Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
401 NICOLAE BÃNESCU deri de pãmânt: erau mari demnitari ai statului si ai Bisericii, patricieni, guvernatori de provincii, comandanti militari, membrii ai Senatului, episcopi, mitropo-liti, egumeni de mãnãstiri, toti acestia formau clasa avutilor lacomi, apxovteq, SuvocToi, fatã de micii proprietari, %CQptccTca, 7iEvr|Te<;, care-si pierdeau, odatã cu pãmântul, smuls prin tot felul de procedee, si conditia de oameni liberi. în provincii, pãmântul militar si pãmântul tãranilor mici proprietari era anexat necontenit la marile proprietãti, iar interesele financiare ale statului si puterea sa de apãrare se ruinau din aceastã pricinã, împãratii dinastiei macedonene intervin atunci în repetate rânduri pentru a pune capãt unui abuz ce primejduia bunul mers al lucrurilor. Ei tind a pãstra totdeauna pãmântul în familia ori mãcar în clasa posesorului sãu. De aici dreptul de protimisis la înstrãinarea acestui pãmânt. Printr-o serie de novelle Romanos Leka-penos (anul 922) si Constantin VII Porphyrogennetos hotãrãsc cã la vânzarea unei proprietãti mici, ori la închirierea ei pe timp determinat au dreptul de a cumpãra: 1. rudele; 2. coproprietarii (membrii obstii din care face parte proprietatea); 3. vecinii bunului ce se vinde; 4. membrii comunei (cei din aceeasi clasã de impozite). Numai în cazul când nimeni din aceste patru categorii nu vrea sã cumpere, se poate prezenta oricare altul. Apoi se interzice de a se mai lua bunurile celor sãraci sub orice formã - cumpãrare, înfiere dãruire, patronaj s.a. - iar aceia care obtin în acest chip asemenea bunuri le pierd, expunându-se si la o amendã cãtre fisc. Numai când, în timp de 10 ani, nu se va înfãtisa în aceastã privintã plângerea din partea 402 r
în alte novelle, Constantin VII declarã drept „nule si inexistente" toate înstrãinãrile bunurilor celor sãraci împotriva dispozitiilor stabilite. Bunurile uzurpate astfel de cãtre cei avuti vor fi prin urmare restituite proprietarilor initiali, rudelor sau coproprietarilor lor, fãrã nici o despãgubire; aceasta putea fi hotãrâtã de justitie numai dacã vânzãtorul stãpânea o avere mai mare de 50 de nomismata. Feudele militare sunt declarate categoric inalienabile. Referitor la Constantin VII Porphyrogenetul, un inventar privitor la cele 16 novelle din epoca domniei lui, aratã cã cinci au fost publicate sub guvernarea lui Lekapenos: prima, Tomus Unionis, 920, restabili pacea în bisericã; a doua, promulgatã în 922, precum si a treia, promulgatã în 939, erau destinate a promova unul din interesele sociale cele mai de seamã ale imperiului, prin faptul cã interziceau bogatilor a dobândi bunurile sãracilor si militarilor, instituiau contra acestor încãlcãri dreptul de retragere si preemtiune (protimisis). Se mai atribuie lui Romanos alte douã novelle, una care deschidea vânzãtorului contra dobânditorului o actiune de 4 ani, în supliment de pret; alta care confirma nulitatea achizitiilor fãcute în dispretul dreptului retragerii. Legile guvernului personal al lui Constantin VII, contrasemnat de numele ilustre ale lui Theoctist si Theodor Decapolites, care îndeplinirã succesiv sarcina de quaestor, sunt inspirate de aceleasi principii ca si cele ale lui Lekapenos. în anul 947, o novellã reînnoieste toate interdictiile predecesorului contra achizitiilor bunurilor sãracilor de cãtre bogati, contrare intereselor sociale. O alta confirmã interdictiile anterioare contra dobândirii fondurilor militare. O a treia ordonã cã bu- 403
Celelalte novelle ale lui Constantin au mai putinã importantã. în acelasi sens, în favoarea micii proprietãti sunt dispozitiile luate de Romanos Lekapenos, de Constantin VII, si de urmasul acestuia, Romanos II. Dar marea proprietate era tot atât de necesarã intereselor imperiului si ea fu pãstratã, împãratul Nike-phoros Phokas, urmasul lui Romanos II, interzice anume, într-una din novellele sale, sãracilor (Ttevri'ceq) de a putea obtine proprietatea scoasã în vânzare a vreunuia dintre cei bogati (Kirpa TCOV 5x>vaTcov). Bunurile acestora nu puteau fi cumpãrate decât tot de cineva dintre ei (6cp%ovTiKov TtpoacoTrov)93. Foarte greu apãsau asupra imperiului marile proprietãti câstigate cu vremea de biserici si mãnãstiri. Nikephoros Phokas, câtiva ani dupã Constantin VII, va lua împotriva lor severe mãsuri. Pornind de la principiul evanghelic al desertãciunii bunurilor pãmântesti ale vietii, Nikephoros condamnã, în prima sa novellã, cu un mare lux de citate din Sfânta Scripturã, lãcomia oamenilor Bisericii de a strânge averi, adevãratã batjocurã a învãtãturii Mântuitorului. El hotãrãste deci ca bunurile de prisos ale fundatiilor religioase, oricare ar fi ele, sã se vândã laicilor; apoi opreste de a se mai 93 Novellã V, în anexã la Leo Diac. (ed. Bonn), p. 321. 404
în lupta aceasta, pe care împãratii dinastiei armene o deschiserã împotriva abuzurilor celor puternici, acela care atinge mai mult interesele acestora e Basi-lios al II-lea. Dacã în practicã era foarte greu ca sã se redea tãranilor serbi libertatea, precum si ca micii proprietari deposedati sã ajungã din nou stãpâni pe proprietãtile lor, toate aceste mãsuri ale împãratilor dinastiei armene au putut pune cel putin o piedicã la continuarea abuzurilor, lãsate mai înainte în voia lor. Starea economicã a imperiului în acea epocã era înfloritoare. Industria era dezvoltatã. Din Cartea Pre-fectului vedem ce loc însemnat tineau breslele, bine organizate, în fruntea lor veneau cele care produceau articole de lux: argintari, negutãtori de mãtase. Totul era strict reglementat. Statul intervenea, erau articole rezervate fabricilor de stat, de aceea s-a zis cã Bizantul a f ost paradisul monopolului si privilegiului. Expresia aceasta a fost lansatã de Jules Nicole, când a publicat ErcccpxvKov BipXtov. De atunci, ea se regãseste aproape pretutindeni, se repetã adeseori în felurite studii. Andreades o socoteste exageratã. Sunt, în stiinta economicã, monopoluri economice, dictate de consideratii comerciale sau industriale, si monopoluri fiscale, introduse în interesul Tezaurului, inseparabile deci de ideea de stat. în ce priveste economia privatã, se poate vorbi de monopoluri si privilegii, în sensul cã nici munca, nici comertul nu erau libere la Bizant. Ibidem, p. 310-317. • ;• f ....; 405
NICOLAE BANESCU Regimul corporativ n-afost însã mai putin liberal decât aiurea. E incontestabil cã: 1. Statele Occidentale ale Evului Mediu si Renasterii au cunoscut dispozitii asemãnãtoare celor decretate în EicctpxiKOv BitiXiov, si au luat fatã de strãini aceleasi mãsuri. 2. Legislatia bizantinã e mai liberalã decât cea care o precede, în Imperiul Roman din faza sa de declin, grija de a asigura executarea numeroaselor obligatii (munera) ce acesta le impunea corporatiilor, nu permitea sã se schimbe profesia si statul fãcu chiar ereditar exercitiul fiecãrei profesii. 3. Pe când în alte pãrti ale lumii sau în alte timpuri corporatiile erau obligate adesea a vãrsa impozitele de patentã sau capita-tie datorate de membrii lor, împãratii par a nu se fi gândit sã tragã foloase fiscale din regimul corporativ. Multe monopoluri la Bizant au fost numai temporare, nu permanente (grâul, mãtasea). în ce priveste grâul, statul impunea restrictii la exportul cerealelor, în caz de lipsã. El nu vindea decât grâul provenit din impozitul în naturã (annond) din domeniile sale, care puteau fi întinse. Reactia (produsã în vremea lui Mihail al VH-lea) la încercarea de a institui în acest domeniu un monopol, aratã cã mãsura nu era permanentã. Iar pentru mãtase, era lãsatã libertatea (vedem din Cartea Prefectului) în secolul al X-lea, dar se fãceau exceptii pentru anumite stofe a cãror fabricatie si-o rezerva statul sau pentru care el cerea o licentã. Stockle a arãtat cã o dispozitie a Codului lustinian, reprodusã si de Basilikâ, fãcea restrictii pentru stofele de purpurã, pe care singuri împãratii si înaltii demnitari aveau dreptul de a le purta. Andreades aratã cã pe lângã aceste consideratii protocolare, administratia bizantinã avea si alte motive pentru a stabili un astfel de monopol. a) Stofele de lux erau întrebuintate nu numai pentru nevoile Curtii, ci si în scopuri diplomatice si administrative. Darurile oferite suveranilor strãini, ambasadorilor, constau de preferintã în mãtãsuri, produse ce era greu a se procura de aiurea. 406
Guvernul avea nevoie deci sã aibã întotdeauna la îndemânã mari cantitãti de articole de acest fel si numai fabricile de stat puteau sã i le asigure. b) Monopolul asigura secretul procedeelor de fabricatie si buna calitate a produselor fabricate. Deci sîntem în fata unui monopol mai mult administrativ si economic, decât fiscal. Concluzii: în ce priveste economia privatã, privilegiile si interventionis-mul nu deosebesc legislatia imperialã de aceea, a celorlalte state care au cunoscut regimul corporativ. Ea s-a arãtat chiar mai liberalã decât multe state, începând cu Imperiul roman târziu. în ce priveste monopolurile de stat, monopolurile permanente au fost destul de rare si de naturã mai mult administrativã decât fiscalã. Monopolurile pe care autoritãtile bizantine le-au putut introduce, reamintesc pe ale cetãtilor grecesti, „când erau silite de nevoie"95. Erau expediente financiare, de naturã temporarã*. 5. Comertul Cu toate pierderile încercate pânã acum, Imperiul bizantin este în epoca dinastiei armene cel dintâi stat de comert, Constantinopolul piata comercialã cea mai însemnatã, unde toate popoarele veneau sã-si ia produsele de care aveau nevoie. Arabii, prin cuceririle lor în Asia si Africa, începuserã a juca un rol însemnat în privinta relatiilor comerciale, servind si ei ca mijlocitori între Orientul în- 95 Aristotel, Politica, A. IV, 6. 96 A. Andreades, Byzance, paradis du monopole et duprivilege, „Byzantion" IX, 1934, p. 171-185. 407
Ei nu-i puteau totusi concura în mod serios pe bizantini, care aveau în vremea aceasta o veche si solidã organizare. Astfel, primind mãrfurile Indiei si Chinei pe drumul caravanelor din Asia Centralã, pe acela din tara chazarilor, cu care au cultivat raporturi de prietenie, bizantinii le transmiteau, împreunã cu produsele propriei lor industrii, în Apus, fiind în secolele X si XI, mijlocitorii principali între Orient si tãrile din Apus si Miazãnoapte, în secolul al X-lea ei aveau însemnate legãturi de comert chiar cu arabii; pietele principale, în care ei luau din mâinile arabilor mãrfurile orientale, erau Alexandria, Antiochia, Trapezunt. Din toate aceste pãrti, corãbiile încãrcate ajungeau pe apele Mediteranei si ale Pontului Euxin la Constanti-nopol; drumurile de caravane, din Asia Micã aduceau aceleasi mãrfuri tot aici. 408
Bulgarii intraserã de asemenea în relatii comerciale cu Bizantul, dupã ce-si întemeiaserã statul lor la sud de Dunãre. Negutãtorii bulgari se asezau în Constanti-nopol si fãceau un comet activ, care stârni invidia Grecilor. Se stie cã Leon al Vl-lea le închise Capitala, admitându-i numai în a doua piatã comercialã a impe- 97 Heyd, Gesch. des Levantehandels im Mittelalter, I, p. 79. 409
410
r tin, în serviciul cãruia punea corãbiile sale, pentru a lupta împotriva piratilor adriatici ori împotriva arabilor care îl atacau în posesiunile din Italia meridionalã. Aceastã aliantã îi asigura mari avantaje pentru comertul sãu. Marina Venetiei se dezvoltã repede, negutãtorii sãi ajunserã a avea locul întâi la Constantinopol. Tratatul de comert pe care îl vor încheia în 992, cu împãratul Basilios al II-lea, va acorda reduceri asupra drepturilor de vamã la intrarea si iesirea din Dardane-le, le va da garantii împotriva vexatiunilor functionarilor bizantini si protectia unei jurisdictii speciale în posturile imperiului. Aceste avantaje crearã Venetieni-lor o situatie fãrã egal cu Imperiul bizantin. Ei ajung mijlocitorii principali ai negotului între Constantinopol si Occident. Venetienii avurã, la mijlocul secolului al X-lea, monopolul transportului scrisorilor între Italia, Germania si Imperiul bizantin; corãbiile lor aduceau în capitala acestui imperiu grânele, vinul, fierul, lemnul, sarea, si sclavii si luau de acolo mãtãsurile, stofele de purpurã, covoarele, mirodeniile si pietrele pretioase. Un nou drum de comert se deschise astfel cãtre tãrile din Apus, acela al Adriaticii. Pe cursul Pa-dului, mãrfurile acestea erau transportate la Pavia, de unde, prin trecãtorile Alpilor, se duceau în Imperiul franc si în Germania, iar prin Apenini în regiunile litoralului98. Prin toate aceste relatii comerciale cu popoarele strãine, relatii cultivate cu multã sãruintã si dibãcie, Bizantul ajunse a concentra toate bogãtiile lumii. 98 V. în aceastã privintã Ch. Diehl, Une republique patricienne, Venise, Paris, 1915, C.I., cap. II. 411 NICOLAE BANESCU I,, 1 Pentru aspectele demografice, judecând dupã recensãmântul imobilelor unit la Notitia Dignitatum Orientis, dupã cantitatea cerealelor distribuite populatiei, dupã suprafata cetãtii, dupã caracterul capitalei, administrativ, comercial si industrial, A. An-dreades evalueazã populatia Constantinopolului în secolul IV nu inferioarã la 500.000 suflete. Aceastã cifrã se regãseste ca minimum sub lustinian. Dupã edictul 13, cap. 8 al acestui împãrat, grâul importat numai din Egipt se urca la 8 milioane artabe, adicã la 26 1/2 milioane modii romane, ceea ce, dupã calculele lui Beloch pentru Roma, corespunde unei populatii de 700.000 suflete. Din a doua jumãtate a secolului VI, trecând si prin Iconoclasti, adicã pânã la dinastia macedoneanã, imperiul cunoscu împrejurãri triste, care s-au repercutat în demografie (arabii, ciuma). Sub Phokas, Basilios II, când imperiul e la culmile gloriei, n-a putut scãdea populatia Constantinopolului sub 500.000 de locuitori. Ea n-a putut scãdea sensibil sub Comneni. Sub Paleologi da. Cruciatii (a IV-a) socotesc populatia capitalei la 800.000-1.000.000. Deci ne putem tine la cifra de 500.000 ca minimum al populatiei Constantinopolului între secolele IV-XII. în imperiu, populatia urbanã a fost considerabilã. Când limitele statului se micsorau, populatia scãdea; în Renasterea bizantinã din secolele IX-XII ea crescu însã. Dar n-avem date sigure pentru a încerca o evaluare fie si conjuncturalã a totalului populatiei. Beloch socoate cã provinciile care formau Imperiul roman sub August aveau 54.000.000 oameni. Ceea ce se poate constata, e cã scãderea populatiei în Occident a fost în Evul Mediu cu mult mai mare decât în Orient, erau motive care n-au existat aici (servajul, luptele feudale de la castel la castel, igiena inferioarã)99. 99 A. Andreades, Lapopulation de l'Empire byzantin, Extrait des „Actes du IV-e Congres international des et. byzantines" („Bulletin de l'Inst. archeol. bulgare", t. IX, 1935), Sofia, 1935. 412
Statul supraveghea riguros fabricatia, fixându-i cantitatea si calitatea, prescriind pretul vânzãrii. El oprea exportul unor anumite produse, cum erau stofele de mãtase vopsite în purpurã violetã, rezervate numai pentru folosinta Curtii imperiale. Taxele vamale se percepeau asupra mãrfurilor importate si asupra celor care se exportau, asupra cumpãrãrii si vinderii, în porturi, la trecerea prin strâmtori, commerciarii inspectau încãrcãturile corãbiilor, scotoceau prin bagajele cãlãtorilor, pentru a împiedica iesirea mãrfurilor prohibite. Liutprand de Cremona, ambasadorul împãratului Otto la Nikephoros Phokas, fu perchezitionat la plecarea din Constantinopol cu o rigoare jignitoare, stofele de purpurã ce le luase cu sine furã confiscate, ca articol prohibit, KCoA.'Oo^eva, spre marea indignare a episcopului, care amintea functionarilor cã în vremea lui Constantin al VH-lea, cel „de fericitã memorie", venise aici, trimis din partea împãratului, ca acum, si nu ca episcop, ci doar ca simplu diacon si a putut lua cu mult mai multe si mai de pret stofe (mul-toplura ac pretiosiora pallia emi), fãrã ca sã fie cerce- 413
N1COLAE BÃNESCU tat. La acestea, functionarii îi rãspund arogant cã s-au schimbat vremurile; Constantin era blând, „homo le-nis", si-si petrecea timpul în palat, fãcându-si prin asemenea mijloace prieteni; dar Nikephoros e un om „cu mâna iute", „homo Ta^xeip", care nu întelege sã-si câstige cu daruri natiunile strãine, ci le supune „terrore et gladio". Cu toate aceste rigori si vexatiuni, imperiul îsi scotea din comertul sãu venituri considerabile. S-a calculat cã în secolul al XH-lea Constantinopolul singur dãdea un venit anual de 7.300.000 de aurei, adicã mai mult de 500 de milioane lei. Iar cu sistemul de impozite cunoscut, veniturile imperiului se ridicau la începutul secolului al Xl-lea la 650 de milioane, care ar face, în moneda de azi, mai mult de trei miliarde. [EPOPEEA DINASTIEI MACEDONENE] A. ROMANOSAL II-LEA (959-963) 1. Luptele cu arabii. Marile biruinte ale imperiului Constantin al VH-lea Porphyrogennetos murise, la începutul lui noiembrie 959, dupã o scurtã boalã, pe care zadarnic încercase sã si-o tãmãduiascã în apele termale din Bithynia, unde fusese cu putin înainte de fatalul deznodãmânt. Rugãciunile pentru care mersese, tot atunci în Olympos, vestitul munte acoperit de anahoreti al Bithyniei, nu i-au folosit nici ele la nimic. Tponul fu ocupat acum, fãrã nici o zguduire, de fiul sãu, Romanos al II-lea, un tânãr de vreo douãzeci de ani, cãruia, dupã mãrturisirea izvoarelor, nu-i lipseau calitãtile care-i fac pe împãrati destoinici; dar, crescut, cum am spus, în cercul corupt al lingusitorilor, se închinã cu totul plãcerilor, care-1 ruinarã în câtiva ani, ducându-1 la o moarte prematurã. Leo Diaconul, un contemporan, o spune neted: cei din jurul împãratului, „robi ai pântecului si ai viciului, au stricat firea cea bunã a tânãrului"100. Conducerea imperiului întrecea puterile sale; de aceea o lãsã în grija altora. Romanos avu norocul de a gãsi în aceastã privintã oameni dintre cei mai înzestrati. Adevãratul conducãtor al Imperiului fu în toatã vremea domniei sale, eunucul loseph Bringas, mare praepositus si mare drongarios în acelasi timp, un fel de sef al Cabinetului, Prezident al Consiliului. El fusese cel dintâi sfetnic al lui Constantin al VH-lea, care, pe patul de moarte, tinuse sã reco- De Cer., ed. Bonn, p. 30. -• > •'•• •'<', 417 NICOLAF. BÃNESCU mande fiului sãu a-1 pãstra pe acest om inteligent, dibaci si energic în fruntea treburilor publice. Aceste bune însusiri de administrator, care-1 impuserã în domnia lui Constantin VII, nu 1-au scutit de unele mari neajunsuri, pe care le gãsim adesea la marile personalitãti bizantine: Bringas era un om fãrã scrupule, intrigant, avid de bogãtie si de putere, aspru, trufas si brutal. Romanos îl ridicã la treapta de parakoimo-menos, punând în mâinile sale toatã conducerea imperiului. Bringas ajunge astfel de fapt stãpânul destinelor Statului. Cronicarii au înfierat avaritia si abuzurile sale, purtarea lui trufasã, nesuferitã. Cu toate acestea el a fost un mare ministru, un cârmuitor energic, care a stiut sã conceapã unele gânduri mari si sã afle oamenii destoinici care sã le îndeplineascã. Lui i se datoreazã ideea expeditiei împotriva piratilor din Creta, care deschide seria campaniilor strãlucite întreprinse de acum cu o deosebitã vigoare de Imperiul bizantin împotriva dusmanilor sãi. Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|