Republica moldova



Yüklə 0,87 Mb.
səhifə10/14
tarix15.09.2018
ölçüsü0,87 Mb.
#82177
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14

ARTICOLUL 15
Art. 22 din Constituţie prevede că nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

Codul Penal în art. 8 prevede că caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvîrşirii faptei. Conform art. 10 legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvîrşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.



ARTICOLUL 16
Art. 23 Cod civil stipulează că capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie etc. Nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosinţă şi exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege. Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule. Capacitatea de exerciţiu este reglementată de art. 19, 20, 21, 22 ale Codului civil.
ARTICOLUL 17
În vederea implementării art. 17 a PIDCP, a fost elaborat proiectului de Lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”, care a fost adoptat în prima lectură de către Parlamentul RM.

Constituţia Republicii Moldova conţine prevederea potrivit căreia statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale contemporane, însoţite de crearea multiplelor baze de date cu capacităţi mari, care acumulează informaţia despre persoane concrete (date cu caracter personal), uşurinţa răspîndirii informaţiei din aceste baze provoacă necesitatea adoptării proiectului de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”. Posibilitatea modificării informaţiei generează pericole suplimentare intereselor persoanelor, în legătură cu ce este necesar de a marca graniţele reglementării juridice privind protecţia datelor cu caracter personal. Scopul proiectului de lege conform art. 1, reprezintă garantarea respectării şi asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei la prelucrarea (orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal la colectare, înregistrare, organizare, stocare, precizare, adaptare, modificare, extragere (excluderea), consultare, acordare a accesului, utilizare, transmitere, difuzare, blocare sau nimicire) datelor cu caracter personal, inclusiv şi protecţia drepturilor la inviolabilitatea vieţii private, a secretului personal sau familial.

În măsura obligaţiilor sale deţinătorii datelor cu caracter personal a cetăţenilor devin structurile împuternicite de stat şi private: de exemplu, organele afacerilor interne, organele de stare civilă, instituţiile medicale, avocaţii, notarii, administraţia imobilului etc. Protecţia informaţiei, care conţine date cu caracter personal, trebuie să prezinte pentru toţi deţinătorii acesteia un proces riguros reglementat, ce previne violarea integrităţii, veridicităţii şi confidenţialităţii resurselor informaţionale a oricărei organizaţii, unde acestea se acumulează, indiferent de forma ei juridico-organizatorică şi tipul proprietăţii.

Prin urmare, acţiunea proiectului de Lege în cauză (articolul 2) se extinde asupra relaţiilor ce apar la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către persoanele juridice şi fizice cu utilizarea mijloacelor automatizate sau fără utilizarea a unor astfel de mijloace, pe teritoriului Republicii Moldova precum şi în afara teritoriului Republicii Moldova. În art. 2 sunt prevăzute de asemenea relaţiile, asupra cărora acţiunea prezentei legi nu se extinde.



Proiectul de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personala fost elaborat în conformitate cu convenţiile şi acordurile internaţionale, precum şi în conformitate cu principiile de bază privind activitatea cu datele cu caracter personal, consfinţite în Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (1981), care a devenit un început pentru legislaţia corespunzătoare.

De rînd cu Constituţia Republicii Moldova, anume Convenţia indicată şi Protocolul adiţional la Convenţie (2001) formează cadrul juridic în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, prevăzut în articolul 3 al proiectului de lege. Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 483-XIVdin 02.07.1999 a ratificat Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, însă acest instrument internaţional va intra în vigoare pentru RM după ce va fi prezentată informaţia privind ajustarea legislaţiei interne la prevederile Convenţiei, adică după adoptarea Legii în cauză. Nu este îndeajuns de a ratifica Convenţiile, este necesar de a întreprinde anumite măsuri întru aprobarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor, precum şi este proiectul de lege propus „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”.

Conform articolului 5 din proiect caracteristica datelor cu caracter personal se echivalează în sensul larg al cuvîntului la art. 5 al Convenţiei, creînd bine cunoscutele principii – principiile protecţiei datelor, adică datelor cu caracter personal. Obiectul prelucrării datelor cu caracter personal trebuie să fie datele:

- obţinute în mod legal şi prelucrate corespunzător;

- colectate şi înregistrate în scopuri determinate şi nu pot fi utilizate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;

- exacte şi, după necesitate, actualizate;

- păstrate într-o formă ce permite identificarea subiectului în măsura în care o necesită scopurile pentru care au fost colectate datele.

Este necesar de menţionat, că art. 6 „Prelucrarea datelor cu caracter personal” stabileşte baza juridică pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Punctul de plecare constă în aceea că Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu consimţămîntul necondiţionat şi în scris al persoanei fizice interesate (subiectului datelor cu caracter personal). Articolul 7 din Proiectul de lege menţionat, prevede prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal, referitoare la originea rasială sau etnică, convingerile politice, religioase sau de altă natură, datele cu caracter personal privind starea sănătăţii sau viaţa sexuală, precum şi datele cu caracter personal privind condamnările penale. Prelucrarea datelor cu caracter personal, care fac parte din categoria de date speciale, precum şi păstrarea acestora, poate fi efectuată doar la acordul scris al subiectului datelor. În lipsa acordului corespunzător al subiectului de date cu caracter personal speciale, informaţia nu poate fi utilizată în alte scopuri decît acelea, pentru care aceasta se păstrează şi nu poate fi divulgată terţelor persoane.

Articolul 6 al proiectului de lege prevede dreptul subiectului de date cu caracter personal de aşi retrage acordul exprimat privind prelucrarea în orice moment. Însă pentru a preveni sporirea nejustificată a sarcinii de lucru a organelor de stat corespunzătoare din cauza interpelărilor nechibzuite, proiectul de lege asigură, ca retragerea acordului să nu aibă efect retroactiv.

În proiectul de lege sunt prevăzute cazurile cînd nu este necesar acordul subiectului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (art. 6 şi 7): spre exemplu exclusiv în scopuri statistice sau ştiinţifice şi cercetărilor istorice, dar cu condiţia depersonalizării datelor cu caracter personal, conform art. 15 a proiectului, şi anume excluderea din datele cu caracter personal a unor date, ce ar permite identificarea persoanei fizice, atribuindu-le forma de date anonime, care nu pot fi asociate cu persoana identificată.

Articolul 10 reglementează drepturile subiecţilor de date cu caracter personal şi deţine o poziţie cheie în proiectul de lege. Articolul întru totul corespunde Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, deoarece în ea sunt fixate prevederile, care acordă subiectului accesul la datele sale cu caracter personal, la primirea informaţiei despre deţinător şi locul aflării acestuia, de a solicita informaţia despre datele cu caracter personal supuse prelucrării, privind originea informaţiei despre aceste date, precum şi despre aceea unde au fost transmise sau unde este preconizat de a le transmite, dreptul de a contesta acţiunile şi inacţiunile deţinătorilor de date cu caracter personal la organul împuternicit pentru protecţia datelor cu caracter personal sau în instanţa de judecată.

Directiva Uniunii Europene prevede instituirea unui organ independent pentru protecţia datelor personale ca o condiţie obligatorie a oricărei legislaţii naţionale.

Articolul 11 a proiectului de lege însărcinează pe avocatul parlamentar cu controlul asupra garantării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei la prelucrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal, care creează o instituţie independentă Centrul Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal, care activează independent de la organele de stat.

Întrucît organul de supraveghere este chemat să asigure protecţia vieţii private a cetăţenilor, precum şi a datelor cu caracter personal, atunci rolul şi activitatea acestei organizaţii devine extrem importantă. În proiectul de lege (art. 11) sunt stabilite funcţiile Centrului pentru protecţia datelor cu caracter personal, de bază dintre care sunt:



  • examinarea adresărilor subiectului datelor cu caracter personal despre corespunderea conţinutului datelor cu caracter personal şi metodelor de prelucrare;

  • realizarea controlului informaţiilor despre prelucrarea datelor cu caracter personal sau atragerea în acest sens a altor organe de stat în limitele competenţelor acestora;

  • a cere de la deţinător precizarea, blocarea sau nimicirea datelor cu caracter personal ne-veridice sau obţinute ilicit;

  • acţionarea în justiţie întru apărarea drepturilor subiecţilor de date cu caracter personal;

  • întocmirea, în ordinea prevăzută de legislaţia administrativă, a proceselor-verbale privind încălcarea prevederilor prezentei legi;

  • ţinerea registrului deţinătorilor datelor cu caracter personal.

Lista funcţiilor Centrului în proiectul de lege este lărgită ţinînd cont de recomandaţiile Consiliului Europei. Una din funcţiile de bază de supraveghere a Centrului Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal este administrarea Registrului deţinătorilor de date cu caracter personal (art. 12). Dezvoltarea societăţii informaţionale cu atît mai mult va da imbold deţinătorilor de date să efectueze prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace automatizate. Ulterior, rezultatul controlului a organului de supraveghere şi o informaţie publică mai amplă privind protecţia datelor va reaminti deţinătorilor de date cu caracter personal despre necesitatea de a informa Centrul Naţional (organul de control) despre procesul de prelucrare a datelor prin mijloace automatizate, prelucrează ei oare datele cu caracter personal primite nemijlocit de la subiecţii datelor sau de la persoanele juridice privind crearea sistemelor informaţionale şi resurselor informaţionale care conţin date cu caracter personal etc.

Necătînd la aceea că protecţia datelor este o concepţie destul de nouă în sistemul nostru de drept şi percepţiei publice, după cîţiva ani de practică implementarea principiilor Convenţiei 108 şi altor acte internaţionale şi în rezultatul analizei încercărilor pentru atingerea nivelului corespunzător pentru protecţia datelor şi promovarea protecţiei datelor în Moldova se poate de concluzionat următoarele:


  • Protecţia efectivă a datelor depinde de relaţiile dintre organele de control (Centrului Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal) şi deţinătorii datelor, în particular, dacă protecţia datelor în ţară se află la o stadie de dezvoltare;

  • Transparenţa activităţii organului de control este baza încrederii sectorului privat şi colaborării de succes;

  • Colaborarea între organul de control şi deţinători trebuie de stimulat şi consolida pentru obţinerea a unor rezultate mai bune în domeniul protecţiei datelor;

  • Organul de supraveghere, exercitînd funcţiile de supraveghere şi control asupra legalităţii prelucrării datelor cu caracter personal, trebuie să prezinte informaţia atît Parlamentului, cît şi societăţii, despre protecţia datelor pentru atingerea a unui nivel mai bun de protecţie a acestora;

  • Este necesar de a acorda mai multă atenţie prevenirii posibilelor încălcări în procesul prelucrării datelor la o etapă fragedă, cînd sunt numai neajunsuri, din care mai tîrziu pot apărea încălcări de ordine a prelucrării datelor. Informarea şi consultarea pot deveni metode eficiente de preîntîmpinare „a viitoarelor” încălcări, care inevitabil vor pricinui prejudiciu cetăţenilor, în ceea ce ţine de dreptul acestora la viaţa privată.

Articolul 17 al proiectului de lege prevede răspunderea civilă, administrativă şi penală stabilită de legislaţie pentru încălcarea prevederilor legii. Elaborarea proiectului de lege „Cu privire la protecţia datelor cu caracter personal” a fost iniţiat în anul 2000 de către Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, textul căruia a fost remis spre expertizare Consiliului Europei. (Comentariile Consiliului Europei la proiectul de lege au fost remise către toate comisiile parlamentare pentru informare). Doi ani în urmă, luînd în consideraţie recomandările, expuse de către Consiliul Europei, Ministerul Dezvoltării Informaţionale în comun cu Comisia parlamentară pentru drepturile omului întru totul a perfectat proiectul dat şi a coordonat noul text cu toate autorităţile publice şi organizaţiile interesate. De asemenea noul proiect a primit susţinerea în OSCE în septembrie 2005, opiniile căreia au fost remise către toate comisiile parlamentare pentru informare.

În perioada decembrie 2005 (din momentul aprobării de către Guvern a proiectului legii) – octombrie 2006 prezentul proiect de lege a fost examinat de către comisiile parlamentare şi a trecut repetat expertiza Consiliului Europei în august 2006. Cu rezultatele examinării proiectului de către comisiile parlamentare şi Consiliul Europei noi am făcut cunoştinţă, a fost făcută sinteza recomandărilor experţilor de către Minister şi îndreptate în Comisia Parlamentară pentru securitatea naţională spre examinare.

După părerea Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI) proiectul de lege menţionat, apare ca un garant a unei protecţii efective a datelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost susţinut de către Comisiile Parlamentare precum şi de către Consiliul Europei şi a fost deja adoptat în prima lectură de către Parlamentul Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte implementarea prevederilor articolului 17 al PIDCP în domeniul prestării serviciilor poştale, se poate menţiona, că secretul scrisorilor, telegramelor şi altor trimiteri poştale este garantat prin Constituţie, al legii Poştei şi prin alte acte normative. Art. 6 Legii Poştei nr.463 din 18.05.95 se prevede că “Persoanele antrenate în activităţi poştale sînt obligate să asigure această confidenţialitate. Este interzisă violarea secretului corespondenţei sau divulgarea conţinutului acesteia sau al altor trimiteri poştale”. Numai în scopul descoperirii infracţiunilor şi pentru stabilirea adevărului în cauze penale, operatorii de poştă sînt obligaţi să pună la dispoziţia organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată trimiterile poştale corpuri delicte şi actele de care au nevoie. Sechestrarea şi ridicarea trimiterilor poştale de la unităţile poştale se face numai cu consimţămîntul procurorului, în condiţiile legii.

Corespondenţa destinată persoanelor aflate în detenţie se prelucrează şi distribuie de către poştă în conformitate cu art. 30 al Constituţiei Republicii Moldova şi articolul 6 al Legii poştei, iar conform punctului 80 al Regulilor privind prestarea serviciilor poştale ,,trimiterile poştale adresate persoanelor aflate în locuri de detenţie sau instituţii de corecţie se predau la ghişeu personalului împuternicit în acest scop”.
De asemenea, garantarea implementării, realizării şi respectării drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei stipulate în art. 17 al PIDCP îşi găsesc expresie în noul cadru legal ajustat la standardele internaţionale, elaborat şi implementat în perioada celei mai valoroase reforme judiciare şi de drept din perioada anilor 2002-2003.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Potrivit art. 28 din Constituţia Republicii Moldova, statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.

Conform art. 29 din Constituţie domiciliul şi reşedinţa sînt inviolabile. Nu se admite pătrunderea sau rămînerea în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. Percheziţiile şi cercetările la domiciliu pot fi efectuate numai în condiţiile stabilite de lege. Ele sînt interzise în timpul nopţii, excepţie facînd doar cazurile unor delicte flagrante.

De la stipulările enumerate se admit derogări doar în condiţiile legii şi în situaţii prevăzute expres în Constituţie, şi anume:

a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti;

b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii.

Conform dispoziţiilor art. 30 din Constituţie statul şi-a asumat obligaţia de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, cît şi al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. De la prevederile date se poate deroga doar prin lege şi numai în cazurile cînd această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor.

Codul penal al Republicii Moldova în redacţia Legii nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 protejează orice persoană de imixtiuni arbitrare sau oricare alte atingeri aduse vieţii private, domiciliului, corespondenţei, onoarei, demnităţii, reputaţiei şi altor valori, care se conţin în componenţe de infracţiuni concrete. Astfel, art. 177 CP „Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale” incriminează culegerea ilegală sau răspîndirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţămîntul ei, precum şi răspîndirea informaţiilor menţionate într-un discurs public, prin mass-media sau prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu;

art. 178 CP „Violarea dreptului la secretul corespondenţei” incriminează violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei, inclusiv cu folosirea situaţiei de serviciu, prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobîndirea ilicită a informaţiei sau în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;

art. 179 CP „Violarea de domiciliu” incriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale.

Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată, iar respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului (art. 1 alin. (3) al Constituţiei).

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Constituţie libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

În contextul vizat, prevederile art. 7 al Legii nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994 privind drepturile copilului, garantează dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei a copiilor. Atentatul la onoarea şi demnitatea copilului se pedepseşte prin lege.

Respectul onoarei, demnităţii şi reputaţia profesională a persoanei sunt protejate şi garantate şi de Codul civil al Republicii Moldova în redacţia Legii nr. 1107-XV din 06 iunie 2002, atît în art. 16 „Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale”, cît şi în art. 1422 „Reparaţia prejudiciului moral”.

În conformitate cu art. 16 Cod civil, orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii. Modalitatea de dezminţire a informaţiilor care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se stabileşte de Codul civil, iar în alte cazuri decît cele prevăzute de acesta, de către instanţa de judecată.

Conform dispoziţiilor aceluiaşi articol orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral trebuie sa fie rezonabil şi să se determine ţinîndu-se cont de:

a) caracterul informaţiilor răspîndite;

b) sfera de răspîndire a informaţiilor;

c) impactul social asupra persoanei;

d) gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate;

e) proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezată;

f) gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului;

g) măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate;

h) publicarea rectificării, replicii sau dezminţirii pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti;

i) alte circumstanţe relevante pentru cazul dat.

Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în drept să adreseze în instanţa de judecată o cerere în vederea declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică.

Codul familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000, protejînd viaţa privată şi familială a persoanei, dispune, în temeiul art. 134, protecţia secretului adopţiei. Astfel, conform articolului nominalizat, persoanele oficiale cărora le este cunoscut faptul adopţiei sînt obligate să păstreze secretul acestui fapt. În caz contrar, ele poartă răspundere în conformitate cu legea. Se interzice eliberarea, fără acordul adoptatorilor sau al autorităţii tutelare, a extraselor din registrele de stare civilă ori a copiilor de pe acestea din care să se vadă că adoptatorii nu sînt părinţii fireşti ai copilului adoptat. Pentru încălcarea dispoziţiilor articolului dat delincventul poate fi atras la răspundere penală, în baza componenţei de infracţiune prevăzută la art. 204 Cod penal „Divulgarea secretului adopţiei”.

Anumite aspecte ale protecţiei informaţiei şi datelor cu caracter personal sunt reglementate de Legea nr. 106-XIII din 17 mai 1994 cu privire la secretul de stat şi Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie. Nerespectarea prevederilor Legii cu privire la secretul de stat atrage răspunderea penală în temeiul art. 344 Cod penal „Divulgarea secretului de stat”. În această ordine de idei poate fi nominalizat şi proiectul Legii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, aflat la etapă de finalizare.

Totodată, nu putem vorbi despre un caracter absolut al acestor drepturi, libertăţi şi interese. Art. 54 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii. Prevederile nominalizate nu admit în nici într-un caz restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24 din Constituţie (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, accesul liber la justiţie, prezumţia nevinovaţiei, şi neretroactivitatea legii).

Prin urmare, ca în orice societate democratică statul îşi rezervă dreptul „de a deroga prin lege” de la respectarea acestor drepturi şi libertăţi, în cazurile cînd această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de Constituţie sau legislaţia în vigoare.

În această ordine de idei „derogarea prin lege”, în interesele sus menţionate, este posibilă doar în limitele Codului de procedură penală în redacţia Legii nr. 122-XV din 14 martie 2003, Legii nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii, altor legi în vigoare ale Republicii Moldova.

Protecţia procesual-penală împotriva imixtiunilor arbitrare sau oricăror alte atingeri aduse vieţii private, domiciliului, corespondenţei, onoarei, demnităţii, reputaţiei şi altor valori umane, se realizează atît prin garantarea acestor valori la nivel de principii inviolabile de bază ale procesului penal, cît şi prin instituirea unei proceduri legitime de imixtiune şi derogare din partea statului, cînd aceasta este necesară în interesele deja indicate.

Astfel, Codul de procedură penală garantează respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane (art. 10), inviolabilitatea persoanei (art. 11), domiciliului (art. 12), proprietăţii (art. 13), secretul corespondenţei (art. 14), inviolabilitatea vieţii private (art. 15) etc. Totodată, legea procesual-penală dispune cazurile şi condiţiile (modurile) legale de derogare de la aceste principii în interesele menţionate, precum şi în interesul realizării scopului procesului penal stipulate în art. 1 alin. (2) Cod de procedură penală. În acest sens, avînd în vedere necesitatea restrîngerii anumitor drepturi şi libertăţi, legea procesuală dispune cadrul juridic obligatoriu de efectuare a cercetării la faţa locului (art. 118), examinării corporale (art. 119), percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente (art. 125-129), percheziţiei corporale şi ridicării (art.130-131), sechestrării corespondenţei (art. 133-134), interceptării comunicărilor (art. 135-136), înregistrării de imagini (art. 137), efectuării expertizei (art. 142-152), aplicării măsurilor procesuale de constrîngere (Titlul V Partea Specială Cod de procedură penală) şi altor acţiuni procesuale necesare aflării adevărului în procesul penal, identificării şi atragerii la răspundere a infractorilor.

La realizarea acestor şi altor acţiuni procesuale este necesar de menţionat rolul inevitabil al judecătorului de instrucţie, nou subiect procesual abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale, garant al asigurării respectării celor mai sacre drepturi, libertăţi şi inviolabilităţi, atât la faza de urmărire penală cât şi la punerea spre executare şi executarea nemijlocită a hotărârilor judecătoreşti. Garanţia asigurării respectării drepturilor, libertăţilor fundamentale ale persoanei se manifestă prin autorizarea şi supravegherea acţiunilor de urmărire penală, a măsurilor operative de investigaţii, îndeosebi, a măsurilor preventive ce pot limita total sau parţial drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale acestora, controlul judiciar al procedurii pre-judiciare, de examinarea a demersurilor şi plîngerilor împotriva acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală, procurorului şi organelor ce exercită activitate operativă de investigaţii, iar în anumite cazuri, expres prevăzute de lege (art. 109, 110 CPP), prin efectuarea de către însuşi judecătorul de instrucţie a anumitor acţiuni de urmărire penală.

Conform prevederilor art. 301 CPP cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege. Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante. În asemenea cazuri judecătorul de instrucţie trebuie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale care servesc ca argumente pentru acţiunile de urmărire penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală. Dacă cerinţele legitime ale organului de urmărire penală nu se îndeplinesc, efectuarea silită a examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei, luarea de probe pentru cercetare comparativă se face cu autorizarea judecătorului de instrucţie.

Art. 302 şi 303 CPP stabilesc măsurile procesuale de constrîngere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucţie şi măsurile operative de investigaţii efectuate cu autorizarea acestuia.

Sub aspectul controlului judiciar judecătorul de instrucţie, în temeiul art. 298-300 CPP, examinează demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, precum şi plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală.

Republica Moldova a fost condamnată de către CEDO pentru încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private) al Convenţiei europene a drepturilor omului în cazul Ostrovari contra Moldovei. Curtea, în unanimitate a susţinut: încălcarea articolului 8 din Convenţie, referitor la dreptul reclamantului la corespondenţă cu mama sa şi că a mai existat o încălcare a articolului 8 din Convenţie, referitor la refuzul de a acorda reclamantului întrevederi cu soţia şi fiica sa.

În cazul Mericacri contra Moldovei, CEDO de ademenea a constatat violarea secretului corespondenţei în condiţii de detenţie.

În scopul executării hotărârilor CEDO contra Republicii Moldova sunt realizate următoarele măsuri: traducerea integrală ale hotărîrilor; transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; achitarea sumei indicate în hotărârea de condamnare a CEDO; plasarea integrală a hotărîrilor pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârii în cauză.

Recent, la data de 29 martie 2007 a fost adoptat proiectul legii pentru modificarea şi completarea art.1 al Legii nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale.

Respectivul proiect a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei, reieşind din faptul, că hotărîrile şi deciziile CEDO nu constituie „acte oficiale”, prin prisma Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale. Prin urmare, din alin.(1) al art.1 al Legii enunţate s-au exclus sintagmele „deciziile şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele în care Republica Moldova are calitatea de pîrît”.

Articolul se completează cu un nou alineat, care prevede că deciziile şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele în care Republica Moldova are calitatea de pîrît, se vor publica în termen de o lună după intrarea lor în vigoare, în ediţii oficiale speciale ale Monitorului Oficial, cu traducerea oficială în limba de stat.

Potrivit informaţiei prezentate în prima parte a articolului 17 şi anume, conform prevederilor legale existente, orice persoană în Republica Moldova se poate bucura de inviolabilitatea vieţii private, însă aplicarea în practică a acestui drept, precum şi garantarea lui, cunoaşte o anumită discrepanţă cu legea scrisă (prin prisma celor două hotărîri ale CEDO). În acest sens, solicităm respectuos îndrumările şi recomandările CDO în vederea implementării eficiente a prevederilor articolului 17 al PIDCP.


Yüklə 0,87 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin