Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

D’Holbach, Helvetius considerau că factorul hotărâtor al dezvoltării

sociale este mediul social, care include atât statul, instituţiile politice

şi sociale, cât şi raţiunea, educaţia, cultura, morala. Ei insistă asupra

motivelor ideologice ale activităţii politice a oamenilor. Considerând

că instrucţia şi cunoaşterea sunt corolare ale democraţiei şi elementului

cognitiv al culturii, Condorcet, spre exemplu, susţinea necesitatea

instruirii poporului şi formarea civică a acestuia după legi noi.

Montesquieu şi Tocqueville, în perioade diferite, au încercat să

explice de ce sistemul politic al unei ţări a acţionat într-un anumit

mod, evidenţiind ideea că tradiţiile unei societăţi, spiritul instituţiilor

sale politice nu sunt manifestări întâmplătoare, ci produsul istoriei

poporului respectiv.

b) Dimensiunile cognitive, afective şi evaluative ale culturii politice

Analizând cultura politică, politologii sunt preocupaţi de raportul

culturii politice cu sistemul politic şi de relaţia dintre cultura politică

şi cultură în general. Procesul de separare a aspectelor culturale

ale politicului de celelalte manifestări ale acestuia facilitează înţelegerea

locului pe care cultura politică îl ocupă în cadrul sistemului

politic, focalizând atenţia asupra acestei ipostaze semnificative a vieţii

politice. Delimitarea culturii politice de celelalte specii ale culturii

permite evidenţierea trăsăturilor specifice, a regulilor de constituire şi

acţiune, a funcţiilor, a proceselor de socializare prin care această sferă

a culturii se manifestă în societate.

Conceptul de cultură politică a suscitat o serie de discuţii „pro”

şi „contra”. Cei care l-au creat şi utilizat iniţial – G. Almond, S. Verba,

L.Pye – reproşează studiilor psihoculturale, precum şi antropologiei

culturale „neputinţa de a recunoaşte că sfera politicului constituie o

subcultură distinctă, cu propriile reguli de comportament şi cu procesele

ei distincte de socializare”.

Politologul francez M. Duverger nu este de acord cu termenul de

cultură politică, afirmând că există aspecte politice ale culturii. A le

califica drept cultură politică înseamnă a face confuzie, spune M. Duverger.

Dezvoltarea unei bogate literaturi politologice despre cultură

politică este o consecinţă a progreselor antropologiei culturale şi psihologiei

sociale.

Antropologul englez E.B. Tylor, care a utilizat primul termenul

de cultură în cercetările sale, a definit-o ca fiind „un ansamblu complex

ce cuprinde cunoştinţele, artele, morala, legile, credinţele şi toate

90

celelalte aptitudini şi obiceiuri pe care le dobândeşte omul în calitatea

de membru al unei societăţi”. Alţi doi mari antropologi, Malinovski şi

Boas, includ în cultură produsele manufacturate, bunurile, procedeele,

tehnicile, ideile, obiceiurile şi valorile. În concepţia lui Tylor,

Malinovski şi Boas, cultura relevă atât ordinea simbolică, cât şi

ordinea morfologică.

Există o multitudine de definiţii ale culturii politice. După G. Almond,

cultura politică reprezintă reţeaua orientărilor, atitudinilor, valorilor,

convingerilor prin care individul se raportează la sistemul politic.

S. Verba consideră cultura politică a unei societăţi ca fiind

sistemul credinţelor empirice, simbolurilor expresive şi valorilor care

definesc situaţia în care are loc acţiunea politică, precum şi sistemul

de convingeri cu privire la matricea interacţiunii politice şi a instituţiilor

politice. În concepţia lui L. Pye, cultura politică este un set de

atitudini, credinţe şi sentimente care dau ordine şi sens unui proces

politic şi prevăd regulile şi convingerile subiacente care reglează comportamentul

politic. Ea cuprinde atât idealurile politice, cât şi normele

cu care se operează în politică. Ch. Foster consideră cultura politică o

sumă a valorilor percepute în comun şi simţite profund şi a credinţei

corespunzătoare lor, ce penetrează activităţile politice dintr-o societate

dată. Al. Ball afirmă că o cultură politică se compune din atitudini,

credinţe, emoţii şi valori ale societăţii legate de sistemul politic şi de

problemele politice.

După D. Kavanagh, cultura politică este o expresie prescurtată,

ce denotă mediul emoţional şi atitudinal în care operează sistemul politic.

Cultura politică reprezintă dimensiunea psihologică, subiectivă a

sistemului politic. Cultura politică a unei naţiuni derivă din modul în

care se reflectă sistemul politic în gândirea, în cunoaşterea membrilor

societăţii, din experienţele pe care indivizii le au cu privire la viaţa

politică, din modalităţile în care ei o apreciază, din pasiunile şi

afectele lor politice. Creatorii termenului de cultură politică se referă

explicit la faptul că aceasta este manifestarea în formă agregată a

dimensiunilor psihologice şi subiective ale politicului.