Manual biblic

Capitolul 12:38-45. Semnul lui Iona

Se vorbeşte despre el şi la Luca 11:29-32. A fost o mare neruşinare

să ceară lui Isus alte semne după ce îl acuzaseră că face minuni cu
ajutorul lui Beelzebub. Isus le-a promis un semn şi mai mare atunci
când a pomenit "semnul lui Iona" - adică învierea Sa din morţi,
MĂREŢUL SEMN AL TUTUROR VEACURILOR. Obiceiurile
demonilor (43-45, vezi la Marcu 5:1-20).

Capitolul 12:46-50. Mama şi fraţii Lui

Menţionaţi şi la Marcu 3:31-35; Luca 8:19-21. Răspunsul lui Isus

ne învaţă că legăturile spirituale sunt mai puternice decât cele fireşti,
de sânge, şi lasă să se înţeleagă faptul că mama Lui nu era mai apropiată
de El decât oricare persoană care face voia lui Dumnezeu.

Capitolul 13:1-53. Pildele împărăţiei

O pildă este un fel de metaforă dezvoltată, o comparaţie, o ilustrare

a unor lucruri spirituale prin intermediul unor lucruri obişnuite. în
mare vorbind, pildele sunt istorioare ce exemplifică anumite adevăruri.

Isus a folosit pildele în parte pentru a ascunde o vreme ceea ce

avea de gând să descopere mai târziu. împărăţia pe care voia s-o
întemeieze Isus era atât de diferită de tot ce aşteptau evreii de la Mesia,
încât a fost nevoie ca Isus să procedeze cu mult tact. Astfel, a folosit
istorioare pentru a ilustra originea, dezvoltarea, caracterul mixt şi
împlinirea împărăţiei - lucruri care nouă, credincioşilor de azi, ni se
par simple, dar care pentru ascultătorii Săi de atunci erau enigme.

în interpretarea pildelor problema se pune de a şti care detalii sunt

semnificative şi care din incidente sunt absolut necesare povestirii.
De obicei, o pildă are rolul de a ilustra UN SINGUR punct, o singură
idee, şi nu trebuie scoasă o lecţie din fiecare amănunt.

Numărul pildelor diferă de la 27 la 50. Ceea ce numesc unii pilde

alţii numesc metafore. în general s-a stabilit un număr de 30 de pilde.
Unele din ele sunt foarte similare. Isus a folosit istorioare diferite pentru
^a ilustra aceeaşi idee iar uneori aceeaşi istorioară pentru a ilustra idei diferite.

Capitolul 13:1-23. Pilda semănătorului

Apare şi la Marcu 4:1-25; Lnca 8:4-16. Sămânţa este Cuvântul lui

Dumnezeu (Luca 8:11). Sufletele se nasc din Cuvântul lui Dumnezeu
U Petru 1:23). Această pildă e o profeţie despre primirea Evangheliei.

440

MATEI

441

■Unii nici nu vor să audă de ea. Alţii o vor accepta, dar se vor lăsa curând
de credinţă. Unii vor rămâne o vreme, dar cu timpul îşi vor pierde
interesul. Iar alţii vor rămâne până la capăt, aducând roade diferite.
Capitolul 13:24-30; 36:43; 47:53. Neghina şi năvodul

Două ilustraţii cu deosebiri uşoare de accent, potrivit cărora

Evanghelia avea să pătrundă în toată lumea, cei răi rămânând alături de
cei buni până la sfârşitul lumii, când urmează să se facă despărţirea
finală, cei răi ducându-se atunci în locul lor nefericit pentru veci iar cei
neprihăniţi în slavă veşnică. Isus nu şi-a făcut nici un fel de iluzii că
lumea aceasta ar putea deveni, în epoca actuală, o utopie. El a ştiut prea
bine că până la capăt Evanghelia va fi respinsă de o mare parte a lumii.
El nu a recunoscut decât două clase de oameni: mântuiţi şi pierduţi.
Mereu, mereu El a vorbit despre starea groaznică a celor pierduţi, despre
plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Negreşit cuvintele Sale sunt adevărate.

Capitolul 13:31-33. Sămânţa de muştar şi aluatul

Apare şi la Marcu 4:30-32; Luca 13:18-20; două pilde similare,

ilustrând începutul mic al împărăţiei lui Cristos, creşterea ei treptată
şi imperceptibilă, atât în individ, cât şi în lumea largă, pană când în
cele din urmă, va atinge proporţii gigantice, pătrunzând ca dospeala
îm toate instituţiile, filozofiile şi guvernele.

Capitolul 13:44-46. Comoara ascunsă şi perla de mare preţ

■ O ilustraţie dublă a aceluiaşi adevăr: valoarea de nepreţuit a unui

suflet omenesc în ochii lui Cristos. Ceea ce oferă Cristos e mai de preţ
decât oricare alt lucru, chiar decât viaţa însăşi, merită să dai totul, numai
ca să obţii cealaltă viaţă veşnică, pe care o oferă Cristos în dar oamenilor.

împărăţia

Observaţi cât de frecvent apare cuv'ntul "împărăţie" în Matei:3:2;

4:17, 23; 5:3, 10, 19, 20; 6:10, 33; 7:21; 8:11; 9:35; 10:7; 11:11, 12;
12:28; 13:11,24,31,33,43,44,45,47,52; 16:19,28; 18:23; 19:12,
14, 24; 20:1; 21:31, 43; 22:2; 23:13; 24:14; 25:1, 34; 26:29.

O împărăţie politică, în care naţiunea ebraică, sub conducerea lui

Mesia, avea să domnească asupra lumii. La asta se aşteptau ei. Irod
împărtăşea şi el această noţiune şi a încercat să-L nimicească pe Isus
din copilărie, crezând că împărăţia lui Cristos avea să fie una politică
şi, prin urmare, rivală cu a sa. Ioan Botezătorul a împărtăşit şi el această
concepţie. Când a văzut că Isus nu dă semne să fie regele unei astfel
de împărăţii, Ioan a început să se îndoiască de Isus că ar fi chiar El
Mesia (Matei 11:3). Cei doisprezece apostoli au împărtăşit şi ei această
părere până după învierea Domnului din morţi. Ultima întrebare pe
care I-au pus-o lui Isus a fost: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând
să aşezi din nou împărăţia lui Israel?" (Faptel:6). Minţile lor erau

dominate de o concepţie politică, şi nu de gândul mântuirii personale

aduse prin Isus Cristos.

Care a fost împărăţia pe care a venit Isus s-o întemeieze? Nu o

împărăţie politică, ci în primul rând El a venit să domnească în inimile
oamenilor, deşi dacă ar fi fost primit de naţiunea ebraică ar fi domnit
şi în chip fizic, cum va domni acum din nou în împărăţia de o mie de
ani.Dar în primul rând Isus a venit să domnească în inima oamenilor.
Să-i facă pe toţi să-L iubescă. Şi de ce să-L iubească? Pentru a ne
transforma pe toţi după chipul Său. Din afecţiunea noastră pentru El
se vor naşte şi vor creşte înfrumuseţarea şi mângâierea vieţii,
transformarea şi regenerarea sufletului.

Cuvântul "împărăţie", aşa cum este folosit în Noul Testament,

are mai multe sensuri. Uneori înseamnă "domnia lui Dumnezeu, în
chip personal, fizic printre oameni" iar alteori "domnia neprihănirii
în mijlocul oamenilor". Alte ori "Biserica". Uneori "creştinătatea"
iar alteori "domnia de o mie de ani". Uneori "Cerul". Ideea de bază
este faptul că Isus va domni în inimile copiilor Săi, în toate
dispensaţiile, şi în toată veşnicia.

Capitolul 13:54-58. Vizita la Nazaret (vezi la Marcu 6:1-6).

Capitolul 14:1-12. Decapitarea lui Ioan Botezătorul (vezi la Luca
3:1-2). Capitolul 14; 13-21. Hrănireacelor 5000 (vezilaloan 6:1-15).
Capitolul 14:22-23. Isus umblă pe apă (vezi la Ioan 6:16-21).

Perioada de la hrănirea celor 5000 la schimbarea la faţă

Capitolele 14:34 la 16:12. (vezi la Marcu 6:53)
Cap. 14:34-36 Mulţimile din Ghenazaret (vezi la Mc. 6:53).
Cap. 15:1-20 Fariseii şi închinarea (vezi la Mc. 7:1-23).
Cap. 15:21-28 Femeia canaanită (vezi la Mc. 7:24-23).
Cap 15:29-39 Hrănirea celor 4000 (vezi la Mc. 8:1-9).
Cap 16:1-12 Aluatul fariseilor (vezi la Mc. 8:10-21).

Capitolul 16:13-20. Mărturisirea lui Petru

Este dată şi la Marcu 8:27-29 şi la Luca 9:18-20. Trecuseră vreo

trei ani de când Petru îl primise pe Isus ca fiind Mesia (Ioan 1:41, 42).
L-a numit "Domn" un an mai târziu (Luca 5:8). Peste o jumătate de
an L-a numit "Sfântul lui Dumnezeu" (Ioan 6:68, 69) iar acum, după
doi ani şi jumătate de umblare cu Isus, îşi exprimă convingerea sa în
dumnezeirea lui Isus Cristos.

"Piatra" (18) sau "Stânca" pe care avea să zidească Cristos Biserica

nu era Petru, ci Adevărul pe care l-a mărturisit Petru, că Isus este Fiul
'ui Dumnezeu. Dumnezeirea lui Isus este temelia pe care se reazimă
Biserica, crezul fundamental al creştinătăţii. Este sensul incontestabil
^al pasajului.
442

NOTĂ ARHEOLOGICĂ (EMB)

Versetul 18 este subiectul unei faimoase controverse. Probabil
simbolul cu piatra derivă din peisajul stâncos ce se deschide privirilor
de pe Muntele Hermon. Textul grec spune literal: "Tu eşti Petros şi
pe această petra voi zidi Eu Biserica Mea". Cuvântul "petros"
înseamnă "o pietricică". în Lexiconul Grec a lui Liddell şi Scott se
arată că acest cuvânt este aplicat în cazul pietrelor mici, folosite la
praştie sau pietrele de hotar, care nu sunt nici ele prea mari. Pe de altă
parte, lexiconul dă cuvântul "petra" ca fiind aplicat la munţii Olimp
şi Caucaz. Apoi mai trebuie să ne amintim faptul că în limba greacă şi
în limba latină prepoziţia "şi" avea sensul conjuncţiei "dar" (de pildă
"mâniaţi-vă dar nu păcătuiţi"). Aşadar sensul textului în discuţie
rămâne clar: "Tu eşti Petru şi orice om te va putea mişca pe tine, dar
credinţa exprimată de tine în dumnezeirea Mea este o stâncă ce nu
poate fi clătinată, cum nu pot fi clătinaţi munţii. Pe această stâncă voi
zidi Eu Biserica Mea!"

"Cheile împărăţiei" , 19

Interpretarea obişnuită a acestui text este că Petru a deschis uşa

mântuirii în ziua de Rusalii pentru evrei (Fapte 2) iar mai târziu şi
pentru neamuri (Fapte 10). Nu că el ar fi primit puterea de a ierta
păcatele, ci doar de a vesti condiţiile în care se primeşte mântuirea.
Oricare ar fi fost autoritatea dată lui Petru, ea le-a fost dată şi celorlalţi
apostoli (Matei 18:18; Ioan 20:23). Şi această autoritate numai în sens
declarativ. Cristos este Cel care iartă. Apostolii au fost inspiraţi de
Duhul Sfânt să rostească condiţiile acestei iertări.

Cap. 16:21-28. Prezicerea patimilor (vezi la Marcu 9:30-32).

Cap. 17:1-13. Schimbarea la faţă a lui Isus (vezi la Mc. 9:2-13).

Cap. 17:14-20. Băiatul epileptic (vezi la Marcu 9 14-29).

Cap. 17:22-23. Patimile prezise din nou (Mc. 9:30-32).

Cap. 17:24-27. Banii pentru impozit. Era un fel de taxăpentru îemplu,

pe care era obligat s-o plătească fiecare bărbat peste vârsta de 20 de ani
(Exod 30:11-15). Echivala cu 2 lei. Isus, ca Domn al Templului, era
scutit de această taxă. Totuşi, ca nu cumva să fie înţeleasă greşit atitudinea
Lui faţă de Templu a plătit şi El această taxă.

Cap. 18:1-6. "Cine este cel mai mare" (vezi la Le. 9:46-48).

Cap. 18:7-14. Ocaziile de poticnire (vezi la Marcu 9:41-50).

Cap. 18:15-35. Iertarea. Un talant (24) avea vreo 12000 de lei. Un

ban (28) valoarea de 2 lei. Omului nostru i s-a iertat suma de un milion
două sute de mii de lei iar el nu a vrut să ierte pe omul care îi datora
200 de lei. Cam aşa compară Isus propriile noastre păcate împotriva
lui Dumnezeu cu păcatele celor care au greşit faţă de noi. Observaţi
declaraţia lui Isus, că nu poate fi cineva iertat dacă nu iartă şi el (35).

MATEI 443

Lucrarea din Perea

Capitolele 19 şi 20. (Vezi la Luca 9:51)

Cap. 19:1-2. Plecarea din Galileea (vezi la Luca 9:51).

Cap. 19:3-12. întrebări legate de divorţ. învăţătura lui Isus cu privire
la divorţ este consemnată şi laMatei 5:31, Marcu 10:2-12, Luca 16:18.
Pavel discută subiectul la I Corinteni 7. Un bărbat şi o femeie sunt
căsătoriţi pentru o viaţă întreagă şi aceasta e voia lui Dumnezeu pentru
omenire. Cristos nu pare să îngăduie decât o singură cauză pentru
divorţ (9).

Cap. 19:13-15. Copilaşii (Luca 18:15-17).

Cap. 19:16-30. Tânărul bogat (vezi la Le. 18:18-30).

Cap. 20:1-16. Pilda lucrătorilor din vie. Nu înseamnă că toţi vor fi

trataţi la fel în cer sau că nu vor exista răsplătiţi. Pilda talanţilor (Matei
25:14-30) pare să ne înveţe că vor exista răsplătiţi iar Pavel a afirmat
şi el lucrul acesta (I Corinteni 3:14-15). Isus a vrut să spună aici doar
un singur lucru: că unii care se cred primii în lumea aceasta se vor
trezi că sunt ultimii în cer. Isus a spus lucrul acesta de mai multe ori
(Matei 19:30; 20:16; Marcu 10:31; Luca 13:30). Normele cereşti şi
normele pământeşti de apreciere sunt total diferite, aşa încât mulţi
dintre creştinii cei mai umili, sclavi şi robi vor ocupa locurile cele
mai înalte în cer, în vreme ce mulţi oameni sus-puşi aici, conducători
mari din biserică, dacă vor exista şi din aceştia în cer, vor fi mai prejos
decât cei care le-au fost într-un fel robi aici pe pământ (vezi la Luca
16:19-31).

Cap. 20:17-19. Din nou sunt prezise patimile (Mc. 9:30-32).

Cap. 20:20-28. Cererea lui Iacov şi a lui Ioan. Patosul acestei situaţii
consta în faptul că s-a întâmplat după ce Isus i-a anunţat că e în drum
spre cruce (vezi la Luca 9:46-48).

Capitolul 20:29-34. Orbul de la Ierihon (vezi la Luca 18:35-43).

Ultima săptămână a lui Isus

Capitolele 21 la 28
Capitolul 21:1-11. Intrarea Sa triumfală în Ierusalim

Istorisită şi la Marcu 11:1-10, Luca 19:29-38; Ioan 12:12-39. Era

duminica dinaintea morţii Sale. Isus venise ca Mesia Cel prezis cu
^mult înainte. Timp de trei ani se făcuse cunoscut poporului evreu,
străbătând Palestina în lung şi-n lat, făcând multe semne şi minuni. El
Ştia că moartea Sa fusese hotărâtă de către mai marii poporului şi era
gata pentru ea. într-o mare demonstraţie publică, ca un gest de
prevenire finală pentru cetatea sfântă, El a intrat în oraş, în sunetul
osanalelor mulţimii care îl aştepta. Oamenii se bucurau nespus de
^mult şi credeau că sosise clipa izbăvirii. Isus călărea pe mânzul unei
^magăriţe, fiindcă aşa fusese prezis la Zaharia 9:9.

444

Capitolul 21:12-17. Isus curăţeşte Templul

Faptul e istorisit şi la Marcu 11:15-18; Luca 19:45-47. $__a

întâmplat luni. Mai făcuse lucrul acesta cu trei ani înainte la
deschiderea lucrării Sale publice (vezi nota de la Ioan 2:13-22)
Profiturile enorme care se obţineau de la aceste tarabe din Templu
intrau în buzunarele familiei marelui preot. Isus s-a aprins de
indignare în faţa unei asemenea pervertiri a Casei lui Dumnezeu
(vezi şi la Ioan 2:13-22).

Capitolul 21:18-22. Isus usucă smochinul

Faptul e descris şi la Marcu 11:12-14; 20-24. S-a întâmplat luni

dimineaţa, când venea da la Betania la Ierusalim, pe drumul care trece
peste Muntele Măslinilor. Ucenicii au observat că smochinul se uscase
când au trecut a doua zi pe acolo. Se vede că se întorseseră la Betania
luni seara pe drumul de la poalele muntelui.

Capitolul 21:32-27. "Cu ce putere?"

Vezi şi la Marcu 11:27-33; Luca 20:1-8. Conducătorii evrei erau

înverşunaţi şi au făcut toate eforturile posibile de a-L prinde pe Isus
în cursă. Dar Isus a fost un dialectician neîntrecut şi a parat fiecare
întrebare a lor, întorcând-o împotriva lor.

Capitolul 21:28-32. Pilda celor doi fii

Pilda aceasta se adresează direct conducătorilor religioşi, mai-

marilor preoţilor, bătrânilor, cărturarilor şi fariseilor. Aceştia II
respinseseră pe Isus. Dar oamenii de rând îl primiseră cu bucurie.

Capitolul 21:33-46. Pilda viei

Istorisită şi la Marcu 12:1-12; Luca 20:9-19. Pilda celor doi fii

fusese adresată în primul rând conducătorilor naţiunii ebraice. Pilda
aceasta se adresează naţiunii însăşi.

Capitolul 22:1-14. Pilda nunţii

O altă ilustrare a aceluiaşi lucru: naţiunea aleasă de Dumnezeu,

fiindcă i-a tratat pe solii Săi atât de rău, avea să fie acum lepădată, m
locul ei fiind chemată altă naţiune. Este un fel de pildă dublă:
cuprinzând şi un avertisment pentru cei ce urmau să fie acceptaţi de
Dumnezeu în locul poporului Său, ca să fie şi ei atenţi, pentru a nu
avea şi ei parte de aceeaşi soartă.

Cap. 22:15-22. Tributul Cezarului (vezi la Mc. 12:13-17).

Cap. 22:23-33. învierea (vezi la Marcu 12:18-27).
Cap. 22:34-40. Porunca cea mai mare (vezi la Mc. 12:28-34).
Cap. 22:41-46. "Fiul lui David" (vezi la Marcu 12:35-37).

MATEI 445

Capitolul 23. "Vai de voi farisei şi cărturari"

Fariseii erau secta cea mai numeroasă şi mai influentă din

vremea lui Isus. Erau legelişti prin excelenţă. Se pronunţau pentru
respectarea rigidă şi strică a tuturor formelor legii şi ale datinilor.
Existau printre ei şi unii oameni buni, dar în mare vorbind erau
recunoscuţi pentru lăcomia lor, pentru ipocrizia lor.

Cărturarii erau de fapt copişii Scripturilor. Datorită cunoaşterii

în amănunt a Legii, ei au ajuns să fie recunoscuţi de oameni ca
autorităţi în domeniul acesta. Erau numiţi uneori "avocaţi".
Cărturarii şi fariseii erau conducătorii religioşi ai naţiunii.

Cuvintele pe care le adresează Isus acestei categorii de oameni

constituie cea mai cruntă condamnare rostită de buzele Sale vreo-
dată. Isus nu a vorbit niciodată în felul acesta cu păcătoşii, cu
vameşii şi oamenii de rând. Isus însuşi a fost cel mai religios om,
(cu adevărat religios), care a trăit vreodată. Dar a detestat falsa
religiozitate a acestor oameni.

Din nefericire, oamenii condamnaţi de Isus în textul de faţă nu

au murit cu toţii în generaţia respectivă. în toate secolele, biserica
a suferit blestemul de a avea în mijlocul ei conducători religioşi
ca cei descrişi la capitolul 23 din Matei. Mai degrabă oameni care
au făcut din religie o profesie, o meserie, fără a avea în inimă
adevărata religie - oameni care au făcut întotdeauna paradă de
hainele lor scumpe, de presupusa lor neprihănire, cu mare pompă,
dându-şi singuri importanţă, predicând religia, fără să aibă nimic
comun cu ea.

îşi ia adio de la Templu

Luni, Isus curăţise Templul. Marţi, după avertizările finale pe

care le face, arătând că acum împărăţia lui Dumnezeu avea să fie
luată de la evrei şi dată neamurilor, Isus a plecat din zona
Templului, fără ca să se mai întoarcă vreodată la el, părăsindu-1
de acum şi lăsându-1 în aşteptarea ruinării sale care a urmat. Ieşirea
Sa din templu a încheiat lucrarea publică de propovăduire a lui
Isus, urmând ca acum El să aştepte în linişte moartea care urma
să vină peste trei zile.

Marele discurs privitor la vremea de pe urmă

Capitolele 24 şi 25. (De asemenea la Marcu 13 şi Luca 21)

Discursul acesta a fost ţinut după plecarea lui Isus din Templu,

Pentru ultima oară. Tema sa a fost distrugerea Ierusalimului, venirea

^a a doua oară şi sfârşitul lumii. Unele din cuvintele Sale sunt atât de

Kicărcate de sens, încât e greu să ştii la care din evenimente s-a referit

446

Isus. Probabil în mod intenţionat a lăsat Isus să fie aşa. Totuşi, se pare
că s-a referit în mod clar la două evenimente distincte, separate în
timp, şi precizate prin cuvintele "aceste lucruri" la 24:34 şi "ziua aceea"
la Matei 24:36. Unii explică expresia "neamul acesta" din Matei 24:24
ca făcând referire la poporul evreu, care nu va trece până când va veni
Domnul. Părerea mai răspândită este că Isus s-a referit la Ierusalim,
care urma să fie distrus în timpul vieţii oamenilor din generaţia aceea
Pentru cineva care priveşte din depărtare două vârfuri muntoase aflate
unul după altul ele îi vor apărea foarte apropiate unul de altul, dar
dacă te apropii de ele vei observa că sunt la mare distanţă unul de
altul. Tot aşa, în perspectiva lui Isus, aceste două evenimente
reprezentative erau foarte apropiate, deşi pentru noi există un mare
interval de timp între ele. Ceea ce enunţă Isus într-o propoziţie poate
fi, de fapt, o perioadă de câteva secole. Ceea ce s-a întâmplat într-un
caz poate fi '"începutul împlinirii" a ceea ce se va întâmpla în celălalt
caz.

Cuvintele Sale cu privire la Ierusalim s-au împlinit în mod literal,

la mai puţin 40 de ani. Minunatele clădiri de marmură şi aur au fost
atât de complet distruse de armata romană în anul 70, încât Josephus
a spus că locul respectiv avea înfăţişarea unui teren care nu fusese
niciodată locuit (vezi şi la Evrei 13).

A doua Sa venire

Cel mai adesea însă, credem că vorbirea lui Isus da aici s-a referit
la a doua Sa venire. Cu moartea Sa, care era de acum numai la trei
zile depărtare, fiindcă Isus ştia că ucenicii Săi aveau să fie şocaţi până
într-atât încât credinţa lor avea să fie în pericol, El *.' străduieşte acum
să le explice că toate speranţele lor aveau să se împlinească mult mai
minunat dacât au visat ei. Isus s-a gândit foarte mult la a doua Sa
venire:

"Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri" (Matei

25:31).

"Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi" (Matei

16:27).

"Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi l^a

venirea Fiului Omului" (Matei 24:37).

"Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot,... Tot aşa va fi şi în ziua când se

va arăta Fiul omului" (Luca 17:28-30).

"Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere ޹

slavă mare" (Luca 21:27).

"De oricine se va ruşina de Mine...se va ruşina şi Fiul Omului când

va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri" (Marcu 8:38).

"Eu mă duc să vă pregătesc un loc şi după ce mă voi duce şi vă voi

pregăti un loc mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine" (Ioan 14:2-3)-

MATEI

447

Venirea Lui va fi prevestită de "sunetul măreţ al unei trâmbiţi"

(Matei 24:31), ca pe vremea când poporul evreu fusese adunat
laolaltă (Exod 19:13, 16, 19). Faptul că apostolul Pavel a repetat
expresia "trâmbiţa va suna" în legătură cu învierea (I Corinteni
15:52) şi la I Tesaloniceni 4:16 spune: "Domnul însuşi va coborî
din cer cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui
Dumnezeu" indică faptul că nu e doar o formă de vorbire, ci un
eveniment istoric măreţ care se va întâmpla deodată atunci când
El îşi va aduna pe ai Săi dintre cei morţi şi dintre cei vii, într-un
nor măreţ de slavă.

Nici venirea Sa la Ierusalim cu judecata (în anul 70), nici venirea

Duhului Sfânt în ziua de Rusalii, nici plecarea noastră la El atunci
când murim - nici unul din aceste evenimente nu pot epuiza sensul
cuvintelor lui Isus privitoare la a doua Sa venire.

E bine să nu fim prea dogmatici cu privire la anumite evenimente

legate de venirea Sa, dar dacă limbajul este un vehicul pentru gânduri,
atunci ar fi prea din cale afară de ciudată încercarea cuiva de a scoate
alte sensuri, oricât de spirituale ar fi ele, din cuvintele lui Isus, decât
sensul dat de El, anume că Isus va veni din nou, a doua oară, în cadrul
unui eveniment istoric precis, la modul personal şi literal, ca să-şi
adune pe ai Săi şi să-i ducă în slavă veşnică pe toţi cei răscumpăraţi
prin sângele Său.

Este bine să nu înceţoşăm nădejdea revenirii Sale cu o teorie prea

detaliată a evenimentelor care se vor întâmpla atunci. Tare ne este
teamă că unii oameni vor fi dezamăgiţi dacă Isus nu va urma ordinea
evenimentelor aşa cum I-au trasat-o ei!

Se spune că Regina Victoria a Angliei, adânc mişcată de predica

lui F.W.Farrar despre a doua venire a Domnului, i-ar fi spus
predicatorului următoarele: "Domnule Farrar, aş dori să fiu în viaţă
când va veni Isus, pentru a-I putea aşeza cununa Angliei la picioare."

Capitolul 24:45-51. Robii credincioşi şi înţelepţi. De aici încolo,

Isus vorbeşte despre veghere. Negreşit, a doua Sa venire ocupa
locul de frunte în gândirea Sa. Tot aşa ar trebui să se întâmple şi
cu noi.

Capitolul 25:1-13. Pilda celor zece fecioare. înţelesul ei este unul

singur: anume că trebuie să avem gândurile aţintite la DOMNUL şi
să fim gata _cancj _Va veni El.

Capitolul 25:31-46. Scena judecăţii finale. Unul din cele mai

magnifice pasaje din Biblie.

Capitolul 26:1-5. Uneltirea de ucidere a lui Isus. (Vezi la Marcu

14:1-2.)

Capitolul 26:6-13. Ungerea de la Betania. (Vezi la Marcu 14:3-9).

Capitolul 26:14-16. Târgul lui Iuda. (Vezi la Marcu 14:10-11).

448