N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

Decembrie 1955

Virgil Când.:

„Vin unii şi-mi spun: aş duce o viaţă creştină dacă aş putea... dacă aş avea condiţii, dacă ar fi... dar aşa e imposibil... Şi le răspund: Asta e viaţa de care ai parte, ăsta-i lozul pe care l-ai tras; acum trebuie să fii creştin; dacă aştepţi să ai confort şi timp liber şi să fie iar linişte şi bunăstare şi să se ducă jupîneasa la piaţă şi să găseşti brînză în toate băcăniile ai putea pierde prilejul de a fi ceea ce spui că doreşti să fii. Trebuie să te poţi mărturisi creştin oriunde, în tren, în subsol, printre dobitoci, într-un spaţiu locativ comun, pe cruce, într-o cameră de trecere, la coadă."

1961

De închisoare nu pomenise, ştia că acolo e uşor.

(îmi aduc aminte de vorbele lui cu prilejul unui interogator ce mi se ia despre Virgil Când., Paul Sim. şi Al. El.)

- Din punctul de vedere al deplinei noastre responsabilităţi cred că filosofii existenţialişti au dreptate. Scuza „împrejurările mi-au fost potrivnice" nu e invocată decît de cei slabi şi nehotărîţi. Pentru o personalitate puternică - dintre acelea cărora Alain le spunea firi de crocodil: Goethe, Descartes, Stendhal, Spinoza - împrejurările sunt mai curind ceea ce istoricul Arnold Toynbee numeşte chalenge, o provocare, un imbold.

Oamenii care au ceva de făcut şi de spus nu sunt opriţi locului de o intîmplare. cu o „nenorocire": numai pentru cei de talia d-lui Berfhelemy darea afară din casă şi împrăştierea mobilelor (cu prilejul intempestivei

243

sale evacuări de la Temple, spre a face loc perechii regale ce urma să fie internată acolo în toamna anului 1792) le concentrează tot restul vieţii asupra proceselor şi intervenţiilor urmărind redobîndirea avutului; numai pe unii ca aceştia faptul trivial - oricît de neplăcut şi de nedrept - i-a putut abate din cale; ceilalţi trec ca expresurile fără opriri prin gările mici, înaintează ca ştafetele, cu mesajul strîns la piept sau în pumn.

La urma urmei împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Şi fiecare - mai arată - Alain - tot ceea ce vrea obţine, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibă; ceea ce se dobîndeşte prin neprecupeţit sacrificiu, cu nedezminţită încăpăţînare, înfnngînd lenea, nestăruind asupra scrupulelor.

împrejurările nu pot fi scuză decît pentru rataţi şi rataţii — pe plan social (o spune unul din ei) sau duhovnicesc — sunt cei ce s-au dat bătuţi, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destui de scump. (Ori nu l-au recepţionat destul de clar.)

Mîngîierea e alta, o exprimă zicala Englezilor: totul nu e să învingi, totul e să lupţi pînă la capăt.

Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta. Să nu te predai din prima clipă, ca social-democraţii germani în Iulie 1932.

Capra d-lui Seguin, în nuvela lui Alphonse Daudet, a mîncat-o lupul; dar în zoii, după ce ea luptase toată noaptea.

Asta-i singura noastră datorie sflntă: de ne este dat să cădem, să fie-n zori.

— Dar, zice părintele G.T., în creştinism e altfel; trebuie să învingi. în cer intră numai cei care au bimit în războiul purtat împotriva Satanei. Vai şi amar de cei învinşi.

- Despre acea circiumă în care Don Quijote le cere ţăranilor să vadă - dezvrăjind-o şi dezvrăjindu-se pe ei - un castel (castelul ai cănii liberi şi legitimi moştenitori sunt ca fiii chemaţi la desăvîrşire de un Tată desăvîrşit), a spus şi americanul Henry David Thoreau un lucru drept: „Dacă aţi tăcut castele în aer, n-aţi lucrat în zadar; deoarece acolo s-ar şi cuveni să fie toate. Acum, puneţi dedesubt şi fundaţiile."

Bucureşti, septembrie 1964

Deşi am experienţa fericirii de după botez, aştept cu mare curiozitate prima împărtăşanie în biserică. Nu sunt decepţionat. Am mers tremurînd

244

spre altar şi m-am înapoiat năpădit de bucurie şi linişte. Detaşării euforice produse - aşa se pare - şi de droguri, i se adaogă aici dorinţa de a le face altora binele, o imparţială înţelegere a oricărui om; nu gentileţea niţel isterică, a celui care a aflat o veste plăcută şi se întrece în a fi binevoitor cu toată lumea, ci o mai adîncă hotărîre de a te purta frumos. Da, aşa cum a promis regina Victoria la începutul domniei: / shall be good¹⁰.

Dar şi o îngrijorare. Te simţi mult mai răspunzător, îndatorat. (Luca 12, 48: „Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere de la el şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere"'.) Şi ce poate 11 mai mult decît însuşi Trupul şi Sîngele însuşi?