Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

IlA i 'a pete o educaţie bună, dar n-au destui ca, la douăzeci

[tit ani, să cumpere un om şi să-şi deschidă drumul spre o

terU'i.1 ! Orice-am face, adăugă el oftînd amar, gîndul

i" Ita la tal nu ne va îngădui niciodată să fim fericiţi!

I i > primăvara dragostei cum seamănă / Cu nimbul lui april, cel

.....ihiitor; /Abia vezi soarele în strălucire /Şi-ndată totul e învăluit de

Hm ' (rngl.) Doi domni din Verona deShakespeare/(n. t.).

108

STENDH/

Şi o văzu deodată pe doamna de Renal încruntîndu-i şi luînd o înfăţişare dispreţuitoare şi rece : ei, felul acesfl de gîndire i se părea potrivit pentru o slugă. Crescută ■ ideea că e foarte bogată, i se părea de la sine înţeles cfl Julien e la fel ca ea. îi era de o mie de ori mai scump deci viaţa, şi puţin îi păsa de bani.

Julien era departe de a ghici ce-i trece prin minii încruntarea ei îl readuse pe pămînt. Avu destulă prezenM de spirit ca să-şi potrivească în aşa fel fraza, încît s-o facfl să înţeleagă pe nobila doamnă, aşezată atît de aproape dJ el, în iarbă, că repetase nişte cuvinte auzite în timp« călătoriei, la un prieten al lui, negustor de lemne. Aţi gîndeau cei lipsiţi de credinţă,

— Tu, dragul meu, să nu te amesteci cu astfel de ofl meni, îi spuse doamna de Rânal, păstrînd încă puţin dfl răceala care, pe neaşteptate, luase locul celei mai caldfl duioşii.

încruntarea ei, sau mai degrabă remuşcarea pentrJ imprudenţa săvîrşită, fu prima înfrîngere a iluziilor care ■ stăpîneau pe Julien. Care se gîndi: „E bună şi blîndă, m mă iubeşte mult, dar a fost născută în tabăra duşmană. 9 se tem, pesemne, mai cu seamă de soiul acesta de tinefl inimoşi, care, după ce au primit o educaţie îngrijită, n-aM destui bani ca să-şi facă o carieră. Ce s-ar fi ales din nobilH dacă ni s-ar fi îngăduit să-i combatem cu arme de acela* fel ?! Eu, de pildă, să fiu primar la Verrieres, bine inJ tenţionat şi cinstit, cum e în fond şi domnul de R6nal, cM i-aş mai desfinţa pe vicar şi pe domnul Valenod, cu toaul pungăşiile pe care le fac! Cum ar mai triumfa dreptatea lai Verrieres ! Şi nu talentele lor mi-ar pune piedici, căci^J bîjbîie întruna."

în ziua aceea, fericirea lui Julien fu cît pe ce să se stn tqrnicească. Dar eroului nostru îi lipsea îndrăzneala de m fi sincer. I-ar fi trebuit curajul de a da imediat bătăliaB doamna de R6nal se mirase de spusele lui Julien, căci oa-l menii din lumea ei repetau adesea că întoarcerea Iul Robespierre ar fi fost îndeosebi cu putinţă datorită tineriM lor de neam prost, care învaţă prea multe. Doamna dS