Neoplazia

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 95.75 Kb.
tarix04.11.2017
ölçüsü95.75 Kb.

Patologia tumorilor

Oncologie Defineste studiul sau stiinta cresterii neoplazice.

Neoplasia - Literar denumeste o “ crestere noua”, o masa de celule ce alcatuiesc o formatiune nou crescuta.

Neoplasm - Se refera la o crestere anormala de tesut nou, cu o rata de dezvoltare rapida si scapata de sub controlul la care tesuturile normale se supun, care nu indeplineste un rol folositor organismului si care persista in aceeasi maniera si dupa ce factorii cauzanti au fost inlaturati.




Tumora


Original se refera la orice crestere in volum, insa curent este utilizata aproape exclusiv pentru a defini o crestere neoplazica.

Cancer


Comun se utilizeaza pentru a desemna toate neoplaziile de natura maligna.

Neoplasm Benign


Defineste un neoplasm cu tendinta de crestere lenta, bine delimitata, care nu are capacitati de metastazare si care nu reprezinta o amenintare pentru viata animalului.

Neoplasm malign


Defineste un neoplasm cu tendinta de crestere rapida, slab delimitata de tesuturile invecinate, metastazeaza frecvent si reprezinta deseori cauza mortii animalului.

Metastazarea


Este raspandirea tesutului tumoral de la un organ la altul, fiind utilizat ca si termen cu precadere pentru a denumii o crestere tumorala secundara care se realizeaza intr-un alt organ decat cel in care s-a dezvoltat tumora primara.

Diferentierea


Reprezinta trensformarea unei forme de regula imatura intr-una matura. Referindu-ne la celule, inplica transformarea celulelor imature in formele lor mature.

Anaplasia


Literar inseamna a ”forma invers”, dar se refera la tendinta tesuturilor tumorale de a fi compuse din celule mai putin diferentiate/mature.

NOMENCLATURA


Nomenclatura utilizata in studiul neoplaziilor din pacate nu respecta o singura regula. Oricum, de regula denumirea tumorilor benigne se termina prin sufixul –“om”.Neoplaziile maligne ale tesuturilor conjunctive sunt denumite prin alaturarea sufixului “sarcom”. Neoplaziile maligne ale celulelor cu origine epiteliala se denumesc prin alaturarea sufixului “carcinom”. Atasand sufixul “om” se utilizeaza in cazul tumorilor benigne mezenchimale ( ce se dezvolta din tesutul muscular, osos, tendoane, cartilaj, grasime, vase, tesut limfoid si fibros) datorita faptului ca diferite celule mezenchimale adulte sunt suficient de distincte pentru a fi rapid diferentiate unele de altele. Oricum, neoplaziile benigne ale tesuturilor cu origine epiteliala nu sunt denumite astfel datorita in special clasificarilor diferite la care tumorile epiteliale sunt supuse, unele clasificari realizate pe baza originii, altele pe baza arhitecturii tisulare sau pe baza structurilor componente.

Adenomul este termenul utilizat pentru a desemna neoplasmele benigne epiteliale ce formeaza structuri glandulare sau care deriva din galande. De exemplu un neoplasm benign epitelial ce se dezvolta plecand de la nivelul epiteliului intestinal si formeaza structuri asamanatoare glandelor vor fi numite adenom.

Neoplaziile epiteliale benigne ce produc prelungiri digitiforme vizibile macroscopic sau microscopic vor fi denumite polip sau papilom. Cele ce se refera la mase chistice mari se denumesc prin alaturarea termenului de chistoadenom.

Nomenclatura tumorilor maligne ale tesutului conjunctiv cuprinde denumirea initiala a tesuturilor de origine urmata de sufixul sarcom.

Neoplaziile maligne ale epiteliilor sunt denumite carcinoame. Un carcinom cu o crestere glandulara este denumit adenocarcinom.

O tumora ce contine celule scuamoase identificabile poarta denumirea de carcinom scuamos. De asemenea in practica comuna se specifica de asemenea si tesutul de origine (adenocarcinom renal, etc.)

O tumora maligna poate sa fie alcatiuta din celule foarte primitive, neidentificabile si poate fi denumita ca si tumora maligna nediferentiata, sau cand este posibil carcinom sau sarcom nediferentiat.

Termenul de teratom este utilizat pentru a denumi o tumora compusa dintr-un mozaic de tipuri celulere reprezentative pentru mai multe linii celulare.

 CRITERIILE DE DIFERENTIERE A TUMORILOR BENIGNE DE CELE MALIGNE


Diferentierea caracterelor tumorale benigne de cele maligne este rationamentul principal pe care medicul trebuie sa il realizeze vizavi de o tumora.

Principalele elemente de diferentiere sunt date de:



  • (1) gradul de diferentiere celulara sau anaplazia celulara

  • (2) rata de crestere

  • (3) modul de crestere si raspandire. Anaplazia si metastazele sunt semne tipice ale malignitatii.

1 Diferentierea celulara si Anaplazia


Celulele neoplazice diferentiate sunt acelea care reproduc cat mai apropiat forma, structura si functia celulelor initiale din care s-a format tumora. Cu cat asemanarea este mai mare, cu atat diferentierea este mai buna. Termenii de nediferentiat si de aplazia desemneaza tumori slab diferentiate.

In general toate tumorile benigne sunt bine diferentiate, insa tumorile maligne variaza de la forme bine diferentiate pana la cele nediferentiate. Chiar si tumorile maligne bine diferentiate au un anumit grad de anaplazie. Tumorile nediferentiate sau anaplastice sunt fara exceptie maligne si sunt alcatuite din celule ce au pierdut partial sau total caracteristicile celulelor de origine. Pe de alta parte tumorile benigne sunt extrem de bine diferentiate si asemanatoare cu celulele de origine, deseori singurul lucru ce tradeaza caracterul tumoral al leziunii este gruparea celulelor sub forma de noduli, nerespectend arhitectonica tisulara normala.

Anaplazia este caracterizată prin urmatoarele:

1. Pleomorfism (variatii in forma si marimia celulelor si a nucleilor)

2. Hipercromatism (nucleii contin mase abundente de cromatina intens colorata) 




 

3. Nucleolii mariti;

4. Cresterea numarului de mitoze si a celor anormale;

5. Formarea de celule gigant tumorale;



Capacitatea functionala a celulelor neoplazice se coreleaza cu gradul de diferentiere morfologica, celulele tumorale bine diferentiate pot sa elaboreze produsii normali secretati de catre celulele de origine. Celulele neoplazice nediferentiate tind sa isi piarda caracteristicile functionale.

2 Rata de crestere


In generaltumorile benigne cresc lent, pe durata a mai multi ani si intr-un spatiu bine delimitat. Majoritatea tumorilor maligne cresc rapid, uneori intr-un spatiu eratic, raspandindu-se cu viteza. Insa exista si exceptii, de ex: tumorile benigne pot intra intr-o stare dormanta in care nu isi modifica semnificativ volumul, alte tumori benigne chiar scazand in volum. Chiar daca majoritatea tumorilor maligne cresc progresiv, unele pot intra in stare dormanta iar altele chiar sa isi micsoreze marimea.Oricum, ca regula generala, cu cat anaplazia unei tumori este mai mare, cu atat mai numeroase sunt mitozele si cu atat tumora creste mai repede.

3 Modul de crestere si raspandire


Modul de crestere si capacitatea de a se infiltra diferentiaza clar tumorile maligne de cele benigne.

Incapsularea

Aproape toate tumorile benigne au o crestere localizata, uneori demarcarea de tesuturile limitrofe facandu-se prin intermediul unei capsule fibroase. Asemenea neoplasme raman localizate la nivelul locului de formare si nu disemineaza in organism. Chiar daca prezenta capsulei e un semn al benignitate, lipsa acesteia nu indica o tumora maligna.

Tumorile maligne nu sunt aproape niciodata incapsulate si sunt caracterizate de o crestere infiltrativa, eroziva in tesutul adiacent.

Metastazarea

Metastazarea se refera la raspandirea celulelor neoplazice dintr-o parte a organismului in alta pe cale sanguina (hematogena) sau limfatica (limfogena). Pe masura ce celulele maligne infiltreza tesuturile invecinate acestea incep sa erodeze vasele de sange, se detaseaza si se comporte precum embolii. Atunci cand aceste celule devin blocate in alte tesuturi se pot dezvolta si produce noduli tumorali (metastaze). Celulele neoplazice ce calatoresc hematogen se opresc de regula la nivelul primului capilar pe care il intalnesc, pulmonii si ficatul fiind cele mai comune locuri de blocare a acestora. Celulele tumorale care circula limfatic se opresc uzual la nivelul limfonozilor regionali. Exista o tendinta a neoplasmelor epiteliale de a metastaza pe cale limfatica si a celor conjuctive de a metastaza hematogen. Toate neoplasmele ce metastazeaza sunt maligne, insa nu toate tumorile maligne metastazeaza. De ex: carcinomul celulelor bazale are un grad crescut de malignitate dar nu metastazeaza.

Implantarea

Denumeste transferul celulelor neoplazice de nivelul unei suprafete mucoase la alta prin contact direct. Cavitatile organismului sunt de obicei implicate in acest mod de diseminare a tumorilor. Datorita contactelor slabe ce le stabilesc intre ele, celulele tumorilor maligne sunt usor detasabile si de raspandit in spatiile invecinate.

Implantarea este o caracteristica a unor neoplasme maligne. Transplantarea denumeste transportul mecanic la celulelor neoplazice prin intermediu instrumentelor chirurgicale sau a manusilor.


Pe scurt, tumorile maligne se diferentiaza de cele benigne prin:

(1) gradul de diferentiere celulara sau anaplazia celulara;

(2) rata de crestere;

(3) modul de crestere si raspandire;

Neoplasmele benigne se caracterizeaza prin:

(1) celule bine diferentiate ce se aseamana cu celulele de origine;

(2) crestere progresiva lenta ce poate uneori sa stagneze sau sa involueze;

(3) crestere insotita de formarea de capsule fibroase la periferie;

(4) absenta metastazelor;

Neoplasmele maligne se caracterizeaza prin:

(1) anaplasia sau o slaba diferentiere celulara;

(2) crestere rapida si de multe ori eratica insotita de numeroase mitoze anormale;

(3) progresia in tesuturile invecinate se realizeaza prin infiltratie, capsula de separare fiind aproape intotdeauna absenta;

(4) metastaze frecvente;

Canalele limfatice sunt cele mai frecvente cai de raspandire a carcinoamelor, sarcoamele preferand metastazarea hematogena.


ETIOLOGIA NEOPLAZIILOR


Numeroase teorii au incercat sa explice cauza aparitiei neoplasmelor insa multe dintre acestea au fost speculative fara a avea o baza stiintifica. Exista o cantitate mare de dovezi experimentale ce justifica afirmatiile prezumtive referitoare la modul lor de aparitie. Insa, factorul sau factorii responsabili de dezvoltarea majoritatii neoplasmelor ramane inca necunoscut. Numerosi agenti capabili de a produce neoplazia naturala si experimentala se pot grupa in felul urmator:

● (1) virusuri oncogene

● (2) agenti chimici carcinogeni

● (3) radiatiile si

● (4) alti agenti.

11.9.1 Virusuri oncogene – vezi pezentarea de la curs

La animale se pot intalni neoplasme variate a caror cauza virala a fost bine stabilita. Oncogeneza virala a fost observata chiar inainte de a se cunoaste existenta virusilor, Ellerman si Bang (1908) descoperind faptul ca sarcomul puilor de gaina poate fi transferat la alte pasari intr-un material acelular. De atunci, au fost identificati o multitudine de virusuri oncogene ce pot fi divizate in virusi cu ADN si ARN.



Virusurile ARN sunt cauza unor forme de leucemie sau limfosarcoame la animale. Apartin familiei retrovirus, sunt larg raspanditi in cadrul vertebratelor avand multe proprietati fizice, chimice si oncogene comune. Toti virusii ARN contin mijloace prin care ARN-ul viral este transcris in ADN-ul celulei gazda. Acesti virusi contin o enzima ( ARN- ADN polimeraza sau revers-transcriptaza) ce utilizeaza genomul ARN-ului viral pentru a realiza o copie a sa de ADN. Procesul are urmatoarele etape:

Virusul ARN este inglobat in vacuolele fagocitare ale celulelor; inlaturarea capsulei virionului expune ARN-ul 70s al genomului viral. Acest ARN 70s are un rol de matrita pentru transcrierea unei singure catene de ADN prin actiunea revers-transcriptazei. In consecinta, un hibrid dublu catenar ADN-ARN este format. Catena de ARN este mai apoi degradata si inlocuita de o alta de ADN, folosind prima catena de ADN ca model. In acerst fel, provirusul ADN-ARN este format. ADN-ul dublu catenar este mai apoi inserat in cadrul genomului celulei gazda ( provirusul devine incorporat in genomul celulei gazda). Celula gazda este mai apoi capabila de a sintetiza ARN-ul rezultat din provirus. Fiind parte din genomul celulei gazda, provirusul nu este recunoscut ca fiind “strain” de catre sistemul imun si este protejat prin urmare de distrugerea imunologica. La microscopul electronic, diversi oncornavirusi apar fie sub forma particulelor de tip “C” ( nucleoid pozitionat central ) fie de tip “B” ( nucleoid pozitionat excentric). Atat tipul “B” cat si “C” sunt sintetizati de catre celula gazda.

Cele 3 forme biologice de oncornavirusi sunt:


  1. virusul leucemic

  2. virusul sarcomatos

  3. virusul ce cauzeaza tumorile mamare la soareci ( virusii leucemici si sarcomatosi sunt de tip C, pe cand virusul ce cauzeaza tumorile mamare la soareci sunt de tip “B”). Virusii leucemici au fost izolati de la mai multe specii incluzand soareci, pui de gaina, si pisici. Virusii sarcomatosi au fost izolati de la pui de gaina, soareci, sobolani, pisici si maimute.

Studiile asupra modului de transmitere al oncornavirusilor au relevat faptul ca atat celulele somatice cat si cele bacteriene pot avea un genom viral de tip C. Acesta sugereaza faptul ca oncornavirusii pot ramane in stare latenta in cadrul unor celule aparent normale. Pentru a explica aceste descoperiri au fost propuse doua teorii:




  1. teoria oncogena si

  2. teoria provirala

Teoria oncogena sustine faptul ca o portiune din genomul oncornavirusului existent in provirusul ADN este parte a continutului de gene normale a vertebratelor si este transmis vertical de catre mecanismele obisnuite de transmitere. Aceasta oncogena este in mod normal inactiva dar poate fi activata de catre carcinogeni, radiatii, imbatranire etc. Teoria provirala se bazeaza pe potentialul in evolutia genetica de la nivelul celulelor. Ea sustine ca virusii oncogeni apar ca mutatii in celulele somatice. Se presupune ca exista regiuni in ADN-ul celular ce servesc ca model in sinteza ARN-ului si revers-transcriptazei. Prin medierea revers-transcriptazei, acest ARN poate servi drept matrita pentru un ADN nou ce este integrat in ADN-ul celular. In aceasta formare ciclica a ADN-ului in ARN si mai apoi din nou in ADN genomul dintr-o celula somatica devine provirus continand toate informatiile necesare producerii oncornavirusilor.



Virusii ADN oncogeni:

Virusii ADN ce detin un potential oncogen puternic se pot grupa in trei grupe esentiale:


  • (1) papovavirusuri,

  • (2) adenovirusuri

  • (3) herpesvirusuri.

Toate aceste grupe au capacitatea de a deveni integrate ADN-ului celulelor gazda, cauzand transformarea neoplazica. Virusurile papova includ virusii polyoma, virusul simian 40 si virusii papilloma. Herpesvirusii cauzeaza o varietate de tumori la diferite specii de vertebrate, incluzand boala Marek la pasari, sarcomul reticulo-celular la maimute si adenocarcinomul renal la broaste.

Cand un virus ADN oncogen patrunde in celulele gazdei se produce infectia eliberandu-se numeroase particule virale. Celula este in mod normal lizata ( celula normala gazda este permisibila din moment ce permite virusului sa isi continue cursul de dezvoltare). Cand celulele care nu sunt gazdele naturale ale virusului sunt infectate, particulele virale nu sunt produse iar celulele de cele mai multe ori trec printr-o transformare neoplazica. Aceste celule sunt “nonpermisive” iar infectia este “neproductiva” si “transformatoare”. Celula gazda este factorul determinant major al caii ce va urma. Succesiunea evenimentelor din reactia de “transformare” intre virusii ADN si celulele gazda are loc in 2 stadii , “timpurie” si “tarzie”.

Stadiul timpuriu include intrarea virusului in celula si inlaturarea invelisului proteic din ADN. Prin urmare, ADN-ul viral este integrat in genomul celulei gazda. In cadrul celulelor nonpermisive, sunt exprimate genele virale timpurii, ducand la sinteza unei proteine virale codificate numita tumoare sau antigen-T. Antigenul – T se leaga de ADN si intr-un anumit mod modifica expresia genomului viral in asa fel incat sa blocheze productia particulelor virale si sa produca alterari la nivelul membranei celulare caracteristice transformarii neoplazice. Stadiul “tarziu” al infectiei virale, implicand gene care codifica proteinele capsulare virale necesare pentru productia virionilor infectiosi, este suprimata in cadrul transformarii celulare.

In transformarea neoplazica data de virusii ADN nu este nevoie de revers-transcriptaza ( revers-transcriptaza este o caracteristica doar a virusilor oncogeni ARN) si spre deosebire de virusii ARN in cadrul acestora nu se produce eliberarea virionilor infectiosi.


Carcinogenii chimici


Carcinogenii chimici (compusi capabili sa produca neoplasmele) sunt numerosi, dar cei mai cunoscuti sunt hidrocarburile, agentii alchilanti, azo dyes si aminele aromatice.

Carcinogenii chimici includ atat produsele fabricate cat si cele naturale cu structuri chimice diverse.

Carcinogenii chimici sunt de doua clase:

- Carcinogeni activati direct si

- Procarcinogeni ( necesita activare chimica sau enzimatica)


  1. Toti carcinogenii sunt electrofili foarte reactivi ce se leaga prin covalenta la rezidurile nucleofilice de ADN,ARN si proteine celulare.

  2. Legatura carcinogenilor chimici la ADN este aleatorie in cea ce priveste specificitatea genelor cat si cea a naturii leziunii genetice.

  3. Legarea carcinogenilor chimici la ARN implica toate formele de ARN dar in mod special ARNt.

  4. Carcinogenii sau promotorii sunt agenti care singuri au un efect foarte mic carcinogen, dar ei intaresc actiunea fie a unui carcinogen direct activat fie a procarcinogenilor.

  5. Majoritatea carciongenilor sunt mutageni, dar nu toti mutagenii sunt neaparat carcinogeni.

Factorii urmatori sunt esentiali in carcinogeneza chimica:





  1. efectele carcinogenilor chimici sunt dependenti de doza, cumulativi si ireversibili.( cu cat doza cumulata este mai mare cu atat incidenta neoplaziei creste).

  2. exista o perioada de intarziere intre expunere si aparitia tumorii.

  3. Schimbarile celulare ce provoaca carcinogeneza sunt transmise celulelor fiice.

  4. Proliferarea celulara intensifica carcinogeneza

  5. Neoplasmele induse de catre acelasi carcinogen chimic deseori prezinta diversitate antigenica la fel ca si diversitate fenotipica in termeni histologici, grade de diferentiere, proprietati ale suprafetelor celulare si alte caracteristici ale transformarii neoplazice.

 

Carcinogeneza cauzata de radiatii:

Energia radiatilor, indiferent de sursa ( raze solare, fisiuni nucleare, etc) este un carcinogen bine stabilit. Mecanismele implicate in inducerea neoplaziei prin radiatii sunt putin intelese. Cu privire la acest aspect au fost elaborate urmatoarele teorii:

  1. Radiatiile ionizante afecteaza direct sau indirect ADN-ul, rezultand mutatii.

  2. Modificarile cauzate de radiatii activeaza virusii aflati in stare latenta sau reactiveaza oncogene din celule.

Radiatiile ultraviolete: carcinomul celular bazal la om si carcinomul celular scvamos ocular la vacile Hereford au o incidenta mai mare in acele parti ale tarii unde expunerea la soare este maxima. Acest tip de cancer la vaci este de asemenea asociat cu lumina ultravioleta datorita lipsei pigmentatiei si prin urmare sensibilitatea este mai crescuta la lumina. Exista posibilitatea ca arsurile pielii provocate de radiatii sa influenteze dezvoltarea neoplasmelor.

Dovezi prezente sugereaza faptul ca nu exista doar o singura cauza a producerii neoplaziei la om sau animale.

Predispozitia la neoplazie


Desi dovezi prezente sugereaza faptul ca virusurile oncogene, substantele chimice carcinogene si radiatiile sunt factori importanti in inducerea neoplasmelor in conditii naturale sau experimentale, exista un numar de factori legati atat de gazda cat si de mediul care influenteaza predispozitia animalului.

A.Ereditatea:

In incercarea de a relationa factorul ereditar cu incidenta neoplasmelor s-au efectuat o serie de experimente pe soareci. S-au obtinut o serie de descendenti de soareci susceptibili la tumori ale pielii, ale glandei mamare si ficat, pe cand altele s-au observat a fi destul de rezistenti la acelasi tipuri de neoplasme. Unele studii indica faptul ca sunt si alti factori in afara de ereditate ce joaca un rol in aceste diferente la descendenti. De exemplu, daca soarecii tineri proveniti de la o rasa susceptibila sunt hraniti de o femela dintr-o rasa rezistenta , incidenta neoplasmelor este mai scazuta decat la cei care au fost hraniti cu lapte matern. Aceasta sugereaza existenta “factorului lapte” ce poate fi un agent infectios, un produs endocrin, sau un factor nedescris. S-a aratat de asemenea ca anumite rase de pui sunt extrem de susceptibile la agentul cauzator al bolii Marek, pe cand altele sunt foarte rezistente.

B.Varsta:

Tumorile sunt deobicei mai frecvente la indivizii mai in varsta, desi sunt unele exceptii. Tumoarea venerica transmisibila la caine este intalnita deobicei la cainii relativ tineri in perioada activitatii sexuale. Tot din perspectiva varstei, tumorile tesuturilor de legatura sunt in general mai frecvente la animalele tinere, pe cand tumorile derivate din tesutul epitelial sunt mai frecvente la animalele mai batrane.

C. Sexul:


Incidenta neoplasmelor la cele doua sexe este aproximativ aceasi, dar tipul de crestere difera. Neoplasmele glandelor perianale la caine sunt mai comune la mascul decat la female sugerand o corelatie hormonala.

D. Pigmentatia:


Pigmentarea parului sau a pielii uneori face ca indivizii sa fie mai susceptibili sau mai rezistenti la neoplasme. Melanoamele maligne sunt mai frecvente la caii albi decat la cei de alte culori. Vacile din rasa Hereford sunt mai susceptibile la neoplasme oculare si structuri inrudite decat alte rase. Acest fapt a fost atribuit lipsei de pigment de la nivelul pielii pleoapelor.

E. Hormonii:


Produsele endocrine pot fi factori intrinseci sau extrinseci in etiologia neoplasmelor. Hormonii estrogeni administrati in doze mari la soareci s-a raportat ca ar cauza neoplasme mamare si neoplasme ale celulelor interstitiale testiculare la masculi.

Iritatii cronice:


Numeroase exemple de neoplasme cauzate de iritatii cornice sunt listate in text.

Paraziti:


Incidenta fibrosarcomului sau osteosarcomului de la nivelul esofagului la cainii parazitati cu Spirocerca lupi este considerabila. Unii cercetatori sustin ca leziunile cauzate de Eimeria stiedae in ductul biliar la iepure reprezinta o adevarata neoplazie. Multi insa considera aceste modificari ca fiind hiperplazii.

CARACTERISTICILE GENERALE ALE NEOPLASMELOR

A.Morfologie:


In raspandirea neoplasmelor exista o diversitate larga. In general neoplasmele benigne au tendinta de a se extinde la suprafata pielii sau a organului in care se dezvolta, pe cand neoplasmele maligne au tendinta de a fi neregulate in forma si de a se infiltra in tesutul de demarcatie.

Microscopic, neoplasmele seamana cu celulele zonei in care apare proliferarea. Acestea sunt neoplasmele formate din fibroblaste, limfocite si celule scvamoase, etc., in principal dezvoltate in locatii anormale, in cantitati neobisnuite sau de rata anormala. Exista de asemenea modificari la nivelul dimensiunilor celulare, forma si caile de dezvoltare.


B.Metabolismul:


Celulele neoplazice se deosebesc din punct de vedere metabolic fata de celulele normale si cantitatea acestei diferente difera in mod direct cu gradul de malignitate. Celulele normale au un model de activitate enzimatica caracteristica acelui tesut sau organ. In celulele neoplazice, acest model este mai putin caracteristic si exista o tendinta a activitatii enzimatice de a se alatura unei cai comune in leziunile mai maligne. Aceasta lipsa a diferentierii biochimice este analoaga lipsei diferentierii morfologice recunoscute ca anaplazie in celulele maligne.

In general cele mai maligne celule au rate ridicate de glicoliza aeroba cat si anaeroba. Aceste rate pot fi de cateva ori mai mari decat cele intalnite in celulele normale. Caile metabolice anormale ale celulelor neoplazice cateodata le fac mai susceptibile la agentii chimici variati sau la influente cum ar fi razele-x si alte forme de iradiere. Acest lucru constituie un avantaj in tratarea neoplasmelor, regimul terapeutic ideal fiind acela de a distruge toate celulele neoplazice cu pastrarea intacta a celulelor normale.


Factorii ce impiedica dezvoltarea neoplasmelor


Cursul natural al neplasmelor maligne difera foarte mult. Este normal pentru un animal cu un neoplasm malign sa supravietuiasca de la 6 luni pana la un an dupa ce leziunea devine aparenta. Factorii care conditioneaza neoplasmele sunt numerosi. Pe langa caracteristicile intrinseci ale neoplasmelor (genotip, support vascular, etc) exista factori care pot fi modificati in gazda cum ar fi nutritia, statusul endocrin si reactivitatea imunologica.

11.12.1 Neoplasmele dependent-endocrine


Exista putine neoplasme endocrin-dependente la animale. Neoplasmele de prostata si glanda mamara sunt de grade diferite,dependente endocrin; de exemplu: carcinomul de prostata se dezvolta sub influenta testosteronului, orhidectomia inhiba cresterea, la fel ca si tratamentul cu estrogeni.

.

11.12.2 Nutritia


Exista dovezi care sugereaza ca statusul nutritional al animalului poate juca un rol in aparitia neoplaziei. In general, animalele cu o dieta calorica ridicata au o incidenta usor mai crescuta in aparitia neoplasmelor.

11.12.3 Chemoterapia


Diferite medicamente chemoterapice pot altera cursul neoplaziei. Chemoterapia insa este o metoda de tratament restrictionata in mare parte in neoplasmele de la om (mai mult utlizata in neoplasmele sistemului limforeticular). Medicatia include corticosteroizi, antimetaboliti, medicamente radiomimetrice si toxine selective. In general neoplasmele sensibile sunt cele in care majoritatea celulelor se afla intr-un ciclu mitotic activ. De asemenea, chemoterapia depinde de un aport sanguin bine dezvoltat la nivelul neoplasmului ( pentru ca medicamentele sa ajunga la celulele neoplazice in concentratii eficiente pentru a exercita un efect)

11.12.4 Imunitatea neoplazica


Dezvoltarea imunitatii poate fi demonstrata la neoplasmele produse artificial in laboratoarele de animale. Daca anumiti compusi din gudron de carbune sunt aplicati pe piele se dezvolta neoplasmele. Daca acestea sunt mai apoi inlaturate si acea zona se vindeca aplicarea pe aceasi arie a doua oara nu va duce la aparitia neoplasmului. Astfel este demonstrata imunitatea tisulara asigurand imunitatea impotriva aparitiei unui alt neoplasm in acelasi organ.

Dovezi recente sugereaza faptul ca celulele cu capacitati neoplazice sunt produse in corp dar sunt suprimate de catre reactii immune inainte ca ele sa atinga dimensiuni macroscopic. In conformitate cu aceasta teorie, neoplasmele clinice reprezinta minoritatea redusa ramasa a leziunilor care, dintr-un anumit motiv, sunt capabile sa treaca de acest mechanism de aparare.



Imunitatea la antigenele specific tumorale este mediata de limfocite si este analoaga hipersensibilitatii intarziate. Exista dovezi cum ca anticorpii circulanti pot pe de-o parte pot sa protejeze celulele neoplazice de celulele asociate reactiei immune si pe de alta parte sa stimuleze cresterea tumorala.

EFECTELE CLINICE ALE NEOPLAZIEI


Efectele neoplasmului asupra organismului depind de factori printre care: localizarea neoplasmului, celulele esentiale de crestere si daca tumoarea este benigna sau maligna. Unele dintre efectele posibile sunt:
  1. Atrofia celulelor limitrofe:


Aceasta atrofie se datoreaza presiunii directe a celulelor neoplazice cat si interferentei cu suportul organismului. (body supply)
  1. Obstructia lumenului sau compresiunea organelor:


Aceasta obstructie poate aparea in cazul neoplasmelor dezvoltate in lumen sau in cazul acelora dezvoltate in afara exercitand presiune pe organele invecinate.
  1. Perturbarea circulatiei sanguine si a circulatiei limfatice:


Invazia vaselor sanguine sau limfatice de catre celulele neoplazice poate cauza tromboza sau blocajul efectiv de catre celulele tumorale. Aceasta poate duce la hiperemie pasiva, edem si infarct.
  1. Perturbarea transmiterii influxului nervos:


Poate sa apara in urma presiunii asupra nervului sau in urma infiltrarii celulelor neoplazice in nerv. Acest lucru este intalnit des la nivelul nervului sciatic la puii de gaina in boala Marek
  1. Invazia bacteriana a neoplasmului:


In cazul necrozei neoplasmului sau alte schimbari degenerative, se instaleaza conditii propice pentru cresterea bacteriana. Este de asemenea posibil ca infectia sa se raspandeasca in alte parti ale organismului de la locul de formare a neoplasmului.
  1. Emacierea:


Acest termen este utilizat pentru a indica starea de epuizare a organismului sau slabiciunea excesiva. Emacierea poate fi datorata infometarii daca este implicat tractusul gastrointestinal. Neoplasmele de la nivelul cavitatii bucale ce impiedica masticatia, neoplasmele ce se dezvolta la nivelul stomacului, intestinelor in care se produc blocaje sau neoplasmele ce implica organe ca ficatul sau pancreasul intervinind in productia secretiilor digestive sunt exemple de infometare datorate neoplasmelor. In alte situatii, emacierea poate fi datorata toxinelor produse de degenerarea si necroza neoplasmelor sau de toxinele bacteriene daca neoplasmele au fost invadate de bacterii.
  1. Anemia:


Anemia in conditii neoplazice se poate datora hemoragiei, tumorilor tractusului digestiv ce cauzeaza deficiente nutritionale prin impiedicarea absorbtiei, invaziei maduvei osoase de catre celulele neoplazice si elaborarea de toxine ce inhiba hematopoeza.
  1. Producerea excesiva de hormoni:


Neoplasmele paratiroidelor duc la decalcifierea scheletala. Neoplasmele celulelor Sertoli testiculare produc estrogeni in exces si cauzeaza feminizarea la cainii de sex mascul. Tumorile pituitarei anterioare sunt deseori asociate cu producerea in exces a hormonului somatotrop, rezultand gigantismul la copii si acromegalia la adulti.
  1. Moartea individului:


Cauzele mortii in neoplazie sunt variate si includ multi din factorii mentionati anterior.
  1. Regresia spontana si vindecarea:


Au existat cazuri la om si animale cand neoplasmele extinse au regresat si in final au disparut. Este posibil ca celulele neoplazice sa fie susceptibile la toxicoze si boli infectioase cum sunt si celulele normale. Este stiut faptul ca radiatiile X, izotropii radioactive au mai multe efecte asupra celulelor neoplazice decat celulele normale. Este posibil ca alti factori necunoscuti, poate chiar virusi, sa actioneze intr-un mod similar in distrugerea neoplasmelor. Din nefericire, regresia spontana si vindecarea sunt rare.

DIAGNOSTICUL NEOPLAZIEI


Tot mai multe tehnici de diagnosticare a neoplasmelor sunt in curs de dezvoltare iar dintre cele mai utilizate sunt:

1.Biopsia:


Inlaturarea chirurgicala a intregii sau a unei portiuni din neoplasm si examinarea microscopica ulterioara a tesutului, constituie cea mai frecventa metoda de diagnostic. Coloratiile speciale, histochimia si microscopia electronica sunt tehnici ulterioare ce pot fi ultilizate pe probele prelevate la biopsie.
  1. Citologia:


Este studiul celular obtinut din secretiile si excretiile organismului. Cea mai raspandita metoda de citologie exfoliatoare este tehnica Papanicolaou pentru examenul secretiilor uterine fiind metoda de diagnostic a neoplasmelor de la nivelul cervixului si uterului la femeie. Tehinici similare sunt folosite in examinarea secretilor de la nivelul tractului respirator, tractului gastrointestinal, si tractului urinar. In ultimul caz, probele de urina sunt centrifugate, supernatantul este inalturat efectuandu-se frotiuri din materialul ramas. Citologia exfoliativa este de asemenea folositoare in examinarea fluidului ascitic. Neoplasmele ce se dezvolta astfel pe suprafetele seroase pot fi diagnosticate.

3.Radiologia:


Tehnicile radiografice sunt de mare valoare in diagnosticarea neoplasmelor ce sunt infiltrate in os si de asemenea a neoplasmelor ce au metastazat in tesuturi moi cum ar fi plamanul.

4.Analiza chimica


Aceasta tehnica este de valoare in diagnosticarea unor neoplasme. Unele celule neoplazice produc enzime care pot fi de ajutor in diagnosticare. De exemplu, osteoblastul contine fosfataza alcalina in cantitati mari insa la animalele cu osteosarcom nivelurile serice de fosfataza alcalina pot atinge valori foarte ridicate.

 

11.15 TRATAMENTUL NEOPLASMELOR:

1.Chirurgical:


Manopera chirurgicala este probabil cea mai utilizata masura terapeutica folosita in neoplasme. In cazul neoplasmelor benigne are de obicei un rezultat favorabil dar in cazul celor maligne rezultatul depinde de perioada de timp din care neoplasmul a fost present in organism, cat de mult s-a infiltrat si daca a metastazat sau nu.

2.Radiatiile-X:


Una din caracteristicile esentiale ale radiatiilor X este faptul ca pot produce dar si ajuta in tratarea neoplasmelor. Cand radiatiile sunt factori etiologici in aparitia neoplaziei, se utilizeaza expunerea scazuta si pe o mai lunga perioada de timp, pe cand in tratarea neoplasmelor se utilizeaza doze masive de iradiere pe o perioada de timp destul de scurta. In general neoplasmele epiteliale raspund la tratamentul cu radiatii mai bine decat cele ale tesuturilor conective.

3.Radiul si alte materiale radioactive:


Radiul a fost utilizat cu mai multi ani in urma ca tratament in tumori maligne insa in ultimii ani ca agent terapeutic s-a utilizat cobaltul radioactiv. Efectul radiatilor X si a compusilor radioactivi asupra neoplasmelor se crede ca s-ar datora mai multor factori. Primul dintre acestia ar fi efectul direct al iradierii asupra celulelor neoplazice. Se pare ca celulele cu proliferare mai intensa sunt mai susceptibile la iradiere decat celulele normale ale unui organ sau tesut. Al doilea factor este faptul ca iradierea pare sa reduca cantitatea de sange la o anumita arie si in consecinta influenteaza cresterea celulelor neoplazice. Al treilea factor implicat este fibrozarea si hialinizarea tesuturilor de legatura din stroma unei cresteri neoplazice. Aceasta cauzeaza interferente intre schimburile dintre celulele neoplazice si sistemul vascular sanguin impiedicand raspandirea celulelor neoplazice.
  1. Sectretiile endocrine:


Diferiti hormoni au fost utilizati in tratamentul tumorilor maligne ale glandelor endocrine. Un exemplu este utilizarea estrogenilor in tratarea neoplazmelor prostatice la om..

5.Medicamente:


Eforturi masive au fost dedicate dezvoltarii agentilor chemoterapeutici capabili de a distruge sau de a inhiba cresterea celulelor neoplazice fara a afecta celulele normale. Nitrogenul mustard este unul din medicamentele ce s-a dovedit ca ar trata variate forme de limfoame maligne. De atunci au fost dezvoltate, multe alte medicamente cu diferite grade de eficacitate. Unele celule neoplazice necesita o sursa exogena de aspargina, pe cand celulele normale nu au aceasta necesitate. Administrarea sistematica de asparginaza este prin urmare benefica in tratarea tumorilor aspargin dependente.

6.Imunoterapia:


Rezultatele studiilor au sugerat faptul ca unele forme de imunoterapie pot fi de valoare in tratarea tumorilor maligne. Stimularea imunologica nespecifica a organismului prin administrarea BCG a fost de ajutor in tratarea pacientilor cu forme diferite de leucemie. Alte metode de abordare terapeutica au inclus administrarea de limfocite imune de anticorpi citotoxici.

 

11.16 INCIDENTA NEOPLASMELOR


Incidenta neoplasmelor la caini este mai mare decat la alte specii. Pe de alta parte, incidenta la oaie si porc este destul de scazuta.
 

11.17 GENERAL INCIDENCE OF TUMORS IN DOMESTIC ANIMALS

HIGH

MODERATE

DOG :

basal cell tumors

lymphoid and hemopoietic tumors

mammary tumors

mast cell tumor

melanoma

perianal adenoma

sarcomas of skin

testicular tumors


 

 

 



 

 

 



 

 

aortic body tumor

hemangioma of skin

Hemangiopericytoma

hepatic carcinoma

intestinal carcinoma

leiomyoma

lipoma of skin

nasal carcinoma

neurofibroma

oral carcinoma

oral epulis

osteosarcoma

ovarian tumors

pancreatic carcinoma

papilloma of skin

pulmonary carcinoma

thyroid tumors

transmissible venereal tumor

CAT:

lymphoid and hemopoietic tumors


 

 

 


carcinoma of skin

mammary tumors

oral carcinoma

osteosarcoma

pancreatic carcinoma

sarcoma of skin

HORSE:

sarcoid


 

 

 



 

carcinoma of conjunctiva

carcinoma of penis

lymphosarcoma

melanoma

nasal carcinomas

ovarian tumors

testicular tumors

CATTLE:

carcinoma of the eye

lymphosarcoma


 

 

 



 

 

 



 

adrenal tumors

carcinoma of skin

fibroma of penis

hepatic carcinoma

leiomyoma

melanoma

mesothelioma

neurofibroma

ovarian tumors

pulmonary tumors

sarcoma of skin

warts

SHEEP :


 

 

 



 

 

 



 

adrenal tumors

carcinoma of the eye

carcinoma of skin

hepatic carcinoma

intestinal carcinoma

lymphosarcoma

ovarian tumors

renal tumors

thyroid tumors

PIG:

-


 

 

 



 

Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə