri, ci de a considera aceste naraţiuni ca având cel puţin un fond de adevă Cu douăzeci şi trei de ani mai târziu, strălucitoarea Miss Mary Boyce sapucat chiar, cu curaj, să determine în ce fel, prin intermediul căror genui literare, s-a putut păstra o istorie de o atât de bună calitate21: That some secular records, presumably oral, existed în Viătăspa's own days [adică în vreme protectorului lui Zoroastru] is to be assumed from the fact that we stillpossess an account, altere and doubtless dignified by the passage of time, of the battles, raids and blood-feuds of his ancesto: to the sixth generation. Memories of such exploits are most likely to have been kept alive if enshril ed soon after the event în some formal manner; and the nature of the account which has corn down to us suggests strongly that its origin is to be traced, not to genealogical tables and ani quarian catalogues (although such doubtless existed at the time), but to a court-poetry of cel bration and entertainmeht, characteristic of a heroic age. [E de presupus că unele mărturii laici probabil orale, au existat chiar în zilele lui Vistăspa [.] şi aceasta pe baza faptului că ne aflai totuşi în posesia unei relatări, schimbate şi fără îndoială înnobilate de trecerea timpului, a bătăliile: năvălirilor şi duşmăniilor ancestrale ale strămoşilor lui până la a şasea generaţie. Amintirea unc stfe 1 de isprăvi are de obicei şanse să fie păstrată vie dacă e turnată într-o formă literară la scurt vreme după ce s-au petrecut, iar tipul de naraţiune care s-a păstrat până în zilele noastre sugereaz cu putere faptul că originea ei se află nu în genealogii şi cataloage de anticar (deşi aşa ceva exist! Jără îndoială, la vremea respectivă), ci într-o poezie de curte menită sărbătoririlor şi spectacc ului, caracteristică unei epoci eroice.] Pentru a discuta în mod obiectiv asupra acestor teme, dincolo de impresi ile personale şi dincoace de convingerile preconcepute nu dispunem decât d un singur punct de atac, dar substanţial: unul din cei doi Kayanizi asupri cărora tradiţia iraniană ştie cele mai multe lucruri este acest Kavi Usa (8a) i |al cărui nume aminteşte de aproape de indianul Kăvya Usanas. După cum pe lângă consonanţa numelor, vom putea sau nu vom putea recunoaşte, deli mita unele corespondenţe în tipul personajelor şi în cursul acţiunilor lor teza lui Christensen şi a lui Mary Boyce îşi va pierde sau îşi va consolid; şansele. În primul caz, interpretarea domniei lui Kavi Usa (Sa) n drept mi istor'cizat va fi probabilă şi cu atât mai probabilă cu cât corespondenţele te matice descoperite vor fi mai numero? Se şi mai precise. În al doilea caz, von fi liberi să ne jucăm de-a istoria şi să ne închipuim că povestirea domnie acestui kavi, aşa cum o citim, relatează o serie de evenimente reale, pur

20 p. 30.

21 P. 46 din 'Some Remarks on the Transmission of the Kayanian Heroic Cycle', Serta Can tabrigiensia, 1954, p. 45-52. În privinţa Indiei, reamintesc o frază a lui Jarl Charpentier dintr-unu djn articolele lui cele mai contestabile, Indra, ein Versuch der Aufklărung', Le Monde Oriental XXV, 1931, p. 24: Auch scheinen mir gewisse Personen în der Umgebung Indras wie Kutsa – *ndem sich în der vorhandenen altiranischen Uberlieferung kein Gegenstiick finden – oder Kav Usanas (Us'anas Kăvya) – der dem avestischen Kava Usa entspricht – ganz bestimmt die Spurei „Snes einstigen menschlichen Daseins an sich zu tragen'. [Părerea mea este că anumite personaj' „in preajma lui Indra, cum ar fi Kutsa – pentru care nu există echivalent în tradiţia iranică d' care dispunem – sau Kavi Usanas (Us'anas Kăvya) – care corespunde a vesticului Kava Usa – Poartă categoric urmele unei existenţe omeneşti din trecut.]

— Mit şi epopee piu 'altered and doubtless dignified by the passage of time', dar din ferisalvate, mai degrabă decât de nişte conştiincioşi genealogişti, de nişte scrupupoeţi de curte. Dincolo de problema 'epopeii comparate indo-iranice' tru postularea căreia numele lui e deajuns, indianul Kăvya Us'anas se află el deţinătorul cheii celei mai importante probleme a istoriografiei Iranului zoroastrian.

Prima schiţă a acestui studiu întreprins în 1958 a fost făcută publică în conferinţe la College de France, de la 4 noiembrie 1965 la 6 ianuarie 1966. Iile generale au fost prezentate în trei seminare la Centrul de studii indoopene al Universităţii din California, Los Angeles, în ianuarie 1971.

* Capitolul I 1887-1939 I. KÂVYA UgANAS ŞI KAVI USA (AA) N (KAY VS, KAÂTs) în 1887, în momentul în care Friedrich von Spiegel urma să-şi alcătuiască bilanţul-program asupra epopeii indo-iranice, dosarul comparaţiei dintre Kâvya Qsanas şi Kavi Usan nu reprezenta mare lucru: lumea nu voia să se adreseze decât textelor celor mai vechi.

În Rgveda, un personaj mitic, care nu este nici zeu nici erou, ci o varietate savantă şi puternică de om sacru, este numit de poeţii vedici cu un nume.

— Care pare derivat de la rădăcina vas-'a voi' (aceea din grecescul occov). Înainte de a fi normalizată în -sân limba epică, declinarea vedică a acestui nume prezintă anomalii; nominativul, acuzativul şi dativul aparţin, în Rgveda, temelor în -ălocativul şi, într-una din variantele singurei menţiuni din Atharvaveda, acuzativul, temelor în -a-l; ca să nu mai vorbim despre o incertitudine de sens asupra unui instrumental usănă, pe care unii îl leagă de numele propriu ('cu Us'anas'), iar alţii îl interpretează drept un adverb ('cu voinţă, cu râvnă') şi care, în funcţie de poziţia adoptată, introduce în dosar, sau scoate din el, un mare număr de pasaje.

În plus, acest nume e frecvent completat cu epitetul kâvya, aşezat înainte sau în urmă şi care poate însemna fie 'fiu de kavi', fie 'cu firea, sau din grupul de kavi' şi el însuşi e numit o dată kavi. Acest personaj nu joacă un mare rol în imnuri şi majoritatea textelor în care apare rămân obscure, făcând aluzie la acţiuni mitice puţin cunoscute. Este luat însă ca model, ca etalon (uiâneva, 'ca Us'anas') de ştiinţă orală (RV, IV, 16, 2; 9, 97, 7) sau aplica- ' ' Albert Debrunner şi Jakob Wackernagel, Altindische Grammatik, III, 1930, p. 285: Sonuerbar ist die Flexion von usănă- (urspriinglich abstraktes Fem. Auf ăwovon ISg. Adv. v. us'dnă ^begierig, eilig', J. Schmidt KZ 26, 402 A? Oder urspiinglich w-Stamm *us'anandavon haplologisch jtt- *us'an [an] e?), Name eines Weinsen der Vorzeit: v. NSg. Usănă, ASg.

— Ăm 10, 40, 7b (und AV

29, 6b, wo Paipp. Us'ănam), DSg.

— E (wie von î-Wurzel) RV. 6.20, 11b, LSg.

— E (wie von a-Stamm) ' Şi. 11a. JB. 1.130, S.kl. Stamm us'anasmit NSg. Us'ană, wie auch P. 7.1.94 fordert (aber ep. Usanăh); s. auch § 150 aA.; fur den VSg. Stellt Kâs. Zu P. 7.1,94 us'anah (vom St. Us'anas-) oder 'tanan (vom NSg; us'ană; Benfey G6tt. Abh. 17, 85) oder us'ana (nach den' a-Stămmen) zur Wahl'.

^clinarea lui us'dnă este aparte (iniţial un feminin abstract în -ă, de unde I. Sg. adv. de la usănă, j*J| râvnă, cu grabă', J. Schmidt KZ 26, 402 A? Sau iniţial o temă în -n, *us'anande unde, cu gie, un Dat. *us'an [an'] e'l), numele unui înţelept din vechime: N. sg. usănă, A. Sg. -ăm g 40 7b (şi A [tharva] V [eda] 4.29, 6b, Paipp. Us'dnam), D. Sg. -e (ca de la o temă în -ă) RV

^*', 11b, L. Sg. -s (ca de la o temă în -a) 1.51, 11a. JB 1. 130, în sanscrita clasică, tema us'anasJ* NSg. Us'ană, după cum pretinde şi P [anini] 7,1. 94 (dar epic us'anăh); vezi şi § 150 a A; *tru V. Sg., Kăs [ikă Vrtti, comentariu la Panini făcut în secolul VII] pune la P. 7.1,94 us'anah. E la tema us'anas-) sau'us'anan (de la N. Sg. us'ană; Benfey, GStt. Abh., 17, 85) sau us'ana (după „^ele în,.0) j ia alegere.] (IX, 87, 3). În aceeaşi ordine de idei, e bun la sfat: pornind la o ispravă i, Indra şi eroul care-l însoţeşte vin să-i ceară părerea şi, la sosirea lor, îi întreabă – e unul din textele cele mai clare – (X, 22, 6)2: de ce, spre casa noastră, aţi venit amândoi de departe, din cer şi de pe pămint, către un Itor?'.


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   72   73   74   75   76   77   78   79   ...   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin