România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Decizia nr. 1655/R/28.10.2009
Calitatea de reprezentant legal . Legea nr. 51/1995
Prin sentinţa civilă nr.1918 din 08.12.2008 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 6096/2004 s-a constatat perimată contestaţia formulată de contestatoarea G. V. I. M. I. împotriva dispoziţiei nr.265 din 26.10.2004 emisă de pârâtul Primarul oraşului Iernut.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 23 mai 2005 cauza a fost suspendată în temeiul art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an din culpa părţii.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând respingerea excepţiei perimării, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe, pentru că nu a intrat în cercetarea fondului.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal instanţa a dispus suspendarea cauzei în baza art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care s-a pus în vedere apărătoarei contestatoarei să răspundă solicitărilor expertului, fără a se emite o adresă în acest sens către contestatoare. Astfel, contestatoarei nu i se poate imputa vreo culpă pentru lăsarea în nelucrare a pricinii.

De asemenea, s-a invocat faptul că încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei nu a fost comunicată legal contestatoarei, comunicarea realizându-se greşit în localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Harghita, în loc de judeţul Covasna. Prin urmare, a intervenit o suspendare a curgerii termenului de perimare pe toată durata suspendării judecăţii.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct. 9 şi art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă şi menţinerea sentinţei pronunţată de Tribunalul Mureş. În acest sens, intimatul a arătat că suspendarea judecării cauzei a fost chiar solicitată de apărătoarea contestatoarei, care o reprezenta pe aceasta în baza unui contract de asistenţă juridică, astfel că încheierea de suspendare este legală.

De asemenea, s-a mai arătat că recurenta îşi invocă propria culpă atât în ceea ce priveşte motivul suspendării cât şi lăsarea cauzei în nelucrare mai mult de un an.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Oraşului Iernut, dispoziţia nr.265 din 26.10.2004 emisă de acesta din urmă.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat domiciliul său ca fiind în Sfântu Gheorghe, precum şi domiciliul ales la sediul Cabinetului individual de avocatură G.A., în Tg.-Mureş, aceasta fiind apărătorul ales al contestatoarei, conform împuternicirii avocaţiale aflate la fila 13 în dosarul primei instanţe.

La termenul din data de 07 aprilie 2005 instanţa a pus în vedere reprezentantei contestatoarei să indice în scris anumite aspecte relevante pentru efectuarea expertizei în construcţii dispusă în cauză, precum şi să achite onorariul provizoriu pentru expertiză.

Întrucât aceste dispoziţii ale instanţei nu au fost respectate şi prin acesta se determina amânarea cauzei şi imposibilitatea efectuării expertizei, la termenul din data de 23 mai 2005 instanţa a dispus, chiar la cererea reprezentantei contestatoarei, suspendarea judecării cauzei, în baza art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă, până când reclamanta urma să se conformeze dispoziţiilor instanţei.

Recurenta susţine că suspendarea s-a dispus nelegal prin această încheiere, întrucât instanţa era obligată să emită o adresă către contestatoare prin care să-i pună în vedere să se conformeze dispoziţiilor menţionate.

Curtea va înlătura această susţinere a recurentei, constatând că aceasta avea apărător ales, la sediul căruia îşi alesese şi domiciliul procesual, în vederea comunicării actelor procedurale.

Conform împuternicirii avocaţiale depusă la fila 13 în dosarul Tribunalului, d-na avocat G. A. a fost împuternicită de către reclamantă, în baza contractului de asistenţă juridică să exercite activităţile prevăzute de art.3 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în faţa Tribunalului Mureş, text legal potrivit căruia activitatea avocatului se realizează printre altele şi prin reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

Prin urmare, independent de conţinutul contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi, în faţa Tribunalului Mureş, d-na avocat s-a legitimat prin împuternicirea avocaţială, cu conţinutul menţionat, respectiv ca reprezentant al reclamantei.

Faţă de această împrejurare, nu exista nicio obligaţie în sarcina instanţei de a emite vreo adresă către contestatoare, în contextul în care reprezentatul acesteia s-a prezentat la termenele de judecată şi i s-a pus în vedere de către instanţă îndeplinirea anumitor obligaţii, iar domiciliul ales al reclamantei pentru comunicarea actelor procedurale era tot la cabinetul avocaţial.

În acest context, reprezentanta reclamantei avea obligaţia să o informeze pe aceasta din urmă de obligaţiile stabilite de instanţă, în vederea efectuării expertizei dispusă în cauză, iar cu toate acestea, chiar reprezentanta contestatoarei a solicitat suspendarea cauzei, aşa cum rezultă din conţinutul încheierii în discuţie.

Referitor la comunicarea acestei încheieri, Curtea a constatat că, pe lângă faptul că reprezentata reclamantei a fost cea care a solicitat suspendarea judecării cauzei, fiind prezentă la termenul de judecată din data de 23 mai 2005 şi cunoscând dispoziţia instanţei de judecată şi dincolo de faptul că reclamanta avea domiciliul ales la cabinetul individual de avocatură al apărătorului ales, instanţa a dispus comunicarea acestei încheieri şi la domiciliul reclamantei, astfel cum a fost indicat prin cererea de chemare în judecată, Sfântu Gheorghe.

Este adevărat că pe dovada de comunicare a încheierii, aflată la fila 83 în dosarul Tribunalului, s-a menţionat judeţul Harghita, astfel cum s-a indicat în cererea de chemare în judecată, însă, aşa cum rezultă de pe ştampila poştei, actul de procedură a fost comunicat la adresa din localitatea Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, ştiindu-se că nu poate fi decât o eroare materială, întrucât în judeţul Harghita nu există o localitate cu această denumire.

Rezultă aşadar că încheierea de suspendare a fost comunicată în judeţul Covasna, iar nu în judeţul Harghita, astfel încât atât apărătorul reclamantei cât şi reclamanta au avut cunoştinţă de măsura suspendării judecării cauzei.

Din această perspectivă, vor fi înlăturate şi argumentele recurentei în susţinerea nelegalei comunicări a încheierii prin care s-a dispus suspendarea şi suspendarea curgerii termenului de perimare din acest motiv.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, cauza a rămas în nelucrare din culpa reclamantei mai mult de un an, astfel că la data de 15 iunie 2006 cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vedere constatării perimării.

Pentru acel termen de judecată însă procedura nu a fost legal îndeplinită cu reclamanta, aceasta fiind citată în localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Mureş, neexistând în acest judeţ o localitate cu această denumire. Pentru următorul termen de judecată procedura de citare cu contestatoarea a fost din nou nelegal îndeplinită din aceleaşi considerente, iar la termenul din 21 noiembrie 2006, instanţa, omiţând faptul că motivul repunerii pe rol a cauzei a fost verificarea împlinirii termenului de perimare şi fără a-l analiza a procedat la continuarea judecării cauzei şi administrarea probatoriului.

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă sunt imperative, perimarea având o natură juridică mixtă, fiind, pe de o parte, o sancţiune procedurală, pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, iar pe de altă parte, o prezumţie de desistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă vreme îndelungată în judecată.

În mod legal prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile perimării, cauza rămânând în nelucrare timp de un an de la data suspendării în baza art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă din culpa reclamantei. În intervalul de timp până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării, reclamanta ori apărătorul acesteia nu au efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului, care să aibă efect de întrerupere a cursului termenului de perimare. De asemenea, nu există nicio cauză de suspendare a termenului de perimare, în raport de dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta G. V. I. M. I. împotriva sentinţei civile nr. 1918 din 08.12.2008 pronunţată în dosarul nr. 6096/2004 al Tribunalului Mureş.

Decizia nr. 1715/R/12.11.2009
Aplicarea dispoziţiilor art. 87, pct. 4 , nr. 303/2004
Prin contestaţia în anulare formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg-Mureş la data de 12.10.2009 sub nr. 1151.1/96/2008, contestatorul M. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Tribunalul Harghita, Ministerul Finanţelor Publice- prin DGFP Harghita şi Casa Judeţeană a Asigurări de Sănătate Harghita, anularea deciziei civile nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr.1564 din 26.06.2008 a Tribunalului Harghita şi respingerea acestuia ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca legală şi temeinică.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că procedura de citare cu contestatorul a fost viciată pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, dar şi în ziua când s-a judecat recursul, acesta fiind citat în Topliţa, cu toate că indicase domiciliul său ca fiind în Topliţa.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din C.pr.civ.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg.- Mureş s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1564 din 26.06.2008, pronunţată în dosarul nr. 1151/96/2008 al Tribunalului Harghita, s-a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii formulată de reclamantul M. E, fiind menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa recurată.

Contestatorul a contestat această decizie, invocând motivul de contestaţie în anulare prev. de art. 317 al. 1 pct. 1 din C.pr.civ, respectiv acela că procedura de citare pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Analizând decizia contestată, din perspectiva primului motiv invocat, Curtea a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. E. a indicat ca domiciliu adresa din Topliţa, adresă la care a fost citat pe tot parcursul judecării procesului.

În recurs, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a formulat o întâmpinare, prin care a indicat ca domiciliu actual, adresa din Topliţa, în conformitate cu dispoziţiile art.98 din Codul de procedură civilă.

Cu toate acestea, reclamantul nu a fost niciodată citat la această adresă, ci la prima adresă indicată, procedura de citare îndeplinindu-se cu acesta prin afişare.

Aşa fiind, Curtea a constatat că pentru termenul de judecată din data de 31.08.2009, reclamantul contestator nu a fost citat la adresa pe care a indicat-o, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 65 în dosarul de recurs, citarea efectuându-se prin afişare, astfel că reclamantul nu a avut cunoştinţă de termenul stabilit pentru judecarea recursului.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, fiind întemeiată contestaţia în anulare formulată de reclamant, motiv pentru care a fost admisă, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg. - Mureş şi rejudecării recursului declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1564 din 26.06.2008 a Tribunalului Harghita.

Asupra recursului, Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1564 din data de 26 iunie 2008, Tribunalul Harghita a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de Casa de Asigurări de Sănătate Harghita şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Harghita şi, în consecinţă, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 8.598,94 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 00475501/09.02.2007 şi nr. 00475502/09.02.2007, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, calculată până la data plăţii efective.

De asemenea, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului privind obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita la alocarea fondurilor necesare plăţii sumei menţionate şi a respins acţiunea reclamantului faţă de Casa de Asigurări de Sănătate Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţiile invocate în cauză, faptul că potrivit art. 1 alin. 3 şi art. 2 alin.1 din Hotărârea nr. 972 din 26 iulie 2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene, care sunt instituţii publice cu personalitate juridică, cu bugete proprii, ce se organizează şi funcţionează potrivit statutelor proprii. Potrivit prevederilor art. 227 – 228 din Legea nr. 95/2006, serviciile medicale curative ( inclusiv cele a căror decontare o solicită reclamantul ) sunt suportate de către Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, care este gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ( art. 1 pct. 1 din H.G. nr. 972/2006), şi nu de casele de asigurări de sănătate judeţene.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, tribunalul a reţinut că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectându-se în acest sens procedura reglementată prin Legea finanţelor publice, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.

De asemenea, s-a apreciat că nefiind vorba de un drept salarial, ci de o despăgubire, ce constă în decontarea unor servicii medicale, Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi ţinut să răspundă în solidar cu ceilalţi pârâţi, atâta timp cât asigurarea fondurilor necesare acestor servicii se suportă din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, raporturile contractuale în acest sens existând între Ministerul Justiţiei (care este obligat în mod expres prin lege – art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004, să suporte decontul unor servicii medicale ) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că potrivit actelor medicale, anexate în xerocopie la dosar la filele 4, 5, 6 şi 42, reclamantul a fost internat de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie 2007 la Clinica de Cardiologie Târgu Mureş, timp în care a beneficiat de efectuarea unui test coronarian urmat de un implant de stent D1 ADA, acesta împreună cu materialele sanitare necesare implantului fiind achiziţionate (şi achitate) de către reclamant de la S.C. T. M. S.R.L. la recomandarea Comisiei de Cardiologie din cadrul Clinicii Târgu Mureş, iar contravaloarea acestora a fost de 8.598,94 lei.

În cursul lunii aprilie 2007, reclamantul s-a adresat Serviciului Contabilitate din cadrul Tribunalului Harghita, solicitând ca în baza art. 78 pct.4 din Legea nr. 303/2004 să i se deconteze facturile fiscale,însă această instituţie, în baza adresei Ministerului Justiţiei – Serviciul de Asistenţă Medicală nr. 55307/08 mai 2007, nu a dat curs solicitărilor reclamantului, refuzând decontarea contravalorii facturilor fiscale mai sus menţionate.

Reţinând dispoziţiile art.79 alin.5 din Legea nr. 303/28.06.2005, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevede în mod expres şi necondiţionat gratuitatea asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor atât pentru judecătorii în activitate cât şi pentru magistraţii pensionari, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, întrucât între Ministerul Justiţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate există un raport contractual ce vizează alocarea unor astfel de fonduri (din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate), în vederea efectuării unor deconturi, cum ar fi şi cel ce vizează contravaloarea serviciilor medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că, în calitate de asigurat, reclamantul beneficia în mod gratuit de stentul coronarian implantat, nefiind necesară achiziţionarea lui, în schimb, trebuia să urmeze procedura prevăzută de Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nr. 670/2006, emis în aplicarea Legii nr. 95/2006 şi a H.G. nr. 1842/2006, respectiv să se adreseze, pe baza unui bilet de trimitere al medicului curant, Comisiei speciale din cadrul unităţii spitaliceşti în care a fost internat, urmând ca, după obţinerea aprobării necesare, directorul coordonator să comande necesarul lunar de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru aceste considerente, recurentul Ministerul Justiţiei a concluzionat că în mod justificat a refuzat decontarea dispozitivului achiziţionat de către reclamant, suportarea contravalorii acestuia urmând să fie făcută de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţie ce avea obligaţia de a asigura fondurile necesare tratamentului afecţiunii reclamantului, inclusiv a dispozitivului implantat, iar nu de către Ministerul Justiţiei.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea hotărârii primei instanţe.

Aceeaşi solicitare a formulat-o prin întâmpinare şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Harghita, în ceea ce priveşte reţinerea lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304¹ şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, astfel că a fost admis pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin Decizia nr. 144411 din data de 21 decembrie 2005 emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Harghita, s-a admis cererea reclamantului privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Conform actelor medicale depuse în dosarul primei instanţe (filele 4, 5, 6 şi 42), reclamantul a fost internat de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie 2007 la Clinica de Cardiologie Târgu Mureş, timp în care a beneficiat de efectuarea unui test coronarian urmat de un implant de stent D1 ADA.

Potrivit facturilor fiscale nr. 00475501 din 9 februarie 2007 şi nr. 00475502 din 9 februarie 2007, stentul coronarian şi materialele sanitare necesare implantului au fost achiziţionate de către reclamant de la S.C. T. M. S.R.L. la recomandarea Comisiei de Cardiologie din cadrul Clinicii Târgu Mureş, contravaloarea acestora fiind de 8.598,94 lei.

Conform dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 şi art. 25 alin.1 din O.U.G. nr. 27/2006, magistraţii în activitate sau pensionari beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Legiuitorul nu a stabilit, însă, în sarcina Ministerului Justiţiei vreo obligaţie concretă sub aspectul acordării efective a respectivei gratuităţi, situaţie în care, făcându-se trimitere la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, în cauză devin incidente actele normative speciale care reglementează gratuitatea serviciilor medicale.

Reclamantul, în calitatea sa de asigurat al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Legii nr. 95/2006, beneficia în mod gratuit de stentul coronarian implantat, însă în condiţiile şi cu procedura reglementate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 670/2006, pentru aprobarea derulării programului, respectiv a subprogramelor naţionale cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2006, şi a normelor metodologice de organizare, finanţare, monitorizare şi control al acestora, ordin a cărui aplicabilitate a fost prelungită prin Ordinul nr. 582/2006 şi pentru trimestrul I al anului 2007.

Astfel, în cuprinsul Anexei nr. II – „Programul naţional cu scop curativ” (din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 670/2006) figurează Subprogramul nr. 3 – „Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin chirurgie cardiovasculară şi prin cardiologie intervenţională şi electrofiziologie”, subprogram în care se încadrează şi afecţiunea reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.1 din Ordinul nr. 670/2006, sumele alocate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea subprogramelor se utilizează pentru asigurarea în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cronice cu risc crescut, iar conform prevederilor art. 6 alin. 2, achiziţionarea acestora se face de către unităţile sanitare care derulează subprogramele respective.

În speţă, obligaţia achiziţionării stentului coronarian implantat reclamantului revenea unităţii spitaliceşti în cadrul căreia s-a efectuat intervenţia – respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, enumerat în cuprinsul Anexei nr. III din Ordinul nr. 670/2006 printre unităţile sanitare prin care s-a derulat subprogramul menţionat, iar decontarea contravalorii dispozitivului urma a se face în condiţiile prevăzute de art. 3 – 5 din ordin şi conform metodologiei expuse în norme, respectiv de către casa judeţeană de asigurări de sănătate în a cărei rază teritorială funcţionează unitatea spitalicească, din fondurile alocate în acest scop prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că stabilirea obligaţiei de decontare în sarcina Ministerului Justiţiei excede dispoziţiilor legale enunţate, astfel că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a modificat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant şi menţinerii ca legale a celorlalte dispoziţii.