Stenogramă [Șerban Ţigănaş



Yüklə 0,53 Mb.
səhifə9/9
tarix04.01.2019
ölçüsü0,53 Mb.
#90297
1   2   3   4   5   6   7   8   9
Șerban Ţigănaş]: Am mai auzit lucrul acesta în ultimii 10 ani: a fost o serie întreagă de discuţii despre ce să conţină dosarul respectiv. Sistemul actual vă permite, ne permite tuturor să ataşăm imagini. Dar este problema fiecăruia dintre noi dacă dorim să le ataşăm.

[Alexandra Munteanu]: Se văd public? Adică eu ştiu că acea...

[Șerban Ţigănaş]: Avem posibilitatea de a publica imagini ataşate ale acestor dovezi sau proiecte cu numărul, înregistrate la Ordin, dacă dorim acest lucru. Sistemul duce aşa ceva.

Din păcate, aici trebuie să spun un lucru: vă răspund pentru că e foarte important ce spuneţi şi au fost eforturi substanţiale ale organizaţiei de a se înţelege, de a conveni cum se face această procedură. Şi, din nou, lucrurile s-au polarizat. Unii au spus că trebuie să dăm foarte multe informaţii, şi sunt argumentele din categoria celor pe care le-aţi adus dumneavoastră, ceilalţi au spus să nu fie nimic, să fie doar o informaţie minimală, sumară, o formalitate.

Ei bine, organizaţia n-a reuşit, este o dispută care continuă, dar sper să se finalizeze la un moment dat, să conchidă asupra felului în care hotărăște să se întâmple această înregistrare și care sunt documentele. Evident că avem o hotărâre în acest sens, dar ea este respectată mai mult sau mai puţin şi este foarte greu să evoluăm pornind de la ea. Dar propunerea mi se pare, pentru că maţi întrebat „cum vi se pare” – cunoscută, interesantă, importantă.

[Alexandra Munteanu]: Ok, mulţumesc.

[Un domn]: Dacă-mi daţi voie, pot să-i răspund eu: s-ar putea să putem propune, la final, să avem un certificat sau o dovadă de luare în evidenţă a construcţiei, dacă tot avem o dovadă de luare în evidenţă a proiectului. Şi, la final, putem să vedem ce a făcut fiecare arhitect şi atunci putem să ne dăm seama ce a proiectat fiecare.

[Grigoriţă Teodor]: Grigoriţă Teodor de la Prahova, Ploieşti. Bună seara la toată lumea.

Indiferent de cum a ieşit astăzi votul, eu îi mulţumesc foarte mult domnului preşedinte şi-l apreciez foarte mult ca arhitect. Şi vă şi spun de ce: am fata la Cluj, la design, şi am făcut DPC-ul în jurul stadionului dumnealui timp de o oră şi nu mi-a dat nimeni niciun punct. Dar nu asta am vrut să spun...

Cred că această organizaţie, pentru a nu ne mai trezi altădată în aceeaşi situaţie ca astăzi, trebuie să meargă către un check and balance. Iar asta, după mine, este un vot online, atât am avut de spus, un sistem în care toate deciziile să le voteze nu 300 de membri, ci 9000. Într-o săptămână, o lună de zile. Se poate treaba asta. [aplauze]

[Șerban Țigănaș]: Ultimele 5 minute, o să vă rog, trebuie să...

[Un domn]: Încerc un răspuns la întrebarea doamnei Zahariade. A fost definită piaţa construcţiilor din România, în ultimul an, la 6 miliarde de euro. Cu un comision mediu de 1,5% al arhitectului, împărţit la cei 9564 de arhitecţi şi 12 luni pe an, rezultă o medie lunară de 800 euro impozabili. Ăsta este faptul care ne pune în situaţia, apropo de cuvântul „pâine” care s-a mai rostit...

[Șerban Țigănaș]: ...adică piaţa nu există.

[Acelaşi domn]:...apropo de statutul arhitectului care s-a mai rostit. Asta este ceea ce ne mână din spate: ne mână mulţumirea legată şi de statutul financiar, într-o piaţă care nu există. Vă mulţumesc. [aplauze]

[Șerban Țigănaș]: Deci, vă rog, cei care n-au luat cuvântul încă...

[Ştefan Paskucz]: Ştefan Paskucz, de la Baia Mare.

Aş vrea să vă spun că, oarecum, problema asta, nu ştiu, spunea colegul că e populistă, şi mă simt foarte prost în seara asta, pentru că vorbim despre Ordinul Arhitecţilor ca şi cum Ordinul ar fi, nu ştiu, ceva acolo sus, parcă nu faceţi parte din el, parcă voi, cei 9000 care tot timpul vă plângeţi sau ne plângem cu toţii, există ăia 9000. Unde sunteţi când trebuie să puneţi mâna?

Noi am făcut un calcul foarte simplu, la Constanţa, acum circa 6 ani, cu domnul Sturdza, când erau mai mulţi preşedinţi de filiale, şi am spus: ”Hai să vedem câţi trudesc pentru a pune mâna să facă ceva în Ordin”. Şi am luat fiecare filială şi am zis: ”Câţi membri sunteţi? – 150 – Câţi trag la căruţă să se facă ceva? – Păi, cam la o strigare vin 30, la evenimente vin vreo 40 sau 50. Dar câţi au panotat sau au făcut ceva pentru Ordin şi au venit să pună mâna? – Cam 10”.

Din acest calcul foarte simplu pe care l-am făcut atunci împreună cu toţii, în toată organizaţia noastră, din 7000 câţi eram atunci, a reieşit că muncesc vreo 400. Şi este foarte uşor să stai pe tuşă, aşa cum stau toţi în tribune şi sunt cei mai tari fotbalişti, dar de ce nu puneţi umărul? Aşa de uşor contestaţi stagiatura! Pentru că fac parte din Comisia de Acordare a Dreptului de Semnătură, vă invităm să vedeţi copiii care vin acolo. Și, nu că nu ştiu să înoate, dar cum să-i arunci în jungla asta, că ei fac puşcărie în minutul următor! Nu ştiu nimic! Noi n-avem responsabilitate faţă de ei? Să-i trimitem în jungla asta? Nemaivorbind de faptul că noi chiar vrem să fim o elită profesională. Pentru că vorbiţi de arhitecţii care au lucrări mari. Să fiţi mândri de ei, pentru că prin ei societatea ne recunoaşte. Deci, să fim mândri că avem elite, să fim mândri că sunt arhitecţi buni şi, prin ei, suntem cunoscuţi. Şi breasla noastră este cunoscută prin ei şi se face cunoscută, nu să ne plângem că „nu m-a înţeles beneficiarul”. Păi fă-l să te înţeleagă și o să-ţi dea şi mai mulţi bani! Fă o arhitectură de calitate şi vei fi apreciat, nu aştepta Ordinul să-ţi facă, Ordinul să-ţi dea... [aplauze]

Deci, este o atitudine total greşită cea care se discută în seara asta aici. Chiar suntem cu toţii colegi, toţi trebuie să tragem la vâsle, chiar toţi.

Şi cel mai urât lucru a fost atacul la persoană către domnul Ţigănaş, că el face stadioane şi nu ştiu ce. Nu pot să cred că suntem colegi, că începem să ne atacăm la persoană cu poveşti de-astea! Parcă n-am fi arhitecţi, parcă am fi oameni care vindem gogoşi în piaţă! Mie mi se pare că atitudinea pe care o avem nu e corectă. Trebuie să muncim cu toţii şi să nu mai spuneţi tot timpul „nu aşa”, să spuneţi cum! Pentru că aţi fost întrebaţi, de o mie de ori, CUM! Şi n-aţi spus, ci doar „nu aşa, nu aşa”. Nu aşa, dar atunci cum? Să spuneţi cum, toţi trebuie să spună cum. Şi atunci vedem şi punem fiecare osul şi chiar vreau să punem cu toţii osul. Dar nu să ne tot acuzăm, iar cei care muncesc să fie întotdeauna decapitaţi, că asta-i Românica. Mulţumesc.

[aplauze]

[Șerban Țigănaș]: O să vă rog să vă apropiaţi de ultimele intervenţii.

[Cristina Graur]: Cristina Graur sunt, din Bucureşti.

Domnul Ţigănaş, colegi, eu cred că noi pierdem din vedere cel mai important aspect care ne-a adus astăzi în această situaţie. Noi, meseria noastră, este, în primul rând, un business. Noi aici n-am vorbit niciodată despre contextul economic, care ne va aduce eventual resursele să creştem calitatea, sau dacă nu, nu. În primul rând, noi trebuie să creştem un business. Calitatea unui domeniu, oricare domeniu, a unei economii, oricare economie, creşte în măsura în care clasa medie, businessul clasei medii creşte. Noi, ca să putem creşte calitatea arhitecturii, avem nevoie de o creştere a mediei economice a acestor membri. Noi nu putem să investim foarte mult în contextul unei căderi economice atât de mari. Bineînţeles că unii dintre noi investesc, eu chiar investesc în educaţia mea. Dar este aberant să discutăm despre meseria asta fără s-o discutăm într-un context real economic. Nu am auzit niciun fel de propunere vreodată din partea Ordinului asupra schimbărilor în context economic. Niciodată nu o să putem să susţinem vreo schimbare fără raportarea birourilor noastre la contextul economic. Eu asta am vrut să spun.

[Șerban Ţigănaş]: De acord. Ultimele intervenţii, vă rog...

[Sorin Stamate]: Mă numesc Sorin Stamate de la Ploieşti şi aş vrea să-i răspund colegului de la Baia Mare. Atâta timp cât noi, din start, de acum 16 ani, am fost excluşi ca membri: că reprezentativitate, că parlamentarism arhitectural etc., este normal că eu n-am simţit că Ordinul este al meu. Eu aş vrea să-i mulţumesc domnului preşedinte Ţigănaş că a organizat această întâlnire, pentru că putem să spunem. Eu cred că banii de astăzi au fost foarte bine cheltuiţi, pentru că avem ocazia să vorbim.

Domnule Ţigănaş, ştiţi cum e? Ca arhitect, plec de la o temă de proiectare și vă înmânez, apropo de ce zicea şi doamna Ana-Maria Zahariade, care mi-a fost profesoară: iată datele de la Ploieşti. Este o catastrofă în meserie, stimaţi colegi. Erau, pe hârtie, aproximări: 30.000 de proiecte înregistrate la Prahova, acum 10 ani, şi ele scad de la an la an: 5000, 4000, 2000... Pe dovezi înseriate, pe acte! De ce? Nu ştim. Că vin şi ne fură proiectele inginerii, cum ne zice cineva? Să ştiţi că n-au venit cei de la Bucureşti să proiecteze în locul celor de la Ploieşti, deşi au dreptul! Hai să fim serioşi, că niciun arhitect nu pleacă pentru o casă de la Bucureşti la Breaza, doar dacă are şi el casă la Breaza! Este o cădere a pieţei, iar noi trebuie să ne adaptăm la ea. Că mai facem un DPC – pe mine mă ucide! La 9000 de euro, cât spunea colegul, noi luăm bani mai puţini decât statul? Normal că se uită orice primar la noi: „Hă, hă, bine bă, arhitectule!”. Deci, noi luăm bani mai puţini! Din 9000 de euro, eu, dacă e să-mi plătesc ăsta, închid taraba! Mai fac casă la bunica să termin şi gata! Noi la realitatea asta trebuie să ne adaptăm. Degeaba facem studii și plătim. Eu n-am auzit nimic despre chestia asta. Asta-i situaţia! Vă mulţumesc. [apaluze]

[Șerban Țigănaș]: Cred că e o bună imagine de final, pentru astăzi... Angela.

[Angela Kovacs]: Bună seara, Angela Kovacs sunt, de la Târgu Mureş.

Eu cred că, din ce s-a întâmplat astăzi, aici, am câştigat cu toţii, n-a pierdut nimeni. Au câştigat cei care sunt nemulţumiţi şi care şi-au spus păsul, şi este foarte important lucrul ăsta, şi sper că ceilalţi, care erau mulţumiţi, au câştigat în înţelepciune.

Eu cred că problema noastră este că, dacă vrem să fim văzuţi şi să fim reprezentaţi cum trebuie, cum ar trebui să fim reprezentaţi şi cum ar trebui să fim văzuţi în societate, ar trebui să ne alegem, în următoarele 6 luni, nişte lideri care să facă tot ce s-a spus aici şi de bine, şi de rău. Ar trebui ca, în următoarele 6 sau 7 luni, câte mai sunt până la viitoarele alegeri, să ne definim priorităţile, pentru că, după şedinţa de astăzi, concluzia cred că este că directivele după care ne conducem nu sunt bune, directivele pe care le-am propus astăzi, aici, spre aprobare nu sunt bune, atunci ce ne facem? În următoarele 6 luni, ar trebui să ne alegem direcţia, directivele şi nişte lideri care să-i mulţumească pe toţi. Că sunt tineri, că sunt în vârstă, că sunt din Bucureşti, că sunt din altă parte, dar ceva trebuie să facem să ne organizăm repede, în câteva luni. Cam atât. Mersi.

[aplauze]

[Șerban Țigănaș]: Mulţumesc, vă rog ultimele două intervenţii.

[Marius Moga]: Marius Moga mă numesc, din Cluj.

Vreau să spun câteva lucruri în aceeaşi idee. Am auzit foarte multe plângeri. Avem o tendinţă să ne plângem - şi eu mă plâng, fac tot felul de afirmaţii legate de administraţie, de toate problemele pe care le oferă această meserie care, câteodată, mă pune în situaţii foarte neplăcute. Ei bine, eu n-am stat şi nu m-am văicărit, nu m-am plâns şi nu am aşteptat ca Ordinul ăsta să-mi rezolve lucrurile astea. Am iniţiat proiecte, m-am implicat şi am reuşit să dezvolt anumite direcţii prin anumite proiecte, care sunt absolut voluntare aproape, să intru în problematici care mă deranjează în lucruri, în oraş, care nu-mi convin şi simt că nu merg bine. Ei bine, mi-am dat seama că singurul mod în care pot să intervin este să fac ceva. Ei bine, întrebaţi-vă, fiecare, ce faceți pentru ca această meserie să fie mai bună, nu ce faci doar pentru tine, ce faci pentru ceilalţi şi ce urmează pentru – asta este o chestie pe care o faci doar pentru tine – ce faci pentru societate, ce faci pentru ca cei care nu ştiu ce înseamnă arhitectura să înţeleagă ce este arhitectura, cum te reprezinţi. În primul rând, ne reprezintă proiectele pe care le facem, nimic mai mult. În al doilea rând, ne reprezintă felul în care reuşim să comunicăm şi să-i facem pe nişte beneficiari să înţeleagă că anumite lucruri merg într-un anume fel, iar ăsta este un talent al comunicării pe care nu-l are oricine. Recunosc, atunci, că, probabil, este important să se investească aici, dar ce este şi mai important este felul în care ne implicăm în această schimbare pe care mi-o doresc atât de mult, încât fac ceva. Ce faceţi? [aplauze]

[Szabolcs Guttman]: Dacă Filiala noastră din Transilvania are câte ceva de spus, trebuie să adaug mulţumiri pentru toţi tinerii care au reuşit, în cadrul filialei, să facă proiecte. Cred că singura noastră şansă este să-i lăsăm să lucreze pe cei care vor şi să nu le dăm în cap. Cam asta am simţit eu timp de 7 ani la Cluj, dacă am putut să fac ceva ca preşedinte.

Aş putea să spun că este foarte greu, se simte foarte clar şi aici, este ca un vulcan în care toată lumea poate să dea drumul la tot ceea ce supără, într-o ţară în care nu funcţionează de sus în jos nici legea, nici respectarea legii, iar noi încercăm, în sucul propriu, să devenim un liant invers, de jos în sus.

Trebuie să nu pierdeţi energia, cei care staţi dincolo şi nu sunteţi „dincolo”, ci sunteţi numai împreună cu noi, în forţă. În niciun caz astăzi n-a fost un eşec, a fost într-adevăr o şansă să ne întâlnim. Probabil că puteam să votăm şi pe net şi era mult mai ieftin, dar, din păcate, ne trebuie momente de socializare, dacă doriţi, ca să ne întâlnim, poate şi mai de multe ori. Din acest punct de vedere, doar câteva idei pragmatice, în urma acestor idei destul de stufoase şi greu de digerat pentru toată lumea, dar care, foarte bine a explicat domnul Şerban Sturdza, ar fi fost ceva în plus faţă de o impotenţă care mă doare ca, timp de 7 ani, să fiu un preşedinte impotent să fac ceva. Mă încântă tinerii care fac ceva şi faptul că împreună putem face ceva, precum şi faptul că până şi un oraş care se părea că nu doreşte spaţii publice, prin valul ăsta de la Street Delivery din Bucureşti, ajunge Someş Delivery în Cluj, apoi devine un concurs de idei şi, în final, o declaraţie în care putem crede, chiar dacă pe jumătate. Este de necrezut că, în următorii ani, o investiţie publică nu se face decât cu concurs. Şi asta numai prin voluntariat, de jos în sus, dar merită acest efort. Ce mă supără foarte mult: cu cât suntem mai mulţi numeric într-o breaslă – şi asta se poate observa şi în municipiul Bucureşti, şi la Cluj, şi la Timişoara cred – cu atât suntem mai puţini la evenimente. Deci, se pare că este o breaslă care reacţionează invers faţă de puterea reală pe care ar putea să o aibă. Din acest punct de vedere, cred că acea perfecţionare continuă ar trebui să fie cumva tot un alibi pentru socializare în primul rând, fiindcă este foarte clar că fiecare face tot ce poate. Dar este de neadmis ca cineva, dacă vine şi face un efort să se prezinte în calitate de câştigătorul unei bienale sau unul care, într-adevăr, are succes în meserie, iar oricare dintre noi poate să înveţe din experienţa lui, să se afle în fața unei săli pe jumătate sau pe sfert goale. Măcar el primeşte două puncte, iar cine vine primeşte un punct, dacă nu ştim să ne organizăm altfel decât ca la grădiniţă, să primim puncte roşii şi negre. Este deja un pas înainte să ne simţim împreună şi fiecare să aibă cât de cât senzaţia că nu face degeaba această muncă voluntară nici din punct de vedere intern. Este foarte important să mergem împreună, să simţim că cei care ne reprezintă prin proiecte bune au într-adevăr ceva de spus, iar noi să-i ascultăm. Cred că asta deja ar fi fost un bun augur pentru perfecţionare, pentru că aceștia vorbesc despre creativitate, despre managementul acelui birou, iar noi putem învăţa din aceste experienţe.

Aş dori ca, poate, să se simplifice aceste idei de perfecţionare, cel puţin de tranziţie, şi să vedem cum îi putem puncta pe toți cei care fac efortul de a organiza și de a participa la concursuri, bienale, anuale. Nu trebuie să facă nu ştiu ce deplasări, se pot duce la Bucureşti, la bienală, dacă vor considera că acolo văd cele mai bune proiecte, sau chiar la Bienala de la Veneţia, și să primească puncte dacă s-au dus acolo şi se prezintă, măcar ştim că au văzut Europa. Asta ar fi fost o mică paranteză. În plus, evoc o mică experienţă care mi s-a părut foarte importantă şi care se poate lua ca atitudine, apropo de acele controale. Ce se întâmplă cu dovezile? Este bine că există un SIOAR, că de la un computer se poate verifica câţi au plătit pentru proiecte şi tot aşa, la primării, cei care au pe site, că se poată vedea la ce autorizări s-au plătit aceste dovezi. Se poate vedea imediat câte autorizaţii sunt şi câţi au spus că într-adevăr au folosit proiectanţi.

Când am văzut primul rezultat de la tinerii neliniştiţi din filială, nu-mi venea să cred. În Cluj, despre care credeam că este perfect, am găsit cam 50% din proiecte cu dovezi. Știam că în Bistriţa-Sălaj nu prea se cer dovezi şi că de acolo trebuia să măturăm banii spre Cluj. Și, cum am ieşit din Cluj până la Feleac, nu la cătunele nu ştiu care, am descoperit că nu există semnătură de arhitect. Ce vorbim despre semnătură de complezenţă! Sigur că, imediat, am găsit şi cel puţin 9 membri care sunt invitaţi la disciplină, pentru că au depăşit vreo 150 de proiecte într-un an, dar avem această şansă simplă, prin SIOAR, să-i invităm, să-i întrebăm şi să aşteptăm nişte răspunsuri. Dar ceea ce este foarte clar este că Ordinul trebuie să sesizeze inspecţia de construcţii, ministerele de resort, pentru că este incredibil că legile nu se respectă deloc! Deci, nu se semnează proiectele de către arhitect! De aceea arată astfel țara asta! Noi discutăm că nu ştim despre peisagişti, dar cum să arate ţara asta fără peisagişti? Poate să arate numai cu case? Poate să arate numai cu asfalt? Avem nevoie de peisagişti cum avem nevoie şi de arhitecţi de interior, ca să ne simţim bine în această ţară. Vă mulţumesc.

[aplauze]

[Șerban Țigănaș]: Da, vă rog, ultimele două intervenţii. Maxim.

[Vlad Gaivoronschi]: În filozofia chinezească, se consideră că orice contradicţie, orice eşec aparent este un fel de imbold pentru a merge mai departe şi pentru a câştiga ceva. N-am să trec prin toate subiectele, ca toată lumea, doar vreau să vă amintesc că a fost cam 189 la 150, deci, totuşi, suntem împărţiţi în părţi comparabile din punct de vedere al votului, şi asta ar trebui să ne dea la toţi de gândit, şi la unii, şi la alţii.

Din punctul de vedere al celor din vest şi din Timişoara, aţi observat că, de 4 luni, am început ceva, iar eu sper să putem să nu întrerupem ceea ce s-a început, mai ales în condiţiile în care avem probleme cu autorităţile noastre în a organiza concursuri. Cu toată şansa acelui an, 2012, avem o conducere a primăriei, trebuie să recunosc, cel mult mediocră, şi încercăm să compensăm treaba aceasta. Prin urmare, pentru noi, este o pierdere acum ca, de mâine începând, să nu mai avem Centrul de competenţă şi partea aceasta de activitate în favoarea concursurilor și pe cea de pregătire continuă.

Întrebam trezorierul şi secretara noastră ce putem face, dacă avem organigramă pentru a continua, pe puterile noastre, ceea ce s-a început. Deci, realmente, suntem, cum s-ar spune, „victime colaterale” la ceea ce s-a întâmplat, şi eu, ca preşedinte, doresc să continuăm ceea ce s-a început. Atât am vrut să vă spun.

[aplauze]

[Șerban Sturdza]: Aş fi vrut să-l continui pe domnul Gaivoronschi.

Mie mi se pare că este un mare avantaj ce s-a petrecut aici, din simplul motiv că se poate comunica de acum încolo mai uşor. [din sală: până acum de ce nu s-a putut?] Urmează să vedem.

Primul lucru pe care aş vrea să-l spun este că eu, personal, vă mulţumesc. Al doilea lucru este că a face „tabula rasa” este o chestiune pripită, domnule Năstase. Al treilea lucru este că, în momentul când se votează prin vot secret, cred că este discutabil deontologic să te ridici să spui: „eu vă anunţ că voi vota împotrivă”. Este o chestiune care e puţin louche, cum spun francezii.

Şi acum merg mai departe. Hai să vedem ce se poate face cu resturile. Deci, dacă suntem oameni care recuperează şi care lucrează şi cu materiale second-hand, hai să ne gândim dacă toată munca asta poate fi regândită cu colegii noştri care au contestat-o şi, ceea ce e posibil să fie salvat, pe principiile pe care le-a enunţat fie Vlad Gaivoronschi, fie colegii noştri din Cluj, s-o putem face cât mai repede şi sub alte auspicii. Adică, începând de acum, probabil că pregătirea pentru viitoarele alegeri începe să fie cel mai important lucru. Şi atunci, să ne gândim cine este capabil şi are sunt grupurile care pot munci în următoarele 6 luni ca să clădească ceva mai bun dacă se poate şi pe materialele care sunt aici.

Vă mulțumesc [aplauze].

[Șerban Țigănaș]: O să vă rog să ne apropiem de închidere, am depăşit cu 20 de minute, nu mai avem sala.... vă rog, fiţi responsabili.

[Dan Ivanov]: Desigur. Dan Ivanov mă numesc, Filiala Dobrogea. Acum câteva ore, aş fi avut întrebarea de ce a fost nevoie din start de această Conferință Extraordinară, dar, văzând cât de multe dezbateri au avut loc şi cât de mult dialog, mi-am dat seama că răspunsul este: ”Fix pentru această dezbatere şi comunicare pe care nu am avut-o până acum”.

Acum aş dori să acord felicitări şi pentru lucrurile care s-au întâmplat până acum în Ordin, cum este platforma SIOAR. Eu acum am apucat să o folosesc, după ce am terminat stagiatura, dar am prins și perioada în care nu era platforma şi nu era deloc plăcut, deci, mă bucur că s-a înfăptuit acest lucru. Aștept, de asemenea, şi platforma comună de precalcul, să-i văd logica din spate, să văd cât de adaptabilă este la situația noastră economică şi aşa mai departe. Pe urmă, vizavi de așteptările mele, cel puţin față de Ordin, m-aş adresa doamnei Zahariade, în special cu referire la ultima intervenţie a dumneaei. Mi-a stârnit curiozitatea cu prezentarea concursurilor de arhitectură şi cred că ar fi, într-adevăr, nemaipomenit ca numai prin acest sistem să se poată atribui lucrările, şi nu pe criteriile de cel mai mic preţ şi aşa mai departe, dar cum treceţi peste organul politic? Cum treceţi peste bau-baul MDRAP-ului, la care şi dumneavoastră, domnule Ţigănaş, aţi făcut referire? Dumneavoastră aveţi contact cu aceşti actori politici, dar cum facem, cum faceţi să aveţi şi un cuvânt mai greu în faţa lor? Asta cred că ar fi una din priorităţile dumneavoastră.

Iar în încheiere, aş termina cu Planul de pregătire continuă. Aspectul care m-a determinat să şi vin aici a fost, din start, formularea din draft, care coercita, impunea acest plan prin ameninţare – să spun aşa. Adică, prin acea sabie a lui Damocles, cu suspendarea dreptului de semnătură, credite, du-te la aia, la conferinţa aia, la seminarul ăla şi aşa mai departe. De ce se merge pe acelaşi sistem ca cel din învăţământul primar, unde se taie cu roşu în loc să se încurajeze? Deci, uite, avem planul ăsta. Tu, stagiarule, sau nu neapărat stagiarul, chiar şi dincolo de stagiatură, îţi oferim cutare reduceri la cotizaţie sau nu ştiu. Ideea este că trebuie să vină pe bază de recompensă. Dacă este să fie.

Cam atât aş avea de spus. Mulţumesc.

[aplauze]

[Rudolf Gräf]: Vreau doar, foarte scurt, să-mi asum inclusiv chestiunea cu „corporatismul”. Da, cred că organizaţia asta, ca multe alte organizaţii, chiar dacă suntem arhitecţi şi speciali, funcţionează după principii destul de similare. Avem o organigramă, este nevoie să te organizezi într-un fel care foloseşte resursele astea, cum a spus de la început domnul preşedinte, într-un mod rezonabil. De aceea, principiile din zona „corporatistă”. Deși ne place să folosim cuvântul ăsta ca pe un bau-bau, ele pot fi absolut practicabile. Asta este o chestiune.

A doua chestiune pe care vreau s-o spun: s-a întrebat acum cum vrem să facem concursurile relevante, cum vrem să trecem peste autoritatea publică sau peste opoziţia autorităţii publice. Colegele din Timișoara de la CTC Arad-Hunedoara-Timişoara exact asta au arătat: alocând oameni în teritoriu care să facă exact asta! Să fie la autoritatea locală, să poată să-i bată la cap; persoane evident plătite, că asta a fost şi ideea. Tocmai am tăiat această idee astăzi, din păcate. Mie-mi pare extrem de rău, cel puţin deocamdată, şi trebuie să vedem cum continuăm mai departe, dar ăsta era un răspuns.

La fel, s-a pus întrebarea, s-a spus chiar de cineva înainte de vot, să facem în aşa fel încât Ordinul să fie din nou relevant față de autoritatea publică, să aibă un contact permanent, pentru că Ordinul n-a căutat niciodată să construiască o relaţie constantă cu autoritatea publică. Exact asta am făcut şi exact asta au arătat colegele de la Centrul Teritorial de Competenţă, faptul că, dacă ai resursă alocată în teritoriu, poţi să obţii acest contact, poţi să obţii concursuri – am obţinut, în 3 luni, un concurs pe care nu l-am obţinut în 8 ani şi exact asta se poate face.

Am reuşit să stopăm chestiunea asta, deocamdată. Sper că înţelegeţi, însă, că este vorba de a crea nişte instrumente, iar acest Centru Teritorial de Competență este un instrument a cărui experienţă de 3-4 luni cred că arată faptul că poate funcţiona și că va trebui să vedem cum compensăm aceste lucruri.

[aplauze]

[Andrei Fenyo]: Am şi eu o întrebare: de ce filiala nu a reuşit să facă treaba asta până acum? De ce două fete au reuşit să facă ce n-au făcut trei filiale?

[ȘerbanŢigănaş]: Eu nu pot să răspund la această întrebare în numele filialelor. Este o întrebare foarte bună. Haideţi să ne răspundem în perioada următoare.

Daţi-mi voie, vă rog foarte mult, fără a interpreta că primiţi un „pumn în gură”, să vă spun că am depăşit cu o jumătate de oră şi că, îmi cer scuze, dar trebuie să pun capăt. Sunt încă foarte multe de discutat şi vă mulţumesc tuturor pentru contribuţii, pentru puncte de vedere, pentru angajamentele celor care au spus că doresc să continue şi să contribuie. Adresez, fără îndoială, şi ăsta este un lucru extrem de important, tuturor celor care au această energie, rugămintea s-o exprime mai des decât o dată la doi ani sau la patru ani, prin filială, prin organizaţie, prin cadrul care este creat pentru lucrul acesta.

Vă mulțumesc foarte mult, continuăm.

La revedere.

[aplauze]



pag.

Yüklə 0,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin