Metodele de analiză şi optimizare expuse în acest capitol se împart în trei mari categorii, care au, la rândul lor, alte subsecţiuni. Acestea sunt:
metode care operează pe suprafaţa discretă. Utilizează o SD intermediară numită SDCST (suprafaţă discretă corecţie de sculă transformată), creată, în general, din SDCS (suprafaţă discretă corecţie de sculă), care este secţionată, convertită în curbe echipotenţiale, care sunt proiectate înapoi pe SDCS. Aceste transformări intermediare sunt cele necesare pentru:
calculul secţiunilor paralele cu Z constant;
calculul secţiunilor paralele în planul XY;
calculul de detecţie a zonelor plane (flat land detection);
calculul zonelor critice la frezarea planului XY (steep walls detection);
calculul curbelor de egală rugozitate;
calculul materialului nefrezabil;
metode care sunt efectuate după crearea, conversia şi proiectarea curbelor pe SDCS, analizând şi optimizând setul de curbe creat prin acest proces, în vederea convertirii lor în fişier NC optimizat (acestea, în general, au fost realizate într-un produs separat, GNCPP, care nu are nimic comun cu SD). Acestea sunt:
rejecţia punctelor coliniare;
minimizarea mişcărilor în avans rapid;
modul pseodoadaptiv fără DS;
eliminarea punctelor de inflexiune;
metode mixte, care implică modificarea curbelor în acord cu SD, care stochează stadiul actual de frezare al semifabricatului:
