-Indivizii sunt văzuţi din punct de vedere holistic (bio - psiho - social - cultural), interacţionând cu mediul lor
-Indivizii sunt consideraţi autoâncrezători şi responsabili asupra unor performanţe în învăţarea comportamentelor de autoângrijire
-Activităţile de autoângrijire -sunt acele comportamente pe care individul sau aparţinătorii le iniţiază şi le execută personal pentru a menţine viaţa, sănătatea şi bunăstarea.
Pentru autoângrijire sunt trei categorii de necesităţi:
1. universale
2. de dezvoltare
3. de la sănătate
NURSINGUL
NURSINGUL
- nursingul este considerat un serviciu pentru OM constând în acţiuni selectate şi îndeplinite deliberat, pentru a ajuta indivizii sau grupurile de indivizi să menţină sau să schimbe condiţiile acţionând asupra lor înşişi sau asupra mediului.
- 3 modalităţi (variante) pentru a ajuta pacientul:
1. sistemul nursing complet compensator
2. sistemul parţial compensator
3. sistem de sprijin şi educaţie
- Scopul nursingului este de a ajuta şi orienta indivizii pentru îndeplinirea autoângrijirilor
Dorothea Orem propune un model general de nursing bazat pe trei componente:
Dorothea Orem propune un model general de nursing bazat pe trei componente:
1. deficit al autoângrijirii
2. autoîngrijirea
3. sistemul nursing
Individul (fiinţa umană)este văzut din toate punctele de vedere(holistic) interacţionând cu mediul său. El este considerat încrezator în sine şi responsabil de atingerea unor performanţe în învăţarea comportamentelor de auto-ângrijire (pentru îndeplinirea nevoilor de autoîngrijire).
Individul (fiinţa umană)este văzut din toate punctele de vedere(holistic) interacţionând cu mediul său. El este considerat încrezator în sine şi responsabil de atingerea unor performanţe în învăţarea comportamentelor de auto-ângrijire (pentru îndeplinirea nevoilor de autoîngrijire).
Sănătatea - este definită ca " un continuum" şi reprezintă capacitatea individului de a satisface cerinţele autoîngrijirii, contribuind la menţinerea şi promovarea integrităţii din punct de vedere structural şi funcţional .
Activităţi de autoîngrijire sunt acele comportamente pe care individul sau tutorele le iniţiază şi le execută personal pentru a menţine viaţa, sănătatea şi bunăstarea.
Activităţi de autoîngrijire sunt acele comportamente pe care individul sau tutorele le iniţiază şi le execută personal pentru a menţine viaţa, sănătatea şi bunăstarea.
Orem identifica trei categorii de nevoi:
- universale
- de dezvoltare
- de la sănătate
Aceste necesităţi descriu scopul individual pentru autoîngrijire
Cerinţele şi acţiunile necesare pentru satisfacerea nevoilor zilnice, sunt comune fiecărui individ de-a lungul vieţii şi variază în funcţie de vârsta, nivelul sau gradul de dezvoltare, mediu şi alţi factori.
Cerinţele şi acţiunile necesare pentru satisfacerea nevoilor zilnice, sunt comune fiecărui individ de-a lungul vieţii şi variază în funcţie de vârsta, nivelul sau gradul de dezvoltare, mediu şi alţi factori.
Sunt asociate cu menţinerea procesului vieţii, a integrităţii structurale şi a funcţiilor.
Orem identifică 6 deviaţii universale ale autoîngrijirii:
1. menţinerea aerului, apei şi a hranei în cantităţi suficiente
2. echilibru între activitate şi repaus
3. echilibru între singurătate şi interacţiunile sociale
4. acordarea îngrijirilor legate de procesul eliminării urinii şi defecaţiei
5. prevenirea riscurilor asupra vieţii omului, funcţiilor şi bunăstării
6. promovarea funcţiilor şi dezvoltării omului, în interiorul grupurilor sociale.
Sunt asociate procesului de dezvoltare şi condiţiilor care apar pe parcursul ciclului vieţii.
Sunt asociate procesului de dezvoltare şi condiţiilor care apar pe parcursul ciclului vieţii.
Sunt două categorii de dezvoltare a capacităţii de autoîngrijire:
a) menţinerea condiţiilor care sprijină sau susţin procesul vieţii şi promovează dezvoltarea
b) prevenirea efectelor dăunătoare dezvoltării omului şi facilitarea îngrijirilor pentru învingerea acestora.
Sunt asociate cu indivizii bolnavi, răniţi sau care au o condiţie patologică pentru care primesc îngrijiri medicale.
Sunt asociate cu indivizii bolnavi, răniţi sau care au o condiţie patologică pentru care primesc îngrijiri medicale.
Orem identifica 6 aspecte:
a) căutarea şi asigurarea unor servicii de asistenţă medicală corespunzătoare
b) recunoaşterea nevoilor şi aplicarea îngrijirilor în anumite condiţii
c) implementarea sau introducerea măsurilor sau indicaţiilor prescrise privind diagnosticul, tratamentul şi recuperarea
d) recunoaşterea şi reducerea efectelor adverse tratamentului
e) modificarea concepţiei de sine şi acceptarea noilor condiţii
f) a învăţa să trăieşti într-o o anumită condiţie care promovează un anumit stil de viaţă.
Nursingul este considerat ca un serviciu pentru om, constând în "acţiuni selectate şi îndeplinite deliberat pentru a ajuta indivizii sau grupurile de indivizi aflaţi în îngrijire, să menţină sau să schimbe propriile convingeri sau condiţiile de mediu (definitie din 1980)
Nursingul este considerat ca un serviciu pentru om, constând în "acţiuni selectate şi îndeplinite deliberat pentru a ajuta indivizii sau grupurile de indivizi aflaţi în îngrijire, să menţină sau să schimbe propriile convingeri sau condiţiile de mediu (definitie din 1980)
Nursele ajută indivizii în activitatea de autoîngrijire atunci când ei nu sunt capabili să o îndeplinească pentru ei înşişi.
Orem descrie cinci zone ale procesului în nursing:
Orem descrie cinci zone ale procesului în nursing:
Iniţierea şi menţinerea relaţiilor pacient-asistentă medicală.
Determinarea "dacă" şi "cum" pot fi pacienţii ajutaţi de nurse.
Îndeplinirea cerinţelor, dorinţelor şi nevoilor pacientului.
Prescrierea, susţinerea şi reglarea ajutorului direcţionat către pacient.
Coordonarea şi integrarea îngrijirilor altor servicii şi activităţi zilnice ale pacientului .
Pentru a rezolva deficienţele de autoîngrijire ale pacientului asistenta medicală evaluează posibilităţile de autoîngrijire ale individului sau ale grupului printr-o serie de parametri incluzând:
Pentru a rezolva deficienţele de autoîngrijire ale pacientului asistenta medicală evaluează posibilităţile de autoîngrijire ale individului sau ale grupului printr-o serie de parametri incluzând:
nevoi universale, de dezvoltare, şi posibile nevoi de autoîngrijire legate de starea de boală,
Orem a descris în 1980 trei sisteme de nursing, pentru a ajuta pacienţii:
Orem a descris în 1980 trei sisteme de nursing, pentru a ajuta pacienţii:
1. Sistemul nursing complet compensator este folosit la pacienţii care sunt incapabili (inapţi) de a se angaja într-o acţiune deliberată, nu pot sau nu vor putea să îndeplinească acţiuni sau sunt incapabili de a se îngriji singuri şi să ia decizii raţionale asupra autoîngrijirii. Acţiunea nursing constă în îngrijirea pacienţilor, compensând incapacitatea lor, sprijinindu-i şi protejându-i.
2. Sistemul parţial compensator este pentru pacienţii care sunt incapabili de a îndeplini câteva din activităţile de autoîngrijire, cum ar fi:
- limite legate de starea prezentă
- cunoştinţe necorespunzatoare legate de starea de sănătate şi boală
- lipsa voinţei de a învăţa sau de a îndeplini activităţi specifice
Asistenta medicală poate îndeplini o parte din activităţile de autoîngrijire ale pacientului compensând limitele impuse sau situaţia de necesitate.
3. Sistemul de sprijin şi educaţie ajută pacienţii care sunt capabili sau pot învăţa să îndeplinească autoîngrijirea terapeutică, totuşi cu asistenţa necesară în luarea deciziilor, în controlul comportamental ori în dobândirea de cunoştinţe sau deprinderi noi. Asistenta medicală poate ajuta pacientul prin orientare, susţinere, educare sau schimbare a mediului.
Diagnostic de nursing.
Diagnosticul nursing: enunţul unei stări de sănătate actuală sau potenţială a pacientului, rezultând din culegerea datelor de către asistenta medicală şi impunând intervenţia acesteia.
În 1977, la sugestia Callistey Roy, s-a decis să se dezvolte un model conceptual plecându-se de la lista diagnosticelor de nursing. Acesta ia naştere din datele culese şi se termină cu procesul de judecată privind starea de sănătate a pacientului.
Asistenta medicală trebuie să decidă natura informaţiilor necesare cât şi întinderea sau durata activităţii sale.
Conceptul lui Orem este aplicabil cu preponderenţă unei situaţii din comunitate. El se bazeaza pe trei teorii, fiecare cu principiile sale:
Conceptul lui Orem este aplicabil cu preponderenţă unei situaţii din comunitate. El se bazeaza pe trei teorii, fiecare cu principiile sale:
1. Teoria deficitului de îngrijire
2. Teoria autoîngrijirii
3. Teoria sistemelor de îngrijire
Valoarea muncii nursei ce raspunde de sănătatea comunitară se exprimă astfel:
• Societatea modernă pretinde adulţilor să fie independenţi şi responsabili de starea lor de sănătate (şi a celor dependenţi de ei) ex. copiii.
• Majoritatea grupurilor sociale, cred că persoanele fără resurse (bolnavi, bătrâni, handicapaţi) trebuie să fie asistaţi sau îngrijiţi cu scopul de a realiza un anumit grad de responsabilitate - funcţie de capacităţile lor.
Culegerea informaţiilor
Culegerea informaţiilor
Asistentul medical vizitează la domiciliu o persoană cu urmatoarele caracteristici:
- A.I. în vârsta de 62 ani cu un nivel scazut de instruire, căsătorita, 2 copii cu care nu locuieşte, soţul este mecanic. Diagnostic medical: insuficienţă cardiacă congestivă globală caracterizată prin cardiomegalie (ventricul stg.), ateroscleroză, insuficienţă vasculară la nivelul membrelor inferioare.
Se consideră grasă, dar nu atât încât să respecte o dieta; persoană sedentară cu dificultate la mers.
Dupa părerea pacientei, problema sa este doar că reţine apa, nu asociază aceasta cu o problemă cardiacă.
Are frecvente spitalizari.
Scopul: de a ajuta pacienta în procesul reluării autoîngrijirilor.
Scopul: de a ajuta pacienta în procesul reluării autoîngrijirilor.
Pentru aceasta, asistenta medicală obţine informaţii esenţiale legate de cele trei tipuri de autoîngrijire.
A. Identificăm necesităţile de autoîngrijire la care pacienta prezintă dificultăţi:
A. Identificăm necesităţile de autoîngrijire la care pacienta prezintă dificultăţi:
1. Cunoaşterea fiziopatologiei bolii sale pentru a-şi putea forma un concept de sine realist;
2. Să ia diuretic şi alte medicamente prescrise;
3. Să-şi selecţioneze activităţile care stimulează şi menţin echilibrul între miscarea corporală, răspunsurile afective, efortul intelectual şi interacţiunile sociale, pentru evitarea unei crize de decompensare cardiacă;
4. Să recunoască şi să se ocupe de manifestarile ce indică nevoia de repaus pentru prevenirea decompensării cardiace;
5. Să slăbească pentru diminuarea activităţii cardiace şi implicit ameliorarea hiperlipemiei şi favorizarea apariţiei senzaţiei de bine, de confort;
6. Să nu manânce alimente sărate care să contribuie la creşterea volumului lichidian (sanguin), deoarece este important pentru capacitatea cardiacă;
7. Sa consume alimente bogate în potasiu, pentru că diureticul favorizează pierderea ionilor de K din organism prin urină;
8. Să evite infecţiile căilor respiratorii superioare, pentru că acestea constituie un factor de stres ce poate agrava boala cardiacă;
9. Sa nu se expună la temperaturi crescute pentru că astfel creşte şi temperatura corpului şi nevoia de O2;
10. Să-şi menţină o circulatie adecvată la nivelul membrelor inferioare pentru a permite o bună oxigenare a ţesuturilor;
11. Să-şi monitorizeze diureza şi alţi parametri recomandaţi.
Deficitul de autoîngrijire corespunde titlului de diagnostic nursing
Dg. Nursing : PES……………………………
Autoîngrijirea este formată din doua etape:
1. Luarea deciziei
2. Executarea acţiunii în mod deliberat
Pentru a lua o decizie, individul trebuie să se cunoască pe sine, să cunoască mediul şi să interpreteze observaţiile sale.
Pentru a lua o decizie, individul trebuie să se cunoască pe sine, să cunoască mediul şi să interpreteze observaţiile sale.
Pentru executarea acţiunii decise, individul trebuie să fie motivat, să accepte să se angajeze efectiv, să aibă cunoştinţele, capacităţile motrice şi energia necesară.
Cauza incapacităţii individului de a efectua autoângrijirea (deficitul), se situează la nivelul uneia dintre aceste faze.
Explicarea deficitului sau a detaliilor ce au determinat asistenta medicală să situeze deficitul la nivelul unei anumite faze, poate fi comparată cu etiologia sau caracteristicile diagnosticului nursing.
Sistemul de îngrijiri utilizat de asistenta medicală în cazul acesta este sistemul de ajutorare pe plan educativ.
Modurile de ajutor sunt: să ghideze, să acorde ajutor psihologic şi să instruiască
Promovează un model în care fiinţa umană este consideartă un sistem adaptativ. În acest sens rolul asisitentei medicale este să întărească /menţină comportamentele adaptative, schimbând dacă este cazul comportamentele ineficiente.
Promovează un model în care fiinţa umană este consideartă un sistem adaptativ. În acest sens rolul asisitentei medicale este să întărească /menţină comportamentele adaptative, schimbând dacă este cazul comportamentele ineficiente.
- Individul este un sistem comportamental
- Sistemul comportamental este alcatuit din toate căile de funcţionare (subsisteme) repetabile care caracterizează viaţa fiecarei personae;
- Subsistemele îndeplinesc sarcini specializate de a menţine integritatea întregului sistem comportamental.
Subsistemele sunt:
1. ataşare sau afiliere
2. dependenţa
3. ingestie
4. eliminare
5. sexual
6. agresiv/ protecţie
7. realizare (succes)
Scopul nursingului este de a reduce stressul, astfel pacientul să-şi recapete sănătatea cât mai repede posibil;
Scopul nursingului este de a reduce stressul, astfel pacientul să-şi recapete sănătatea cât mai repede posibil;
Asistenta medicală trebuie să reţină ideea că individul însuşi este cheia propriului său destin;
Nursingul asigură servicii distincte societăţii care pot fi diferenţiate de celelalte profesii din sistemul de sănătate;
Focalizarea (scopul) principală a nursingului este asupra persoanei bolnave sau asupra ameninţării unei îmbolnăviri.
Credinţe şi presupuneri asupra nursingului
Credinţe şi presupuneri asupra nursingului
-Intenţia declaraţiilor făcute de Johnson este de a demonstra că nursingul asigură servicii distincte societăţii, care pot fi diferenţiate de celelalte profesii din sistemul de îngrijiri.
- Concentrarea sau focalizarea predominantă a nursingului este asupra persoanelor bolnave sau asupra ameninţării unei îmbolnaviri, în timp ce principala focalizare a medicinii este asupra modificărilor patologice.
- Scopul nursei este de a ajuta pacientul să facă faţă stresului, ameninţării, în cazul îmbolnăvirii.
Întrebările pe care şi le pune o asistentă medicală sunt:
Întrebările pe care şi le pune o asistentă medicală sunt:
1. Cum sunt percepute, întelese îmbolnavirile de către pacient?
2. Cât de mult este schimbat comportamentul pacientului faţă de cel vechi, obisnuit?
3. Cât de mult este ameninţat pacientul de a-şi schimba stilul de viaţă sau conceptul de sine?
1.Rolul nursei este congruent sau corespunzator cu aşteptările societăţii asupra nursingului şi că, contribuţia nursingului la îngrijirile de sănătate este un serviciu apreciat, valorizat în societate.
1.Rolul nursei este congruent sau corespunzator cu aşteptările societăţii asupra nursingului şi că, contribuţia nursingului la îngrijirile de sănătate este un serviciu apreciat, valorizat în societate.
2. Rolurile nursingului şi ale medicinii sunt complementare
Asistenta medicală - determină cu ce anume este obişnuit pacientul şi încearcă să le adapteze (potrivească) în limitele îmbolnăvirii.
- furnizează pacientului echipamentul necesar şi îl încurajează să rezolve propria igienă şi alte activităţi zilnice explicându-i restricţiile care pot fi impuse de îmbolnavire sau spitalizare.
- ea protejează pacientul de pericolele sau ameninţările inutile şi copleşitoare sau de unele deficienţe venite din partea mediului
Scopurile nursei sunt:
Scopurile nursei sunt:
a) Confortul pacientului
b) Folosirea corespunzatoare (de catre pacient) a energiei pentru a se adapta la îmbolnăvire.
c) Menţinerea unui nivel ridicat de funcţionare a organismului pacientului.
Asistenta medicală trebuie să reţină credinţa că pacientul însuşi deţine cheia propriului său destin.
Sistemul comportamental
Sistemul comportamental
În teoria sistemelor un sistem este un întreg cu părţile componente în interacţiune. Fiecare parte are o structură şi un proces sau un model.
Sistemele sunt caracterizate prin:
• Organizare
• Interacţiune
• Interdependenţă
• Integrarea părţilor
Prin interacţiunea subsistemelor între ele şi prin acţiunea forţelor externe asupra acestora, sistemul luptă să menţină echilibrul şi stabilitatea prin ajustare şi adaptare.
Fiecare din cele şapte subsisteme are un scop :
Fiecare din cele şapte subsisteme are un scop :
1. ataşamentul sau afilierea îşi propune să obţină o includere socială, intimitate şi puternice contacte (angajamente) sociale pentru securitate şi supravietuire
2. ingestia are scopul de a lua de la mediu resursele necesare pentru a menţine integritatea, a obţine o satisfacţie sau plăcere şi a interioriza mediul extern.
3. eliminarea
4. dependenţa - scopul este de a obţine resursele necesare pentru: ajutor, linişte, atenţie, securitate. Acestea ajută în câştigarea încrederii, în siguranţă;
5. Procrearea - satisfacerea sentimentelor de atracţie şi grija faţă de alţii.
6. Agresiune - scopul de a se proteja atât pe el însuşi cât şi pe alţii de posibilele obiecte periculoase, persoane sau idei. Acesta serveşte ca un mecanism de auto ocrotire.
7. Succes, realizare, descoperire Scopul este de a se stăpâni sau controla pe sine sau mediul, prin descoperirea câtorva standarde ale perfecţiunii, cum ar fi: îndemânări sau abilităţi fizice, sociale, creative.
Cerinţele sistemului
Cerinţele sistemului
Cerinţele funcţionale, sunt atinse datorită eforturilor proprii ale individului sau prin influenţa mediului. Aceste cerinţe sunt:
• protecţia se referă la siguranţa individului faţă de influenţe nefaste (ale noxelor) cu care sistemul nu poate face faţă apărând individul de pericolele sau ameninţările inutile şi cooperează cu ele în numele individului.
• hrănire (creştere, educaţie) a sprijini comportamentul adecvat de a se adapta prin hrănire, educaţie precum şi condiţiile de mediu care sprijină comportamentele necesare sau potrivite.
• stimularea promovează continua creştere şi dezvoltare. Sunt folosite diferite forme de stimulare pentru o serie de scopuri de a menţine sau intensifica stabilitatea comportamentului.
Teoria sistemelor - ghid pentru procesul de nursing
1. Culegerea de date
2. Diagnostic nursing
3. Intervenţii
4. Evaluare
I. CULEGEREA DE DATE Se face o descriere a pacientului în prezent şi în trecut. Se folosesc ca surse pacientul, familia, echipa, foaia de observaţie Pe parcursul interviului, asistenta medicală se va gândi la schimbarea pacientului şi la eficacitatea adaptării lui la noi stimuli.
I. CULEGEREA DE DATE Se face o descriere a pacientului în prezent şi în trecut. Se folosesc ca surse pacientul, familia, echipa, foaia de observaţie Pe parcursul interviului, asistenta medicală se va gândi la schimbarea pacientului şi la eficacitatea adaptării lui la noi stimuli.
În culegerea datelor sunt doua niveluri:
a) Iniţial- prin intermediul examinării comportamentale a pacientului şi a principalelor variabile, ajută asistenta medicală să determine problema de nursing existentă.
b) Dacă există o problemă posibilă, se începe al doilea nivel al culegerii de date. În aceasta etapă, asistenta medicală analizează îndeaproape subsistemul instabil şi determină care variabilă poate folosi pentru a regla subsistemele.
Categorii de variabile:
Categorii de variabile:
• Factori biologici
• Factori de dezvoltare
• Factori culturali
• Factori ecologici
• Factori familiali
• Factori patologici (deviaţii de la normal)
• Factori psihologici
• Factori sociologici
• Nivelul stări de bine
La primul nivel al culegerii datelor, obiectivul este de a determina pericolul actual şi abilităţile pacientului de a se adapta acestor ameninţări fără să rezulte instabilitatea sau dezechilibrul. Schimbarea atrage atenţia cel mai mult.
În al doilea nivel fiecare subsistem suspectat a fi instabil trebuie analizat dupa structură şi funcţie.
II. DIAGNOSTIC DE NURSING ( puterea de a lua decizii) aici intră dilema nursei ca şi a medicilor: cum să diferenţieze semnele şi simptomele normale de cele anormale, însă odata identificate, sunt grupate în manifestări sau disfuncţii comportamentale şi se analizează inter-relaţiile lor.
II. DIAGNOSTIC DE NURSING ( puterea de a lua decizii) aici intră dilema nursei ca şi a medicilor: cum să diferenţieze semnele şi simptomele normale de cele anormale, însă odata identificate, sunt grupate în manifestări sau disfuncţii comportamentale şi se analizează inter-relaţiile lor.
Aceste acţiuni duc la un diagnostic corect sau exact.
.
Concluzie
Identificarea şi validarea problemelor duc la stabilirea diagnosticului de nursing.
Dg. nursing este o descriere a acelui comportament care este în contradicţie cu starea dorită sau cu a altui comportament care nu atinge scopul sistemului.
Comportamentul ilustrează existenţa sau instabilitatea anticipată în sistem şi cere câteva tipuri de intervenţii de nursing pentru menţinerea sau recâstigarea acelui echilibru sau stabilitate.
Diagnosticul dictează tratamentul şi aduce o bază pentru evaluarea rezultatelor pacientului.
Acest model diferenţiază patru categorii generale de diagnostic:
Acest model diferenţiază patru categorii generale de diagnostic:
1. Insuficienţa - există când un sistem anume nu funcţionează sau capacităţile lui sunt inadecvate.
2. Discrepanţa - un comportament care nu îndeplineşte scopul propus. Aceasta discrepantă sau noncongruenţa se află de obicei între acţiune şi scopul subsistemului,
3. Incompatibilitatea - scopuri sau comportamente a doua subsisteme în aceleaşi situaţii de conflict (unele cu altele) în detrimentul individului.
4. Dominanta - comportamentul dintr-un subsistem este folosit mai mult decât oricare alt subsistem, fără a lua în considerare situaţia respectivă sau interactiunea cu alte subsisteme.
Pentru fiecare categorie de diagnostic pot fi enumerate o serie de probleme de nursing specifice pentru fiecare subsistem.
Pentru fiecare categorie de diagnostic pot fi enumerate o serie de probleme de nursing specifice pentru fiecare subsistem.
Exemplu: necaz sau supărare (pierdere) - este o manifestare de insuficienţă a subsistemului de afiliere.
Etiologia poate fi:
- pierderea sursei de susţinere reprezentată prin: pierderea unei persoane sau pierderea a ceva important pentru persoana respectivă.
Odată ce au fost identificate problemele, trebuie luată o decizie asupra etiologiei (dacă este internă sau externă ori dacă pacientul este participant activ sau nu la etiologie).
III. INTERVENŢII
III. INTERVENŢII
Fiind identificată sursa probabilă a stresului,problemei intervenţiile sunt clare. Dacă problema este de stres structural, asistenta medicală se va axa pe fiecare scop, set, alegere, acţiune a subsistemului; - dacă problema este funcţională, asistenta medicală se va axa pe surse şi pe cerinţe funcţionale multiple, până când problemele funcţionale originare din mediu sau deficienţa sunt rezolvate.
Există patru categorii de alegeri (pentru intervenţii):
1. Limitare
• Impunerea unor limite, sau controlul extern al comportamentului
• Suplimentare sau adaugire în cazul unui control ineficace
• Folosirea reglării mecanismelor
2. Apărare sau ocrotire - furnizarea protecţiei prevenind pericolul expunerii la factorii de stres inutil sau făcând faţă ameninţărilor, în numele pacientului.
3. Inhibare furnizează îngrijirea pentru înlăturarea răspunsurilor ineficace.
4. Uşurarea, stimularea de a grabi includerea noilor cerinţe care să sporească posibilitatea de a folosi un comportament.
IV. EVALUAREA
IV. EVALUAREA
Trebuie evaluate în primul rând rezultatele dorite prevazute de la început.
Pentru a evalua cu eficacitate, asistenta medicală grupează scopurile pe termen lung - termen scurt şi obiectivele comportamentale care indică progresul făcut pentru atingerea scopului.
A. Prima etapa este de a verifica scopul pe termen lung. Aceste scopuri sunt de obicei clare şi sunt aplicate asemanator la mai mulţi pacienţi.
B. Scopurile pe termen scurt, sunt mai mult individualizate şi derivă din diagnostic. Aici asistenta medicală examinează calitatea intervenţiilor ei prin criterii de evaluare care vor indica succesul tehnicilor în intervenţii.
M.C. în vârstă de 25 luni este internat în secţia de Terapie intensivă cu diagnosticul: Sindrom de deshidratare acută. Datorită specificului secţiei, mamei nu îi este permis să stea tot timpul alături de copilul său.
M.C. în vârstă de 25 luni este internat în secţia de Terapie intensivă cu diagnosticul: Sindrom de deshidratare acută. Datorită specificului secţiei, mamei nu îi este permis să stea tot timpul alături de copilul său.
Diagnostic nursing: Deprivare maternă legată de spitalizare, manifestată prin plâns.
Realizare (căutare)
1. Abilităţi şi controlul corpului (limbaj, mişcări, digestie, eliminări)
2. Poziţia socio-culturală şi dezvoltarea corespunzătoare vârstei
3. Control inter-personal - rol de leader (trăsătura dominantă)
- persoana pasivă
- îndeplineşte nişte roluri (executant)
- competitiv
4. Capabil să-şi controleze propria viaţă şi propriile acţiuni - rezistenţa (capacităţi fizice), abilităţi comportamentale în relaţiile cu ceilalţi
5. Stimulări din partea altora şi auto-stimulare.
6. Dorinţa de a învăţa şi de a se descurca în diferite situaţii
7. Capabil să lucreze şi să atingă scopurile proprii. Dacă are scopuri de scurtă durată, de lungă durată şi abilitatea de a stabili cu plăcere alte scopuri
8. Dezvoltarea identităţii şi concepţiei de sine.
9. Abilităţi de a se îngriji de propriile activităţi în viaţa zilnică
10. Metode de exteriorizare a gândurilor (capacitatea de exteriorizare - vorbire liberă, să scrie sau să deseneze şi să folosească comportamente nonverbale).
11. Abilităţi de adaptare la mediu şi influenţa acestuia, influenţa nivelurilor de conştienţă, inteligenţă, orientare temporo-spaţială, dezorientări sau confuzii, memorare sau amintire.
12. Capacitatea de memorare a informaţiilor sau cunoştinţelor; conştientizarea lipsurilor.
Afiliere
Afiliere
1. Relaţiile pacientului, cu persoanele cu care este mai apropiat.
• Evitarea sau apropierea faţă de interacţiunile sociale
• Dorinţa de a stabili relaţii inter-personale
3. Accesul la sursele care asigură nevoile de integrare într-un grup, familie, comunitate, loc de muncă, biserică, asociaţii.
4. Manierele generale în relaţii ( prietenie, ostilitate, timiditate).
5. Conştientizarea reacţiilor şi simţămintelor altora.
Un băiat de 22 de ani, C a suferit un accident de motocicletă şi a fost adus în spital cu contuzie cerebrală. Starea baiatului în serviciul de terapie intensivă:
- Semne vitale: T = 380C; Puls = 62/min; Respiraţie = 14/min; TA = 150/90 mmHg, pupile bilateral fixate şi dilatate, postura decerebrată a extremitatilor după stimulare dureroasă, BABINSCHI prezent, multiple răni pe faţă, cap, umeri, braţe şi picioare, severe edeme bilaterale, peri-oculare. Sonda naso-gastrică (aspir. Gastrică, conţinut stomacal de culoare roşie), traheostomie, prin zona respectivă, prezintă o secreţie de culoare sângerie; cateter follay cu urină sângerie; monitor cardiac - ritm sinusal normal. După 24 de ore starea baiatului a fost stabilizată, totuşi serios alterată.
Mama are afectat subsistemul de realizare.
Modul de comunicare al mamei.
FIINŢA UMANĂ
FIINŢA UMANĂ
- Individul este o fiinţă: socială, sensibilă, perceptuală, cu autoritate (control), hotarâtă, capabilă de a reacţiona prin acţiuni orientate în timp şi spaţiu,
- Individul este conceptualizat ca un sistem personal ale carui procese selecţionează tot ceea ce vine din mediu, prin simţuri
- Sistemul personal este un auto-întreg unificat complex care percepe, gândeşte, are dorinţe, decide, identifică scopurile şi selecţionează metode (căi) pentru a le îndeplini (obţine)
- Nursingul este văzut ca "un proces al interacţiunilor umane dintre asistenta medicală şi pacient, felul în care fiecare înţelege pe celălalt; iar prin comunicare ei fixează scopurile, explorează metodele şi se pun de acord cu căile de atingere a scopurilor"
- Acţiunea nursingului depinde de deciziile luate, iar deciziile depind de cunoştinţe şi abilităţi în comunicare
- Nursingul continuă să fie o profesiune de sprijin şi ajutor;
- Nursingul este un fenomen bio-psiho-social şi are în centrul atenţiei:
sistemul personal: percepţie, sinele, creşterea;
sistemul interpersonal: interacţiunea umană, comunicare, tranziţie, rolul, stresul;
sistemul social: organizare, autoritate, putere, statul, luarea deciziilor.
După I. King obiectivele nursingului sunt: “interacţiunea dintre fiinţele umane şi mediul lor să ducă la stare de sănătate , astfel încât ele să aibă capacitatea de a-şi asuma roluri sociale”.
După I. King obiectivele nursingului sunt: “interacţiunea dintre fiinţele umane şi mediul lor să ducă la stare de sănătate , astfel încât ele să aibă capacitatea de a-şi asuma roluri sociale”.
UN punct forte al acestui model este accentual pus pe participarea clintului la alegerea obiectivului şi atingerea lui.
Indivizii sunt văzuţi ca sisteme personale deschise, interacţionând şi schimbând materie sau substanţă, energie şi informaţie cu mediul.
Indivizii sunt văzuţi ca sisteme personale deschise, interacţionând şi schimbând materie sau substanţă, energie şi informaţie cu mediul.
- sunt sociabili, sensibili, raţionali, înţelegători, autoritari, hotărâţi, orientaţi în timp şi spaţiu, activi, cu drepturi şi responsabilităţi.
- sistemul personal (individual) este înţeles prin examinarea interacţiunii a 6 concepte:
Sisteme inter-personale sunt două sau mai multe interacţiuni individuale. Aceste interacţiuni sunt înţelese prin explorarea conceptelor, cum ar fi: rol, interacţiune, comunicare, tranzacţie, stres.
Sisteme inter-personale sunt două sau mai multe interacţiuni individuale. Aceste interacţiuni sunt înţelese prin explorarea conceptelor, cum ar fi: rol, interacţiune, comunicare, tranzacţie, stres.
Sistemele sociale sunt foarte dinamice şi influenţează comportamentul social, interacţiunea, percepţia şi sănătatea.
Organizaţiile sau instituţiile din sistemul de sănătate, sunt o formă a sistemului social şi pot fi înţelese prin examinarea conceptelor:
1. organizaţie
2. putere
3. autoritate
4. stare (situaţie)
5. luarea deciziei
6. rolul (în societate)
Sănătatea definită în 1981 ca "o experienţă de viaţă dinamică a fiinţei umane care implică adaptare continuă la factorii de stres din mediul intern şi extern prin folosirea optimă a resurselor, pentru a obţine potenţialul maxim de fiecare zi.
Sănătatea definită în 1981 ca "o experienţă de viaţă dinamică a fiinţei umane care implică adaptare continuă la factorii de stres din mediul intern şi extern prin folosirea optimă a resurselor, pentru a obţine potenţialul maxim de fiecare zi.
Nursingul este văzut ca "un proces al interacţiunilor umane dintre asistenta medicală şi pacient, cum înţelege (observă) fiecare pe celălalt şi situaţia; prin comunicare, ei fixează scopurile, explorează metodele sau căile şi se pun de acord cu modalităţile de atingere a scopurilor".
Aceste interacţiuni şi tranzacţii sunt esenţiale în teoria atingerii scopului şi, de asemenea, aduc satisfacţie, îngrijire eficace, creştere şi dezvoltare.
Pentru a folosi teoria atingerii scopului (a lui King) asistenta medicală trebuie să încorporeze conceptele majore şi sub-conceptele celor trei sisteme cu interacţiune dinamică (personal, inter-personal şi social) în procesul de nursing.
Pentru a folosi teoria atingerii scopului (a lui King) asistenta medicală trebuie să încorporeze conceptele majore şi sub-conceptele celor trei sisteme cu interacţiune dinamică (personal, inter-personal şi social) în procesul de nursing.
Acţiunea nursingului depinde de deciziile luate iar deciziile depind de cunoştinţe şi abilităţi în comunicare.
Nursingul continuă să fie o profesie de ajutor şi susţinere.
- Nursele aduc servicii care îndeplinesc nevoile sociale. O parte din servicii sunt acordate îngrijirii indivizilor sau grupurilor care sunt bolnavi internaţi în spital.
- Nursele de asemenea acordă îngrijiri indivizilor cu boli cronice şi celor cu nevoi de recuperare.
- Oferă orientare (ghidare) şi consiliere (consultanţă) pentru indivizi şi grupuri, cu scopul de a-i ajuta să-şi menţină sănătatea.
Nursele sunt partenerele medicilor în:
Nursele sunt partenerele medicilor în:
a) promovarea sănătăţii
b) prevenirea îmbolnăvirilor
c) coordonarea îngrijirii pacienţilor
Nursele colaborează cu medicii, familiile şi grupurile para-medicale pentru întocmirea şi coordonarea planurilor de îngrijire pentru sănătate.
Dezvoltarea teoriei pentru nursing este esenţială, dacă nursele continuă să-şi asume responsabilităţi şi roluri specifice într-o veşnică schimbare a societăţii.
Modelul formulat de Nancy Rooper recurge la abordarea holistică a înţelegerii nevoiulor umane, având ca scop obţinerea unei îngrijiri individualizate.
Modelul formulat de Nancy Rooper recurge la abordarea holistică a înţelegerii nevoiulor umane, având ca scop obţinerea unei îngrijiri individualizate.
Modelul are menirea să ajute asistentul medical în formularea priorităţilor de îngrijire. Este un instrument ce realizează conexiunea teorie-practică.
Nancy Rooper ia în discuţie patru aspecte importante – concepţia, naşterea, durata vieţii, moartea – fiecare dintre ele putând avea un rol determinant în modalitatea de acodare a îngrijirilor.
Conform teoriei N. Rooper se conturează 12 activităţi ale vieţii umane care sunt influenţate de factori fiziologici, psihici, socioculturali, de mediu ambiant şi politico-economici.
Factori care influenţeză activitaţile de trăire umană
Factori care influenţeză activitaţile de trăire umană
Fiziologici
Psihici
Socioculturali
De mediu
Politico-economici
Activităţi de trăire umană
Activităţi de trăire umană
menţinerea securităţii mediului
respiraţie
eliminare
curăţenie personală şi îmbrăcare
mîncare, joc şi muncă
exprimarea sexualităţii, somn, moarte
Îngrijire individualizată :
Îngrijire individualizată :
Culegerea de date
Analiza şi interpretarea datelor
Planificarea intervenţiilor
Implemetarea
Evaluarea
ACTIVITĂŢI ZILNICE
I. Spălatul şi baia (unde i se face propria igienă?)
• în pat
• în baie
• Dacă pacientul îşi efectuează singur igiena personală.
Simptomele - au caracter subiectiv, fiind relatate de bolnav , sunt variabile de la caz la caz, după modul de percepţie şi nu întotdeauna au o traducere obiectiva( febră, cefalee, insomnie, astenie, sughiţ, dispnee etc)
Simptomele - au caracter subiectiv, fiind relatate de bolnav , sunt variabile de la caz la caz, după modul de percepţie şi nu întotdeauna au o traducere obiectiva( febră, cefalee, insomnie, astenie, sughiţ, dispnee etc)
Semnele – manifestări obiective produse de boală, observate de bolnav şi completate de medic prin propriile simţuri (de ex. suflu, ral, matitate etc)
Problema – grup de simptome şi semne care exprimă o stare patologică, care au mecanism fiziopatologic comun; permit prin sumarea lor orientarea spre un diagnostic de nursing ; pentru elucidare sau confirmare se fac investigaţiile complementare cât mai posibil ţintite. Concluzia care rezultă din analiza simptomelor, a semnelor şi confirmarea prin analize ne îndrumă spre un diagnostic de nursing .
Sănătatea – este definită de OMS ca „ acea stare de complet bine fizic, mental şi social şi nu constă numai din absenţa bolii sau infirmităţii”
Sănătatea – este definită de OMS ca „ acea stare de complet bine fizic, mental şi social şi nu constă numai din absenţa bolii sau infirmităţii”
Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical român reprezintă: „ deviere de la starea de sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi din mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe nedorite asupra confortului personal şi activităţii sociale”.
Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia pacientul îşi reia activitatea normală.
Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea permanentă, parţială sau totală, este o alterare organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice modul său normal de viaţă şi care persistă mai mult timp.
SEMIOLOGIA se ocupă cu studiul:
SEMIOLOGIA se ocupă cu studiul:
• 1. afectiunilor medicale si chirurgicale
• 2. semnelor si simptomelor bolilor
• 3. tratamentului bolilor
• 4. metodelor de examinare clinică a
bolnavilor
• 5. unei jumătăti dintre afectiunile cunoscute
FOAIA DE OBSERVATIE CLINICĂ GENERALĂ: document:
FOAIA DE OBSERVATIE CLINICĂ GENERALĂ: document:
1. Medical
2. Artistic
3. Politic
4. Juridic
5. Administrativ
6. Stiintific
7. Informativ
FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ
FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ
Foaia de observaţie clinică (FO), reprezintă un act cu triplă semnificaţie: document medical şi ştiinţific, medico-judiciar şi contabil.
FO document medico-ştiinţific – cuprinde datele personale ale pacientului, diagnostic de internare, la 72 ore, şi dg. de externare, ziua şi ora internării precum şi datele de la externare.
