Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

1!

106

STENDHAU

„M-aş fi putut mărita cu un asemenea om ! se gîndei uneori doamna de R6nal. Ce inimă înflăcărată ! Ce viaţa încîntătoare alături de el!..."

Iar Julien în viaţa lui nu se aflase atît de aproape do cumplitele unelte ale artileriei feminine. „E cu neputinţa să existe ceva mai frumos la Paris", îşi zicea el. Şi-atuM nu mai găsea nimic de cîrtit împotriva fericirii. Deseor admiraţia sinceră şi elanurile iubirii sale îl făceau să ui deşartă teorie din pricina căreia fusese atît de măsurat de ridicol la începutul legăturii cu doamna de Rfinal. A¹ momente cînd, în ciuda obişnuitei lui făţărnicii, găsea că nespus de plăcut să-i mărturisească acestei femei de ne; mare, care îl admira, nepriceperea lui faţă de o mulţime de lucruri neînsemnate. Rangul iubitei sale i se părea că-l înalţă deasupra propriei lui fiinţe. La rîndul ei, doairUB de R6nal găsea cea mai plăcută voluptate morală în a-1 instrui astfel, într-o mulţime de lucruri mărunte, pd tînărul acesta deosebit de inteligent şi despre care toaa lumea spunea că, într-o bună zi, va ajunge departe. Chiar subprefectul şi domnul Valenod nu se puteau împiedica să-1 admire, şi doamnei de R6nal i se părură mai puţin na ghiobi... Cît despre doamna Derville, departe de ea a: menea sentimente! Mîhnită peste măsură de ceea credea că ghiceşte, şi văzînd că înţeleptele ei sfaturi îi d veneau nesuferite unei femei care literalmente îşi pi duse capul, plecă de la Vergy fără să dea vreo explicaţie de altminteri, ceilalţi se feriră să i-o ceară. La plecarea doamna de Rânal vărsă cîteva lacrimi, dar curînd i se părd că fericirea i-a sporit şi mai mult. Prin plecarea doamna Derville, ea se afla aproape toată ziua între patru ochi cu iubitul ei.

Lui Julien îi era cu atît mai dragă tovărăşia amante sale cu cît, de fiecare dată cînd rămînea prea îndelung sin gur, fatala propunere a lui Fouque venea să-i tulbure miri] tea. în primele zile ale vieţii acesteia noi avu moment cînd lui, care nu iubise niciodată şi nu fusese niciodatfl iubit de nimeni, îi plăcu atît de mult să fie sincer, îneît eri cît pe ce să-i mărturisească doamnei de R£nal ambiţii

nşll ŞI NEGRU

107

imu-i fusese pînă atunci raţiunea însăşi a existenţei. Ar fi lorii să-i audă sfatul în privinţa ciudatei ispite stîrnite de «opunerea lui Fouqu6, dar o mică întîmplare puse capăt kili noi sincerităţi.

CAPITOLUL XVII Primul adjunct al primarului

O, how this spring of Iove resembleth

The uncertain glory of an April day;

Which now shows all the beauty ofthe sun,

And by and by a cloud takes all away! TWO GENTLEMEN OF VERONA

Inir-o seară, pe cînd apunea soarele, Julien, stînd