Municipiul reghin consiliul local proces verba L



Yüklə 195,22 Kb.
səhifə2/5
tarix28.10.2017
ölçüsü195,22 Kb.
#17986
1   2   3   4   5

Dl. cons. MARIAN OVIDIU, buna ziua tuturor, in primul rand vreau sa fac o remarca, ar fi fost mult mai frumos, sa nu mai pierdem inca o data timp, sa fi participat mai multa lume la toate dezbaterile care au fost si cu consiliu local si pe diferite domenii-asta ca o remarca personala, pentru ca am fost de mai multe ori, se puteau ridica multe probleme.

Ma bucur ca s-au ridicat acum, si unele sunt chiar pertinente si cred ca e bine ca se vor introduce.

Vreau sa subliniez ca, cei care vor vota astazi si eu sper să voteze toata lumea se gandesc clar la faptul ca, prin votul lor vor angaja de fapt partidele politice care vor urma in 2016 sa conduca acest oras. Trebuie sa nu uitam ca, din cate am vazut eu, aceste sondaje au fost facute foarte realiste, cu foarte multa lume implicata, populația Reghinului cam aceste lucruri isi doreste, cu completarile pe care le-am auzit si aici.

Deci, e clar ca noi angajam oarecum si consiliul local si primarul care va veni, in urmatorul an, deoarece ne stabilim niste prioritati, 2015-2020.

Sigur mie mi se pare si cateva lucruri punctuale aici ca tot a fost vorba de niste sume pe care ar trebui sau nu sa le prindem. Mie mi se pare o prostie sa cheltuiesti bani din credit, adica sa o prevezi ca o prioritate foarte importanta sa cheltuiesti bani din credit azi si peste un an de zile sa intre la finantare straina. Si iarasi e o prostie sa nu faci nici un fel de investitie unde e nevoie urgenta pentru ca peste 4 sau 5 ani o sa intre la o finantare externa.

Sunt ferm convins ca aceasta strategie sau ma rog viziunea acestei strategii va suferi modificari mari, vor fi poate altfel prioritatile in urmatorii ani, cu siguranta va suferi si ea modificari, dar cred ca e bine daca o votam azi si eu sper ca o sa votam, sa o respectam intr-o proportie cat mai mare pentru ca de fapt este viziunea cetatenilor acestui oras.

Inca o remarca, vreau sa felicit toata echipa pentru ca au fost foarte implicati.

Dl. cons. ASZALOS GAVRIL domnul consilier Marian Ovidiu face niste afirmatii foarte grave cum ca uni vorbesc prostii si altii sunt mai destepti. Va rog foarte frumos sa masurati cuvintele, nimeni nu a vorbit prostii, nimeni nu a zis sa faceti lucrari din credit si sa nu faci din surse atrase, astea sunt inchipuirile dvs. Iar referitor la prima remarca, ca de ce vorbim astazi si nu am vorbit inainte: doar astazi am primit documentia. Daca as fi primit mai repede as fi vorbit, dar numai ca sa ma aflu in treaba, nu am vorbit, doar după ce am vazut ce strategie s-a realizat, la care cred ca interventiile noastre au fost pertinente

Dl. cons. MARIAN OVIDIU foarte pertinente domnule consilier si le apreciem, foarte sincer. Ce remarca am facut eu a fost una personală si nu m-am referit la nici unul dintre dvs. Imi cer scuze daca ați interpretat-o asa. M-am referit doar la o chestie de principiu.

Dl.cons. ZSIGMOND ZSOLT as vrea sa revin la ideea domnului consilier Aszalos, în legătura cu monotonia. Orasul Reghin a devenit destul de monoton, se afla intr-o letargie cum s-ar zice din mai multe puncte de vedere: cultural, social, intelectual. Eu zic ca ar fi primordial introducerea in acest studiu: ideea incercarii aducerii unei universitati in Reghin. Asta ar rezolva si problema monotonitatii despre care a vorbit domnul consilier Aszalos, ideea lui este plauzibila referitor la turism, dar ar fi si acesta o solutie. Asta ar rezolva inca o problema si anume: problema plecarii tinerilor din Reghin în alte orase. Va multumesc.

Dl. cons. CRISAN IOAN, preşedintele de sedinţă, dau cuvantul domnului Fagarasan.

Dl. FAGARASAN IULIU, reprezint Initiativa Civica Reghin, practic oamenii din oras. Avem un singur punct de vedere, nu vreau sa ma luati in nume de rau, strategia este necesara, este bine ca este completata. Noi ce ne-am fi dorit, sa fi fost public, in sensul de a fi publicata pe site-ul primăriei, ceea ce nu este nici in ziua de astazi. Era doar varianta domnului Nagy Andras.

Dna primar PRECUP MARIA, este publicata pe site-ul primăriei!

Dl. FAGARASAN IULIU, Acum dvs spuneti ca da, este afisat, eu spun ca nu este.

Ne-am fi dorit sa avem o dezbatere publica in adevaratul sens al cuvantului, unde beneficiarul cum zicea si domnul Bogdan poate sa-si spuna cuvantul, benefiaciarii fiind locuitorii municipiului Reghin, pe care dvs. îi reprezentati, dar nu pe toti. Nu uitati ca sunt oameni care nu fac parte din niciunul dintre partidele politice reprezentate in consiliul local.

Eu l-am citit din cap pana in coada cartea respectiva, nu revin la nici un punct, dar ati folosit consultari. Consultarile se fac in momentul in care eu formulez actul in sine, odata elaborat el trebuie dezbatut. Cel mai bun cadru pe care poti sa-l faci, vii la Casa de cultura, e foarte greu sa aduci in aceasta sala de sedinta la ora 14.00 un om care munceste. Eu va zic un singur lucru: nici un reghinean nu cunoaste continutul acestui plan de strategie.

Dna primar PRECUP MARIA si cei 100 care au fost la dezbatere sunt niciunul?

Dl. FAGARASAN IULIU, la care dezbatere doamna primar? Ati bagat 100 de oameni in spatiul acesta?

În concluzie, doresc sa nu fie aprobat planul acesta, fara o dezbatere publica în adevaratul sens al cuvantului.



Dl. BOGDAN BALASNICU multumesc pentru punctul de vedere exprimat. Strict ca si procedura de elaborare si consultare a variantei draft, cum îi spunem noi, nouă ni s-a solicitat ca să predam documentul si sa fie pus pe site-ul Primariei astfel incat sa aiba acces oricine doreste.

Documentatia a fost disponibilă si la secretariat asa cum discutasem la ultima consultare cu consiliul local.

Consider ceea ce ati spus si dvs de bun augur, daca am inteles bine, o campanie de exemplu de consultari, cum s-au facut cele initiale in cartiere, s-au mers la cort de la ora 9 dimineata, pana la 7 seara, astfel incat sa nu punem cetateanul sa vina intr-un loc, ci sa mergem noi aproape de casa dumnealui, o consultare de acest tip pe ceea ce s-a scris in varianta aceasta.

Adica mai mult decat ce s-a pus pe site si a fost disponibila aici, daca am inteles e ok? Credeti-ma ca sunt cat se poate de procedural. Adica sa luam acest material si sa mergem cu el la casa de cultura?



Dna secretar Rădoi Mirela Minodora: strategia este pe site-ul Primariei, la sectia transparenta decizionala. Va rog frumos sa va uitati. Nu faceti afirmatii eronate si gresite. Procedura a fost respectata intocmai vis a vis de transparenta decizionala. Iar, daca primeam in scris, conform legii transparentei decizionale, ca se doreste o dezbatere publica puteam sa organizam si o astfel de dezbatere publica. Daca exista in scris...legea spune in mod foarte clar. Va multumesc.

Dl. cons. SOCOL IOAN cateva observatii as face la pct. Educatie. lucrand in acest domeniu m-am uitat peste aceasta lucrare, am mai putea introduce un punct si anume: deschiderea consiliului local, a primariei, al primarului catre acest sistem de invatamant, prin sustinerea sistemului de invatamant prin imbunatatirea infrastructurii. In ultimii ani se observa multe investitii facute in sistemul de invatamant din oras si cred ca ar trebui remarcate aceste lucruri.

La amenintari sau dezinteresul acesta fata de educatie, manifestat tot mai mult de catre elevi si uneori chiar de catre parinti, de ce sa nu recunoastem in ceea ce priveste educatia copiilor lor. Copii din ziua de azi sunt toti mai dezinteresati de scoală.

La obiectivele acestea pentru masurile prioritare sa zic pe langa masura acea de imbunatatirea infratructurii sa nu uitam ca pentru educatia de calitate nu numai infrastructura este factorul primordial. Am putea cuprinde o masura si aici: perfectionarea cadrelor didactice prin sustinerea de catre consiliul local. Cred ca ar duce la imbunatatire a sistemului de invatamant din Reghin. Invatamantul reghinean se poate mandri cu rezultate foarte bune, dar sunt elitele, si din pacate privim doar elitele. Eu ma refer acum la cresterea nivelului de invatamant la marea masa a elevilor. Cam atat am vrut sa spun.

Dl. BOGDAN BALASNICU Multumesc pentru opiniile dvs si ma bucur ca ati punctat aceste aspecte pentru ca consultarea pe educatie la sondajul efectuat la nivelul municipiului a scos in evidenta multe chestiuni legate de aceasta componenta de la insuficienta nr de locuri in cresa, inclusiv partea de infrastructura educationala si chiar o sa regasiti in proiectele propuse necesitati privind nr. de scoli ce aripi de la ce scoli ar trebui refacute la sala de sport sunt chestiuni concrete cu bugete puse in fisele de proiect si pe partea de personal didactic, din pacate in cadrul acelei consultari cu reprezentantii sectorului educational problema este dincolo de atributiile sau puterea de influenta locala aceasta tine de puterea de influenta nationala. Daca orasul va deveni din ce in ce mai atractiv va prezenta o mai mare atractivitate si pentru cadrele didactice mai bune. Restul tine de indicatorii de performanta care se stabilesc de cadrul legal national si nu de cel local. Daca aveti sugestii va stau la dispozitie sa vedem daca se pot gasi solutii la nivel local pentru a atrage cadre didactice performante. O solutie ar putea fi cea practicata cu medicii de familie prin care li s-a pus la dispozitie o locuinta si in acest fel mai crestem putin atractivitatea.

Dl. cons. TONGEA VIOREL – O sa fiu scurt nu voi face referire la ceea ce s-a discutat pana in prezent. Vreau sa ma refer la capitolul educatie pe masura 7.1 inbunatatirea si modernizarea institutiilor de invatamant, ar fi bine venita in cadrul acestui proiect si construirea

unor noi institutii de invatamant, daca s-ar putea chiar specifice municipiului Reghin. In al doilea rand doresc sa ma refer la dezvoltarea iluminatului, s-ar putea din nou reabilitarea si punerea in functiune a uzinei electrice din Reghin printr-un parteneriat public privat. Avem avantajul cu canalul care ne aduce apa pana la turbine. Avem nevoie de specialisti pentru a repune in functiune. Am imbunatatii iluminatul orasului si am realiza si economii la bugetul local.



Dna primar PRECUP MARIA referitor la capitolul invatamant-sunt un pic trista ca concluziile nu sunt bune, tinand cont ca in Reghin au fost doua medii de 10 la bacalaureat .

Media de la bacalaureat al liceelor din Reghin este mai mare decat cea al judetului, promovabilitatea la fel. Asta inseamna ca atat cadrele didactice cat si copii, sunt de buna calitate, bineinteles sunt si exceptii. In activitatea sau in activitatea profesorului de calificare, Consiliului local si Primaria nu se poate implica. Perfectionarile sunt directionate si finantate de catre Ministerul de invatamant. Aici nu poti schimba strategia sau actele legale care sunt in vigoare.



Dl. cons SOCOL IOAN, in fiecare scoala stim ca exista o clasa de elita. Noi nu ne referim la rezultatele acelor copii, eu m-am referit la rezultatele majoritatilor copii. Prin perfectionarea cadrelor prin cointeresarea elevilor si ducerea lor la scoala ar scadea numarul abandonului scolar.

Dna primar PRECUP MARIA referitor la cresa, vreau sa va spun ca astazi a fost licitatie pentru cresa, am atras fonduri norvegiene si se va face o cresa.

Domnul consilier Aszalos a punctat foarte bine problema minoritatii rrome, singura noastra solutie pentru ei, este de ai scolariza. Este o strategie de multi ani implementata si care trebuie continuata prin atragerea de fonduri si aici impreuna cu Casa Dio, FAER, inclusiv cu finantarea din Consiliul local, avem Scoala dupa scoala, inclusiv o masa calda pentru copii rromi, avem o masa pentru copii din Apalina si cu acest lucru ii atragem sa vina la scoala. Iar, conditia sa castigam finantarea pentru cresa este ca sa incadram si sa aducem si copii de etnie rroma in aceasta institutie. Multumesc.



Dna cons. COCEAN MARIA domnule presedinte, doamna primar buna ziua tuturor.

As avea si eu de remarcat cateva aspecte: este foarte bine venita toata aceasta lucrare si document de cercetare. mi-ar fi placut ca astazi, pentru ca am participat la dezbaterile organizate, mi-ar fi placut mult mai mult din partea firmei care s-a ocupat de aceasta cercetare sa ne fi prezentat acum la final, nu un timp mai mult pentru ceea ce a insemnat organizarea cum s-au facut si cum au avut loc toata cuprinderea acestor concluzii in acest document, asta este o practica a dansilor, care sigur ca o fac pe lege, astazi reghinenii asteapta de la noi o concluzie foarte reala sa prezentati probabil si acolo pe ecran cum vom arata in 2020 si care sunt directiile principale catre ce ne indreptam. pentru ca asa cum o definiti si dvs, strategia de dezvoltare este un ghid care orienteaza liderii administratiei si sa putem da mai departe aceasta strategie ca cei care vor veni anul viitor dupa alegeri intr-adevar sa gaseasca o strategie bine elaborata și sa aiba un ghid corect pentru dezvoltarea acestei comunitati in sfarsit.

Eu m-aș lega doar de doua puncte: mi-ar fi placut sa fie stipulate mai concret aici in aceasta strategie si ma voi referi la parteneriatele de tip public -privat. Ati enumerat aici in ultima parte la tintele pana in anii 2020, 5 parteneriate publice private.

Poate ca pentru noi ar fi fost foarte important astazi sa putem da cetatenilor o tinta si sa spunem in ce domeniu ar fi acele parteneriate publice, ca dvs prin documentul de cercetare cu siguranta trebuie sa ne dati niste solutii catre ce ne vom indrepta sunt foarte importante scolile, mediul de sanatate, dar in acelasi timp sunt si locurile de munca si depistarea solutiilor care prin parteneriatele respective probabil si cel mai exact vor genera si parte economica pentru dezvoltarea acestui oras.

Aici mi-ar fi placut sa o dezvoltati mult mai mult intr-o dezbatere poate ca gasim impreuna sau ne sugerati dvs.dupa aceasta cercetare ce vom puteam noi dezvoltat aici in Reghin.

Iar a doua problema, nu ma multumeste răspunsul dvs. ca tinta noastra este una singura pe turism pana in 2020, un numar de centru de informare turistica infiintat, acest centru deja exista, este pe rol, nu ne va da foarte multe solutii pentru turism, aici ceea ce ar fi trebuit sa prevedeti si sunt de acord cu propunerea dl. cons. Aszalos, sa gasim resursele necesare pentru dezvoltarea turismului ca el sa genereze si efecte financiare, ca noi sa ne putem dezvolta si economic pana la urma pe aceasta activitate. Sunt de acord si cu ONG Initiativa Civica,si pana la urma impulsul oamenilor ca trebuie sa cunoasca aceasta strategie si va spun chiar cu putina tristete ca am avut la audienta chiar si fosti consilieri care ne-au cerut sa le dam acest document care ne-ati spus la dispozitie, si de ce il avem numai noi si nu pot sa il studieze. Am spus sa vina ca ii dam cu drag sa vada ce se intampla si ce se va intampla pe viitor cu Reghinul. Multumesc.



Dl. BOGDAN BALASNICU vis a vis de ceea ce ati spus dvs. legat de viziune si prioritati, daca doriti eu pot sa dau drumul in continuare la prezentarea Power Point pentru ca asta urma: viziune, prioritati, obiective. M-am oprit pentru ca n-am vrut sa rapesc din timpul dvs. dar daca dvs. aveti amabilitatea si rabdare eu imi continui prezentarea cu viziunea, obiectivele specifice, planurile de masuri, cele care sunt cuprinse si in documentul pe care l-ati primit acum cateva saptamani plus cel primit astazi in care au mai aparut cateva modificari survenite in aceasta perioada de consultare.

Legat de parteneriatul public privat, ma bucur ca l-ati adus in atentia noastra e un subiect fierbinte atat din punct de vedere legal cat si din punct de vedere al efectelor care le poate crea.

Una dintre chestiunile care au fost propuse, si au fost propuse la sugestia reprezentantilor mediului de afaceri a fost de acel for sa spunem sau de acea structura consultativa intre administratia publica ...de acel cadru in care administratia publica locala sa interactioneze mai des cu reprezentantii mediului de afaceri astfel incat sa poata sa identifice si alte chestiuni care se pot rezolva, dar si parteneriate public - private care se pot face.

Pe componenta turistica, exista o matrice de intersectie a masurilor si sectoarelor si acolo daca o sa ne uitam o sa vedem ca in sfera de influenta turistica intra inclusiv partea de reabilitare centru vechi, monumente istorice si alte lucruri de acest tip, care contribuie practic si se constituie in obiective de atragere a turistilor. Multumesc.



Dl. cons. BINDILA CLAUDIU cred ca colegul meu domnul Socol, se referea la faptul ca sistemul de educatie este un sistem viu, care trebuie sa evolueze odata cu societatea. Atunci noi ca dascali, din fericire suntem destui dascali care suntem in acest consiliu, noua ni se cere ca in parcurs de 5 ani sa avem o pregatire, deci sa tinem pasul cu societatea si sa avem tot timpul 90 de credite, credite care se fac prin diferite cursuri. Ori aceste cursuri se acceseaza destul de greu din punctul nostru de vedere datorita faptului ca multe dintre ele sunt la Targu Mures sau au un anumit cost. Si atunci noi cerem, ca unele cursuri sa putem sa facem in parteneriat pe viitor, dascalii reghineni sa fie ajutati in sensul ca, acele cursuri sa se faca la noi in oras, adica sa se creeze un centru de instruire in care noi sa avem acces, sa nu mai trebuie sa facem naveta.

Referitor la ceea ce a spus doamna primar ca Reghinul are rezultate, vreau sa stiti ca eu pot sa va dau un exemplu, si eu am ramas uimit, copilul domnului doctor Gozar, seful de la chirurgie infantila din Targu Mures face naveta si face scoala la Gimnaziul Alexandru Ceusianu. De copii care merg sa faca scoala la Mures am auzit, dar de cei care vin sa faca scoala la Reghin...sa stiti ca este si acest fenomen. Multumesc.



Dna primar PRECUP MARIA in legatura cu instruirea, daca se poate sa facem grupuri de 25 de profesori si sa o facem la Reghin. Acest lucru se poate realiza. Iar ca si strategie, putem sa ne propunem sa atragem fonduri pentru perfectionare, sa dezvoltam calitatea cadrelor didactice si a invatamantului prin atregere de fonduri.

Dl. cons. CRISAN IOAN, preşedintele de sedinţă, daca mai doreste cineva sa ia cuvantul?

Dna secretar RĂDOI MIRELA MINODORA, stimati colegi, as vrea să subliniem în mod foarte clar care sunt amendamentele, pentru că au fost foarte multe discutii legat de acest punct si nu mai stim de fapt în mod concret amendamentele. Deci domnul consilier Aszalos am inteles ca aveti două amendamente, vă rog frumos să mai repetati odată amendamentele ca să le putem nota.

Dl. cons. ASZALOS GAVRIL 1. Probleme sociale, problema rromilor-Siguranta cetăteanului si educarea minoritătii rome din oras.

2.Turismul - asocierea cu alte comune în vederea realizării unei statiuni balneoclimaterice complexe;

3. Diversificarea industriei să fie introdus si productia de măr.

Dl. cons. NAGY ANDRAS concretizarea proiectelor aferente Cap.3, efectiv strategia de dezvoltare si in măsura posibilitătilor sincronizarea lor ca să fie totusi intr-o ordine si pe zone. Concret, dacă mâine vom adopta o hotărâre privind introducerea cablurilor din zona centrala in subteran, atunci bineînteles trebuie să urmeze introducerea cablurilor pe zonele aferente zonei centrale.

Dacă vorbim de extindere de canalizare, atunci bineînteles urmează asfaltarea si nu depinde numai de sursa de finantare, pentru că astăzi surse de finantare se dau la intervale destul de mari. Sunt mai multe posibilităti de finantare.



Dl. cons. BODO ZOLTAN eu am avut interventia pentru dezvoltare economică 3.3 -am punctat cele două laturi extrem de importante, adică mediul de afaceri existent, consultarea periodică, tocmai pentru a vedea aspectul important despre care s-a luat cuvântul, amplasarea tinerilor când termină scoala, la locuri de muncă si mentinerea locului de muncă, vorbesc în sensul de prioritate, deci în cadrul acesta al strategiei, iar respectiv elaborarea unui plan strategic de atragerea investitiilor, iar o prioritate pentru că, consider că e prea general si încă nu putem vorbi de nimic concret, iar acest plan cât mai repede să fie întocmit, să nu îl intocmim mai aproape de 2020, ci mai aproape de 2016.

Perioada estimata să fie mai mare decât cea existentă si în măsurile care există să mai introducem si rezolvarea tuturor problemelor de infrastructură, astfel încât mediul de afaceri să primească ceea ce are nevoie din partea autoritătilor.



Dl. cons. ZSIGMOND ZSOLT am propus incercarea aducerii unei universităti serioase.

Dna cons. COCEAN MARIA la parteneriatele publice private, găsirea destul de concretă a solutiilor, adica pe ce activităti se pot face parteneriate?

Dl. BOGDAN BALASNICU ceea ce precizam legat de parteneriatele publice private, ele ar trebui să vină ca si efect al acelei relatii mult mai apropiate de administratia publică locala si mediul privat, relatie care trebuie să fie mai apropiată, solicitata inclusiv de mediul privat care a participat la consultări. Dacă incercăm acuma sa-i enuntam, putem sa luăm în calcul in functie de informatiile pe care le avem, sa-i enuntam potentiale 5 parteneriate publice private care s-ar putea face. Dar ca să putem face acest lucru ar insemna ca am nominaliza noi cine sa intre in parteneriatul public privat. Lucrul acesta nu cred că este, nici etic si ar fi limitativ pentru alte entităti.

Deci aici noi suntem la dispozitia dvs. dacă aveti o altă sugestie cum am putea sa reformulăm sau să concretizam mai mult decat sa lasam la indemâna mediului privat si a adminsitratiei publice locale în acel linie de consultare si de intalniri care ar trebui sa aibă loc de acum încolo. Suntem deschisi si cu cea mai mare plăcere o operationalizam.



Dna cons.COCEAN MARIA nu ar trebui sa stim pentru parteneriatele publice private, ce putem oferi ca si administratie, teren, etc.? Eu la asta m-am referit.

Dna secretar Rădoi Mirela Minodora:, doriti să mentionăm in strategie cadrul legal?

Dna cons.COCEAN MARIA sigur că da.

Dna primar PRECUP MARIA, eu zic să mentionăm -dezvoltarea parteneriatului public privat, fără să limităm, fără să o concretizăm, să fim generic ca împreună următoarea administratie sa hotărasca concret daca este sau nu oportun parteneriatul, pentru ca parteneriatul public-privat este extraordinar de sensibil dragii mei.

Dna secretar Rădoi Mirela Minodora: doamna consilier doreste acum să se introducă cadrul legal în strategie.

Dl.cons. TONGEA VIOREL, eu am avut 2 propuneri:1.)extinderea si modernizarea iluminatului public, tot asa crearea unui parteneriat public privat pe axa 4.de dezvoltare urbană

pentru punerea în functiune a uzinei electrice al municipiului.



2). construirea de institutii de invatamânt;

Dna secretar Rădoi Mirela Minodora:doriti să specificati si zonele unde să se contruiască aceste institutii de învatamânt sau doar la modul general?

Dl.cons. TONGEA VIOREL, nu, nu ....unde există posibilitate în municipiul Reghin, că degeaba vrem noi sa facem si nu avem teren.

Dna secretar Rădoi Mirela Minodora: deci domnule consilier, haideti să clarificăm aceaste probleme cu intitutiile de invătământ. Vis a vis de faptul că spuneti că plătim chirii s.a. m.d. deci să ne gândim că nu putem în acelasi loc unde există in cartierul respectiv, în zona respectiva nu există disponibil teren ca să poată fi construit o altă institutie de invatamant.

Dl. cons. NAGY ANDRAS dati-mi voie să propun cu acordul dânsului, să cuprindeti la oportunităti posibilitati de construire sau de extindere a invatamantului.

Dl. cons. BINDILA CLAUDIU, cred ca am fost destul de concret si ati inteles propunerea: aplicabilitate prin sustinere reală si concretă a problemelor.

Dl. cons. CRISAN IOAN, preşedintele de sedinţă, daca nu mai sunt discutii, supun la vot proiectul de hotărâre cu amendamentele mai sus făcute. Cine este pentru? Impotrivă? Abtineri? S-a votat în unanimitate de voturi, adoptându-se:
HOTĂRÂREA NR. 231

Yüklə 195,22 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin