Muntele vrăjit expunere premergătoare

am¹"

cit!

MUNTELE VRĂJIT

301

ea frigul exercita asupra organismului sau o acţiune istovitoare. ° - a mult, profita din plin de formidabilele mese de la „Berghof,

cnstele fripte veneau după rosbifurile cu legume - şi înghiţea totul unde 8" . .

cea poftă de mincare anormala, care aici era cu totul fireasca, iar in

• pul iernii se vădea chiar şi mai puternica decît vara. în acelaşi timp, adea prada unei somnolenţe statornice, astfel încît, în acele nopţi cu na adormea adesea peste cărţile pe care le cară cu el — cărţi despre are vom vorbi mai tîrziu — pentru ca doar peste cîteva minute de 'nconştienţâ sa se trezească spre a-şi continua cercetările. Faptul ca vor­bea cu înflăcărare — şi trebuie sa spunem ca aici, mai mult decîi la şes, luase obiceiul să flecareasca impetuos, neînfrînat şi într-un chip aproape îndrăzneţ — aşadar, faptul ca în timpul plimbariloi pe zăpada îi vorbea lui Joachim în mod precipitat, îl storcea enorm de puteri: avea ameţeala, tremura şi nu-l slăbea o senzaţie de buimăceala şi de beţie, iai capul ii doacrea mereu. Temperatura i se urcase de i;> începutul iernii, şi con­silierul aulic Behrens vorbise despre nişte injecţii la care urma sa recurgă în caz de temperatura mare şi persistenta, şi pe care doua treimi din pacienţi, printre care intra şi Joachim, trebuiau sa şi le facă în mod regulat. Dar aceasta combustie interna a trupului, gîndea Hans Castorp, avea o legătură tocmai cu agitaţia şi activitatea sa mentala care îl ţinea atît de tîrziu sub seînteierea nopţii îngheţate, culcat pe şezlong. Lectura care îl captiva îi sugera asemenea explicaţii.

In sălile de cura şi pe balcoanele sanatoriului internaţional „Berghof se citea mult — lucrul acesta îl practicau mai ales nou-veniţii şi cei ce stăteau aici puţin; căci toţi ceilalţi, care se aflau aici de mai multe luni sau de mai mulţi ani, învăţaseră, chiar şi fără distracţii sau preocupări intelectuale, să distrugă timpul - învăţaseră acest lucru printr-un antre­nament care le conferea o mare abilitate sufleteasca şi de altfel mărtu­riseau că era o stîngacie de novice sa te cramponezi, pentru atingerea acestui scop, de o carte. Cel mult trebuia sa ai una pe genunchi sau pe optiera - atît era suficient ca sa simţi ca eşti înarmat cu cele necesare, lioteca sanatoriului, poliglota şi bogata în opere ilustrate, repertoriul Plificat al sălii de aşteptare a unui cabinet dentar, stătea la dispoziţia ^urora. Se împrumutau cu schimbul şi cărţi de la cabinetul de lectura ^ atz. Din cînd în cînd apărea cîte o carte, o lucrai e pe care mulţi şi-o _Ce . ^{au ş}' ^sP^re care, cu o linişte ipocrita întindeau mîinile chiar şi aceia cir ^{etaseră s}ă rna^; citească. Pe vremea cînd se petrec cele de faţa. Alb' ^{a d}™ ^{mmk m mîna} ° broşura prost tipărită, introdusa de domnul din f ' ^{aVînd ca !}'^['^u Arta de-a seduce. Textul era tradus cuvînt cu cuvînt ceza, în aşa i'el încît chiar şi sintaxa acestei limbi fusese păstrată.

302

THOMAS MANN

ceea ce dadeă expunerii multă ţinută şi o anumită eleganţa ispitit autorul expunînd filozofia iubirii fizice şi a voluptăţii îmbrăcate î ⁶ haină de pagînism modern. Doamna Stohr o citi pe nerăsuflate şi ₀ ° „îmbătătoare". Doamna Magnus, cea cu albumina, o aproba fără reze ^ Soţul ei, berarul, pretindea ca trăsese folos în multe privinţe şi numai îl privea pe el din această lectură, dăr că, spre părerea lui de râu, doa na Magnus luase şi ea cunoştinţă, iar lucrurile acestea „strică" femeile ' le dau idei lipsite de modestie. Această declaraţie mări, fireşte, interesul pe care ceilalţi îl atribuiau cărţii. Ba chiar, între două doamne din sal de jos, sosite în octombrie, doamna Redisch, soţia unui industriaş polo­nez, şi o oarecare văduvă Hessenfeld de la Berlin izbucni după masa o scenă puţin înălţătoare şi la care Hans Castorp se văzu silit să asiste din înaltul balconului său, căci fiecare dintre doamne pretindea că s-a înscris prima la carte, dăr incidentul se sfîrşi cu o criză de isterie a uneia dintre ele — putea să fie doamnă Redisch, dăr putea tot atît de bine sâ fie şi doamna Hessenfeld — şi cu transportarea bolnavei furioase în camera ei. Tineretul înhaţase manualul înaintea persoanelor mai în vîrsta. în parte, îl studiaseră în comun, după cină, în diferite camere. Hans Castorp îl văzu pe tînărul cu unghia, dînd-o în sufragerie unei tinere uşor bolnava, sosită de curînd, pe nume Frănzchen Oberdank, o copilă adusă de mamă-sa, şi al cărei păr blond era pieptănat cu cărare la mijloc.

Poate că erau şi excepţii, se prea poate să fi existat şi pacienţi care-şi umpleau timpul orelor de odihnă cu vreo preocupare intelectuală serioasă, cu vreun studiu folositor, dacă nu pentru altceva, atunci măcar ca să păstreze o legătură cu viaţa de-acolo, de jos, său, că să dea timpu­lui oarecare greutate şi adîncime, pentru a nu fi doar timp pur şi nimic mai mult. Şi poate că, în afară de domnul Settembrini, care se trudea sa desfiinţeze suferinţele, şi de bravul Joachim cu manualele lui cu teme ruseşti, măi era pe ici pe colo cîte unul care avea vreo preocupare asemănătoare, dacă nu printre obişnuiţii din sufragerie - ceea ce fă» îndoială că n-ar fi fost cu putinţă - dar măcar printre cei care stăteau in pat sau poate chiar printre muribunzi, Hans Castorp eră înclinat s creadă. Cît despre el, cum Ocean Steamships nu-i mai spunea absoiu nimic, ceruse să i se trimită o dată cu hainele de iarnă şi cîteva carp legătura cu profesiunea lui, lucrări tehnice din domeniul construcţi navale. Dar lăsase aceste volume la o parte în favoarea altora ^c aparţineau unui sector şi unei specialităţi cu totul diferite şi de ^c tînârul Hans Castorp se interesa. Erau lucrări de anatomie, de fiziol°£ şi de biologie, redactate în diferite limbi: germană, franceză şi engl^e căre-i fuseseră trimise într-o zi de un librar, fiindcă, după toate ap^

MUNTELE VRĂJIT

303

comandase din propria Iui iniţiativă, cu prilejul unei plimbări cc-o ^ ia Platz fără Joachim, care tocmai fusese chemat sa i se facă ■ t'a şi ^sâ ^^{e cîntâ}"^t- Joachim nu-şi putu stâpîni oarecare uimire ^ - d aceste cărţi la vărul său. Erau scumpe, aşa cum se întîmpla cu ^V ie ştiinţifice. Preţurile erau marcate pe interiorul copertelor şi pe - litori. îl întrebă, aşadar, pe Hans Castorp pentru ce, daca voia sa

■ ască asemenea lucrări, nu le împrumutase de la consilierul aulic care

_a o bibliotecă bogată şi bine aleasă din acest gen de literatură. Dar

Hans Castorp îi răspunse că-şi dorise sâ le aibă, că citeşte cu totul altfel

tunci cînd cartea este a lui, mai cu seamă câ-i plăcea să sublinieze şi sa adnoteze paginile cu creionul. Ore întregi Joachim auzea pe balconul vărului său fîşîitul cuţitului tăind foile cărţilor.

Volumele erau grele şi deloc lesne de mînuit, Hans Castorp, culcat, le ţinea cu marginea inferioară rezemată pe piept sau pe stomac. II apă­sau, dar el le suporta; cu gura întredeschisa, îşi lăsa ochii sâ parcurgă în voie pasajele savante, care erau aproape inutil luminate de becul roşietic de sub abajur, căci s-ar fi putut să le citeşti la nevoie şi la lumina lunii — le întovărăşea cu o mişcare adecvată a capului pînâ ce bărbia i se spri­jinea pe piept, poziţie în care lectorul rămînea cîtâva vreme, reflectînd. moţăind, somnolînd pe jumătate, după care îşi ridica iarăşi chipul spre pagina următoare. Se adîncea în nişte cercetări profunde în timp ce luna îşi urma calea deasupra văii străjuite de înalte piscuri scînteind de cristale, citea despre materia organică, despre calităţile protoplasmei, despre această substanţa delicată, care se menţine într-o ciudată stare provizorie între organizare şi dezorganizare, cît şi despre dezvoltarea formelor ei născute din forme primare, dăr veşnic prezente, citea par-ticipînd cu o pasiune zeloasă la misterul sfînt şi impur al vieţii.

Ce era viaţa? Nu se ştia. Era, fărâ îndoială, conştientă de sine însăşi,

ar asta încă nu însemna că ştia ce este. Conştiinţa, ca urmare a senza-t»lor exterioare, se trezea de timpuriu chiar la formele inferioare cele

^M P^nmitive, însă era imposibil sâ fixezi prima apariţie a fenomenelor nnţei într-un anumit punct al desfăşurării sale naturale sau indivi-
Şi sâ stabileşti vreo dependenţă oarecare a conştiinţei de un sistem F

leşti vreo dependen ^ervos. Formele animale inferioare

Puţin făcut

nu aveau sistem nervos şi cu atît mai ^se P^oate spune că aveau creier, dar cu toate acestea nimeni n-ar fi

_Vj S^re§^eala sâ conteste că dispuneau de reflexe. Mai mult, puteai opri ext • ^{n 6a} '^nsâş'> ^nu numai activitatea organelor speciale ale senzaţiilor da - ^{ate Care} ° f^âcea posibilă, nu numai nervii. Se mai putea suspen-r_egn ,^r"° ^cliP^ă' sensibilitatea oricărei materii înzestrata cu viaţă, atît în ^egetal cît şi în regnul animal şi era posibil să narcotizezi ouă şi

304

THOMAS MANN

spermatozoizi cu ajutorul cloroformului, clorhidratului sau al mo f Aşadar, conştiinţa-în-sine-pentru-sine era pur şi simplu o funcţj ^ materiei organizate şi pe o treaptă superioară această funcţj_Un ⁹ întorcea contra propriului ei deţinător, devenind o tendinţă de a aprof ^ da şi de-a explica fenomenele, o tendinţa plină de nădejde şi deznad Vi a vieţii de-a se cunoaşte pe sine, o nelinişte în-sine-pentru-sine anatu ^ şi, pîna la sfîrşit, o căutare zadarnică, deoarece viaţa ca atare nu se p₀ converti în cunoaştere, căci viaţă nu-i în stare sa surprindă ultima cau a ei înseşi.

Prin urmare ce era viaţa? Nimeni nu ştia. Nimeni nu cunoştea pune tul de origine de unde ţîşnea, de unde scapără. Pornind din acest punct nimic nu mai era nemijlocit, izolat în domeniul vieţii; dar viaţa însăşi apăruse nemijlocit. Dacă se putea spune ceva în privinţa aceasta, era numai atît: structura vieţii trebuia să fi fost de un gen atît de evoluat îneît restul fără viaţă al lumii nu comporta nici o forma care să-i fie înrudită chiar de foarte departe. între amiba pseudopodă şi vertebrate, deosebirea era neglijabila, neînsemnată, în comparaţie cu deosebirea esenţială care exista între fenomenele cele mai simple ale vieţii şi cele­lalte manifestări ale naturii care nu meritau sâ Ie numeşti nici măcar moarte, deoarece erau anorganice. Căci moartea nu era decît negaţia logică a vieţii; dar între viaţă şi restul fără viaţa al naturii se căsca un abis pe care ştiinţa încerca zadarnic sa-l treacă. Oamenii îşi dădeau silinţa sâ-l circumscrie cu teorii pe care acest abis le sorbea fără sâ piardă nimic nici din profunzime, nici din întindere. Pentru a ajunge sâ stabilească o punte de legătura s-au lăsat amăgiţi de o contradicţie intrinsecă şi au presupus existenţa unei materii vii incomplete, orga­nisme încă neorganismizate — care se condensau de la sine în soluţia de albumină, precum cristalul în soluţia-mumă — cu toate că diferenţiere¹ organică ar fi trebuit sâ fie prima condiţie şi manifestare a oricărei vieţi, căci nu se cunoştea fiinţă vie care să nu-şi datoreze existenţa unei pr° creaţii. Victoria sărbătorită atunci cînd în adîncurile marii se pescui mucilagiul originar deveni o ruşine. Se dovedise câ se luaseră ni? depozite de ghips drept protoplasma. însă pentru a nu se opri totuş¹ faţa miraculosului - căci viaţa compusă din aceleaşi elemente ca şi ^na ra anorganică şi descompunîndu-se în ele, fârâ prezenţa unor io intermediare, ar fi însemnat existenţa miraculosului - se văzură sil» ^ admită, oricum, o procreaţie originara, adică sâ creadă câ organic ^ născut din anorganic, ceea ce, la urma urmei, însemna tot accep unui miracol. Continuară, astfel, sâ admită etape intermediare şi ° ^s0 ^ de continuitate, să presupună existenţa unor organisme infinit inie^r

MUNTELE VRĂJIT

305

unoscute, dar care, la rîndul lor, aveau ca ascendenţi dibuiri de

- că şi ^mal primitive, adică protozoarele care ar fi trebuit sa fie

^v 'nteze ale unor combinaţii albuminoidale, şi pe care nu le va vedea

' niciodată din cauza micimii lor ultrainframicroscopice... ° Aşadar, ce era viaţa? Era căldură, o căldură produsă de un fenomen - ubstanţă proprie, dar care avea proprietatea să păstreze forma, era f bră a materiei ce însoţea procesul descompunerii şi al recompunerii încetate a moleculelor de albuminâ, avînd o ţesătură nemărginit de mplicată şi infinit de ingenioasă. Era însăşi fiinţa a ceea-ce-nu-putea-fi, ceea ce se legăna într-o dulce şi dureroasă nehotârîre pe hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă, în acest proces neîncetat şi înfrigurat al destrămării şi al reînnoirii. Nu era materie, dar nu era nici spirit. Era ceva între amîndouâ, un fenomen sprijinit de materie, ceva asemenea curcubeului arcuit peste cascadă, ceva asemenea flăcării. Dar cu toate ca nu se trăgea din materie, acest ceva era senzual pînâ la voluptate şi pînâ la dezgust, adică era însăşi neruşinarea naturii devenita senzitivă şi sensibilă în sine, forma impudică a fiinţei. Era o veleitate tainică şi senzuala în frigul cast al universului, o impuritate profund voluptoasă de nutriţie şi de excreţiune, o miasma excretoare de acid carbonic şi de substanţe nocive, dar de provenienţă şi de origine necunoscute. Era o nestatorni­cie fără măsură, amplificare şi proliferare a ceva buhăit, făcut din apă, albuminâ, sare şi grăsimi, numită carne şi care devenea formă, imagine şi frumuseţe, fiind însă reprezentarea senzualităţii şi a dorinţei. Căci această formă şi aceasta frumuseţe nu erau purtate de spirit, ca operele poetice şi muzicale, ba mai mult, nu erau susţinute nici măcar de o sub­stanţă neutră şi absorbită spiritualiceşte, de o materie incarnînd spiritul intr-un mod inocent aşa cum sînt formele şi frumuseţile operelor plastice. ^Ulmpotrivă, formele şi frumuseţile acestea erau susţinute şi se desfăşurau ^{ln ca}drul unei substanţe trezite, într-un chip necunoscut, la voluptate, al ^nei organice însăşi care trăieşte descompunîndu-se, al cărnii intrate "Putrefacţie...

^{n oc}Wi tînărului Hans Castorp ale cărui priviri se odihneau pe întin-^{a vau} scînteietoare, învăluit cum era de căldura trupului, păstrată cu enie de blănuri şi de lînâ în această noapte îngheţată, imaginea ⁿ apăru luminata de paloarea astrului mort. Plutea în faţa lui, undeva ^arte, i_n spaţiu, şi în acelaşi timp parcă lipit de simţurile lui, acest

tru_p> ^cios,

^acest corp de o albeaţa searbădă, râspindind miresme şi aburi, lipi-

naturii lui, cu pete, „ granulo-peliculare, oe curgerea şi învolburarea gingaşă a mijirii tuleielor. Imaginea

p_a .' ^U p^Ielea în toată impuritatea şi imperfecţiunea nat învsi -^Ş1 ^^âr^ îngălbenite, cu crăpături şi regiuni gra