Ghidul voluntarului

5.2.2. Comunicarea paraverbală

Tonul face muzica!

Mesajul din spatele cuvintelor ţine de comunicarea paraverbală. Atunci când vorbim despre comunicarea paraverbală, ne referim la:

Înălţimea şi intensitatea vocii – vocea pe tonalităţi înalte poate deveni ascuţită, ţipătoare sau stridentă. Vocea pe tonalităţi joase poate deveni groasă, gâtuită, aspră. Când suntem tensionaţi, supăraţi, enervaţi, corzile vocale se întind puternic iar vocea se subţiază, devenind stridentă.

Volumul vocii – este mult mai uşor de controlat decât tonalitatea. O respiraţie corectă este esenţială. Dacă reuşim să ne controlăm vocea şi vorbirea, astfel încât să fie clară, fără să fie stridentă, fără ţipete sau gâfâieli, vom reuşi să comunicăm cu claritate iar exprimarea mesajului va fi de calitate.

Viteza – mesajul va fi influenţat şi de viteza sau ritmul în care vorbim. Viteza transmiterii mesajului poate crea confuzii şi dificultăţi în înţelegere pentru că nu vom reuşi să pronunţăm cuvintele cu claritate şi acurateţe. Pe de altă parte, o vorbire mult prea lentă, poate duce la plictiseală şi la pierderea logicii cuvintelor exprimate. Un bun vorbitor îşi schimbă viteza în funcţie de importanţa mesajului pe care îl transmite, alternând şi intensitatea vocii şi viteza de exprimare pe parcursul discursului său.

Pauzele în vorbire – pauzele lungi după fiecare cuvânt duc la enervare, la iritarea audienţei. Folosite cu grijă, pauzele sunt totuşi un mijloc eficient în transmiterea unui mesaj. Un bun vorbitor face pauze scurte doar atunci când este necesar, în special atunci când vrem să accentuăm ceva sau înainte de a sublinia o idee importantă.

Timbrul vocii – inflexiunile sau modificările vocii influenţează modul de transmitere a mesajului. Timbrul poate trăda emoţiile pe care le avem, poate indica dacă suntem mulţumiți, fericiți, furioși sau triști, înfricoşați, imperativi, umili sau înţelegători. Cu alte cuvinte, este important să ne controlăm tonul şi timbrul vocii pentru a nu ne trăda sentimentele sau atitudinea.