Rubrica gastronomică: Tochitură moldovenească- reţetă de Bobotează


Scriitorul Dan Sociu refuză un premiu de la ICR: Ține de un guvern prea SCÂRBOS, compus din MINCINOȘI patologici - Autor:  Virgil Burlă – din Evenimentul Zilei 11 Ianuarie 2014



Yüklə 212,78 Kb.
səhifə2/3
tarix07.04.2018
ölçüsü212,78 Kb.
#47031
1   2   3

Scriitorul Dan Sociu refuză un premiu de la ICR: Ține de un guvern prea SCÂRBOS, compus din MINCINOȘI patologici - Autor:  Virgil Burlă – din Evenimentul Zilei 11 Ianuarie 2014


Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului "Cartea de Poezie a anului 2013", pentru volumul "Vino cu mine ştiu exact unde mergem", a declarat pentru Mediafax că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR).

http://www.evz.ro/typo3temp/pics/sociu_acf9b3d1d1.jpg

UPDATE. Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a refuzat să primească această


Cuvinte şi expresii româneşti greşite sau rău folosite

 

http://dilemaveche.ro/sites/default/files/imagecache/image_double_square/rodica_zafiu_1_0_32_6_7.jpg

Rodica ZAFIU | Cuvinte nepotrivite : Zînzanie

O pronunţare cu vocală nazalizată trece adesea neobservată în vorbire: dacă cineva nu e foarte atent, nici nu-şi dă seama că interlocutorul său pronunţă cuvîntul zîzanie în forma zînzanie. Faptele devin mai evidente în scris, cînd constatăm că forma zînzanie (zânzanie) are surprinzător de multe atestări în Internet. Zînzanie poate intra în seria pronunţărilor deviante indentitate, indentic sau a tranversa, care au fost înregistrate de lingvişti de multă vreme şi asupra cărora şcoala şi lucrările de cultivare a limbii atrag atenţia în mod repetat.  

Apariţia sunetului „parazit“ poate fi explicată în asemenea cazuri fie strict fonetic (ca anticipare a sunetului n din silabele următoare), fie prin analogie, eventual şi hipercorectitudine, adică prin apropierea de alte cuvinte şi încercarea de a evita o greşeală de omisiune. Pentru a tranversa s-a evocat analogia cu numeroase cuvinte care încep cu secvenţa tran(s); pentru indentitate, a existat, desigur, presiunea derivatelor sau a împrumuturilor în care se recunoaşte prefixul in-. În cazul lui zînzanie, poate fi vorba pur şi simplu de analogia cu alte cuvinte care au formă asemănătoare (de exemplu, gînganie).  

DEX înregistrează pentru zîzanie doar sensul curent, din limba standard – „intrigă, discordie, vrajbă, gîlceavă“; în dicţionarele mai vechi şi în dicţionarul academic (DLR) apar şi sensurile botanice ale cuvîntului: „buruiană“, „neghină“, nume al unor graminee sau erbacee specifice. Cuvîntul e prezentat în dicţionarele noastre ca împrumut din neogreacă, fără a i se discuta mai mult istoria culturală şi evoluţia sensurilor. Acestea se pot totuşi recupera destul de uşor datorită prezenţei unor termeni similari, cu origine comună, în alte limbi. Cuvîntul francez zizanie sau italienescul zizzania, atestate de prin secolul al XIV-lea, sunt prezentate în dicţionarele etimologice ale celor două limbi ca termeni de sursă cultă, pentru că provin din traducerile Noului Testament (Matei 13:25). În parabola semănătorului, în Vulgata, forma latinească zizania (neutru plural) transpunea pluralul grecesc similar zizánia, al unui cuvânt cu origine într-o limbă orientală. Atît sensul propriu („neghină“, „buruiană“), cît şi cel figurat („discordie“) provin, deci, din textul biblic. Nu întîmplător, una dintre cele mai frecvente expresii în care este cuprins cuvîntul este a semăna zîzanie. Traducerile noastre vechi au impus pentru pasajul biblic respectiv termenul neghină (pluralul neghini, în Biblia de la Bucureşti, 1688); expresia populară cu sens figurat este a semăna neghină. În română avem puţine atestări vechi, deci nu e foarte clar cum s-au dezvoltat sensurile şi cum s-au influenţat căile de pătrundere (doar cultă, sau şi populară), dacă sensul figurat a fost împrumutat de la început sau s-a adăugat ulterior celui botanic etc.    

În uzul actual, zîzanie este un cuvînt destul de frecvent, cu o anume expresivitate populară şi onomatopeică. Şi forma zînzanie e surprinzător de răspîndită. Exemplele care urmează nu provin din comentarii neglijente ale unor cititori agramaţi sau prea grăbiţi, ci apar în titluri din ziare sau din paginile unor agenţii de presă, fiind asumate de redactori sau atribuite politicienilor citaţi: „Hayssam bagă zânzanie între Guvern şi preşedinte“ (stiriactuale.ro); „A1 e-Tron bagă zânzanie in familia Audi – VW“ (a1.ro); „Nu avem timp de zânzanie şi de stat pe străzi!“ (hotnews.ro); „Zânzanie la PNL Mehedinţi“ (romanialibera.ro); „Mascota şi brandul au bagat zânzania în Consiliul Local“ (realitatea.net) etc.

Nu e, totuşi, o deformare recentă. Găsim atestări ale formei zînzanie (considerate de DLR ca regională) şi în texte mai vechi, de obicei populare: „Tu, zice albina, să te duci să vâri zânzanie între cei doi fraţi din satul cutare“ (Din viaţa poporului român, 1913); „se şi porni zînzanie între cei ce voiau să ajungă la domnie“; „tot căutau să semene zânzanie în ţară“; „românii dornici de zânzanie şi turburare în ţară“ (I. Popescu Băjenaru, Povestea neamului românesc, 1925).

Precedentele de mai sus nu scuză forma actuală: cu atît mai mult cu cît zîzanie nu e doar un cuvînt popular, căruia să i se admită multiple variante şi instabilitate fonetică, ci unul cu istorie culturală şi cuprins într-o reţea de echivalente din mai multe limbi.

Pictorul lunii: Ion Dumitriu

Ion Dumitriu (născut 1 martie 1943 în Galați, decedat 26 septembrie 1998 în București) a fost un pictor român. A absolvit școala generală și liceului în Galați (1951 - 1962). În perioada 1960-1962 frecventează cercul de artă plastică din cadrul Casei de cultură Salom Alehem, condus de pictorița Lola Dorothea Roth Smirer. Între 1962 - 1965 este student la Institutul pedagogic, Facultatea de Arte Plastice din București iar între 1978 - 1981 la Secția "Muzeologie, Profesor de desen" din cadrul aceleiași facultăți.

Din 1966 este profesor de desen la câteva școli generale din București și împrejurimi: Școala Generală din comuna Ciorogârla, Școala Generală nr. 157, Militari, Școala Generală nr. 161, Giulești Sârbi, Școala Generală nr. 142, Militari, Școala Generală nr. 162, Giulești. Din 1980 și până la sfârșitul vieții a fost profesor de desen-pictură la Liceul „Nicolae Tonitza” din București.

În fiecare vară, între anii 1971 și 1991, timp de câteva săptămâni, pictorul își avea atelierul la Poiana Mărului în județul Brașov. Și-a dezvoltat aici un discurs individual clar articulat. Critica a vorbit un timp despre Școala de la Poiana Mărului, incluzându-l între reprezentanții ei (pe lângă Horia Bernea, Teodor Moraru, Teodor Rusu, Șerban Epure și alții) și pe Ion Dumitriu. Începând din anii 1970, a călătorit și în străinătate, nutrind o curiozitate activă față de oameni și locuri noi, întorcându-se cu recolte de fotografii și obiecte ce fixau stări, momente, un specific local, și îmbogățeau opera ca surse de inspirație, sau atelierul ca însumare de mărturii materiale ale unei sau a unor mitologii personale. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici (secția pictură) începând din 1975, iar în perioada 1991-1993 a deținut funcția de vicepreședinte al acesteia.

Serban Foarta: Pictorul Ion Dumitriu: Onestitatea si franchetea sînt cele doua daturi imediate (perceptibile din capul locului, adica, si fara vreun efort intelectiv) ale acestui stenic pictor, nu numai ca artist, dar si ca om. De unde si "atasamentu"-i de "real" (Horia Horsia): ca ancora într-un adînc bun-simt, ca pavaza în contra ispitei, eventuale, a vanelor sofisticari, - vizibil, si acesta, dintr-o data. A starui, aici, asupra-le e fastidios (fie si daca nu cu totul inutil).

Sînt doua elemente, totusi - reductibile, în fond, la unul singur - care-l separa pe Ion Dumitriu de asa-zisa arta realista, de recele-i obiectivism (si de simplismul ce, în subsidiar, i se atribuie dintotdeauna): paradigmaticul si decupajul (pe care, de altminteri, le implica si "transa", lui Zola, "de viata", si hiperrealistele "stop-cadruri"). Şi mai e, desigur, microspectia detaliului infim, a substructurii, - de unde, pîna la nonfiguratie, nu ar mai fi decît un pas.Viata Româneasca, nr. 10 / 1985



Pavel Susara: Ion Dumitriu, intre pamant si cer

Au trecut mai bine de sapte ani de la disparitia lui Ion Dumitriu, si prezenta picturii sale în spatiul public este înca destul de palida. Nici salile de expozitii si nici piata de arta nu au reactii pe masura consistentei si importantei unei opere duse pâna la capat, în pofida disparitie premature a pictorului si a unui mesaj artistic riguros definit. Pe 1 martie, el ar fi împlinit 62 de ani, dar circumstantele posteritatii fac înca necesara o întrebare elementara. Cine este, de fapt, Ion Dumitriu? Raspunsul ar putea începe asa: departe de a fi un pictor al obiectelor, al substantelor si al materialitatii în acceptiunea ei generala, Dumitriu este permanent un hermeneut în câmpul conceptelor si un neobosit creator de notiuni plastice. El nu negociaza cu datele imanente ale modelelor sale, ci încearca sa creeze categorii, sa propuna modele absolute în care sa se regaseasca toate variantele concrete posibile. Si, din acest punct de vedere, chiar daca pictorul vibreaza spiritual si se asaza într-un ambiguu spatiu metafizic, asemenea artistilor nostri din generatia 70, ca strategie a constructiei formei si ca tip de asumare a limbajului el este esentialmente un optzecist. Lumea capata realitate si consistenta nu prin îndemânarea mimetica a pictorului, prin fidelitatea lui fata de un reper preexistent, ci prin grilele de lectura la care este supusa, ceea ce înseamna, implicit, ca ea se naste si se valideaza exclusiv în procesul formarii. Obiectul exista în pictura sa în masura în care conventiile expresiei, stiinta codificarii si capacitatea de a reactiva mecanismele memoriei îsi propun sa-i accepte si sa-i vehiculeze aceasta existenta. In clipa în care interesele comunicarii se schimba, prin reevaluarea limbajului si prin resemnificarea textului, realitatea însasi îsi modifica natura si îsi primeneste fizionomia. Asa cum textualistii generatiei 80 exhiba auctorialitatea si lasa cititorului deplina libertate de a percepe nemijlocit vocea naratorului, Dumitriu se autoreflecta în propriile sale compozitii nu doar ca prezenta morala si ca portret psihologic, ci pur si simplu ca prezenta somatica, usor adusa spre echivoc, prin conturarea umbrei. Insa numai dupa o urmarire atenta a întregului traseu pe care l-a parcurs pâna acum Ion Dumitriu si dupa lectura rabdatoare a textelor sale plastice, se poate întelege firesc, ca un fapt de continuitate intima, ceea ce pare, la un moment dat, din punct de vedere expresiv si stilistic, o ruptura. Pentru ca Ion Dumitriu este un creator lucid de imagini, un gânditor pe marginea acestora si nicidecum un sclav al lumii vizibile. România literara, Nr. 5, 8 - 14 februarie 2006



peisaj iii - ulei/pînza (65x81) 1992Peisaj

mar in sura - ulei/pînza (65x81) 1991

Măr în şură

http://1.bp.blogspot.com/_eg4rynmpmym/sr0ht3s-l0i/aaaaaaaacsu/m5zcpbs3jpm/s400/ion-dumitriu.jpg Ion Dumitriu

acoperisuri - ulei/pînza (50x65) 1994




Acoperişuri

mere in peisaj ii - ulei/pînza (65x60) 1995 Mere în peisaj

peisaj cu ticlazau - ulei/pînza (25x50) 1996

Peisaj cu ticlăzău

claita - ulei/pînza (49x49) 1997

Clăiţa

natura statica treleborg - ulei/pînza (70x62) 1997Natură statică Treleborg

fara titlu - acuarela / hirtie (35x50) Aquarelă fără titlu

cartofi incoltiti v - ulei/pînza (65x50) 1981Cartofi încoltiţi V

somnul in iarba - ulei/pînza (73x81) 1981 Somnul în iarbă

ion-dumitriu-home.jpg





Din istoria religiei: Protestanţii (1) – un preambul – de Theophyle

30/12/2013







Politeia World (politeia.org.ro)

Perioada sarbatorilor de iarna sau de primavara vine intotdeauna cu intrebari sau declaratii despre alte culte decat cea majoritara in Romania. Declaratiile nu merita luate in considerare, toata viata mi-a fost frica de cei care detin intotdeauna adevarul absolut. Intrebarile insa, in majoritatea lor decente, in minoritatea lor puerile, merita intotdeauna un raspuns pe care daca il detin il si prezint respectivilor amici virtuali sau reali.prot-1

 Ar fi poate necesar de mentionat ca numele consacrat al acestor denominatii religioase este protestanti / protestantism, desi corect ar fi reformati / reforma. Etimologia este insa bazata pe un document numit “Protestatio”, document despre care vom discuta putin mai tarziu.

 Nu exista religie majora in istoria omenirii, indiferent ca este o religie “abrahamica” (iudaism, crestinism, islam) sau religie “dharmica” (hinduism, budism) in care nu au existat fenomene de protest / reforma, care au generat formarea unor curente religioase noi, care aveau la baza dogmele originale interpretate diferit. Unele curente s-au stins in timp, altele au rezistat timpului, devenind astazi curente religioase care cuprind zeci sau chiar sute de milioane de credinciosi.



rref-chart-1

 Este important ca cititorul sa inteleaga ca demersul meu nu este nici pe departe religios, ci mai mult istoric-informativ. Nu exista nici o posibilitate prin care cineva sa discute despre toate grupurile religioase crestine care se considera protestante. Dintr-un total de 41 de mii de grupuri religioase crestine, aproximativ 33 de mii sunt considerate protestante. [Sursa cifrelor - David B. Barrt, George T. Kurian, Todd M. Johnson, The World Christian Encyclopedia, Oxford Universityhttp://couponcp-a.akamaihd.net/items/it/img/arrow-10x10.png Press  2001 edition; Hsu, Becky; Amy Reynolds; Conrad Hackett; James Gibbon "Estimating the Religious Composition of All Nations: An Empirical Assessment of the World Christian Database". Journal for the Scientific Studyhttp://couponcp-a.akamaihd.net/items/it/img/arrow-10x10.png of Religion 2008.]



prot-3

 In anul 2008 au declarat ca sunt crestini sau ca fac parte din “lumea crestina” (christendom) un total de 2,1 miliarde din cetateni ai planetei, din aceasta multitudine 800 de milioane considera o apartenenta protestanta (170 milioane in America de Nord, 160 milioane in Africa, 120 milioane in Europa, 70 milioane in America Latina, 60 milioane in Asia, si 10 milioane in Australia-Oceania).

  Protestantismul are la baza 5 principii, numite “cele cinci sola”:


  1. Sola gratia (mântuirea doar prin har);

  2. Sola fide (mântuirea numai prin credință);

  3. Sola scriptura (mântuirea numai prin Scriptură);

  4. Solus Christus (numai Cristos);

  5. Soli Deo Gloria (glorie numai Lui Dumnezeu).

 Din nefericire, in Romania sunt incluse culte care nu au nimic in comun cu protestantismul sub o denumire ciudata (neoprotestantism), denumire pe care personal mi-e greu sa o accept. Spre exemplu, Biserica Mormonă (Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă) sau  Martorii lui Iehova (Organizația Religioasă Martorii lui Iehova) nu accepta doctrinar cele “cinci sola”, deci nu au cum sa fie protestante. Definiția „Protestantismul reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe” este inacceptabila si gresita istoric si teologic.

 Perceptia generala este ca protestantismul a aparut in secolul al XVI-lea (1517), odata cu publicarea de catre Martin Luther a celor “95 de teze” (Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum), care au declansat Reforma Protestanta pe teritoriul Germaniei. Aceasta perceptie nu este corecta.



prot-2

 Istoric vorbind, “Reforma Protestanta” a inceput in secolul al XII-lea in Franta, cand Peter Waldo (cunoscut si ca Pierre Vaudès sau de Vaux) a finanțat traducerea Evangheliilor și a altor cărți biblice în limba vorbită de populatia din sud-estul Franței. Peter Waldo a fost un negustor bogat si din banii lui a promovat noi idealuri fara ca nici un moment sa se gandeasca la altceva decat la o biserica catolica pe intelesul tuturor.  El a renunțat si la afacerile sale și s-a dedicat predicării Evangheliei la nivelul intelegerii contemporanilor lui. Într-un timp destul de scurt a reusit sa convinga cateva mii de credinciosi. În 1184, papa Lucius al III-lea l-a excomunicat împreună cu cei care i s-au alăturat, care deja purtau numele de waldoisti (sau waldosieni).



prot-4 Waldoistii (sau waldosienii) pledau pentru o întoarcere la practicile creștinismului timpuriu. Ei respingeau dogmele și practicile catolice tradiționale, printre care se numărau absolvirea de păcate, rugăciunile pentru cei morți, purgatoriul, rugăciunile adresate „sfinților“, adorarea crucifixului , etc . Ca urmare, waldoistii au fost adesea ținta atacurilor crunte din partea Bisericii Catolice. Desi sute de oameni au fost arestati, torturati sau omorati, ei au reusit sa supravietuiasca religios pana in zilele noastre in unele regiuni din sudul Frantei si in Elvetia. Multe din principiile lui Peter Waldo au fost preluate de Martin Luther, aproximativ 4 secole mai tarziu.

 Un alt premergator al Reformei Protestante a fost John Wycliffe (1320-1384), luptator neinfricat impotriva proprietatilor bisericesti si promotor al limitarii influenței bisericești asupra puterii politice laice în Anglia, de facto a fost primul teolog crestin care a sustinut despartirea dintre biserica si stat. Una din cele mai importante contribuții la reforma viitoare a fost traducerea Vechiului  și  a Noului Testament în limba engleză, traduceri devenite fundamentul versiunii consacrate a Bibliei Regelui James. L-a influentat profund Jan Hus (1369 -1415), un alt premergator al Reformei Protestante. Despre el si despre drumul Reformei, intr-un articol urmator.



Yüklə 212,78 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin