Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

Examenul cărţii Înfruntarea jidovilor asupra legii şi a obiceiurilor lor”, de Neofit¹⁴⁷.

„A ucide pe creştini şi a le lua sângele...”, - zice Neofit, - este o taină a ovrei­lor, sau mai bine zis o rătăcire, care astăzi este cunoscută, căci „o au scris mulţi”.

Dar, adaugă el, nu mi s-a întâmplat să văd nică­ieri:

1° - pentru ce ucid jidovii pe creştini?

2° - ce fac ei cu sângele creştinilor?

Neofit vrea să lămurească aceste două secrete, pe care le cunoaşte bine, căci, zice el, „fiind rabin şi învăţătorul ovreilor, au fost descoperite mie şi le-am păzit până ce am primit Sfântul Botez”¹⁴⁸.

„Mai întâi, să se ştie că această taină nu este cu­noscută de toţi jidovii, ci numai de rabini sau de hahamii lor, de cărturarii şi de fariseii lor, ce se numesc de dânşii hasindem. Şi această taină o păzesc ei cu mare scumpătate”¹⁴⁹.

În plus, - acest ultragiu faţă de omenire „nu este scris nicăieri. Rabinii îl lasă fiilor lor cu blesteme îngrozitoare, ca aceştia să nu-l descopere, nici proşti­lor din­tre ovrei, nici creştinilor, - chiar dacă li s-ar întâmpla să sufere tot felul de munci. Astfel, de pildă, mărturisesc în frica lui Dumnezeu, că atunci când am ajuns la vâr­sta de 13 ani şi când tatăl meu mi-a pus pe cap cornul acela, - ce se numeşte tăfilis, - mi-a desco­perit taina privitoare la sângele de creştin şi m-a afurisit, pe toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr secretul acesta, nici chiar fra­ţilor mei.

Şi când mă voi căsători şi voi avea până la 10 feci­ori, să nu îl fac cunoscut, decât numai unuia singur, adică aceluia care va fi mai deştept, mai învăţat şi, în acelaşi timp, capabil de a-l înţelege; - iar la partea muierească nu trebuie nicidecum să-l des­copăr¹⁵⁰.

Şi îmi mai spuse: Fiule, să nu te primească pămân­tul, de vei dezvălui taina aceas­ta, - măcar de ţi se va întâmpla să te faci şi creştin¹⁵¹.

Astfel îmi grăi tatăl meu”¹⁵².

Principalul motiv al crimelor rituale este, marea ură ce au ovreii asupra creş­tinilor, părându-li-se că, făcând această ucidere, aduc jertfă lui Dumnezeu... Într-ade­văr, rabbi Solomon (Talmud) zice: celui mai blând dintre şerpi, scoate-i creierii, - iar pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l - adică, dator este orice jidan să omoare un creştin, fiind convins că cu aceasta se va mântui”¹⁵³.

Această ură este întipărită în sufletele ovreilor încă din copilărie. Înainte chiar de a începe să arate copiilor A, B, C, dascălul trebuie să-i înveţe să-i hulească pe creş­tini, pentru ca să ştie, când vor trece pe lângă o biserică creştinească, să zică: şacăţ te şaţine văsaef tăsavinichi hăirimi - cuvinte care înseamnă: spurcata spurcaţilor, necurata necuraţi­lor, să fii afurisită”¹⁵⁴.

„Aşijderea, când văd ducând vreun creştin mort la groapă, dator este tot jido­vul să zică: saium had, lamuhar trii, - adică: azi am văzut un păgân mort, mâine să văd doi. Hulele acestea, chiar şi un copil mic trebuie să le ştie. Mai pe scurt, dacă jidovii au atâta ură şi vrăjmăşie împotriva creştinilor, este pentru că scrie la Talmud: „nu se cuvine a numi pe altcineva cu numele de om, - decât numai pe ovrei”¹⁵⁵.

Neofit indică apoi ce fac jidanii cu sângele cel strâng în timpul crimelor rituale şi spusele lui se aseamănă cu mărturisirile acuzaţilor din Damasc.

1° - Jidanii întrebuinţează sânge de creştin pentru ca să prepare leacuri împo­triva unor boli¹⁵⁶, de care suferă, - şi pentru ca să facă farmece.

Astfel, de patru ori pe an, la începutul anotimpuri­lor, - „pentru ca să evite căde­rea akifei, adică a unui sânge ce pică din văzduh pe mâncărurile lor şi omoară îndată pe cel ce gustă din ele, - jidovii întrebuinţează un piron de fier, ce a fost băgat în sânge de creştin muncit şi pun peste bucate. De altfel, la calendarul lor scrie şi mi­nutul în care cade sângele acela, - şi merge hahamul cu un ceas sau două mai îna­inte, din casă în casă şi dă de ştire”¹⁵⁷.

2° - Aşijderea, la nuntă, tinerii soţi postesc o zi în­treagă, nemâncând şi nebând nimic. Şi spre seară, vine rabinul, care le dă la amândoi să mănânce un ou copt, pre­sărat cu cenuşă în loc de sare. Această cenuşă o fac, arzând în foc o pânză înmuiată în sânge de creştin chinuit.

În acelaşi timp, hahamul zice încet nişte descân­tece, ca noii soţi „să poată înşela pe creştini şi să poată mânca şi sudoarea creştinului, ca şi cum ar mânca sângele său¹⁵⁸.

3° - Rabinii mai întrebuinţează sânge de creştin muncit, la tăierea împrejur, amestecând, în vin, o picătură din sângele acesta şi o picătură din sângele ce curge din rana făcută pruncului şi punând, cu degetul cel mic, de două ori, câte puţin din acest amestec, în gura copilului.

Această datină este necesitată de îndoiala în care se găsesc hahamii, care nu ştiu dacă Iisus, fiul Mariei, a fost sau nu adevăratul Mesia. „Şi cum Hristos a scos din iad, prin sângele său, sufletele oamenilor care n-au fost botezaţi cu apă, aşa şi pruncul acesta, nebotezat cu apă, să se mântuiască prin sângele unui creştin botezat cu apă, - sânge vărsat prin munci ca şi al lui Hristos”¹⁵⁹.

4° - Când moare un ovrei, hahamul ia un albuş de ou şi o picătură de sânge de creştin muncit, le ames­tecă şi stropeşte cu ele mortul, - zicând, în acelaşi timp, stihul din proorocirea lui Iezechiel: „Şi voi stropi peste voi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate spurcăciunile voastre.¹⁶⁰

5° - Aşijderea la 9 iulie, jidovii fac plângerea Ierusalimului; atunci rabinii şed jos pe pământ, îşi pun pe frunte cenuşă, ce conţine sânge de creştin chinuit şi mă­nâncă un ou copt, presărat cu aceeaşi cenuşă; iar mâncarea aceasta se cheamă de dânşii Săida amafsăncâs¹⁶¹.

6° - La Paşte, hahamii fac separat o azimă, numită eficoimon, conţinând puţină cenuşă din sânge de creştin, care trebuie să fie chinuit, precum şi Iisus Hristos a fost chinuit. Pentru aceasta, ei fură copii mici, ca să poată mai uşor să îi chinuiască şi pentru că Hristos a păzit fecioria.¹⁶²

Orice ovrei, până la cel mai mic, trebuie să mă­nânce, din azima aceasta, o bu­cată de mărimea unei măsline¹⁶³.

7° - La sărbătoarea numită Purim, jidovii omoară pe un creştin care înfăţişează pe Aman, persecutorul lor. Hahamii îi iau sângele şi fac cu el mici turte dulci triun­ghiulare, pe care le trimit la toţi ovreii. Această trimitere se numeşte Maschloiamunas.

În seara de Purim, jidanii caută să fure copii de creştin şi îi ascund până la paşte, care este aproape, - pentru ca să le ia sângele şi pe urmă să-i omoare¹⁶⁴.