Muntele vrăjit expunere premergătoare
Yüklə 6,39 Mb.
|
J 670
THOMAS MANN n-ar
persoanei dumneavoastră, cînd spuneţi „un batrîn bolnav ni n-a putea ghici ca e vorba de dumneavoastră. Este o imagine cu totul f — Bine, bine, răspunse mynheer şi, pentru cîteva clipe, închis odihnmdu-şi pe perna capul maiestuos, cu bărbia ridicata şi deget 1 unghiile lungi împreunate pe marele lui piept regesc, al cărui contu întrevedea prin cămaşa de tricou. Este bine, tinere, sau mai curînd intenţii bune, sînt convins. A fost plăcut ieri după masa... da, da si ieri după masa... în satul acela ospitalier... i-am uitat numele... unde a mîncat deliciosul salam italienesc cu jumari şi acel sănătos vinişor ci regiune... — A fost minunat, confirma Hans Castorp. Am avut o plăcere aproape interzisa — iar bucatarul-şef de la „Berghof' ar fi fost foarte mîhnit daca ne-ar fi văzut — pe scurt, am fost cu toţii, fara nici o excepţie, foarte bine dispuşi. Era un salam de calitate buna, domnul Settembrini a fost emoţionat, l-a mîncat, ca sa zicem aşa, cu ochii în lacrimi. Fiindcă este un patriot, după cum cred ca ştiţi, un patriot democrat. Şi-a închinat suliţa de cetăţean pe altarul umanităţii, pentru ca, în viitor, sa nu mai plătească vama pentru salam la frontiera Brennerului. — N-are importanţa, declara Peeperkorn. Este un om cu maniere elegante, vesel şi vorbăreţ, un adevărat cavaler, deşi nu are prea des fericirea sa-şi schimbe costumul. — Nu şi-l schimba niciodată, spuse Hans Castorp. N-are niciodată aceasta fericire. îl cunosc de multa vreme şi ne leagă o veche prietenie, adică a avut grija de mine într-un mod pentru care-i port recunoştinţa, deoarece socoteşte ca sînt un „copil răsfăţat al vieţii" - este o expresie de care ne folosim şi al cărei sens nu-i prea limpede — şi se sileşte sa-mi corijeze defectele, exercitînd asupra mea o influenţa cu urmări folositoare, însă nu l-am văzut niciodată îmbrăcat altfel, fie vara, fie iarna-decît cu aceşti pantaloni în carouri şi cu aceasta redingota. De altfel ş i sa-şi poarte cu o corectitudine remarcabila hainele vechi, exact c om distins, şi în privinţa asta va dau perfecta dreptate. Acest fel al a şti sa-şi poarte hainele este o biruinţa asupra sărăciei, iar cît m veste pe mine prefer aceasta sărăcie eleganţei mititelului Naphta, ^ nu mi s-a părut niciodată prea corecta. Ba este chiar, ca sa spun ş o eleganţa data dracului, iar resursele lui au o origine tenebroa aşa-
căci am oarecari informaţii în privinţa situaţiei. peepef' — Un om cu maniere foarte elegante şi foarte vesel, repeta korn, fara sa se oprească la observaţiile auzite asupra lui Nap MUNTELE VRĂJIT 671
toate prej că nu este - îngaduiţi-mi aceasta rezerva — complet lipsit de Hecaţi- Doamne, tovarăşa mea de călătorie nu-l preţuieşte prea It aşa cum probabil aţi observat şi dumneavoastră; vorbeşte despre f a simPatie' deoarece, pe cît se pare, comportarea pe care o are faţa ea ascunde anumite prejudecăţi. Nici o vorba, tinere. Departe de • e intenţia, în ceea ce-l priveşte pe domnul Settembrmi şi sentinţele dumitale de prietenie faţa de el, sa vreau... Lichidat! Nici nu-mi ece prin minte ca, sub raportul curtoaziei, un cavaler ar datora vreodată unei femei... Perfect, draga prietene, absolut fara nici un reproş! Totuşi există o margine, o rezerva, o anumita re-cu-za-re, care face ca atitudinea doamnei sa fie, omeneşte vorbind, foarte... -Foarte desluşită. Foarte inteligibila. Care o îndreptăţeşte din plin. Iertaţi-ma, mynheer Peeperkorn, ca mi-am îngăduit sa sfîrşesc eu însumi fraza dumneavoastră. Pot risca acest lucru întrucît am conştiinţa ca sînt perfect de acord cu dumneavoastră. Mai ales daca ţinem seama cît de mult depind femeile — veţi surîde, fara îndoiala, cînd o sa ma auziţi vorbind la vîrsta mea într-un mod atît de general despre femei — aşadar, cît de mult depinde atitudinea pe care o au faţa de bărbat de atitudinea pe care o are bărbatul faţa de ele — dar în faptul acesta nu-i nimic surprinzător. Cam astfel aş vrea sa-mi formulez gîndul în aceasta privinţa, adică observînd ca femeia este o făptura care reacţionează fara sa aibă o iniţiativa proprie, dominata de indolenţa în înţelesul de pasivitate... Ingaduiţi-mi, daca nu va suparăţi, sa dezvolt ceva mai complet acest punct de vedere. în chestiunile de iubire, după cît mi-am putut da seama, femeia se considera pe sine în primul rînd ca fund un obiect; te asa sa te apropii de ea, nu alege cu toata libertatea, nu devine subiectul lu ""ii, subiectul care nu alege decît după ce bărbatul şi-a făcut alegerea, chiar şi în clipa aceea, îngaduiţi-mi sa adaug, liberul ei arbitru -nuţînd ca nu este vorba de un bărbat din cale-afara de puţin înzestrat, nici chiar asta nu poate fi socotita drept o condiţie hotarîtoare -' lberul arbitru este foarte limitat şi diminuat prin însuşi faptul ca c . ea' c' a fost aleasa. Doamne, Dumnezeule, ceea ce spun trebuie foart UCm" banale, însă, cînd eşti tînar, fireşte ca totul ţi se pare nou, ea . ou Ş1 uimitor. întrebi o femeie: „Prin urmare, îl iubeşti?", la care înch' a.Spunde Micind sau plecînd ochii: „Ma iubeşte atît de mult!" c*niâ ' ''^ Un asemenea «spuns în gura unuia dintre noi. Iertaţi-ma ;«.. , ez a'atun, pe acelaşi plan cu dumneavoastră. Se prea poate sa îl care au datoria sa răspundă astfel, dar sa recunoaştem ca
672
THOMAS MANN sînt
nişte caraghioşi veritabili, nişte bărbaţi sub papucul neveste' casa
ma exprim într-un fel epigramistic. Aş vrea sa ştiu cum se apre ' sine o femeie atunci cînd răspunde în felul acesta. Crede ca dat bărbatului un devotament nemărginit, bărbatului care îi da cinstea ' sale, unei făpturi atît de inferioare, sau vede, în dragostea pe bărbatul o are pentru persoana sa, un semn infailibil al perfecţiunii "■> lata ce m-am întrebat cîteodată, în treacăt, în timpul orelor de odihn — Adevăruri eterne, fapte clasice, pe care le atingi, tinere, cu mi 1 dumitale cuvinte îndemînatice, adică atingi sentimente sfinte, raspun Peeperkom. Bărbatul se îmbată cu propria lui dorinţa, iar femeia cere şi aşteaptă sa fie îmbătata de dorinţa bărbatului. De aici provine pentru noi obligaţia pasiunii, de aici decurge înfiorătoarea ruşine a insensibilităţii a neputinţei de a trezi dorinţa femeii. Ia cu mine un pahar de vin roşu Beau. Mi-e sete. Am transpirat foarte mult astăzi. — Va mulţumesc mult, mynheer Peeperkom. Este adevărat că nu beau la aceasta ora; însă sînt gata sa iau bucuros o înghiţitura în sănătatea dumneavoastră. — Bine, ia paharul. Nu există decît unul. Eu o sa ma folosesc de paharul pentru apa. Cred ca nu jignesc vinişorul asta spumos daca-l beau într-un vas atît de umil. Turnă, ajutat de musafir, cu mîna de căpitan tremurătoare şi, însetat, azvîrli în golul unui gîtlej de statuie vinul roşu din paharul fara picior, întocmai ca pe o apa chioara. — Asta desfată, zise el. Nu mai bei? Atunci, îngaduie-mi sama mai servesc o data - şi, varsînd puţin vin, bau a doua oara. Cearşaful răsfrînt peste cuvertura se păta cu roşu. Repet, spuse el, cu degetul ridicat, m vreme ce paharul cu vin îi tremura în cealaltă mîna, repet: de ace avem obligaţia, obligaţia religioasa a pasiunii. Pasiunea noastră, >me geţi, este forţa virila care trezeşte viaţa. Viaţa somnolează. Ea vrea s trezita de către puterea pasiunii divine pentru nunta originara, pasiunea, tineTe, este divina. Omul este divin în măsura în care sirn ■ este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca sa simtă p Omul nu este nimic altceva decît organul prin care Dumnezeu - ^ toreşte nunta cu viaţa trezita şi îmbătata. Daca omul păcătuieşte pasiune, păcătuieşte faţa de Dumnezeu, ceea ce înseamnă forţei virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofa cosmica, o neînchipuit... îşi goli paharul. MUNTELE VRĂJIT 673 îngăduiţi-mi să va iau paharul, mynheer Peeperkom, spuse Hans i Urmăresc desfăşurarea gîndirii dumneavoastră fiindca-mi este foarte mare folos. Dumneavoastră expuneţi o teorie prm care iţi omului o funcţie religioasa foarte onorabila, deşi poate puţin a unilaterală. Exista, daca-mi îngăduiţi sa observ, în felul dumnea-stra de-a vedea, un rigorism destul de îngrijorător - iertaţi-ma! Orice ritate religioasa este, fireşte, îngrijorătoare pentru nişte oameni de o drnensiune mai modesta. Nu ma gîndesc sa va corijez, dar aş vrea sa vin asupra a ceea ce aţi spus despTe anumite „prejudecăţi" pe care le-ar vea potrivit observaţiilor dumneavoastră, domnul Settembrini faţa de doamna, tovarăşa dumneavoastră de călătorie. îl cunosc pe domnul Settembrini de multa, de foarte multa vreme, de ani de zile. Şi pot sa va asigur că prejudecăţile lui, în măsura în care exista, nu au absolut deloc un caracter meschin şi mic-burghez — ba chiar ar fi ridicol sa te gîndeşti la aşa ceva. Aici nu poate fi vorba decît despre prejudecăţi în stil mare şi, prin urmare, cu un caracter impersonal, despre principii pedagogice generale în privinţa cărora domnul Settembrini, v-o spun cu toata sinceritatea, în calitatea mea de „copil răsfăţat al vieţii", mi-a... Dar asta m-ar duce prea departe. Este o chestiune mult prea vasta, pe care n-aş putea-o rezuma în doua cuvinte... - Şi dumneata o iubeşti pe doamna? întreba deodată mynheer, întorcîndu-şi spre musafir chipul regesc, cu gura jalnic sfîşiata şi cu ochii mici spălăciţi, sub arabescul cutelor frunţii... Hans Castorp simţi un fior de teama. Şi se bîlbîi: - Daca eu... Adică... Fireşte ca o respect pe doamna Chauchat mai ales în calitatea sade... - Va rog, zise Peeperkorn întinzînd mîna ca pentru a respinge, cu cest gest> răspunsul celuilalt. Lasa-ma, continua după o pauza în care tăcu loc pentru ceea ce avea sa spună, lasa-ma sa-ţi repet ca sînt
regulile curtoaziei. Nu formulez acest reproş împotriva nimănui. insa un lucru... Dar în acest moment, mai curînd ma bucur... Ule. tineip r-r ast ■ minunat de frumos şi de bine. Ma bucur, în privinţa totu . ~x nici ° îndoială; faptul acesta îmi place în adevăr foarte mult. Şi mmt . spun--- In sfîrşit, pe scurt, îmi spun: o cunoşti pe doamna de 'lipan • II1U vreme decît mine. Ai fost şi dumneata aici şi aţi f r ImPu' Precedentei sale şederi în acest loc. în plus, este o feineig r P Pecedentei sale şederi în acest loc. în plus, este o face. p-- farmec, iar eu nu sînt decît un batrîn bolnav. Cum se
674
THOMAS MANN însoţitor, ca sa facă tîrguieli în sat... Nu-i nici o nenorocire! N ca nu! însă este neîndoielnic ca... Trebuie oare sa-mi explic fa t ^ te-ai lăsat antrenat de imboldul dumitale cavaleresc ri;„ nu > uin cau?a influenţei... cum spuneai adineauri... a principiilor pedaeoo;^ ■
— Literalmente, mynheer Peeperkorn. Vai, nu! Dar nicidecu ma conduc aşa cum mă taie capul. Dimpotrivă, cu un prilej oar domnul Settembrini chiar mi-a... văd aici, pe cearşaful dumneavoa nişte pete de vin, mynheer Peeperkom. N-ar trebui oare... Noi obişnui sa presarăm sare, cînd petele sînt proaspete... — N-are importanţa, zise Peeperkom fara sâ-l scape din ochi musafir. Hans Castorp pali. — Lucrul, zise el cu un zîmbet silit, poate sa ramînă aici oarecum altfel decît în mod obişnuit. Vreau să spun ca atmosfera care domneşte aici nu este o atmosfera convenţională. Cel care are prioritate este bolnavul, bărbat sau femeie. Preceptele galanteriei se risipesc în faţa acestei reguli. Sînteţi indispus în mod trecător, mynheer Peeperkorn. Dar este o indispoziţie acută, şi deci o indispoziţie care contează. Tovarăşa dumneavoastră de călătorie este întrucîtva sănătoasa. Deci cred câ procedez cu totul în spiritul doamnei reprezentînd-o puţin Ungă dumneavoastră in timpul lipsei sale — pe cît poate fi vorba aici de reprezentare, ha! ha! - în loc să vă reprezint pe dumneavoastră pe lîngă dînsa şi să mă ofer s-o însoţesc în sat. Şi cu ce drept i-aş impune tovarăşei dumneavoastră de călătorie serviciile mele cavalereşti? Ca s-o fac, nu am încă titluri, nici procura. De altfel, trebuie să va spun câ am un foarte dezvoltat simţ al situaţiilor pozitive de drept. Pe scurt, găsesc că poziţia mea este corectă, corespunde situaţiei generale, corespunde mai ales sentimentelor sincer pe care le am faţă de dumneavoastră, mynheer Peeperkorn, şi cred câ am dat un răspuns satisfăcător întrebării pe care mi-aţi pus-o -în adevăr aţi avut intenţia să mă întrebaţi. — lata un răspuns foarte plăcut, răspunse Peeperkorn. Ascui desfătare involuntară micile dumitale cuvinte, tinere. O iau razna şi lucrurilor o înfăţişare acceptabilă. Dar satisfăcătoare... nu. RasP ^ dumitale nu mă mulţumeşte pe deplin... iarta-ma daca, în felul a dezamăgesc. Te-ai slujit mai adineauri, draga prietene, de c ^. „rigorism", comentîndu-mi anumite concepţii pe care ţi le-am cat. însă şi în vorbele dumitale există, deopotrivă, o oarecare adică ceva aspru şi silit, care mi se pare câ nu se potriveşte
MUNTELE VRĂJIT 675 • le Am mai făcut şi cu alte prilejuri cîteva observaţii asema- asupra conduitei dumitale. Ai şi acum aceeaşi comportare silita 11 o ai faţa de doamna Chauchat în timpul excursiilor şi plim- Pe noastre comune - şi n-o ai faţa de nimeni altul - şi asupra căreia • (\ torezi o explicaţie — este o datorie, este o obligaţie, tinere. Eu nu - "nsel Observaţia aceasta evidentă mi s-a impus şi mi-a fost confir- tâ prea de multe ori şi este imposibil sa n-o fi făcut şi alţii, într-un H tot atît de evident, cu singura deosebire câ aceştia cunosc, după cit se pare, explicaţia faptului în sine. Cu toate ca era sleit de febra, mynheer vorbea în dupa-amiaza asta într-un stil excepţional de precis şi viguros. Nu se mai vadea nici cea mai mică incoerenţa. Stînd în capul oaselor, cu umerii formidabili şi cu măreţul său cap întors spre musafir, ţinea un braţ întins pe cuvertura patului, iar mîna de căpitan, pistruiată, înalţîndu-se la capătul mînecii de lină, forma cercul dominat de degetele cu unghiile ascuţite, în vreme ce glasul rostea cuvintele cu o ascuţime tot atît de precisa şi tot atît de plastică pe cît ar fi putut-o dori însuşi domnul Settembrini, rostogolind r-urile unor cuvinte din expresiile „după cît se pare" şi „observaţia aceasta evidentă." -Dumneata văd câ zîmbeşti, continua el. întorci capul într-o parte şi-n alta şi clipeşti din ochi. Se pare câ-ţi frâmînţi mintea zadarnic, şi totuşi nu există nici o îndoială ca ştii ce vreau sa spun şi despre ce este vorba. Nu afirm că nu-i adresezi doamnei din cînd in cînd cîte o vorba, sau că uiţi să-i răspunzi, atunci cînd convorbirea o cere. însă repet că, în asemenea ocazii, dacă priveşti lucrurile mai atent şi sub raportul unei anumite exigenţe a formei, ai în comportare ceva silit şi dai impresia
cu doamna şi câ pînă la expirarea unui termen convenit nu ai drep- t ai dresezi direct cuvîntul. Eviţi cu regularitate şi fără excepţie să i resezi, nu-i spui niciodată „dumneavoastră". ~ ar, mynheer Peeperkorn... Oare ce fel de rămăşag... ca . n£âduie-mi să-ţi atrag atenţia asupra faptului de care farâ îndoiala seama şi dumneata şi anume că ţi s-au albit pînă şi buzele. privea astorP nu-şi ridică ochii. Aplecat înainte, continuă sa el. La lx pata roşie de pe cearşaf. „Trebuia să se ajungă şi aici, gîndi 'fciiie c a V°ia să aJungă. Cred însă că şi eu am făcut tot ce a depins de urj aJungem aici. îmi dau seama abia acum că într-o oarecare ape am năzuit la asta. Oare am pălit în adevăr atît de tare? 676 THOMAS MANN Este foarte posibil, căci acum trebuie să se aleagă într-un fel N ce se va întîmpla. Mai pot încă minţi? Ar fi foarte posibil, dar n ^
vreau. Deocamdată ma agăţ de pata asta de sînge, de pata asta de v' pe cearşaf." Dar deasupra lui, celalalt tăcea deopotrivă. Tăcerea dura doua trei minute — îngăduind sa-ţi dai seama cîta amploare puteau ca aceste minuscule unităţi în asemenea împrejurări. Pieter Peeperkorn fu acela care relua discuţia. — Era în seara în care am avut plăcerea sa te cunosc, începu el cu u glas melodios, iar vocea îi suna ca şi cum n-ar fi fost decît prima fraza dintr-o lunga poveste. Am organizat o mica petrecere, am băut şi am mîncat, apoi, bine dispuşi, gata sa facem toate nazbîtiile şi într-o stare de omeneasca părăsire de sine, ne-am dus la culcare, braţ la braţ, la o ora din noapte destul de tîrzie. Se întîmpla atunci ca aici, în faţa uşii mele, luîndu-ne rămas bun, mi-a venit ideea de a te invita sa atingi cu buzele fruntea femeii care mi te prezentase ca pe un bun prieten de odinioară şi de a-i lasă ei grija sa răspundă sub ochii mei la acest gest, ca un semn al bucuriei din acel ceas. Ai respins, nici mai mult, nici mai puţin propunerea mea, ai respins-o spunînd ca ţi se pare absurd sa va sărutaţi pe frunte, dumneata şi cu tovarăşa mea de calatone. Nu vei nega ca explicaţia aceea cere ea însăşi o explicaţie pe care mi-o datorezi pîna azi. Eşti dispus sa te achiţi de datorie? „Aşadar a observat-o şi pe asta? gîndi Hans Castorp şi-şi concentra atenţia cu şi mai multa putere asupra petelor de vin, ba chiar rîcîi una din ele cu vîrful îndoit al mijlociului. în fond, în ziua aceea am dorit in adevăr sa-şi dea seama, altfel n-aş fi spus ceea ce am spus. Insa, acum. ce se mai poate întîmpla? Inima îmi bate destul de tare. Oare o sa asist la un regesc acces de furie, un acces de prima clasa? Oare nu cumv trebui sa fiu mai atent la pumnul sau care poate ca ma şi anieni Hotarît, ma aflu într-o situaţie foarte ciudata şi dintre cele mai critice- Deodată simţi cum mîna lui Peeperkorn îi apuca mîna dreap încheietura. . , Pi sifl* „Acum ma prmde de încheietura mîinii, gîndi Hans Castorp- ■ ridicol, uite cum stau ca o javra plouată. M-am făcut vinovat i cella»l- 1 ei ^ greşeala faţa de el? Absolut deloc. în primul rînd numai soţu ^^ii fi itl* ** Daghestan ar fi în drept sa se plînga. Şi abia după aceea toţi tocmai la urma, eu. Iar el nu are, după cîte ştiu, nici un plînga. Atunci, pentru ce-mi bate inima? Este însă timpul sa n MUNTELE VRĂJIT 677 demnitate şi sa-i privesc deschis în faţa, bineînţeles cu respect,
Aşa făcu. Figura extraordinar de puternica era galbena, ochii arun- privire spălăcita sub liniile răsucite ale frunţii, expresia buzelor -ate era amara. Şi fiecare citi adine în ochii celuilalt, imensul batrin • uţintelul tînâr, în vreme ce primul continua sa-l ţină de încheietura îinii pe cel din urma. în sfîrşit, Peeperkorn spuse încet: - Ai fost amantul Clavdiei în timpul anterioarei sale şederi aici? Hans Castorp lasă încă o data capul în jos, însă îl ridica imediat şi după ce respira adînc, spuse: ^ - Mynheer Peeperkorn! îmi displace extrem de mult sa va mint şi ma silesc s-o evit cît îmi sta în putinţa. Şi nu-i deloc uşor. M-aş lauda daca aş confirma afirmaţia dumneavoastră şi aş minţi daca aş contesta-o. Aşa stau lucrurile, ca sa se ştie. Am locuit multa vreme, foarte multa vreme în acest sanatoriu şi în acelaşi timp cu Clavdia — adică, iertaţi-ma — cu actuala dumneavoastră tovarăşa de călătorie, fara sa-i fi fost vreodată prezentat. Relaţiile noastre n-aveau nimic monden, cel puţin relaţiile mele cu dînsa, ale căror origini, vreau să spun, sînt cufundate în bezna, în mintea mea, nu i-am spus Clavdiei niciodată altfel decît tu, şi aşa s-a întîmplat şi în realitate. Căci în seara cînd m-am scuturat de acele legături pedagogice despre care a fost vorba adineauri - pe scurt, cînd m-am apropiat de ea luînd ca pretext o mascarada — într-o seara de Carnaval, într-o seara de nimeni şi de nimic justificata, într-o seara în care tutuirea era un lucru general convenit, atunci „tu"-ul acesta şi-a căpătat întregul sau sens de-o maniera abia conştienta şi ca într-un vis. Totodată era în ajunul plecării Clavdiei. - întregul sau sens, repeta Peeperkorn. Te-ai exprimat foarte politi-•■■ u dădu drumul lui Hans Castorp şi începu sa-şi frece fălcile, e sprîncenelor, obrajii şi bărbia cu mîinile de căpitan, cu unghiile - ' P°' 'Si împreuna mîinile pe cearşaful pătat cu vin şi-şi lasă capul parte, în partea stînga, opusa musafirului, astfel îneît ai fi putut ne^a n" mai vrea sa-l vadă. SD| artl raspuns cît mai precis cu putinţa, mynheer Peeperkorn, îi mc; castorp, şi m-am silit cu toata conştiinciozitatea sa nu spun tneu d mu't' nici prea puţin. înainte de toate, era vorba, din punctul Sau nu 6 ere> sa va ro8 sa observaţi ca sînteţi oarecum liber sa ţineţi fost o s ° 6a'a ^e aceasta seara închinata lui „tu" şi plecării, întrucît a •endaj. u Sltuata în afara de orice rînduiala şi aproape în afara de ca-rs " oeuvre ca sa zic aşa, o seara suplimentara, o seara de 678 THOMAS MANN 1 minţit an bisect, adică douăzeci şi noua februarie, şi prin urmare n-as f decît pe jumătate daca aş fi negat constatarea dumneavoastră Peeperkorn nu răspunse. - Am preferat, relua Hans Castorp, după o pauza, am preferat spun adevărul, chiar cu riscul de-a va pierde bunăvoinţa vorbind cît se poate de sincer, ar fi pentru mine o pierdere considerab'l pot sa v-o mărturisesc; o lovitură, o lovitura cumplita, pe care putea-o compara decît cu lovitura ce-am simţit-o acum, la revenir doamnei Chauchat, cînd am văzut ca nu s-a întors singura, ci ca tova rasa dumneavoastră de călătorie. Am înfruntat, deci, şi acest risc deoarece de multa vreme doream ca totul să fie limpede între noi - între dumneavoastră, pentru care am nişte sentimente de respect atît de profunde, şi mine — şi am procedat astfel, căci mi s-a părut mai frumos şi mai omenesc — ştiţi cum pronunţa Clavdia acest cuvînt cu glasul ei fermecător de voalat, taraganîndu-l atît de melodios — da, mi s-a părut ca-i mai bine sa procedez astfel decît sa tac sau sa ma prefac, şi din acest punct de vedere îmi dau seama ca mi-aţi luat o piatra de pe inima cînd, adineauri, aţi constatat-o. Nici un răspuns. - încă ceva, mynheer Peeperkorn, mai exista încă un lucru care m-a făcut a dori sa ajung în situaţia de a vă putea spune adevărul, adică ma refer la experienţa mea personala în legătura cu nesiguranţa enervanta şi cu semibanuielile ce stăruiau în această privinţa. Acum dumneavoastră ştiţi cu cine şi-a petrecut, cu cine s-a întreţinut şi cu cine a încheiat Clavdia - aşadar, sa spunem că şi-a încheiat - un douăzeci şi noua februarie, înainte ca situaţia de drept întru totul pozitiva sa se fi stabilit între ea şi dumneavoastră, aceasta situaţie absolut pozitiva în faţa căreia ar fi o curata nebunie sa nu te pleci. Cît despre mine, n-am putut s ajung niciodată la o asemenea certitudine, deşi nu mi-a scăpat ni« clipa faptul ca, oricît de puţin ai fi înclinat sa-ţi imaginezi aseme lucruri, la urma urmei trebuie sa admiţi şi eventualitatea de a ave decesori şi în plus am ştiut, printre altele, ca însuşi consilierU Behrens — care aţi aflat, poate, ca se ocupa, ca amator, şi de pictu făcut, în numeroase şedinţe, un portret remarcabil, redîndu-i c pielii cu o verosimilitate extraordinara, ceea ce, între noi tic uluit destul. Mi-a pricinuit multa bătaie de cap şi chin, şi chiar ş îmi framînt mintea în aceasta privinţa. MUNTELE VRĂJIT 679 O mai iubeşti şi azi? îl întreba Peeperkorn, fara sa-şi schimbe • 'a adică: fara sa-şi întoarcă faţa... Vasta camera se scufunda din ce . mai mult în semiobscuritate. Iertaţi-ma, mynheer Peeperkorn, îi răspunse Hans Castorp, dar senti-le „e care ]e am faţa de dumneavoastră, nişte sentimente de profund t ^ jg admiraţie, m-ar face sa par necuviincios vorbindu-va despre timentele mele faţa de tovarăşa dumneavoastră de călătorie. _ şj ţi le împărtăşeşte? îl întreba Peeperkorn în şoapta. Ţi le mai împărtăşeşte chiar şi astăzi? _N-am spus, îi răspunse Hans Castorp, n-am spus ca le-ar fi împărtăşit vreodată. Asta mi se pare puţin probabil. Mai adineauri, vorbind despre reacţiile naturii feminine, am atins, în treacăt şi de-o maniera teoretică, această chestiune. Fireşte, la mine nu prea are mare lucru sa iubească. Ce dimensiune am eu, judecaţi şi dumneavoastră. Dacă din întîmplare se iveşte un... un douăzeci şi noua februarie, asta depinde numai de faptul ca femeia se poate lasă sedusa întrucît a fost aleasa de bărbat - deşi, aş vrea sa adaug: am impresia ca mă cam laud şi sînt lipsit de gust cînd vorbesc despre mine ca despre un „bărbat", însă Clavdia este cu siguranţă o femeie. - A ascultat de glasul pasiunii, murmura Peeperkorn cu buzele sfîrte-cate. - Exact aşa cum a procedat şi în cazul dumneavoastră, dar cu mult mai multă supunere, spuse Hans Castorp, şi aşa cum, după toate aparenţele, a mai facut-o şi în alte nenumărate cazuri, asupra acestui punct nu va putea exista vreodată îndoiala, pentru oricine se va găsi mtr-o situaţie similara... ~ Jtai! îi spuse Peeperkorn continuînd sa ramîna tot cu faţa întoarsa, 91 tacînd cu latul mîinii un gest spre interlocutorul sau. Nu-i oare jos-"lc sâ v°rbim astfel despre ea? ^ Nu cred, mynheer Peeperkorn. Nu, şi am credinţa ca pot sa va c pe deplin. Oare nu vorbim despre lucruri omeneşti — luînd »omenesc" în sensul de libertate şi de genialitate - iertaţi-mi „_ puţin cam căutat, dar mi l-am însuşit de curînd, deoarece ^ «"«„evoie de el. Yüklə 6,39 Mb. Dostları ilə paylaş:
|