Înger rus otroc veaceslav – filmul I partea II



Yüklə 198,51 Kb.
səhifə2/3
tarix05.03.2018
ölçüsü198,51 Kb.
#44127
1   2   3

Şi când a apărut acoperiş deasupra mormântului său, primul lucru

la care m-am gândit a fost, că Domnul trebuie să stea în toată înălţimea.

Slavocica a cerut asta.

Iar când am văzut Acatistul Domnului Iisus Hristos în biserică

şi când am văzut atât de multă simplitate în veşmintele Domnului,

Eu nu am mai văzut ceva mai frumos decât aceasta....

Şi aveam un vis, cum să îi aduc lui Slavocica o astfel de icoană.

Surorile din Voronej au sunat şi mi-au spus:

„Valentina Afanasevna vă aducem icoana”.

Eu zic: „Ce fel de icoană?”

Ele spun:„ Icoana lui Iisus Hristos”.

Nu îmi venea să cred, pur şi simplu nu îmi venea să cred.

Această icoană a fost adusă lui Slava.

Din icoană curgea mir.

Ea este mereu lângă Slavocica.

Apoi li s-a părut că icoana are o ramă foarte modestă,

şi mi-au zis:„Să luaţi acasă această icoană.”

Eu am luat-o.

Iar lui, i-au adus o altă icoană, cu o ramă mai bogată.

Şi astfel acum Slavocica are două icoane cu chipul Domnul Iisus Hristos,

în întreaga Sa înălţimea.

Şi eu mă bucur de aceasta.

Slavocica desena cruciuliţe, cruci, biserici, turle, preoţi,

preoţi mergând cu icoane în mâini, cădelniţe, îi plăcea să deseneze procesiuni.

Înainte de moartea sa, tatăl său îi ţinea mâna,

iar el mi-a desenat un ultim cadou şi mi-a spus:

„Mămico, mie mi-au permis să îţi desenez...”

Şi el a desenat...

Ţinea pixul cu greu şi foarte şters a desenat conturul unei mari biserici.

Apoi mi-a spus: „Mămico, tu o vei recunoaşte.”

El a spus că va fi ultima biserică, chiar aşa a şi spus:

„Pe care eu o voi construi”.

Cum se poate înţelege acest lucru, nu ştiu.

El a spus:„ Eu îl voi construi.”

El mi-a mai spus despre această biserică:

„ Mămico, ea va fi sus, deasupra pământului”.

Eu mă gândeam că această biserică va fi pe munte sau pe stâncă,

deoarece nu înţelesesem ce însemna „deasupra pământului.”

Apoi a spus că va fi foarte mare.

Zicea că: „Dacă o vei privi, e foarte mare,

dacă vei intra înăuntru, e şi mai mare.”

Eu ziceam: „Acolo probabil va fi foartă multă lume...”

Şi el mi-a spus:„Mămico, acolo va fi lume puţină”.

Eu îi spun: „De ce trebuie să construieşti o biserică atât de mare,

dacă în ea va fi puţină lume?”

El a spus că în curte vor fi mulţi trandafiri, apoi vor săpa un mare şanţ,

îl vor umple cu apă sfinţită şi s-a mirat foarte mult,

cum de un om însemnat cu 666, a reuşit să treacă peste acest şanţ.

Apoi s-a uitat şi a spus: „Nu-i nimic mămico,

puterea lui Dumnezeu îl va arunca înapoi şi va zbura înapoi peste şanţ,

se va ridica în patru labe, se va scutura, se va uita cu atâta răutate,

apoi se va întoarce spre locaşul său.

Iar când această biserică va fi aproape gata, nu vor ajunge bani.

El chiar spunea că în Moscova există o femeie, ea este bancher.

Aceasta se va gândi: „Pentru ce îmi trebuie toate aceste bogăţii,

ele nu îmi pot salva sufletul.”

Şi toţi banii îi va da pentru zidirea bisericii.

Apoi iar nu vor fi suficienţi bani.

Şi atunci a zis: „Dumnezeu, va îngădui ca oamenii să găsească o comoară.”

Dumnezeu le va da, dar va fi ca şi cum oamenii i-au găsit, iar cu aceşti bani

se va finaliza construcţia bisericii.

Şi zicea: „ Iar eu voi fi foarte emoţionat atunci când Dumnezeu

va veni pe Pământ...

Voi avea foarte mari emoţii...”

Eu îl întreb:„De ce Slavocica?”

Îmi răspunde: „Oare îi va placea Domnului Iisus Hristos biserica sau nu?”

Eu îi zic:„Oare Dumnezeu, de acolo de sus, nu vede ce se construieşte?”

Iar el îmi spune: „Vede mămico, dar şi aşa, voi avea mari emoţii.”

Şi tot umbla de colo-colo şi zicea: „Slavă lui Dumnezeu, Slavă lui Dumnezeu”.

Acum Slava nu mai este, dar eu nu pot să nu mă trezesc fără să spun:

Slavă lui Dumnezeu!

Şi cu cât trece timpul, cu atât îmi doresc să spun aceasta cât mai des.

Nina Ponomareva Or.Chebarkul

Ştiţi, cât era în viaţă...

Orăşelul nostru este militar, probabil că ştiţi ce prigoană e existat

prin anii 91-92 şi câţi ofiţeri şi soţii de ofiţeri

mergeau la biserică să se boteze.

Pentru ei era... nu era ca acum.

Acum poţi merge liniştit şi nimeni nu îţi va spune nimic.

Ei erau chemaţi de organele partidului pentru raport, însă oamenii când vorbeau

cu un astfel de Otroc, nu mai puteau să... şi până azi vin la mormântul său.

La mormântul său vin şi foşti colegi de clasă, cei care au studiat înainte

sau după... toţi aceştea în principiu au devenit ortodocşi.

Chiar şi aceia care erau musulmani sau de altă religie.

Ei au crezut că totul este adevărat, că ortodoxia este adevărata credinţă

şi ei trec la credinţa noastră.

Înţelegeţi ce fel de creştini ortodocşi de calitate devin aceşti oameni.

Eu chiar cunosc câţiva oameni care cu adevărat au devenit ortodocşi,

nu ca unii dintre ai noştri, ce s-au botezat şi au uitat.

Şi-au agăţat o cruciuliţa pe undeva şi gata...

iar aceştia într-adevăr, devin oameni ai bisericii, înţelegeţi?

Acesta e cu adevărat un lucru mare şi toate acestea datorită lui Otroc Veaceslav.

Cel puţin în orăşelul nostru, erau foarte mulţi chiar şi în acea perioadă.

Iar în prezent tot mai mulţi oameni vin la noi, vin de la Martori a lui Iehova...

Madina Hakinova (prin botez Anastasia) Or.Chebarkul

Datorită lui Slavic am primit multe, datorită lui Slavic am aflat multe.

Acum nu am nici o îndoială că există viaţă după moarte, că există Dumnezeu.

Slavic ne-a dat foarte multe.

Datorită lui Slavic m-am botezat.

Datorită lui Slavic, copiii mei s-au botezat înaintea mea.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-am întâlnit în viaţă,

că am fost învrednicită de o aşa mare cinste, că l-am întâlnit pe Slavic,

am întâlnit-o pe mama lui, matuşca Valentina.

Celui ce a fost trimis de Dumnezeu pentru izbăvirea Rusiei

de întunecimea păgânismului, a rugătorului pentru noi, păcătoşii,

şi tămăduitorului de boli trupeşti şi sufleteşti, Minunatului Otroc Veaceslav,

cu cântări îl slăvim.

Tu, mare îndrăzneală având la Dumnezeu, roagă-L pe Hristos Dumnezeu

pentru mântuirea sufletelor noastre.

Multă încredere având în rugăciunile tale, ţie îţi cântăm:

Bucură-te, neprihănitule Otroc Veaceslav, minunat ajutător în vremuri de pe urmă.

Darul înaintea-vederii

Îi plăcea să o asculte pe cântăreaţa Ecaterina Şavrina.

Şi mie îmi plăcea să o ascult.

Era plăcut să o şi priveşti.

Era o perioadă când la televizor apărea Ecaterina Şavrina,

iar lui Slava îi plăcea un cântec cu următoarele versuri:

Baia din Siberia este cea mai bună.

Şi el fredona cântecul Ecaterinei Şavrina:

„Baia din Siberia este cea mai bună dintre toate.”

Nu putea pronunţa corect litera L, spunea „udşe vseh (cea mai bună dintre toate).

Apoi a reuşit să pronunţe corect.

El era încă era mic, nu spunea toate cuvintele, dar mi-a zis:

„Mămico, această doamnă Ecaterina, are multe perechi de încălţăminte, nu ca tine”

Noi tot ziceam că trebuie să facem rost, cuvântul „să facem rost,”

se repeta foarte des.

El îmi spunea:„Tu nu ai, dar ea are multe perechi de pantofi.

Ei îi plac atât de mult pantofii, încât la intrare are un mare dulap cu rafturi,

iar acolo sunt atât de mulţi pantofi...

pe unii nici nu le-a scos din cutii şi nici nu i-a purtat.

Aceştea stau în cutii.”

Printre altele, putea povesti uşor.

De aceea, noi ascultam piesele Ecaterinei Şavrina şi lui îi plăceau.

Se străduia să le fredoneze.

Când am văzut ce putea face Slava, că nu avea nici o problemă

să găsească un lucru,

că nu avea nici o dificultate să spună totul despre om,

că nu avea nici o problemă să vindece un om...

Mie totuşi îmi era foarte frică, chiar dacă am fost în Lavra...,

nu prea aveam credinţă..., dacă omul îmi spunea ceva direct, atunci credeam.

Pe atunci mă gândeam, că dacă Slava de mic copil avea astfel de daruri,

atunci stareţii îmi vor spune, îmi vor arăta şi îmi vor povesti tot.

Nu înţelegeam ce se întâmplă.

Când am văzut cum Slava putea să facă toate aceste lucruri, m-am speriat...

veneau şi întrebau dacă se pierdea o armă.

El spunea clar unde şi ce se află.

Nu există doar oameni simpli şi buni, oamenii sunt diferiţi.

Mă gândeam: vor fura copilul, îl vor obliga să lucreze pentru cineva, pentru ceva

Se întâmplă atâtea lucruri.

Îmi era teamă pentru el.

Cu astfel de daruri era deja periculos.

Eu îl duceam la şcoală, îl aşteptam de la şcoală,

i-am interzis să vorbească pe stradă cu persoane necunoscute

sau să meargă la cineva acasă.

Iar ei au început să vină la noi şi nu mai puteai opri asta.

De când era mic, era în viaţă, începuse să vină din Polonia,

s-a dus vestea despre el până acolo.

Au început să vină din toată ţara.

Îmi făceam griji pentru el.

Noi vedeam că Slavic are o mare putere, atât de multe i-au fost date.

Nu avea nici o dificultate să vorbească despre viitorul unui om,

prin ce a trecut acest om, ce trebuie să facă acest om

pentru a nu avea o anumită problemă.

O astfel de putere mare avea Slavic.

Marsely Hakimov (prin botez Serghii) or.Chebarkul

Când l-am cunoscut, m-a impresionat cu a sa bunătate şi dărnicie.

La început mi-a fost teamă să discut cu el.

Mă simţeam transparent pentru că ştia, vedea toate gândurile mele

şi nu mă simţeam în largul meu.

Slava nu vedea doar trecutul, prezentul sau viitorul.

El putea spune fiecăruia ce îl doare.

El putea vedea începutul bolii.

A spus unui doctor că în intestine avea multe ulceraţii

pentru că avea dureri mari.

Nu ştiu cum l-a ajutat, au trecut deja 16 ani.

I-a spus că nu are voie să bea, dar el continua să consume alcool.

Dar cu toatea astea, el nu a mai avut ulceraţii.

Odată ne-a vizitat cumnata, soţia fratelui meu

şi când a aflat că avem un astfel de băieţel neobişnuit,

s-a dus direct la Slavic pentru a-şi rezolva problemele.

Iar când Slavic a privit-o, s-a mirat că pe pământ

mai există astfel de oameni sănătoşi din punct de vedere fizic.

El zicea, că acum pe pământ sunt foarte puţini oameni sănătoşi

şi s-a mirat de sănătatea ei.

Şi desigur ea şi-a rezolvat problema, ce fel de problemă nu ştiu.

Însă el s-a mirat foarte mult, pentru că în general,

i se adresau oameni bolnavi, iar în prezent pe pământ

sunt foarte puţini oameni sănătoşi.

Când a venit la el un medic din Celiabinsk, pentru că prietenei sale,

ce era de asemenea medic, îi era frică că are cancer,

şi a trimis-o la Otroc.

Această prietenă medic, îi spune lui Slava: „Te rog, spune-mi,

ei îi este frică să vină, are cancer?”

Iar Slavocica nu spunea niciodată cine va muri, cine era grav bolnav,

probabil că nu putea spune.

S-a uitat la ea şi i-a spus:„ Vă voi desena, sunteţi medic şi veţi înţelege”.

El îi făcea un desen, eu mă uit, ea se întristează,

el desena un fel de săculeţ, iar din săculeţ ies mustăţi.

Eu m-am uitat, nu am înţeles.

Dar ea s-a uitat şi a spus: „Totuşi, are cancer.”

Slavocica nu spus nimic.

Putea să deseneze boala şi să explice de unde a apărut.

Ştia păcatele omului.

Oamenii veneau şi el nu avea nevoie de nici un fel de poze,

discuta aşa cum discutăm acum, purta discuţii obişnuite.

Ei veneau, iar el le povestea despre neamul lor, de unde au aceste probleme

şi cum trebuie să le rezolve.

În principiu problemele reprezentau chemarea către bunătate, către rugăciune,

către Dumnezeu,

pentru că fără de Dumnezeu aceste probleme nu se pot rezolva.

Niciodată nu judeca pe nimeni.

Ştia gândurile omului chiar şi de la distanţă.

Dacă aveam un gând: oare ce face mama în Siberia…, el se apropie şi îmi spune:

„Bunica Tasia acum e acasă, a prăjit cartofi.

E acasă, apoi se va ruga, are musafiri.”

Mi-a povestit toate acestea, şi apoi am întrebat-o pe mama:

„Mamă, în acea zi a fost aia şi aia?”

Ea zice:„Da!”

Îi putea spune omului tot.

Când omul venea, el îi spunea cum şi în ce fel se poate îmbolnăvi.

Oamenii râdeau, apoi au început să vină la mormânt, cădeau în genunchi

şi îi cereau iertare.

Ziceau: „Am trecut printr-o operaţie atât de grea, iar el mi-a atras atenţia

şi chiar mi-a spus din ce plante trebuie să beau ceai.”

Ştia orice gând al omului, a oricărui om, chiar a preşedintelui american

sau a preşedintelui nostru,

unde şi câte bombe atomice sunt, ce cantităţi de armament... unde, ce şi când.

Pentru el nu existau secrete.

Eu îi spuneam, în ce hal au adus ţara... interesant, ce mai face Elţin.

Iar el îmi spune:„E la bibliotecă, e aşteptat de reporteri.

Vor să facă un material senzaţional, iar unul s-a ascuns.

Iar acest Elţin stă... şi mi-a povestit despre gândurile acestuia,

chiar dacă nu mă interesau aceste lucruri.”

Nu îmi amintesc acum totul.

După cum putea spune ce face bunica Tasia, ce gândeşte

şi cum făcea cartofi prăjiţi, la fel nu avea nici o problemă

să ştie ce face Elţin în biroul său, şi respectiv preşedintele american.

Pentru astfel de oameni nu există nici o problemă, totul este descoperit.

Odată stătea şi îmi zice: „Mămico, întreabă-mă orice, ce ai vrea să ştii?”

Ce aş vrea să ştiu, nu vreau să ştiu nimic.

M-am gândit şi l-am întrebat ceva din respect.

L-am întrebat ceva atât de simplu, iar el nu s-a abţinut şi mi-a spus:

„Mămico, eşti atât de neinteresantă.”

Apoi o perioadă lungă de timp îşi cerea iertare:

„Mămico, iartă-mă te rog, iartă-mă te rog,” şi se tot uita la Calea Lactee.

În ultima perioadă avea o stare de nostalgie, stătea în grădină

şi se uita la Caleea Lactee.

Eu îl întreb:„Slavocica, de ce te uiţi în acea direcţie?”

„Nu-i nimic mămico.”

Însă eu am văzut încotro se uita.

Când el nu vroia să vorbească, eu înţelegeam şi nu îl întrebam,

pentru că oricum ştiam răspunsul.

El îmi spunea: „Mămico, ţie nu îţi foloseşte să ştii.”

Eu l-am întrebat despre Protoiereul Alexandr Meni.

În acea perioadă a fost omorât şi circulau tot felul de zvonuri.

Iar eu l-am întrebat: „Slava tu ştii cine l-a omorât

şi cum s-au întâmplat toate astea?”

El ma privit şi mi-a spus: „Mămico, ţie nu-ţi este de folos să ştii.”

Şi nu a mai spus nimic.

Existau cazuri când veneau ofiţeri.

Acestora le era frică de el.

Imaginaţi-vă, intră un ofiţer şi câţiva oameni.

Lor li s-a întâmplat un necaz, li s-a pierdut o mitralieră.

Toţi aceştea în uniformă au intrat la el şi au luat loc.

El şi-a luat halatul şi a ieşit foarte vesel.

Şi era un ofiţer, îmi amintesc şi acum, a stat jos, el era înalt,

canapeaua era joasă, genunchii îi ajungeau până la bărbie.

Genunchii îi tremurau foarte tare.

M-am mirat cum de tremură, iar el atât de micuţ, s-a închinat în faţa tuturor

şi i-a întrebat ce probleme au.

Ei i-au spus problemele pe care le aveau.

Iar el la fel de vesel le-a spus că mitraliera este într-o casă din Chebarkul

şi le-a dat numărul casei.

Pe hol era o cutie, iar în spatele acelei cutii se afla mitraliera.

Vin la el şi întreabă: „Slavocica ne-a dispărut maşina.”

El spune unde este maşina, cine a furat-o şi în ce loc este.

Pentru asta am început să îmi fac griji, pentru că oamenii nu înţeleg

şi nu preţuiesc ceea ce le este dat.

Ei nu îşi salvează sufletul, ci vorbesc despre lucruri materiale şi s-ar putea

ca acestea să nu fie pe placul cuiva, a celor care au furat maşina.

Eu îi spuneam:„Slavocica, te vor fura pentru ei şi pe tine.

Poate nu e bine să zici.”

El îmi răspunde: „Mămico, cum să nu le spun, dacă întreabă.”

Odată a venit un soţ cu a sa soţie.

Bărbatul stătea în hol, iar femeia îi povestea cu tristeţe lui Slavocica

că lor li s-a furat maşina.

Slavocica i-a privit pe cei doi soţi şi le-a spus:

„Maşina voastră este aproape de Chebarkul, la intersecţie,

locul prin care trecem des.

Lângă această intersecţie este o casă, care este prin apropiere.

Această casă are un hambar, iar în acel hambar este maşina dumneavoastră.”

Ea spune:„Dar cine a dus-o în acel loc?”

Iar el spune:„ Soţul dumneavoastră a dus-o.”

Şi au plecat tăcuţi, fără a mai spune ceva.

După o vreme ea veni ca să îi mulţumească lui Slavocica.

Pentru tot ce făcea, Slavocica nu lua nici un ban.

În primul rând noi nu aveam nevoie de nimic de la oameni.

El nu lua nimic şi spunea că lui i s-a spus, ca în palmă sa

să nu se găsească nici o rublă.

Aceştea erau bani sovietici: rublă de 3, de 5, de 10.

Şi a spus, că în a sa palmă nu trebuie să fie nici o rublă.

De aceea, când cineva încerca să îi dea ceva, el niciodată nu lua nimic.

Şi ea a venit pur şi simplu să îi mulţumească prin cuvinte.

Şi eu am întrebat-o ce s-a întâmplat, cum de şi-a furat singur lui maşina.

Ea a spus că sunt în divorţ şi în acest fel soţul a decis să o păstreze.

Iar Slavocica a găsit-o destul de repede.

Odată au venit la el noaptea o mamă şi fetiţa sa, şi plângeau, plângeau, plângeau

Era ora 2 noaptea, iar ele nu se mai opreau din plâns.

M-am gândit că s-a întâmplat o mare nenorocire.

Şi ele îi povestesc lui Slavocica că băieţii au luat pisica lor

şi că oamenii le-au povestit că aceştea au făcut un foc şi chinuiau pisica,

şi vroiau să o arunce în foc.

Slava le spune: „Liniştiţi-vă, băieţii într-adevăr au aprins un foc,

într-adevăr o chinuiau, dar când au vrut să o arunce în foc,

ea de durere a zgâriat un băiat, a scăpat, a sărit peste acest gard înalt

şi în curând va veni.”

Peste câteva zile pisica a venit acasă.

Şi ele au revenit şi i-au mulţumit bucuroase lui Slavocica

pentru că pisica a venit acasă.

Slavocica ştia foarte bine ce produse sunt de calitate şi care nu sunt.

Înainte vreme, toate produsele se puteau obţine destul de greu,

indiferent dacă erau de calitate sau nu.

În magazine nu puteai găsi nimic.

Odată am intrat şi văd că se vând ouă.

Mă gândesc: asta da, e uimitor, nu e nici un rând şi am decis să le iau.

Iar Slava îmi spune: „Nu le lua mămico, nu sunt bune, le vei arunca.”

Însă eu totuşi le-am luat.

Le-am adus acasă şi da, le-am aruncat.

Erau aproape clocite, nu erau proaspete, de aceea le-a şi vândut.

Putea spune lejer ce fel de produse sunt şi dacă erau de calitate.

El îmi spunea:„Mămico, lapte să nu iei, să nu cumperi.”

Eu zic:„De ce Slavocica?”

Şi el îmi spune: „Vacilor le e frig. Ele sunt ţinute în condiţii atât de rele...

toate au mastopatie.”

Când a spus că vacile au mastopatie şi fiind copil

a pronunţat exact acest cuvânt, mastopatia, pe care eu îl cunosc.

M-am mirat mult.

Şi eu îi spun:„Ce fel de mastopatie au vacile?”

Zicea că mastopatia se asemănă cu nişte conuri şi atunci când vaca e mulsă,

împreună cu laptele curge şi sânge şi puroi, de aceea

nu lua acest lapte din magazin.

De aceea, eu cumpăr foarte rar lapte din magazin.

În ultima perioadă desena foarte mult.

Desena diferite forme de cruci, cruciuliţe, apoi în carneţelul său

avea un desen de neînţeles.

Carneţelul se deschide în acest fel şi te uiţi aşa,

iar el a desenat de-a lungul, ci pe verticală.

Era un desen, mă uit, era ceva aşa de neînţeles.

Iar când Slavocica a murit, i-am pus gărduleţ, l-am făcut foarte repede.

Oamenii s-au străduit foarte mult, i-au făcut acest cadou,

au vrut să facă măcar ceva pentru el.

În uzină bărbaţii au sudat gărduleţul, noi l-am pus şi l-am vopsit.

Şi întorc acest carneţel, mă uit, este gărduleţul desenat, exact aşa cum este el.

Undeva era desenată şi piatra funerară.

Slavocica a prezis absolut totul: cum voi trăi, ce fel de noră voi avea,

că se v-a numi din 3 litere Yana sau Ira.

Pe nora mea o cheamă Ira.

A descris cum va arăta.

Zicea că, Costea se v-a căsători şi va avea un băieţel micuţ cu ochii albaştrii

şi că va avea un cap mai măricel, ochi mari şi o privire foarte serioasă.

Iar când la ecografie i s-a spus norei mele că va avea o fetiţă, ea îmi spune:

„Slava a spus că vom avea băieţel, iar noi avem fetiţă.”

Şi ni s-a născut, Vladimir, cu ochi mari,albaştrii, blond deschis.

Acum, odată cu vârsta, i se închide culoarea părului.

Acum are deja 11 ani.

Un astfel de nepot ni s-a născut.

Aşa cum a spus Slavocica, cum va fi, ce va devini, toate le-a spus.

Despre Costea, băiatul meu cel mare, a spus că e băiat bun,

dar obişnuit, ca şi ceilalţi.

De aceea, din când în când şi eu trebuie să fiu o mamă obişnuită.

Să şi mustru, să mai şi reproşez câte ceva, dar am încetat să mai fac asta,

pentru că mi-am amintit ce spunea Slavocica:

„Mămico, să nu îţi faci griji pentru Costea.

El se va maturiza, iar în jurul vârstei de 40 de ani va fi un bărbat bun.”

Despre biserica noastră a spus...

Când preotul nostru, părintele Vladislav Kataev

l-a întrebat pe Slava înainte de moartea sa...

A venit să îi facă sfântul maslu şi îl întreabă: „Eu voi avea biserică?

Nimic nu îmi iese, oricât mă nevoiesc.”

Slavocica s-a uitat la el foarte serios şi i-a spus:

„Dumneavoastră veţi avea biserică, dar va arde.”

Noi ne-am gândit că va construi o biserică şi aceasta va arde.

Dar s-a întâmplat diferit.

El în loc de biserica din Chebarkul şi-a făcut un fel de biserică acasă

iar aceasta a ars.

Iar în Chebarkul se tot construieşte şi se construieşte.

În principiu ea este deschisă, dar tot nu funcţionează, este pustie.

Noi nu avem biserica noastră, doar la şcoală unde se ţine slujba

şi biserica care încă se construieşte.

Despre această biserică Slavocica spunea, că la începutul

construcţia nu va izbuti.

Apoi o vor ridica destul de repede, şi chiar şi aşa,

ea va fi foarte rece, micuţă pe dinăuntru şi sumbră.

Slavocica spunea că aceasta e bună pentru prohodul celor morţi.

Slujba se va face în continuare în vechea şcoală.

Şi în general vorbind, construcţia bisericii nu va fi finalizată,

pentru că vor începe unele evenimente.

Ce fel de evenimente vor fi, am uitat.

De aceea, chiar dacă pe dinafară totul va fi finalizat,

nu vor apuca să termine până la începerea acestor evenimente.

Aceasta era prezicerea despre biserica din Chebarkul.

Când Slava a vizitat biserica din Miansk, de el se apropiau

slujitorii acestei biserici.

Şi o femeie a întrebat despre fiul ei:

„Slava, fiul meu este ca un huligan, îmi fac griji pentru el.”

Iar el îi spune:„Nu vă faceţi griji, el va face armata,

iar după ce se v-a întoarce, va devini preot”.

Însuşi părintele mi-a povestit această întâmplare,

şi că mama sa i-a povestit despre Otroc, că v-a merge în armată,


Yüklə 198,51 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin