Vaccinul antimeningococic

Vaccinul antimeningococic

1. 
   Infecţiile cu meningococi
   

Meningococii sunt bacterii care se găsesc la aproximativ 20% dintre oamenii sănătoşi la nivelul tractului respirator. De obicei sunt bacterii inofensive şi nu provoacă boli grave. Sunt însă şi tulpini patogene care pot provoca boli grave precum meningite sau septicemie. La fel ca şi pneumococii sau bacteriile Hib ( H.Influenzae tip b), prezintă în exterior o capsulă care este foarte greu de distrus. În afara organismului uman, bacteriile nu supravieţuiesc. De aceea, ele se transmit doar printr-un contact direct şi intim cu omul bolnav, în special prin intermediul sărutului, prin saliva infectată. (Martin Hirte, Impfen, Pro & Contra, MensSana 2008, p. 235-236).

Sunt cunoscute 12 familii de meningococ, notate cu litere, cele mai frecvente fiind grupurile A,B şi C. Fiecare grup cuprinde mai multe tipuri de meningococ, fiecare având propriul antigen. Majoritatea infecţiilor din Africa sunt date de grupul A. În Germania predomină cele din grupul B pentru care nu există vaccin, iar grupul C este responsabil de doar 20% din infecţii. În alte ţări europene precum Spania, Cehia sau Grecia predomină tipurile de meningococ din grupul C, pentru care există mai multe tipuri de vaccin. (ibidem, p.237)

Infecţia meningococică .Tablou clinic.Evoluţie.Profilaxie

Incubaţia, respectiv perioada de la infecţie şi până la apariţia primelor simptome, durează în medie 4 zile, maxim 10 zile. La persoanele care vin în contact intim cu bolnavul, cu posibilitatea de a se fi infectat prin intermediul salivei, se face profilaxia cu Rifampicină (antibiotic). Nu este pericol de contaminare la cei care vin în contact cu bolnavul aflat în aceeaşi piscină, sau la toaletă sau în curtea şcolii (la elevi). (ibidem, p. 237-238).

Simptomele infecţiei meningococice:

• 
  febră mare,
  
• 
  stare generală alterată,
  
• 
  dureri mari de cap (cefalee intensă),
  
• 
  rigiditatea cefei ( semn de iritare a meningelui),
  
• 
  erupţie tegumentară: pete roşii care, prin presiune nu se decolorează.
  

Evoluţia: în 7-10% din cazuri, chiar şi sub tratament, evoluţia este nefavorabilă şi duce la deces (Theodoroiu 2007). La cei care supravieţuiesc, pot rămâne sechele grave de auz, văz şi la nivelul organelor interne.

Un tratament corect şi precoce duce la vindecare în majoritatea cazurilor.



Factorii favorizanţi ale infecţiei meningococice

• 
  infecţie virală,
  
• 
  tratament cu antibiotice,
  
• 
  fumat,
  
• 
  consum de alcool,
  
• 
  anotimpurile reci (iarna şi primăvara),
  
• 
  grupurile de risc: copii de 0-2 ani şi adolescenţi.
  

(Coryn-van Spaendonck 1999, EB 2003).

2. 
   Vaccinul antimeningococic
   

1. 
   Generalităţi
   

• 
  Până în anul 1999 au existat 2 tipuri de vaccin, cu meningococi inactivaţi din grupurile A,C,W 135 şi Y :Mencevac ACWY şi Merieux. Aceste vaccinuri sunt administrate copiilor mici doar de la 18 luni, fiindcă înainte de această vârstă nu este posibil un răspuns imunologic. (ibidem, p. 239).
  
• 
  Începând cu anul 2000, s-au sintetizat noi vaccinuri (conjugate) antimeningococice care sunt administrate sugarilor începând cu luna a doua de viaţă: Meningitec ( firma Wyeth-Lederle), Menjugate ( firma Chiron Behring) şi NeisVac-C ( firma Baxter). Aeste vaccinuri noi nu conţin Thiomersal (mercur) dar conţin aluminiu, responsabil de multiplele efecte secundare. Mecanismul de acţiune al vaccinului este asemănător celui anti-Hib: antigenul din vaccin ( meningococul) este conjugat cu toxina difterică, pentru a induce formarea de anticorpi la un sistem imun încă imatur precum cel al sugarului. Dacă vaccinarea antimeningococică începe în primul an de viaţă ( la sugar), este nevoie de două-trei doze de vaccin (în funcţie de vaccin) iar dacă se începe în al doilea an de viaţă, este suficientă o singură doză de vaccin. (Pro & Contra, p. 239).
  
• 
  Începând cu vara anului 2006, în Germania este recomandată de către STIKO vaccinarea copiilor la vârsta de 2 ani. Dacă nu este respectat acest calendar, se recomandă vaccinarea până la vârsta de 18 ani. Vaccinarea sugarilor (sub un an) îi protejează doar de un grup restrâns de infecţii meningococice. Grupul C arată, începând cu anul 2002, o tendinţă de creştere la toate grupele de vârstă. (ibidem, p. 239-240).
  

2. 
   Eficienţa vaccinului antimeningococic
   

• 
  Eficienţa vaccinului pe termen scurt a fost observat doar în Anglia, unde predomină tipul C. În Germania, unde predomină tipul B, nu s-a observat un asemenea rezultat.(ibidem, p. 240). Dar şi în Anglia acest vaccin este în continuare foarte controversat.
  
• 
  Eficienţa vaccinului pe termen mediu şi lung este îndoielnică deoarece meningococii prezintă o mare variabilitate antigenică şi schimbă frecvent grupul din care fac parte. (AT 2001). Acest lucru s-a observat în Anglia deja din primul an de vaccinare (Hall 2001, AT 2001, Diggle 2005). Un alt aspect îl reprezintă imunitatea specifică copiilor mici la care nivelul anticorpilor scade rapid şi deja după un an de la vaccinare protecţia faţă de infecţie devine nesigură. (Snape 2005). În cazul unei infecţii menigococice, titrul mic al anticorpilor rămaşi nu va putea opri boala (Spoulou 2007). Marea majoritate a infecţiilor date de meningococii din gr C, nu sunt influenţate de vaccin la copiii mici, motiv pentru care se recomandă o revaccinare la vârsta adolescentă (lucru încă discutabil deoarece va necesita costuri ridicate). În SUA, la ora actuală, vaccinarea copiilor sub 10 ani nu se face decât în cazuri speciale, din următoarele motive: eficienţa este mult prea mică şi pentru un timp prea scurt iar costurile sunt foarte mari. (MMWR 2008). Aici vaccinarea se face doar la vârsta de 11-12 ani. (Pro & Contra,p. 241).
  

3. 
   Efectele secundare ale vaccinului
   

Vaccinul antimeningococic este unul din cele mai greu tolerabile vaccinuri:

• 
  În Australia, apari efecte secundare tot la al 3-lea vaccin ( Lawrence 2004);
  
• 
  francezul Marc Girard, expert în vaccinuri, atrage atenţia asupra ratei foarte crescute de reacţii adverse locale ale vaccinului (scrisoare către BMJ, 2006).
  
• 
  42 % dintre copiii vaccinaţi au avut reacţii locale iar 2% au fost excluşi din studiu datorită unor reacţii locale sau generale foarte severe. (Diggle 2006),
  
• 
  tot al 2-lea sugar (0-1 an) şi tot la 5-lea copil mic (1-3 ani), devine foarte agitat după vaccin,
  
• 
  la unul din 20 de copii vaccinaţi apare o cefalee intensă (DH 2000),
  
• 
  sunt frecvente febra, tulburările de somn, scăderea poftei de mâncare, vărsături şi diaree,
  
• 
  uneori apari convulsii, colaps, dureri articulare, sângerări tegumentare sau reacţii alergice, inclusiv şocul anafilactic,
  
• 
  au fost descrise şi sindroame alergice grave ( angioedem, sindromul Stevens-Johnson, purpura Hennoch - Schönlein ), convulsii epileptice şi encefalite (Py 1997, AT 2001, Lambert 2003),
  
• 
  în Franţa, în cadrul unei campanii de vaccinare, au fost înregistrate 7 cazuri severe de complicaţii postvaccinale din 100.000 de vaccinati iar la alte 14 cazuri s-au observat complicaţii neurologice. ( Laribiere 2005)
  
• 
  în Marea Britanie, după introducerea vaccinului, a izbucnit un scandal legat de complicaţiile postvaccinale. Aproape toate ziarele britanice scriau despre efectele secundare foarte frecvente ale vaccinului antimeningococic: ziarul Daily Express scria în 12.06.2001 despre alarma provocată de vaccinul antimeningococic la copii (“Children in Meningitis Jabs Aert”), având în vedere că mii de copii vaccinaţi suferă de reacţii locale severe iar 12 au murit de complicaţii grave. (Pro & Contra, p. 242) Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie consideră că vaccinul este “foarte sigur” şi că doar la unul din 100.000 de vaccinaţi poate apare o complicaţie severă, făcând apel doar la măsuri de precauţie privind asocierea cu alt vaccin, aceasta fiind contraindicată. Ulterior s-a aflat că expertul în vaccinuri al Ministerului Sănătăţii era în relaţii foarte bune şi avantajoase cu cel puţin una din companiile producătoare de vaccin antimeningococic. (Bright 2000),
  
• 
  sindromul nefrotic (boală renală gravă) este o altă complicaţie a vaccinului (Abeyagunawardena2003),dar survine rar,
  
• 
  cele două vaccinuri mai vechi – Mencevac ACWY şi Merieux – duc frecvent la reacţii locale, cefalee, dureri musculare, greţuri şi vărsături. Uneori provoacă şi reacţii alergice, febră, tulburări de sensibilitate şi convulsii epileptic,
  
• 
  în SUA au fost descrise numeroase cazuri de sindrom Guillain-Barre (paralizii) după vaccinarea tinerilor cu Menactra ( un vaccin îndreptat împotriva mai multor tipuri de meningococ). (MMWR 2006).
  

Concluzie: având în vedere frecvenţa scăzută a cazurilor de meningite meningococice la copii în ţara noastră şi cu posibilitatea profilaxiei cu antibiotice al contacţilor, nu văd necesitatea introducerii unui vaccin antimeningococic atât de costisitor dar mai ales atât de greu tolerabil şi cu atâtea efecte secundare şi complicaţii severe care pot duce inclusiv la deces.

Dr Todea-Gross Christa,

04.05.2011, Cluj-Napoca