Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală
Yüklə 1,25 Mb.
|
REINTERPRETÂND TRIMURTITriada hindusă Brahma-Vishnu-Shiva (numită şi Trimurti) îl desemnează pe Dumnezeu în triplul său aspect de Creator-Păstrător-Distrugător al lumii. Schema simetrică, egalitară are forma următoare: BRAHMA – VISHNU – SHIVAEste un model relativ recent stabilit de erudiţii Indiei, care circumscrie nu doar orice proces natural în trei faze, ci s-ar părea că şi funcţiile Dumnezeirii 23 . Acestei perspective clasice şi, aparent, de nezdruncinat am să-i contrapun însă o opinie diferită.
Faptul că zeul BRAHMA are doar două temple dedicate în India, faţă de mii de temple ale celorlalţi doi zei, arată că El este mult mai greu de adorat. Tot astfel, doctrina Advaita Vedanta este mult mai dificil de înţeles faţă de alte doctrine teologice. Este o similitudine care spune ceva. În plus, asemănarea lingvistică este mai mult decât concludentă. Deci BRAHMA este acelaşi cu BRAHMAN, chiar dacă erudiţii afirmă invers, rătăciţi în aparenţele ritualice şi filosofice!
În funcţie de perspectivă şi de contextul discuţiei, VISHNU ar putea fi personalizat fie de un grup de Divinităţi Conducătoare (aflate în subordinea Supremului Absolut şi care uneori s-ar putea chiar încarna în planul fizic), fie ar putea fi considerat doar un atribut abstract al Divinităţii. BRAHMA şi VISHNU sunt precum cele două feţe ale aceleiaşi monede: 1) Dumnezeu, Creatorul Absolut (deasupra Creaţiei) şi 2) Dumnezeu ca Organizator al lumii în lumina bucuriei sale creatoare (Dumnezeu în creaţie). Dumnezeu nu a părăsit Creaţia după ce a făcut-o (cum afirmă conceptul teologic de Deus Otiosus24), lăsând-o pradă legilor naturale, ci dimpotrivă, o conduce activ. Putem considera că VISHNU este funcţia de conducere a lumii întru Lumină, iar BRAHMA, funcţia de creare a lumii. Ambele sunt atributele Divinităţii.
Chiar şi ştiinţa consideră că tendinţa automată NATURALĂ este cea de creştere a entropiei unui sistem termodinamic, iar negentropia este o calitate impusă ARTIFICIAL. Dacă există o divinitate pur distrugătoare, aceea este numită SATAN în iudeo-creştinism şi putem admite că are o putere relativ comparabilă cu cea a lui VISHNU (Dumnezeu în creaţie). Fiinţele trăiesc între aceşti doi poli opuşi, ai Răului şi Binelui. De acest cuplu antagonic vorbea şi religia persană sub numele de Ahriman şi Ormuzd (Ahura Mazda). Din păcate, acea religie i-a preamărit simetric atât pe Ahriman, cât şi pe Ormuzd. Acest obicei dăinuie încă în modernitate, căci omul prost se închină la Dumnezeu în biserică, ca să-şi asigure viaţa veşnică, dar îşi închină acţiunile lui Satan în viaţa de zi cu zi. Crede el că aşa împacă şi capra, şi varza. Să nu uităm însă Cuvântul Mântuitorului: «Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.» (Matei 6:24).
Anumite aspecte mai dure ale lui Shiva sunt preluări istorice din mitologia vedică, unde zeul Rudra era o întruchipare a răului şi distrugerii. Rudra-Shiva a fost o corcitură ulterioară, care, în timp, şi-a păstrat apelativul scurt de Shiva, mult „domesticit” faţă de varianta vedică. Rudra, energia pur negativă, avea şi o contraparte feminină, numită Durga. Astăzi, acest cuplu a rămas cu numele de zeul Shiva şi zeiţa Kali, având mult mai multe calităţi blânde decât predecesorii lor vedici. De asemenea, să nu uităm că simbolul actual al lui Shiva este un falus (lingam), care semnifică izvorul forţei creatoare. Astfel, SHIVA modern glisează şi spre BRAHMA Creatorul. Shivaiştii din India nu glorifică distrugerea, ci atotputernicia lui Dumnezeu.
Privind natura şi creaturile, observăm că toate se nasc, trăiesc ceva timp şi apoi mor. Aceste trei stadii nu lipsesc niciodată. Şi atunci, mintea noastră limitată deduce că la nivelul Întregii Creaţii Macrocosmice trebuie să fie la fel. Şi Aceasta ar trebui să aibă un sfârşit... Oare?! Ca să înţelegem Întreaga Creaţie (adică infinitul Univers material plus infinitatea de Universuri nevăzute) ar trebui să gândim cu Mintea lui Dumnezeu. Stă în puterea Lui să păstreze Creaţia perpetuu, fără sfârşit în timp şi spaţiu. De ce nu?!... Cel puţin în privinţa spaţiului fizic, savanţii s-au cam lămurit că el nu are margini. De fiecare dată când credeau că au atins limita, o nouă descoperire revoluţiona ştiinţa şi împingea cunoaşterea şi mai departe... De exemplu, s-a descoperit că marginea Universului se extinde cu o viteză superioară celei a luminii. Explicaţia savanţilor: Viteza luminii este o limită absolută doar în cadrul Universului, nu şi în afara lui... La fel stau lucrurile şi cu timpul. Creaţia a apărut prin încordarea Voinţei Divinităţii. Ea ar putea dispare numai dacă Dumnezeu ar obosi sau s-ar plictisi. Dar Dumnezeu nu trăieşte niciodată asemenea stări. El este un Foc veşnic, plin de iubire nesecată... Chiar dacă Creaţia suferă o permanentă perfecţionare (deci schimbări continue, moarte şi renaştere) nu e nevoie ca Întregul Ei să dispară la un moment dat! Dumnezeu nu se va sătura niciodată să se ocupe de optimizarea Ei, pe bucăţele sau pe zone întinse. Local, se pot petrece cataclisme purificatoare, dar la scara Întregii Creaţii ar fi o inutilă pierdere de oportunităţi. Ceea ce hinduşii desemnează prin Maha Pralaya (Marea distrugere cosmică totală) nu va exista niciodată! Acest lucru a fost decis de Creator încă din primul moment: „Acum voi crea ceva diferit de Mine şi care să Mă însoţească mereu!”...
VISHNU este imaginea despre Creator pe care şi-o pot face creaturile evoluate (îngeri, zei, divinităţi, oameni). Este un cumul de calităţi spre care tind spiritele ce au ales calea evoluţiei ascendente spre Lumina lui BRAHMAN. Noţiunile de frumos, bine, adevăr, puritate, libertate capătă sens doar dacă le înglobăm în VISHNU (Dumnezeul Păstrător al Creaţiei în forma plăcută Lui). Altfel, ar fi doar nişte noţiuni relative, interpretabile... Odată ce El a făcut Lumea, a dorit s-o şi păstreze. De aceea, BRAHMA şi VISHNU sunt acelaşi Dumnezeu, văzut „de sus în jos”, respectiv „de jos în sus”. A treia postură nu există (vezi schema de mai jos). RUDRA-SHIVA, având unica vocaţie de distrugere, nu are nimic de-a face cu Dumnezeu! El îi este inamic total şi veşnic. Numele iudeo-creştin îi este SATAN. Nu a fost nici creat şi nici dorit de către Creatorul Suprem. Cum ar fi putut crea Dumnezeu o entitate total opusă Sieşi?!... SATAN a apărut în virtutea legilor Creaţiei, ca un rezultat al libertăţii creaturilor de a greşi (adică a acţiona contrar legilor divine). SATAN e un produs secundar indezirabil, dar inevitabil al procesului Creaţiei. Fiind parte a Creaţiei, SATAN nu se opune direct Creatorului, ci oglinzii Sale – VISHNU. Supremul Creator BRAHMAN transcende această luptă veşnică, el nu e atins de ea, deşi participă la ea prin reprezentanţii Săi (VISHNU). Deci Trinitatea divină hindusă (Trimurti) nu este nici egalitară, nici simetrică (aşa cum se puseseră de acord teologii indieni, printr-o convenţie comodă, dar departe de Adevăr). Iată noua schemă propusă:
|VISHNU <---> Rudra-SHIVA (Satan)O concluzie mai generală ar fi că, pentru a înţelege spiritualitatea în profunzime, nu e suficient să citim istoria religiilor sau să credem cuvântul autorităţilor ecleziastice... Ci să fim conştienţi de relativitatea oricăror concepte teologice. Ele sunt create pentru a face lumea spirituală inteligibilă oamenilor, la un moment istoric. Dar, cum omenirea avansează neîncetat, şi conceptele sub care ne închipuim invizibilul trebuie adaptate, perfecţionate, apropiate de esenţa adevărului, care nu este deloc „pământească”... 30 aprilie 2013 * * *
6. ILUZIE, DEZILUZIE, ANTIILUZIE Yüklə 1,25 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
În tradiţia indiană „recentă” se subliniază îngroşat că zeul BRAHMA (Creatorul) nu este deloc identic cu BRAHMAN, Creatorul Suprem din Vedanta. Iată o primă greşeală, în opinia mea, căci nu pot exista doi Creatori Supremi! Numai un ateu ar putea s-o accepte…
Dumnezeu Creatorul, BRAHMAN, este o realitate net diferită de orice zeitate ce face parte din Creaţie. Creatorul este un Ocean de linişte absolută, în care nu se diferenţiază nimic şi în care există numai idei, concepte, dorinţa, ştiinţa şi putinţa de a crea. Acest Dumnezeu impersonal diferă deci de imaginea lui Dumnezeu cel frumos, plin de toate calităţile personale. Cel din urmă este doar reflecţia Dumnezeului Absolut, aşa cum este ea percepută de creaturile inteligente şi evoluate din Univers. Hinduşii l-au numit VISHNU, reprezentând voinţa Creatorului ca lumea să aibă o formă şi o desfăşurare frumoasă, dreaptă, liberă, în acord cu proiectul divin. Isus Cristos spre această imagine sfântă ne-a indicat să ne ridicăm rugile, mintea şi dorinţa de a-i semăna. Avem nevoie de acest model personal suprem, pe care îl putem înţelege din condiţia noastră limitată…
Odată ce şi-a propus să creeze lumea din nimic, El nu urmăreşte s-o distrugă, ca într-un joc fără sens! Dumnezeu are o inteligenţă nemăsurată şi o bunătate pe măsură. El nu doreşte să-şi batjocorească copiii. SHIVA sau puterea distrugerii NU este un aspect al Divinităţii. Distrugerea (pralaya), în vederea reînnoirii formelor şi evoluţiei vieţii, face parte din legile naturale, acţionează de la sine şi nu are nevoie de Voinţa Autoritară a lui Dumnezeu (precum o au Creaţia şi Păstrarea creaţiei). Distrugerea nu este o funcţie a Divinităţii Supreme. 
Este adevărat că şi galaxiile mor, ciocnindu-se unele de altele sau fiind aspirate de vreo gaură neagră a Universului. Desigur că acesta este un proces cosmic de o mare grandoare şi este supravegheat de Inteligenţe cosmice, neputând fi împiedicat de nimic. Totul are un sfârşit în această creaţie materială. Nu cred însă că acest lucru poate fi considerat un prilej de glorificare a lui Dumnezeu, de a-i aduce slavă! Cel mult poate fi considerat drept faza preliminară unei noi renaşteri, unor noi combinaţii minunate de fiinţe mai evoluate decât cele dinaintea distrugerii (pralaya).