Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

132

STENDI

Mă voi duce să o petrec în sihăstrie, oriunde vei dori. mănăstirea Bray-le-Haut, de pildă; dar jură-mi că, timp cît voi lipsi, n-o să-i mărturiseşti nimic soţului Gîndeşte-te că, dacă spui cuiva, nu voi mai putea să întorc.

îi făgădui, Julien plecă, dar fu chemat înapoi două zile.

— Fără tine e cu neputinţă să-mi ţin jurămînt Dacă nu eşti aici să-mi porunceşti mereu cu privirea tac, am să-i vorbesc. Fiecare ceas din viaţa asta mîrşavă ral se pare că durează o zi.

în sfîrşit, cerul se milostivi de mama această nefericii! încetul cu încetul, Stanislas scăpă de primejdie. Dai gheaţa era spartă, mintea ei cunoscuse adîncimea păcatul lui săvîrşit, şi nu mai putu să-şi recapete echilibrul. Rj muşcările rămaseră, şi ele deveniră ceea ce trebuiau să fi într-o inimă atît de cinstită. Viaţa i se preschimbă în rai \ în iad totodată : iad cînd nu-1 vedea pe Julien, rai cînd i afla la picioarele lui.

— Nu-mi mai fac nici o iluzie, îi spunea ea chiar clipele cînd îndrăznea să se lase cu totul în voia dragostj Sînt osîndită, sînt osîndită fără putinţă de iertare. Tu > tînăr, te-au ademenit farmecele mele şi cerul te poate i ta; dar eu sînt osîndită. Cunosc asta după un semn sij Mă tem: cine nu s-ar teme în faţa priveliştii iadului ? ] în fundul inimii, nu-mi pare rău. Mi-aş săvîrşi din ne păcatul dacă ar fi s-o iau de la început. Să nu mă sească Dumnezeu în lumea asta lovindu-mi copiii, şi I avea mai mult decît merit. Dar măcar tu, dragul Julien, eşti oare fericit ? întrebă ea după o clipă. Găseţl că te iubesc îndeajuns ?

Neîncrederea şi orgoliul lui Julien, care aveau neve mai ales de o dragoste plină de jertfe, pieriră în faţa uttfl jertfe atît de mari, atît de neîndoielnice şi făcute clipă <■ clipă. Julien o adora pe doamna de Renal. „Deşi e nobiM iar eu sînt fiul unui lucrător, mă iubeşte... în mintea ei