Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

şi societatea civilă

Preocupări teoretice cu privire la societatea politică şi societatea

civilă sunt prezente încă din Antichitate. Astfel, Democrit, sofiştii,

Socrate, Platon, Aristotel arătau că societatea trebuie să fie condusă de

o grupare de iniţiaţi, de înţelepţi cu competenţă profesională şi conduită

morală, care să exercite conducerea politică având consimţământul

cetăţenilor. Contribuţii importante sunt aduse în epoca modernă.

Astfel, Ch. Montesquieu arată în lucrarea sa Despre spiritul legilor

77

că societatea civilă există în mod autonom de societatea politică şi că

ea controlează statul şi puterile sale distincte. Totodată, el precizează

că legile sunt obligatorii, ele fiind „raporturi necesare ce derivă din

natura lucrurilor” şi urmăresc reglementarea raporturilor dintre cetăţeni

şi guvernanţi. De asemenea, Montesquieu subliniază şi preponderenţa

societăţii politice asupra societăţii civile, care defineşte libertatea

„despre dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile”. Observăm aici

însă o tendinţă a societăţii politice de a-şi subordona societatea civilă.

J.J. Rousseau, în cunoscuta lucrare Contractul social, a acreditat ideea

raporturilor contractuale între conducători şi conduşi, respectiv între

societatea politică şi societatea civilă. În declaraţia Revoluţiei Franceze

asupra drepturilor omului şi cetăţeanului (1789) se subliniază că

societatea civilă, înţeleasă ca o comunitate de oameni liberi şi egali,

există înaintea autorităţii de stat şi că puterea în stat se fundamentează

pe consensul poporului, pe contractul social. În acest document un

semnificativ rol a fost rezervat opiniei publice, aceasta fiind „voinţa

colectivă” ce conferă legitimitate activităţii politice.

Deci, la începutul epocii moderne, în timpul revoluţiilor burgheze,

cât şi în etapele care au urmat, problema delimitării sau a

raportului dintre societatea politică şi societatea civilă a deţinut un rol

prioritar, aducându-se clarificările necesare atât conceptelor de

societate politică şi civilă, raporturilor dintre ele, cât şi rolului lor în

viaţa socială. În multe cazuri, însă, cele două concepte nu apar

formulate cu suficientă claritate în lucrările diferiţilor gânditori.

Au existat autori care au conturat tendinţa de „topire” a sferei

societăţii civile în aceea a „vieţii de stat” sau a societăţii politice. De

exemplu, la John Locke conceptul de „societate civilă” este sinonim

cu cel de stat, la J.J. Rousseau conceptul de „societate civilă” se

identifică cu statul, pe care el îl denumeşte „stat civil”. Nici Immanuel

Kant şi nici Johann Fichte nu au recunoscut existenţa unei societăţi

civile, confundându-le cu societatea politică. În concepţia lui Kant,

„statul civil” este sinonim cu „statul politic”. Considerând, pe bună

dreptate, că societatea civilă este o creaţie a lumii moderne, Friederich

Hegel o defineşte ca fiind „diferenţa care intervine între familie şi

stat”. În scrierile sale se observă că termenul de societate civilă este

distinct de cel de societate politică.

Contribuţii la clarificarea conceptului de „societate civilă” a

adus şi Charles Alexis de Tocqueville, considerat, de Marcel Prélot,

primul politolog modern, un „Montesquieu” al secolului XIX.

78

Machiavelli, în lucrarea sa Principele, subliniază şi el diferenţa

dintre societatea politică şi societatea civilă. Cetatea, în concepţia

autorului, se împarte în popor şi organismele sale sociale şi societatea

politică, „cei mari”.

2. Societatea politică

Pe baza valorificării contribuţiilor menţionate, precizăm că prin