Manual biblic

nnţe. Tocmai afirmase că în veacul viitor slava veşnică va fi cu
at mai mare cu cât aici am suferit mai mult.

d_e ^me5^ste învăţătura sa în această privinţă? Este trupul nou îmbrăcat

j J¹?^{1 ln cli}Pa morţii? Moartea este numită o dezbrăcare, nu o

•acare (4), a fi absent din trup înseamnă a fi acasă cu Domnul (8).

604

La Filipeni 1:23 moartea este privită ca o plecare acasă la Cristos

ceea ce este mult mai bine.

Dar la I Corinteni 15 şi I Tesaloniceni 4 trupul învierii e pus în

legătură cu venirea lui Cristos. Evident învăţătura este aici aceea că
cei ce mor înainte de venirea lui Cristos intră imediat în starea de
binecuvântare conştientă cu Domnul, ceea ce este mult mai bine decât
viaţa în trup, dar mai prejos decât existenţa de după înviere.

Capitolul 6. Din nou suferinţele lui Pavel

Pavel continuă să-şi apere lucrarea. împotrivirea din biserica de la

Corint faţă de el trebuie să fi fost destul de mare (12), altfel Pavel nu
ar fi consacrat o parte atât de mare din epistola sa apărării sale proprii.
La 14-18 el pare să pună vina în parte cel puţin pe atmosfera păgână
în care trăiau ei. Corintenii erau foarte libertini în conduita lor.

Capitolul 7. Vestea lui Tit

Timotei fusese trimis mai înainte (I Corinteni 4:17; 16:10). Timotei

era timid din fire şi nu prea potrivit pentru măsurile aspre de disciplină
cerute de situaţia de la Corint. Atunci Pavel 1-a trimis pe Tit (II
Corinteni 2:13; 7:6, 13; 12:18), care. în astfel de situaţii era probabil
ajutorul cel mai bun pentru Pavel. El a mers probabil la Corint în
urma celei de-a doua vizite a lui Pavel acolo şi a dus scrisoarea la care
găsim o referire în 2:3. Misiunea a avut succes.

Persoana pentru care se iscase tot necazul (I Corinteni 5:1-5) era

probabil un om influent. Se pare că el a persistat în păcat şi a pornit o
revoltă deschisă împotriva lui Pavel, atrăgându-i de partea sa pe unii
din conducători. Dai', sub inflenţa celei de a doua scrisori a lui Pavel
şi prin prezenţa lui Tit, Biserica a fost adusă în întregime pe linia ei
normală, urmarea fiind faptul că cel care păcătuise a fost smerit. Asta
era vestea bună adusă de Tit (7-16).
Capitolele 8, 9. Daruri pentru biserica-mamă

Aceste două capitole conţin instrucţiuni despre darul pentru sfinţii

săraci din Ierusalim pe care Pavel 1-a adus la sfârşitul celei de-a treia
călătorii misionare. A fost probabil un fond strâns de pe la toate
bisericile din Asia Mică şi Grecia, deşi nu sunt numite aici decât cele
din Macedonia, Ahaia şi Galatia. Acţiunea începuse cu un an mai
înainte (8:10). Bisericile macedoneene porniseră la această acţiune
cu toată inima. Chiar şi cei mai săraci dădeau din toată inima. Pavel
era acolo când a scris aceste cuvinte.

De la Filipi, principala biserică din Macedonia, a fost singurul loc

de unde Pavel a acceptat plată pentru lucrul lui, după care a plecat
imediat.

în aceste două capitole avem cele mai complete instrucţiuni

privitoare la dărnicia Bisericii din întreg Noul Testament. Deşi e o
ofertă de milostenie, noi presupunem că principiile afirmate aici ai

II CORINTENI

605

trebui să călăuzească bisericile în strângerea tuturor darurilor lor, atât

pentru nevoile lor interne, cât şi pentru întreţinerea misionarilor şi a
ocaziilor speciale când sunt ajutate persoane individuale. Ajutorul
trebuie să fie voluntar, proporţional, sistematic, Iar problemele
financiare trebuie conduse cu cea mai mare corectitudine (8:19-21).
Dumnezeu va răsplăti din belşug pe aceia care dau cu mână largă -
este un punct foarte bine subliniat. Duhul acesta de bunătate şi dărnicie
este numit "darul nespus" (9:15).

Capitolul 10. înfăţişarea lui Pavel

Unele lucruri din acest capitol par să fi fost sugerate de acuzaţia

duşmanilor săi, potrivit cărora Pavel ar fi fost deficitar în domeniul
înfăţişării exterioare (1,10). Nu există nici un indiciu în Noul Testa-
ment despre înfăţişarea lui Pavel. O legendă din secolul II spune că
era de statură mijlocie, cu părul buclat şi picioare strâmbe, ochii
albaştri, sprâncenele mari, unite, nasul lung, şi că era plin de har şi
mila Domnului, uneori având înfăţişarea unui om, alteori arătând ca
un înger.

O altă tradiţie spune că Pavel era mic de statură, chel, cu picioare

strâmbe, îndesat, cu fruntea mică şi un nas uşor proeminent şi că era
plin de har.

Există indicii în Noul Testament că Pavel suferea cu ochii, ceea ce

îl făcea uneori respingător la înfăţişare (vezi pagina următoare). Dar
acuzaţia duşmanilor lui că avea o personalitate slabă (10) era negreşit
lipsită de temei. Nu ne putem închipui ca un asemenea om să fi putut
întoarce pe dos cetate după cetate, cum a făcut Pavel. în mod
incontestabil, Pavel a fost o personalitate puternică, dominantă şi un
om mare cum nu s-a mai văzut pe pământul acesta în afară de. Isus.

în unele părţi din epistolă, Pavel se adresează majorităţii loiale, iar

în alte părţi minorităţii neloiale. Cei din urmă par să fie prezenţi în
mintea apostolului în ultimele patru capitole. El îşi dă seama de faptul
că nu se cade să se laude singur, dar o face totuşi forţat de ei.

Ei s-au legat de faptul că Pavel a refuzat să primească plată pentru

lucrarea sa de la Corint (7-9). El explică faptul că în calitate de apostol
ar fi avut dreptul să o facă (I Corinteni 9), clar a refuzat în mod
intenţionat, ca nu cumva învăţătorii falşi să profite de pe urma
exemplului său şi să facă comerţ în biserică. De la începutul lucrării
sale de la Corint, Pavel va fi observat negreşit tendinţele unora de a
ajunge în vârf, din pură lăcomie, şi, prin urmare, a avut o deosebită
grijă în comportarea sa.

Unul din lucrurile pe care Pavel le-ar fi putut folosi pentru a se

lauda ar fi fost faptul că nu putea fi acuzat de lăcomie.
_a Apoi într-un pasaj de un puternic dramatism (22-23) Pavel îşi
mlruntă criticii, provocându-i să se compare cu el în toate privinţele:
ca evreu - loial, ca lucrător - plin de râvnă pentru Cristos, ca unul care
^a '^ucrat mai mult decât toţi la un loc, şi a suferit pentru Cristos toată

606

CORINTENl

607

viaţa sa, fiind un martir în viaţă.
Capitolul 12. Ţepuşul din trupul lui Pavel

Viziunea pe care a avut-o el despre cer (1-7). Pavel a fost răpit (4),

până la al treilea Cer (2); ca şi când raiul şi cerul al treilea ar fi părţi
separate din lumea viitoare.

Isus s-a dus în Paradis imediat după moarte (Luca 23:43). în ce

priveşte Cerul al treilea, în nici un alt pasaj nu se mai vorbeşte despre
el, de aceea nu îi putem elucida sensul. Unii cred că Paradisul şi Cerul
al treilea sunt termeni sinonimi pentru locuinţa lui Dumnezeu, dar din
context rezultă că ar fi locuri separate.

întrucât Isus a trecut imediat în Paradis, Paradisul e considerat

locuinţa spiritelor fără trup dintre moarte şi înviere. Cerul al treilea
este considerat locuinţa finală a răscumpăraţilor în trupul lor înviat: o
existenţă mai glorioasă decât Paradisul, tot aşa după cum Paradisul
este mai glorios decât existenţa pământească. Faptul că există o stare
intermediară între moarte şi înviere este scos în evidenţă foarte clar în
Noul Testament (vezi la capitolul 5).

Lui Pavel nu i s-a îngăduit să rostească ceea ce a văzut şi a auzit în

viziunea sa asupra raiului (4). Asta ar putea să însemne că pentru a-1
întări în vederea misiunii sale speciale şi a suferinţei neobişnuite de
care a vut parte, Dumnezeu i-a acordat o viziune specială a gloriei
viitoare din care o parte i-a fost interzis s-o facă decunoscut şi altora.
Dar e posibil ca o traducere mai bună a lui "îngăduit" să fie cuvântul
"posibil", sensul fiind în acest caz acela că nu există limbaj adecvat
pentru a descrie gloria Cerului; după cum ideea de culoare nu ar putea
fi transmisă unei persoane oarbe din naştere.

Ţepuşul din trupul lui Pavel (7). Există diferite păreri cu privire la

ce ar fi însemnat. în general se susţine că a fost vorba de un caz cronic
de oftalmie, de o boală a ochilor, care deşi nu era prea dureroasă, îi
dădea o înfăţişare respingătoare. Credem că această părere este corectă.
Faptul pare justificat din limbajul epistolelor. Pavel a fost lovit de
această boală cu paisprezece ani mai înainte de a scrie această epistolă
(2, 7), adică pe vremea intrării sale în Galatia, cu ocazia primei sale
călătorii misionare.

Intrarea sa în Galatia a fost prilejuită de un anumit gen de infirmitate,
Galateni 4:13, atât de respingătoare la înfăţişare încât a constituit o
dureroasă încercare pentru oricine a stat în prezenţa sa (Galateni 4:14).
Mai degrabă ei ar fost gata să-şi dea ochii lor, Galateni 4:15. De ce ar
fi dat ochii lor, dacă nu ar fi existat tocmai această nevoie?

Scrisul de mână al lui Pavel, cu litere mari, Galateni 6:11, se poate

să se fi datorat slabei sale vederi. Este probabil şi motivul pentru care
Pavel şi-a dictat scrisorile.

Capitolul 13. Vizita pe care intenţiona Pavel s-o facă la Corint

Pavel a scris această epistolă în vara anului 57 d.Cr. A ajuns la

Corint toamna. A iernat acolo iar primăvara următoare a plecat spre
Ierusalim.

GALATENI

Prin har, nu prin Lege
Finalitatea Evangheliei

Galatia

Aflată în partea centrală a Asiei Mici (vezi harta de la pagina 572).

A fost regiunea primei călătorii misionare a lui Pavel. Graniţele ei
uneori se schimbau. Cuprindea cetăţile Iconium, Listra, Derbe şi,
probabil, Antiohia pisidiană (citiţi Fapte 13, 14).

Galtenii erau o ramură a poporului grec, originară din partea de

nord a Mării Negre care, prin migrarea spre vest în direcţia Franţei au
ajuns să se stabilească în Asia Mică, prin secolul al III-lea înainte de
Cristos.

Prilejul scrierii epistolei

Lucrarea lui Pavel din Galatia avusese un succes extraordinar.

Mulţimi mari de oameni, în cea mai mare parte dintre neamuri, îl
primiseră pe Cristos din toată inima. La câtva timp după plecarea lui
Pavel din Galatia, anumiţi învăţători evrei au venit la ei şi au susţinut
puternic că neamurile nu pot fi creştini dacă nu ţin Legea.lui Moise.
Iar Galatenii le-au dat ascultare cu aceeaşi râvnă cu care îl ascultaseră
pe Pavel la început. A urmat o epidemie de circumcizie printre aceşti
creştini dintre neamuri. Circumcizia este numele ritualului de iniţiere
în iudaism. Pavel a auzit de această mişcare şi a scris această scrisoare
pentru a le explica faptul că circumcizia, deşi a fost o parte necesară a
vieţii poporului evreu, nu face parte din Evanghelia lui Cristos şi nu
are nimic de a face cu mântuirea.

Data

Pavel întemeiaseaceste biserici galatene prin anii 45-48. Le vizitase

din nou când a pornit în a doua sa călătorie misionară, prin cinul 50
(Fapte 16:1-6); acum le vizitează din nou, cu ocazia celei de-a treia
călătorii misionare, prin anul 54 (Fapte 18:23).

Data de comun acord acceptată pentru scrierea acestei epistole este

anul 57, la încheierea celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel.
când acesta se afla în Efes sau Macedonia, sau Corint, probabil la
scurtă vreme înainte de a scrie epistola către Romani.

608

GALATENI

609

Linii cred că e mai probabil ca ea să fi fost scrisă prin anul 49, din
Antiohia, curând după întoarcerea lui Pavel din Galatia, înainte de
ţinerea consiliului de la Ierusalim din anul 50, când acest consiliu a
declarat într-o scrisoare oficială că circumcizia nu este necesară,
scrisoare ce a fost transmisă fără întârziere bisericilor galatene (Fapte
15:1; 16:4); căci dacă a fost scrisă după acest consiliu Pavel nu s-ar
mai fi referit la scrisoarea de la Ierusalim. Dar cuvintele sale "întâia
dată" din 4:13 fac posibilă cea de-a doua dintre datele în discuţie.

Iudaizatorii

ludaizatorii erau o sectă creştină de evrei, care, nefiind dispuşi să

accepte învăţătura apostolilor în această privinţă (Fapte 15), continuau
să susţină necesitatea venirii neeamurilor la creştinism prin intermediul
iudaismului şi că dacă o persoană dintre neamuri doreşte să devină
creştin, trebuie să fie făcut mai întâi un prozelit evreu şi să ţină Legea
iudelor.

Ei şiTau făcut o ocupaţie de căpetenie din vizitarea şi tulburarea

bisericilor dintre neamuri.

Erau pur şi simplu hotărâţi să pună pecetea iudaică peste Cristos.

Pavel s-a ridicat cu vehemenţă împotriva acestor tendinţe. Dacă s-

ar fi impus păzirea Legii asupra convertiţilor dintre neamuri, întreaga
lucrare de o viaţă întreagă a lui Pavel ar fi fost ruinată.

"Extinderea creştinismului de la o sectă iudaică la o religie mondială

a fost pasiunea mistutoare a lui Pavel, pentru realizarea căreia el a
rupt orice legătură care îl împiedica şi pentru care şi-a încordat toate
facultăţile mentale şi trupeşti, timp de treizeci de ani."

Efortul acestor oameni de a iudaiza bisericile dintre neamuri a

încetat prin căderea Ierusalimului în anul 70, fapt care "a rupt orice,
legături între iudaism şi creştinism. Până în acest timp creştinismul
fusese privit ca o sectă sau ramură a iudaismului. Dar de acum îaninte
evreii şi creştinii sunt despărţiţi. O foarte mică sectă de creştini evrei
a mai rămas în viaţă, aşa-numiţii "ebioniţi", care au mai dăinuit timp
de două secole, într-un număr tot mai mic, fără să fie însă recunoscuţi
de biserica creştină mondială, în timp ce propriul lor neam i-a
considerat apostaţi."

Circumcizia era numele ritualului fizic de iniţiere la iudaism. Dacă

° persoană de parte bărbătească, născută neevreu, dorea să devină
prozelit evreu, putea să facă lucrul acesta prin tăierea împrejur şi
pazirea legii ceremoniale a iudeilor; în unele privinţe, era un cetăţean
străin care dorea să devină cetăţean evreu.

Capitolul 1. Evanghelia lui Pavel - direct de la Dumnezeu!

Pentru a-1 discredita pe Pavel în ochii galatenilor se pare că aceşti

judaizatori susţinea că Pavel nu era apostol autentic, ci că şi-ar fi derivat
mvăţătura de la cei doisprezece apostoli. Acesta pare să fie motivul

610

pentru care Pavel se lansează într-o vastă autoapărare personală
arătând că este un apostol independent, şi că a primit Evanghelia di-
rect de la Dumnezeu, că nu există o altă evanghelie.

"Arabia" (17). în relatarea din Faptele Apostolilor nu se aminteşte

nimic despre Arabia. Cei trei ani (18) cuprind şi vremea petrecută de
Pavel în Damasc şi Arabia (Fapte. 9:23). Conform obiceiului ebraic
de a socoti părţile de la începutul şi sfârşitul unei periaode ca ani
întregi, cei trei ani s-ar putea să nu ti fost decât un an plin şi două părţi
dintr-un an. Arabia este ţinutul pustiu de la răsăritul Palestinei, la sud
de Damasc. Pavel a fost atât de uluit de lovitura din cer şi de faptul că
toată viaţa lui fusese greşită încât s-a gândit că cel mai bun lucru este
să se retragă şi să mediteze în singurătate. în Arabia i-au fost date
unele din revelaţiile sale (16).

Capitolul 2. Relaţia lui Pavel cu ceilalţi apostoli

Vizita la Ierusalim (I -10). Pavel a aşteptat trei ani după convertirea
sa înainte de a se întoarce la Ierusalim, unde mai înainte făcuse ravagii
în rândurile Bisericii. A stat acolo numai 25 de zile, şi a discutat cu
Petru (18). Faceţi comparaţie cu relatarea de la Fapte 9:26-30. Apoi,
după 14 ani, s-a dus din nou la Ierusalim. A fost probabil vizita pe
care o avem consemnată la Fapte 1 1:27-3O, care a avut loc în anul 44,
deoarece contextul, împreună cu implicaţia "din nou" în versetul 1,
pare să însemne că a fost a doua oară când se afla la Ierusalim după
convenirea sa. Pavel a rămas pe poziţie şi a câştigat acordul celorlalţi
apostoli (9).

Disimularea lui Petru de la Antiohia (11-12). Nu se spune când a

avut loc această vizită. Probabil după întoarcerea lui Pavel în Antiohia
venind din vizita de care aminteşte în versetul 1, înainte de a pleca în
prima sa călătorie misionară. Pentru a înţelege semnificaţia incidentului
şi contextul lui, să încercăm să stabilim o cronologie a evenimentelor
Petru 1-a primit pe primul convertit dintre neamuri fără ca acesta să ti
fost tăiat împrejur (Fapte 10), probabil prin anul 40, fapt care a fost
aprobat de ceilalţi apostoli (Fapte 1 I). Apoi, prin anul 42, biserica
creştină ne-evreiască de la Antiohia a luat fiinţă cu aprobarea lui
Barnaba, ca emisar trimis de la Ierusalim (Fapte I 1:22-24). Prin anul
44, a avut loc călătoria lui Pavel şi a lui Tit la Ierusalim, în cadrul
căreia Petru s-a alăturat apostolilor, dându-şi şi el acordul asupra
faptului că Pavel primise pe neamuri în sânul Bisericii fără să le ceară
să fie tăiaţi împrejur. Curând după aceea, prin anul 44 sau 45 a urmat
călătoria lui Petru la Antiohia, în cadrul căreia Petru s-a separat de
neamurile netăiate împrejur şi şi-a atras o tăioasă mustrare din partea
lui Pavel (11), dar peste cinci sau şase ani, când s-a ţinut consiliul de
la Ierusalim (anul 50), Petru a fost primul care a luat apărarea lui
Pavel şi a lucrării sale (Fapte 15:7-1 1).

GALATENI

611

Ce înseamnă această oscilaţie din partea lui Petru şi dezacordul în

privinţa unei învăţături atât de fundamentale între, doi apostoli? în
incidentul de faţă, fie Petru greşise, fie Pavel. Cum putem noi şti care
din ei a greşit? Dacă amândoi au greşit într-o privinţă, de unde ştim
dacă nu cumva au greşit atunci şi în alte privinţe? Oare nu falimentează
în acest punct doctrina potrivit căreia apostolii au fost inspiraţi de
Dumnezeu?

Nicidecum! Pentru simplul motiv că Dumnezeu nu a revelat dintr-

o dată apostolilor Săi tot adevărul împărăţiei Sale iar Isus le spusese
că mai avea încă să-i înveţe multe lucruri, pe care atunci nu erau în
stare să le priceapă (loan 16:12). Isus a tratat prejudecata umană cu
toată răbdarea, permiţându-le apostolilor să-şi păstreze propriile lor
păreri cu privire la împărăţia mesianică până când, pe măsură ce s-a
ivit nevoia. El, i-a călăuzit pas cu pas spre fazele mai noi ale împărăţiei.
El nu i-a complicat degeaba cu problema neamurilor până atunci când
a fost realmente nevoie ca ei s-o înţeleagă. Apoi, după ce Evaghelia a
fost vestită pe deplin printre evrei, în patria lor, Dumnezeu, printr-o
revelaţie directă, 1-a instruit pe Petru în chestiunea neamurilor (Fapte
10), lucru care s-a întâmplat probabil la vreo zece ani după naşterea
Bisericii la Rusalii. Apostolilor le-au trebuit câţiva ani pentru a se
obişnui cu noiia învăţătură. Pavel s-a debarasat mult mai uşor de
vechile sale idei în această privinţă decât Petru. Incidentul de la
Galateni s-a întâmplat după ce Pavel se obişnuise deja cu această
nouă realitate că şi neamurile sunt primite în Biserică, în vreme ce
Petru nu progresase atât de mult. Dar şi Petru s-a adaptat pe deplin la
noua învăţătură înainte de a se fi încheiat scrierea cărţilor Noului Tes-
tament, aşa încât nu există nici o fărâmă de deosebire între învăţătura
lui Pavel şi cea a lui Petru în Noul Testament.

Capitolele 3, 4. Robia Legii

Aceşti galateni dintre neamuri primiseră mesajul iudaizatorilor atât
de mult, cu atât de puţin discernământ, încât instituiseră deja zile fes-
tive şi ceremonii iudaice (4:8-11), evident încercând să combine
Evanghelia cu Legea Mozaică. Dar Pavel le spune că cele două sisteme
^nu se pot combina. Oare au făcut iudaizatorii minuni în mijlocul lor
aşa cum făcuse Pavel? (i-5). Oare asta nu a însemnat nimic pentru
galateni? Avraam figurează foarte des în aceste capitole, deoarece
mesajul iudaic pe care îl acceptaseră ei se baza în mare parte pe
Pţomisiunea ce i se făcuse lui Avraam dai' ei interpretează greşit această
făgăduinţă, aşa cum rezultă foarte clar din însăşi povestirea cu Avraam

21-23). Dragostea lor de la început pentru Pavel era acum contrastată

*-^{u r}Sceala lor (4:12-20). în ce priveşte nota asupra infirmi taţii lui Pavel,
^4;13, vezi la II Corinteni 12.

612

Capitolele 5, 6. Libertatea în Cristos

Pavel nu putea înţelege cum poate o fiinţă umană să-şi rişte de

hună voie mântuirea, hazându-se pe faptele sale, şi nu pe harul nespus
de mare al lui Cristos. Suntem salvaţi de Cristos. Nu noi înşine ne
salvăm. în acesta constă deosebirea dintre libertate şi sclavie. Cei
care urmează poftele lor carnale nu pot fi mântuiţi (5:19-21). Una din
legile spirituale ale lumii naturale este aceea că omul va culege, exact
ceea ce a semănat (6:7), o lege inexorabilă, fie că seamănă omul grâu,
fie că seamănă neghină. "Cu slove mari" (6:11), adică o dovadă de
autenticitate a scrisorii, scrisul lui cu litere mari fiind bine cunoscut
(vezi nota asupra ţepuşului său de la II Corinteni 12). "Port seninele
Domnului Isus Cristos" (6:17). Duşmanii lui susţineau că Pavel nu
este apostol autentic al lui Cristos, dar trupul său bătut, lovit şi învineţit
stătea mărturie a faptului că este apostol. (Vezi la II Corinteni 4, 6,
11).

EFESENI

Unitatea Bisericii
Evreii şi neamurile sunt una în Cristos

Pavel şi-a petrecut viaţa învăţând pe neamuri că pot fi creştini Iară

să devină prozeliţi evrei. Lucrul acesta nu a fost deloc pe placul
evreilor, întrucât aceştia susţineau că Legea lui Moise are caracter
obligatoriu pentru toţi şi astfel ei aveau prejudecăţi foarte mari
împotriva neamurilor netăiate împrejur, care îndrăzneau să se
numească totuşi ucenici ai lui Mesia, Cel care fusese la rândul Lui
evreu.

în timp ce Pavel îi învăţa pe creştinii dintre neamuri să stea tari pe

poziţie în apărarea libertăţii lor în Crislos, aşa cum a făcut şi în cazul
galatenilor şi al romanilor, el a vrut ca nici creştinii dintre neamuri să
nu aibă prejudecăţi faţă de tovarăşii lor de credinţă evrei, ci să-i
considere fraţi în Cristos.

Pavel nu a dorit să vadă două biserici: una a evreilor şi alta a

neamurilor, ci o SINGURĂ BISERICĂ - creştinii evrei şi cei dintre
neamuri UNA în Cristos. Gestul lui, făcut de dragul unităţii, către
elementele iudaice din cadrul bisericii, a fost marele dar de bani pe
care l-a dus de la bisericile dintre neamuri pentru săracii din rândurile
creştinilor evrei de la Ierusalim, cu ocazia celei de-a treia călătorii
misionare (Fapte 21). El spera că acesată demonstraţie de dragoste
creştină va putea să-i facă pe creştinii evrei să se simtă mai apropiaţi
faţă de neamuri.

Pentru Pavel, Cristos era o Persoană vie, în care nu numai că este

loc pentru oameni din diferite rase, cu diferite puncte de vedere şi
Piejudecăţi, ci El este Acela care are puterea să rezolve toate
Pioblemele omenirii şi să aducă la armonie şi unitate cu Dumnezeu
întreaga viaţă socială precum şi pe cea de familie, (5:22; 6:9), chiar şi
a miliardelor de fiinţe din universul infinit (3:10).

bste una din cele patru epistole scrise de Pavel în închisoare, unde

^sese aruncat de romani între anii 61-63, celelalte trei fiind Filipeni,

. oseni ?' Filimon. Trei din acestea au fost scrise în acelaşi timp şi

ransrnisede aceiaşi mesageri (6:21). Coloseni 4:7-9; Filimon 10-12;

eseni, Coloseni, Filimon). mai existară încă una dar nu s-a păstrat

Coloseni 4:16).