Manual biblic

partea autorităţilor. Diocleţian a continuat o politică to-
lerantă, care a rezistat până în anul 303 când, sub influenţa lui Galerius
s-a declanşat o scurtă dar sălbatică perioadă de prigoane, descrisă de
Lactanius şi Eusebius. (Chestiunile istorice implicate aici sunt descrise
foarte bine de W.M. Ramsa în cartea saThe Church in the Roman
Empire before A.D. 170* şi E.G. Hard, Christianity and the Roman
Government. ** Mai pe scurt sunt tratate fondul social şi importanţa
istorică a epocii respective în "Conferinţele Tyndale" (Tyndale Lec-
tures) din 1951 şi 1959 în articolele scrise de E.M. Blaiklock:77ie
Christian in Pagan Society şi Rome in the New Testament).

The Zondervan Pictorial Bible Dictionary***

Capitolul 1. "Să-L cunosc pe El"

Rugăciunile lui Pavel pentru Timotei (3-5). Pavel îşi începe aproape

fiecare epistolă cu rugăciuni şi mulţumiri: Romani 1:9-10; I Corinteni
1:4-8; II Corinteni 1:3-4; Efeseni 1:3; Filipeni 1:3, 9-99; Coloseni
1:3-10; I Tesaloniceni 1:2-3; II Tesaloniceni 1:3; "Lacrimile tale" (4):
probabil datorită despărţirii lor de la Troas (4:13). Când a scris Pavel
I Timotei el se afla în Macedonia iar Timotei la Efes. Probabil ei s-au
întâlnit mai târziu la Troas şi probabil acolo l-au prins soldaţii romani,
care l-au dus apoi la Roma, acuzându-1 de arderea Romei. încredinţarea
lui Pavel 6-14. El îl văzuse pe Cristos. Suferise pentru El. Deşi nevăzut,
Cristos era singura realitate dejietăgăduit din viaţa lui Pavel, adevăratul
său prieten intim, iar Pavel îl cunoştea (12) aşa cum se cunosc doi
prieteni foarte apropiaţi. "Propovăduitor, apostol şi învăţător" (11):
propovăduitor, vestitor al Evangheliei către cei care nu au auzit-o
niciodată, misionar străin; "apostol", cu autoritate directă din partea
lui Cristos; "învăţător", instructor al comunităţii de creştini, unul din
pastorii noştri.

Răceala celor de la Efes faţă de Pavel (15-1 8). A fost unul din cele

mai triste momente din viaţa sa. La Efes, unde îşi desfăşurase cea mai
mare lucrare şi întorsese aproape tot oraşul la Cristos, învăţătorii lalşi
câştigaseră mult de pe urma arestării lui Pavel, în sensul că au reuşit
astfel să monteze biserica împotriva lui Pavel, în momentul cel mai
critic din viaţa sa, când el avea nevoie mai mult de iubirea şi înţelegerea
lor.

* Biserica în Imperiul Roman înainte de anul. Domnului 170

** Creştinismul şi Guvernul Roman

*** Creştinul şi societatea păgână şi Roma în Noul Testament,

din Diclionarul Biblic Ilustrat "Zondervan ".

II TIMOTEI

639

Capitolul 2. Sfaturi pentru Timotei

Nu te încurca în treburile vieţii (1-7). Pavel îl sfătuieşte pe Timotei

să primească plată pentru vestirea Cuvântului, lucru pe care Pavel
refuzase să-1 facă mai înainte când bisericile erau încă instabile.
Probabil Timotei provenea dintr-o familie înstărită, dar îşi pierduse
banii cu ocazia persecuţiilor. Fiind reţinut din fire, era probabil nevoie
ca Pavel să-i dea sfatul acesta.

Rabdă suferinţa (8-12). Pavel suferea în vremea aceea cea mai crudă

dintre suferinţe pentru un om bun: acuzaţia de a fi un criminal (9).
Notaţi însă că Pavel se gândeşte la slava veşnică (10). Citatul din
versetele 1 1-13 ar putea fi luat dintr-o cântare.

Mânuieşte cum trebuie Cuvântul (14-21). Nu răstălmăci sensul lui

natural pentru a-1 face să ţină partea doctrinelor preferate ale cuiva.
Biserica se va îndepărta uneori de la învăţătura Cuvântului, dar în
cadrul bisericii vizibile Dumnezeu va avea o rămăşiţă de credincioşi
adevăraţi (19). "Fii blând" (22-26). Cuvântul lui Dumnezeu, pus în
mâna unor lucrători pătrunşi de adevărata blândeţe creştină, el va
frânge opoziţia şi va păstra Biserica pe drumul ei cel bun.

Capitolul 3. Vremuri grele

Apostazia care avea să vină (1-4). Efortul oamenilor de a corupe

Evanghelia, de a zădărnici lucrarea lui Cristos este una din temele
principale dezbătute de Noul Testament. Mereu se repetă această pro-
blemă: Matei 7:15-23; II Tesaloniceni 2; I Timotei 4; II Petru 2; Iuda;
Apocalipsa 17. Acest groaznic tablou (2-5), cu excepţia unor perioade
de reformă, este o reprezentare destul de exactă a bisericii vizibile în
întregimea ei, până în zilele noastre "Ianes şi Iambre" (8), nume
tradiţionale ale vrăjitorilor lui Faraon (Exod 7:1 1-22). "Listra" (11)
era localitatea unde Pavel a fost bătut cu pietre, oraşul natal al lui
limotei. E posibil ca Timotei să fi asistat la acel tragic eveniment.
'Toţi vor fi prigoniţi" (12); mereu ni se spune acest lucru (Matei 5:10-
12; Ioan 15:20; Fapte 14:22; I Tesaloniceni 3:4); pentru ca atunci
când se va întâmpla cu adevărat să fim pregătiţi.

Biblia (14-17) este singurul antidot împotriva apostaziei şi a

corupţiei din biserică. Biserica catolică a pus Biblia deoparte şi a adus
peste omenire Evul Mediu. Biserica protestantă a redescoperit Biblia
dar acum o neglijează. Este alarmant cât de mult neglijează biserica
^{dm ziIele} noastre Biblia, în timp ce, plină de mândrie intelectuală, în
numele aşa numitei "erudiţii moderne", recurge la tot felul de mijloace
pentru a-i submina originea divină şi a o pune deoparte ca pe o simplă
carte de înţelepciune ebraică.

Capitolul 4. Ultimele cuvinte ale lui Pavel

Solemna însărcinare de la sfârşit (1-5). Pavel ştia că se apropie

ziua execuţiei sale. Nu era sigur dacă avea să-1 mai vadă pe Timotei

u daca va mai avea prilejul să-i scrie. De aceea, îl îndeamnă fierbinte

640

să aibă gândurile aţintite la ziua arătării Domnului şi să-L predice pe

Isus cu o râvnă neobosită. Din nou apar învăţătorii falşi (3, 4). O, cât
de mult îl supără pe Pavel acest lucru! Perversa pornire a oamenilor
de a răstălmăci Evanghelia lui Cristos!

Cuvântarea de adio a lui Pavel (6-8). Cea mai minunatătă rostire a

unui muritor. Bătrânul luptător al crucii, plin de cicatrici, priveşte
îndărăt la îndelunga şi apriga bătălie pe care a purtat-o şi strigă
triumfător: "Amînvins". Nu mult după aceea securea călăului a eliberat
sufletul lui Pavel de trupul său frânt, lăsându-1 să fie purtat de îngeri
în sânul preiubitului său Domn. Sosirea lui trimfătoare acasă va fi
întrecut cu mult orice procesiune triumfală pe care o văzuse Pavel la
Roma când se întorceau cuceritorii. Presupunem că la sosirea lui în
Cer primul său gest, după întâlnirea cu Domnul, va fi fost să-1 caute
pe Ştefan şi să-i ceară iertare.

Chestiuni personale (9-22). Nu ştim dacă Timotei a ajuns la Roma

înainte de moartea lui Pavel (9). Prima fază a procesului lui Pavel
trecuse deja (16). Lucrurile erau atât de grave în cazul lui încât până
şi cei trei tovarăşi de drum ai săi au fugit, singurul care a rămas fiind
Luca (10-11). Nu se spune dacă Tit s-adus în Dalmaţia (10) din proprie
iniţiativă, sau dacă a fost trimis de Pavel aşa cum plănuiseră la Nicopole
(Tit 3:12). Erau zile întunecate la Roma. Creştinii cunoscuţi de
autorităţi au fost omorâţi. Acum îl judecau chiar pe marele conducător
creştin. Era periculos să fii văzut cu el. "Marcu" (11): Pavel avea
nevoie de el. Se despărţiseră cu ani de zile mai înainte (Fapte 15:36-
41), dar el stătuse cu Pavel în închisoare în prima întemniţare romană
a acestuia (Coloseni 4:10). Marcu şi Petru au lucrat împreună iar dacă
Marcu a ajuns la Roma atunci e probabil ca şi Petru să fi venit cu el.
Una din tradiţii spune că Petru a murit ca martir la Roma în aceeaşi
perioadă cu Pavel sau curând după aceea. "Mantaua" (13) era necesară
deoarece se apropia iarna (21). "Cărţile" (13) erau probabil anumite
părţi din Scriptură. "Alexandru" (14) era fără îndoială acelaşi
Alexandru care fusese dat de Pavel pe mâna Satanei (I Timotei 1:20)
care a avut acum prilejul să se răzbune. El făcuse cale lungă de la
Efes la Roma numai ca să depună mărturie împotriva lui Pavel. "Leul"
(17) ar putea fi o referire voalată la Nero sau la Satan (I Petru 5:8).
"Trofim" (20). Este o latură foarte interesantă a puterii lui Pavel de a
face minuni. El vindecase mulţi bolnavi în diferite localităţi. Dar iată
că acum nu-şi poate vindeca unul din prietenii lui preaiubiţi.

că _a

TIT ■■■■■>■[

Se referă la bisericile din Creta . _:

fit

Era un grec care l-a însoţit pe Pavel la Ierusalim, la a cărui tăiere

împrejur s-a opus categoric (Galateni 2:3-5). A fost unul din convertiţii
lui Pavel (Tit 1:4).

Peste câţiva ani el apare cu Pavel la Efes şi este trimis la Corint a

se ocupa de anumite stări de dezordine şi să iniţieze strângerea de
fonduri pentru credincioşii săraci de la Ierusalim (II Cor.8:6-10).
întorcându-se de la Corint, el se întâlneşte cu Pavel în Macedonia şi,
după ce-i explică situaţia, este trimis de Pavel înapoi la Corint, urmând
ca Pavel să meargă mai târziu. Se duce la Corint să le transmită
credincioşilor a doua scrisoare a lui Pavel către Corinteni şi să
pregătească terenul pentru venirea sa. De asemenea să încheie lucrarea
de strângere a fondurilor (II Cor. 2:3, 12, 13; 7:5, 6, 13, 14; 8:16, 17,
23; 12:14, 18). Faptul că Tit a fost ales a se ocupa de o situaţie atât de
dificilă ca aceasta, indică încrederea pe care i-o acorda Pavel, şi că 1-
a considerat un conducător foarte capabil, înţelpt şi plin de tact.

Mai auzim odată despre el peste vreo 7 sau 8 ani, în epistola către

Iii, prin anul 65. Acum este în Creta. Expresia "l-am lăsat în Creta"
(Tit 1:5) indică faptul că Pavel fusese cu el acolo. în drum spre Roma
corabia pe care călătorea Pavel a făcut o scurtă escală pe coasta de
sud a Cretei (Fapte 27) dar e foarte improbabil ca aceasta să fi fost
ocazia cănd ni se spune că l-a lăsat pe Tit acolo. Părerile înclină în
favoarea teoriei potrivit căreia după eliberarea lui Pavel din prima sa
întemniţare la Roma, prin anul 63, el s-a întors în răsărit şi a cuprins
in itinerarul său şi insula Creta. După ce a făcut ordine în bisericile
cietane, Tit urmează a fi înlocuit cu Artema sau Tihic şi este rugat a
*5 întâlni din nou cu Pavel la Nicopole, în partea de apus a Greciei
(Tit 3:13).

Ultima dată când este pomenit Tit este la II Timotei 4:10, unde se

spune că el a plecat de la Roma în Dalmaţia. Evident, se întâlnise
intre timp _cu p_avei _şj _{sc a}fl_{a cu e}j _{cand acesta a} f_ost arestat şi l-a
wsoţit la Roma. Nu ştim dacă l-a părăsit pe Pavel în ceasul acela
unecat din pricina pericolelor care îl ameninţau sau dacă Pavel l-a
nmis să tacă evanghelizare pe coasta de nord-vest a Greciei. Să sperăm
^Ca a fost cazul din urmă, căci Tit era un om bun. Tradiţia spune că a

641

642

devenit episcop al Cretei şi a murit în pace la o vârstă înaintată.

Creta

O insulă cunoscută şi sub numele de Candia, aflată în partea de

sud-est a Greciei la hotarul dintre Marea Egee şi Marea Mediterană,
având vreo 240 km lungime şi 10 până la 50 km lăţime. O zonă
muntoasă, cu văi mănoase, având o populaţie numeroasă şi înstărită;
"insula celor o sută de cetăţi". Sediul unei civilizaţii antice, cu mare
putere, ce devenise legandară de la începutul istoriei greceşti. Opera
lui Sir Arthur Evans şi a succesorilor lui a făcut cunoscută lumii, la
începutul acestui secol, civilizaţia cretană. Scrierile descoperite au
fost descifrate în anul 1953 de către Michael Ventris. S-a constat că
erau toate în greaca primitivă.

Muntele cel mai înalt din Creta, Ida, era considerat locul legendar

de naştere al lui Zeus. Apoi a fost considerat locul natal al semi-
legendarului dătător de legi Minos, fiul lui Zeus, şi al faimosului
Minotaur. Cretanii erau înrudiţi cu filistenii şi se crede că ar fi identici
cu cheretiţii (I Samuel 30:14). Erau marinari îndrăzneţi şi arcaşi
renumiţi, dar cu o foarte proastă reputaţie morală.

Nucleul bisericii din Creta a fost constituit probabil prin acei

"cretani" care au fost prezenţi la Ierusalim în ziua de Rusalii (Fapte
2:11). Nu se aminteşte nicăieri în Noul Testament de o vizită apos-
tolică la Creta decât cu ocazia călătoriei lui Pavel spre Roma (Fapte
27) şi aluzia din epistola către Tit. întrucât Pavel nu era înclinat să
clădească pe temelia altuia, se pare că bisericile cretane au fost în
principal lucrarea lui Pavel. Altfel nu şi-ar fi putut asuma autoritatea
asupra lor cum rezultă din epistola aceasta. Probabil ele au fost rodul
lucrării sale de la Corint sau Efes, oraşe din apropierea Cretei.

Asemănările epistolei către Tit cu I Timotei. Tit şi I Timotei se crede

că ar fi fost scrise în aceeaşi perioadă, prin anul 65. Ele au cam acelaşi
subiect: numirea unor conducători de nădejde în Iruntea bisericii. Tit în
Creta, Timotei în Efes: în mare măsură problema era aceiaşi.

Capitolul 1. Prcsbiterii

In nădejdea vieţii veşnice (2). Pavel, asemenea lui Petru (I Petru

1:3-5), pe măsură ce se apropia sfârşitul călătoriei sale pe pământ, îşi
ţintea privirile tot mai mult spre cer. Aceasta fusese povara neîncetată
a propovăduiţii sale şi motivul principal al vieţii sale: gloria acelei
existenţei când trupul său va fi răscumpărat (Romani 8:18,23).Extazul
acelei zile când ceea ce este muritor va fi îmbrăcat de nemurire (I
Cor. 15:51-55) dorul lui după casa cerească, care nu mai e făcută de
mâini omeneşti (II Cor.5:1 -2); cetăţenia lui cerească, cu un trup ca al
Mântuitorului (Filipeni 3:20-21). Bucuria lui la gândul că va fi răpit
pentru veci cu Domnul (I Tesaloniceni 4:13-18); cununa neprihănirii
pe care o va primi în "acea zi" (II Timotei 4:6-8).

Calificările unui presbiter (1:5-9). "Presbiter" (5) şi "episcop" (')

643

sunt folosite aici ca termeni şi funcţii identice. Calificările lor, aşa

cum sunt enumerate aici, sunt practic aceleaşi cu cele de la I Timotei
3:1-7-

învăţătorii falşi (1:10-16). Bisericile cretane erau tulburate de

învăţători falşi care, asemenea celor amintiţi Ia II Petru 2 şi Iuda, în
timp ce-şi ziceau "învăţători creştini", erau de fapt o "urâciune", "o
scârbă", nişte netrebnici (16). Citatul (12) este din operele unui poet
cretan, Epimenides, din anul 600 înainte de Cristos. "Gurile"
învăţătorilor falşi urmau să fie astupate nu prin forţă, ci printr-o
viguroasă vestire a adevărului (1 1). "Case întregi" înseamnă probabil
"adunări întregi", căci bisericile se adunau în case.
Capitolele 2 şi 3. Faptele bune

Marele accent este pus în această epistolă pe "fapte bune". Nu că

noi am fi mântuiţi prin fapte bune, ci prin îndurarea Sa (3:5) fiind
îndreptăţiţi prin Harul Lui (3:7). Dar, tocmai din pricina aceasta avem
şi obligaţia strictă de a fi "plini de râvnă pentru fapte bune" (2:14); "o
pildă în fapte bune" (2:7); credincioşii trebuie să "se deprindă a fi cei
dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice" (3:14). Una din acuzaţiile
învăţătorilor falşi a fost aceea că erau "netrebnici pentru orice faptă
bună" (1:16).

Puterea unei vieţi frumoase (2:1-14). Oamenii vârstnici, femelie

tinere, mamele, tinerii şi sclavii sunt îndemnaţi cu toţii să fie credincioşi
obligaţiilor naturale, ce rezultă din starea lor în viaţă, aşa încât criticii
să nu poată avea nimic de zis (2:8).

Sclavii, care erau foarte numeroşi în biserica primară, sunt

îndemnaţi să fie supuşi, harnici şi credindioşi pentru ca viaţa lor să
'împodobească" profesiunea lor de credinţă (2:10), iar stăpânii lor să
exclame: "Dacă acesta face religia creştină cu sclavii negreşit este
ceva de capul ei."

Fericita nădejde (2:1 1-14). Revenirea Domnului asigură motivul

trăirii unei vieţi evlavioase în lumea aceasta. Este amintită în aproape
fiecare din cărţile Noului Testament.

Supunerea în faţa autorităţilor civile (3:1-2) este o virtute creştină

Primară. Cetăţenii Cerului trebuie a fi şi cetăţeni buni ai guvernului
Pământesc sub care trăiesc (Romani 13:1-7; I Petru 2: 13-17).

Genealogiile (3:9) la care se face referire aici şi în I Timotei 1:4

Par să li ocupat destul de mult loc în învăţătura învăţătorilor falşi,
^care infectau pe atunci bisericile din Creta şi Efes. Probabil aceştia îşi
•ntemeiau pe atunci pretenţiile lor de învăţători pe descendenţa davidică
■> inrudirea cu Isus, combinându-le cu informaţiile directe pe care le
veau despre Evanghelie. Sau era vorba de învăţături ciudate bazate

'nterpretarea trunchiată a unor pasaje din genealogii.

[j :^{eI ce a}duce dezbinări" (în alte traduceri se foloseşte "eretic").

Pa ce s-au făcut toate eforturile posibile de a îndrepta un învăţător

644

fals, şi acesta tot nu se îndreaptă, atunci tiehuie ocolit. "Artema" (3:12)

nu se mai aminteşte nicăieri altundeva. Tradiţia spune că a devenit
episcop al Listrei. "Tihic" (12) era din Asia (Fapte 20:4). Fie el, fj_e
Artema trebuie să preia funcţia lui Tit în Creta. "Nicopole"' (12) se
afla în Grecia la 160 kilometri nord-vest de Corint. (Vezi nota asupra
deplasărilor lui Pavel din ultima perioadă a vieţii sale. Fapte 28:31).
"Zena" (13) nu mai apare nicăieri. Fie era un scrib evreu, fie un avocat
civil grec . "Apolo" (13, vezi la Fapte 18). Se pare că el şi cu Zena, în
drumul lor spre o destinaţie necunoscută, au dus această scrisoare a
lui Pavel pentru Tit.
FILIMON \' '

Despre un sclav fugar *

Filimon

Era un creştin din Colose, un converit de-al lui Pavel şi un om foarte

bogat. Una din biserici se aduna în casa lui. El şi cu Pavel se pare că au
fost prieteni intimi. Este posibil, deşi nu se spune, ca Pavel să fi vizitat
oraşul Colose în cei trei ani cât a stat la Efes (Fapte 19).

Onisim a fost numele unui sclav care aprţinea lui Filimon. E posibil ca

să fi fost un om foarte talentat. Soldaţii romani, în incursiunile lor armate,
răpeau adesea pe cei mai frumoşi şi inteligenţi tineri, fie băieţi, fie fete,
ducându-i acasă la ei.

Prilejul cu care s-a scris această epistolă. La vreo patru sau cinci ani

după ce plecase Pavel din acea parte a lumii şi era în drum spre vest,
urinând să fie întemniţat la Roma. Se pare că Onisim a furat nişte bani de
la stăpânul lui, Filimon şi a fugit la Roma. Acolo când i s-au terminat
banii, e probabil să se li întâlnit cu Pavel. Probabil el ajunsese să-1 cunoască
bine şi să-1 iubească încă din casa stăpânului său. Dar nu e posibil ca el să
se fi întâlnit din întâmplare cu Pavel într-un oraş de 1.500.000 de locuitori.
Pavel 1-a înduplecat să devină creştin, şi 1-a trimis înapoi la stăpânul său,
cu această scrisoare minunată.

Scopul scrisorii a fost de a mijloci pentru acest sclav fugar pe lângă

Filimon, ca acesta să-1 primească înapoi ca pe un frate creştin, Pavel însuşi
angajându-se să plătească înapoi dacă ar fi fost vorba de bani furaţi.
Scrisoarea este o bijuterie în sensul că scoate în relief curtoazia lui Pavel,
tactul lui, delicateţea şi generozitatea sa, culminând cu duiosul apel către
rilimon de a-1 primi pe Onisim "aşa cum m-ai primit pe mine" (17).

Primirea sclavului. Biblia nu dă nici o indicaţie cu privire la felul cum

_ ost primit sclavul de către stăpânul său, dar există o tradiţie care spune

ca stăpânul lui 1-a primit şi a înţeles aluzia voalată a lui Pavel şi i-a dat

rtatea. Aşa lucrează Evanghelia. Lucrând în inima sclavului, Cristos
-a tăcut să recunoască uzanţele sociale ale vremii şi să se întoarcă
'napoi la stăpânul lui, cu hotărârea de a fi un sclav bun, şi de a trăi în
continuare viaţa sa pământească în calitate de sclav. Cristos, din inima
^s spânului 1-a făcut pe acesta să recunoască în sclav, pe fratele lui
^eŞtin şi să-i dăruiască libertatea. Există o tradiţie care spune că după
ceea Onisim a devenit episcop în Bereea.

Apfia" (2). A fost probabil nevasta lui Filimon. "Arhip" (2) era probabil

cuv ^adunarii- "Onisim" (10) înseamnă "folositor". Observaţi jocul de

Dri \^Mli- ^>'^{>entru ve}şnicie" (15) este o aluzie la persistenţa în veşnicie a

n ^etonuJor de pe pământ. "Epafra" (23). A fost un colosean, întemniţat la

^ll»a. Salutările (24) indică prietenii personali ai lui Filimon.

. 645

EVREI

647

EVREI

Mesajul final al lui Dumnezeu pentru Iudaism

y Cristos autorul Noului Legământ

/ Gloriosul destin al omului

Destinatarul

Epistola aceasta nu numeşte persoana căreia îi este adresată. Dar

din tonul ei rezultă clar că ea se adresează evreilor, întrucât discută
relaţia lui Cristos cu preoţia levitică şi jertfele de la Templu. Citează
mereu din Vechiul Testament pentru a şi confirma afirmaţiile. Părerea
tradiţională şi comun acceptată este că ea se adresează creştinilor evrei
din Palestina, şi în special celor din Ierusalim.

Autorul

în versiunea King James a Bibliei, titlul e menţionată ca Epistolă
a lui Pavel. In ediţia American Revised Version autorul este anonim,
întrucât în cele mai vechi manuscrise, găsite de la traducerea ediţiei
King James încoace, autorul nu este menţionat.

Biserica de Răsărit a acceptat faptul că Pavel este autorul ei. Biserica

de Vest nu a acceptat acest lucru decât în secolul IV. Eusebiu 1-a
considerat pe Pavel ca fiind autorul ei. Tertutian a numit-o epistola
lui Barnaba. Clement din Alexandria a crezut că Pavel a scris-o în
ebraică şi Luca a tradus-o în greacă. (Este scrisă într-o greacă foarte
elegantă). Origen 1-a considerat pe Pavel ca autor posibil. Luther a
presupus că ar fi fost Apolo, părere pentru care nu există însă nici o
dovadă. Ramsey propune pe Filip. Harnaek şi Renel Harris sugerează
pe Priscila. Ferrar Fenton crede că nimeni altul decât Pavel nu ar fi
putut să o scrie şi că el a scris-o iniţial în ebraică, iar apoi a pus p^e
unul din asociaţii lui să o traducă în greacă.

în general, părerea tradiţională este că Pavel a scris această epistola,

şi părerea aceasta a fost susţinută de-a lungul veacurilor, fiind in
continuare susţinută.

Data

în mod neîndoios a fost scrisă înainte de distrugerea Ierusalimului,

care a avut loc în anul 70. Dacă Pavel a scris-o, e posibil să o 1j ^crrlS
de la Roma între anii 61-63.

Sensul direct, dar nu indiscutabil al expresiei "cei din Italia ^va

trimit sănătate" (13:14) este că a fost scrisă din Italia.

646

Timotei se afla cu scriitorul epistolei (13:23). El plecase cu Pavel
la Ierusalim (Fapte 20:4) unde îl însoţise pe Pavel la Roma (Coloseni
1:1). El tocmai fusese eliberat şi Pavel îl trimetea din nou în Răsărit
(pilipeni 2:19, 24), sperând să se poată întoarce şi el curând. Pare că
într-adevăr el şi cu Timotei plănuiau să se întoarcă la Ierusalim