Programul naţional

VOTUL MEU CONTEAZĂ

“Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi, până în ziua alegerilor, inclusiv” - Constituţia României, art. 34.

Alegerile reprezintă pentru un stat democratic principala modalitate de exprimare directă, prin vot, a opţiunilor politice ale cetăţenilor. Votul este un drept fundamental al cetăţeanului dar este, totodată, o mare responsabilitate.

Nimeni nu-i poate obliga pe cetăţeni să-şi exprime votul, cu excepţia propriei lor conştiinţe. Motivaţia alegătorilor este foarte variată. Este însă important ca atunci când decid să participe sau nu la vot, să voteze un anumit candidat sau partid, alegătorii să fie convinşi că pericolul pe care îl prezintă neprezentarea sau apatia este ca funcţiile politice să fie ocupate, pe baza deciziei unui procent mic din populaţie, de oameni care nu deţin competenţele necesare respectivei funcţii publice.

Configuraţia politică ce rezultă în urma alegerilor determină consecinţe importante pentru evoluţia ulterioară a societăţii, atât în plan intern cât şi în plan extern.

• 
  Pe plan intern, este posibil ca unii cetăţeni să fie nemulţumiţi de rezultatele votului şi să considere că noua conducere politică nu le reprezintă interesele, ceea ce ar putea duce la tensiuni sociale şi politice sau la lipsă de implicare în viaţa comunităţii.
  
• 
  În plan extern, rezultatul votului poate avea consecinţe pozitive sau negative asupra imaginii ţării. Rezultatul votului constituie un indicator relevant pentru evoluţia societăţii respective în perioada următoare. Nimeni nu impune ce şi cum să se voteze. Aceasta este decizia poporului. Dacă însă, rezultatul opţiunii alegătorilor pune în pericol democraţia, statele democratice pot manifesta rezerve faţă de statul respectiv sau pot opta pentru anumite sancţiuni, în limitele principiilor democraţiei.
  

Cetăţenie: drepturi şi responsabilităţi

În lucrările de specialitate, cetăţenia desemnează mai mult decât simpla apartenenţă recunoscută în paşapoarte sau alte acte de identitate. Cum apartenenţa la o societate politică înseamnă nu doar recunoaşterea sa oficială ci şi dreptul de a participa la viaţa civică, cei mai mulţi dintre autorii care s-au ocupat de această chestiune folosesc o definiţie care integrează trei termeni cheie: apartenenţa, loialitatea şi participarea. În spiritul acestei definiţii, cetăţenia înseamnă dreptul pe care o societate politică îl conferă membrilor ei de a participa la viaţa publică.

Atributul principal al cetăţeniei este participarea la viaţa publică. Fiecare cetăţean are dreptul să decidă ce rol să asume în viaţa politică şi în ce măsură doreşte să fie implicat în influenţarea şi adoptarea deciziilor publice. Pentru a contribui constructiv şi eficient la soluţionarea politicilor publice, la problemele apărute la nivelul comunităţii locale, cetăţenii trebuie să fie educaţi, capabili de a emite o opinie şi să fie animaţi de un real sentiment de angajare.

Cunoaşterea drepturilor şi responsabilităţilor este un prim pas pentru a atinge acest ideal democratic. Prin recunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor, cetăţenii devin executanţi ai voinţei statului şi adoptă o atitudine de supunere faţă de autoritate.

Orice societate democratică are obligaţia de a crea structurile constituţionale care să garanteze apărarea drepturilor fundamentale şi să creeze cetăţenilor cadrul optim de exercitare a drepturilor şi responsabilităţilor.

“Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”.- Constituţia României, art. 5

Drepturile omului pot fi clasificate în:

• 
  Drepturi pozitive: sunt drepturile economice, sociale şi culturale, a căror exercitare presupune o intervenţie activă din partea statului, cum ar fi, spre exemplu, politica socială, dreptul la securitate, bunăstare, dreptul la educaţie, la folosirea limbii materne, religiei, etc.
  
• 
  Drepturi negative: sunt drepturile civile şi politice, a căror exercitare presupune limitarea intervenţiei statului ca, de exemplu: dreptul la viaţă, libertate, proprietate, liberă exprimare, libertatea conştiinţei, a asocierii, a participării la viaţa politică, etc.
  

Recunoaşterea, apărarea şi exercitarea drep drepturilor omului a generat multe probleme controversate.

• 
  Există frecvent situaţii în care drepturile unei persoane pot intra în conflict cu drepturile alteia. De exemplu, dreptul la viaţa privată şi libertatea presei, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul celuilalt de a fi ascultat, etc.
  
• 
  Exercitarea drepturilor implică şi obligativitate, deciziile individuale sau de grup înseamnă şi asumarea responsabilităţii. În acest sens se poate vorbi de o responsabilitate colectivă. Spre exemplu, dreptul la vot presupune şi responsabilitatea votului.
  
• 
  Din punct de vedere moral ne putem întreba dacă dreptul la vot este numai un drept sau este şi o datorie.
  

În viaţa cotidiană cetăţenii trebuie să acţioneze pentru:

• 
  A se asigura că drepturile lor sunt respectate de către Guvern şi ceilalţi membri ai societăţii;
  
• 
  A se asigura că, promovându-şi propriile drepturi nu încalcă drepturile altor cetăţeni.
  

Drepturile nu funcţionează izolat, nu sunt o proprietate a individului, ci există numai în măsura în care sunt recunoscute de alţi cetăţeni ai societăţii şi de către guvernanţi. Spre exemplu, libertatea de exprimare este în egală măsură un drept şi o responsabilitate. Acest drept asigură:

• 
  Posibilitatea unei comunicări reale, bazate pe dialog;
  
• 
  O mai bună înţelegere a valorilor promovate de alţi membri ai societăţii;
  
• 
  Identificarea unor soluţii pentru problemele comune;
  
• 
  Premizele unei participări reale la viaţa publică;
  
• 
  Obţinerea de informaţii necesare în viaţa de zi cu zi.
  

Reprimarea libertăţii cuvântului, chiar şi în cazurile de abuz, este o politică nedemocratică. Cetăţenii unei societăţi democratice apără acest drept din convingerea că, în cele din urmă, discuţia publică va aduce mai mult adevăr şi acţiuni civice eficiente. Blocarea afirmaţiei pe care azi o consider jignitoare poate fi mâine o ameninţare a libertăţii mele de exprimare.