Manual biblic
Yüklə 4,02 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Textul Vechiului Testament
- Sincdriul
- Fariseii
- Pregătirea pentru venirea lui Cristos
- Capitolul 1:1-17. Genealogia lui Isus
- Capitolul 1:18-25. Naşterea lui Isus
- O privire de ansamblu comparativă asupra celor patru evanghelii
Septuaginta A fost o traducere a Vechiului Testament ebraic în limba greacă. S-a efectuat la Alexandria unde se aflau mulţi evrei de limbă greacă. Tradiţia spune că la rugămintea lui Ptolomeu Philadelphus (285-247 Î.Cr.) 70 de evrei, lingvişti pricepuţi, au fost trimişi de la Ierusalim la Egipt. Pentateuhul a fost tradus primul. Mai târziu au fost adăugate la traducere restul cărţilor au fost adăugate Vechiului Testament. S-a numit Septuaginta după cei 70 de traducători despre care se spune că ar fi început-o. Greaca era limba universală pe vremea aceea. Versiunea aceasta era folosită în timpul lui Cristos. Noul Testament a fost scris în greacă. Multe din citatele sale ale unor texte din Vechiul Testa- ment sunt din versiunea Septuaginta. Textul Vechiului Testament Se crede despre cărţile Vechiului Testament că iniţial au fost scrise pe piei şi copiate de mână. Limba ebraică era formată din litere pătrate de la stânga la dreapta, cu puncte şi semne mici ataşate vocalelor (sistemul vocalelor nu s-a introdus decât în secolul VI d.Cr.). Deşi au fost copiate cu cea mai mare grijă, se puteau da uşor naştere unor redări diferite. Până la captivitate, exemplarele originale erau păstrate în Templu. După aceea s-au făcut multe copii prin sinagogi. Se pare că în unele cazuri notele marginale făcute de copişti au fost mai târziu încorporate în cadrul textului propriu-zis. Astfel, actualmente, în urma lucrării de comparare a diferitelor manuscrise, s-a ajuns la un text recunoscut ebraic, cunoscut sub numele de Textul Masoretic. Limba aramaică O colecţie de diferite tradiţii ebraice şi explicaţii orale ale Vechiului 410
Au fost traduceri ale cărţilor Vechiului Testament ebraic în aramaică, traduceri orale, parafrazări şi interpretări puse ulterior în formă scrisă. Ele au devenit necesare pe măsură ce limba aramaică a câştigat teren în Palestina. Talmudul O colecţie de diferite tradiţii ebraice şi explicaţii orale ale Vechiului Testament care au fost puse în formă scrisă în secolul II d.Cr.. cu un comentariu adăugat ulterior. Marea sinagogă Era numele consiliului compus din 120 de membrii care se spune
Conducerea oficială a poporului evreu, în zilele lui Cristos. Se crede că ar fi luat fiinţă în secolul III Î.Cr. Se compunea din 70 de preoţi, cei mai mulţi fiind preoţi sau nobili saduchei, unii farisei, cărturari (scribi) şi bătrânii (capii de familie sau de seminţie). Peste ei prezida Marele Preot. Sinagogile Sinagogile s-au născut în zilele robiei. Templul fiind distrus, iar naţiunea împrăştiată, s-a simţit nevoia unor lăcaşuri pentru învăţătură şi închinare, în toate localităţile unde se aflau evrei. După întoarcerea lor din robie, sinagogile au continuat a funcţiona atât în patria lor, cât şi în centrele evreieşti din alte ţări. Toate orşele mai mari aveau cel puţin o sinagogă. La Ierusalim deşi se afla acolo un templu, existau în acelaşi timp multe sinagogi. Peste ele prezida un comitet al bătrânilor sau conducătorilor. Adunările primilor creştini au fost alcătuite după modelul sinagogilor, în multe privinţe. Diaspora Este numele evreilor care locuiesc în afara graniţelor Palestinei. Foarte mulţi dintre ei au ales să rămână în ţările unde fuseseră duşi robi. în perioada inter-testamentală, evreii din afara Palestinei au ajuns să fie mai numeroşi decât cei din Palestina. Ei s-au constituit în colonii ÎNTRE TESTAMENTE 411 puternice, în mai toate ţările şi oraşele principale ale lumii civilizate: Babilon, Asiria, Siria, Fenicia, Asia Mică, Grecia, Egipt, Africa de Nord şi Roma. Cele trei diviziuni mari ale diasporei au fost: Babilon, Siria şi Egiptul. Apoi existau populaţii puternice de evrei în Damasc si Antiohia. Astfel, în providenţa lui Dumnezeu, robiile evreilor s-au dovedit până la urmă spre folosul naţiunilor printre care au fost împrăştiaţi evreii, aceştia având influenţă asupra gândirii popoarelor respective, şi fiind la rândul lor influenţaţi de gândirea aceastora. Fariseii Această sectă a fariseilor se crede că ar fi fost înfiinţată în secolul III î. Cr., în zilele dinaitea războaielor macabee, când sub dominaţia greacă şi efortul grecilor de a eleniza evreii, a existat printre evrei o puternică tendinţă de a accepta cultura greacă împreună cu obiceiurile ei păgâne. Ascensiunea fariseilor a fost o reacţie şi un protest împotriva acestei tendinţe a concetăţenilor lor. Ţinta lor a fost aceea de a păstra integritatea naţională şi conformismul la legea mozaică. Mai târziu, ei au devenit nişte ipocriţi, care îşi închipuiau că "au o neprihănire a lor". (Vezi la Matei 23) Saducheii Saducheii erau o sectă despre care se crede că ar fi fost înfiinţată cam în acelaşi timp cu fariseii. Fiind călăuziţi de consideraţii seculare, ei au fost în favoarea adoptării obiceiurilor greceşti. Nu au luat parte la lupta pentru libertate a macabeilor. Erau de asemenea o gupare de preoţi dar deşi făceau parte din conducerea oficială religioasă a naţiunii, erau în realitate nişte oameni lipsiţi de orice religiozitate. Nu erau numeroşi, dai- bogaţi şi cu influenţă. într-o mare măsură, ei deţineau controlul asupra Sinedriului, deşi erau raţionalişti şi lumeşti în gândirea lor. Cărturarii (scribii) Cărturarii erau copiştii Scripturii. A fost o grupare a cărei origine trebuie căutată în trecutul îndepărtat. Ei erau aceia care aveau datoria să interpreteze şi să copieze Scripturile. Datorită foarte minuţioasei lor familiarizări cu Legea, majoritatea erau numiţi avocaţi şi erau consideraţi de lume drept persoane foarte importante, cu autoritate în chestiuni de drept. Deciziile cărturarilor de seamă au devenit legea orală sau "tradiţia". Cărturarii erau foarte numeroşi în perioada macabee şi au dobândit o foarte mare influenţă în rândurile oamenilor simpli. Era o vocaţie de mare importanţă în zilele când încă nu există tipar. Pregătirea pentru venirea lui Cristos vechiul Testament este istoria legăturilor lui Dumnezeu cu naţiunea 412 ebraică în scopul de a-L aduce pe lume pe Mesia, pentru totate popoarele. Vechiul Testament este un fel de imn triumfal al venirii lui Mesia. Pornind cu note joase şi oarecum împrăştiate, el se lansează cu trecerea timpului, într-un crescendo tot mai mare, ca până la urmă să vestească cu glas tare, în sunet de trâmbiţă, sosirea Regelui. în acest timp, Dumnezeu, în providenţa Sa, pregătea naţiunile pentru venirea lui Cristos. Grecia a unificat civilizaţiile Asiei, Europei şi Africii, stabilind o singură limbă universală: greaca. Roma a făcut din lumea întreagă un singur imperiu iar drumurile romane au făcut posibil accesul spre toate colţurile acestei lumi. Dispersia evreilor printre naţiuni a pregătit drumul pentru venirea Evangheliei lui Cristos în sinagogile şi Scripturile lor. MATEI
Isus Mesia Accentul deosebit pe care îl pune Matei este asupra faptului că Isus este Mesia, Cel despre care vorbiseră profeţii Vechiului Testa- ment. El citează de nenumărate ori din Vechiul Testament. Se pare că Matei i-a avut în vedere în mod deosebit pe cititorii evrei atunci când a scris evanghelia care-i poartă numele. Folosirea frecventă a expresiei "împărăţia Cerurilor" a făcut ca această evanghelie să fie numită "Evanghelia împărăţiei". în linii mari, evanghelia aceasta prezintă faptele în ordinea lor cronologică, materialul ei fiind grupat pe mai multe subiecte. în ea sunt redate discursurile lui Isus în întregime, în special Predica de pe Munte, apoi cele referitoare la venirea Lui şi la sfârşitul lumii. Matei Această evanghelie nu pomeneşte pe autorul ei. Totuşi, de la părinţii primei biserici, începând cu Papias, unul din discipolii lui Ioan, şi continuând cu ceilalţi, ea a fost acceptată mereu ca fiind scrisă de Matei. Nu cunoaştem aproape nimic despre Matei, numit şi Levi. El este menţionatîn cele patru liste ale ucenicilor Domnului Isus: (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Fapte 1:13). Singurul fapt care se aminteşte este propria sa chemare de a-L urma pe Isus (Matei 9:9-13; Marcu 2:14-17; Luca 5:27-32). Singurul lucru pe care Matei îl are de spus despre el este că a fost un vameş. Vameşii erau strângătorii impozitelor romane, de obicei oameni care storceau bani de la alţii şi erau dispreţuiţi de popor. Luca ne spune că Matei a dat un ospăţ mare pentru Isus şi i-a părăsit pe toţi ceilalţi prieteni numai ca să-L urmeze pe Isus; Matei însă nu-şi acordă meritul pentru această faptă. El se pierde pe sine din vedere cu totul în adorarea pe care i-o acordă Stăpânului său. Noi îl iubim pentru smerenia şi modestia sa. Şi ne minunăm de harul lui Dumnezeu de a 1 ales un astfel de om ca să fie martorul cărţii care s-a numit prin excelenţă "cea mai citită carte din toată lumea", prima carte a Noului 1 estament. Tradiţia spune că Matei a predicat în Palestina vreo câţiva ani i a făcut călătorii în ţări străine; că a scris evanghelia sa mai întâi .lmba ebraică şi după câţiva ani, prin anul 60 al erei creştine, a s ° nouă versiune, mai detaliată, de data aceasta în limba greacă. Aerviciu imens a adus el omenirii prin aceastăcarte! eseria sa de vameş 1-a obişnuit cu ţinerea evidenţelor. El a fost 413
414 un tovarăş personal al lui Isus, în cea mai mare parte a lucrării de propovăduire a lui Isus în rândurile oamenilor. Ipoteza foarte susţinută astăzi dar lipsită de orice temei potrivit căreia Matei ar fi copiat de la Marcu este absurdă. Nici nu se ştie prea bine dacă Marcu L-a cunoscut măcar pe Isus. De ce să fi copiat Matei de la unul care nu a fost martor ocular al unor lucruri pe care, el în schimb, le-a văzut cu ochii lui şi le-a auzit de atâtea ori? Cele patru evanghelii Cele patru evanghelii sunt, după toate probabilităţile, cele mai importante cărţi din Biblie; mai importante decât toate celelalte cărţi ale Bibliei la un loc; mai importante decât toate celelalte cărţi din lume adunate la un loc; căci ne-am putea lipsi de orice altceva, odată ce avem cunoştinţa lui Cristos. Cărţile Bibliei care o preced sunt anticipatorii, iar cele care o urmează sunt explicative pentru Eroul Celor Patru Evanghelii. De ce patru? Au fost de la bun început mai mult de patru (Luca 1:1). Era o perioadă de mare activitate literară, epoca lui Cezar, Cicero, Sallust, Virgiliu, Horaţiu, Seneca, Liviu, Tacit, Plutarh şi Pliniu. în cadrul unei singure generaţii, istoria lui Isus s-a răspândit extraordinar de mult şi a cuprins toată lumea cunoscută de atunci, făcând urmaşi devotaţi pretutindeni. Cum era şi firesc, s-a ivit nevoia unor naraţiuni scrise ale vieţii Sale. Credem că Dumnezeu însuşi a avut un rol în pregătirea şi păstra- rea acestor patru evanghelii, ele cuprinzând tot ce a dorit El să ne facă cunoscut despre Cristos. în Vechiul Testament există unele istorisiri care se referă de două ori la acelaşi subiect. Dar numai aici, în Noul Testament, găsim patru din cărţile Bibliei referindu-se la Una şi Aceeaşi Persoană. Negreşit, aceasta trebuie să însemne că această Persoană are o importanţă imensă pentru omenire. Autorii Matei a fost un vameş. Luca, doctor, Ioan, pescar. Nu se spune ce a fost Marcu. Matei şi Ioan erau nedespărţiţi de Isus. Marcu fusese în compania lui Petru. Evanghelia lui conţine ceea ce a auzit el de la Petru când acesta i-a istorisit de atâtea ori evenimentele la care a asistat. Luca a fost tovarăş de lucru a lui Pavel. Evanghelia lui conţine ceea ce l-a auzit pe Pavel predicând de la un capăt la altul al imperiului roman, fapte verificate de propriile sale cercetări. Toţi istorisesc aceeaşi povestire. Au călătorit mult cu toţii, în lungul şi-n latul pământului- Adesea au mers împreună. Ioan şi Petru au fost colaboratori apropiaţi- Marcu a fost asociat a lui Petru şi al lui Pavel. Luca şi Marcu au stat împreună la Roma între anii 61 şi 63 d.Cr. (Coloseni 4:10, 14). MATEI
415 Se poate ca ei să fi scris mai multe exemplare ale aceloraşi evanghelii, pentru diferite biserici sau persoane individuale. S-ar putea ca toţi apostolii şi cei care i-au ajutat să fi aşternut în scris ceea ce s- a spus despre Isus pentru bisericile pe care le înfiinţaseră sau le vizitaseră. Multe au fost scrierile care au pierit, în special în timpul persecuţiilor imperiale ale primelor secole, dar scrierile Noului Tes- tament au fost păstrate de Dumnezeu, care în providenţa Sa a avut grijă de acestea astfel încât prin ele să transmită Cuvântul Său tuturor generaţiilor viitoare. (Vezi şi la Marcu 1, Luca 1, Ioan 1.) Capitolul 1:1-17. Genealogia lui Isus E dată şi la Luca 3:23-38. Venirea lui Cristos pe pământ se anticipase de la început. în primele zile ale istoriei omenirii, Dumnezeu alesese o spiţă a unei singure familii, anume aceea a lui Avraam, ca să fie familia prin care să-şi facă intrarea în lume Fiul Său. Poporul evreu a fost înfiinţat şi crescut de Dumnezeu de-a lungul veacurilor pentru a spijini această spiţă de descendenţă familială. Genealogia, aşa cum este dată de Matei, e în formă prescurtată. Unele nume sunt omise. Dar asta nu infirmă cu nimic linia descendenţei. 42 de generaţii, 3 grupe de câte 14, parcurg 200 de ani:primul grup de 100 de ani, al doilea de 400 de ani iar al treilea, 600 de ani. Al treilea grup aminteşte doar 13 generaţii, a paisprezecea fiind rezervată în mod evident Măriei. Genealogia dată de Luca e oarecum diferită. Matei se întoarce la Avraam; Luca până la Adam. Unul coboară, folosind termenul "a născut", altul urcă, folosindu-1 pe celălalt:"a fost fiul lui". De la Da vid sunt linii separate, care se ating la Şealtiel şi Zorobabel. Părerea unanimă este că Matei redă spiţa lui Iosif, arătându-L pe Isus ca moştenitor legal al promisiunilor date lui Avraam şi lui David, iar Luca spiţa Manei, arătând descendenţa de sânge a lui Isus, "Fiul lui David după trup" (Romani 1:3). Genealogia Măriei, în acord cu uzanţa ebraică, a fost în numele soţului ei. Iosif a fost ginerele lui Heli, Iacov a fost tatăl lui Iosif. (Matei 1:16). Aceste genealogii, date mai pe larg la I Cronici 1-9, formează coloana vertebrală a analelor Vechiului Testament. Păzite cu grijă e-a lungul multor secole de vicisitudinile vremii, ele conţin o "spiţă e familie, prin care Făgăduinţa a fost transmisă de-a lungul a patru nui de ani - un fapt nemaiîntâlnit în toată istoria!" ° comParaţie a celor patru evanghelii Cele patru evanghelii istorisesc în mare aceleaşi lucruri, dar cu urnite diferenţe. Numai Matei şi Luca vorbesc despre naşterea şi 416
copilăria lui Isus. Matei şi Marcu zăbovesc mai mult asupra lucrării Sale galileene. Luca se ocupă mai mult de lucrarea din Pereea. Ioan de cea din Iudeea. Ioan omite cea mai mare parte din lucrarea galileană, consenmând în schimb vizitele Domnului Isus la Ierusalim pe care ceilalţi evanghelişti le omit. Ceilalţi mai omit lucrarea Domnului din Iudeea, cu excepţia ultimei săptămâni, pe care toţi o redau destul de complet. Ultima săptămână ocupă o treime din Matei, cam o treime din Marcu, o pătrime din Luca şi jumătate din Ioan. Ioan acordă 7 capitole, deci cam o treime din cartea sa, zilei răstignirii, de la apus la apus. Matei are 28 de capitole, Marcu 16. Luca 24, Ioan 21. Luca are numărul cel mai mare de pagini şi este cea mai lungă din evanghelii. Marcu este cea mai scurtă. Capitolul 1:18-25. Naşterea lui Isus Numai Matei şi Luca vorbesc despre naşterea şi copilăria lui Isus, fiecare istorisind însă incidente diferite (vezi Luca 1:5-10). Timp de trei luni după vizita mesagerului ceresc, Măria a stat la Elisabeta (Luca 1:36). Când s-a întors la Nazaret şi a aflat şi Iosif despre condiţia ei, acesta trebuie să fi fost umplut de mirare şi consternare. Dar a fost un om bun, gata să o apere pe Măria şi numele ei de ceea ce credea el că avea să fie o ruşine pentru ea, sau chiar mai rău. Apoi i s-a arătat îngerul şi i-a explicat şi lui cum stau lucrurile.' Totuşi, el a trebuit să păstreze secretul familiei, pentru a evita un scan- dal, căci nimeni nu ar fi crezut povestea Măriei. Mai târziu, când natura divină a lui Isus a devenit certă datorită minunilor Sale şi a învierii Sale din morţi, Măria a putut să vorbească în voie. despre secretul ei ceresc şi zămislirea supranaturală a copilului ei. (în ce priveşte naşterea din fecioară, vezi la Luca 1:26-38). Iosif Foarte puţin se vorbeşte despre Iosif. El s-a dus cu Măria la Betleem şi a fost cu ea când s-a născut Isus (Luca 2:4, 16). A fost cu Mana când a fost prezentat Isus la Templu (Luca 2:33). El a condus fuga lor în Egipt şi întoarcerea la Nazaret (Matei 2:13,19:23). Apoi L-â dus pe Isus la Ierusalim la vârsta de 12 ani (Luca 2:43, 51). Singura referire care se face la el este faptul că era tâmplar şi capul unei familii de cel puţin şapte copii (Matei 13:55, 56). Negreşit, a fost un om bun, de o purtare exemplară, din moment ce a fost ales de Dumnezeu să fie tatăl vitreg al însuşi Fiului lui Dumnezeu. Se poate ca el să fi murit înainte ca Isus sa- şi fi început propovăduirea publică, deşi cele spuse la Matei 13:15 şi la Ioan 6:42 pot lăsa să se înţeleagă faptul că mai era încă în viaţă. în orice caz, a murit înainte de răstignirea lui Isus, căci altfel de ce i-ar mai fi încredinţat-o Isus pe mama Sa lui Ioan (Ioanl9:26-27)? MATEI
417 O privire de ansamblu comparativă asupra celor patru evanghelii
L 418 Mana După istorisirea naşterii lui Isus şi a vizitei Sale la Ierusalim la vârsta de 12 ani, foarte puţin se vorbeşte despre Măria. După Matei 13:55-56, ea a fost mama a cel puţin şase copii, în afară de Isus. La sugestia ei, Isus a prefăcut apa în vin la Cana, aceasta fiind prima Sa minune (Ioan 2:1-11). Mai târziu, se spune cum a încercat să vină la El prin mulţime (Matei 12:46; Marcu 3:31; Luca 8:19), unde cuvintele lui Isus indică în mod clar că relaţia ei de familie nu-i dădea nici un avantaj spiritual deosebit Măriei. Ea a fost prezentă la răstignire şi i- a fost dată în grijă lui Ioan de către Isus (Ioan 19:25-27). Nu există nici o consemnare după care Isus s-ar fi arătat după înviere Măriei, deşi Măriei Magdalena i s-a arătat. Ultima dată când este amintită Măria este în Fapte 1:14, unde se spune că era cu ucenicii la rugăciune. Asta e tot ce are de spus Scriptura despre Măria. Dintre femeile care au figurat mai mult în viaţa publică a lui Isus, Măria Magdalena pare să fi jucat un rol mult mai proeminent decât mama lui Isus (Matei 27:56, 61; 28:1; Marcu 15:40,47; 16:9; Luca 8:2; 24:10; Ioan 19:25; 20:1-18, vezi nota de la Luca 8:1-3). Măria a fost o femeie înţeleaptă, devotată, liniştită, meditativă, onorată de femei cel mai mult, regina mamelor, având însă partea ei de griji comune mamelor. Noi o admirăm, o cinstim şi o iubim pentru că a fost mama Mântuitorului nostru. Cine erau fraţii şi surorile lui Isus, pomeniţi de Matei 13:55-56 şi Marcu 6:3? Copiii Măriei? Sau copiii lui Iosif dintr-o altă căsătorie? Sensul clar, simplu şi natural al acestor pasaje este că erau copiii proprii ai Măriei. Este părerea unanim acceptată în rândurile comentatorilor biblici că aşa stau lucrurile, fapt sprijinit de afirmaţia de la Luca 2:7 potrivit căreia "Mana a născut pe Fiul ei ÎNTÂI NĂSCUT". De ce s-ar fi spus "întâi născut" dacă n-ar fi fost şi alţii care să-L urmeze? Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
|