Raportul auditului conformității asociat auditului performanței


Administrarea eficentă și asigurarea integrității bunurilor publice



Yüklə 1,26 Mb.
səhifə5/13
tarix15.09.2018
ölçüsü1,26 Mb.
#82350
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

3.2.1. Administrarea eficentă și asigurarea integrității bunurilor publice


Cadrul normativ99 atribuie APL obligaţii și competenţe exclusive privind administrarea bunurilor proprietate publică din infrastructura edilitară a UAT cu diligența unui bun proprietar.

Apartenența bunurilor domeniului public/privat se stabilește conform cadrului legal100 de către APL/organele de conducere ale operatorului și urmează a fi prevăzută în contractul de delegare a gestiunii din partea APL.



  • Contrar cadrului legal101, APL nu au asigurat înregistrarea drepturilor de proprietate și de gestiune (folosință) asupra bunurilor imobile, cu evaluarea și reflectarea în evidența contabilă. Astfel,

  • circa 56,6%, sau 19,5 mil.lei din valoarea totală a clădirilor, 47 de substații de tracțiune (5,1 mii m2) în sumă de 24,0 mil.lei și terenurile cu suprafața de 4,96 ha din gestiunea ÎM RTEC, nu sunt înregistrate la OCT.

  • fondatorul și ÎM DTB nu au asigurat înregistrarea dreptului de gestiune asupra bunurilor imobile (clădiri) în sumă de 10735,0 mii lei;

  • din suprafața totală a construcțiilor de 19488,4 m2, 1140,4 m2 nu au fost utilizați în activitatea ÎM PUA. Valoarea terenurilor (8,737 ha), evaluate în scopul impozitării la 29606,4 mii lei, nu a fost înregistrată în evidență, prin ce au fost denaturate situațiile financiare pe anul 2016. Baza de odihnă din or. Vadul lui Vodă neutilizată de ÎM PUA, cu valoarea de intrare de 72,5 mii lei, nu a fost înregistrată la OCT.

  • ÎM auditate nu au efectuat reevaluarea valorii de bilanț a activelor în corespundere cu prețurile de piață, iar fondatorii nu au stabilit oportunitatea acestor reevaluări, fapt ce generează prezentarea unor date eronate a activelor. De exemplu, fondatorul/ÎM DTB nu a efectuat reevaluarea a 8 clădiri cu valoarea de bilanț de 3055,2 mii lei (01.01.2016) primite în gestiune economică, a căror valoare însă, conform Registrului bunurilor imobile, constituie 9738,2 mii lei.

  • CMC a atribuit, contrar prevederilor legale, un teren ÎM RTEC pentru construcția blocurilor de locuințe, ceea ce a condiționat ratarea veniturilor în sumă de 10,6 mil.lei. Conform cadrului legal102, ÎM poate fi deținător de teren doar pentru exercitarea funcțiilor sale, iar CMC nu poate adopta decizii care implică anumite cheltuieli fără indicarea sursei de acoperire. Cu toate acestea, prin Decizia nr.7/37 din 05.09.2013, CMC a admis neregulamentar atribuirea în folosință ÎM RTEC a lotului de teren cu suprafața de 0,4202 ha103, în scopul proiectării și construcției blocurilor de locuințe pentru angajații întreprinderii, ceea ce a condiționat prejudicierea bugetului cu 8,9 mil.lei. ÎM RTEC nu a încheiat cu beneficiarii apartamentelor respective contracte prin care aceștia își asumă anumite angajamente față de întreprindere. Totodată, nu toți angajații au fost informați cu privire la posibilitatea procurării apartamentelor la preț redus. Astfel, din numărul total de 127 de apartamente, 22 au revenit unor persoane ce nu activează în cadrul întreprinderii, iar unii angajați ai RTEC au procurat câte 2 apartamente, ulterior 22 de apartamente au fost revândute. Totodată, din contul nerecuperării costului clădirilor demolate, au fost suportate cheltuieli ineficiente în sumă de 1,7 mil.lei, care în anul 2017 au fost trecute la cheltuieli.

  • ÎM nu au asigurat gestionarea conformă și eficientă a unor elemente patrimoniale și a admis formarea unor stocuri de materiale și piese de schimb care nu s-au utilizat de mai mulți ani.

- ÎM PUA nu a asigurat integritatea bunurilor, respectarea principiilor prudenței şi prevalenței, ceea ce a determinat raportarea neveridică a patrimoniului deținut și a situațiilor financiare. Astfel, ÎM PUA nu a aprobat proceduri de gestionare a bunurilor materiale în depozitele întreprinderii, fapt ce a contribuit la neasigurarea integrității acestora, prejudiciind întreprinderea în 2016 cu 1107,1 mii lei104, risc care nu a fost eliminat până la finele anului 2017;

- la solicitarea auditului, ÎM PUA a efectuat inventarierea pieselor de schimb, fiind constatat un sold în valoare de 102,5 mii lei neutilizate în procesul tehnologic mai mult de 4-5 ani. Unele piese de schimb, materiale sunt înregistrate fără valoare sau la prețuri simbolice de 0,001 lei și 0,002 lei. Analogic, au fost constatate și obiecte de mică valoare și scurtă durată în valoare de 5,1 mii lei;

- ÎM DTB a înregistrat (la 31.12.2016) stocuri de materiale fără rulaj mai mult de 3 ani de 598,3 mii lei, inclusiv 450,1 mii lei procurate din contul creditului și grantului contractat. Totodată, din contul creditului contractat au fost procurate bunuri materiale în sumă de 990,6 mii lei, care la moment nu sunt utilizate și pentru care în anii 2015-2017 au fost achitate dobânzi de 73,8 mii lei;

- fierul uzat obținut în urma casării troleibuzelor se comercializează105 de ÎM RTEC la un preț mai mic decât cel de piață, ceea ce a condiționat ratarea unor venituri de circa 39,8 mii lei. De exemplu, ÎM DTB a comercializat fier uzat la un preț de 1,7 lei/kg, față de cel contractat de ÎM RTEC ce a variat de la 0,5 lei până la 1,25 lei/kg.



- Administrația ÎM PUA nu a ținut cont de prevederile art.13 din Legea nr. 721-XIII din 02.02.1996106. Lucrările de construcții executate în anii 2015-2016, în sume de 391,9 mii lei și, respectiv, de 662,3 mii lei, au fost efectuate în lipsa deciziei CMC și a unui proiect verificat/expertizat. Cheltuielile suportate (1054,2 mii lei) nu au fost reflectate la majorarea valorii clădirilor reparate, ca urmare fiind denaturat rezultatul financiar pe anii respectivi.

3.2.2. Creanțele și datoriile operatorilor


  • Lipsa procedurilor de control intern și nivelul necorespunzător al disciplinei financiare au contribuit la formarea creanțelor cu termenul expirat. Astfel,

  • responsabilii ÎM PUA și ÎM DTB nu au întreprins măsurile legale107 pentru încasarea creanțelor cu termenul de achitare expirat (31.12.2016), în valoare de 170,8 mii lei și, respectiv, de 217,7 mii lei108. ÎM PUA a trecute creanțele respective la creanțe pe termen lung, în lipsa documentelor confirmative (acordul adițional de eșalonare a datoriilor). Cauza acestor situații este controlul intern insuficient și acțiunile ineficiente întreprinse;

  • la ÎM RTEC, creanțele personalului constituie 745,1 mii lei, din care 660,4 mii lei109 reprezintă creanțele privind recuperarea daunelor materiale provocate de către angajați. Suma de 8471,0 mii lei reprezintă creanțele formate ca urmare a încasării forțate de executorii judecătorești în anii 2010-2012 a mijloacelor financiare din conturile RTEC. În prezent se pregătesc materialele pentru înaintarea în judecată (în Ucraina și Federația Rusă) în vederea recuperării acestora.

  • Autoritățile mun. Chișinău și operatorii municipali nu au asigurat prestarea serviciilor conform surselor de finanțare aprobate, ceea ce a condiționat suportarea de pierderi în activitate.

La finele anului 2016 datoria mun. Chișinău conform contractului de prestări servicii (CPS) transport a alcătuit 21869,2 lei. Se menționează că, la prezentarea actului de verificare, DGTPCC a confirmat doar soldul mijloacelor transferate, diferența nefiind reflectată în evidența contabilă.

Valoarea serviciilor prestate de ÎM RTEC și ÎM PUA mun. Chișinău și compensațiile primite

(mii lei)

Indicatori

2014

2015

2016

2017

ÎM RTEC

ÎM RTEC

ÎM PUA

ÎM RTEC

ÎM PUA

Venituri calculate pentru prestarea serviciilor de transport public în mun. Chișinău

106313,3

117021,6

141680,8

103658,5

156000,0

105855,7

Compensații primite pentru prestarea serviciilor conform CPS

99300,0

107000,0

139000,0

101505,0

148000,0

107130,0

Diferența neacoperită de municipiu

7013,3

10021,6

2680,8

2153,5

8000,0

-1274,3

Total datorie neachitată




17034,9

19715,7

2153,5

27715,7

879,2

Sursă: Deciziile CMC, evidența ÎM pe anii 2014-2016.

Reieșind din cele menționate, auditul denotă că anual ÎM RTEC și ÎM PUA prestează servicii de transport public conform CPS, iar valoarea serviciilor prestate depășește valoarea mijloacelor aprobate anual în buget de către fondator.

Ca urmare, auditul denotă că, la planificarea alocațiilor bugetare pentru subvenționarea serviciilor de transport public, nu se ține cont de prevederile CPS, iar serviciile prestate de ÎM nu sunt contabilizate de DGTPCC în baza facturilor primite. Prin urmare, se diminuează valoarea serviciilor prestate și datoriilor bugetului, respectiv, cheltuielile suportate de operatori nu sunt susținute financiar.

Conform actelor de verificare, constatăm că datoria ÎM RTEC față de ÎM PUA, la situația din 31.12.2016, aferente abonamentelor realizate a constituit 662,3 mii lei, crescând la situația din 31.12.2017 la valoarea de 789,2 mii lei.

De menționat că, la 31.12.2016, cele mai mari datorii erau înregistrate față de BERD, din care la ÎM RTEC – 49,2 mil.lei, și la ÎM DTB – 41,5 mil.lei.


      1. Procurarea bunurilor și serviciilor prin achiziții publice

La achiziția mărfurilor, lucrărilor și serviciilor, ÎM110 nu au aprobat reglementări privind modul de inițiere, contractare și executare a procedurilor de achiziții, care ar asigura transparența și eficiența achizițiilor publice, ceea ce generează utilizarea netransparentă a banului public și suportarea unor cheltuieli aferente unor adaosuri comerciale exagerate.

De asemenea, ÎM PUA și ÎM RTEC nu au implementat Decizia CMC nr.5/13 din 30.05.2013 de conformare la Legea privind achizițiile publice.



  • În volumul total de procurări ale ÎM PUA, 58,7%111 constituie produsele petroliere, care s-au efectuat prin cererea ofertelor de prețuri / contracte directe, însă în lipsa înregistrării acestora la AAP.

În procesul de achiziție, la fiecare lot (motorină, benzină și gaz metan) s-a depus doar câte o singură ofertă, care a și fost selectată drept câștigătoare, ceea ce relevă o procedură neconcurențială. Totodată, în anul 2016 ÎM PUA a suportat cheltuielile de transport a motorinei de 28,03 mii lei, deși de regulă acestea se suportă de furnizor.

Deși pentru procurarea benzinei s-a încheiat un contract cu SA „Petrom Moldova” care prevedea achiziția unui volum de 24,4 mii litri, de fapt de la această companie s-au cumpărat doar 107,81 litri (4,08 mii lei), restul necesarului de carburant fiind contractat direct SA „Tirex Petrol” (17132 litri), care nu a participat la licitație.

Ineficiența procedurii de achiziție a combustibilului se relevă din următoarele fapte:

- Conform Raportului ANRE privind piața produselor petroliere a Republicii Moldova în anul 2016112, prețul mediu anual de comercializare cu ridicata a motorinei, inclusiv TVA, înregistrat în anii 2015-2016, a constituit 13,37 lei și, respectiv, 11,61 lei. Însă, potrivit datelor din evidența contabilă a ÎM menționate, prețul mediu de procurare a unui litru de motorină a fost de 14,03 lei/litru, și, respectiv, de 11,95 lei/litru sau cu 0,66 lei/litru și, respectiv, cu 0,34 lei/litru mai mult, prin ce au fost suportate cheltuieli ineficiente de 2877,6 mii lei (inclusiv în 2016 de 954,2 mii lei).

- Dacă comparăm prețurile motorinei procurate de la diferiți agenți economici113, constatăm că ÎM PUA în perioada 2014-2016 putea diminua cheltuielile cu 2933,24 mii lei114, dacă efectua procurările la cel mai mic preț.

- Confruntînd (pentru anul 2015) prețul mediu de livrare a motorinei de către SRL „Get Premium”115 către SRL „Validincom” (13,68 lei/litru)116 și către ÎM PUA (14,04 lei/litru), se constată suportarea de către ÎM PUA a unor cheltuieli suplimentare de 1045,7 mii lei.



  • ÎM procură aceleaşi mărfuri (inclusiv de la aceeaşi furnizori) la preţuri diferite, ceea ce confirmă existenţa unor achiziţii netransparente şi cheltuieli ineficiente. Ca exemplu,

- ÎM DTB în anul 2016 a procurat 86 de pneuri la un preț mediu de 4,57 mii lei (393,4 mii lei), față de prețul de import achitat de ÎM RTEC de 2,57 mii lei, diferența de cost constituind 172,0 mii lei (adaos +77,8%);

- în anul 2016 ÎM RTEC a procurat de la SRL ,,Triumf-Unitried” ulei în valoare de 113,4 mii lei, din care 63,5 mii lei constituie adaosul comercial aferent valorii în vamă;

- Procurarea pieselor de schimb pentru asamblarea troleibuzelor de la intermediari117, care au aplicat adaos comercial, a cauzat majorarea costului aferent pieselor cu 3472,38 mii lei118 (aferent valorii în vamă);

- ÎM PUA în 2016 a efectuat procurări semnificative de piese de schimb de la SRL „Antarius-Com”, SRL „Big Bis Bistro”, SRL „Autoforța” care, de fapt, nu au importat în anul respectiv aceste piese. Totodată, dacă ÎM PUA ar importa de sine stătător anvelope și garnituri de frână, procurate de la SA „Eximotor” și, respectiv, de la SRL „Feredocom”, în anul 2016 aceasta ar fi economisit 538,6 mii lei119.




      1. Resursele umane și remunerarea muncii

Gestionarea eficientă și conformă a fondurilor de salarizare constituie o condiție primordială pentru a asigura performanța serviciilor publice.

Absența și/sau irelevanța supravegherii atât din partea fondatorilor, cât și a managementului corporativ au generat un șir de deficiențe și iregularități, care s-au soldat cu cheltuieli de salarizare supradimensionate și neîntemeiate.



Administrația ÎM RTEC, DTB și PUA nu au asigurat regulamentar120 elaborarea normativelor de muncă proprii121, în baza cărora ar argumenta aprobarea numărului de state de personal și structura organizațional-economică a entităților, în special, la statele de personal aprobate anual nu se anexează note justificative cu privire la criteriile în baza cărora acestea au fost determinate.

  • Neasigurarea aprobării de către fondator a organigramelor și statelor de personal122 s-a constatat la ÎM RTEC și ÎM PUA. Până în prezent la ÎM nu este constituit Consiliul de administrare al întreprinderii, atribuțiile acestuia fiind exercitate efectiv de conducătorul entităților.

Ca urmare, statele de personal ale ÎM auditate deseori sunt exagerate, iar volumul de muncă aferent unei funcții este incert. Astfel, pe anul 2016 statele de personal ale ÎM PUA, aprobate în număr de 784,5 unități, fără o analiză a volumului de lucru existent și a normării muncii, fiind ocupate, în medie, 757 de unități, au necesitat cheltuieli în sumă de 48,3 mil.lei. La 31.12.2016 erau vacante 109,5 funcții care au fost cumulate, iar economiile din sporurile neacordate au fost repartizate altor angajați. Unii angajați ai ÎM PUA (9 angajați din 23123) s-au aflat în concediu din cont propriu și pentru incapacitate temporară de muncă o perioadă de 92-202 zile, sau de la 26,9% până la 96,5% din numărul total de zile lucrătoare, primind ulterior premii, sporuri și adaosuri la salariu în sumă de 80,9 mii lei. O situație similară s-a constatat și în anul 2015124, fapt ce denotă că ÎM PUA se poate lipsi de aceste funcții.

Auditul a stabilit că șoferii efectiv nu se află pe rută tot timpul indicat în tabelele de pontaj. Astfel, comparând orele în care troleibuzele și autobuzele (ÎM RTEC și ÎM PUA) circulau pe traseu cu orele lucrate constatăm că 118,23 mii de ore și, respectiv, 19,11 mii de ore șoferii nu circulau pe traseu, fapt ce denotă o planificare defectuoasă a timpului de lucru, suportând astfel cheltuieli ineficiente în valoare de 6120,1 mii lei (5221,7 mii lei – ÎM RTEC, și 898,4 mii lei – ÎM PUA). Prin urmare, au fost utilizate ineficient cca 59 și, respectiv, 10 unități de șoferi.

  • La ÎM cumularea funcțiilor s-a efectuat fără a fi asigurată evidența timpului și a volumului efectiv de muncă aferent funcțiilor cumulate (art.155-156 din Codul muncii125). Astfel, ÎM PUA a aprobat crearea unor state de 0,5 unități, care sunt cumulate de angajații entității concomitent cu munca de bază, ceea ce denotă că timpul alocat funcției de bază este exagerat, urmare a cărui fapt în perioada 2015 - 2017 (9 luni) au fost suportate cheltuieli ineficiente de 336,46 mii lei126 pentru 14 funcții cumulate, din care 46,22 mii lei – contrar prevederilor Notei la Anexa nr.6 a HG nr.743 din 11.06.2002127, prin care se interzice cumularea funcțiilor în orele de program de către specialiștii șefi. O situație similară s-a constatat și la ÎM RTEC, care a suportat cheltuieli ineficiente la cumularea funcțiilor pentru anul 2016 în mărime de 280,12 mii lei, din care 20,51 mii lei fiind neregulamentare.

  • La remunerarea și stimularea angajaților ÎM nu se ține cont de resursele financiare disponibile pentru finanțarea cheltuielilor respective128, inclusiv la întocmirea și semnarea contractelor colective de muncă între salariați și administrația întreprinderilor. Situația dată este generată de lipsa unui control al fondatorilor asupra managementului ÎM, care urmau să aprobe devizele anuale de venituri și cheltuieli, respectiv, nivelul cheltuielilor pentru remunerarea angajaților.

În lipsa aprobării de către Fondator a statelor de personal și a cheltuielilor privind retribuirea muncii, precum și a Contractului colectiv de muncă, dar și în lipsa mijloacelor de acoperire, directorul ÎM PUA pe parcursul anilor a acordat angajaților stimulări lunare și unice (sporuri, suplimente și premii), unele din acestea fiind acordate pentru același volum de lucru (premii lunare pentru rezultatele activității și supliment pentru competență profesională înaltă și intensitatea muncii), suportând în anul 2016 cheltuieli nefundamentate și ineficiente în valoare de 10753,0 mii lei. O situație similară a fost constatată și la ÎM RTEC.

Mărimea premiilor și sporurilor aferente salariului tarifar al directorului ÎM PUA au fost aprobate în baza Ordinului său, fără a fi coordonate și aprobate de fondatorul întreprinderii, efectuându-se cheltuieli neregulamentare în mărime de 39,32 mii lei.

Prevederile Contractelor colective de muncă, semnate la nivel de entități (ÎM RTEC și ÎM PUA, ÎM DTB), cu privire la acordarea garanțiilor sociale pentru salariați și foști angajați nu au fost corelate cu nivelul de profitabilitate al întreprinderii și cu fondatorul. Astfel, contrar prevederilor art.30 alin.(1) din Codul muncii și în lipsa resurselor de acoperire a cheltuielilor, au fost acordate de către ÎM RTEC 102,5 mii lei (2016), ÎM DTB – 6,8 mii lei, și ÎM PUA – 122,74 mii lei129 (perioada 2015 - 9 luni ale anului 2017) garanții sociale suplimentare (ajutoare materiale foștilor angajați pensionați), care reprezintă cheltuieli ineficiente.

La ÎM DTB, ajutorul material acordat în anul 2016, în sumă de 5,7 mii lei, nu este reglementat prin prevederile Contractului de muncă. La determinarea unor plăți salariale s-a admis efectuarea unor cheltuieli ineficiente în sumă de 40,3 mii lei (supliment pentru supraîndeplinirea planului de încasări din vânzarea biletelor de călătorie) și neregulamentare – în sumă de 1,7 mii lei.

În lipsa prevederilor normative și a surselor de finanțare, la ÎM PUA, în anul 2016, au fost acordate neregulamentar premii unice în sumă totală de 5,8 mii lei, pentru participarea la acțiunile municipale de menținere a sistemului de protecție civilă și la spartachiada sportivă.



Contrar prevederilor art.211 alin.(3) din Codul muncii, precum și în lipsa unei metodologii concrete de sancționare, pe parcursul anului 2016 au fost acordate angajaților ÎM PUA sancționați disciplinar (217 angajați) stimulări sub formă de prime lunare și premii cu ocazia sărbătorilor, în sumă totală de 1145,72 mii lei.

Asigurarea facultativă în anul 2016 a angajaților ÎM PUA, în sumă de 33,6 mii lei, în lipsa surselor de acoperire, este ineficientă deoarece întreprinderea suportă anual pierderi financiare esențiale. Totodată, pentru unele categorii de angajați130, cheltuielile suportate (de 7,8 mii lei) sunt nefundamentate și, deci, neregulamentare.

  • Remunerarea angajaților din cadrul ÎM supuse auditării în lipsa indicatorilor măsurabili de performanță condiționează evaluarea neadecvată a activității angajaților, calcularea și achitarea nefundamentată a diferitor premii, sporuri și adaosuri, precum și limitează posibilitatea de revizuire și verificare a volumului de lucru executat de fiecare angajat în parte.

Deși, conform Codului contravențional (art.34), amenda reprezintă o sancțiune și se livrează în bugetele organelor care le aplică, ÎM PUA a acordat controlorilor supliment la salariu în mărime de 50%-75% din valoarea amenzilor încasate, suportând astfel cheltuieli neregulamentare în anul 2016 de 23,91 mii lei.


      1. Gestiunea altor cheltuieli

  • Evidența și trecerea la cheltuieli a combustibilului la ÎM PUA se face prin întocmirea neconformă a documentelor confirmative și prin decontarea combustibilului cu prezența elementelor de fraudă. Odometrele la autobuze nu funcționează o perioadă îndelungată, iar distanța parcursă este indicată în foile de parcurs în baza lungimii cursei, ceea ce nu oferă o confirmare justă de evidență a distanței reale parcurse și, respectiv, a serviciilor raportate spre plată municipiului.

  • În situația în care uzura parcului rulant este completă, ÎM PUA efectuează achiziții nefundamentate economic pentru procurarea mijloacelor de transport cu termenul de exploatare extrem de mare și defecte. Astfel, în decembrie 2015, în lipsa procedurii de achiziții, administrația PUA a procurat de la o persoană fizică un autoremorcher KRAZ-260 defect (anul fabricației 1994), cu valoarea de 393,7 mii lei, care a fost dat în exploatare doar la 01.09.2017 (peste 21 de luni). Vânzătorul nu și-a executat obligațiunile, reparația fiind efectuată de către PUA, suportând cheltuieli suplimentare de 77,4 mii lei.

O situație similară a fost constatată la procurarea în august 2016 a autobuzului „Ikarus 260.43” și a unui val cotit pentru acest autobuz de la o persoană fizică, în valoare de 59,9 mii lei. Menționăm că mijlocul de transport a fost exploatat 29 de ani, durata de funcționare utilă preconizată a acestuia fiind doar de 2 ani, fapt ce va condiționa în continuare cheltuieli majorate de întreținere.

  • Cheltuielile ÎM PUA pentru reparația autobuzelor nu sunt fundamentate și eficiente. Conform Ordinului directorului nr.145 din 25.04.2016, din 164 mijloace de transport, în exploatare se află 142, iar în conservare – 22. Două autobuze Volvo, procurate în anul 2012 cu 549,0 mii lei, stau la conservare din cauza imposibilității utilizării acestora (nu dispun de piesele necesare), prin ce au fost efectuate investiții ineficiente.

Se menționează că, în anul 2016, pentru reparația autobuzelor (127 de unități) au fost efectuate cheltuieli semnificative în valoare de 11623,8 mii lei, în medie pe autobuz – 91,53 mii lei, variind de la 0,04 mii lei până la 384,58 mii lei (fără anvelope și acumulatoare)131.

Totodată, conform informațiilor Serviciului Vamal, SRL „Validincom” în 2014 a importat 20 de autobuze din Suedia, aflate în exploatare, în valoare totală de 6139,3 mii lei, sau 306,97 mii lei pentru fiecare autobuz, ceea ce este mai ieftin decât cheltuielile de reparație suportate pentru un autobuz de către ÎM PUA.



  • Începând cu 09.07.2012, conform Acordului Interguvernamental132 a demarat procesul de asamblare a troleibuzelor în atelierul de reparație mecanică al ÎM RTEC. În perioada anilor 2014-2016 au fost asamblate în total 71 de troleibuze, din care 5 cu sistem autonom, sau circa 24 de troleibuze anual, față de 50 unități după cum prevede contractul. Cheltuielile totale înregistrate de ÎM RTEC pentru asamblarea a 71 de troleibuze au constituit 227,8 mil.lei, suportate din contul bugetului mun. Chișinău.

Investițiile efectuate de municipiul Chișinău în asamblarea troleibuzelor nu reflectă situația reală. Se menționează că, pentru realizarea proiectului privind renovarea transportului electric, CMC a contractat credite de la băncile comerciale. Astfel, potrivit Deciziilor CMC nr.1/5 din 25.01.2012, nr.1/3 din 17.03.2015 și nr.3/5 din 29.10.2015, bugetul municipiului Chișinău a contractat credite în sumă totală de 42,4 mil.lei, pentru care au fost calculate dobânzi și comisioane în sumă de 4,65 mil.lei, inclusiv 2,89 mil.lei în anul 2016, ceea ce a condiționat indirect majorarea costului unui troleibuz asamblat cu 96,4 mii lei.

Totodată, finanțarea din bugetul municipal a asamblării troleibuzelor la ÎM RTEC este reflectată ca finanțare cu destinație specială, ulterior fiind trecută la veniturile financiare în aceeași mărime ca amortizarea calculată. Totodată, fondatorul (CMC sau PMC) urmează să reflecte aceste mijloace ca investiții în întreprindere (227,8 mil.lei din 2014).



  • Conform datelor prezentate de ÎM RTEC, în 2016 au avut loc 39 de accidente, din care 23 din vina conducătorilor de troleibuze. Cheltuielile de despăgubire sunt suportate de compania de asigurare, însă în prezent ÎM RTEC plătește despăgubiri persoanelor care au avut de suferit în accidente în anii precedenți, în 2016 fiind suportate cheltuieli de 413,6 mii lei.

  • ÎM DTB a suportat în 2016 cheltuieli ineficiente în sumă totală de 38,4 mii lei, urmare a contractării concomitente de la 2 agenți economici (SA „Softcom” – 38,4 mii lei, și SRL „NetSistem” – 50,5 mii lei) a serviciilor GPS, un contract fiind reziliat la finele anului 2016. De asemenea, au fost suportate cheltuieli ineficiente aferente penalităților, în sumă de 17,6 mii lei133, și cheltuielilor de protocol, în sumă de 6,4 mii lei134.

APL din mun.Bălți au transmis neconform ÎM DTB activitățile de interes public de dispecerat al operatorilor privați. Totodată, ÎM DTB, contrar prevederilor art.103 alin.(1) pct.17 din Codul fiscal, în perioada 2014-2016 nu a calculat la buget TVA la costul de livrare a acestor servicii, în sumă totală de 298,4 mii lei.
Obiectivul III: Serviciile de transport urban au fost prestate de operatorii economici în mod cost-eficient și la tarife adecvate?

ÎPS nu au asigurat prestarea unor servicii de transport cost-eficiente, irosind patrimoniul public pentru efectuarea unor cheltuieli neconforme și ineficiente, care sunt suportate de consumatori și de bugetul municipal.


Yüklə 1,26 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin