Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei



Yüklə 1,84 Mb.
səhifə34/46
tarix12.08.2018
ölçüsü1,84 Mb.
#69618
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   46

2. Taina Mirungerii

A) TDO III, 66-83


Această Taină este strâns legată de Taina Botezului, încât s-ar putea spune că formează împreună cu aceea un singur tot cu două părţi distincte. Taina Mirungerii e ca un fel de continuare a Botezului, neîncepând în slujba Bisericii cu o introducere deosebită, ca celelalte Taine, ci după botezarea şi îmbrăcarea celui ce a primit Botezul. Preotul citeşte o rugăciune prin care îi cere lui Dumnezeu să i se dăruiască celui nou luminat prin apă şi prin Duh, cu pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului Duh. Preotul unge în continuare cu mir părţile principale ale trupului, zicând: Pecetea darului Sfântului Duh. Legarea strânsă a acestei Taine de Botez se arată şi în faptul că, după ungerea cu Sfântul Mir, preotul înconjoară de trei ori analogul, cu cel botezat şi miruit, cântând: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Aliluia. Acelaşi lucru îl arată faptul că preotul ungându-l pe cel botezat cu Sfântul Mir şi spunând cuvintele: Pecetea darului Duhului Sfânt, nu aminteşte numele celui ce e uns, ca în toate celelalte Taine, socotindu-se că s-a rostit acest nume la scufundarea lui în apă.

Teologul ortodox Al. Schmemann vede legătura între Mir şi Botez mai puţin ca punere în lucrare prin Mir a puterilor primite la Botez, cât ca viaţa faţă de naştere. El zice: „A doua Taină a iniţierii, cum numim azi Ungerea, a fost în Biserica ortodoxă dintotdeauna o parte esenţială a rânduielii Botezului, fiind contemplarea Botezului, întărită prin Duhul Sfânt.

Creştinii fiind unşi ca Hristos sau participând la ungerea Lui, sunt preoţi şi ei. Dar preotul e mai întâi curăţit la minte şi la mâini, adică la izvorul gândurilor şi în organele împlinirii lor, şi apoi se dă puterea Duhului spre a lucra curat cu mintea şi cu mâinile, aducând jertfe de gânduri şi de fapte bune lui Dumnezeu în favoarea Bisericii şi a semenilor săi.

Despre preoţia generală primită de credincioşi prin Taina Mirungerii, Sfântul Macarie Egipteanul spune: Oamenii sfinţiţi prin ungere devin creştini pentru a fi împăraţi, preoţi şi prooroci ai Tainelor cereşti.


Lucrarea specială a Sfântului Duh în Taina Mirungerii


Prin Mirungere începe epifania sau arătarea lui Hristos în comportarea omului botezat, sau a luminii Duhului lui Hristos asupra fiinţei lui, arătându-l ca un chip activ al lui Hristos şi ca un locaş viu al Lui, întrucât îl ajută să actualizeze chipul Lui imprimat virtual în el. Fără lucrarea Duhului, cu greu am putea actualiza darurile Botezului. Fără comunicarea continuă a Duhului cu noi, începută prin Taina Sfântului Mir, am dezvolta greu viaţa noastră în Dumnezeu.

Ungerea cu Mir a fost socotită în Vechiul Testament mijlocul de comunicare a unei puteri dumnezeieşti proorocilor, preoţilor şi regilor pentru a ţine poporul în legământul cu Dumnezeu. Hristos este Unsul prin excelenţă, pentru că El ca om nu primeşte numai o putere a Duhului, ci Duhul ipostatic întreg, pentru a fi Proorocul, Arhiereul şi Împăratul suprem, Care introduce şi ţine poporul lui Dumnezeu în familiaritatea lui Dumnezeu, ca alcătuit din fiii Lui în Hristos Fiul, şi a-l conduce la deplina viaţă în Duhul iubirii lui Dumnezeu şi al iubirii de Dumnezeu, în viaţa veşnică.

Mărturie despre ungerea lui Hristos cu Duhul, spre slujirea şi activitatea Lui o dă şi comunitatea din Ierusalim (Fapte 4,27) şi Apostolul Petru, care între altele, arată în cuvântul despre Iisus, către Corneliu, cum L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere, cum a umblat din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavol.

În general, Duhul Sfânt primit în Taina Mirungerii este puntea de comunicare în iubire între noi şi Tatăl, comunicare veşnic nouă şi mereu mai sporită, prin calitatea noastră de fii. Creştinii devotaţi lui Hristos trăiesc o continuă Cincizecime, o continuă împărtăşire de Duhul Lui.


Semnificaţia actului văzut al Mirungerii


De actul văzut al acestei Mirul, prin ungerea cu el şi cuvintele: Pecetea darului Duhului Sfânt. Mirul cu care este uns cel botezat este o fluiditate care se îmbibă şi persistă mai mult decât apa în făptura lui, şi îi împrumută mireasma.

Mireasma cea bună răspândită de omul îmbibat în mir, arată că Duhul îl face pe acesta să umple tot ce e în jurul lui de mireasma vieţii curate şi a făptuirii lui pline de bunătatea şi de blândeţea insuflate lui de Duhul, închipuit ca porumbel. Mireasma acestuia umple Biserica şi se răspândeşte la comunitatea umană.

Noul Testament înfăţişează Mirungerea şi mireasma Duhului ca nişte stări consistente şi pline de dinamismul înfocat al efortului spre nevinovăţie şi spre generozitate, în creştini. Despre permanenţa plină de putere iradiantă a lucrării Duhului în creştini, Sfântul Apostol Pavel spune: „Mulţumită fie adusă, deci, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Celui ce ne face pururea biruitori întru Hristos şi, prin noi, răspândeşte în tot locul buna mireasmă a cunoştinţei Lui, pentru că suntem lui Dumnezeu buna mireasmă a lui Hristos, şi între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier” (2 Cor. 1, 14-15).

Semnificaţia Tainei Mirungerii ca întărire a celui botezat pentru dezvoltarea vieţii celei noi într-o împreună lucrare a lui cu Duhul Sfânt, îşi găseşte expresia mai ales în faptul că cel botezat este uns cu Sfântul Mir la toate mădularele principale ale trupului, între care se numără organele simţurilor.

Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi cu faţa descoperită slava Domnului” (2 Cor. 3,18). Iisus Hristos spune: „Cel ce are urechi de auzit să audă” (Mt. 11,15).

Prin Mirungere, Duhul Sfânt pătrunde şi se imprimă în toate mădularele şi organele trupului şi în puterile sufleteşti care stau la temelia lor şi persistă în ele ca o bună mireasmă, ca şi Mirul. El se întipăreşte ca o pecete nu numai pe interiorul acestor mădulare, ci ş în interiorul lor, dând omului un chip unitar duhovnicesc. Întrucât în fiecare mădular sufletesc şi trupesc, Duhul produce un efect sau imprimă o putere sporită potrivită cu acel mădular, iar unele persoane sunt mai active prin anumite mădulare decât prin altele - unele prin înţelegere, altele prin simţire, altele prin vreun fel de activitate -, Duhul produce un dar special în fiecare om pe măsura întăririi mai puternice a unui anumit mădular al lui, producând un dar deosebit în fiecare membru al Bisericii.

Prin ungerea mădularelor principale şi ale organelor simţurilor se arată importanţa ce o acordă Biserica - sau, prin Biserică, Hristos - trupului omenesc, importanţă ce i-a arătat-o El şi prin întruparea Sa. Prin trup se îmbogăţeşte şi se dă o orientare bună sau rea vieţii omului în total.

În Occident se obişnuieşte ca taina aceasta să se săvârşească prin punerea mâinilor episcopului, după exemplul din Fapte 8, 15-17, unde apostolii Petru şi Ioan împărtăşesc în Samaria prin punerea mâinilor Duhul Sfânt celor de curând botezaţi de diaconul Filip. În Răsărit s-a moştenit tot din timpul apostolilor, pe baza locurilor amintite mai înainte, practica săvârşirii acestei Taine prin ungerea cu Sfântul Mir. Aceasta are avantajul că face posibilă săvârşirea Tainei de către preot îndată după Botez, azi când episcopii sunt la mare depărtare, cum de altfel s-a săvârşit curând după Botez şi de către apostolii Petru şi Ioan în Samaria.

În rolul ce se acordă de către Biserica ortodoxă episcopatului ca corp în această Taină, se arată faptul că Duhul Sfânt ce Se comunică fiecărui credincios este Duhul Bisericii pogorât prin invocarea întregului episcopat; deci în fiecare din credincioşi coboară Duhul întregii Biserici şi fiecare credincios este introdus în Biserica întreagă, pentru ca prin darul lui special să îmbogăţească şi să ajute Biserica în totalitate, aşa cum Biserica în totalitate susţine şi promovează darul lui special. Numai în unitatea totală a Bisericii se poate mântui şi desăvârşi fiecare credincios. Numai în ea poate activa totalitatea puterilor sale întărite de Duhul Sfânt, chiar dacă unele din aceste puteri sunt mai accentuate în unii credincioşi şi altele, în alţii.

Taina Mirungerii, stând în legătură strânsă cu cea a Bisericii, nu se repetă.


B) TDS


Mirul este lucrarea sfântă instituită de Iisus Hristos prin care, ungându-se cu mir sfinţit membrele celui botezat şi rostindu-se cuvintele rânduite: Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin, se împărtăşeşte primitorului harul întăririi şi perfecţionării vieţii duhovniceşti începute prin Botez. Mărturisirea ortodoxă spune: Precum odinioară Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în chip minunat de foc şi a revărsat în ei darurile Sale, aşa şi acum când preotul unge cu Sfântul Mir pe cel botezat, se revarsă în el de sus darurile Sf. Duh. Aceasta se vede din cuvintele pe care preotul trebuie să le rostească la săvârşirea acestei Taine: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin.” În Biblie şi la Sfinţii Părinţi, Taina Mirului a primit diferite numiri, avându-se în vedere fie partea ei văzută, fie cea nevăzută, fie ambele părţi deodată, ca: punerea mâinilor, ungere, ungere tainică, ungerea mântuirii, Taina ungerii, Taina Duhului, simbolul Duhului, întărire, desăvârşire, pecete, pecetea Domnului.

Instituirea dumnezeiască şi partea externă


Ca şi celelalte Taine, Sfântul Mir provine de la Mântuitorul, cu toate că în Evanghelii, în Faptele si Epistolele Apostolilor nu se arată direct instituirea ei de către Iisus Hristos, dar se arată indirect şi suficient aceasta. Profeţii VT prezic o nouă revărsare a Duhului (Iz 35,25; Ioil 2,28), iar Mântuitorul făgăduieşte Apostolilor că le va trimite Duhul Sfânt (In 14,16-17,26; 13-15; Mt 10,20; Lc 12,12; 24,49; FA 1,8), care s-a şi pogorât peste ei, la Cincizecime.

Apostolii împărtăşeau Duhul Sfânt celor botezaţi prin punerea mâinilor, practică înlocuită în curând cu ungerea cu Sfântul Mir. Învăţătura despre punerea mâinilor stă în Sfânta Scriptură alături de aceea despre Botez. Pe lângă punerea mâinilor se întrebuinţa, chiar din timpul Apostolilor şi ungerea cu Sfântul Mir, ceea ce reiese din 2 Co1,21-22 şi 1In 2,20,27: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre”; „Şi voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate... şi voi aveţi ungere pe care aţi luat-o de la El şi care rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat”. Punerea mâinilor după botez şi ungerea cu Sfântul Mir este aceeaşi Taină adeverită de faptul că Sfinţii Părinţi vechi arată ca temeiuri ale Tainei Mirului locurile din Faptele Apostolilor care vorbesc despre punerea mâinilor. Este aceeaşi lucrare mântuitoare în punerea mâinilor şi în ungerea cu Sfântul Mir. Acelaşi lucru rezultă şi din canoanele 7 şi 48 ale Sinodului din Laodiceea (366) şi din canonul 38 al celui din Elvira (306). Prin urmare, amândouă practicile – şi punerea mâinilor şi ungerea cu Sfântul Mir - sunt apostolice.

Originea dumnezeiască a Tainei o dovedesc şi numeroasele mărturii ale părinţilor şi scriitorilor bisericeşti. Teofil de Antiohia zice:” Noi de aceea ne şi numim creştini, pentru că am fost unşi cu dumnezeiescul Mir”. Tertulian zice:” După de am ieşit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfântă, după ritualul vechi, precum şi la preoţie se ungeau cu untdelemn din corn. Ungerea ni se face material, dar roadele sunt duhovniceşti, că suntem curăţiţi de păcate. Apoi vine punerea mâinilor cu care unindu-se binecuvântarea, se cheamă şi se coboară Sfântul Duh”. Sfântul Ciprian:” Cel botezat trebuie să fie şi uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu şi a dobândi harul lui Hristos”.

Precum Hristos a ieşit afară după Botez şi după pogorârea Sfântului Duh şi a învins pe diavolul, aşa şi voi, după botez şi după ungerea tainică fiind înarmaţi cu toate armele Sfântului Duh, vă împotriviţi puterii duşmane şi o învingeţi, zicând: Pot toate prin Hristos, care mă mântuieşte” (Sf. Chiril al Alexandriei).

Numai protestanţii si sectele lor nu recunosc ungerii cu Sfântul Mir caracterul de Taină. Părerea protestantă, este contrară Scripturii, Tradiţiei şi practicii Bisericii vechi.

Partea internă


Harul care se împărtăşeşte prin Taina Mirului este cel care face să crească şi să se întărească viaţa spirituală în cei botezaţi. Precum îndată după naşterea fizică este necesară o serie de factori fizici precum aerul, căldura, lumina, hrana etc, care să întreţină viaţa şi să o ajute în creştere şi dezvoltare, tot aşa şi în viaţa duhovnicească, cel renăscut prin Taina Botezului are nevoie de harul divin pentru menţinerea şi întărirea vieţii spirituale începătoare din el. Botezul naşte în Hristos, dând fiinţa sau existenţa în Hristos, el fiind uşa de intrare în viaţa spirituală a Bisericii.

Săvârşirea Tainei


Pentru săvârşirea Tainei Mirului se cere în primul rând Sfântul Mir, care ţine şi locul punerii mâinilor. Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin şi 35 de arome diferite, sfinţindu-se numai de către episcopi (după canonul 6 al Sinodului din Cartagina, 418 si pe temeiul Sf. Scripturi). Ceremonia sfinţirii se face în altar, în Joia Patimilor, după ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoţită de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizează bogăţia şi felurimea darurilor Sf. Duh, de care se împărtăşesc primitorii Tainei.

Practica ungerii organelor simţurilor şi a principalelor părţi ale trupului o au şi armenii, iacobiţii, nestorienii şi copţii, aceasta fiind o dovadă despre vechimea şi generalitatea acestei practici în Biserică. Romano-catolicii ungând cu Sf. Mir numai fruntea s-au abătut de la practica Bisericii ecumenice. Abatere de acelaşi fel este la romano-catolici şi înlocuirea cuvintelor: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin.”, cu formula: „Signo te signo crucis et confirmo te chrismate salutis, in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti”, după care urmează o uşoară lovire cu palma a celui miruit rostindu-se:” pax tecum”, aceasta însemnând că întărit fiind trebuie să rabde totul pentru Hristos.

Săvârşitorul Tainei Mirului este episcopul şi preotul, numai Sfinţirea Mirului fiind rezervată celui dintâi. Despre dreptul preotului de a săvârşi Taina Mirului avem numeroase dovezi vechi, însă niciun loc în care s-ar contesta acest drept: „Ce altceva, afară de hirotonie, face episcopul pe care să nu o facă şi preotul?” (Sf. Ieronim). Constituţiile Apostolice: „În privinţa Botezului, tu episcop şi tu preot, am zis mai înainte şi repetăm şi acum: mai întâi să ungi cu untdelemn, după aceea să botezi şi în urmă să pecetluieşti cu Sf. Mir.”

Temeiuri invocate de romano-catolici în sprijinul practicilor sunt:



  1. Faptul că diaconul Filip, botezând pe samarineni, nu i-a şi miruit, ci Apostoli au săvârşit taina mirului mai târziu.

  2. Din epistola a 73-a a Sf. Ciprian şi dintr-un comentariu la FA al Sf. Ioan Gură de Aur ar reieşi, zic unii, că Taina Mirului era săvârşită numai de episcopi

  3. Un text al lui Ieronim, în care se spune că episcopi mergeau din loc în loc, prin eparhiile lor, ca să săvârşească Taina Mirului pentru cei botezaţi de preoţi sau de diaconi, şi în care se adaugă că acesta se făcea „mai mult pentru cinstirea preoţiei decât pentru ca ar fi impus de lege, căci dacă Duhul Sfânt s-ar pogorî numai la rugăciunea episcopului, ar fi de plâns toţi aceia care, fiind botezaţi de preoţi şi de diaconi, în închisori şi în locuri îndepărtate, ar muri înainte de a fi vizitaţi de episcopi”.

Practica Bisericii noastre, de a împărtăşi Taina Mirului imediat după Botez, se întemeiază pe Sf. Scriptură şi se adevereşte prin Sf. Tradiţie.

Protestanţii nu recunosc ungerea cu Sf. Mir, numită la ei Confirmaţiune, decât ca simplă ceremonie cu caracter pedagogico-educativ. Ei îndeplinesc această jertfă la vârsta de 14 ani, după învăţarea catehismului şi după un examen în legătură cu acestea. De obicei, Confirmaţiunea se face în ziua întâi a Paştilor.


C) TTDE (184-185)


Mirungerea este Taina în care, prin ungerea cu Mir pe organele de simţ ale trupului şi prin invocarea darului Duhului Sfânt:” Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin.”, cel botezat este consfinţit în unirea sa cu Hristos, i se conferă darurile Duhului Sfânt, fiind consacrat pentru o slujire în Biserica văzută. Mărturisirea de credinţă ortodoxă (1642) face o analogie între venirea Duhului Sfânt asupra Apostolilor la Cincizecime şi conferirea darurilor Duhului celor botezaţi, prin Taina Mirungerii:” După cum, odinioară, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor în chip de foc şi a revărsat asupra lor darurile Sale, tot aşa şi acum, când preotul cu Sfântul Mir îl unge pe cel botezat, se revarsă asupra lui darurile Sfântului Duh”.

Nicolae Cabasila (Viaţa în Hristos, III, 1-7) găseşte un element comun între hirotonia preoţilor şi ungerea celor botezaţi, deoarece ambele se fac prin invocarea Duhului Sfânt şi prin punerea mâinilor:” Dumnezeiescul har...”, „Pecetea darului Duhului Sfânt”.

Taina se dă celor botezaţi prin afundare întreită în apă, în numele Sfintei Treimi, după făgăduinţa făcută chiar în VT (Ioil 3,1; F.A. 2,17). Potrivit principiului: fiecare Taină are efectul ei propriu, Mirungerea este Taina „comunicării Duhului Sfânt”. Dacă prin Botez creştinul participă la crucea, la moartea şi la învierea lui Hristos, prin Mirungere el participă la energiile Duhului Sfânt, primind pecetea (sphragis) sfinţeniei harului. Înnoit prin baia Botezului, credinciosul devine creştin prin ungere (I In. 2,20). Mirul este simbolul regenerării, dar şi al darurilor Sfântului Duh:” Iar Cel Care ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1,21-22).

Mirungerea este o condiţie de primire în Biserica Ortodoxă şi la Împărtăşania acesteia, pentru cei care au primit Botezul în sânul şi după ritualul altei Biserici creştine. Potrivit practicii Bisericii vechi, unele confesiuni creştine separă timpul Botezului de timpul Mirungerii sau sacramentul confirmării, pentru motive catehetice şi pedagogice (la o vârstă când copiii sunt conştienţi şi responsabili). În acest caz, Confirmarea este făcută de episcopul locului, ceea ce pune în relief foarte bine integrarea copilului în Biserica locală, reprezentată de episcop.

La 40 de zile după Botez, copilul, băiat sau fată, este adus de părinţi la Biserică pentru ritualul numit „îmbisericire”, care constă în introducerea copilului în altar şi închinarea lui în faţa Sfintei Mese. Cu aceasta el sau ea devine, în mod deplin, mădular nou al parohiei respective.


Yüklə 1,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin