Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş


Regimul juridic al nulităţii relative



Yüklə 2,29 Mb.
səhifə19/23
tarix17.01.2019
ölçüsü2,29 Mb.
#97753
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23

Regimul juridic al nulităţii relative


Regulile juridice ce se se aplică nulităţii relative sunt:

a) nulitatea relativă poate fi invocată, de regulă, numai de persoana ocrotită de dispoziţia legală încălcată, deoarece ea ocroteşte un interes personal:

Acestea sunt:

- părţile actului juridic fie personal, fie prin reprezentant în următoarele ipoteze:

Într-o ipoteză, partea la actul juridic invocă lipsa discernământului în momentul încheierii actului, a beţiei involuntare, a stării de hipnoză când consimţământul a fost afectat.

Într-o altă ipoteză, partea la actul juridic este minorul însuşi (între 14-18 ani) care l-a încheiat singur şi acesta are caracter lezionar. El poate invoca singur nulitatea relativă, dar cu încuviinţarea părintelui sau tutorelui.

Într-o altă situaţie, partea la actul juridic este minorul lipsit de capacitate de exerciţiu care a încheiat totuşi singur actul juridic civil. El va cere anularea actului juridic numai prin reprezentantul său legal.

- terţul la actul juridic, când norma juridică încălcată la încheierea actului juridic îi ocroteşte interesele. De exemplu, titularul dreptului la preemţiune (coproprietarul, vecinii) faţă de actul de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan; succesorii părţii ocrotite de norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, cu excepţia cazurilor când dreptul la acţiune este intuitu personae; creditorii chirografari ai părţii ocrotite, pe calea acţiunilor oblice, în afara acelora strict personale; procurorul, cu excepţia actelor strict personale (art.45 Cod pr. Civilă). El este apărătorul legii şi în această calitate poate invoca nulitatea relativă.

- reprezentantul legal al persoanei, parte la contract, lipsită de capacitate de exerciţiu. Este persoana care a încheiat actul juridic pentru incapabil (părinte sau tutore).

- autoritatea tutelară, pentru actele juridice încheiate de tutore pentru incapabil.

Reprezentantul legal al minorului care are capacitate de exerciţiu restrânsă, în nume propriu, poate invoca nulitatea relativă?

Legea tace.

Într-o opinie, din şirul persoanelor care pot invoca nulitatea relativă lipseşte, reprezentantul minorului între 14-18 ani. În această ipoteză, minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu, exercită personal acţiunea în nulitate relativă, cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.1

Într-o opinie contrară, pe care ne-o însuşim, nulitatea relativă poate fi invocată şi de reprezentantul legal atunci când persoana al cărui interes a fost nesocotit (…) are capacitate de exerciţiu restrânsă.”1

În sprijinul acestui punct de vedere se aduc două argumente: “interpretarea extensivă şi teleologică (scopul urmărit de legiuitor pentru elaborarea normei juridice) a art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în sensul că, dacă prescripţia curge numai de la data când ocrotitorul legal cunoaşte cauza de nulitate, înseamnă, implicit, că acesta o poate şi invoca, fiindcă altfel nu s-ar mai atinge scopul legii de a asigura o protecţie reală celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar, pe de altă parte, cerinţa cunoaşterii de către ocrotitorul legal a cauzei de nulitate relativă ar fi în mare măsură inutilă.”2

Credem că dreptul reprezentantului legal al minorului între 14-18 ani de a invoca nulitatea relativă este prevăzut în art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958: “În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza anulării (…)”. Astfel, apreciem că textul acestui articol se constituie în argument în sprijinul opiniei noastre.

a) În formularea “în celelalte cazuri de anulare” se include, în opinie majoritară şi cauză de anulare ce priveşte încheierea actului singur de minorul de 14-18 ani (capacitate restrânsă de exerciţiu), fără încuviinţarea ocrotitorului legal, sau fără încuviinţarea acestuia şi a autorităţii tutelare (pentru actele juridice de dispoziţie).

b) Legiuitorul prin sintagma “reprezentantul său legal” nu face nici o referire după cum acesta reprezintă o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau o persoană cu o capacitate restrânsă de exerciţiu.

c) Mai mult, credem că legiuitorul a dorit să se refere expresis verbis la reprezentantul legal al persoanei cu o capacitate restrânsă de exerciţiu, atunci când a folosit expresia: “persoana chemată de lege


să-i încuviinţeze actele”. În art.9 alin.2 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice se precizează: ”Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.”

Nulitatea relativă a actului juridic încheiat prin nesocotirea legii privind condiţiile de validitate, nu poate fi cerută de persoana capabilă ce a contractat cu o persoană incapabilă. Este dispoziţia expresă din art. 952 Cod civil: „Persoanele capabile de a se obliga, nu pot impune incapabilului sau interzisului incapacitatea lor”. De exemplu, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul constată că a vândut televizorul unei persoane de 17 ani. În acest caz, el nu poate cere nulitatea relativă a contractului, sub pretextul incapacităţii cocontractantului. Nulitatea relativă o poate invoca numai incapabilii, pentru ca interesul lui este ocrotit prin norma juridică încălcată.


b) nulitatea relativă este prescriptibilă

Decretul nr.167/1958 nu prevede „expresis verbis” că acţiunea în nulitate relativă se supune prescripţiei extinctive ci reglementează numai începutul prescripţiei acţiunii în nulitate relativă.

Se admite că persoana îndreptăţită poate exercita acţiunea în nulitate relativă în limita termenului general de prescripţie de 3 ani, când legea nu prevede un termen mai scurt. De exemplu, în art.28 alin.2 Codul familiei, se prevede: “anularea căsătoriei (…) poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost viciat, în termen de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a violenţei.”

Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie al acţiunii în nulitate relativă, este potrivit art.9 din Decretul 167/1968 privitor la prescripţia extinctivă următorul “Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă începe să curgă de la data când acesta a încetat.” În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 3 ani de la data încheierii actului. În acest termen de 3 ani, legea prezumă că partea putea şi trebuia să descopere cauza de nulitate a contractului.1

Invocarea nulităţii relative se poate face şi pe cale de excepţie. Decretul 167/1958 nu reglementează invocarea nulităţii relative pe cale de excepţie.

În doctrină, o parte din autori consideră imprescriptibilă anularea unui act juridic pe cale de excepţie: “nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de excepţie, oricând, întrucât numai dreptul la acţiune se stinge.”1

În sprijinul acestei opinii, un alt autor argumentează astfel:

- prescripţia extinctivă stinge numai dreptul la acţiune (art.1 Decretul 167/1958: “dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de de lege.”).

- când legiuitorul a înţeles să considere invocarea nulităţii pe cale de excepţie ca fiind imprescriptibilă, a făcut-o expres în cazul nulităţii absolute în art.2 Decretul 167/1958: “Nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.”2

Majoritatea autorilor, la care ne raliem, apreciază ca fiind supusă prescripţiei invocarea nulităţii relative pe cale de excepţie, argumentând astfel:3

- scopul prescripţiei extinctive este unul şi acelaşi fie în cazul nulităţii absolute, fie în cazul nulităţii relative; să nu planeze incertitudinea, îndoiala asupra existenţei unui drept civil subiectiv şi a unei obligaţii civile corelative care nu se exercită şi nu se execută. Sub acest aspect, nu se justifică tratamentul juridic diferit aplicabil mijlocului procedural de realizare a prescripţiei extinctive: acţiunea sau excepţia prin care se invocă nulitatea relativă;

- instituţia nulităţii, în general se disociază de consecinţele patrimoniale care se pot sau nu produce. Actul juridic lovit de nulitate relativă, poate da naştere unor pretenţii patrimoniale, întotdeauna prescriptibile. Aşa stând lucrurile, a considera excepţia ca fiind imprescriptibilă, înseamnă a lipsi nulitatea relativă, de perspectiva realizării unor satisfacţii patrimoniale, prescriptibile.


c) nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare

Confirmarea este actul juridic unilateral (act confirmativ) încheiat de persoana îndreptăţită să invoce nulitatea relativă, prin care ea renunţă la dreptul de a cere în instanţă anularea actului juridic.

Fiind act juridic, confirmarea trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate ale actului civil, precum şi următoarele condiţii speciale:

- se încheie de persoana îndreptăţită să ceară nulitatea relativă;

- a dispărut cauza nulităţii relative, actul confirmat devenind astfel valabil încheiat;

- persoana îndreptăţită să confirme actul anulabil să ştie că actul putea fi declarat de instanţă, anulabil şi să dorească menţinerea lui.

Aceste condiţii sunt prevăzute în dispoziţiile art.1190 Cod civil: “actul de confirmare sau ratificare a unei obligaţii în contra căreia legea admite acţiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când fac menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiează aceea acţiune.”
Confirmarea poate fi expresă sau tacită.

Confirmarea expresă se face printr-un înscris (act confirmativ) care trebuie să îndeplinească condiţiile generale şi speciale de mai sus. Conţinutul înscrisului de confirmare cuprinde elementele esenţiale ale noului act juridic (obiectul, cauza şi natura obligaţiei), cauza nulităţii, precum şi intenţia de a renunţa la acţiunea în anulare.

Actul confirmativ ce nu conţine aceste clauze, nu poate face dovada confirmării nulităţii relative, dar poate fi completat cu martori sau prezumţii pentru a dovedi confirmarea actului nul relativ. În acest caz, actul confirmativ are valoarea unui început de dovadă scrisă.

Confirmarea tacită se deduce din actele de executare voluntară a obiectului actului juridic nul relativ. Prof.dr.docent Tudor Popescu-Brăila precizează: “Dar executarea contractului nu este suficientă prin ea însăşi, pentru a învedera confirmarea contractului, ci trebuie ca aceasta să se fi făcut în cunoştinţă de cauză de nulitate şi cu intenţia de a ratifica, fapt ce trebuie dovedite, deoarece confirmarea nu se poate prezuma.”1

Este tot o confirmare tacită şi neinvocarea nulităţii relative în termenul legal de prescripţie a acţiunii în anulare.2

Într-o opinie contrară, neinvocarea nulităţii relative în termenul legal de prescripţie a acţiunii în anulare, nu constituie o confirmare, ci cel mult o prezumţie simplă de confirmare tacită.3

Confirmarea actului juridic anulabil are ca efect validarea lui retroactivă: actul va produce efecte de la data încheierii ca şi cum ar fi fost valabil, încheiat.
Sinteză privind regimul juridic al nulităţii absolute şi nulităţii relative

Între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri sub aspectul efectelor: în ambele cazuri, actul juridic civil încheiat fără respectarea normelor juridice privitoare la condiţiile de validitate este lovit de nulitate.

Deosebirile constau în regimul juridic diferit aplicabil nulităţii absolute şi nulităţii relative.



Nulitatea absolută

Nulitatea relativă






Cine poate invoca nulitatea?


- poate fi invocată de orice persoană interesată, de instanţa de judecată, din oficiu;

- o poate invoca numai persoana a cărui interes a fost încălcat la încheierea actului;




În cât timp persoana îndreptăţită poate invoca nulitatea? (Se prescrie sau nu acţiunea de nulitate?)

- este imprescriptibilă;

- este prescriptibilă;



Poate sau nu fi acoperită prin confirmare?


- nu, numai în cazurile expres prevăzute de lege;

- da, în mod expres sau tacit;




Cine stabileşte nulitatea?

- legea, chiar în momentul încheierii actului; operează în puterea legii, instanţa de judecată constată existenţa nulităţii.

- instanţa de judecată apreciază şi hotăreşte desfiinţarea actului juridic civil.


Yüklə 2,29 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin