Manastirea Pângarati
Nu departe de Bisericani, urmând soseaua Piatra Neamt - Bicaz (DN15), un drum colateral urca pâna în apropierea hidrocentralei "Dimitrie Leonida" de la Stejaru, unde se afla un alt ansamblu monumental care poate fi reperat de la mare distanta. Aici, la rasarit de Muntele Botosanu, pe care constructorii l-au strapuns cu un tunel de aductiune lung de aproape 5 km, pe malul stâng al pârâului Pângarati, se afla Manastirea Pângarati, un asezamânt de veche traditie de pe valea Bistritei.
Istoricul Manastirii Pângarati este în multe privinte asemanator cu cel al Bisericanilor. Si aici, pe coasta dealului Paru, s-a constituit o veche sihastrie a unor calugari veniti de la Manastirea Bistrita în timpul scurtei domnii a lui Ilias Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun. Monahul Simion, caruia i se atribuie constituirea acestei sihastrii, s-a straduit - ca si Iosif la Bisericani - sa ridice o biserica de lemn dupa obiceiul deja împamântenit. Si va reusi - conform traditiei - cu ajutorul lui Stefan cel Mare, în primii ani de domnie ai acestuia, construind lacasul pe locul unde se afla si astazi.
Se pare ca în timpul expeditiei lui Mahomed II din vara anului 1476 si obstea monahala de la Pângarati a trecut prin momente de grea încercare.
Probabil ca un podgheaz turcesc razletit dupa prada în aceasta parte a dat foc bisericii, iar calugarii s-au ascuns în munti, trecând apoi în Transilvania unde au ramas pâna la încetarea razboiului. Nu se stie daca Stefan cel Mare a ajutat la ridicarea unei noi biserici pe locul celei incendiate, dar schitul a continuat sa fiinteze din moment ce la 1560 Alexandru Lapusneanu ridica la Pângarati biserica de piatra.
Numita multa vreme Schitul lui Simion si mai apoi Manastirea lui Amfilohie, asezarea monahala de la Pângarati va apare pentru prima oara sub denumirea care a consacrat-o si care a dainuit peste veacuri, într-un document emis de cancelaria lui Petru Schiopul la 9 iulie 1577. Pornind de
la o mica suprafata de teren atribuita de Alexandru Lapusneanu, Manastirea Pângarati va ajunge în mai putin de un secol - prin danii si cumparaturi - unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistritei, rivalizând prin putere si bogatie cu toate manastirile învecinate si în primul rand cu Manastirea Bisericani.
Pe la sfârsitul domniei lui Vasile Lupu, Manastirea Pângarati stapânea mai multe poieni de pe muntele Botosanu si împrejurimile acestuia, sate din ocolul târgului Piatra, o seliste pe Almasul Mic, precum si întinse suprafete de teren pe valea Tarcaului, de la varsarea în Bistrita pâna la hotarele Comanestilor. Acestor proprietati li se adauga numeroase locuri de prisaca, mori, cârciumi si familii de tigani robi, pomenite în diferite acte de danie si întarire emise de cancelaria voievodala.
O întreaga serie de scutiri sprivilegii asigurau si acestei obsti calugaresti puteri depline asupra impresionantei sale avutii, reprezentantii domniei fiind în imposibilitate sa intervina fara o dispozitie expresa din partea voievodului.
În acest cadru trebuie subliniat si faptul ca obstea monahala era împuternicita sa readuca taranii si robii fugiti de pe mosiile manastirii, oriunde acestia ar fi fost gasiti.
Dispunând de o asemenea putere economica, nu este de mirare ca manastirea s-a dezvoltat continuu si din punct de vedere constructiv: chilii si cladiri-anexa, ziduri de incinta cu turnuri de aparare, modificari si adaugiri facute bisericii. În orice caz, la începutul secolului al XVIII-lea, Manastirea Pângarati constituia unul dintre putinele adaposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a încercat sa ascunda tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racovita, când catanele austriece invadasera tara.
S-a construit mult si la începutul secolului al XIX-lea, când egumenul Macarie a desfasurat o rodnica activitate reparând biserica si înlocuind vechile chilii cu încaperi solide din piatra si caramida,ale caror substructii impresioneaza si astazi prin masivitatea si ampla lor desfasurare.
Dupa 1863, viata calugareasca se restrânge si se stinge treptat,iar întregul ansamblu constructiv începe sa se ruineze. Dupa câteva decenii de functionare a unui penitenciar (în timpul regelui Carol I), aici se va organiza în 1914 un spital militar si ulterior (1918) un sanatoriu T.B.C., pentru ca apoi cladirile sa ramâna din nou nefolosite.
În anii '50 ai secolului XX (mai precis în 1956), la Pângarati se va organiza Statiunea de cercetari geografice, geologice si biologice "Al. I. Cuza" a Universitatii din Iasi, pentru ca în 1985 cladirile
sa fie folosite de catre Laboratorul Plantavorel ca depozit de plante medicinale.
Abia dupa 1990 acest remarcabil ansamblu monumental va reintra în patrimoniul proprietarului de drept, Biserica Ortodoxa Româna.
PREZENTARE
Din vechea incinta, turnul-clopotnita de pe latura sudica, înalt de 34 m si care îndeplinea si rolul de turn de intrare, s-a prabusit în anul 1996 în timpul cutremurului din noaptea de 11-12 iunie.
Aceasta constructie avea parterul întarit de patru contraforti de colt, dar fiind ridicata pe un teren în panta, cu o structura neomogena, nu a mai rezistat. Contrafortii din colturile sud-est si nord-est au fost înglobati partial în corpul de chilii numit impropriu "chiliile Lapusneanu", semn ca aceste chilii au fost construite ulterior turnului. Perpendicular pe zidul vestic al turnului s-a pastrat un fragment de zidarie de piatra care, probabil, facea parte din peretele sudic al zidului de incinta. Lipit acestui fragment se afla scara de intrare la al doilea nivel al turnului, de unde,printr-o scara interioara din lemn, se putea urca la camera clopotelor, care este de fapt un adaos realizat în cursul veacului al XIX-lea.
Se mai pastreaza, de asemenea, zidul de incinta de pe latura rasariteana, care era dublat de un rând de chilii ale caror beciuri au fost descoperite în urma cercetarilor arheologice întreprinse în anii 1993-1994.
Zidul nordic este si el însotit de un sir de chilii ce se termina în dreptul turnului de nord-est, numit si "turnul militar" si care a fost restaurat în anii 1991-1995. În ceea ce priveste turnul de nord-vest, acesta a suferit mai multe reparatii si transformari, pe locul sau aflându-se centrala termica a complexului si trapeza la etaj.
Foarte interesanta si în acelasi timp îndelung controversata este biserica zidita aici de Alexandru Lapusneanu. Nu numai pentru faptul ca din punct de vedere arhitectural este cu totul altceva în comparatie cu ceea ce acelasi voievod a ctitorit la Bistrita sau la Manastirea Slatina, ci mai ales pentru existenta a doua biserici suprapuse, caz extrem de rar pe care nu-l mai regasim decât la Biserica "Sf. Ioan Botezatorul" de la Suceava. În plus, inexistenta unei inscriptii votive din vremea acestui voievod a generat si genereaza înca multe semne de întrebare, unii cercetatori rezumând
u-se la datele din pisania care s-a pastrat pâna astazi.
Ctitoria lui Alexandru Lapusneanu de la Pângarati reproduce destul de stângaci si la proportii reduse planul primelor lacasuri de închinaciune zidite de Stefan cel Mare. Biserica cu hramul "Sf. Dumitru" este în forma de nava, cu absidele laterale înglobate în grosimea zidariei si marcate în exterior cu rezalituri flancate de contraforti, iar absida altarului pentagonala,cu o fereastra în ax sub care s-a amplasat un picior de sustinere.
Ferestrele de la etaj sunt mai îngrijit executate decât cele de la parter, deschise toate catre sud.
Intrarea de la parter - practicata mai târziu pe latura de sud - are un chenar de piatra asemanator cu ancadramentul ferestrelor, fiind împodobit cu muluri care se întretaie în unghi drept. Deasupra intrarii se afla un lintel de piatra ornamentat cu un scut, pe suprafata caruia s-a executat, cu oarecare stângacie, stema Moldovei.
Pe latura nordica, un dublu pridvor protejeaza intrarea în biserica de la etaj. O inscriptie, aflata initial deasupra intrarii de la parter si încastrata aici în anul 1909, are urmatorul continut:
"Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savârsirea Sfântului Duh. Aceasta clisiarnita a facut-o pan Dumitru Soldan, mare vistier si sotia lui Safta în zilele lui Vasile Voievod, la anul 7151 (1642) luna septembrie 10 zile si fiind pristav Andronie de la Bisericani, la turn si la trapezarie si la acoperisul sfintei biserici."
Biserica mica de jos este de fapt o tainita transformata în capela, scunda, cu pronaos, naos si altar, acoperite cu bolti en berceau neglijent executate. De altfel, nota de improvizatie este generala si cu atât mai pregnanta la deschiderile operate între naos si altar. Dupa cum am subliniat, toate ferestrele sunt situate spre sud si spre apus, ceea ce dovedeste, o data în plus, ca paraclisul de la parter a fost amenajat ulterior, functie de unele conditii deja existente.
Intrarea în biserica de la etaj se face pe latura de nord prin intermediul a doua pridvoare: primul, deschis - la usa caruia regasim acelasi chenar de piatra cu muluri îmbinate în unghi drept si lintel deasupra - iar al doilea, închis, este acoperit cu o calota sferica încinsa cu un brâu zimtat din caramida (de influenta munteneasca) ce primeste lumina prin doua ferestre situate spre apus si miazanoapte.
Acelasi sistem de boltire prezinta si pronaosul, despartit de naos printr-un arc masiv, sprijinit în consola pe zidurile laterale.
Din coltul de nord-vest al pronaosului o scurta scara în spirala face legatura cu biserica de la parter.Bolta naosului este mai ampla, iar cele patru arce de sustinere alcatuiesc prin îmbinarea lor tot atâtia pandantivi.
Un arc simplu constituie limita apuseana a altarului boltit în sfert de sfera.
Cu exceptia boltilor, vopsite în deceniile trecute printr-o hotarâre nu tocmai inspirata, biserica pare sa nu fi avut o zugraveala databila în anii constructiei sau într-o perioada ulterioara acestora.
Pentru a conchide, ne mentinem parerea - exprimata si cu alte prilejuri - considerând ca, la 1560, Alexandru Lapusneanu a zidit biserica existenta, cu o tainita la subsol. La 1642 aceasta "basca" a fost amenajata ca paraclis de catre Dumitru Soldan, lucrare întregita de catre egumenul Macarie în 1806.
Deocamdata ne cantonam înca în domeniul ipotezelor si speram ca lucrarile de restaurare si cercetarile arheologice aflate în curs de desfasurare sa aduca noi elemente capabile sa contribuie la cunoasterea adevarului istoric.
Oricum, monumentul de la Pângarati justifica pe deplin interesul de care este înconjurat. Cu atât mai mult cu cât specificului sau arhitectural i se adauga valoarea artistica a iconostasului de la parter si a mai multor icoane din secolul al XVIII-lea care s-au pastrat în patrimoniul manastirii.
PUSH
Dostları ilə paylaş: |
