Raportul de analiză

CAPITOLUL 3
ANALIZA CALITATIVĂ A ACTIVITĂŢII CURŢII DE APEL TIMIŞOARA
3.1. Efectele modificărilor legislative survenite în cursul anului asupra activităţii instanţei
Asigurarea finalităţii strategiei de reformă a sistemului judiciar depinde, în mod esenţial, de realizarea unui cadru legislativ coerent, în sensul corelării tuturor actelor normative ce vor fi adoptate sau modificate, precum şi a eliminării neconcordanţelor şi paralelismelor în sistemul legislativ.

Vom prezenta, în continuare, principalele modificări legislative ce au marcat anul 2007, atât în materie penală, cât şi în materie civilă, generală, precum şi modul în care aceste modificări au influenţat activitatea de judecată,atât sub aspect calitativ, cât şi sub aspect cantitativ.

În materie civilă au fost aduse modificări în domeniul legislaţiei familiei, precum şi modificări ce au fost impuse de aderarea României la Uniunea Europeană – modificări ce au avut impact asupra activităţii instanţei.

Astfel, în ceea ce priveşte regimul adopţiei prin Ordonanţa de urgenţă nr. 102/3.09.2008, s-a modificat şi completat Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

Adoptarea de urgenţă a modificărilor în această materie, s-a impus urmare a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 35 şi art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 – privind regimul juridic al adopţiei şi a faptului că încetarea aplicării dispoziţiilor art. 63 alin. (3) şi (4) din lege – a condus în practica instanţelor la citarea în acelaşi dosar a părinţilor fireşti şi a adoptatorilor, cu consecinţa cunoaşterii reciproce a identităţii acestora şi a unor date de natură strict personală.

Noua reglementare era astfel necesară pentru a nu se afecta interesul superior al copilului, cât şi dreptul celor două categorii de părinţi la ocrotirea vieţii şi pentru a nu se încălca dispoziţiile art. 20 din Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993.

Modificările aduse legii adopţiei asigură astfel desfăşurarea procedurilor de adopţie cu asigurarea tuturor garanţiilor , inclusiv a celor procedurale.

Tot în această materie, trebuie avut în vedere aplicarea prevederilor Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, Legea nr. 361 din 11.12.2007 pentru ratificarea Convenţiei privind competenţa legii aplicabile, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19.10.1996.

În materia dreptului familiei şi-a găsit aplicabilitatea alături de Regulamentul nr. 2201/2001 şi Regulamentul Consiliului (C.E.) nr. 44/2001 – privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, ambele aplicabile în raporturile dintre cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, în cursul anului 2008 au survenit modificări legislative şi în ceea ce priveşte accesul la justiţie.

Astfel, pornindu-se de la dezideratul că accesul la justiţie care este expresia principiilor democratice într-un stat de drept şi a supremaţiei legii - trebuie să fie efectiv, şi costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să fie o piedică în încercarea de a apela la justiţie pentru realizarea unui drept, precum şi de la faptul că România avea obligaţia transpunerii Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/C.E. – privind îmbunătăţirea accesului la justiţie – a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/21.04.2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Conform dispoziţiilor Ordonanţei care abrogă art. 74-81 din Codul de procedură civilă, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 – privind taxele de timbru, art. 295 din Legea nr. 571/2003 – privind codul fiscal – ajutorul public judiciar are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, dispoziţiile acestui act normativ fiind aplicabile în toate cazurile în care se solicită aceasta în faţa instanţelor judecătoreşti sau altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române.

În materia contenciosului administrativ, în cursul anului 2008, în legislaţie s-au produs modificări abundente, în materiile date în competenţa instanţelor de contencios administrativ. Bunăoară, numai Codul de procedură fiscală a suferit, în perioada în discuţie mai multe modificări. Astfel, acest act normativ a fost modificat în cursul anului 2008 prin ordonanţe de urgenţă, numai prin O.U.G. nr. 19/2008 fiind făcute 17 modificări ale codului.

Evident, aceste modificări nu au vizat direct activitatea instanţelor de contencios administrativ, dar respectarea dispoziţiilor legale din acest act normativ sunt urmărite de către judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, în toate cauzele fiscale. Tot exemplificativ, Codul fiscal a suferit de asemenea mai multe modificări (prin O.U.G. nr. 51/2008, O.U.G. nr. 94/2008, O.U.G. nr. 50/2008, O.U.G. nr. 117/2008, O.U.G. nr. 200/2008, O.U.G. nr. 127/2008). În aceeaşi perioadă, în acest sens, O.U.G. nr. 200/2008 operând 11 modificări ale codului, iar O.U.G. nr. 127/2008 un număr de 14 modificări.

Legea nr.188/1999, act normativ incident în numeroase cauze privind funcţionarii publici, care de asemenea a suferit modificări în perioada în discuţie.

Cea mai însemnată modificare din Legea contenciosului administrativ produsă în cursul anului 2007, în cuprinsul art. 10 din acest act normativ - particularitatea introdusă prin Legea nr. 262/2007, în privinţa constituirii completelor de judecată în materia contenciosului administrativ şi fiscal (judecarea în fond a cererilor formulate în această materie în complete de doi judecători), modificare legislativă de impact negativ asupra activităţii secţiei, în condiţiile în care cu un număr prea mic de judecători, raportat la nevoile reale, a impus atât organizarea completelor cu doi judecători, cât şi respectarea principiului continuităţii şi judecarea cu celeritate a cauzelor, a fost, din fericire, înlăturată în cursul anului 2008. Prin Legea nr. 97/14.04.2008 de aprobare a O.U.G. nr. 100/2007 a fost din nou modificat art.10 din Legea contenciosului administrativ, revenindu-se la formula iniţială a completelor de primă instanţă formate dintr-un singur judecător.

În materie comercială, modificarea Legii insolvenţei, cu privire la citarea părţilor a creat o serie de dificultăţi instanţelor dat fiind că părţile se impuneau a fii citate atât conform Codului de procedură civilă cât şi prin Buletinul procedurilor insolvenţei, ceea ce a implicat un volum uriaş de activitate, situaţie care s-a perpetuat până la declararea neconstituţionalităţii acestei modificări legislative

3.2. Aplicarea prevederilor legale privind repartizarea aleatorie a cauzelor şi funcţionarea sistemului informatic de repartizare
Aplicaţia ECRIS a fost instalată, la Curtea de Apel Timişoara, în decembrie 2003, iar înregistrarea dosarelor, în noua aplicaţie, a început în ianuarie 2004. Aplicaţia ECRIS a suferit dese modificări în funcţie de cerinţele instanţelor, modificări introduse la nivel naţional.

În anul 2006 a fost instalată o versiune nouă a aplicaţiei Ecris, versiunea 3.0, mult îmbunătăţită şi cu facilităţi complexe, astfel că, în prezent, configuraţia aplicaţiei se face mai uşor, fiind mult mai explicite câmpurile folosite pentru introducerea datelor, precum şi folosirea unor nomenclatoare naţionale, ce nu pot fi modificate de utilizatori sau administratori ai aplicaţiei.

Noua versiune a permis împărţirea dosarelor pe departamente, creându-se un departament pentru fiecare secţie. În acest fel, secţiile sunt mai bine gestionate, accesul unui utilizator făcându-se doar la departamentul la care se lucrează. S-a eliminat astfel, accesul la informaţiile de la alte secţii asigurându-se o securitate şi o protejare mai mare a datelor.

Şi permisiunile fiecărui utilizator sunt configurate în funcţie de activitatea desfăşurată în instanţă. Pentru acest lucru s-au definit grupuri de acces: judecător, grefier şef, grefier de şedinţă, arhivar-registrator. Fiecare grup are acces doar la meniurile în care introduce sau vizualizează datele necesare desfăşurării activităţii din instanţă.

Această nouă versiune permite introducerea şi gestionarea numerelor unice de dosar la nivel naţional, implementă local la 1 iulie 2006. Numărul unic de dosar este generat de instanţa de fond şi se păstrează neschimbat, indiferent de stadiul procesual şi de nivelul instanţei unde se judecă în căile de atac. Această implementare s-a făcut şi pentru dezvoltarea unui sistem de statistică automată, sistem ce va fi finalizat în anul 2008. Sistemul numărului unic nu se poate aplica în mod consecvent în unele situaţii :

• 
  în cazul casării cu trimitere, în care dosarul se trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe
  
• 
  în cazul judecării cererilor de arestare preventivă şi a recursurilor la hotărârea instanţei inferioare de admitere sau respingere a cererii, caz în care dosarul se transmite de mai multe ori de la instanţa inferioară la instanţa superioară
  
• 
  în alte cazuri în care, din motive procedurale, dosarul se retransmite instanţei care a pronunţat deja o hotărâre.
  

Toate aceste cazuri se rezolvă cu ajutorul unor reguli stabilite pentru incidentele procedurale, funcţie de legăturile dintre dosarul iniţial şi cel rezultat ulterior.

Un avantaj foarte mare al noii versiuni este transmiterea electronică a dosarelor între instanţe. Această facilitate a redus şi a uşurat munca depusă la Registratură prin transmitea unor informaţii (numele părţilor, adresa, etc,) electronic. În plus, se elimină erorile de tehnoredactare a acestor date creându-se o bază de date corectă.

Se pot scoate rapoarte în funcţie de obiectul dosarului pe fiecare secţie în parte, pe zile sau după criterii prestabilite.

Noua versiune a aplicaţiei Ecris are, încă, multe deficienţe semnalate şi transmise prin adrese oficiale la Ministerul de Justiţie. Unele din aceste deficienţe sunt :

• 
  multe modificări la nomenclatorul cu obiectele dosarelor
  
• 
  imposibilitatea repartizărilor dosarelor în cazul rejudecărilor, revizuirilor sau a contestaţiilor în anulare
  
• 
  imposibilitatea trecerii unui dosar de la o secţie la alta
  
• 
  nu există posibilitatea inserării pe citaţii a numărului de operator alocat de avocatul poporului
  
• 
  nu există modulul de statistică
  
• 
  nu există modulul de insolvenţă, modul care ar trebui să preia mai multe date din baza de date Ecris şi să genereze documentele necesare trimiterii la ORC.
  

Cu toate acestea, aplicaţia prezintă serioase deficienţe, de natură a afecta principiul gestionării dosarului de către judecător, precum şi stabilirea unui raport între durata soluţionării cauzelor, vechimea cauzelor pe rol care să poată fi explicat nu numai statistic dar şi juridic, cu consecinţe asupra imaginii justiţiei. Astfel, din punct de vedere statistic, diferenţa dintre vechimea pe rol şi durata de soluţionare o reprezintă perioadele de suspendare. Din punct de vedere juridic, diferenţa dintre vechimea pe rol şi durata de soluţionare o reprezintă, de la caz la caz, atât perioadele de suspendare, cât şi alte cauze intervenite în activitatea de judecată (obiective sau subiective) care prelungesc durata de soluţionare a cauzei, dar din punct de vedere al justiţiabilului, durata de soluţionare, este egală cu vechimea cauzei pe rol, întrucât el percepe durata procesului de la promovarea cererii iniţiale şi până la primirea hotărârii finale.

Un alt motiv important ce a generat o serie de dificultăţi în repartizarea aleatorie a dosarelor o reprezintă volumul mare de cauze înregistrate pe rolul aceleiaşi secţii, fapt ce a determinat modificarea parametrilor de repartizare statuaţi, respectiv de la două săptămâni şi o lună la şase săptămâni şi chiar la două luni, toate aceste modificări fiind efectuate în urma întocmirii proceselor-verbale vizate de către preşedintele de secţie şi îndosariate pentru păstrare.

Faţă de numărul mare de cauze înregistrate pe rolul secţiei de litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a impus modificarea plafonului maxim de cauze la prim termen, în urma efectuării adreselor către Biroul de Informatică, ajungându-se în acest sens, în medie, la un număr de 50 de dosare.

De asemenea, s-a înregistrat un număr foarte mare de cauze având acelaşi obiect, şi anume drepturi băneşti solicitate de către angajaţii S.C. Petrom S.A. Bucureşti, sens în care s-au efectuat adrese către Biroul de Informatică pentru constituirea unor complete speciale şi pentru stabilirea unor noi termene de judecată în lunile martie ( 2 şedinţe de judecată), mai (2 şedinţe de judecată), iunie ( 4 şedinţe de judecată) şi septembrie (2 şedinţe de judecată), fiecare având în medie 150-180 de dosare.

O altă dificultate întâmpinată în sistemul ECRIS cu privire la repartizarea aleatorie, o constituie imposibilitatea amânării cauzelor la un termen pentru care nu există programată o şedinţă de judecată, întrucât pentru întocmirea citaţiilor este necesar introducerea noului termen în sistemul ECRIS, fapt ce determină repartizarea pentru acest termen a cauzelor noi, sistemul informatic nefăcând o distincţie în acest sens.

Acestea sunt câteva motive pentru care Curtea de Apel Timişoara a formulat propuneri pentru modificarea dispoziţiilor regulamentare, în acord cu principiul transparenţei care guvernează distribuirea aleatorie a cauzelor. Exemplificăm propunerea de modificare art. 99 alin. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, în raport cu dispoziţiilor Art. 153 alin. 3 Cod procedură civilă, privind preschimbarea primului termen de judecată, propunere însuşită de Consiliul Superior al Magistraturii, fiind sesizat Ministerul Justiţiei pentru o intervenţie legislativă.

În concluzie, apreciem că, pentru rezolvarea problemelor de mai sus se impune punerea de acord a programului informatic utilizat cu dispoziţiile regulamentare şi legale în materie.
3.3. Durata de soluţionare a cauzelor
Accesul liber la justiţie obligă instanţele la respectarea dreptului persoanelor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 din Constituţia României şi art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată privind organizarea judiciară.

Termenul de soluţionare a unei cauze este cuprins între momentul înregistrării la instanţa de fond şi cel al rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti la instanţa de control judiciar.

Cu excepţia unor reglementări speciale în materia ordonanţei preşedinţiale, a litigiilor de muncă, a litigiilor de fond funciar, a suspendării executării silite, a cauzelor de adopţie şi protecţie a minorului, în care legiuitorul a prevăzut un termen de soluţionare a cauzelor, normele care guvernează procesul penal şi civil în dreptul românesc, nu stabilesc un termen previzibil de soluţionare definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Deşi se confruntă cu un volum mare de activitate, un număr insuficient de judecători şi o legislaţie în continuă schimbare, Curtea de Apel Timişoara, a făcut eforturi considerabile, pentru reducerea termenelor de soluţionare a cauzelor şi reducerea numărului de dosare restante, astfel că, la finele anului 2008, pe rolul instanţei, se identifică un număr de 21 dosare mai vechi de un an, după cum urmează:

La Secţia civilă – 8 apeluri, la secţia de contencios administrativ şi fiscal – 10 dosare, dintre care 8 în primă instanţă şi două în recurs, iar la secţia penală – 3 dosare, din care unul în recurs şi două în primă instanţă.

Precizăm că, la nivelul curţii, durata cauzelor este monitorizată şi comunicată Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit indicatorilor stabiliţi, care relevă, inclusiv, vechimea cauzelor de la data înregistrării lor în sistem, precum şi numele judecătorilor / completului căruia i-a fost repartizată cauza.

În acest cadru, arătăm că la nivelul întregii curţi, din numărul total de dosare nesoluţionate de 2.087 dosare, un număr de 999 dosare au vechimea în sistem cuprinsă între 0 – 6 luni, iar un număr de 309 dosare au vechimea în sistem cuprinsă între 6 şi 12 luni. Un număr de 18 dosare au vechimea în sistem de peste un an.

Analizând motivele care influenţează durata de soluţionare a cauzelor, se poate aprecia că principalul factor este reprezentat de complexitatea acestora, dar şi de reluarea ciclului procesual ca o consecinţă a casării / desfiinţării hotărârilor judecătoreşti cu trimiterea spre rejudecare a cauzelor.

Evaluarea efectuată de către inspecţia judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi evaluările dispuse la nivelul managementului instanţei, pun în evidenţă motivele de tergiversare a soluţionării dosarelor, între care, timpul necesar efectuării rapoartelor de expertiză tehnică, condiţiile ordonării şi administrării acestei probe, evaluarea probei, reprezintă factori determinanţi, cu expresivitate maximă asupra duratei proceselor.

În materie penală, sustragerea de la judecată a inculpaţilor, transferul unor inculpaţi din penitenciare sunt factori care marchează durata procesului.

Îndeplinirea procedurii cu partea aflată în străinătate şi suspendarea cauzelor din varii motive, reprezintă factori care afectează durata proceselor în toate materiile.

Un factor relativ nou în sistemul judiciar, cu influenţă asupra duratei procesului, este reprezentat de folosirea în exces a cererilor de recuzare şi strămutare a cauzelor, formulate de către părţi, precum şi invocarea frecventă a unor excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale.

Evaluările menţionate pun în evidenţă şi o serie de factori imputabili judecătorului, între care menţionăm:

• 
  ignorarea dispoziţiilor art. 201 şi 212 Cod procedură civilă, potrivit cu care instanţa stabileşte prin încheiere obiectivele expertizei, iar o altă expertiză poate fi cerută motivat, la primul termen după depunerea lucrării, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nepunerea în discuţia părţilor a obiectivelor fixate, în raport cu obiectul şi natura cauzei, nediscutarea onorariului expertului la data încuviinţării probei, în mod contradictoriu, în cadrul procesului;
  
• 
  neaplicarea dispoziţiilor procedurale cu privire la sancţionarea conduitei culpabile a părţilor şi altor participanţi în proces.
  
• 
  Restituirea cu întârziere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a dosarelor aflate în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Timişoara;
  
• 
  Amânarea nejustificată a dosarelor;
  
• 
  Încălcarea principiului continuităţii completului;
  
• 
  Greşita suspendare a unor dosare;
  

În scopul diminuării acestor cauze, la nivelul managementului curţii sunt lansate periodic verificări, cu privire la motivele care afectează durata procesului, rezultatele obţinute fiind discutate în colectivul de judecători.

De asemenea, în cursul anului 2008, s-au efectuat evaluări cu privire la durata procedurilor, situaţia dosarelor restante, rezultatele obţinute fiind puse în discuţia judecătorilor. Aceleaşi rezultate au stat la baza unor propuneri de modificare legislativă, unele fiind materializate în legislaţia în vigoare.

Durata totală a procedurilor, în sistemul judiciar român, nu este măsurată. Astfel, timpul afectat efectuării expertizelor judiciare (desemnat ca principală cauză pentru întârziere), nu este înregistrat electronic şi nici raportat. La fel, perioada însumând termenele acordate pentru prezentarea unui avocat în cauză, cât şi timpul necesar pentru a transmite un dosar de la o instanţă la alta nu sunt măsurate şi cuantificate.

În aceste condiţii, la nivelul Curţii de Apel Timişoara, s-a estimat durata medie de soluţionare a cauzelor, după cum urmează:

• 
  fond 0 – 8 luni;
  
• 
  apel 0 – 4 luni;
  
• 
  recurs 0 – 3 luni.
  

Estimarea s-a realizat prin compararea factorilor care relevă operativitatea instanţei, situaţia dosarelor mai vechi de un an, cât şi prin luarea în considerare a unor indicatori rezultaţi din monitorizarea timpului de măsurare a duratei procesului, dat fiind că, instanţele din Timişoara, au fost instanţe pilot, pe acest segment de activitate.

Între măsurile preconizate pentru reducerea duratei de soluţionare a cauzelor, ce urmează a fi lansate în cursul anului 2009, alăturat celor transpuse în practică, menţionăm:

• 
  analizarea şi verificarea lunară a cauzelor mai vechi de 6 luni şi un an şi întocmirea de către judecătorul cauzei a unui referat cu privire la motivele care justifică stadiul procedurii;
  
• 
  identificarea unor standarde de performanţă corespunzătoare indicatorilor de performanţă ce vizează operativitatea de soluţionare a cauzelor.
  
• 
  Verificarea motivelor de amânare a cauzelor, în raport cu dispoziţiile legale
  
• 
  Evidenţierea şi motivarea judecătorilor care ating un nivel ridicat al operativităţii în soluţionarea cauzelor.
  

3.4. Creşterea gradului de specializare în activitatea judiciară
3.4.1. Situaţia secţiilor şi completelor specializate,

impactul funcţionării acestora asupra activităţii instanţei.
Aspectele privind situaţia secţiilor şi completelor specializate, au fost analizate cu prilejul prezentării instanţei. De asemenea, impactul înfiinţării acestora, a fost discutat, în legătură cu nevoia de specializare a instanţelor şi judecătorilor, nevoie care răspunde, deopotrivă, unuia dintre obiectivele Strategiei de reformă a justiţiei şi Planului de acţiune pentru implementarea acesteia.

În anul 2008 au funcţionat completele specializate, constituite anterior în cadrul secţiilor, componenţa acestora fiind stabilită de colegiul de conducere.

În cadrul secţiilor au funcţionat în anul 2008 complete specializate.

Dezideratele specializării judecătorilor sunt:

• 
  creşterea calităţii actului de justiţie
  
• 
  creşterea gradului de responsabilizare a judecătorilor şi
  
• 
  o practică judiciară unitară.
  

Specializarea în cadrul secţiilor

Secţia civilă

În cadrul secţiei civile a activat completul specializat pentru cauzele de familie şi minori, constituit începând cu 1 septembrie 2004.

Specializarea judecătorilor în soluţionarea cauzelor civile de familie şi cu minori, ce a început de la 1 septembrie 2004, ca un prim pas spre crearea unei secţii separate, are ca finalitate:

• 
  o cunoaştere şi aprofundare a instituţiilor juridice tradiţionale;
  
• 
  o cunoaştere şi aprofundare a legislaţiei în materie, inclusiv a celei comunitare;
  
• 
  acumularea şi consolidarea unei experienţe cu referire la acest gen de cauze;
  
• 
  o preocupare pentru respectarea drepturilor copilului, în special pentru satisfacerea interesului superior al acestuia;
  
• 
  o mai bună înţelegere a raporturilor de familie şi cu copii, având în vedere specificul şi încărcătura emoţională generată de orice separare, abordarea psihologică a cazurilor, precum şi natura preponderent personal nepatrimonială a drepturilor;
  
• 
  o practică judiciară unitară;
  
• 
  o colaborare foarte bună cu celelalte instituţii ce au atribuţii în ce priveşte protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în mod deosebit cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
  
• 
  o cunoaştere mai bună a situaţiei copiilor, precum şi formarea unei percepţii de ansamblu în acest sens, urmare a vizitelor efectuate în centrele de plasament şi la asistenţii maternali profesionişti şi a întâlnirilor trimestriale cu reprezentanţii direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
  

Completul specializat pentru judecarea cauzelor civile de familie şi cu minori a solicitat completarea volumului cu cauze civile atunci când s-a impus, pentru păstrarea repartizării echitabile. Această situaţie a fost de natură să afecteze indicatorii de performanţă la care ne-am raportat.

În aplicarea H.G. nr. 1058/2005 privind Planul naţional de implementare a legislaţiei din domeniul protecţiei copilului s-a constituit la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii un Comitet de monitorizare a respectării sarcinilor impuse magistraţilor, instanţelor, Ministerului Justiţiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, Oficiului Român pentru Adopţii şi Consiliului Superior al Magistraturii, alcătuit din câte un judecător de la fiecare curte de apel şi reprezentanţii instituţiilor arătate, care s-a întâlnit la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii trimestrial.

Din partea Curţii de Apel Timişoara a fost desemnată doamna judecător dr. Adriana Corhan, care ulterior a coordonat toate acţiunile impuse de acest act normativ, şi a participat la întâlnirile Comitetului de monitorizare la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Acest Comitet de monitorizare a adoptat un ghid al vizitelor în centrele de plasament ori la asistenţii maternali profesionişti.

Procesele-verbale ale vizitelor au fost comunicate Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru implementarea legislaţiei din domeniul drepturilor copilului, fiecare tribunal din raza curţii a încheiat protocoale de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii în ce priveşte protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

De asemenea, au fost organizate la nivelul curţii întâlniri trimestriale cu magistraţii specializaţi din cadrul instanţelor şi parchetelor din raza curţii şi reprezentanţii celor trei direcţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, întâlniri ce au prilejuit:

• 
  analiza unor soluţii;
  
• 
  dezbaterea problemelor controversate şi a practicii neunitare şi
  
• 
  prezentarea unor materiale de informare.
  

Toate acţiunile se regăsesc într-o mapă separată ţinută la secretariatul curţii şi au fost raportate Consiliului Superior al Magistraturii, unde sunt monitorizate.

La întâlnirile ce au avut loc trimestrial a fost atras şi grefierul repartizat completului, care a urmat şi cursuri de formare profesională, precum şi de formator la nivelul Şcolii Naţionale de Grefieri în această materie, iar, mai apoi, a participat şi la vizitele efectuate în centrele de plasament şi la asistenţii maternali profesionişti.

De asemenea, urmărind aplicarea cu consecvenţă a dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi a Convenţiei privind drepturile copilului, judecătorii completelor specializate pentru cauzele de familie şi minori din raza curţii au adoptat măsuri procedurale şi organizatorice cu scopul respectării şi promovării drepturilor copilului, cum ar fi:

• 
  ascultarea copiilor în cameră separată – la unele instanţe în biroul judecătorului, la altele în camere anume amenajate, cu mobilier adecvat şi cu jucării;
  
• 
  ascultarea copiilor de către judecător şi grefier în ţinuta obişnuită, fără robă, pentru a se crea o atmosferă degajată, firească şi primitoare pentru copil, evitându-se tracasarea, sentimentul de teamă în faţa unei autorităţi şi reţinerea în exprimarea opiniei;
  
• 
  ascultarea copiilor sub 10 ani ori de câte ori s-a apreciat că, faţă de obiectul cauzei şi de vârsta avută, este capabil să-şi exprime opinia, iar ascultarea a avut scopul de a forma convingerea judecătorilor, alături de celelalte probe;
  
• 
  întâlniri trimestriale ale judecătorilor, în aplicarea Planului naţional de acţiune pentru implementarea legislaţiei referitoare la protecţia drepturilor copilului, adoptat prin H.G. nr. 1058/2005;
  
• 
  discutarea cu aceste ocazii a problemelor controversate ori a soluţiilor relevante ori de practică neunitară, precum şi informarea reciprocă;
  
• 
  dezbaterea unor teme teoretice de interes;
  
• 
  efectuarea de vizite în centrele de plasament publice ori private şi la asistenţi maternali profesionişti;
  
• 
  raportarea vizitelor efectuate Consiliului Superior al Magistraturii;
  
• 
  încheierea de către cele trei tribunale din raza curţii a unor protocoale de colaborare în aplicarea Legii nr. 272/2004 cu instituţiile cu atribuţii în ce priveşte protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
  

Din analiza activităţii instanţei se constată că specializarea judecătorilor pentru cauze de familie şi minori a prilejuit, în primul rând, posibilitatea de a dezbate împreună toate problemele de drept controversate ori de noutate, precum şi soluţiile jurisprudenţiale.

De asemenea, a creat premisa pentru o practică judiciară unitară în această materie.

Nu în ultimul rând, a condus la eficientizarea activităţii instanţelor în această materie şi la sporirea responsabilităţii şi profesionalismului judecătorilor.

Remarcăm colaborarea deosebită cu ceilalţi judecători specializaţi de la instanţele din raza curţii, cu parchetele din raza curţii şi cu direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Această colaborare este mai întâi urmarea acelor protocoale ce s-au încheiat la nivelul tribunalelor, iar mai apoi este urmarea întâlnirilor trimestriale la care au participat reprezentanţii acestor instituţii, cu ocazia cărora toate problemele sesizate au fost atent analizate şi cei prezenţi au oferit argumente pertinente pentru soluţionarea lor

Secţia penală

Consiliul Superior al Magistraturii, a hotărât, urmare a propunerii Colegiului de conducere al curţii, constituirea la nivelul secţiei penale a Curţii de Apel Timişoara a câte unui complet specializat în judecarea infracţiunilor de corupţie pe două grade de jurisdicţie, în primă instanţă şi în apel.

S-au constituit complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie, conform hotărârii colegiului de conducere al instanţei.

Precizăm că, în materia cauzelor cu minori, datorită schemei subdimensionate de judecători, toţi judecătorii judecă astfel de cauze, aspect de natură a influenţa negativ calitatea activităţii, având în vedere nevoia de specializare în materia cauzelor cu minori, pentru a răspunde exigenţelor realizării principiilor care guvernează justiţia pentru minori. Este motivul pentru care contăm pe suplimentarea schemei de judecători a secţiei sau pentru înfiinţarea unei secţii pentru minori şi litigii de familie la nivelul curţii, care urmează a judeca în toate cauzele în care sunt implicaţi minori.

Secţia comercială

Referitor la situaţia completelor specializate, activitatea desfăşurată în anul ce face obiectul analizei de faţă, s-a caracterizat printr-o stabilitate, în sensul că a putut continua activitatea completelor existente la nivelul anului 2008. în continuare se reclamă la această secţie suplimentarea schemei de judecători pentru realizarea principiului specializării judecătorilor în funcţie de gradele de jurisdicţie şi natura cauzelor, cu referire specială la dosarele de insolvenţă.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eforturile pentru înfăptuirea unui act de justiţie de calitate sunt considerabile la această secţie, care funcţionează cu un deficit de personal, în raport cu necesităţile respectării principiului specializării judecătorilor, care ar impune, existenţa unor complete specializate în materia contenciosului administrativ şi în materia contenciosului fiscal, aspect ce reprezintă un deziderat.

Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale

Şi această secţie se confruntă cu un minus de personal, astfel că judecătorii soluţionează, deopotrivă, litigii de muncă şi asigurări sociale, deşi complexitatea legislaţiei impune o specializare a judecătorilor secţiei pe cele două domenii.

La nivelul conducerii curţii a existat preocuparea de a asigura funcţionalitatea secţiei la parametrii optimi, printr-o redistribuire a judecătorilor instanţei, însă acest obiectiv nu a putut fi realizat dat fiind că la nivelul colegiului de conducere al instanţei, propunerea preşedintelui colegiului nu a fost materializată până în prezent.

Redimensionarea schemei de judecători a curţii reprezintă unica soluţie pentru asigurarea condiţiilor necesare înfăptuirii unui act de justiţie calitativ ridicat la această secţie, care se confruntă cu un volum de activitate în continuă creştere.

În raport cu situaţia mai sus prezentată, apreciem că, specializarea judecătorilor are ca finalitate o mai mare responsabilizare şi sporirea profesionalismului, printr-o mai bună pregătire teoretică şi prin acumularea unei experienţe serioase.

Soluţionarea aceluiaşi gen de cauze dă judecătorilor posibilitatea de a aprofunda cunoaşterea acelor instituţii de drept, de a înţelege mai bine implicaţiile filozofice, sociale şi economice ale acestora, cu consecinţe directe asupra calităţii actului de justiţie, asupra imaginii sistemului judiciar şi nu în ultimul rând, asupra eficienţei justiţiei.

Specializarea judecătorilor conferă acestora posibilitatea de a se documenta mai bine în ce priveşte legislaţia, ( internă şi internaţională ), dreptul comparat, precum şi jurisprudenţa altor instanţe din ţară, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

De asemenea, specializarea judecătorilor conferă actului de justiţie o anume previzibilitate, fapt benefic atât pentru creşterea eficienţei acestuia, cât şi pentru justiţiabili.

Este de dorit însă ca specializarea să aibă loc pe domenii cât mai restrânse, iar un judecător poate fi specializat deodată în câte două, cel mult trei domenii ( de exemplu. familie şi proprietate intelectuală, contracte şi succesiuni ori proprietate, faliment şi legea societăţilor comerciale, cauze civile şi penale de familie şi cu minori, etc. ).

În acest mod experienţa acumulată este foarte bine valorificată, iar dezideratul creării unei practici judiciare unitare este posibil de realizat.

Este de dorit şi o formare specializată a grefierilor şi atragerea acestora în activitatea de formare de la nivelul instanţei.

Pentru obţinerea efectelor pozitive ce decurg din specializarea judecătorilor, în prealabil, se impune redimensionarea schemelor de personal, după criterii ştiinţifice, iar mai apoi, intensificarea activităţii de formare şi perfecţionare profesională în fiecare domeniu care necesită specializare.