Cultura teologică în Răsărit în secolele XVI-XX
După căderea Constantinopolului şi lărgirea Imperiului Otoman, ţările neocupate de turci, precum Moldova, Ţara Românească, Ucraina şi Rusia, au devenit loc de refugiu al unor teologi şi spaţiu al continuării activităţilor teologice şi culturale. S-au înfiinţat o serie de şcoli şi academii, precum Şcoala Greacă din Veneţia (sec, XVI), Academia Movileană de la Kiev, întemeiată în 1631 de Petru Movilă, viitor mitropolit al Ucrainei, cea mai veche instituţie de învăţământ superior la slavii ortodocşi, în care au studiat şi multe personalităţi ale vieţii bisericeşti, precum Cuviosul Paisie cel Mare şi episcopul Melchisedec Şteianescu, Colegiul Umanist Greco-Lalin (Schuola Graeca et Latina) din Ţara Românească (1646), sub Matei Basarab, Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava - Bucureşti, întemeiată de Constantin Brâncoveanu (1694), Academia de la Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi - Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu (l640, reorganizată în 1714), Academia din Moscova (1649) etc.
În secolele XIX-XX, Bisericile Ortodoxe şi-au înfiinţat seminarii teologice şi facultăţi de teologie care au contribuit la promovarea valorilor teologice şi culturale tradiţionale ale popoarelor pe care le-au deservit.
Dostları ilə paylaş: |
