Outline of research on social inclusion in moldova


Tranziţia politică a Republicii Moldova după proclamarea independenţei



Yüklə 1,51 Mb.
səhifə20/25
tarix31.10.2017
ölçüsü1,51 Mb.
#23134
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25

Tranziţia politică a Republicii Moldova după proclamarea independenţei



1. Factorul UE -
Impactul Uniunii Europene asupra sistemului politic, în ciuda fluctuaţiilor conjuncturale ale Chişinăului oficial, este determinant. Practic, acesta a fost structurat după modele europene, adesea cumulate, ce-i drept, la întâmplare. Constituţia Republicii Moldova, de exemplu, încorporează teze şi prevederi preluate din legile supreme ale mai multor state europene (Franţa, Belgia, România). Bune în esenţă, dar incompatibile în multe privinţe, ele au creat în 2009 confuzii şi ambiguităţi care au provocat un puternic blocaj politic, soldat până la urmă cu o adevărată criză constituţională.

Democratizarea graduală nu întotdeauna consecventă a ţării s-a produs de-a lungul anilor în urma implicărilor europene. Aceste relaţii au căpătat coerenţă şi constanţă odată cu semnarea acordului Republica Moldova–UE şi odată cu cristalizarea cursului de integrare europeană. Totuşi, autorităţile moldovene au ratat în repetate rânduri imense oportunităţi, deoarece pentru fosta guvernare retorica europeană era lipsită de substanţă, fiind dictată mai curând de motivaţii electorale.

După alegerile politice din 2009, se întrezăreşte o anumită schimbare de optică în relaţia Chişinăului cu Uniunea Europeană. Noua guvernare caută să formuleze politici care ar conduce la ralierea ţării la standardele europene, mai cu seamă în ceea ce priveşte justiţia, drepturle omului, combaterea corupţiei, liibertatea de exprimare etc. Acest fapt a favorizat demararea procesului de negocieri în vederea semnării unui acord de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
2.Formarea şi evoluţia statului. Periodizare.

Republica Moldova s-a născut la 27 august 1991 pe osatura fostei republici sovietice moldoveneşti. Desprinderea de URSS a fost precedată, ca şi în Ucraina sau ţările baltice, de o amplă mişcare de eliberare naţională, de multiple şi numeroase manifestaşii politice în cadrul cărora se revendica democratizarea societăţii, suveranitate, înlocuirea alfabetului kirilik cu cel latin, decretarea limbiiromâne drept limbă oficială etc.

Recunoaştera Republicii Moldova ca stat independent de mai multe ţări ale lumii a încurajat constituirea unor instituţii de stat noi, reorganizarea treptată a societăţii şi sistemului politic pe principii democruţiei

În 1992, prin alegerea şefului statului prin vot direct universal, s-a conferit legitimitate instititituţiei prezidenţiale.

În 1994 a fost adoptată prima Constituţie a Republicii Moldova. În baza noi legi supreme au avut loc şi primele alegeri parlamentare.

În 1996 s-a produs şi prima succesiune la putere. Primul preşedinte al republicii, Mircea Snegur a fost învins şi fotoliul prezidenşial a fost preluat de câştigătorul alegerilor Petru Lucinschi.

În 1999 Constituşia a fost modificată de aşa manieră, încât s-a renuţat la alegerea preşedintelui prin vot direct, optându-se pentru votarea acestuia de Parlament.

Constituirea societăţii deschise. În 1991, odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova, au fost demolate sau anulate o serie de instrumente de constrângere ale puterii sovietice. Practic, cetăţenii au obţinut din capul locului libertatea de exprimare, libertatea religioasă, dreptul de a călători liber prin lume, dreptul la asociere politică, dreptul de a alege şi de a intra în competiţia politică.

S-a prăbuşi cortina de fier, a dispărut cenzura şi controlul sufocant al partidului unic asupra cetăţeanului simplu. Au rămas însă vechile mentalităţi şi superstiţii care şi-au pus amprenta asupra modului de funcţionare a instituţiilor statului de tranziţie. Deşi create şi structurate de multe ori după calapodul european, ele s-au manifestat deseori prin reflexe moştenite de la sistemul politic totalitar de sorginte stalinistă.

Evoluţia de la partidul unic la sistemul pluralist s-a produs rapid şi practic fără convulsii sociale. Primele formaţiuni necomuniste şi chiar antisovietice s-au constituit încă până la dispariţia URSS. Cele dintâi au fost Frontul Popular, Partidul Social-Democrat şi Mişcarea Edinstvo. La acestea, după 1991, s-a mai adăugat Partidul Democrat Agrar care a reunit reprezentanţi al nomenclaturii din eşalonul secund al fostului Partid Comunist.

Cu toate că nu exista o lege a partidelor, noile grupări politice au avut posibilitatea să funcţioneze de la bun început ca formaţiuni politice veritabile. Acest fapt a contribuit la o descătuşare şi o diversificare a convingerilor politice, a garantat dreptul la asociere politică, a netezit drumul fiecărui cetăţean spre o participare politică. În acelaşi timp, mentalităţile sovietice au generat o mulţime de situaţii conflictuale, abuzuri şi derapaje antidemocratice care aveau la bază atât lipsa de înţelegere a noilor realităţi, cât şi intoleranţa faţă de adversarii politice care erau percepuţi drept nişte duşmani rău intenţionaţi.

Dacă e să ne axăm pe un indicator, în general, larg utilizat -grdaţia libertăţilor politice, elaborat de de organizaţia internaţională Freedom House, transformările democratice din Republica Moldova, începând cu anul 1991, au fost mai semnificative decât în restul statelor postsovietice, cu excepţia celorbaltice.

.Evoluţia de la partidul unic la sistemul pluralist s-a produs rapid şi practic fără convulsii sociale. Primele formaţiuni necomuniste şi chiar antisovietice s-au constituit încă până la dispariţia URSS. Cele dintâi au fost Frontul Popular, Partidul Social-Democrat şi Mişcarea Edinstvo. La acestea, după 1991, s-a mai adăugat Partidul Democrat Agrar care a reunit reprezentanţi al nomenclaturii din eşalonul secund al fostului Partid Comunist.

Cu toate că nu exista o lege a partidelor, noile grupări politice au avut posibilitatea să funcţioneze de la bun început ca partide veritabile. Acest fapt a contribuit la o descătuşare şi o diversificare a convingerilor politice, a garantat dreptul la asociere politică, a netezit drumul fiecărui cetăţean spre o participare politică. În acelaşi timp, mentalităţile sovietice au generat o mulţime de situaţii conflictuale, abuzuri şi derapaje antidemocratice care aveau la bază atât lipsa de înţelegere a noilor realităţi, cât şi intoleranţa faţă de adversarii politice care erau percepuţi drept nişte duşmani rău intenţionaţi.

Emanciparea justiţiei. Crearea unei puteri judecătoreşti independente, scutite de imixtiunile puterii executive şi celei legislative s-a dovedit a fi un proces mult mai anevoios decât formarea partidelor. În primii ani de existenţă a statului Republica Moldova a lipsit un cadru legislativ care i-ar fi conferit magistratului un statut pe potriva autorităţii sale. Mai mult. Chir şi ulterior, când independenţa puterii judecătoreşti a fost proclamată în Constituţie, iar o serie de legi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova au creat un mecanism care apăra judecătorul sau procurorul de eventuale ingerinţe ale autorităţilor politice centrale, lucrurile nu s-au schimbat mult în bine.
Justiţia continuă şi astăzi să ştampileze sentinţe la comandă, dovadă fiind şi nenumărate procese pierdute de Republica Moldova la CEDO. Această stare de lucruri îşi are explicaţia în mentalităţile sovietice pe care le-au speculat conducătorii şi cu care s-au împăcat în mare parte conduşii pentru a tolera o justiţie părtinitoare, coruptă şi subiectivă. Acest fapt a adus un număr foarte mare de cetăţeni la condiţia de nedreptăţiţi sau proscrişi care, pentru că nu mai aveau nicio şansă să-şi facă dreptate în ţara lor, au început să caute satisfacţie în instanţele europene.

Autonomizarea mass-media s-a produs iniţial prin apariţia unor instituţii de presă aparţinând partidelor. Acestea s-au impus prin critica puterii politice. Treptat, pe această temelie s-a format şi presa independentă. În urma acestui fapt, potrivit unor estimări internaţionale, Republica Moldova la începutul deceniului curent era catalogată ca fiind o ţară cu presă parţial liberă.

Din păcate, ulterior, sub comunişti, situaţia a degenerat în urma faptului că PCRM, fără să restrângă drepturile presei independente, a căutat, pe de o parte, să submineze baza economică a acesteia, iar pe de alta – să-şi creeze instituţii de presă afiliate partidului de guvernământ, subvenţionate din mijloace obscure. Un rol extrem de negativ au jucat şi ingerinţele puterii în politica editorială a Radioteleviziunii publice care a fost transformată într-un instrument de propagandă a PCRM. Acest fapt a provocat fenomenul excluşilor prin dezinformare şi intoxicare premeditată.



Reforma administrativ-teritorială, realizată în a doua jumătate a deceniului trecut prin constituirea judeţelor, a pus bazele autonomiei locale, a creat premise pentru urbanizare şi dezvoltarea regională, a încurajat activismul politic al cetăţenilor din provincie. Din păcate, acest proces promiţător a fost blocat şi dat peste cap după 2001, odată cu venirea Partidului Comuniştilor la putere. În consecinţă, au revenit mecanismele sistemului administrativ de comandă, lucrurile au degenerat într-o centralizare excesivă, fapt care a avut un efect descurajant asupra participării politice.

Reformele administrativ-teritoriale din ultimii ani au completat funcţiile organelor

de administrare publică locală din Republica Moldova cu noi competenţe şi responsabilităţi,

cele mai multe din acestea fiind dificil de implementat din cauza lipsei de mijloace

băneşti prevăzute în bugetele locale ale acestor autorităţi. Cu toate acestea, capacitatea administrativă este esenţială prin evaluarea funcţionării structurii şi organizării autorităţilor administraţiei publice locale în vederea exercitării competenţelor stabilite conform legislaţiei în vigoare.

Cadrul normativ care reglementează competenţele autorităţilor administraţiei publice locale în Republica Moldova include la ora actuală un spectru larg de acte normative, printre care se poate de nominalizat Legea privind administraţia publică locală5, Legea privind descentralizarea administrativă şi alte legi care atribuie autorităţilor locale competenţe în diferite domenii de activitate, în funcţie de sfera de reglementare a actului normativ dat (vezi Anexa nr. 1). Alături de acestea se regăsesc hotărârile guvernului, ordine ale ministerelor, decizii ale consiliilor raionale, decizii ale consiliilor locale, dispoziţii ale preşedinţilor consiliilor rationale şi dispoziţii ale primarilor. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale, în activitatea de exercitare a competenţelor, se conduc de statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) şi de regulamentul consiliului respectiv, elaborat în baza unui statut-cadru şi regulament-cadru,



3. Identitatea etnică şi construcţia naţională
Pentru Republica Moldova, în virtutea unor circumstanţe istorice specifice, chestiunea identităţii etnice este una foarte controversată. Din momentul declanşării luptei pentru eliberarea naţională şi obţinere a independenţei statului moldovenesc , a apărut dilema identităţii etnice moldovean-român, fapt ce a divizat atât clasa politică, cât şi societatea în ansamblu.

Şi în prezent, problema nu este rezolvată, provocând diverse polemici şi tensiuni, iar în ultiimii ani de guvernare comunistă, chiar şi discriminări pe criterii de apartenenţă naţională. În urma conflictului de la Radioteleviziunea publică din 2004, de exemplu, mulţi ziarişti au fost disponibilizaţi doar pentru faptul că insistau ca în emisiunile de la radio şi TV limba oficialăt să fie denumită limbă română.

Adepţii românităţii consideră Republica Moldova drept cel de-al doilea stat românesc, insistând asupra identităţii româneşti a populaţiei majoritare care a dat nume statului.La baza acestui concept se află ideea unităţii etnice a moldovenilor şi muntenilor care au format statul România.

Partizanii moldovenizmului consideră că moldovenii s-au constituit într-o entitate distinctă, apropiată, dar diferită de cea a românilor. În ultimele două decenii de la proclamarea independenţei clivajul identitar a fost unul dintre principalele criterii de poziţionare a forţelor politice din Republica Moldova.


Tabel 1. Identitate etnică. moldovenism versus românism


Poziţiile partidelor evaluate de către funcţionarii publici, 2006

PCRM PDM AMN PSL PPCD

1,6 5,3 7,4 9,2 10

-----------------------------------------------------------------------------------------------

După 2006, pe scena politică s-au impus alte două partide( PL şi PLDM) care în 2009 ai intrat la guvernare şi care înclină să identifice moldovenii drept etnici români. De unde şi şi impresia că acest punct de vedere căştigă teren în ultimul timp. În cazul în care poziţia formaţiunilor aflate astăti la guvernare va fi acceptată de majoritatea populaţiei, s-ar crea condiţii pentru definitivarea în sfărşit a unui proiect politic bazat pe argumente istorice, pe tradiţie şi pe patrimoniul cultural naţional.

În timp ce se duc adevărate lupte de culise pentru denumirea limbii, o parte a populaţiei de fapt nu o cunoaşte. Asta le creează mai multor indivizi şi chiar unor întregi segmente sociale impresia că sunt marginalizaţi sau chiar discriminaţi. Un exemplu de ultimă oră este chestiunea limbii în cinematografe. La ora actuală, toate filmele străine, mai cu seamă cele americane, se dublează exclusiv în limba rusă. Acest fapt trezeşte nemulţumirea etnicilor moldoveni/români. La finele lui 2009 şi începutul lui 2010 a început în mass-media şi înverşunare dezbateri publice pe această temă. Şi nici nu-i de mirare. Potrivit unor sodaje, realizate recent de sociologi ruşi, 55% din tinerii moldoveni/români nu posedă limba rusă. Pe de altă parte, reprezentanţii minorităţilor naţionale (ruşii, ucrainenii, bulgarii), în marea lor parte, nu cunosc limba română oficială. În aceste condiţii, traducerea filmelor doar în limba oficială, i-ar pune pe aceştia în situaţia de excluşi.

Aici trebuie să ne concentrăm eforturile. E nevoie de o politică multiculturală. De măsuri care ar integra, nu ar dezbina toate grupurile etnice. De programe naţionale care ar ridica prestigiul limbii oficiale şi totodată ar impune respect faţă de cultura şi limbile minorităţilor. Astfel s-ar motiva şi grupurile etno-culturale de a învăţa limba majorităţii, de a se integra în societate şi de-a participa la constituirea unei naţiuni politice moderne. Un multiculturalism autentic nu poate fi obţinut decât în cazul când cel puţin jumătate din minoritari vor cunoaşte limba moldovenească/română. În plus, este nevoie să încurajăm grupurile etno-culturale să deprindă propria limbă – maternă.

Faptul ca în Republica Moldova s-a speculat timp de două decenii capitalul identitar pentru a se obţine dividende politice, scoate in evidenţă o criza de idei a actualei clase politice ce nu a fost încă depăşită, sau ceea ce Adam Michnik numea ,,osificare intelectuală”, dovada acestui fapt fiind lansarea unor programe politice puţin diferenţiate intre ele sau credibile si încercarea de a compensa acest handicap prin asocieri cu fantasme ale trecutului inter sau postbelic.

Până una-alta, diferenţele de opinii în chestiunea naţională generează rătăciri identitare şi împedică realizarea proiectului politic numit Republica Moldova. În consecinţă, societatea este extrem de divizată, fapt de care a încercat să profite fosta guvernare pentru a-şi impune poziţia prin exluderea politică a oponenţilor sau a persoanelor indezirabile.


4.Conflicte şi antogonisme etnice. Deşi se confruntă, aşa cum arătat, cu o problemă identitară, fapt ce tergiversează constituirea naţiuii politice moldoveneşti, împiedică integrarea unor minorităţi naţionale în societatea moldovenească, conflicte şi antoganisme etnice perculoase în ultimii 20 de pe teritoriul Republicii Moldova nu s-au înregistrat. Este adevărat că în ultimii ani, din cauza retoricii românofobe, practicată de fostul preşedinte Voronin, au avut loc ciocniri minore în Chişinău, dar şi în alte localităţi între tineri. Unor persoane, după cum a relatat mas-media, li s-a imputat în plină stradă faptul că se identifică drept români. Totuşi, aceste incidente au fost insignifiante şi nu a tulburat apele politice.Totodată, comuniştii, în urma înfrângerii în alegeri, au căutat să inducă o atmosferă de frică, speriind minorităţile naţionale că vor fi hărţuite de noua guvernare democratică. Totuşi, corectitutudinea şi chibzuinţa de care dă dovadă noul guvern de la Chişinău a potolit spiruitele.

iSingurul conflict sângeres care s-a produs în Moldova s-a încheiat acum 18 ani şi a avut loc la Nistru. În urma acestuia s-a constitituit autoproclamata republică nistreană al cărui teritoriu oficialităţile de la Chişinău nu-l controlează. Totuşi, acest conflic, îngheţat astăzi, nu a fost unul interetnic, după cu insinuează unii. La mijloc a fost o problemă politică, generată de dispariţia URSS, dar şi de încercările Moscovai dea-şi menşine influenţa în stânga Nistrului. Deloc, întâmplător, trupele ruseşti, în ciuda deciziilor adoptate de summitul de la Istanbul din 1999, se mai află staţionate şi în prezent în regiunea rebelă.

iÎn acelaşi timp, conflictul a generat o masivă migraţie a populaţiei de pe malul stâng pe malul drept al Nistrului. Tranistrenii care s-au văzut siliţi siliţi să-ţi părăsească casele înurma războilui şi să stabilească pe teritoriul controlat de autorităţile Republicii Moldova sunt de fapt refugiaţi politici. Numărul lor, potrivit estimărilor oficiale, e de 12.500 de persoane. Toţi aceştia, dincolo de probleme economice cu care se confruntă, sunt privaţi de dreptul de a alege administraţiile locale din oraşele sau comunele lor natale.

Concomitent, zeci de mii de transnistreni care au paşaport moldovenesc nu au posibilitatea să participe la procesul electoral din ţara lor. Partidele moldoveneşti nu pot funcţiona în autoproclamata republică nistreană. Ca să nu mai spunem că nici sectoare de vot nu pot fi formate în Transnistria în ziua când în Republica Moldova au loc alegeri. Practic, toate aceste persoane sunt excluse de la viaţa politică.


5. Competiţia partidelor

Partidele reprezintă una dintre cele mai importante instituţii politice ale sociatăţii democratice moderne. Formaţiunile politice au devenit parte indispensabilă a procesului politicîn toate democraţiile de succes. Concurând între ele pentru a atrage şi menţine simpatia electoratului, partidele seconfruntă cu necesitatea formării unor relaţii stabile şi de durată cu alegătorii.

Este limpede că astăzi, în ciuda unor defecte evidente a democraţiei moldoveneşti, există o competiţie efectivă a partidelor. Asta se datorează faptele că formaţiunile politice din partea locului, spre deosebire de Ucraina, de exemplu, se îndreaptă spre tipul programatic sau ideologic de partide. Acest fapt le conferă stabilitate, culoare politică şi o poziţionare limpede pe eşchier, bazată pe anumite principii, dar şi pe relaţii. cu alegătorii care au caracter universalist. Astfel de partide se află de ani buni în topul politic din Republica Moldova: Alianţa Moldova Nostră, Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat.

Schimbarea politică la vârf s-a prosus în 2009 şi datorită calităţii partidelor care, înfruntnd presiunile abuzive la care s-au dedat guvernanţii, au dovedit suficient dinamism, coerenţă şi dexteritate politică pentru a trece de toate obstacolele şi a învinge. Dacă e să comparăm competiţia politică cu cea fotbalistică, ele au s-au impus aidoma unor echipe care, în ciuda unui arbitraj ostil şi nedrept, au avut puterea şi inteligenşa să câştige partida.

În fond, în Republica Moldova lipseşte tipul de partid carismatic care se bayeayă exclusiv pe imagine a liderului. De îndată ce acesta din urmă dispare de pe scena politică dispare şi partidul.

Nu mai există şi aşa-numitele partide clientelare care este bazat pe o relaţie pecuniară între formaţiune şi alegători care distribuie anumite bunuri. Astfel de grupări au existat, precum partidul Maricicăi Leviţki, dar astăzi sunt de domeniul trecutului.

La ora actuală, tonul în politica moldovenească îl dau pe dreapta două partide – PLDM şi Pl, pe stânga se impun altele două - PD şi PCRM. Însă pentru că PCRM, în cei opt ani de guvernare şi-a creat o imagine fe formaţiune antidemocratică ţi chiar extremistă, până şi formaţiunile de social-democratice de stânga înclină să coopereze mai curţnd cu dreapta decât cu comuniştii. Toate acestea conduc la izolarea PCRM, faot ce poate conduce la salubrizarea sistemului de partide din Republica Moldova.
5. Cetăţenia.Cetăţenia este deseori definită prin prisma legislaţiei şi a dezbaterilor politice care o însoţesc, departe de realităţile trăite de cetăţeni. Or, calitatea de cetăţean trebuie redefinită în contextul postsocialist în care ea scapă definiţiei date de elitele politice, în primul rând datorită incapacităţii acestora de a garanta „drepturile sociale“ aşteptate de cetăţeni.

Se impune astfelo abordare în paralel a construcţiei politice a cetăţeniei şi a condiţiei de cetăţean, aşa cum este ea trăită de fiecare. Modul în care este percepută relaţia cu statul îl determină pe cetăţean să participe la viaţa publică (de la participarea la vot şi până la participarea la mişcări sociale), să-şi schimbe cetăţenia (de la achiziţionarea unui al doilea paşaport şi până la migraţie), să incite sau să tempereze conflictele interetnice. Calitatea cetăţeniei oferită de stat este un factor important în explicarea fenomenelor politice, economice sau sociale.

Ce înseamnă să fii cetăţean al Republicii Moldova astăzi? Înseamnă să ai un paşaport albastru – este răspunsul pe care l-am auzit cel mai des într-un sat din nordul Moldovei. Dar a avea un paşaport albastru nu este o sursă de fericire, căci puterile paşaportului albastru sunt limitate – cu greu mai poţi merge către Vest cu el şi nici la Est nu mai este privit atât de bine, de când sute de mii de purtători ai acestui paşaport invadează pieţele din Moscova şi Sankt-Petersburg în căutare de muncă la negru. A avea un paşaport albastru înseamnă pentru jumătate din populaţia statului moldovenesc a nu mai avea un paşaport sovietic [...] care să dea liberă trecere spre Est/ Iată de cea a avea un paşaport albastru înseamnă şi dorinţa de a avea un şi un paşaport românesc care îşi oferă libertatea de a călători liber prin Europa.

Legislaţia Republicii Moldova permite dubla şi multipla cetăţenie. Potrivit dateleor oficilae, circa o sută de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au paşaport românesc şi încă un milion a făcut demersuri pentru a-l obţine.

Totodată, în estul republicii, pe un teritoriu care nu este controlat de autorităţile centrale de la Chişinău, e o tendinţă inversă. Aici mii de oameni au paşaport rusesc sau ucrainean.Totuşi, în ciuda faptului că în Transnitria foarte multe persoane au câte 2-3 paşapoarte, multipla cetăţenie nu le foloseşte la nimic. Ei sunt practic excluşi de la viaţa politică din Republica Moldova sau Ucraina.
6.Cultura politică. Sistemele culturale fundamentează identităţi şi distinţii sociale în sânul colectivităţii. Putem explica articularea complexă între cultură la două niveluri: acela a codurilor culturale dpeciale puse în practică de către diferiţi agenţi sau grupuri sociale în relaţiile lor politice; acela al expresiilor simbolice specifici unei ordini de guvernare politică.

Studiul culturii politice permite să se construiască un indicator de performanţă politică ce poate scoate în evidenţă aşa-zisele sentimente de competenţă, relaţia dintre poziţia socială şi competenşa politică, precum şi cea dintre orientarea ideologică şi competenţa politică. Astfel, studiile efectuate în Republica Moldova arată înrădăcinarea unei înclinaţii inegale a cetăţenilor de a se implica şi practic în poltică. Potrivit Barometrului de Opinie Publică din 2008, de exemplu, 15% la sută dintre cetăţeni declară cu se intereseză deloc de politică, aproape 30% la sută că se interesează puţin. Alte 2 la sută nu sunt capabil să răspundă la această întrebare. Cu alte cuvinte, 47 %, aproape jumătate din populaţia ţării, se arată practic dezintereseată de politică.

Deşi îşi neagă astfel competenţa politică, nu toţi dintre aceştia se exclud de la participarea politică. La întrebarea dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu cine aţi vota, doar 5,4 la sută din cei chestionaţi spun că nu ar vota. Totuşi, potrivit cercetătorului P. Bourdieeu, există o legătură strânsă între efectele disciminării şi marginălizării politice, pe de o parte, şi incimpotenţa politică a cetăţenilor.


Yüklə 1,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin