Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

Efectele reprezentării

Faţă de reprezentat, actul juridic încheiat prin reprezentare produce aceleaşi efecte ca şi atunci când reprezentatul ar fi încheiat personal actul cu terţul.

Faţă de terţ, actul juridic încheiat prin reprezentare produc efectele oricărui act juridic, deoarece terţul este parte la act chiar dacă acesta a fost încheiat prin reprezentare.

Faţă de reprezentant, actul juridic încheiat nu produce efecte juridice, când procura a fost întocmai respectată.

Încetarea reprezentării

Reprezentarea legală încetează în următoarele situaţii:

- minorul a împlinit 14 ani, dobândind astfel capacitate restrânsă de exerciţiu;

- la decesul minorului, al interzisului judecătoresc, al reprezentantului legal;

- la ridicarea interdicţiei judecătoreşti;

- punerea sub interdicţie a reprezentantului legal;

- înlocuirea sau înlăturarea tutorelui sau a curatorului.

Reprezentarea convenţională încetează:

- denunţarea (revocarea) mandatului de către mandant

- renunţarea mandatarului la mandat

- moartea, punerea sub interdicţie, insolvabilitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului

Reprezentarea frauduloasă este împrejurarea în care reprezentantul se înţelege cu terţul şi încheie actul juridic în dispreţul intereselor persoanei reprezentate.

Unii autori apreciază actul juridic astfel încheiat ca fiind lovit de nulitate.¹

Soluţia o apreciem corectă, deoarece actului juridic încheiat cu terţul îi lipseşte cauza morală.

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. 
   Definiţia nulităţii actului juridic civil
   

În dreptul civil nu există o definiţie a nulităţii actului juridic civil.

În doctrină, prof.dr.docent Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch au pus bazele concepţiei româneşti în termeni practici, asupra nulităţii actului juridic, concepţie ce se regăseşte consacrată şi în textele legale.

Ideile fundamentale ale concepţiei sunt următoarele:

- ori de câte ori este cu putinţă, actul juridic să fie salvat de la desfiinţare.

Nu trebuie să se desfiinţeze decât ceea ce este indispensabil să se desfiinţeze. Dacă tot ce este contrar legii nu poate să producă efecte, tot ce este în concordanţă cu legea urmează să-şi conserve valabilitatea. Finalitatea “teoriei nulităţilor” este ca prin înlăturarea nesocotirii legii, actul juridic să nu fie desfiinţat, ci apărat.

- nulitatea nu mai este o calitate a actului juridic, consecinţă a ideii potrivit căreia actul juridic este un organism, ci o sancţiune de drept civil. Nulitatea ca sancţiune intervine, deoarece s-a încălcat o prevedere legală. Ea suprimă doar efectele care contrazic norma legală, rămânând neatinse celelalte efecte ce sunt în concordanţă cu legea. Nulitatea parţială este regula, excepţia fiind nulitatea totală. Ne îndepărtăm aşadar de ideea efectului distructiv al nulităţii:¹

Concepţia este îmbrăţişată de legiuitorul român. În art.1 alin.3 din decretul 167/1968 privind prescripţia extinctivă, se dispune: “Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă”. Deci, nu actul juridic în totalitatea lui este nul, ci numai clauza ilegală, o anumită parte din act.

Textul art.1008 Cod civil este un alt exemplu: “condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa.” Aşadar, se desfiinţează nu convenţia în totalitate sa ci doar clauza imposibilă, imorală şi ilegală, parte a convenţiei.

Mai înainte, nulitatea actului era considerată o “stare organică” a actului juridic privit ca “un organism” şi de aceea era totală şi iremediabilă, potrivit regulii: “quod nullum est, nullum producit efectum” (“ceea ce este nul, nu produce nici un efect).

Acum, nulitatea este privită ca mijlocul juridic de restabilire a situaţiei existente înainte de încălcarea dispoziţiilor legale, generată de teza proporţionalizării efectelor în raport de cauză, nulitatea fiind de regulă parţială şi remediabilă.

Nulitatea este “sancţiunea civilă care desfiinţează (înlătură) cu efect retroactiv, efectele unui act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la condiţiile sale de valabilitate”.¹

În doctrină, există unanimitate în definirea nulităţii actului juridic ca fiind sancţiune civilă, formulările diferite subliniind aceleaşi particularităţi juridice ale nulităţii.

Un autor defineşte nulitatea actului juridic ca “aceea sancţiune civilă care intervine după încălcarea normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urmărite la încheierea lui”.²

Într-o altă definiţie: ”Nulitatea este o sancţiune prin care actul juridic care nu îndeplineşte condiţiile de validitate (de fond sau de formă) impuse de normele de drept este lipsit de efecte”.³

Prof.dr.docent Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch întemeietorii “teoriei nulităţii” în dreptul românesc, definesc nulitatea astfel: “sancţiunea încălcării prin act juridic – încălcarea la data când actul a fost făcut – a unei dispoziţii a legii, îndreptată exclusiv împotriva acelor efecte ce ar contrazice scopul dispoziţiei legale încălcate.”¹

Definiţia nulităţii actului juridic civil sintetizează trăsăturile caracteristice nulităţii:

- este sancţiune civilă;

- se aplică numai actelor juridice civile;

- intervine când au fost încălcate condiţiile esenţiale de validitate ale actului juridic civil. Orice altă încălcare a normelor juridice nu atrage sancţiunea nulităţii;

- efectele actului juridic se desfiinţează retroactiv, de la data încheierii, ele considerându-se că nu au existat niciodată;

- priveşte momentul încheierii actului, când s-au nesocotit prevederile legale.
După evenimentele din decembrie 1989, concepţia privind nulitatea actului juridic civil a provocat vii controverse în legătură cu răspunsul la următoarea întrebare. Sunt valabile actele juridice încheiate anterior zilei de 22 decembrie 1989, lovite de nulitate absolută ca urmare a nesocotirii condiţiilor de validitate stabilite de acte normative abrogate după 1989? Dispariţia cauzei de nulitate existentă la data încheierii actului juridic, prin abrogarea legii ce o prevedea influenţează valabilitatea actului?

Într-o opinie, pe linia tradiţională a apărării actului juridic, se consideră că aceste acte juridice au devenit valabile, ele neopunându-se noilor prevederi legale prin care s-a eliminat cauza de nulitate.²

Într-o opinie contrară, a admite soluţia propusă, înseamnă a aplica retroactiv legea nouă, care nu conţine cauza de nulitate, ceea ce ar fi potrivnic prevederilor art.1 Cod civil: „Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.”³

Practica judiciară nu este unitară, acceptându-se ca fiind valabile actele juridice, când a dispărut cauza de nulitate, prin abrogarea expresă a actelor normative ce prevedeau nulitatea.¹

2. Funcţiile nulităţii actului juridic civil

Funcţia preventivă

Actul juridic civil se încheie cu eforturi intelectuale, cheltuieli materiale, ezitări generatoare de stres.

A fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de validitate şi astfel, a fi lipsit de efectele dorite de părţi, este un risc greu de acceptat. De aceea, părţile, de regulă, diligente se pun la adăpost de efectele nedorite ale nulităţii şi preocupate de interesul care le-a determinat să încheie actul juridic, respectă condiţiile legale de validitate.

“Practic ca o sabie a lui Damocles ea (nulitatea) preîntâmpină în marea majoritate a cazurilor, prin inhibiţie pe care o exercită asupra părţilor, tentaţia de a contraveni dispoziţiilor normative la constituirea actelor juridice.”²

Funcţia represivă constă în înlăturarea acelor efecte ale actului juridic, care au încălcat prevederile legii. Ea intervine când funcţia preventivă a fost ignorată, actul încheindu-se, totuşi, în dispreţul legii.

Funcţia reparatorie se materializează în restabilirea situaţiei existente înainte de încheierea actului şi repararea prejudiciului eventual produs prin încălcarea dispoziţiei legale.
3. Reglementarea nulităţii actului juridic civil

Nu există o reglementare unitară a nulităţii actului juridic civil în sensul cuprinderii instituţiei într-un capitol distinct al Codului civil. În cuprinsul Codului civil şi în alte acte normative, izvoare ale dreptului civil, apar reglementări privind nulitatea. De exemplu, în Codul civil art.5: “Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare (acte juridice unilaterale), la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri” (n.a. - nulitatea este absolută);

art.790: “Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenţă sau dol” (n.a. - nulitate relativă pentru insuficienţa consimţământului);

art.803: în materia donaţiei şi a testamentului “substituţiile (…) sunt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredete instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa donatorului, a eredetului numit sau a legatarului” (n.a. - nulitate relativă pentru că art.822 prevede: “Este nulă orice donaţie făcută cu condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului.”

art.839: “Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru naştere de fiu, este nulă şi fără efect.”

art.886: “Formalităţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiunii (este vorba despre regulile speciale privind forma testamentelor încheiate de militari şi de testamentele făcute pe mare) şi acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsă de nulitate”.

art.953: “Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol.”

art.961: “Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii în nulitate.”

art.965 alin.2: “Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune.”

Art.966: “Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”

Art.1008: “Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa.”

Art.1009: “Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractată sub această condiţie să fie nulă.”

Art.1010: “Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie protestativă din partea acelui ce se obligă.”

Art.1067: “Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale.Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale.”

Art.1190: “Actul de confirmare sau ratificarea a unei obligaţii, în contra cărei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil...”

Art.1308: “Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse: 1. Tutorii, ai averii celor de sub a lor tutelă; 2. Mandatarii, ai averii ce sunt însărcinaţi să vânză.”

Art.1309:”Judecătorii, membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţiile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze sau daune-interese.”

Art.1311: “Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă.”

Art.1689: “E nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a dispune de dânsul fără formalităţile sus arătate.”

Art.1712:”Este admisibilă acţiunea de nulitate, contra unei tranzacţii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces.”

Art.1716: “Însă tranzacţia va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect şi s-ar dovedi, din documentele în urmă descoperite, că una din părţi nu ar avea nici un drept asupra acelui obiect.”

Art.1774: “Ipoteca convenţională nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifică anume natura şi situaţia fiecărui imobil al debitorului, asupra căruia se consimte ipoteca creanţei.”

Art.1775: “Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.”

Art.1776: “Ipoteca convenţională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act.”

Art.1897: “Un titlu anulabil, nu poate fi opus posesorul care a invocat prescripţia de 10 până la 20 de ani.”

Sancţiunea civilă a nulităţii actului juridic este prevăzută şi în alte acte normative, ca de exemplu:

- art.20 din decretul 31/1054 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice: “Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea.”

- art.34 din acelaşi act normativ: “orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop (n.a. persoana juridică poate avea numai drepturile şi obligaţiile prin care se realizează scopul ei, stabilit prin actul constitutiv sau lege) este nul.”

- art.31 din legea nr.18/1991, Legea fondului funciar: “Terenul atribuit (…) nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani (…) sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.”

- art.46 din acelaşi act normativ: “Terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeţei, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică. În toate cazurile de dobândire, prin acte juridice între vii, proprietatea dobânditorului nu poate depăşi 10 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.” etc.

4. Cauzele nulităţii actului juridic civil

În legislaţia română nu sunt sistematizate şi precizate limitativ cauzele nulităţii actului juridic.

Nulitatea actului juridic intervine când au fost nesocotite condiţiile esenţiale de validitate ale actului juridic, în momentul încheierii.

Condiţiile esenţiale pentru validitatea actului juridic sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză ilicită.

Doctrina juridică, apreciază ca fiind cauzele nulităţii actului juridic următoarele:

Nulitatea absolută	Nulitatea relativă
Lipsa capacităţii de folosinţă;	Nesocotirea regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu;
Lipsa totală a consimţământului la înche­ierea actului juridic;	Existenţa consimţământului, dar viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune;
Lipsa obiectului actului juridic (nu se îndeplinesc condiţiile generale şi condiţiile speciale cerute pentru valabilitatea actului juridic);	Existenţa obiectului, dar acesta are un caracter ilicit sau imoral;
Lipsa cauzei sau cauza este ilicită sau imorală;	Existenţa cauzei, dar ea este falsă sau imaginară, partea fiind în eroare asupra cauzei.
Nerespectarea formei actului juridic, cerută ad validitatem;
Nesocotirea limitelor princi-piului libertăţii contractuale (în-călcarea normelor im­pe­rative, de ordine publică sau bunele moravuri);
Lipsa ori nevalabilitatea auto­ri­zaţiei administrative;
Frauda legii sau fraudarea inte­reselor unui terţ.

Uneori legea nu precizează felul nulităţii. Interpretul are obligaţia să stabilească felul nulităţii potrivit criteriului naturii interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată: interes public, obştesc, general, în cazul nulităţii absolute sau interes personal, individual, în cazul nulităţii relative.

În doctrină şi jurisprudenţă, în unele cazuri, nu există unanimitate în a califica nulitatea ca fiind absolută sau relativă.

5. Clasificarea nulităţilor;

Nulitatea absolută; Nulitatea relativă; Regim juridic; Sinteză privind regimul juridic al nulităţii absolute şi relative

După natura interesului apărat prin norma juridică încălcată şi regimul juridic aplicabil: nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Nulitatea absolută este sancţiunea civilă luată împotriva actului juridic, la încheierea căruia s-au nesocotit norme legale ce protejează un interes general, obştesc: norme juridice imperative.

Nulitatea absolută intervine în două categorii de ipoteze:

ipoteze strâns legate de condiţiile esenţiale de validitate ale actului juridic:

- lipseşte capacitatea. Se impune precizarea: “lipseşte capacitatea de folosinţă”. Este situaţia:

• persoanei fizice ce nu a fost concepută sau concepută fiind nu s-a născut vie;

• persoanei juridice nelegal constituite;

• persoanei juridice ce încheie acte juridice prin încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă (art.34 Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice: “orice act care nu este făcut în vederea realizării acestui scop (n.a. - persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut) este nul”;

• persoanelor fizice, numai când este vorba de o incapacitate specială, pentru ocrotirea unui interes general, obştesc (în anumite împrejurări, persoanei fizice, deşi cu deplină capacitate de exerciţiu, i se interzic exercitarea unor drepturi, pentru protejarea unui interes general). De exemplu, interesul general este protejat când i se interzice minorului de 16 ani ca prin testament să dispună în favoarea tutorelui său, sau la 18 ani să facă acelaşi lucru, mai înainte ca socotelile definitive ale tutelei să fi fost încheiate – art.809 Cod civil; se apără interesul obştesc atunci când sunt interzise medicilor, farmaciştilor şi preoţilor, care au tratat pe o persoană de boala din care a murit, să primească donaţii sau să se bucure de testamentul încheiat de persoana îngrijită – art.80 Cod civil; asemenea tot în interesul general, persoanele juridice, nu pot accepta donaţii decât cu încuviinţarea organului tutelar competent – art.811 Cod civil; pentru a proteja un interes general judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari (dobânditori) de drepturi litigioase care sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţiile lor, art.1309 Cod civil).

- lipseşte consimţământul, ca de exemplu, în cazul erorii obstacol (error in negatio şi error in corpore). Această cauză de nulitate absolută, este acceptată în doctrina şi practica judiciară “Lipsa cu desăvârşire a consimţământului face ca actul astfel înfiinţat să fie sancţionat cu nulitatea absolută.”)¹

Într-o propunere, de lege ferenda, ar trebui consacrată, în acest caz, nulitatea relativă (preponderent fiind interesul individual, personal iar nu cel general, obştesc) apreciază un autor consacrat de drept civil.)²

- lipseşte obiectul;

- lipseşte cauza sau cauza este ilicită sau imorală. O precizare: în următoarele două ipoteze privitoare la cauză, actul juridic este lovit de nulitatea relativă: cauza lipseşte pentru că persoana este lipsită de discernământ; cauza este falsă ca urmare a erorii asupra scopului mediat sau imediat.

alte ipoteze, unanim acceptate în doctrină

- nerespectarea formei cerută ad validitatem;

- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;

- încălcarea unor dispoziţii legale imperative de ordine publică sau bunele moravuri (reguli de convieţuire socială);

- frauda legii. Constă în folosirea anumitor dispoziţii legale în mod viclean la încheierea actului juridic, în scopul de a încălca alte dispoziţii legale imperative.³ De exemplu, părţile încheie un contract de vânzare-cumpărare a unei arme şi în acest scop fac trimitere la prevederile Codului civil, nesocotind cu rea credinţă prevederile imperative din textul art.58 din Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc, prin care cumpărătorul este obligat să deţină autorizaţie administrativă de port armă.

Regimul juridic al nulităţii absolute

Regimul juridic al nulităţii absolute înseamnă regulile juridice aplicabile nulităţii absolute. Acestea sunt:

a) nulitatea absolută poate fi invocată (cerută) de orice persoană interesată.

Persoanele interesate să invoce nulitatea absolută pot fi:

1. părţile actului juridic;

2. avânzii-cauză ai părţilor;

3. persoane străine de act, dar care au un interes propriu (de exemplu, fiul faţă de actul de donaţie încheiat de tată cu nerespectarea formei ad validitatem, prin care a donat un autoturism).

4. instanţa de judecată din oficiu. Instanţa de judecată, fiind sesizată de partea interesată, cu un litigiu în legătură cu executarea unui act juridic, poate refuza părţii pretenţia invovată, pe considerentul că actul juridic este nul absolut. Atenţie!, instanţa nu poate anula actul decât atunci când acest lucru îi este cerut în mod expres, nu o poate face din iniţiativă proprie. Acesta este sensul sintagmei „din oficiu”.

5. procuror;

6. alte organe prevăzute de lege.

De exemplu, nulitatea absolută prevăzută în textul art.32 alin.1 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar: “poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim.”

b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă. Persoanele interesate se pot adresa oricând instanţei de judecată pentru a cere anularea unui act juridic lovit de nulitate absolută. În art.2 din Decretul nr.167/1958: “Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.”

Cu privire la explicaţia dată acestei reguli, în literatura şi practica juridică s-au exprimat opinii diferite.

Un autor explică imprescriptibilitatea nulităţii absolute pe temeiul caracterului constatator al acţiunii prin care se cere nulitatea absolută. Instanţa constată nulitatea absolută, faptul că actul juridic nu a luat fiinţă din momentul încheierii lui, ab initio.¹

Această explicaţie a fost însuşită şi de suprema noastră instanţă.²

Într-o altă opinie, imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută are temeiul în caracterul nepatrimonial al acţiunii în nulitate. “ (…) nulitatea se produce pentru că, prin încălcarea dispoziţiei legale, se ajunge la efecte care contrazic scopului dispoziţiei legale încălcate. Nulitatea este edictată în considerarea acestor efecte, nu se pune în general, problema de a se examina consecinţele patrimoniale. Va exista nulitate în general, indiferent dacă se va dovedi sau nu un prejudiciu.”¹

Potrivit altei opinii, imprescriptibilitatea nulităţii absolute are fundamentul în corelaţia dintre nulitatea absolută şi prescripţia extinctivă: ambele ocrotesc un interes general. De aceea, este inoportun a se subordona instituţia nulităţii absolute, instituţiei prescripţiei extinctive, prin sintagma – imprescriptibilitatea nulităţii absolute. S-a apreciat: prescripţia extinctivă este chiar mijlocul juridic prin care se realizează această caracteristică a nulităţii absolute, care este în fapt o excepţie a prescripţiei extinctive. Aşadar, între cele două instituţii există corelaţii ce nu pot fi nesocotite.²

Un autor, căruia ne raliem, explică imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută, prin caracterul interesului ocrotit de această instituţie: interesul general, obştesc trebuie ocrotit în fiecare moment, oricând.³ De altfel, analizând teoriile expuse se poate concluziona că interesul general este prezent în fiecare din acestea: diferenţa în stabilirea existenţei nulităţii absolute şi relative stă în interesul ocrotit; la nulitatea absolută interesul general determină constatarea nulităţii absolute din oficiu pentru că nu se poate cere desfiinţarea unui act care, prin efectul legii, nu există, pe când la nulitatea relativă pentru că nu există un interes general, părţile sunt libere să ceară sau nu constatarea existenţei nulităţii relative, mai mult să o ignore şi chiar să execute un act nul relativ.

Apoi, interesul general uneşte instituţia nulităţii absolute şi cea a prescripţiei extinctive. Şi, în sfârşit, caracterul nepatrimonial al acţiunii în nulitate absolută trimite la interesul general, în ideea impunerii nulităţii absolute faţă de toţi ceilalţi.
c) nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare

Prin confirmare, înţelegem posibilitatea celor chemaţi să invoce nulitatea absolută, să renunţe la acest drept. Ori, interesul general ocrotit prin dispoziţia legală încălcată impune regula potrivit căreia, persoanele îndreptăţite să ceară nulitatea absolută, nu o pot acoperi prin confirmare (le este interzis să accepte actul juridic nul absolut).

Interesul general, obştesc ocrotit de norma juridică încălcată la încheierea actului juridic justifică această regulă.

Într-o opinie, la natura interesului ocrotit se adaugă: “cercul larg de persoane având vocaţia de a declara acţiunea în nulitate absolută, care ar trebui să fie chemate să confirme actul, ceea ce ar fi imposibil.”¹

Apreciem că acest al doilea fundament este practic, o consecinţă a primului fundament – interesul general, obştesc.

Cu excepţia regulii imprescriptibilităţii acţiunii în constatare a nulităţii absolute consacrată legislativ, celelalte două reguli au aplicaţii practice în textele Codului civil. Regula privind imposi­bilitatea confirmării actului juridic nul absolut are o aplicare în materia donaţiilor; art.1168 Cod civil: “donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţiuni între vii nulă în privinţa formei: ea trebuie să se refacă cu formele legiuite.”

Excepţiile la regula potrivit căreia nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, (sunt anumite situaţii, expres prevăzute de lege, când actul juridic civil încheiat deşi nul absolut, va produce efectele unui act juridic valabil încheiat.)

a) art.20 Codul familiei: “căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă, între timp, acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o, ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată.”

Actul căsătoriei – nul absolut, deoarece lipseşte capacitatea de folosinţă este totuşi valabil, dacă până la pronunţarea nulităţii de către instanţă condiţia se îndeplineşte.

b) art.1167 alin.3 Cod civil: “confirmarea sau ratificarea sau executarea voluntară a unei donaţiuni, făcută de către erezi sau reprezentanţii donatorului, după moartea sa, ţine loc de renunţare, (n.a.: este o confirmare făcută de moştenitorii sau reprezentanţii donatorului după moartea acestuia), atât în privinţa viciilor de formă cât şi în privinţa oricărei alte excepţii (n.a. - actul de donaţie este nul absolut când nu se încheie în formă autentică).

Astfel, donaţia nulă absolut pentru lipsa formei autentice, produce efectele unui act juridic valabil încheiat când este confirmată de moştenitorii sau reprezentanţii donatorului, singuri interesaţi ca donaţia să nu producă efecte deoarece le afectează patrimoniul.

c) deşi textul de lege nu prevede, această excepţie este admisă de doctrină şi practică, fiind o extrapolare a primei excepţii; este posibilă confirmarea unui act juridic nul absolut, dacă până la constatarea nulităţii absolute de către instanţa de judecată condiţia cerută se îndeplineşte.

Confirmarea actului juridic nul absolut în cazurile excepţionale în care este posibilă, produce efecte juridice retroactive, de la data încheierii actului.
Nulitatea relativă este sancţiunea civilă aplicată actului juridic civil la încheierea căruia nu se respectă norme juridice care ocrotesc un interes particular, personal, individual.

Nulitatea relativă în comparaţie cu nulitatea absolută nu produce efecte mai blânde.

Nulitatea absolută şi nulitatea relativă se aseamănă prin faptul că ambele produc acelaşi rezultat: lipsesc actul juridic de acele efecte ce încalcă prevederile legale referitoare la condiţiile de valabilitate necesare în momentul încheierii actului.

Deosebirea între ele constă în izvorul lor şi regimul juridic (regulile juridice) aplicabile fiecăreia.

Nulitatea absolută izvorăşte din nesocotirea unui interes general, nulitatea relativă din nesocotirea unui interes personal, individual.

Sub aspectul terminologiei prin care sunt desemnate cele două nulităţi în practică, doctrină şi legislaţie, noţiunile sunt distincte.

Astfel:

- pentru nulitatea absolută se folosesc termenii: “nul”, “nul de drept”, “nul de plin drept”, “nulitate absolută”

- pentru nulitate relativă se folosesc termenii: “anulabil”, “actul poate fi anulat” sau “anulabilitate”.

Cauzele nulităţii relative privesc:

Condiţiile esenţiale de validitate ale actului juridic:

- cu privire la capacitate:

- lipseşte capacitatea de exerciţiu (este situaţia actelor juridice încheiate de minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti);

- capacitatea de exerciţiu este restrânsă şi actul juridic se încheie fără încuviinţarea ocrotitorului legal, sau este lezionar, sau a fost încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare;

- la persoana juridică, organele sale au încheiat actul juridic în lipsa sau depăşirea mandatului;

- cu privire la consimţământ; consimţământul a fost viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune;

- cu privire la cauză: cauza este falsă sau imaginară, partea fiind în eroare asupra cauzei.

Alte ipoteze unanim acceptate în doctrină

- lipseşte discernământul uneia din părţi în momentul încheierii actului juridic;

- când s-au încălcat normele juridice prin care s-au stabilit incapacităţi speciale de folosinţă (interdicţii) prevăzute pentru ocrotirea unor interese personale, individuale. De exemplu, interdicţia vânzării între soţi – art.1307 Cod civil: “vânzarea nu se poate face între soţi”; nerespectarea dreptului de preemţiune – art.14 din legea nr.58/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor;