James Joyce ulise

Nilul:

Copil, bărbat, efigie.147

La malurile Nilului îngenunche copilandrele marianice, leagănul între trestii; bărbat suplu în luptă; cu coarne de piatră m, cu barbă de piatră, cu inimă de piatră.

— Voi vă rugaţi la un idol numai al locului şi neştiut; templele noastre, maiestuoase şi tainice, slnt lăcaşurile lui Isis şi Osiris, ale lui Horus şi Ammon Ra. Ale'voastre sunt robia, spaima şi umilinţa; ale noastre tunetul şi mările. Israel este slab şi puţini sunt copiii săi; Egiptul este o armie şi înfricoşate sunt armele sale. Rătăcitori şi truditori cit e ziua de lungă vi se spune vouă; lumea tremură la auzul numelui nostru.

Un sughiţ mut stârnit de foame îi despică vorbirea, îşi ridică vocea mai presus, cu îndrăzneală.

— Insă, doamnelor şi domnilor, dacă Vinarul Moise ar ii ascultat şi acceptat această concepţie de viaţă, dacă şi-ar fi plecat capul şi încovoiat voia şi şi-ar fi aplecat spiritul în faţa acestei injoncţiuni orgolioase, atunci n-ar mai fi minat poporul său niciodată afară din casa robiei şi nici n-ar mai fi urmat stâlpul de nouri la lumina zilei. N-ar mai fi stat niciodată în faţa Celui Veşnic. în mijlocul fulgerelor pe vârful muntelui Sinai şi nici n-ar mai fi coborât apoi cu lumina inspiraţiei divine strălucindu-i pe chip şi purtând în braţele sale tablele legii, săpate în limba celor scoşi în afara legii.

Se opri şi-i privi, gustând tăcerea care se lăsase.

DE RÂU AUGUR – PENTRU EL.

J. J. OMolloy spuse, nu fără regret:

— Şi cu toate acestea, a murit fără să fi pătruns în Ţara Făgăduinţei.

— O-moarte-neaşteptată-în-clipa-aceea-deşi-printr-o-boală-îndelungată-adesea expectorată-înainte, spuse Le-nehan. Şi cu un mare viitor în urma sa.

Tropăitul de picioare desculţe se auzi precipitându-se prin hol şi ropotind în sus pe scară.

— Asta este oratorie, spuse profesorul, nelăsându-se contrazis.

S-a dus pe aripile vântului. Cetele strânse la Mulla-ghmast şi în Ţara regilor. Mile întregi de ascultări ale portualurilor. m Cuvintele tribunului mugite şi răspân-dite în cele patru vânturi. Un popor întreg găsind adăpost r în glasul său. Zgomote moarte. înscrieri akasice * a tot ce a fost vreodată în orişice loc oriunde. Iubiţi-1 şi lăudaţi-1 pe el; pe mine nu, de acum înainte. Am bani.

— Domnii mei, spuse Stephen. Ca următoare acţiune pe ordinea noastră de zi pot să sugerez ca lucrările camerei să se suspende?

— Mi-ai luat piuitul. Nu e cumva vreun compliment franţuzesc?i5i întrebă domnul O'Madden Burke. E ceasul, îmi pare, când urciorul cu vin, ca să vorbim metaforiceşte, este cum nu se poate mai plăcut în banul învechit.

— Că aşa să fie şi prin aceasta chiar este cu hotărâre hotărât. Toţi cei care sunt pentru, să spună da, anunţă Lenehan. Cei dimpotrivă, nu. Declar că moţiunea e aprobată. Către ce anume adăpost al băuturilor?… Votul pe care-1 arunc eu spune: Mooney!

Deschise drumul, povăţuind:

— Vom refuza cu severitate să ne împărtăşim din. apele de tărie, nu este aşa? Da, nu voi-vom. Cu nici un fel de preţ.

Domnul O'Madden Burke urmându-1 îndeaproape, spuse, fandând ca un adevărat aliat, cu umbrela sa:

— In gardă, Macduff!152

— Aşchia nu sare departe de ciot! strigă redactorul şef, bătându-1 pe umăr pe Stephen. Să mergem. Unde dracu-s cheile-alea?

Se căuta prin buzunare scoţând foile mototolite cu dactilograma.

— Botul şi copitele. Ştiu. Cu astea se-aranjează. Intră. Unde sunt? Da, e bine. împinse foile la loc în buzunar şi intră în birou.

SA TRAGEM NĂDEJDE.

J. J. O'Molloy, pe punctul să-1 urmeze, îi spuse încet lui Stephen:

— Trag nădejde c-ai s-apuci ziua când are să apară. Myles, un moment. Intră în birou închizând uşa după sine.

— Haide, Stephen, spuse profesorul. A fost frumos, nu-i aşa? Viziune profetică. Fuit Illium!153 Năruirea Troiei celei vântoase. împărăţiile lumii acesteia. Stăpâni-torii Mediteranei astăzi sunt simpli felahi.

Cel dintâi dintre vânzătorii de ziare coborî scările îndată după ei şi se năpusti în stradă strigând:

— Ediţie specială! cursele! Dublin.' Am multe, multe de învăţat. O luară spre stingă pe strada Abaţiei.

— Şi eu am o viziune, spuse Stephen.

— Da, spuse profesorul, schimbând ritmul mersuluî ca să intre în pas. Crawford vine el după noi.

Un alt vânzător de ziare ţâşni pe lingă ei ţipând din fugă:

— Ediţie specială! Cursele de cai!

SCUMPUL SORDIDUL DUBLIN.

Figuri din Dublin.

— Două vestale din Dublin, spuse Stephen, mai bătrî-ioare şi pioase, au trăit cincizeci şi trei de ară pe aleea Fumbally.

— Unde-i asta? întrebă profesorul.

— Mai încolo de Blackpitts.

Noapte umedă duhnind a aluat care să-ţi stârnească foamea. Pe lângă zid. Faţa lucind de seu pe sub şalul ei de lină. Inimi bătând frenetic. înscriere akasică. Mai repede, iubitule.

Mai departe acum. îndrăzneşte. Să fie viaţă,

— Vor să vadă priveliştile Dublinului din vârful coloanei lui Nelson. Economisesc trei şilingi şi zece pence într-o puşculiţă de tinichea roşie făcută dinir-o cutie de scrisori. Scutură de acolo monezile de trei pence şi una de şase pence şi le extrag pe cele de un penny cu lama cuţitului. Doi şilingi şi trei pence în monezi de argint şi un şiling şi şapte pence în monezi de aramă. îşi pun bonetele şi rochiile cele mai bune şi îşi iau şi umbrelele de teamă că ar putea începe să plouă.

— Fecioarele înţelepte, spuse profesorul MacHugh:

PE VIU

— Îşi cumpără de un şiling şi patru pence brânză şi patru pâinişoare de la restaurantul North City din strada Marlborough, de la domnişoara Kate Collins, proprietă-reasa. Cumpără douăzeci şi patru de prune coapte de la o fată la picioarele coloanei lui Nelson, ca să taie setea de la brânză. îi dau domnului de la intrare două băncuţe de câte trei penny şi încep să se legene încet în sus pe scara întortocheată, gâfâind încurajându-se una pe alta, speriate de întuneric, suflând greu, una întrebând-o pe cealaltă brânza e la tine, lăudându-l pe Domnul şi pe sfânta Fecioară, ameninţând că au să coboare, privind pe furiş prin ferestruicile de aerisire. Să dăm slavă Domnului. Nu şi-ar fi închipuit că era aşa înaltă.

Se numesc Anne Kearns şi Florence MacCabe. Anne Kearns suferă de lumbago şi se freacă cu apă de Lourdes dată de o doamnă care a obţinut o sticlă de la un călugăr Pasionist. Florence MacCabe îşi îngăduie un picior de porc şi o sticlă de bere de calitate la cină în fiecare sâmbătă.

— Antiteză, spuse profesorul dând din cap de două ori. Virgine vestale. Pot să mi le-nchipui. De ce-o fi întârziind prietentil nostru?

Se întoarse în direcţia din care veniseră.

Un grup răzleţ de mici vânzători de ziare se repezeau în jos pe scări, risipindu-se în toate direcţiile, ţipând şi cu ziarele albe fluturându-le în mâini. îndată după ei apăru pe trepte şi Myles Crawford, cu pălăria aureolân-du-i faţa stacojie, discutând cu J. J. O'MoUoy.

— Haideţi odată, strigă profesorul agitându-şi braţul.

REÎNTOARCEREA LUI BLOOM.

Porni iarăşi alături de Stephen.

— Da, spuse. Mi le închipui.

Domnul Bloom, gâfâind, prins într-un vârtej al micilor vânzători dezlănţuiţi în preajma birourilor de la Irish Catholic şi Dublin Penny Journal, strigă:

— Domnul Crawford! Un moment!

— Telegraph! Specială cu cursele!

— Ce este? spuse Myles Crawford, rămânând în urmă cu un pas.

Un băiat cu ziare îi ţipă în faţă domnului Bloom:

— Teribilă tragedie în Rathmines! Un copil prins în nişte foaie!

DISCUŢIE CU REDACTORUL ŞEF

— Tot cu reclama asta, spuse domnul Bloom împingân-du-se printre ei către trepte, pufăind şi scoţând din buzunar tăietura de ziar. Am vorbit chiar acum cu domnul Keyes. Zice că-şi reînnoieşte contractul pe două luni.' După aceea, mai vede. Dar că vrea un text care să atragă mai bine atenţia, şi în Telegraph, ediţia roză de sâmbătă. Şi-l vrea dacă nu e prea târziu i-am spus şi consilierului Nannetti s-o luăm din Kilkenny People. Eu am acces la colecţia lor în biblioteca naţională. Casa cheilor, ştiţi? Pe el îl cheamă Keyes. E-un joc de cuvinte pe numele lui. Dar mi-a promis, practic, că are să reînnoiască. Decât că vrea să-l mai umflam puţin. Ce să-i spun, domnule Crawford?

P.

— N. C.

— Spune-i că poate dacă vrea să mă pupe-n c… spuse Myles Crawford zvâcnindu-şi braţul în lături oa să dea emfază vorbelor. Spune-i-o direct de la sursă.

Cam nervos. Acuş-acuş face explozie. Se duc cu toţii să bea ceva. Braţ la braţ. Şi dincolo şapca de marinar a iui Lenehan care-şi caută un elefant. Le toarnă gogoşile lui obişnuite. De mirare că şi tânărul Dedalus are chef de joacă. Are şi nişte ghete mai de Doamne-ajută astăzi. Ultima dată când l-am văzut i se vedeau călcâiele. A umblat prin noroi pe undeva. Neglijent. Ce-o fi căutat în

Irishtown?

— Mde, spuse domnul Bloom reîntorcându-şi privirile spre celălalt, dacă obţin desenul cred că merită osteneala să-i facem şi un mic text. Ne dă reclama, oricum. Am să-i spun…

P.

— N. C. R. I.

— Să mă pupe-n c. rr meu regal irlandez, strigă tare' peste umăr Myles Crawford. Oricând, pofteşte, aşa să-i spui.

m în vreme ce domnul Bloom rămase, eumpănind chestiunea şi pe punctul să înceapă să surâdă, el păşi sacadat mai departe.

ÎNCERClND MAREA CU DEGETUL

— Nulla bonaiy*, Jack, spuse, ridicându-şi mâna la bărbie. Sunt până aici. Şi pe mine m-au încolţit din toate părţile. De abia săptămâna trecută căutam şi eu un tip să-mi gireze o poliţă. Nu te pot ajuta decât cu bunăvoinţă, îmi pare rău, Jack. Oricum mai încerc eu marea cu degetul, şi dacă o fi ceva, din toată inima şi cu mai mult încă.

J. J. O'Molloy făcu o faţă lungă mergându-i tăcut alături. îi ajunseră pe ceilalţi şi continuară toţi laolaltă.

— Şi după ce şi-au mâncat brânza cu pâine şi şi-au şters cele douăzeci de degete pe hârtia în care fusese împachetată brânza, se apropie acum de balustradă.

— Aici e ceva pentru tine, îi explică profesorullui Myles Crawford. Două bătrâne din Dublin în vârful coloanei lui Nelson.

CE MAI COLOANA! IATĂ CE DECLARĂ UNA DIN ELE LEGÂNÂNBU-SE

— E ceva nou, spuse Myles Crawford. E material bun aici. Ieşiseră la picnicul de la Dargle. Două bătrânele care ştiu să se descurce, ă?

— Însă le e frică acum că are să se prăbuşească toată coloana, continuă Stephen. Văd, de aici acoperişurile şi discut între ele cam unde ar fi diferite biserici: domul albastru de la Rathmines, de la Adam şi Eva, de la sfântul Laurence OToole. Dar tot privind aşa, ameţesc, şi atunci îşi trag în sus fustele…

ŞI FEMEILE ASTEA CARE CAM EXAGEREAZĂ

— Uşurel, spuse Myles Crawford, fără licenţe poetice. Suntem în arhidioceză aici.

— Şi se aşază pe jupoanele lor dedesubt, în dungi, mtându-se cu ochii mici în sus la statuia adulterinului cu o singură toartă.

— Adulterin cu o singură toartă! strigă profesorul. Asta îmi place. Am prins ideea. Văd ce vrei să spui.155

DOAMNELE DONEAZĂ DUBLINEZILOR PILULE RAPIDE LUATE DREPT AEROLIŢI VELOCITOŞI „

— Asta le cam strâmbă gâtul, spuse Stephen, şi sunt prea obosite acuma ca să se mai uite în sus sau în jos, sau să mai stea de vorbă între ele. Aşază punga cu prune între ele şi mănâncă prunele dinăuntru, una după alta, ştergân-du-ş'i cu batistele zeama de prune care li se scurge din guri şi scuipând încet sâmburii printre gratiile balustradei. Scoase un hohot brusc şi puternic de râs drept încheiere. Lenehan şi domnul O'Madden Burke auzindu-l se întoarseră, le făcură semn şi traversară în faţa lor spre Mooney.

— Gata? spuse Myles Crawford. Tot e bine că n-au făcut mai urât

SOFIST POCNIND PE MÂNDRA ELENA

DREPT IN PROBOSCIS. SPARTANII SCÂRŞNESC

DIN MOLARE. ITHACHEZII SUSŢIN CA PENNS

E DAMA BUNĂ

— Dumneata mă faci să mă gândesc la Antisthenes 137, spuse profesorul, un discipol al lui Gorgias, sofistul. S-a spus despre el că nimeni nu putea să-şi dea seama dacă e mai pornit împotriva altora sau chiar a lui însuşi. Era fiul unui nobil şi al unei sclave. Şi a scris o carte în care a smuls laurii frumuseţii de pe creştetul argivei Elena şi le-a dăruit Penelopei săraca.

Săraca Penelope. Penelope Rich. i58

Se pregăteau să traverseze strada O'Conneâl.

ALO, ALO CENTRALA!

În diferite puncte, pe cele opt linii, tramvaiele şi troleele lor nemişcate stăteau în drumul lor, îndreptate sau venind spre şi dinspre Rathmines, Rathfarnham, Blackrock, Kingstown şi Dalkey, Sandymount Green; Ringsend şi Turnul Sandymount, Donnybrook parcul Palmerston şi Rathmines de sus, toate nemişcate acum, surprinse în calmul unui scurt-circuit. Birje, trăsuri, camioane de mărfuri, furgonete poştale, trăsuri particulare, camioane cu platforme deschise cu lăzi huruitoare de sticle cu apă minerală, huruiau, alunecau, trase de cai, grăbite.

CE – ŞI DE ASEMENEA – UNDE?

— Dar ce titlu vrei să-i dai? întrebă Myles Craw-ford. De unde aveau prunele?

PEDAGOGUL AFIRMA: SUNA A VIRGILIU

— Spune-i, stai niţel, spuse profesorul deschizându-şi buzele prelungi ca să reflectze mai bine. Spune-i să vedem. Spune-i: deus nobis haec otia fecit. lo9

— Nu, spuse Stephen. Eu i-am spus O privelişte de pe Pisgah a Palestinei sau Parabola Prunelor.

— Înţeleg, spuse profesorul. Râse. abundent.

— Înţeleg, spuse iarăşi cu o plăcere nouă. Moise şi Ţara Făgăduinţei. Noi i-am dat ideea asta, adăugă pentru J. J. O'Molloy.

HORATIO E ÎN CENTRUL ATENŢIEI GENERALE ÎN ACEASTA FRUMOASA ZI DE IUNIE

J. J. O'Molloy aruncă înspre statuie o privire piezişă şi obosită şi păstră tăcere.

— Înţeleg, spuse profesorul.

Se opri pe insula de trotuar a lui sir John Gray 16° şi privi iscoditor în sus la Nelson prin reţeaua surâsului său crispat.

DEGETELE SCURTATE SE VĂDESC PREA GÂDILOASE

PENTRU BĂTRÂNELE NEBUNATECE, ANNE TITUBEAZA

FLO TRIŞEAZĂ – DAR CINE POATE SA LE CONDAMNE?

— Adulterinul cu o singură toartă spuse posomorit. Asta mă gâdilă oarecum, trebuie să recunosc.

— Le-a gâdilat şi pe bătrânele, spuse Myles Crawford, dacă ar fi să cunoaştem şi noi adevărul adevărat al Bunului Dumnezeu.

Bomboane cu ananas, geleuri de lămâie, caramele moi. O vânzătoare lipicioasă toată de zahăr, împingând cu lopăţica bomboane cu cremă pentru un profesor de la şcoala fraţilor creştini. Vreo festivitate şcolară. Are să-i doară burta. Cofetărie şi patiserie, furnizor al curţii regale. Dumnezeu. Să-l. Apere. Stă pe tronul lui, şi suge la bomboane roşii până le face albe. mi

Un tânăr sumbru, membru al Y. M. C. A., pândind prin aburii calzi şi dulci dinspre cofetăria lui Graham Lemon, depuse un fluturaş de hârtie într-una din mâinile domnului Bloom.

Câteva cuvinte de la inimă la inimă.

Bloo… Eu? Nu.

Blood Sângele Mielului.

Paşii înceţi îl purtau spre chei, citind. Eşti mântuit? Toţi sunt spălaţi în sângele mielului. Dumnezu vrea jertfe de sânge. Naştere, himeneu, martiriu, război, piatra fundamentală a unei clădiri, sacrificiul, rinichi drept jertfă arsă pe foc, altare ale druizilor. Vine sfântul Ilie. Vine doctor Alexander Dowie, restauratorul bisericii Sionului.

Soseşte! Soseşte! Soseşte! Tuturor bun venit din inimă!

Rentabilă treabă. Anul trecut au fost Torry şi Alexander. 163 Poligamie. Nevastă-sa are să-i pună piciorul în prag. Unde-am văzut eu reclama aia pentru nu ştiu ce firmă din Birmingham care face crucifixe luminoase? Mântuitorul Nostru. Te trezeşti la miezul nopţii şi-l vezi r acolo spânzurat pe perete. Cam ca ideea cu stafia lui Pepper. însuşi Ne Renaşte Iarăşi.

Cu fosfor cred că-l fac. Dacă laşi afară o bucată de cod, de exemplu. Atunci vezi ca un argint albăstrui deasupra. în noaptea când am coborât în cămară, lângă bucătărie. Nu-mi plac mirosurile alea de acolo dinăuntru care de abia aşteaptă să dea buzna afară când deschizi uşa. Ce mă trimisese ea atunci să-i aduc? Struguri de Malaga. O făceau să-şi aducă aminte de Spania. înainte de a se fi născut Rudy. Fosforescenţa, verde-albăstrui. Foarte bun pentru creier.

De la casa din colţ, a monumentului, la Butler, putea să vadă toată Promenada Burlacilor. Fata lui Dedalus tot acolo e, în faţa sălii de licitaţie de la Dillon. Trebuie ea-şi vând nişte mobilă veche. Are ochii lui taică-său. Stă acolo şi-l aşteaptă. Totdeauna se destramă casa clnd s-a dus mama. Cincisprezece copii a avut. Câte unu-n fiecare an, aproape. Asta e în teologia lor, altfel preotul nu vrea să-i acorde sărmanei femei confesiunea, absoluţiunea. Creşteţi şi vă înmulţiţi. Ai mai auzit aşa ceva? Ăştia te dau afară din casă, îţi mănâncă şi carnea de pe tine. Ei n-au familie de ţinut, cred şi eu. Trăiesc din ce-i mai bun. Numai lapte şi carne la popi acasă. Aş vrea să-i văd şi pe ei ţinând postul negru de Yom Kippur. La ei, uscăţeleic sunt cu cruce. O mâncare bună o colaţiune, de frică să nu-i vină rău de foame pe treptele altarului. O bucătăreasă de-a unuia ca ăştia, ce-ai mai afla de la ea. Da' nu poţi să scoţi niciodată nimic de la ea. Ca şi cum te-ai apuca să storci bani de la vreunul din ei. Ăştia duc trai bun. N-au musafiri. Totul pentru ei în primul rând. îşi păzeşte şi apa de băut. Când te duci la el să-ţi aduci cu tine pâinea şi untul tău. Sfinţia sa. Pe tăcute totul.

Doamne Dumnezeule, dar fetiţa asta umblă-n zdrenţe; Şi pare şi nemâncată. Cartofi cu margarina, margarina cu cartofi, tlite unde ajungi. Plăcinta-i făcută s-o mănânci. Altfel îţi slăbeşte organismul.

Când păşi pe podul O'Connell un nouraş rotund de fum se ridică dinspre parapet. Şalupa de la fabrica de bere cu marfa de export. Anglia. Am auzit că aerul de mare o acreşte. Ar fi interesant să-mi iau într-o zi un permis până îa Hancock să văd şi eu fabriea de bere. E-o adevărată lume. Butoaie de bere, ceva minunat. Intră acolo şi şobolanii Beau la bere de se umflă ca nişte câini înecaţi. Beţi morţi de bere. Beau şi varsă pe de lături, ca tot creştinii}, ca s-o ia iar de la capăt. înebipuie-ţi, sa bei aşa ceva. Şobolani în bere, dându-se de-a toboganu-n bere. Ei, dac-am şti noi tot ce se-ntâmplă pe-acolo.

Coborându-şi privirea îi văzu fluturând puternici din aripi, rotindu-se printre zidurile sărăcăcioase, cenuşii ale cheiului, pescăruşii. Vreme rea în larg. Dacă m-aş arunca de-adci. Băiatul lui Reuben J. şi-o fi umflat burta de tot cu zoaiele astea de canal. Cam de un şiling şi opt pence mai mult decât i-ar fi trebuit. Hhhhhm. Ieşirile alea ale lui, aşa deodată. Dar ştie să povestească.

Se roteau mai jos acum. Caută hrană. Stai niţel.

Aruncă printre ei o hârtie strânsă ghemotoc. Uite profetul Ilie cu treizeci şi două de picioare pe secundă, cum vine. Nu-s ei aşa proşti. Ghemotocul săltă neluat în seamă în voia curentului, pluti pe sub picioarele podului. Nu se lasă ei duşi de nas. Dar în ziua când am aruncat prăjitura aia veche de la Erin's King, au ciugulit după ea, vreo cincisprezece metri pe firul apei în jos. Ştiu & descurce. Se roteau bătând tare din aripi.

Înfometaţii, lihniţii pescăruşi Plutesc peste apele triste acuş.

Aşa scriu poeţii, să sune-n coadă. Dar dacă stai să te gândeşti, la Shakespeare nu sunt rime: vers alb. Curge limba, adică. Şi gândtirile. Solemn.

Humlet, eu sunt duhul tatălui tău

Şi-s osândit o vreme să colind pământul.

— Două mere un penny! Două mere un penny!

Privirea îi alunecă peste merele lucioase strânse pe tejgheaua ei. La vremea asta a anului, trebuie să fie australiene. Coaja lustruită: le dă luciu cu o cârpă sau o batistă.

Stai niţel. Păsările astea săracele.

Se opri iarăşi, cumpără de la bătrâna cu mere două prăjiturele de un penny şi fărâmiţă aluatul întărit aruncân-du-l apoi în jos, pe Liffey. îi vezi? Pescăruşii planară tăcuţi, doi, pe urmă cu toţii, din înălţimile lor, ciugulindu-şi prada. S-a dus. Ultima fărâmiţă.

Simţindu-le lăcomia şi îndemânarea îşi scutură palmele să desprindă firimiturile prăfoase. Nu se aşteptau la asta. O adevărată mană. Trebuie să trăiască doar din peşte, toate păsările astea de mare, pescăruşi, raţe de mare. Sunt lebede dinspre Anna Liffey care mai coboară uneori şi-aici să-şi cureţe penele. Fiecare cu obiceiul ei. Mă întreb ce gust o fi având carnea de lebădă. Robinson Crusoe cu ele s-a hrănit.

Se roteau mereu, bătând acum mai slab din aripi. Nu le mai arunc nimic. Un penny le-ajunge. Şi mi-au şi mulţumit mai mult de-o grămadă. Nici măcar un ţipăt. Şi mai propagă şi boala botului şi a copitelor. Dacă, de pildă, îndopi un curcan, să zicem, cu castane, prinde gust de castane. Dacă mănânci porc ajungi să semeni cu un porc. Şi atunci de ce peştii de apă sărată nu sunt săraţi. Cum se face?

Ochii lui căutau un răspuns dinspre râu şi se opriră pe o şalupă cu vâsle legănându-se în ancoră pe valurile mici lenşe şi uleioase şi cu carena acoperită cu afişe.

Kino

11 şilingi

Pantaloni

Bună ideea asta. Mă întreb dacă plăteşte chirie companiei, în fond, cum poţi să fii proprietarul unei ape? Curge mereu, după curent, nu e niciodată aceeaşi, pe care în şuvoiul lunecător al vieţii noi o scriem. Pentru că viaţa e un şuvoi curgător. Toate locurile sunt bune pentru reclamă. Şarlatanul ăla de doctor pentru sfrinţie şi le lipea prin closetele publice. Acum nu i le mai văd. Strict confidenţial. Dr. Hy Franks. Nu-l costa nici un sfanţ, ca şi pe Maginni, profesorul de dans care era el însuşi o reclamă. Avea oameni să le lipească sau şi le lipea el singur pe furiş când intra să se descheie la pantaloni. Tip suspect. îşi găsise şi locul unde să şi le pună. AFIŞAJUL OPRIT. ASFRINTIJUL OPRIT. Pentru câte un tip pe care-l arbe buba.

Dacă şi el… O! Ce-ar fi?

Nu… Nu.

Nu, nu. Nu cred. N-ar avea curaj, sigur?

Nu. Nu.

Domnul Bloom mergea mai departe ridicându-şi ochii îngânduraţi. Să nu mă mai gândesc la asta. E trecut de unu. Bila ceasului de la căpitănia portului a căzut. Ora Dunsink. Fascinantă cărticica aceea a lui Sir Robert Ball. Paralaxă. N-am înţeles niciodată exact. Uite-un preot. Aş putea să-l întreb pe el. Pare să fie din greacă: Paralelă, paralaxă. Mă tu-n pisoză, cum îi zicea ea până i-am spus eu despre transmigraţia sufletelor. E, prostii.

Domnul Bloom surâse e, prostii, către două din ferestrele căpităniei portului. La urma urmelor, ea are dreptate. Vorbe mari pentru nişte lucruri obişnuite numai ca să le audă sunând frumos. Spirituală chiar nu poţi să zici că e. Poate să l'ie şi brutală de-a dreptul. Ţi-o trânteşte de la obraz. Şi totuşi, nu ştiu. Spunea de pildă că Ben Dollard are o voce de bas baril tonă. Are picioare ca nişte butoaie şi ai fi zis că-l auzi ca dintr-un butoi de-o tonă? Asta nu-i spiritual? Ăilalţi îi ziceau Big Ben. Nu e deloc aşa de nostim ca voce de-o tonă. Are o poi'tă de mâncare de albatros. îţi mănâncă singur un bou. Şi cum înghiţea la bere ca un căpcăun. Butoi de bere Bass. Vezi? E cu schepsis.

O procesiune de bărbaţi îmbrăcaţi în alb înaintau încet spre el pe partea carosabilă a străzii, cu pancarte împodobite cu panglici roşii. Solduri. Ca preotul de-azi dimineaţă: am păcătuit, am pătimit. Citi literele stacojii de pe cele cinci pălării înalte, albe: H. E. L. Y. S. Sunt de la magazinele lui Wisdom Hely. Y, rămas mai la urmă, scoase o bucată de pâine de după pancarta lui, şi-o vârî în gură şi începu s-o mestece mergând mai departe Hrana noastră de bază. Trei şilingi pe zi, tot bătându-şi picioarele prin rigolă, stradă după stradă. Cât să-şi ţină pielea şi osul, pâine şi fiertură. Nu sunt oamenii lui Boyl, nu: de-ai lui M'Glade. Nici ăsta nu prea face cine ştie ce afaceri cu reclame din astea. I-am sugerat odată să facă un fel de caretă transparentă, cu două fete mai drăguţe înăuntru, să stea acolo să scrie, scrisori, caiete, plicuri, cu cerneală. Pariez că aşa ceva ar fi prins. Nişte fete frumoase care stau să scrie îţi atrag numaidecât atenţia. Toată lumea moare să ştie ce anume scriu ele acolo. Dacă te-opreşti pe stradă şi te prefaci că te uiţi la ceva, pe loc se strâng, douăzeci în jurul tău. Vor să profite şi ei. Şi femeile. Curiozitatea. Stâlpul de sare. N-a acceptat bineînţeles, pentru că nu i-a venit lui primul ideea. Sau sticluţa cu cerneală pe care i-am propus-o tot eu. cu o pată falsă din lioid negru. Ideile lui de reclame, ce să-ţi spun, cum a fost aia cu conservele pusă sub anunţurile mortuare, secţia carne congelată. Nu-i nevoie să le lingi. Ce anume? Plicurile noastre. Salut, Jones, un-te duci? N-am timp, Hobinson, mă grăbesc să cumpăr singura gumă de încredere pentru şters petele de cerneală, Kansell, de viazare prin magazinele Helly, strada Doamnei 85. Bine c-am scăpat din banda aia. Ce mă mai munceam să Li casez bani de la mănăstirile alea. Mânăstirea Tranquiila. Era o maică drăguţă acolo, era chiar dulce de tot. Coafa şi vălul îi veneau tocmai bine pe căpşorul ei aşa micuţ. Sora? Sora? Sunt sigur că fusese dezamăgită în dragoste, după ochii ei. Foarte greu să te târguieşti cu o femeie din aa. Am tulburat-o de la rugăciunile ei în dimineaţa aceea. Dar îi părea bine că mai vede şi ea ceva din lumea de afară. E ziua noastră mare, mi-a spus. -Sărbătoarea Maicii Domnului a Muntelui Cârmei. Un nume dulce şi el: caramelă. A înţeles, cred că a înţeles după felul în care. Dacă s-ar fi măritat, s-ar fi schimbat cu totul. In fond, poate chiar o duceau greu cu banii. Cu toate astea. gătesc numai cu unt de calitatea întâia. Lor să nu le dai untură. Mi se-ntoarce stomacul pe dos când văd cum picură untura. Lor le place untul şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Când îl gusta Molly, şi-şi ridica voaleta. Sora cum? Pat Claffey, fiica amanetorului. Se zice că o călugăriţă ar fi inventat sârma ghimpată.